Tratamentul penal al concursului de infractiuni

Tratamentul penal al concursului de infractiuni

Structura celor trei forme ale pluralitatii de infractiuni se realizeaza in conditiile unor tipuri de relatie diferite ca grad de periculozitate sociala, concursul de infractiuni presupunand o repetare a comportamentului infractional mai inainte de a interveni pedepsirea infractorului, recidiva, o repetare a aceluiasi comportament, ulterior momentului supunerii sale sistemului de influentare pe care il presupune condamnarea si uneori chiar executarea, iar pluralitatea intermediara, la randul ei, prezentand

cel putin aceleasi valente de periculozitate a infractorului, este evident ca si sistemul de pedepsire a fost diferentiat in functie de nivelul de periculozitate sociala a fiecarei din formele pluralitatii considerate.

Una din problemele cele mai importante in materia concursului de infractiuni - iara nici o deosebire dupa cum acesta este real sau ideal - este aceea a stabilirii pedepsei pe care infractorul trebuie sa o execute pentru intreaga pluralitate de infractiuni, avandu-se in vedere faptul ca pentru nici una dintre infractiuni nu a fost condamnat definitiv.

Reglementarea institutiei concursului de infractiuni isi gaseste finalitatea in crearea cadrului necesar aplicarii unui tratament sanctionator special persoanei care persevereaza in conduita antisociala, comitand doua sau mai multe infractiuni. Cu ocazia individualizarii judiciare a pedepsei, se va tine cont de periculozitatea infractorului care variaza in functie de numarul faptelor comise, felul lor, forma de vinovatie etc. [1]

^In diferite legislatii penale s-au conturat de-a lungul timpului trei sisteme principale de sanctionare a concursului de infractiuni: sistemul cumulului aritmetic, sistemul absorbtiei si sistemul cumulului juridic, fiecare cunoscand mai multe variante. Alaturi de acestea, in doctrina au fost elaborate si unele sisteme derivate.

Sectiunea 1 Sisteme de sanctionare a concursului de infractiuni

1. 1. Sistemul cumulului aritmetic

Potrivit acestui sistem instanta stabileste cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte, dupa care procedeaza la adunarea lor, condamnatul urmand a executa o pedeapsa al carei cuantum sau durata coincide cu suma pedepselor stabilite.

Acest sistem a fost criticat si rar aplicat in legislatiile penale, fiind considerat excesiv de aspru.Considerat cel mai vechi mecanism de sanctionare a concursului de infractiuni, cumul aritmetic este considerat un sistem natural, conform cu cerintele logicii, moralei si represiunii ca fiecare fapta sa fie pedepsita. [2] De aceea cei care au comis mai multe infractiuni trebuie sa suporte pedeapsa pentru fiecare dintre ele, caci savarsirea unei fapte nu poate sa inlature sau sa atenueze raspunderea pentru o alta infractiune.

Este o aplicare a teoriei expiatiunii, potrivit careia fiecare fapta merita o pedeapsa distincta. O pedeapsa pronuntata simultan pentru doua infractiuni nu poate aduce expiatiunea pentru ambele, caci ea ii corespunde doar uneia dintre ele.

In pofida acestor argumente in favoarea sa, sistemul cumulului aritmetic creeaza serioase dificultati in momentul transpunerii sale in practica. Asa cum s-a remarcat in doctrina, adeseori este imposibila din punct de vedere material aplicarea matematica a regulii "cate delicte tot atatea pedepse". Asa de pilda, este evident ca nu pot fi cumulate mai multe pedepse capitale ori mai multe pedepse cu caracter perpetuu.

In cazul pedepselor privative de libertate pe timp marginit, daca in structura concursului se include un numar mare de infractiuni, este foarte probabil ca pedeapsa rezultata sa depaseasca durata vietii condamnatului, transformandu-se astfel intr-o pedeapsa perpetua. Chiar si in cazul pedepselor pecuniare este uneori imposibil de aplicat sistemul cumulului aritmetic, asa cum se intampla atunci cand, din cauza numarului mare de infractiuni, cuantumul pedepsei rezultate depaseste averea condamnatului. Alteori, chiar daca o astfel de pedeapsa pecuniara ar fi executabila, ea ar putea ajunge sa se transforme intr-o confiscare a intregii averi a celui condamnat.

Dar impedimentele de ordin material nu sunt singurele obstacole de care se izbeste implementarea sistemului cumulului aritmetic. Adeseori, desi din punct de vedre material ar fi posibila executarea tuturor sanctiunilor stabilite, acest lucru ar contravenii principiului umanitarismului care guverneaza materia dreptului penal. Spre exemplu, nu exista o imposibilitate materiala de executare cumulata a pedepsei cu moartea si pedepsei inchisorii. Dar ar fi profund inuman ca un condamnat sa fie obligat sa execute o pedeapsa privativa de libertate de cativa ani, inainte de a fi executat. [3]

Pe de alta parte, s-a remarcat in doctrina faptul ca suferinta pe care o implica executarea pedepsei sporeste in intensitate o data cu prelungirea executarii, asa incat executarea pedepselor cumulate da un plus de suferinta, care nu ar exista daca aceleasi pedepse s-ar executa cu anumite intermitente. [4] in plus, daca pedeapsa trebuie sa raspunda dezideratelor de preventie generala si speciala, nu poate fi omis faptul ca ea este fondata intr-o mare masura pe ideea de reeducare, de reinsertie sociala a condamnatului. Este in afara de orice indoieli ca aceasta trasatura este inlaturata atunci cand cea mai mare parte a vietii condamnatului este absorbita in executarea unei pedepse rezultate cu o durata excesiva.

Sistemul cumulului aritmetic cunoaste doua variante: aditionarea absoluta care este forma originala si consta in adunarea pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente,

oricare ar fi durata sau cuantumul lor si respectiv aditionarea relativa, cand pedeapsa rezultata nu poate depasi o anumita durata sau un anumit cuantum. [5] Aceasta ultima varianta a aparut mai recent in practica legislativa si tinde sa inlature neajunsurile modalitatii traditionale a acestui sistem.

Cumulul aritmetic reprezinta si astazi, in unele legislatii, sistemul sanctionator de baza pentru concursul de infractiuni. Asa se intampla in dreptul englez, unde in caz de concurs de infractiuni judecatorul pronunta o pedeapsa egala cu totalul aritmetic, precum si in sistemul juridic american si cel canadian.

La randul sau, legiuitorul spaniol a consacrat cumulul aritmetic in materia sanctionarii concursului real de infractiuni.

Astfel, daca pedepsele stabilite pentru infractiunile concurente pot fi executate concomitent, se vor executa toate acestea. Daca nu este posibila executarea concomitenta, pedepsele corespunzatoare diferitelor infractiuni se executa in ordinea descrescatoare a gravitatii lor dar fara ca durata totala a privarii de libertate sa depaseasca triplul duratei pedepsei celei mai grele.

Este deci o aditionare relativa a pedepselor stabilite pentru faptele concurente. Daca insa, ca efect al acestor limitari, pedeapsa rezultata este inferioara jumatatii sumei totale a pedepselor stabilite, instanta, tinand cont de periculozitatea infractorului, poate decide motivat ca fractiunile de pedeapsa ce trebuie executate pentru a obtine liberarea conditionata sa se raporteze la suma pedepselor stabilite.

1. 2. Sistemul absorbtiei

Acest sistem, fundamentat pe principiul major poena absorbit minorem, cunoaste mai multe variante. Cea mai frecvent utilizata este aceea potrivit careia se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune iar apoi se aplica cea mai severa, considerandu-se ca aceasta le absoarbe pe celelalte. Acest mod de a proceda prezinta avantajul ca in caz de gratiere sau amnistie a infractiunii mai grave determinata deja pedeapsa imediat urmatoare ca gravitate si care se va executa. in plus, el permite inscrierea in cazierul judiciar a tuturor pedepselor stabilite astfel incat acestea sa poata produce in viitor anumite consecinte (decaderi, incapacitati, interdictii etc.).

A doua varianta, mai radicala, este cea conform careia instanta are in vedere nu pedepsele stabilite pentru fiecare infractiune ci pedepsele legale pentru determinarea pedepsei mai grele. Astfel, o data aleasa pedeapsa cea mai grea, va fi judecata doar fapta careia ii corespunde aceasta, ca si cum celelalte nici nu ar exista. Codul penal de la 1937 consacra aceasta varianta in

materia concursului ideal.

O a treia varianta, considerata cea mai putin favorabila infractorului, este aceea care restrange aplicarea principiului non-cumulului la pedepsele de aceeasi natura prevazute pentru fapte concurente. Aceasta este varianta consacrata de Codul penal francez. Astfel, in cazul in care toate infractiunile sunt judecate deodata se poate pronunta fiecare dintre pedepsele prevazute de lege pentru faptele concurente. Totusi, daca sunt prevazute mai multe pedepse de aceeasi natura nu se poate pronunta decat o singura pedeapsa de acea natura, in limita maximului special cel mai ridicat.

In favoarea sistemului absorbtiei au fost invocate numeroase argumente in literatura de specialitate. S-a aratat astfel ca adeseori infractiunile concurente sunt comise in aceeasi imprejurare - prin una sau mai multe actiuni - astfel incat se poate spune ca din

punct de vedere al psihologiei agentului intre ele exista unitate. Pe de alta parte, in momentul in care a savarsit a doua infractiune, faptuitorul nu fusese definitiv condamnat pentru prima, asa incat el nu a primit un avertisment din partea societatii cu privire la atitudinea sa. Mai mult decat atat, se poate vorbi in acest caz, chiar de neglijenta din partea societatii care nu a intervenit inca din momentul comiterii primei infractiuni, neglijenta ce 1-a incurajat pe infractor in conduita sa. [6]

Fata de aceste argumente pot fi facute cateva observatii de principiu. Astfel, in cazul concursului real, de regula, infractiunile sunt comise la diferite intervale de timp si doar prin exceptie ele se savarsesc concomitent. Dar chiar si in acest din urma caz, nu simultaneitatea sau succesiunea faptelor comise este principalul factor determinat al periculozitatii infractorului, ci personalitatea acestuia, numarul si natura infractiunilor comise etc.

Astfel, nu este exclus ca un infractor ce comite doua infractiuni in aceeasi imprejurare sa prezinte un grad de pericol mai mare decat unul care le savarseste la diferite intervale de timp. Asa de pilda, chiar legiuitorul recunoaste existenta unui grad de pericol sporit in cazul in care se comite un omor pentru a inlesni o talharie in raport cu situatia in care cele doua fapte s-ar savarsi fara nici o legatura intre ele.

Pe de alta parte, chiar daca intre faptele concurente ne se interpune o condamnare definitiva, nu trebuie totusi pierdut din vedere ca autorul lor a comis o pluralitate de infractiuni si nu este normal ca el sa fie sanctionat ca si cum ar fi comis o singura fapta. [7]

De asemenea este posibil ca o persoana sa fi comis in concurs o serie de infractiuni care, prin multiplicitatea si gravitatea lor, indica o anumita obisnuinta infractionala, astfel incat nu este de conceput aplicarea aceluiasi tratament ca in cazul unui infractor ocazional. [8] in plus, adeseori unii infractorii ajung sa se sustraga urmaririi o perioada de timp indelungata de care ei profita pentru comiterea de noi infractiuni. in fine, nu se poate reprosa societatii faptul ca o persoana a comis mai multe infractiuni inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna din ele, caci, si dupa descoperirea primei infractiuni, reactia societatii - concretizata in condamnarea definitiva - nu poate interveni instantaneu si aceasta tocmai din necesitatea derularii in bune conditii a procesului penal si garantarii tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale ale inculpatului pe durata lui.Cea mai importanta obiectie care se poate formula fata de sistemul absorbtiunii este referitoare la scopul sanctiunii penale -preventia speciala si preventia. intr-adevar, aplicarea non-cumulului este in masura sa-i confere un adevarat "brevet de impunitate" autorului unei infractiuni grave pentru orice alta fapta de mai mica gravitate.

Aceasta situatie reprezinta un pericol evident pentru securitatea sociala caci autorul unei infractiuni foarte grave nu mai are motiv sa se opreasca din activitatea infractionala, el stiind ca nu poate fi sanctionat pentru faptele de mai mica gravitate.

Pe de alta parte, solutia non-cumulului nu este in masura sa dea satisfactie nevoii de justitie, societatea ramanand intotdeauna cu impresia ca infractorul, pedepsit doar pentru o fapta, a fost iertat pentru celelalte. [9]

In fine, sistemul absorbtiunii nu permite judecatorului o justa individualizare a sanctiunii, infractorul ce a comis un concurs de infractiuni fiind sanctionat la fel ca cel ce a savarsit o singura fapta, ceea ce contravine principiului echitatii. [10]

Acest sistem a fost criticat ca fiind excesiv de bland, constituind o prima incurajare, mai ales in cazul concursului real, pentru perseverenta infractionala.

In pofida acestor critici, sistemul absorbtiunii este consacrat si astazi in numeroase legislatii. Spre exemplu, non-cumulul reprezinta regula generala de sanctionare a concursului de infractiuni in dreptul austriac. Cel mai adesea insa sistemul absorbtiunii este consacrat in materia concursului ideal.

3. Sistemul cumulului juridic

Necesitatea de a atenua inconvenientele celor doua sisteme prezentate mai inainte, a condus la crearea unui al treilea sistem de sanctionare a concursului de infractiuni si care este cunoscut in doctrina sub denumirea de "cumul juridic".

Potrivit acesteia, instanta stabileste cate o pedeapsa pentru fiecare infractiune concurenta, iar apoi aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita in cadrul unor limite prevazute de lege.

Si acest sistem prezinta mai multe variante. Astfel, sporirea pedepsei se baza poate fi obligatorie sau facultativa. La randul sau, sporul poate fi fix sau variabil.

In doctrina a fost criticata ideea sporului fix aratandu-se ca ea conduce la aproape aceeasi solutie ca si sistemul absorbtiei. Infractorul care a comis deja doua infractiuni poate comite si altele de mai mica gravitate fara a putea primi un spor de pedeapsa mai mare. in acelasi timp insa, adaugarea unui spor variabil nelimitat, in raport de numarul infractiunilor savarsite, deschide calea atingerii unor limite de pedeapsa exagerate, la fel ca si in cazul cumulului aritmetic. [11]

Pentru a preveni aceasta din urma situatie, diferitele legislatii prevad, de regula, o limitare maxima a sporului ce se poate aplica, la care, uneori, se adauga si alte elemente de limitare. Limita sporului aplicabil poate fi cuantificata in functie de natura infractiunilor aflate in concurs, independent de pedeapsa de baza[12], ori poate fi exprimata procentual raportat la maximul special al pedepsei de baza . Alteori nu este determinat sporul, fiind stabilita doar o limita maxima pentru pedeapsa rezultata. De regula, nu se poate depasi totalul aritmetic al pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente , iar alteori aceasta limita nu poate fi atinsa .

De asemenea, nu pot fi depasite limitele generale prevazute de lege pentru specia de pedeapsa respectiva.

Cumulul juridic si-a gasit vocatie de aplicare si in cazul in care una dintre pedepsele stabilite are caracter perpetuu. in acest caz, fie se aplica o sanctiune de grad superior, fie se modifica regimul de executare al pedepsei cu caracter perpetuu.

Varianta optima a acestui sistem pare a fi cumulul juridic cu spor facultativ si variabil care permite cea mai eficienta individualizare a pedepsei rezultate. intr-adevar, prin acest sistem se poate ajunge la o pedeapsa similara cu cea obtinuta in urma aplicarii sistemului absorbtiunii - atunci cand nu se mai aplica nici un spor la pedeapsa de baza - si pana la o pedeapsa egala cu totalul aritmetic al pedepselor stabilite, similara deci celei obtinute prin aplicarea cumulului material.

Sectiunea 2 Sanctionarea concursului de infractiuni in Codul penal in vigoare

Codul penal in vigoare a adoptat un sistem unic pentru ambele forme ale concursului de infractiuni, si anume, sistemul cumulului juridic cu spor facultativ si variabil, cu unele particularitati in raport de felul si genul sanctiunilor de drept penal, creandu-se un sistem echitabil, clar si rational, pe baza valorificarii practicii judiciare si a ideilor din literatura juridica.

Sistemul cumulului juridic, sau cumulului adaptabil[16], se prezinta ca un sistem unitar, inchegat, suplu, ce ofera un cadru legal de adaptare a pedepsei multiplelor situatii ce se ivesc in practica.

1. Aplicarea pedepselor principale

Din prevederile art. 34 rezulta ca aplicarea pedepselor principale in caz de concurs de infractiuni parcurge doua etape. Mai intai se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune si apoi,

in etapa a doua se aplica o pedeapsa pentru pluralitatea de infractiuni, aceasta fiind pedeapsa cea mai grea care poate fi apoi sporita in limitele prevazute de lege.

Stabilirea pedepsei reprezinta activitatea de individualizare a raspunderii penale pentru o singura infractiune care se afla in concursul de infractiuni savarsit de infractor, facandu-se abstractie de existenta celorlalte infractiuni. in aceasta prima etapa, pentru stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune in parte, se procedeaza la izolarea fiecarei infractiuni si aplicarea tuturor criteriilor legale si judiciare de individualizare a pedepsei prevazute in art. 72 Cod penal, facandu-se, asa cum am mentionat anterior, abstractie de existenta celorlalte infractiuni. Astfel, pentru fiecare infractiune se vor avea in vedere circumstantele agravante si atenuante, legale si judiciare, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii etc.

Aplicarea pedepsei reprezinta o etapa urmatoare stabilirii pedepsei concrete pentru fiecare infractiune, cand apreciindu-se ansamblul activitatilor infractionale a infractorului se aplica, adica se da spre executare, o pedeapsa pentru intreg ansamblul, care

reflecta de data aceasta periculozitatea infractorului pusa in evidenta prin comiterea infractiunilor concurente. [17]

In art. 34 lit. a - e Cod penal sunt prevazute cinci situatii distincte in raport cu genul pedepselor principale stabilite pentru fiecare infractiune concurenta, astfel:

a. - cazul pedepsei detentiunii pe viata: cand s-a stabilit o pedeapsa cu detentiunea pe viata si una sau mai multe pedepse cu inchisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata.

Prin aceasta dispozitie se consacra, numai in acest caz, sistemul absorbtiei, sistem care se justifica pe caracterul pedepsei - absolut determinate - care este detentiunea pe viata si care pedeapsa nu mai poate fi agravata.

b. - pluralitatea pedepselor cu inchisoare: cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pana la 5 ani.

Dintre ipotezele prevazute de lege, instanta se poate opri, deci la pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite, pe care o aplica pentru intreg concursul de infractiuni cand apreciaza ca este suficienta pentru constrangerea si reeducarea infractorului. Prin adoptarea acestei solutii, instanta ajunge, de altfel, la sistemul absorbtiei.

Daca pedeapsa cea mai grea, dintre cele stabilite de instanta, nu este indestulatoare pentru sanctionarea infractorului, acesta se poate spori pana la maximul ei special, iar daca si aceasta pedeapsa este neindestulatoare se poate agrava intr-un cuantum de pana la 5 ani. Orice adaos la pedeapsa cea mai grea, dintre cele stabilite de instanta de judecata, este un spor si reprezinta un echivalent al pedepselor ce nu se mai executa.

Cand pedeapsa cea mai grea stabilita de instanta de judecata pentru una din infractiunile concurente este mai mica decat maximul special prevazut de lege pentru respectiva infractiune, atunci sporul cu care se poate agrava pedeapsa se compune din diferenta pana la maximul special la care se poate adauga pana la 5 ani.

Alegerea celei mai grele pedepse nu este intotdeauna usor de facut, atunci cand, de exemplu, s-au stabilit pedepse in acelasi cuantum desi maximul lor special este diferit. in astfel de situatii, in literatura juridica de specialitate s-a sustinut, corect, ca pedeapsa cea mai grea este cea stabilita pentru infractiunea ce are

un maxim mai ridicat si care permite o agravare intr-un cuantum mai mare. [18]

In cazul in care pedeapsa cea mai grea nu a fost stabilita pentru infractiunea cea mai grava, atunci sporirea acesteia nu poate avea loc decat pana la maximul special al pedepsei celei mai grele stabilite de instanta.

Maximul pedepsei la care se poate ajunge prin sporirea in prima treapta este limita superioara a acesteia - maximul special -prevazuta pentru infractiunea consumata ori pentru tentativa, dupa caz. Aplicarea sporului in prima treapta, ca si in cea de-a doua treapta este limitata sub doua aspecte. Astfel, prin aplicarea pedepselor nu se poate depasi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente si maximul general al pedepsei inchisorii - 30 de ani (art. 53, pct. 1, lit. b Cod penal) .

In cazul aplicarii sporului, instanta este obligata sa determine intinderea lui si sa motiveze necesitatea aplicarii acesteia.

c. - pluralitatea pedepselor cu amenda: cand s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar daca acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pana la jumatate din acel maxim.

Si in acest caz exista aceleasi trei variante posibile, ca la pedepsele cu inchisoare, cu deosebirea ca sporul peste maximul special nu mai are o limita maxima fixa, ci variaza in functie de

maximul special al amenzii prevazut pentru infractiunea la care s-a stabilit amenda cea mai mare, sporul fiind un procent din acel maxim.

d. - o pedeapsa cu inchisoarea si una cu amenda: cand s-a stabilit o pedeapsa cu inchisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii, la cere se poate adauga amenda, in totul sau in parte.

In acest caz nu este prevazut un spor maxim determinat, datorita naturii diferite a pedepselor stabilite. Atunci cand instanta aplica pedeapsa inchisorii la care se adauga amenda in intregime, ne aflam intr-un caz de cumul aritmetic al pedepselor. Instanta poate alege, insa, alte doua variante: sa aplice numai pedeapsa inchisorii - caz in care se aplica sistemul absorbtiei - ori la pedeapsa inchisorii sa adauge numai o parte din amenda - cumulul juridic. Este lasata la aprecierea instantei aplicarea unuia din cele trei sisteme.

e. - pluralitate de pedepse cu inchisoare si cu amenda: cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii potrivit celor aratate la lit. b la care se poate adauga amenda potrivit celor aratate la lit. c.

In acest caz, aplicarea pedepsei parcurge trei etape. O prima etapa este aplicarea pedepsei cu inchisoarea pentru infractiunile pentru care s-au stabilit pedepse cu inchisoarea - aceasta insemnand pedeapsa cea mai grea, sporita eventual pana la maximul ei special iar daca se considera a fi neindestulatoare se poate adauga un spor de pana la 5 ani. O a doua etapa este aplicarea pedepsei amenzii pentru infractiunile pentru care s-au stabilit pedepse cu amenda - aceasta putand fi pedeapsa cea mai mare stabilita de instanta, sporita si ea, eventual, in cele doua trepte.

O ultima etapa este aplicarea pedepsei rezultate cu inchisoarea la care se poate adauga, in totul sau in parte, pedeapsa rezultata a amenzii.Prin noul Cod penal, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei la data de 29 iunie 2004, care urmeaza a intra in vigoare incepand din septembrie 2006, pentru pedepsele principale se consacra, prin art. 48 Cod penal, un sistem de sanctionare mixt: cumulul juridic sau, dupa caz, absorbtia.

In cuprinsul articolului mentionat se prevad ipotezele la care se poate ajunge in caz de concurs real dupa stabilirea pedepsei in prima etapa si determinarea pedepsei aplicabile pentru intreaga activitate infractionala in a doua etapa.

In cazul in care s-au stabilit numai pedepse privative de libertate se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor, fara ca pedeapsa rezultata sa depaseasca totalul duratei pedepselor stabilite si nici maximul general al pedepsei imediat superioare, ori se aplica o pedeapsa care reprezinta totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente, fara ca pedeapsa rezultata sa poata depasii maximul general al pedepsei imediat superioare.

Se observa ca in primul caz se aplica in continuare regula cumulului juridic cu conditia sa nu se depaseasca suma pedepselor stabilite si nici maximul special al pedepsei imediat superioare, pedeapsa care trebuie raportata la pedeapsa cea mai grea stabilita de instanta. in cel de-al doilea caz se aplica regula cumulului aritmetic, fara ca pedeapsa rezultata sa poata depasi maximul general al pedepsei imediat superioare.

Cand toate pedepsele stabilite pentru infractiunile concurente sunt pedepse cu amenda, exista, de asemenea, doua variante de stabilire a pedepsei rezultate.

In prima varianta se aplica amenda cea mai mare stabilita pentru una din infractiunile concurente, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu este indestulator se poate aplica un spor, fara ca pedeapsa rezultata sa depaseasca

totalul pedepselor cu amenda stabilite de instanta pentru infractiunile concurente si nici maximul general al amenzii, in a doua varianta, pedeapsa rezultata este formata din totalul amenzilor stabilite pentru fiecare din infractiunile concurente, fara ca amenda rezultata aplicata sa poata depasi maximul general al amenzii.

Cand totalul amenzilor depaseste maximul general al amenzii, pedeapsa rezultata va fi egala cu acest maxim.

In cazul in care s-au stabilit pedepse privative de libertate si pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa privativa de libertate conform celor prezentate mai sus, la care se poate adauga amenda, in total sau in parte.

Prin art. 47 pct. 3 se prevede ca in cazul concursului formal de infractiuni, fapta se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea cea mai grava.

2. Stabilirea pedepselor complementare

In cazul pedepselor complementare,care pot fi de aceeasi natura sau de naturi diferite,art. 35 C.pen. stabileste mai multe reguli :

Daca pentru una din infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsa complementara,aceasta se va aplica integral alaturi de pedeapsa inchisorii

Daca  pentru infractiunile concurente s-au stabilit mai multe pedepse complementare,de natura diferita sau chiar de aceeasi natura, dar cu continut diferit,acestea se aplica alaturi de pedeapsa inchisorii

Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare,de aceeasi natura si cu acelasi continut, se aplica cea mai grea pedeapsa dintre acestea

2. 3. Luarea masurilor de siguranta

Avand in vedere scopul masurilor de siguranta de a inlatura o stare de pericol si de a preveni savarsirea de noi infractiuni s-a prevazut ca acestea sa se cumuleze in cazul in care sunt de natura diferita (deosebita) . Astfel, daca s-a aplicat atat internarea medicala cat si obligarea la tratament medical, ambele se vor executa, avand prioritate internarea medicala; daca, in conditiile legii, se dispune incetarea internarii medicale, se continua masura obligarii la tratament medical, care dureaza pana la insanatosire.

Este posibila cumularea masurile de siguranta de aceeasi natura luate pentru infractiuni concurente. In cazul in care s-a aplicat masura confiscarii speciale pentru mai multe infractiuni concurente, fiecare se executa asupra bunurilor sau valorilor respective. Tot astfel, in cazurile interzicerii de a se afla in anumite localitati - masura de siguranta stabilita pentru infractiuni concurente, pe termene diferite si pentru localitati diferite, se va lua cu privire la toate localitatile si pe termenele stabilite.

Sectiunea 3 Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente

Sistemul de pedepsire a concursului de infractiuni nu ridica probleme cand toate infractiunile concurente au fost judecate concomitent de aceeasi instanta de judecata.

De regula, infractiunile concurente sunt judecate deodata si de aceeasi instanta. Este insa posibil ca instanta sa nu cunoasca, in momentul judecatii, ca inculpatul mai savarsise una sau chiar mai multe infractiuni concurente sau sa cunoasca aceasta situatie, dar sa fie nevoita sa la judece separat datorita complexitatii deosebite a uneia din cauze sau a altor imprejurari care ar atrage intarzierea nejustificata a judecarii celorlalte cauze, ori este posibil ca judecata infractorului pentru infractiuni concurente sa se faca de catre instante diferite. intrucat in astfel de situatii infractorul ramane condamnat definitiv, prin hotarari distincte la mai multe pedepse, ceea ce ar contraveni regulilor prevazute de lege cu privire la aplicarea pedepsei in caz de concurs de infractiuni, in Codul penal a fost creata institutia contopirii pedepselor in care sunt stabilite reguli ce trebuie respectate in oricare din ipotezele mentionate mai sus.

Astfel, in cazul in care un infractor condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta se vor aplica dispozitiile art. 34 si 35 Cod penal privitoare la aplicarea pedepsei in caz de concurs de infractiuni. Aceasta presupune ca instanta care judeca infractiunea descoperita ulterior, dupa ce stabileste pedeapsa pentru aceasta infractiune, va compara pedepsele pentru infractiunile concurente si va aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita dupa cum este prevazut in art. 34 Cod penal.

In varianta in care dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare se constata ca infractorul mai fusese condamnat definitiv pentru una sau mai multe infractiuni concurente de catre aceeasi instanta ori instante diferite, pedepsele urmeaza sa fie contopite prin aplicarea dispozitiilor art. 34 si 35 Cod penal. Acestea vor fi comparate, se va alege pedeapsa cea mai grea care va putea fi sporita in doua etape.

Este posibil ca infractorul sa fi fost condamnat anterior pentru un concurs de infractiuni si pedeapsa rezultata sa cuprinda si un spor. In aceasta situatie se vor contopi pedepsele stabilite pentru infractiuni concurente si nu rezultanta pentru o parte din infractiunile concurente cu pedeapsa stabilita pentru infractiunea concurenta judecata ulterior. [19]

Deci, intotdeauna contopirea are loc intre pedepsele stabilite pentru fiecare infractiune concurenta si nu intre pedepsele rezultate ale unor infractiuni savarsite in concurs.

Daca pedeapsa rezultata stabilita initial pentru concurs cuprinde si un spor, acesta nu va putea fi inlaturat. Astfel, in cazul contopirii pedepselor pentru infractiunile concurente, daca sporul era necesar cand se cunostea doar o parte din infractiunile comise, el este cu atat mai necesar cand in activitatea infractorului se cuprind si alte infractiuni. In astfel de situatii, sporul ce se poate adauga pentru intreg concursul va fi cel putin egal cu cel stabilit anterior si care poate fi majorat pana la limitele stabilite de art. 34 alin. ultim si art. 80 alin. 3 Cod penal. [20]

Alta va fi solutia cand pentru una dintre pedepsele ce se contopesc, instanta, prin hotarare definitiva, a adaugat un spor, deoarece condamnatul era recidivist, cand in contopire aceasta pedeapsa intra ca o pedeapsa unica indivizibila, fara posibilitatea ca instanta sa inlature ori sa reduca sporul. [21]

In contopire vor fi cuprinse numai pedepsele ce urmeaza a fi executate, nu si cele pentru care a intervenit o cauza legala de neexecutare. [22]

Aceasta presupune ca o pedeapsa gratiata conditionat nu va putea fi contopita cu pedepsele executabile.

Daca insa, pana in momentul contopirii, o parte din pedeapsa gratiata conditionat a fost executata, ori condamnatul a fost arestat preventiv pentru acea infractiune, s-a decis, in practica judiciara, ca durata pedepsei executate ca si durata arestarii preventive se vor deduce din pedeapsa aplicata pentru concursul de infractiuni.

Aplicarea dispozitiilor privitoare la contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente este obligatorie si in situatia in care condamnatul a executat in total sau in parte pedeapsa aplicata prin hotararea anterioara, cu precizarea ca ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente in ansamblul lor.

Regulile privitoare la contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente se aplica si in cazul in care pedeapsa cu detentiunea pe viata, aplicata infractorului pentru una sau mai multe din infractiunile concurente, a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Incidenta actelor de clementa priveste fiecare pedeapsa stabilita in cadrul concursului de infractiuni, astfel ca pedeapsa rezultata va fi desfacuta.

Daca in urma descontopirii si aplicarii actelor de clementa ramane de executat numai o pedeapsa stabilita pentru o infractiune, inlaturarea sporului ce fusese aplicat este obligatorie. [23] Daca in urma aplicarii actelor de clementa au ramas de executat cel putin doua pedepse, inlaturarea sporului ce fusese initial stabilit pe langa pedeapsa de baza nu mai este obligatorie, ci facultativa pentru instanta care il poate mentine, reduce sau chiar inlatura.

Instanta competenta sa efectueze contopirea pedepselor definitive aplicate prin hotarari ale unor instante diferite este instanta de executare a ultimei hotarari sau atunci cand cel condamnat se afla in stare de detinere, instanta corespunzatoare in grad in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere.

Potrivit art.40 Cod penal in caz de concurs de infractiuni savarsita de persoana juridica,se stabileste pedeapsa amenzii pt fiecare infractiune in parte si se aplica amenda cea mai mare,care poate fi sporita pana la maximul special prevazut in art. 71 alin.2 sau 3,iar daca acest maxim nu este indestulator,se poate adauga un spor de pana la o treime din acel maxim.Dispozitiile alin.1 se aplica si in cazul in care persoana juridica condamnata definitiv este judecata ulterior pentru o infractiune concurenta,precum si atunci cand dupa ce o hotarare de condamnare a ramas definitiva se constata ca persoana juridica suferise si o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta.In aceste cazuri,partea din amenda executata se scade din amenda aplicata pentru infractiunile concurente.

BIBLIOGRAFIE

1. Constitutia Romaniei

2. Codul penal

3. M. Basarab, Drept penal, partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997

4. V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, V. Lazar, I. Molnar, Al. Boroi, Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1992

5. C. Bulai, Manual de drept penal, partea generala, Ed. AII Beck, 1977

6. V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, V. Lazar, I. Molnar, Al. Boroi, Drept penal, partea generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997

7. F. Streteanu, Concursul de infractiuni, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997

8. A. Cocaina, Recidiva in dreptul penal roman, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1992

9. V. Dongoroz, si altii, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Ed. Academiei, Bucuresti, 1969

10. Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal, curs selectiv pentru examenul de licenta, Ed. AII Beck, Buburesti 2002

11. Gh. Mateut, Recidiva in teoria si practica dreptului penal, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997

12. M. Zolyneak, Formele concursului de infractiuni in legislatie si literatura. Examen de drept comparat, Iasi, 1973

13. C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, Institutii de drept penal. Curs selectiv pentru licenta, Ed. AII Beck, 1997

14. N. T. Buzea, Infractiunea penala si culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944

15. V. Ramureanu, Concursul de infractiuni in reglementarea noului Cod penal, R. R. D. nr. 9/1968

16. I. Biro, Consideratii asupra tratamentului sanctionator al concursului de infractiuni, R. R. D. nr. 9/1973

17. I. Fodor, Concursul cu conexitate, S. C. J. nr. 2/1969

18. G. Antoniu, V. Papadopol, B. Stefanescu, indrumari date de Plenul Trib. Supr. si noua legislatie penala, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971

19. J. J. Haus, Principes genereaux du droit penal belge, Ed. Ernest Thorin, Paris, 1885

20. G. Vidai, Cours de droit criminel et de science penitentiaire, Librairie Arthur Rousseau, Paris, 1921

21. V. Manzini, Instituzioni di diritto penale italiano, Cedam, Padova, 1941

22. J. M. Rodriguez Deseva, Derecho penal espanol, Ed. Dykinson, Madrid, 1990

23. G. Stefani, G. Levasseur, Droit penal general et procedure penale, Paris, Dalloz, 1964

24. Al. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal, partea generala, editia 4, Ed. AII Beck, Bucuresti, 2004.