Grupul celor 7 Cadrul demografic

Grupul celor 7

"Grupul celor 7" este format din: S.U.A., Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada, adica cele mai mari tari industrializate ale lumii. Scopul central al existentei acestui grup este coordonarea politicilor macroeconomice si in special a politicii ratelor de schimb intre tarile respective. Aceste tari determina raporturile de forte pe plan international, ordinea economica mondiala. In functie de PNB/loc., la nivelul anului 2001, S.U.A. avea 34.280 $/loc, Japonia 35.610, Germania 23.560, Franta 22.730, Marea Britanie 25.120, Italia 19.390, Canada 21.930. Cele mai importante rezultate sunt obtinute, in ordine, de tari din afara grupului: Luxemburg (39.840), Elvetia, Norvegia. 

Din punct de vedere al calitatii vietii, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) calculeaza un indice al dezvoltarii umane I.D.U. care inglobeaza venitul/loc.,  speranta de viata, starea de sanatate, accesul la cunostinte si la resursele necesare asigurarii unui nivel de viata decent. In aceste state, speranta de viata depaseste 70 de ani, accesul populatiei la serviciile de sanatate este de 100%, aportul zilnic de calorii depaseste nevoile reale, rata de scolarizare primara si secundara este mai mare de 90%. In functie de I.D.U., daca in anul 2001 media mondiala era de 0,722, aceste tari aveau > 0,916 (cel mai mare, detinut de Norvegia 0,944).

TARI IN DEZVOLTARE

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, prabusirea sistemului colonial, determinata de vointa politica a popoarelor aflate in situatia respectiva, transformarile care au avut loc in statele dezvoltate, politica ofensiva promovata de fosta U.R.S.S. in lumea a treia si captarea a tot mai multe state in zona sa de influenta, tendintele de imperialism sovietic, au avut un puternic impact asupra evolutiei statelor lumii. Anii au reprezentat, insa, anii trezirii la realitate pentru majoritatea statelor lumii a treia. S-au reluat relatii traditionale cu Nordul avansat tehnologic, pe baze noi, pe principiile economiei de piata. O oarecare tendinta de apropiere a tarilor in dezvoltare fata de cele bogate a devenit evidenta, institutionalizata fiind prin semnarea in 1975 a Conventiei de la Lom (asocierea tarilor din Africa, Pacific si Caraibe la U.E.). Grupul tarilor in dezvoltare cuprinde in majoritate tari grupate in Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) creat in 1964.

Tarile in dezvoltare pot fi grupate, dupa originea lor, in:

foste tari coloniale sau dependente,

tari ex-comuniste,

actuale tari comuniste (R.P.Chineza, R.P.D.Coreeana, Vietnam, Cuba).

Tipologia tarilor in dezvoltare

Luand in considerare diferentele existente intre tarile in dezvoltare din punct de vedere economic, politic, institutional, social, etc. s-a recurs la clasificarea lor in urmatoarele subgrupe

a)      tari cel mai putin dezvoltate

b)      tari cu dezvoltare medie

c)      tari nou sau recent industrializate

d)     tari producatoare si exportatoare de petrol

In ceea ce priveste tarile cel mai putin dezvoltate, acestea sunt cele mai defavorizate din punct de vedere al resurselor naturale si umane. In aceasta subgrupa au intrat initial 25 de state, cu o populatie de 150 milioane locuitori, din 1985 s-au mai adaugat 15 state, cu un total de 350 milioane locuitori, iar din 1995 sunt in total 60 de state, avand o populatie de 450 milioane locuitori. P.N.B. loc. in aceste tari este mai mic de 1000 . Caracteristicile acestor tari sunt

agricultura este predominanta dar suprafata cultivata reprezinta o mica parte din teritoriul arabil

activitatea industriala se concretizeaza in domeniile: alimentar, textil, prelucrarea lemnului, etc.;

gradul de valorificare a materiilor prime este foarte scazut

ritmul de crestere economica este foarte scazut

institutiile productive sunt insuficiente

tehnica de lucru manuala

slaba productivitate a muncii

predomina economia inchisa, de subzistenta.

Paradoxal ar parea faptul ca multe dintre aceste tari au un procent mare al ponderii exportului in P.N.B. - Vanuatu 46%, Togo 32%, Sierra Leone 26%, procente ridicate, datorate nu capacitatii mari de export, ci ingustimii pietei interne. P.N.B./loc al tarilor cel mai putin dezvoltate este

80-199 - Congo, Etiopia, Burundi, Sierra Leone, Malawi, Guineea Bissau, Eritreea, Tadjikistan, Niger, Ciad

200-299 -Mozambic, Burkina Fasso, Mali, Nepal, Madagascar, Rep.Centrafricana, Togo, Tanzania, Cambodgia, Kirghizstan, Nigeria, Ghana, Laos

300-399 - Zambia, Sudan, Kenya, Mauritania, Bangladesh, Benin, Moldova

Alaturi de formele primitive de productie si organizare sociala care predomina, exista si forme ale economiei de piata. Economia este caracterizata prin eterogenitate, dezarticulare. Situatia economica precara este determinata in mare parte de problemele de natura sociala si politica - forme de organizare tribale, evenimente tragice, lupte interetnice, etc.

Noile state industrializate. Din aceasta categorie fac parte: China, India, Argentina, Brazilia, Mexicul, Chile, "tigrii asiatici" - Taiwan, Singapore, Malaesia, Thailanda. Ritmurile de crestere ale P.N.B. sunt: 8,3% Thailanda, 5,9% Singapore, 5,7% Malaesia. Principalele trasaturi care le definesc sunt:

dezvoltarea industriei grele, a industriilor de varf, prelucrarea bogatiilor naturale,

grad mare de diversificare a activitatii,

productivitatea muncii si calitatea produselor comparabile cu cele ale tarilor dezvoltate,

exportul de produse prelucrate,

puternica infuzie de capital strain.

Tigrii asiatici" au inregistrat o crestere economica intr-un ritm mediu de 6-8% an, asigurand in prezent 40% din comertul mondial, expansiunea economica permitandu-le imbunatatirea conditiilor de viata, numarul celor care traiesc sub pragul saraciei scazand de la 330 milioane in 1980 la 180 milioane in 1995. Problemele cu care se confrunta inca aceste state sunt: ineficienta economica, infrastructura insuficienta, coruptia, slaba pregatire a fortei de munca, caracter limitat al resurselor.

Daca avem in vedere potentialul economic si demografic al acestor tari, R.P.Chineza se plaseaza in frunte. Intre aceste tari, avand in vedere ordinea de marime in functie de P.I.B. comparat, China este in frunte, urmata de Brazilia, India, Mexic si Indonezia.

China este tara cu regim comunist insa, isi orienteaza politica economica dupa formula o tara, doua sisteme" manifestand deci, deschidere spre economia de piata. In acest sens, un accent deosebit se pune pe dezvoltarea zonelor economice speciale. Promovarea regulilor specifice economiei de piata nu s-a facut insa decat in anumite enclave. China are balanta comerciala excedentara si se situeaza, dupa valoarea exporturilor (50% din exporturile chineze de produse prelucrate sunt realizate de intreprinderile straine), pe locul 10 la nivel mondial. Numarul firmelor cu capital integral strain l-a depasit pe cel al intreprinderilor cu capital mixt. Costurile de productie mici (de 35 de ori mai mici decat cele din S.U.A. si de 10 ori mai mici decat cele din Taiwan), datorate fortei de munca ieftine si abundentei de materii prime, investitiile masive ale guvernului si firmelor transnationale au determinat cresterea economica continua chiar daca conjunctura internationala nu este cea mai favorabila. Rezervele de schimb ale Chinei au ajuns in iunie 2002 de 10 ori mai mari decat in 1990.

Din punct de vedere structural, in China domina sectorul secundar, cu 54% din formarea P.I.B. + 4,6% constructii, urmat de sectorul tertiar cu 27,7% si apoi cel primar cu 13,7%. China este considerata o noua uzina a lumii, industria sa ajungand la a patra pozitie la nivel mondial 50% aparate foto, 30% aparate de aer conditionat si televizoare, 25% masini de spalat, 20% frigidere.

Cu toate acestea, China se confrunta cu slaba productivitate in economie datorata, in cea mai mare parte, mentinerii proprietatii de stat. Este cea mai puternica dintre tarile in dezvoltare iar cresterea economica puternica a ultimilor ani o plaseaza pe locul 7 in ierarhia mondiala.

Brazilia este considerata o tara-continent; reprezinta jumatate din populatia, din suprafata si din P.I.B.-ul Americii de Sud, ceea ce ii confera statutul de lider natural in regiune. La  nivel global se plaseaza pe locul 8. Face parte din principalele forumuri internationale fiind purtatorul de cuvant al tarilor in dezvoltare in fata celor dezvoltate. Politica sa economica este marcata de acumularea datoriilor uriase realizate in guvernarile anterioare; de asemenea, a fost promovata supraevaluarea monedei nationale si nivelul ridicat al ratei dobanzii. Ca urmare, deficitele externe au crescut, s-a marit datoria externa dar si cea interna. In anul 2002 insa, P.I.B.-ul a crescut cu 1,5% pe seama agriculturii si exporturilor, in timp ce, nivelul investitiilor, al consumului, importurile au scazut. Balanta comerciala este excedentara ajungand in 2001 la peste 13 mld.$, s a diminuat deficitul de cont curent.

Este o tara cu potential economic mare, industrie si, in general, economie diversificata - productie de avioane, tancuri, automobile, baraje hidrotehnice, productie agricola, etc.

Din punct de vedere social, Brazilia este considerata printre cele mai retrograde tari din America Latina. Discrepantele economice si sociale sunt pronuntate, astfel incat 10% dintre familiile cele mai bogate detin 45,7% din venitul national, in timp ce, 40% dintre populatia saraca detine 10,6% din venitul national. 54 milioane de oameni din cei 173,8 milioane traiesc sub pragul de saracie.

Singapore, orasul-stat, considerat astfel datorita marimii (620 km², 4,2 mil.locuitori) este inclus inca in grupa tarilor in dezvoltare, desi rezultatele macroeconomice il pozitioneaza cu succes printre primele economii ale lumii (geografii il considera stat dezvoltat). La nivelul anului 2001, P.N.B./loc era de 21.500 $ iar I.D.U. 0,884. Economia in crestere puternica a fost afectata in 2003 din criza SARS care a determinat scaderea numarului de turisti, a comertului cu amanuntul, a transporturilor aeriene (Singapore Airlines cea mai rentabila companie aeriana din lume a inregistrat pierderi intre 2003-2004 . In afara acestei situatii, economia din Singapore depinde in mare masura de exporturile de componente electronice. Singapore trebuie sa reziste concurentei acerbe a Malaysiei in domeniul transporturilor si al logisticii. In domeniul industrial concurenta chineza este periculoasa. Statul cauta sa se impuna in domeniul economiei cunoasterii - servicii de inalta tehnologie, sanatate, invatamant universitar, biotehnologii. Sectorul bancar-financiar este in plina dezvoltare. Cele mai mari grupuri farmaceutice mondiale GlaxoSmithKline, Shering-Plough, Merck Sharpe&Dohme, Phfizer, Novertis, Eli Lilly investesc in Singapore. Exporturile de produse farmaceutice au crescut cu 60% in anul 2002 ajungand la 4,8 mld.$. Un impediment este inca, lipsa oamenilor de stiinta de inalt nivel insa, Singapore este dispus sa atraga personal de specialitate din afara tarii, prin stimulente atractive.

Tari in dezvoltare, producatoare si exportatoare de petrol, majoritatea grupate in O.P.E.C.- Arabia Saudita, Irak, Iran, Kuweit, Venezuela, Quatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, etc., ocupa un loc aparte in randul tarilor in dezvoltare, prin eterogenitate din diferite puncte de vedere. Se disting: tari cu venituri foarte ridicate - Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Quatar cu P.N.B./loc (22.500 -17.000 $); tari cu venituri superioare - Bahrain, Oman, Venezuela, cu P.N.B./loc (8000 -10.000 $); tari cu venituri intermediare - Iran, Algeria, Ecuador (5300 - 4300 $/loc.); tari cu venituri scazute - Nigeria 290 $/loc.

Cadrul institutional specific statelor in dezvoltare

Relativ recent eliberate de sub dominatia coloniala (India - 1947, China - 1949, Singapore - 1965, Congo, Nigeria, Somalia, Ciad, Gabon - 1960, etc.) tarile in dezvoltare se confrunta cu dificultati datorate lipsei de experienta in activitati manageriale.

Pe harta Africii, dupa obtinerea independentei politice, au aparut o serie de state dezavantajate, lipsite de resurse si/sau de iesire la mare. Persistenta unor grupuri etnice de diferite facturi, limbi diferite, culturi, religii diferite, au impus convietuirea pe acelasi teritoriu. Urmarile au fost dintre cele mai nefaste: razboaie civile, miscari separatiste, convulsii interne, instabilitate politica, rasturnari de guverne, lovituri de stat, razboaie la scara subregionala.

In general, pentru a demara programe concrete de politica economica, comerciala, monetara, etc., problema cheie care trebuie rezolvata este de ordin national si anume, formarea si consolidarea natiunii. In prezent, in majoritatea tarilor, natiunea a fost constituita, aflandu-se in etapa de consolidare (tari din America Latina, statele arabe, asiatice); in aceste state economia este in dezvoltare, procesul de urbanizare creste pe masura dezvoltarii activitatilor industriale si tertiare, comuniunea de cultura si teritoriu punandu-si amprenta asupra formarii unei constiinte nationale, etc.; in altele se observa ca natiunea se afla in faza de constituire, fie in situatia in care coexista o etnie majoritara si mai multe minoritare, fie in cazul convietuirii mai multor etnii, cu o importanta relativ asemanatoare. Pentru inchegarea unei natiuni prima dintre variante, in care exista o etnie majoritara, favorizeaza intr-un mod relativ mai bun rezolvarea diferendelor de cultura, religie, oferind teren si pentru dezvoltarea economica. In cel de-al doilea caz, misiunea statului este deosebit de grea, deoarece trebuie sa joace permanent, rolul de arbitru in atenuarea problemelor si stingerea conflictelor interetnice. Statul trebuie sa aiba o actiune integratoare relevata atat pe plan social dar si economic prin intermediul promovarii unor programe economice de recuperare a bogatiilor nationale, de valorificare a potentialului agricol. Realitatea ultimilor ani evidentiaza ca, in statele subdezvoltate persista deosebirile in ceea ce priveste integrarea etnica, multe dintre natiuni se afirma puternic, altele sunt in curs de constituire, lupta pentru dezvoltare independenta si suveranitate nationala fiind principalele preocupari ale statelor respective.

Cadrul demografic

Primul miliard de locuitori s-a inregistrat in 1830, al doilea in 1930, al treilea in 1960, al patrulea in 1975, al cincilea in 1987, al saselea in anul 1999. Cresterea in valoare absoluta a populatiei mondiale s-a stabilizat in jurul a 80 mil. locuitori suplimentari (+1,3%/an , apogeul fiind atins la inceputul anilor '90 cu aproape 90 mil. pe an. Conform previziunilor ar trebui sa ramana aproape neschimbata timp de 20 de ani, inainte de a scadea smnificativ. Se estimeaza ca in 2002 au fost intre 130 si 135 mil. nasteri fata de 50-55 mil. de decese, deci 250 de nasteri si 100 decese pe minut. Pe baza acestui ritm, pragul de 7 mld.oameni va fi trecut intre 2011 si 2015. Este foarte probabil ca planeta sa numere 8 mld. oameni aproape de anul 2030. 

Populatia este insa inegal repartizata pe glob. Se observa ca, statele cu un nivel redus de dezvoltare, au populatie numeroasa. Cea mai mare populatie a globului 75% apartine lumii a treia, inegal repartizata pe tari. China si India detin impreuna 70% din numarul total al populatiei tarilor in dezvoltare. Daca in perioada 1650-1900 populatia Africii nu a crescut deloc, in timp ce populatia Europei a crescut de 4 ori, in prezent situatia este inversa. Estimarile facute la sfarsitul secolului XX, asupra sporului demografic mondial, datorat tarilor in dezvoltare, sunt realitati. In conditiile prezente de evolutie demografica in Angola, Burundi, Madagascar, Niger, Uganda, Sierra Leone, Somalia, Ciad, Congo, Zemen, Oman, teritoriile palestiniene, numarul de locuitori ar trebui sa se dubleze in 25 de ani. Fecunditatea se ridica in prezent la niveluri mari in tari ale Africii subsahariene (o medie de 8 copii femeie in Niger, 7 in Somalia si Uganda, 6-7 in alte 12 state sau ale Asiei Occidentale 7,2 in Yemen, 6 in Arabia Suadita, Oman, Afganistan). Tot in aceste tari si rata mortalitatii este cea mai ridicata SIDA face ravagii tot aici - in medie, 10% din populatia adulta, respectiv 1/3 din populatie in Botswana, Swaziland, Lesotho, Zimbabwe este seropozitiva. Speranta de viata este foarte redusa in aceste tari: daca in tarile dezvoltate media este de 65 ani, in aceste tari este sub 50 ani (in Zimbabwe este de 38 ani).

In conditiile actualei situatii demografice mondiale care converge spre o crestere demografica lenta (cresterea numarului populatiei din aceste tari este contrabalansata de scaderea celei din tarile dezvoltate), pentru eficientizarea politicilor economice si sociale, se impune utilizarea deplina a fortei de munca excedentare. Un fenomen cu tendinte de cronicizare este somajul. Populatia statelor in dezvoltare aflate in aceasta situatie, provine in principal din mediul rural dar si din cel urban, in special constituita din barbati, slab calificati, semianalfabeti. Rezolvarea se gaseste temporar in sectorul tertiar, in constructii, in mici intreprinderi.

Un fenomen important specific tarilor in dezvoltare il reprezinta urbanizarea subdezvoltarii. Daca in anul 1950 nu existau decat 76 de orase cu > 1 milion de locuitori, in anul 2001 - 440 orase din care 284 in aceste tari. Daca in 1980 cele mai mari orase erau New York si Tokyo-Yokohama, in anul 2001, principalele orase erau: Seul (Coreea de Sud, 9,98 mil.), Bombay (India, 9,92 mil.), Karachi (Pakistan, 9,86 mil.), Sao Paolo (Brazilia, 9,81 mil.), Shanghai (China, 9,22 mil.), Jakarta (Indonezia, 9,12 mil.), etc. Particularitatile urbanizarii statelor in dezvoltare sunt

are loc in contextul cresterii numarului de populatie din aceste tari. Cu toate ca exodul rural contribuie in proportie de 50% la dezvoltarea oraselor, populatia rurala continua si ea sa sporeasca. Momentul in care se produce urbanizarea acestor tari este legat de obiectivul de eradicare a subdezvoltarii.

un alt aspect este legat de conditiile improprii de viata pe care le asigura orasele lumii a treia; locuinte - bidonviluri - insalubre, fara facilitatile oferite unei vieti normale, cresterea criminalitatii si violentei, asistenta sanitara precara, transport in comun greoi, etc.

o alta problema cheie a statelor in dezvoltare o reprezinta ignoranta, exprimata prin numarul ridicat de analfabeti - exemplu, in Bangladesh si Pakistan - 65%, India 52%, Nigeria 49%, Sierra Leone 79%, Benin 77%, Somalia, Niger, Ciad >

un fenomen caracteristic factorului de0mografic il reprezinta exodul de inteligenta. Migratia fortei de munca s-a manifestat in preponderenta spre S.U.A., Canada, Australia dar si spre peninsula Indochina, arhipelagul indonezian, S si SE Africii, completand deficitul de forta de munca din zonele respective. In prezent insa, se impun masuri restrictive in privinta deplasarilor de forta de munca; cu toate acestea personalul specializat continua sa-si caute si sa-si gaseasca loc de munca in statele dezvoltate. In acest fel, statele sarace se vad deposedate de un capital uman valoros. Odata cu Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - U.N.C.T.A.D. de la Santiago de Chile din 1972, problema a fost intitulata - "transfer invers de tehnologie sau competente", afirmandu-se necesitatea ingradirii si lichidarii acestui transfer inechitabil.

Caracteristici ale economiilor tarilor in dezvoltare

Industria

La Conferinta generala a O.N.U.D.I. (Lima, 1975) a fost elaborata strategia  industrializarii tarilor in dezvoltare pana in anul 2000, considerata fiind principala cale spre dezvoltarea economico-sociala dinamica.

In prezent, procesul de industrializare se desfasoara diferentiat la nivelul statelor in dezvoltare.

In America Latina procesul este avansat chiar dinaintea primului razboi mondial, in prima etapa axandu-se pe exportul produselor primare, ulterior pe dezvoltarea ramurilor producatoare de bunuri de echipament iar din 1950 - dezvoltarea investitiilor straine, in special nord-americane, in industrii noi - chimia, electrotehnica, constructiile de masini.

In ceea ce priveste industrializarea Asiei, se disting trei zone relativ mai avansate: vestul continentului - tarile din Golf - producatoare si exportatoare de petrol, centrul Asiei - China, India, SE Asiei - Singapore, Malaysia, Filipine, Thailanda, acestea din urma cunoscand o puternica crestere economica datorata in principal dezvoltarii ramurilor industriale: siderurgia, metalurgia neferoaselor, electrotehnica, electronica, pielaria, industria de incaltaminte, chimia, etc.

In ceea ce priveste Africa, industrializarea cunoaste aici cele mai reduse niveluri. Penuria de capitaluri, de mana de lucru calificata, piata interna restrictiva, calitatea slaba a infrastructurii, sunt numai cativa dintre factorii care contribuie la aceasta situatie. Orientate in special spre valorificarea resurselor naturale si in nordul Africii o oarecare dezvoltare a industriei prelucratoare - in special industria agroalimentara, petroliera, constructiile de masini, textile, etc., aceste state fac eforturi considerabile pentru a-si depasi conditia, cu sprijinul statului in mare parte sau a societatilor transnationale.

Agricultura

Acest sector detine ponderea cea mai ridicata in P.I.B.-ul majoritatii statelor in dezvoltare, concentrand si cea mai mare parte a populatiei acestor tari. Cu toate acestea, ea se caracterizeaza printr-o productivitate slaba, diversificare insuficienta, lipsa capitalurilor si a fortei de munca calificate, folosirea echipamentelor perimate, depasite tehnic. Se mai adauga conditiile naturale, in multe cazuri improprii dezvoltarii agriculturii, calamitatile naturale, fenomenele de eroziune precum si formele de proprietate asupra pamantului - mentinerea ramasitelor feudale sau chiar primitive.

Depasirea situatiei actuale, caracteristica statelor in dezvoltare, eradicarea saraciei si subdezvoltarii sunt probleme ce stau in atentia guvernelor. Realizarea obiectivelor propuse in prezent si perspectiva este posibila prin antrenarea efortului propriu, a intregului potential uman si material disponibil, prin majorarea investitiilor, crearea unui climat economic intern favorabil, cresterea rolului educatiei si instructiei dar si printr-un efort extern datorat in principal extinderii pe multiple planuri, in special cele deficitare, a cooperarii realizate pe baze reciproc avantajoase.