Aparitia primelor forme prestatale de tip feudal romanesti si formarea statelor feudale romanesti

Aparitia primelor forme prestatale de tip feudal romanesti si formarea statelor feudale romanesti

Incheierea procesului etnogenezei romanesti, a dus la crearea poporului roman ca popor cu identitate proprie, care a folosit apelativul roman pentru a se desemna, apelativ justificat atat prin traditia colonistilor romani, cat si prin traditia autohtonilor geto-daci de locuitori ai unei provincii care a facut parte din Imperiul Roman. Semnificative in acest sens sunt si denumirile pe care strainii le dau poporului roman. Astfel, imparatul bizantin Constantin Porfirogene ii denumea pe locuitorii de la nord de Dunare romani, pentru a-i deosebi de barbari, iar popoarele vecine ii desemneaza pe romani cu termenii de valahi, olahi, volohi, termeni prin care aceste popoare ii denumeau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman, ceea ce atesta o recunoastere indirecta a caracterului romanic al poporului roman. Totodata, romanii s-au afirmat nu numai sub aspect etnic, ci spiritual si sub aspect crestin-ortodox, luptand impotriva propagandei catolice prin care se incerca subordonarea teritoriilor locuite de romani.

In perioada feudalismului timpuriu se produc o serie de transformari economice si sociale in sensul ca egalitatea dintre membri este inlocuita cu stratificarea sociala de tip feudal, iar locul normelor de conduita fara caracter juridic este luat de norme noi cu caracter care reglementeaza noile relatii sociale de tip feudal.

Din randul membrilor obstei se desprind anumite persoane care profita de pozitia pe care o detin in cadrul obstei, pozitie pe care o permanentizeaza si o transmit cu titlu ereditar, acapareaza pamantul obstei, devin proprietarii acestuia si formeaza aristocratia entitatilor prestatale de  tip feudal si embrionul viitoarei clase a membrilor feudali. Existenta marilor proprietati feudale este oglindita si in documentele feudale. In unul dintre cele mai importante astfel de documente (Diploma Cavalerilor Ioaniti - 1247) se mentioneaza ca marii proprietari feudali erau maiores terrae, cei care acaparasera pamant din hotarul obstei, devenind stapanii unor mosii intinse, iar puterea lor economica statea la baza puterii lor politice. Alaturi de nobilimea laica, apare si nobilimea ecleziastica, adica bisericile si manastirile, care treptat incep sa posede suprafete de teren din ce in ce mai intinse cultivate prin munca taranilor dependenti.

La celalalt pol al stratificarii sociale de tip feudal se aflau taranii dependenti, denumiti in Diploma Cavalerilor Ioaniti "rustici valahii"; potrivit acestei, taranii datorau nobililor venituri, foloase si slujbe. Cele trei forme ale rentei: renta in produse, in munca si in bani. Taranii, chiar si in contextul in care au devenit dependenti, au continuat sa traiasca in formele vechi de organizare sociala, adica in cadrul obstilor satesti sau teritoriale. Acesta este contextul in care incepand cu secolul IX pe intreg teritoriul stapanit de romani se organizeaza formatiuni prestatale de tip feudal numite tara sau campulung. Acesti termeni fusesera utilizati anterior pentru desemnarea uniunilor sau confederatiilor de obsti. Termenul "tara" este de origine latina, insa limba romana este singura limba in care acest termen a patruns nu cu sensul material de pamant, ci cu sensul de organizare politica, statala. Chiar si atunci cand in limba romana termenul de tara are sensul secundar de pamant, referirea este la pamantul unei organizatii statale, politice. Denumirea generica de tara este completata de anumiti termeni care identifica forma prestatala de tip feudal dupa o serie de criterii cu ar fi criteriul geografic (Tara Hategului, Tara Crisului), criteriul etnic (Terra Vlahorum), criteriu etnico-geografic (Tara Brodnicilor), criteriul personalitatii conducatorului (Tara lui Litovoi, Tara lui Seneslau).

Denumirea tarilor care contin vechi termeni toponimici si hidronimici atesta vechimea si continuitatea popoarelor romanesti pe acele teritorii. Denumirile cu caracter etnic sunt si ele semnificative intrucat atesta incheierea procesului etnogenezei si afirmarea romanilor ca popor cu o identitate proprie. Determinativele care contin referire la persoanele conducatoare sunt si ele importante intrucat atesta formarea relatiilor de productie de tip feudal si trecerea de la stadiul obstei si uniunilor de obsti la stadiul formatiunilor prestatale de tip feudal. In afara termenului generic de tara si campulung au patruns si alti termeni folositi pentru a desemna aceste realitati institutionale. Este vorba despre termenul de jupa, de sorginte traca, care vine de la iurpaneus, termenul cnezat, de origine germana și termenul de voievodat de sorginte slava. Cu privire la ultimele doua precizam ca exista in vocabularul limbii romane, ce i-a determinat pe unii autori sa considere ca si institutiile politice desemnate prin acesti termeni sunt de sorginte straina (germana, respectiv slava) . Aceasta opinie nu poate fi privita intrucat daca examinam de pilda ierarhia feudala romana cu cea slava vom constata ca in ierarhia feudala daca  voievodul e subordonat cneazului si nu are atributiuni jurisdictionale, iar in ierarhia feudala romana voievodul e ales de adunarea cnezilor si nu are atributiuni jurisdictionale.

Prin urmare, institutia cnezatului si voievodatului sunt institutii romanesti, iar termenii de sorginte germana si slava sunt simple dublete ale termenilor originari. In ceea ce priveste formele prestatale de tip feudal, ele aveau aceleasi functii pe care le aveau orice formatiune de tip politic: interna - tinere in ascultare a taranilor - si externa - de aparare impotriva agresiunilor, ambele fiind realizate cu ajutorul unui aparat razboinic (aparatus belicus), aparat compus din fortele militare ale acestor entitati de tip statal. In ceea ce priveste formarea statelor romane de sine statatoare, ea este rezultatul unui proces intern de feudalizare, rezultatul procesului formarii si stratificarii sociale de tip feudal, proces influentat de o anumita conjunctura externa favorabila care a permis constituirea statelor feudale romanesti de sine statatoare ale Tarii Romanesti si Moldovei, prin unirea feudelor conducatorilor formatiunilor prestatale de tip feudal si alegerea dintre acestia a unui mare voievod ca a primit si titulatura de Domn, adica conducator al unui stat independent? care nu cunoaste o autoritare superioara. Ca atare nu putem accepta opiniile formulate in literatura de specialitate in legatura cu formarea statului roman de sine statator, opinii potrivit carora aceasta ar fi fost rezultatul unor factori economici de natura secundara, cum ar fi teoria drumurilor comerciale.

Impartasim insa teoria lui Nicolae Balcescu care spunea ca "niste stapanitori de state asa mici ca Fagarasul si Maramuresul nu puteau avea destula putere spre a cuprinde asemenea provincii (Tara Romaneasca si Moldova), prin urmare feudalitatea nu se putu introduce in aceste tari cu acesti domni, adica in opinia lui Nicolae Balcescu crearea statului roman de sine statator este rezultatul unui proces intern de feudalizare.