Exemple de curti nobiliare cu incinta fortificata in Transilvania

secolelor XVII - XVIII

Rapida evolutie si perfectionare a armelor de foc intre secolele XVI-XVIII a atras o replica viguroasa din partea inginerilor care au pus la punct maniera de constructie bastionara. Sistemul bastionar -sub forma cetatilor bastionare- se impune la inceputul secolului al XVI-lea si se raspandeste in Europa dupa 1527, ajungand si in Transilvania sub forma unor fortificatii noi sau prin construirea de bastioane la fortificatiile vechi.

Castelele nobiliare care au avut incinta cu bastioane difera de cetatile bastionare prin faptul ca functiunea lor principala nu este militara ele nefiind concepute spre a rezista unui asediu cu artilerie. Functiune lor principala este cea de locuire la nivelul cerintei marii nobilimi, ceea ce include insa atat ample spatii gospodaresti legate de administrarea domeniului aferent cat si anumite prevederi militare, limitate doar la rezistenta impotriva unor razmerite taranesti sau incursiuni turcesti de insemnatate redusa.

Castelele se realizeaza fie prin transformari, extinderi ale unor cladiri mai vechi (foste cetati sau manastiri), fie drept constructii noi ridicate intr-una sau mai multe etape. Desi inca din cursul secolului al XVI-lea exista antecedente care marcheaza tendinta catre compozitii ordonate, reprezentate de castelele de la Fagaras, Brancovenesti si Aghires, inlocuirea definitiva a dispozitiilor de plan libere, prin compozitii de plan ordonate se produce in cursul secolului al XVII-lea. In Transilvania se raspandesc resedintele nobiliare solutionate pe baza unui plan rectangular cu turnuri in colturi. Castelele cu o compozitie ordonata pot fi alcatuite din patru corpuri adiacente care sa formeze o curte interioara sau pot sa aiba un volum compact. Aceste doua tipuri se combina cu turnuri de forma variata. Astfel se intalnesc castele de plan rectangular cu curte interioara si turnuri octogonale la Brancovenesti (1555-1557), patrate la Aghires (1572), in forma de pana la Mediesul Aurit (1620-1657), la Iernut (1651) sau circulare la Racosul de Jos (1526) si Bontida (1650).

Incintele inchise ale castelelor nu reprezentau decat in unele cazuri o arhitectura de aparare. Cateodata, cladirea propriu-zisa a castelului era inconjurata de fortificatii adancite in pamant (cazemate), cu ziduri si bastioane scunde de caramida, adaptate procedeelor de lupta ale epocii -Racosul de Jos si Mediesul Aurit. Aceste bastioane si ziduri de incinta au fost insa adaugate in secolul al XVII-lea, ingloband cladirile si zidurile din secolul al XVI-lea.

Din punct de vedere planimetric, caracteristica inceputului de perioada renascentista este constructia cu simplu tract, adica insirarea incaperilor una dupa alta, compozitie de origine populara. Desi spre mijlocul secolului al XVI-lea apare o noua conceptie in compunerea planurilor castelelor prin trecerea la dublu sau chiar triplu tract (Cris, Dumbraveni, Dumitreni, Lazarea), vechea conceptie se mai mentine in unele cazuri: Racos, Mediesul Aurit, Oradea, Blaj.

Dupa anul 1613 urmeaza o perioada de pace interna si inflorire, cu ample realizari in constructia castelelor si curiilor, avand principele ca mare investitor. Marea nobilime urmeaza exemplul principilor folosindu-se de conditiile economice prielnice, astfel ca se lucreaza la Cris, Lazarea, Mediesul Aurit, Racos si altele. In a doua treime a secolului al XVII-lea incep treptat sa apara semne ale regresului tehnic, dar declinul nu va dura mult, trecerea in etapa urmatoare, baroca, fiind marcata de castelul de la Sanmiclaus.

Analiza inventarelor pastrate ne arata ca principalele incaperi de locuit si reprezentative sunt la al doilea nivel. La aceste incaperi de la etaj se ajunge printr-o scara de regula exterioara, care duce in sala mare. Langa aceasta exista camera stapanului din care se deschidea camera doamnei urmata de camera fetelor. Exista insa si cazuri in care camera stapanului si cea a doamnei sunt separate de sala mare sau printr-un amplu pridvor. La acest nivel, intercalate printre sali si camere se gasesc numeroase latrine, cu varsarea deseori in santul din jurul castelului. Primul nivel in schimb, deservit de obicei de latrinele din curte, este ocupat de dependinte, in special bucatarii, incaperi pentru personal, dar si de ample spatii de depozitare. Corpul de paza si inchisoarea aferenta sunt amplasate totdeauna la intrare.

Circulatia orizontala este asigurata de regula printr-o galerie spre curte, asezata pe stalpi de lemn, stalpi ziditi sau, mai rar, coloane de piatra. In evolutia spatiilor de legatura cu exteriorul apar spatii ce nu mai servesc doar pentru circulatie, ajungandu-se la asa-numitele "case de vara", de regula de lemn, deasupra ultimului etaj, rupand acoperisul.

In ceea ce priveste materialele de constructie, predomina piatra (la fundatii si ziduri) si caramida (la ziduri si la bolti). Acoperisul era de regula de sindrila, deseori vopsita in rosu sau verde.

Geamurile erau sub forma unor "farfurii" hexagonale sau circulare, prinse in baghete de plumb, cositor sau lemn.

Pentru acoperirea incaperilor a existat o mare varietate a formelor de boltire, dar se foloseau si grinzi cu scanduri sau tavane casetate, fie pictate, fie sculptate in lemn.

Peretii salilor principale din marile castele erau decorati cu picturi, covoare, tapete si tablouri. Alte castele aveau salile insa zugravite intr-o singura culoare sau aveau o culoare dominanta.

Sobele de cahle, ridicate pe picioare de caramida sau de piatra, erau fie simple -de preferinta rosii sau verzi, fie bogat decorate - alb-albastre. Pardoselile erau din caramizi patrate sau hexagonale, din scanduri sau argila, iar mobilierul era de obicei vopsit.

Volumele exterioare ale castelelor sunt caracterizate in general printr-un acoperis inalt, in doua pante. Inchiderea laterala a fatadei se face de regula cu cate un simulacru de turn de obicei de aceeasi inaltime cu corpul de cladire pe care il delimiteaza. Aceste turnuri, denumite "bastioane", au destul de frecvent in plan o forma de pana, dar uneori apropiate de patrat (Aghires, Buia), hexagonala (Dumitreni), octogonala (Cris, Fagaras) sau rotunde (Racos, Gornesti, Ineu).

Fatadele exterioare sunt caracterizate in primul rand prin suprafata linistita a zidului. Ornamentatia principala a fatadelor o constituie ancadramentele ferestrelor, a portalului de la intrare, completate cu sisteme de pietre cu inscriptii, uneori cu un brau simplu (Lazarea, Mediesul Aurit), adesea si cu senaje la colturi (Lazarea,Mediesul Aurit, Cris, Fagaras). Pe verticala, fatada se incheie rareori in jos cu un soclu, iar in sus totdeauna cu streasina, neexistand cornisa. Uneori axul intrarii a fost accentuat cu un turn, ca la: Racos, Mediesul Aurit, Sieu.

Fatadele dinspre c

urte sunt asemanatoare celor exterioare, cu diferenta ca aici exista pe una sau mai multe laturi galeria de circulatie si a scarii principale.

In ceea ce priveste pictura fatadelor, analize recente facute pe baza unor esantioane de la Lazarea, Drauseni, Harman, Sighisoara, Strejnic, au evidentiat existenta unui strat suport de var si nisip sau var si paie, uneori cu outini coloranti, peste care se asezau 1-2 straturi de vopsea. Colorantii identificati sunt: var pentu alb, oase calcinate pentru negru, sulfati pentru cenusiu si albastru, ocru pentru galben, rosu, roz, si portocaliu, malahit pentru verde, proteine pentru maro. Printre substantele auxiliare figureaza piatra acra, creta, guma arabica, tamaia, cleiul precum si lacuri venetiene si florentine.

BIBLIOGRAFIE:

Principalele etape de constructie a castelului Sukusd-Bethlen de la Racosul de Jos, jud. Brasov