Aromanii la sud de Dunare. Intre natiune si romanism.

Slavii le spun vlahi sau vlassi, grecii le spun cuto-vlahi, albanezii le spun tschoban, serbii le spun tsintsari, iar noi romanii, impropriu de fapt, le spunem machidoni.

Aromanii vorbesc o limba romanica ce deriva din vechea latina vulgara si se numesc ei insisi aromani. Sint o dovada istorica a unei continuitati milenare in peninsula balcanica, in ciuda slavizarii, grecizarii si prigonirilor sociale de-a lungul secolelor. Insusi numele de 'aroman' - nota bene, confirma originea latina a acestor populatii balcanice. Denumirea data aromanilor, cea de vlahi - ne apropie pe noi daco-romanii de aromani inca o data, caci sute de ani am fost numiti chiar noi - cei de la nord de Dunare : 'valahi'.

Limba aromana (armaneasca), s-a format la sud de Dunare, despartindu-se dupa tezele mai recente de limba 'Romaniei orientale' cel mai tarziu in secolul al zecelea, dar inceputurile acestui proces par fi situate chiar in secolul al 6-lea. Privind harta limbilor romanice in estul european, deci implicit si a limbii aromane in Balcani vom constata separarea geografica limbii aromanesti in raport cu limba romana (daco-romana) la nord de Dunare. Azi mai putem vorbi in cel mai bun caz de circa 500-700.000 de mii de vorbitori ale dialectelor aromanesti la sud de Dunare. Acestea se impart in trei graiuri distincte: macedo-roman (cel mai mare de altfel), megleno-roman (numai in Bulgaria, circa 15-20.000 de vorbitori) si dialectul istro-roman in Peninsula Istria (azi Croatia, circa 2000 de vorbitori). Cea mai mare grupare dialectala aromaneasca, cea macedo-romana include graiurile sale in diviziuni reciproc intelegibile: farserot, gramostean, moscopolean, pindean, muzachear, gopestean-mulovistean, olimpian etc. Limba aromana s-a desprins din trupul proto-romanei istorice dupa peregrinarile slavilor, avarilor si ale bulgarilor si a altor popoare migratoare la sud de Dunare.

Aromanii traiesc azi imprastiati in Grecia, Albania, Macedonia, Iugoslavia, Croatia Bulgaria, Romania (in special in Dobrogea) precum si izolat in alte tari europene, in Canada, SUA, America Latina, Australia.

Stiri sigure despre existenta aromanilor la sud de Dunare avem deja din anul 976, de la cronicarul bizantin Kedrenos. In secolul al 11-lea cronicarul bizantin Kekaumenos afirma ca locuitorii aromani din Pind provin din vecinatatea Dunarii. Asezarea slavilor la sud de Dunare a impins populatiile romanice (vlahii) spre Pind. Se afirma inca din secolul al 15-lea inrudirea etnica si lingvistica a aromanilor cu daco-romanii. Prin asezarea masiva a slavilor la sud de Dunare si prin asimilarea populatiilor vlahe in marea masa slava) s-a ajuns la despartirea geografica a celor doua mari grupuri al limbii proto-romane orientale.

Un fapt istoric - la nord de Dunare daco-romana si-a continuat dezvoltarea independent de proto-romana dunareana, care a evoluat la randul ei in aromana, astfel ca diferentele si influentele diferite au dus la o delimitarea linvgvistica substantiala. Astfel limba aromana sau armaneasca este azi intr-adevar usor intelegibila cu limba daco-romana, dar prezinta varietati tipice adanc dialectale

datorate imprastierii geografice. Cuvintelor si sensurilor specifice mostenite in comun din latina li s-au adaugat influente albaneze, imprumuturi macedonene vechi de tip slav sau bulgaresti mai recente si multe elemente grecesti precum si neologisme romanice din limbile balcanice.

Pentru multi cercetatori limba aromana este o punte de trecere intre romanitatea occidentala si cea orientala. Configuratia dialectala aromana este complexa si destul de controversata. Limba aromana este considerata de unii cercetatori daco-romani ca fiind dialectul cel mai arhaic al limbii romane.

Prima mentionare istorica in Balcani are loc dupa Theopanes si Theophylact Simocatta in anul 579, vlahii acompaniind o armata bizantina care marsaluia impotriva avarilor pe teritoriul actualei Bulgarii. A doua mentiune sigura urmeaza la anul 976 cand Kedrenos, vorbeste despre asasinarea lui David, fratele lui Samuel, tarul bulgarilor de catre niste 'vlahi' nomazi. In aceasta perioada, vlahii erau inca numerosi. In 1186 vlahii se revolta impotriva taxelor bizantine. Conducatorii aromani au fost doi vlahi: Petru si Asan, iar telul lor era crearea unui regat vlah (aroman) independent in sudul Bulgariei si in in jurul actualului Salonic / Saruna pe aromana. Acestia se apara cu succes impotriva armatelor bizantine. Urmatoarele sase sute de ani ii regasesc pe vlahi sub cruda stapinirea otomana, o perioada de stagnare sociala si economica proprie acelor vremi, in fapt existenta in toata peninsula balcanica. Sub stapinirea otomana, populatiile aromanesti nu primesc recunoasterea ca natiune decat foarte tarziu (1905), recunoscandu-se astfel in final dreptul la scoli aromanesti si la propria biserica. Destinul tragic al aromanilor in aceasta trecuta mie de ani il explica azi nu numai imprastierea regionala, dar si asimilarea si deznationalizarea rapida prin mediile de informare moderne, precum si dezavantajele sociale ca minoritate lipsita de scoala, biserica si publicatii. (prima Biblie armaneasca e tiparita de abia in secolul XIX).

Inrudirea evidenta a limbii aromane cu daco-romana si constienta romanitatii noastre comune a dat culturii aromanesti si implicit celei romanesti insemnate nume: Mihai Nicolescu, Tascu Iliescu, Constantin Belimace, Nusi Tulliu, Nicolae Batzaria, P.Papahagi, Emanoil Gojdu, Victor Eftimiu, Gheorghe C. Roja, ca sa mentionam doar o mica parte dintre acestia. Multe dintre personalitatile culturale romanesti au origine aromana, sufixul 'Cara' si terminatia 'hagi' atestand originea etnica a persoanelor aromane, care traiesc in noua patrie la nord de Dunare, numarul populatiei aromanesti in Romania fiind estimat intre 150-200.000 de vorbitori nativi.

Cei mai multi aromani in Grecia de azi sint bilingvi. Multe persoane in varsta, trecute de 50 de ani vorbesc aromana curent, dar multi dintre cei intre 25 si 50 de ani sint insa doar vorbitori pasivi, cu vocabular limitat si cu cunostinte de gramatica sumare.

Asimilarea in Grecia este complexa si destul de rapida, unii dintre tinerii aromani nu mai vorbesc limba aromana si se declara la recensaminte ca fiind greci. Aromanii nu au un statut clar definit in Balcani, in ciuda multor incercari intreprinse de catre statul roman in decursul ultimilor zeci de ani. Singura universitate in Grecia unde aromanii pot vorbi limba stramoseasca se afla la Salonic si acolo insa, intr-un cadru cu caracter limitat. In Grecia se foloseste alternativ alfabetul roman sau grecesc.In Albania si Macedoonia, limba vlahilor nu este limba de predare in scoli, presa si televiziune in ciuda unui numar de vorbitori apreciat ca pina la 300 - 400.000. In Albania, de exemplu o singura biserica in Korçë oficiaza slujbe religioase in limba aromana.

Lucian Hetco.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart. Conceptia, redactarea si prezentarea grafica: ec.Lucian Hetco

Vitregiile evenimentelor istorice au facut ca unitatea geopolitica a romanitatii orientale, a straromanilor scoboratori din vestitele neamuri antice ale tracilor si romanilor sa fie sparta in a doua jumatate a mileniului trecut prin patrunderea neamurilor barbare. Ramura sud-dunareana a unitarului corp etnic-romanizat pe altoiul viguros al tracilor-avea sa fie nevoita sa se retraga din fata inaintarii migratorilor, inca pagani, stabilindu-se tot mai in josul Peninsulei Balcanice, unde ii gasim si astazi, in mare numar, respectiv in Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia, Bulgaria, Grecia si Albania.

Secolele care au urmat au constituit pentru romanii balcanici (numiti VLAHI in izvoarele istorice medievale, MACEDOROMANI, AROMANI sau ARMANI, dar ei insisi designandu-se numai ROMANI), trairea unor timpuri eroice, in care trecerea prin aceasta lume nu se putea concepe decat vorbind graiul parintilor si stramosilor, cultivand traditiile acestora, innobilandu-si existenta prin pastrarea datinilor transmise pe cale orala din tata-n fiu, singularizandu-se prin toate aceste perene virtuti in mijlocul unor mase balcanice de neamuri slave, grecesti, si mulsulmane (sau musulmanizate) fapt remarcat, de-a lungul vremurilor, de numerosi calatori si oameni de stiinta europeni.

Ca trasaturi generale, toate sursele documentare si istoriografice surprind trasaturile intrinsece ale unei fizionomii etico-spirituale comune, in multe puncte, cu a romanilor nord-dunareni.

Dublete toponimice pe malurile Dunarii, avale de gura Argesului.

In ceea ce priveste unitatea etnica romaneasca in Balcani, ea este concretizata in plan lingvistic de existenta binecunoscutelor patru dialecte ale limbii romane: dacoroman, aroman, meglenoroman, si istroroman.

Sintetizand parerile romanistilor in ceea ce priveste limba straromana, sa subliniem ca VLAHII, oriunde se gasesc, in Pind, la Dunare, sau in Carpatii nordici, vorbesc aceeasi limba.

Fondul etnic moeso-dacic a fost omogen, romanizarea lucrand pe aceleasi baze atat la nord, cat si la sudul Dunarii.

Marturiile calatorilor straini, documente medievale si moderne arhivistice, insumeaza marturii dintre cele mai relevante privind vitalitatea, puterea de creatie materiala si spirituala, capacitatea de penetratie a elementului romanesc sud-dunarean.

Din pacate, insa, asprimea mult mai mare a vietii de zi cu zi, insecuritatea cotidiana, privatiunile de toate felurile, impuse de lipsa unei forme politice proprii de organizare si conducere, au accentuat acele trasaturi ce constituiau garantia perpetuarii fiintei etnice a unui popor pentru care salvarea acestuia a constituit suprema ratiune a existentei sale: 'mai bine vom muri, decat sa nu mai fim'.

Ne gandim, din aceasta perspectiva, la acea austeritate a moravurilor si care nu era, in fapt,

decat expresia unor caractere puternice, nevoite a se modela si infatisa lumii in imprejurarile vitrege istorice.

Ne gandim, la rolul atat de remarcat al femeii valahe sau armane, pastratoare a datinilor si limbii (mai mult decat barbatii nevoiti a se misca intr-un spatiu geografic si spiritual mult mai larg, pentru a-si castiga astfel existenta - parasindu-si, pentru aceasta, des caminul si intrand, in acest chip, in contact cu strainii de neam, limba, credinta).

Ne gandim la demnitatea temperamentala innascuta, atat de necesara intr-o lume in care dreptul fortei prima si conditiona, nu de putine ori, chiar conservarea vietii individuale si a comunitatii.

Ne gandim la trainicia de caracter, ce mergea pana la sacrificiul de sine; la fidelitatea cuvantului dat, proprie numai unor nobile personalitati si popoare, pentru care onoarea era mai presus de insasi viata.

Urmasa a romanitatii orientale, populatia vlaha din Peninsula Balcanica s-a constituit secole de-a randul, prin elementele sale cele mai capabile, laborioase si pline de initiative, in purtatoarea si sustinatoarea unor insemnate activitati economice.

Desi majoritatea populatiei vlahe sud-dunarene avea drept ocupatie de capetenie pastoritul, mai ales pana la primul razboi mondial, cand imprejurarile geopolitice facilitau pendularea cu turmele de oi pe spatii intinse din cuprinsul aceluiasi stat, respectiv Imperiul Otoman, in partea sa europeana, aceasta nu era catusi de putin unica indeletnicire principala. Anume trasaturi benefice de caracter - cumpatare, tenacitate, initiativa, onestitate - grefate, in dese cazuri, pe o indemanare innascuta, au concurat la rezultanta unei imagini diversificate, bogate, a indeletnicirilor vlahilor, macedo-romanilor sau aromanilor.

Romanii sud-dunareni erau nu numai pastori, ci si mari negustori. Traind intr-un tinut greu de strabatut (Peninsula Balcanica fiind plina de munti si de adancituri) cine se misca cu turmele, ducea si aducea pe cai si pe catari tot felul de marfuri, adica faceau comert.

Pe cand celelalte neamuri balcanice stau locului, vlahii si aromanii erau pe toate drumurile. Si trebuiau sa fie deoarece tot ei lucrau lana turmelor, adica erau foarte buni industriasi. Cu postavurile lor puteau imbraca armate intregi. Alaturi de industria rurala, mai aveau si o industrie oraseneasca foarte variata.

In afara hotarelor Romaniei, la sud de Dunare, pe langa sarbi, croati, muntenegreni, greci si

albanezi, traiesc de sute de ani romani si macedoromani (aromani). Neamul romanesc il intalnim de-a lungul Dunarii, ca si in Valea Timocului, in Banatul 'Sarbesc' si in Voivodina, in Macedonia istorica, in Tesalia si Epir, in Albania si in indepartata Peninsula Istria. Este vorba de locuri populate masiv de romani altadata, unde existau sute si sute de sate sau orase cu o populatie preponderent romaneasca.

In cadrul Serbiei, in regiunea autonoma Voivodina, traiesc romani, concentrati in Banatul 'sarbesc', unde exista numeroase sate si orase cu o numeroasa populatie romaneasca, cum sunt: Uzdin, Straja, Sarcia, Varset, Costei, Novi Sad, Torac, Zrenjanin, Marcovat, Alibunar, Vladimirovat, Seleus, Ovcea, Begheiti, Deliblata, Pancevo si multe altele.

De-a lungul Dunarii, de la Kladovo pana la granita cu Bulgaria, in Serbia de nord-est, traieste o numeroasa populatie romaneasca, cu o evolutie specifica, determinata de conditiile aparentei statale si strans legata de istoria romanilor si evolutia tarii de origine, cunoscuti si sub numele de 'romanii timoceni' sau vlahi. Centrele mai importante ale lor sunt: Kladovo, Negotin, Zajecear, Boljevac, Despotovac, Svilajinac, Zabari, Malo, Crnjica, Petrovacna Mladi, Zagubica, Bor, Majdonpek, Geanova, Veliko, Gradiste, Pozarevac, etc.

Grupul romano-valahilor din nord-estul Serbiei este mult mai numeros decat cel din Voivodina.

Despre etnia romaneasca din Bulgaria, din pacate nu exista date precise cu privire la numarul lor. Romanii din Bulgaria traiesc in majoritatea cazurilor in satele din Valea Dunarii. Exista si sate in interiorul tarii, insa cei mai multi sunt concentrati in valea batranului Istru. Se apreciaza ca numarul romanilor ar fi de ordinul sutelor de mii, fiind a treia etnie ca numar, dupa bulgari si turci.

Colibe ale pastorilor aromani din Bulgaria

Pe langa numeroasele natii care traiesc in Peninsula Balcanica, de la greci, bulgari, sarbi, croati, turci si albanezi, in orase, orasele, targuri si comune, sate si catune, se intalnesc si macedoromanii, aromanii sau armanii.

In Macedonia, Bulgaria, Albania ori Grecia popoarele valahice ale macedoromanilor sunt impartite in mai multe ramuri:

-GRAMOSTENII, popor de pastori, mestesugari, buni comercianti si conducatori de caravane in toata Peninsula Balcanica, asigurau transporturile civile si militare atat in timpul lui Alexandru cel Mare cat si a Imperiului Roman si a celui Bizantin. Satele, comunele si orasele lor erau stabile, bine consolidate, toate casele fiind zidite din piatra. Amintim orasele: Niausta, Servia, Hrupistea, Nijopole, Negovan, Sealistea, etc. - comunele Gramosta, Nicolita, Comanic, Vlaha, Fetita, Marcoveni etc., sub conducerea unor celnici pastratori cu sfintenie a legilor strabune.

-FARSEROTII, sau frasarotii, din muntii, vaile si campiile Tesaliei, Pindului si Epirului, erau considerati 'sarea Macedoniei', fiind ageri, vioi, destepti, cu sentimente religioase, liberi cugetatori, pastratori ai unor traditii ancestrale. Erau cei mai buni pastorisi mestesugari in prelucrarea produselor legate de oierit: prelucrare laptelui, prelucrarea lanii, a pieilor, etc. Folosind transhumanta, in oierit, din antichitate, strainii i-au catalogat ' migratori', ei in realitate fiind de mii de ani sedentari in targurile, satele si comunele lor ca: Furca, Ternova, Plasa, Magarova, Gheorcea, Veria, Sehia, etc. Iarna paraseau muntii si se raspandeau pe campiile Tesaliei, Epirului si Albaniei si pe coastele Adriaticei.

-ARNAUCHENII, arnauti sau albanovlahi, numiti de greci, arvanto vlahi, traiau pe o suprafata foarte mare in Albania. Ei erau agricultori, crescatori de vite, mestesugari, buni comercianti si industriasi, meseriasi, mesteri lucratori de filigrane de argint si aurarie, fabricanti de arme, etc. Pe coastele Adriaticei arnautii se gaseau in numar mare, impreuna cu albanezi, in orasele si porturile: Scutari, Pristena, Alessia, Duratiu, Tirana, Kavaia, Valana, Berat, etc.

Arnautii au trait si traiesc in totala armonie cu fratii lor albanezi.

Obiecte de podoaba

-VASCOPOLENII (Moscopolenii) numti asa dupa numele marelui si puternicului centru economic si cultural Moscopole (Albania), reprezinta stratul cult al poporului macedoroman.

Este ramura care a trait si traieste in toata Peninsula Balcanica si in diaspora. In Voscopole,

Scorpia, Karita, Gopes, Molovistea, Monastir, Crusova, Terova, Magarova, Velasa, Ohrida, voscopolenii erau buni comercianti, vestiti arhitecti, industriasi de talent, buni profesori, oameni luminati, cu virtuti alese ca intregul popor macedoroman.

-OLIMPIANII macedoromanii care traiau pe plaiurile muntilor Olimp si vecinatatea lor. Orasul cel mai important este Salonic. Alte orase importante: Vlaho-Livadan (Livadia), Fieri, Veria, Pretari, Ciuricani, etc. Ocupatii: comertul, industria casnica, tesatoria, pastoria, lemnaria, paduritul, carbunari, extragerea sarii.

-EPIRATII, macedoromanii din Epir si din muntii Pindului, traiau in tinuturile lor istorice, in orase, targuri, comune si sate ca: Ianina, Metzova, Crania, Seracu, Margariti, Perga, Floru, Cernesti, Samarina, Vavusa (Baleasa) , Cuci, Rizu, Perivoli si multe alte sate si targuri. Erau intreprinzatori la toate, in industrie, in prelucrarea produselor apartinand pastoritului, etc.

Acestea sunt ramurile mari ale poporului macedoarman. Alte ramuri sunt in muntii Rhodapi, macedoromanii rhodopeni, cei din Tracia, din sud-vestul Bulgariei, cei dintre Priserena, Pristina, Novibazar si Peci, etc.

In jurul orasului Ninta, in regiunea Meglen din nordul Greciei, pe cursul mijlociu al Vardarului, traiesc megleno-romanii, numiti si vlasi. Dintre localitati mentionam: Cupa, Liumnita, Birislav, Lundzini, Griva, Tarnacea, etc. In opt sate din Peninsula Istria (Croatia) locuiesc un numar redus de istroromani, vorbitori care-si mai spun si vlasi sau rumani.

Daca aria de cuprindere geografica a scoboratorilor neamurilor traco-getice si mai apoi daco-romane de la nord de Dunare, iar mai tarziu in intreaga Peninsula Balcanica, este destul de bine definita, nu acelasi lucru se poate spune despre numarul romanilor sud-dunareni.

Pe parcursul secolului al XIX-lea, dar si in secolul nostru, asupra popoarelor din estul si sud-estul Europei, erau atintite tentaculele expansioniste ale unor imperii, in umbra carora actionau forte subterane, obscure care urmareau asuprirea si exploatarea popoarelor bastinase si impiedicarea lor in lupta pentru afirmarea nationala.

Pentru a putea justifica pretentiile teritoriale si etnice, fortele malefice actionau direct, violent ca si cum ar fi fost un drept legal desnationalizarea unor popoare autohtone pe teritoriile lor.

Autohtonii au fost transformati in migratori, iar populatiile migratoare automat au devenit bastinase.

Fie ca-si spun romani, vlahi, timoceni, macedo-romani, istroromani, acestia nu au contestat si nu contesta dreptul oricarui popor din regiunea Balcanilor, de a-si vorbi graiul propriu. Din pacate, multora dintre ei le este contestat dreptul elementar si sacru de-a vorbi pe limba neamului lor stramosesc. Romanilor li s-au grecizat, sarbizat , bulgarizat, albanizat numele.

In localitatile in care traiesc fie exclusiv, fie alaturi de alte neamuri au functionat scoli romanesti, invatamant elementar cat si secundar. Au functionat aici, de asemenea biserici romanesti, in care slujba religioasa se facea in limba romaneasca si in grai aroman.

In prezent, in unele state din Balcani se duce o politica continua de deznationalizare a multora dintre nationalitatile conlocuitoare, prin desfiintarea scolilor cu limba de predare romana, slujbele in biserici nu se mai oficiaza in limba stramoseasca, romanii n-au dreptul de exprimare in limba materna.

Ca urmare a unei politici de asimilare fortata, in momentul de fata nu putem sti precis cati romani mai traiesc in tarile din Balcani.

Cu toate ca sunt tari mici, pentru guvernantii din statele sud-dunarene, este cu neputinta sa ascunda multimea de romani care traiesc in aceste tari.

Dupa prabusirea sistemului comunist totalitar din Europa de Rasarit a inceput sa rasara soarele si pentru numeroasa diaspora romaneasca, imprastiata pe acest teritoriu de la sud de Dunare. Au inceput sa apara una dupa alata numeroase societati si asociatii romanesti ('Miscarea Valachilor si Romanilor in Iugoslavia', 'Comunitatea Romanilor din Iugoslavia', 'Asociatia Valahilor din Bulgaria', 'Liga armanilor din Macedonia'), care militeaza pentru dobandirea anumitor drepturi si libertati pentru toti romanii din taile lor, recunoasterea identitatii lor nationale in fiecare tara, sa aibe legaturi cu romanii din Romania si cu toti romanii din diaspora.

Unul dintre bunurile cele mai de seama ale omenirii a fost, dintotdeauna, speranta. Speranta in ziua de maine, speranta in mai bine, in dreptate. O dreptate pentru toata lumea, inclusiv pentru romani, vlahi, meglenoromani, istroromani.

Romania, prin politicienii ei, prin oamenii de cultura si arta, prin oamenii de stiinta, prin toti carturarii, si nu in ultimul rand, prin toti romanii de bine, care simt si traiesc romaneste, trebuie sa-si intensifice toate eforturile, folosind multiple mijloace, de a sprijini si de a intra in contacte cat mai diferite cu milioanele de fii, care din diverse motive traiesc in afara hotarelor TARII MAMA pe toate meridianele Pamantului, la sud de Dunare, in Peninsula Balcanica, in Basarabia si Bucovina de Nord, in Iakutia (Siberia), in Ungaria si in numeroase tari central sau vest-europene, in Canada ori S.U.A., in America de Sud, in Africa de Sud sau idepartata Australie.

Romanii din intrega diaspora nu trebuie sa uite ca, mai intai sunt romani, si mai apoi sunt cetateni loiali ai tarilor care i-au adoptat. Nascuti in Romania, plecati din Romania, nascuti din parinti romani pe alte meleaguri,

' NU UITA CA ESTI ROMAN !'

Dosarul aroman

Problema aromanilor continua sa preocupe acut. Mai ales, oricit ar parea de ciudat, acum, dupa caderea dictaturilor comuniste in zona balcanica. Se organizeaza reuniuni stiintifice, totdeauna aprig polemice, se editeaza reviste (si ele, mai totdeauna incordate in dispute), sint programate

reuniuni etnice si se publica, ce-i drept mai rar, carti. Terenul e minat de prejudecati, aparate patimas. Chestiunea ma intereseaza mult. De aceea am comentat aici, acum vreo doi ani, cartea d-lui Max Demeter Peyfuss Chestiunea aromaneasca si revin din nou asupra temei la aparitia, relativ

recenta, a culegerii de studii, coordonata de dl. Neagu Djuvara, Aromanii.

Istorie, limba, destin.

Aceasta carte a aparut mai intii, in 1988, in limba franceza, constituind cea mai concisa sinteza a controversatei chestiuni aromanesti intr-o limba de circulatie internationala. Acum, intregit cu un studiu al d-nei Matilda Caragiu-Marioteanu (vestitul dodecalog publicat initial in Romania literara),

acest volum apare, cum se si cuvenea, in limba romana la Editura Fundatiei Culturale Romane. Dl Neagu Djuvara, in calitatea d-sale de coordonator, atrage luarea aminte ca volumul se adreseaza unui public necunoscator al problemelor balcanice. Dreptate are in al doilea segment al preciziunii d-sale, acolo unde isi exprima nadejdea ca volumul va interesa si pe romani dar, mai ales, pe aromani. Il pot asigura, dupa ce am citit, cu creionul in mina, cartea pe care a coordonat-o ca ea intereseaza, acut, publicul romanesc, caruia chestiunea aromaneasca ii este destul de tulbure nu numai in detaliile ei. Si asta chiar si pentru un absolvent de la Litere. Lucrarea isi datoreste utilitatea modalitatii cum e conceputa.

Fiecare studiu, datorat unei inalte competente, analizeaza un segment al istoricitatii fenomenului, de la origini pina in zilele noastre. Se realizeaza, astfel, o sinteza istorica demna de tot interesul. Si, in ciuda putinatatii, in dimensiune, a cartii (185 pagini), scopul urmarit e realizat. Dl. Cicerone Poghirc si-a asumat misiunea de a descifra originile si evolutia pina spre secolele XI-XII. Examineaza atent chestiunea, complicata, a originei aromanilor (autohtoni aici ca mostenitori ai vechii populatii romanizate a Antichitatii sau veniti din nord, dintr-o regiune vecina cu daco-romanii), opinia din urma acreditata de mai toti lingvistii (nu si de istorici). Dar, afirma prudent autorul, daca e corect un vestit text al lui Kekaumenos e posibil ca, mult mai tirziu, sa se fi inregistrat un val de romani impinsi de invazii spre sud si suprapus vlahilor autohtoni. Romanilor invadatori si aici, care au fundat orase noi, li se datoreaza intemeierea indeletnicirii de carausi in care, apoi, s-au distins, cu precadere, aromanii. Oricum, crestinarea populatiilor romanizate (deci vorbitoare de latina) din stinga Dunarii a inceput cu misionarismul apostolului Pavel, cea din anii 51-53, (vezi celebrele sale epistole catre filipeni si thesaloniceni), apoi venind, aici, si alti misionari. E atestat faptul ca in secolul al XI-lea vlahii aveau un episcopat al lor iar vechiul nucleu romanic din peninsula balcanica nu a fost nimicit si nici asimilat de slavi. Argumentul toponimic e lamuritor.

Cercetind riguros faptele (inclusiv lingvistice), dl Cicerone Poghirc ajunge si d-sa la opinia de multi specialisti impartasita ca intre aromana si daco-romana nu s-a stabilit o identitate ci o concordanta structurala, amindoua avind caracter latin. Cum dl. Petre S. Nasturel se ocupa de vlahii spatiului bizantin si bulgaresc pina la cucerirea otomana, apreciaza, sprijinit de texte imbatabile, ca prima mentiune a numelui de vlahi in Macedonia occidentala e din anul 976, iar numele geografic Vlahia e consemnat in 1166. Vlahii erau raspinditi in Macedonia (in citeva sate de aici se vorbea dialectul meglen), in Epir (Thesalia), in general initial in spatiul geografic marginit de Dunare, marile Neagra, Egee, Mediterana si Adriatica. E tratat cu multa consideratie textul lui Kekaumenos (desi contestat recent de dl Neagu Djuvara) care i-ar deranja pe adeptii ideii autohtoniei aromanilor, pentru ca locurile indicate de el sint cele (Grecia, fosta Iugoslavie, Albania) in care se afla si azi vlahii sau aromanii.

Mentionabil e faptul ca intemeietorii celui de al doilea imperiu bulgar, Petre si Asan, au fost vlahi, chiar daca istoriografia bulgara neaga acest adevar.

Dl Petre S. Nasturel da extensie acestui eveniment istoric important pentru vlahi, fixindu-i evolutia, neuitind sa mentioneze ca in unele zone ale Bulgariei exista mici colectivitati aromane si chiar romane. In studiul sau, dl Matei Cazacu examineaza situatia vlahilor din Balcanii occidentali (Serbia, Croatia, Albania) in secolele XV-XVII, sub ocupatia turca. Aici, diferentiindu-se pregnant, au trait si vlahi. Erau raspinditi peste tot in Serbia (unde au avut loc, in secolul al XIV-lea, importante miscari ale vlahilor), au fost semnalati in Croatia, ocupata de Ungaria (erau numiti mavrovlahi). Aici, in 1436, li se da un document numit Legea Vlahilor, foarte important sub raport juridic, militar, financiar. Tot aici, in Croatia, traia grupul vlahilor numit tintari. Intreg comentariul d-lui Mihai Cazacu pe marginea acestei chestiuni e remarcabil. Se analizeaza, apoi, situatia vlahilor din Bulgaria, Bosnia, Hertegovina, Slovenia, in Thesalia, Albania, observindu-se ca organizarea de acum a ramas valabila pina in secolul al XIX-lea, turcii neurmarind nimicirea vlahilor. Imperiul habsburgic, ocupind Croatia (inceputul secolului al XVI-lea), a acordat vlahilor, deveniti un fel de

graniceri, anumite libertati. Vlahii ajunsi in Ungaria au opus rezistenta impilarilor fiscale, cum au procedat si cei din Slovacia. In al XVIII-lea secol se inregistreaza revoltele granicerilor vlahi impotriva bisericii catolice, autoritatilor croate si ungare de a-i reduce la situatia de tarani independenti. Dar in secolele XVII-XVIII se inregistreaza aparitia aromanilor drept mari negustori in comertul european. Vechea lor indeletnicire de carausi si comert cu caravanele se converteste profitabil, destui aromani ajungind comercianti si bancheri importanti in Grecia, in tarile imperiului

habsburgic si chiar in Italia. Lucrurile cu populatiile aromane ajung atit de departe incit in secolele XVIII si XIX (as adauga ca si in secolul nostru) se poate vorbi de acum de o diaspora aromaneasca. E chestiunea, extrem de sensibila si delicata, pe care o studiaza dl Neagu Djuvara. Marii negustori

aromani deschid agentii comerciale nu numai in nordul Italiei (Venetia, Ancona) dar si in orasele mai importante ale tarilor imperiului (Zemlin, Belgrad, Novi-Sad, Viena, Leipzig, Bratislava). Asa a fost pornita temporara expatriere. La aceasta se adauga ruinarea prosperului oras Moscopole, mare oras vlah in secolul XVIII (cind unii comentatori apreciaza ca ar fi fost grupati acolo intre 20.000-40.000 locuitori). In al XIX-lea secol orasul acesta e o ruina iar locuitorii sai, vlahi, emigreaza, destui, spre Europa Centrala.

Un alt contingent migrator, spre Diaspora, se inregistreaza dupa ce Grecia isi cucereste independenta, cind aromanii incearca un sentiment acut de frustrare. Coloniile aromanesti stabilite in Italia, Austria, Ungaria, Serbia sint numite 'grecesti'. Dl Neagu Djuvara se refera aici la o delicata problema nationalista. Grecii neaga realitatea existentiala a unei comunitati aromane, considerindu-i pe cutovlahi drept greci care vorbeau, din intimplare, o alta limba. Sa adaug ca acest punct de vedere s-a pastrat si azi din partea statului grec. Dl Neagu Djuvara examineaza aceasta complicata chestiune, apelind la destinul citorva familii cunoscute de mari negustori si bancheri aromani, citind si cazul lui Iordaki Olimpiotul (fruntas al Eteriei) care a fost aroman. Dl Max Demeter Peyfuss, cunoscut si distins cercetator al contenciosului aromanesc, examineaza, in studiul din aceasta carte, situatia aromanilor in epoca nationalismelor balcanice.

Incepe, firesc, prin a se intreba daca cele citeva mii de megleniti traitori la granita dintre Grecia si Republica Macedoneana si vorbind un dialect romanesc sau ne-aromanesc sint o natiune, un popor, un grup etnic sau numai un grup etnografic. D-sa apreciaza ca apartenenta unui individ la un

grup etnic are drept unic criteriu obiectiv limba materna. Pe la mijlocul secolului trecut se constata fenomenul emanciparii constiintei nationale la aromani, in zonele grecesti. Apostol Margarit, invatator, devine spiritus rector al acestei miscari de emancipare. Cu ajutorul finantelor acordate de

guvernele romane, se intemeiaza scoli (ca liceul din Bitolia), biserici, in care - eroare! - se preda si se slujea in limba romana. A fost considerat apostolul aromanilor. Dar cum se intimpla la noi, aceasta subventionare a miscarii emancipatoare a cauzei aromane a sfirsit prin a fi folosita politic de cele doua mari partide politice romanesti. Iar stradania lui Margarit de a intemeia un episcopat aroman independent s-a izbit de impotrivirea bisericii grecesti. Singura realizare importanta a lui Apostol Margarit este ca, prin actiunea sa emancipatoare, a oprit ori a frinat pentru un timp grecizarea aromanilor (azi, din pacate, o trista realitate). Aromanii din Grecia s-au salvat (dar unii au incetat totusi de a se mentine ca aromani) prin emigrarea lor in Romania. Iar cei care au ramas au fost, in proportii mari, asimilati. Dar in Balcani continua, totusi, sa existe o populatie aromaneasca si organizarea ei, in cele patru state unde locuiesc aromani, e o realitate. Din 1990, de pilda, a devenit public faptul ca in Albania a supravietuit o comunitate aromana de 300.000-400.000 persoane. Despre aceasta realitate a supravietuirii comunitatilor aromanesti, vorbeste in studiul d-sale si d-na Mihaela Bacu din Statele Unite ale Americii. E drept, urbanizarea a determinat abandonarea, in mare parte, a regiunilor muntoase si, prin consecinta, a orientului traditional. Acum aromanii sint cetateni leali greci, bulgari, albanezi, sirbi, croati, sloveni, macedoneni. Au devenit, crede d-sa, o entitate culturala si nu o etnie. Sigur ca e de discutat asupra acestei opinii atit de transant formulata. Dar ca s-a modificat ceva in conditia actuala a aromanilor (chiar acolo unde au fost lasati sa se organizeze in comunitati) e incontestabil. Un invatamint adecvat in limba aromana in scolile elementare si secundare din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria ar putea frina declinul aromanei, (si deci al unei culturi si etnii bimilenare) acum evident. Din Dodecalogul d-nei Matilda

Caragiu-Marioteanu in care pateticul e bine strunit de omul de stiinta as retine observatiile care disociaza intre aromanii din tarile balcanice (unde sint minoritati), din 'diaspora' si cei din Romania, unde au devenit, prin libera optiune, romani, incetindu-si, aici, diaspora. In sfirsit, precizarea din Post-Scriptum potrivit careia 'aromana si aromanii se pot salva numai prin limba lor materna'.

Cartea coordonata de dl Neagu Djuvara si publicata la Editura Fundatiei Culturale Romane e, cum spuneam, o exacta radiografie a unei teme totdeauna controversate.

Z. Ornea

May 14, 1997

© 1997 Romania Literara

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani.

Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de cultura si civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi - Korcea.

La jumatatea secolului al XVIII-lea, Moscopole numara 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o Academie sau Scoala superioara, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii.

In anii 1760 si 1790, orasul a fost jefuit si ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele de albanezi, determinand emigrarea populatiei.

Astazi, Moscopole este un sat cu circa 1000 de locuitori.

Principalele ocupatii ale aromanilor au fost pastoritul, carausia, agricultura si comertul.

Numeric, populatia aromana din Albania era estimata, in anul 1939, de sursele diplomatice romanesti, la circa 35.000 - 40.000 de persoane. In statisticile oficiale, aromanii nu au figurat, ei fiind inclusi in natiunea dominanta albaneza.

Aromanii din Albania sunt localizati in doua zone principale, deosebindu-se din punct de vedere al descendentei gentilice. Un grup din neamul farserotilor se situeaza in zona montana din jurul localitatii Korcea, de o parte si de alta a Alpilor centrali albanezi, pana in Macedonia si Grecia. Aromanii din cel de-al doilea grup, stabiliti in campia litorala din Albania de mijloc si din sudul tarii, sunt descendenti ai saracacianilor, care in trecut erau nomazi sau seminomazi.

In pofida vicisitudinilor istorice - stapanirea bizantina, cea otomana, opresiunile religioase, trecerea de la o administratie la alta, politica de deznationalizare dusa de statele pe teritoriul carora se aflau - aromanii si-au pastrat constiinta apartenentei la romanism, limba si traditiile stramosesti.

Aromanii din Albania, ca si cei din celelalte tari balcanice, au fost supusi unui tratament de deznationalizare si asimilare de catre populatiile majoritare, culminand cu masurile drastice din timpul dictaturii comuniste: asezarea fortata in anumite localitati, interzicerea dialectului aroman, inscrierea nationalitatii albaneze in actele de identitate etc.

In intreaga perioada de existenta a Romaniei, dupa Unirea Principatelor si pana la instaurarea dictaturii comuniste, sprijinirea emanciparii culturale si nationale a aromanilor din Balcani a fost una dintre preocuparile permanente ale statului roman. Ca urmare a eforturilor si demersurilor politico-diplomatice ale Romaniei, s-a reusit mentinerea de legaturi permanente cu aromanii din Albania, pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Cu sprijinul material al statului roman, in Albania au functionat scoli cu limba de predare romana (in anul 1912, pe teritoriul Albaniei existau 17 scoli primare aromane si un gimnaziu), biserici ortodoxe romanesti, asezaminte culturale, organizatii, fundatii si asociatii ale aromanilor. O serie de intelectuali aromani au studiat in Romania si au fost stimulati sa se afirme pe taramul profesiunii lor.

La Bucuresti, a fost fondata, inca din anul 1880, 'Societatea de Cultura Macedo-Romana' (reactivata in anul 1990), din care faceau parte personalitati de seama ale vietii politice si culturale romanesti. In statutul acesteia se arata ca 'Societatea isi propune sa contribuie la conservarea graiului, a traditiilor specifice si a culturii aromanilor, pastrarea unitatii lor spirituale. Societatea va promova buna intelegere cu popoarele balcanice si ale altor tari, in mijlocul carora aromanii traiesc si isi desfasoara activitatea'.

Este de mentionat ca Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un 'Pro-memoria', remis la Foreign-Office cu prilejul Conferintei ambasadorilor (13-26 martie 1913, Londra), crearea unui stat independent albanez, care sa cuprinda cat mai multe din teritoriile locuite de aromani.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, autoritatile albaneze au dus o politica de asimilare a aromanilor care nu erau recunoscuti ca entitate separata si nu au avut posibilitatea de a se instrui in limba romana. Pana in decembrie 1989, statul roman nu a intreprins nici un demers pentru sprijinirea si respectarea drepturilor minoritatii aromane.

In conditiile noilor orientari ale politicii interne si externe albaneze, in anul 1991, un grup de initiativa din localitatea Selenita a hotarat crearea unei asociatii a aromanilor.

In luna octombrie 1991, in baza declararii caracterului cultural al asociatiei, Ministerul Culturii din Albania a aprobat infiintarea Asociatiei culturale 'Aromanii din Albania', statutul si programul acesteia.

La prima adunare generala a Asociatiei, au fost prezenti reprezentanti ai aromanilor din Macedonia, Grecia, Franta, SUA, Germania. Din Romania au participat reprezentanti ai comunitatilor de aromani stabiliti in tara noastra.

Au fost alesi presedintele, Comitetul (5 membri) si Consiliul Asociatiei (40 de membri).

In Programul Asociatiei culturale 'Aromanii din Albania' se arata ca aceasta 'are misiunea de a cultiva si dezvolta limba, traditiile, istoria, religia si intreaga cultura populara in general, individuala si colectiva, a populatiei care se declara de nationalitate aromana pe teritoriul Albaniei'.

Printre obiectivele inscrise in Program, Asociatia isi propune:

- sa predice si sa practice credinta sa religioasa, inclusiv asigurarea si folosirea materialelor de cult si sa desfasoare activitati religioase in limba romana;

- sa raspandeasca, sa foloseasca si sa aiba schimb de informatii in limba romana.

Intr-o scrisoare, adresata autoritatilor albaneze de catre Asociatie, se solicita, printre altele:

- la scolile elementare de baza in limba albaneza, sa se desfasoare si 3-4 ore pe saptamana de limba romana, ca limba de cultura formata pe baza dialectelor, intre care si dialectul aroman;

- guvernul democratic albanez sa permita colaborarea culturala, artistica, sportiva, religioasa, economica si de invatamant cu Romania si cu diaspora aromanilor din lume;

- guvernul albanez sa recunoasca restabilirea in acte a nationalitatii aromane sau romane, asa cum a fost inainte de al doilea razboi mondial;

- Biserica Ortodoxa Romana sa sprijine reconstruirea bisericilor  aromanesti, precum si pregatirea cadrelor religioase.

Asociatia a adresat o scrisoare si autoritatilor romane, prin care solicita sprijin concret in vederea realizarii obiectivelor pe care si le-a propus in scopul 'intaririi legaturilor etnice intre aromanii din Albania si fratii lor romani'.

O parte din aceste cereri au fost satisfacute prin acordarea de burse si locuri pentru studii pe cont propriu nevalutar, angajamentul de reconstruire a scolii romanesti din localitatea Korcea, trimiterea a 500 de abecedare romane de catre "Vatra Romaneasca", a unor obiecte de cult religios de catre Inalt Prea Sfintitul Calinic Argeseanul, spitalizarea unor bolnavi aromani, editarea gazetei bilingve 'Fratia - Villazenimi'.

Totodata, Patriarhia Romana a trimis la Korcea un preot aroman, hirotonit la Manastirea Curtea de Arges.

In intelegere cu autoritatile albaneze, o parte din ajutorul acordat de tara noastra Albaniei a fost donat Asociatiei si Bisericii Ortodoxe Albaneze.

Autoritatile de la Tirana nu au raspuns, pana acum, solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.

Albania evidentiaza necesitatea efectuarii unui studiu aprofundat asupra genezei si trecutului populatiei aromane din Albania si din intreaga Peninsula Balcanica.

Partea albaneza motiveaza, printre altele, ca insisi aromanii au divergente in ceea ce priveste definirea lor ca entitate etnica distincta.

Rezervele manifestate de Albania in problema aromanilor sunt determinate, in mare masura, de natura raporturilor sale cu Grecia. Este cunoscut ca Grecia revendica o serie de teritorii, intre care si Epirul de Nord, adica partea de sud a Albaniei. Pentru a-si justifica aceste pretentii teritoriale, Grecia sustine ca in Albania traiesc cca 700.000 de greci, adepti ai cultului ortodox. Acestia ar fi reprezentati de 400.000 greco-ortodocsi si 300.000 de greco-vlahi (aromani).

In 1993, Ministerul Justitiei din Albania a aprobat infiintarea 'Asociatiei Vlaho-ramenilor' (Aromanilor), conceputa de elementele filogrecesti ca o replica la crearea Asociatiei culturale 'Aromanii din Albania'.

In ultimul timp, s-au intensificat actiunile cercurilor nationaliste grecesti, avand ca scop atragerea aromanilor de partea lor si implicit, desprinderea lor de Romania.

Un exemplu in acest sens, il constituie manevrele curentului 'filogrec' pentru dezorganizarea Asociatiei culturale 'Aromanii din Albania'. Prin specularea disensiunilor aparute intre membrii Consiliului de conducere al Asociatiei, intre Comitet si unele filiale regionale, precum si prin coruperea unor reprezentanti din Consiliu, elementele 'filogrecesti' au reusit sa creeze o atmosfera de confuzie si deruta in randurile aromanilor, impunandu-si controlul asupra Asociatiei culturale 'Aromanii din Albania'. La aceasta a contribuit si propagarea tezei identitatii etnice distincte a aromanilor fata de romani, sustinuta si de reprezentanti ai aromanilor, mai ales din Germania si Franta. Chiar si in Romania exista cercuri care promoveaza recunoasterea statutului de minoritate a acestora. Aceste cercuri sunt incurajate de cercuri de interes maghiare care ar dori aparitia unei regiuni autonome aromane in Dobrogea. In prezent, exista puncte de vedere care sustin ca pe primul loc intre comunitatile etnice din Albania se situeaza aromanii in numar de circa 400.000, care intretin stranse legaturi cu cei din Grecia, Bulgaria si F.R.I. a Macedoniei.

IN DEFINITIV - CE SUNT MACEDO-ROMANII / AROMANII ?

Asadar, ce sunt macedoromanii/aromanii ? intreaba retoric, la rindul sau, dl. Candroveanu si raspunde:

Fireste ca sunt romani, o spune chiar numele lor, cu un a protetic, o caracteristica a acestui dialect, evident romanesc. Ei rostesc cu un asemenea a inaintea cuvintelor ce incep cu anume consoane (r, l, s, f), precum si cu vocala u: aros, alas, asparg, afiresc, aumbra, agru (ogor - «ager, agrum» in lat.) etc. Probabil pentru o pronuntie mai eufonica si mai comoda, sprijinita pe aceasta vocala-respiro. Zici mai usor aspun, decat spun, aros, aumbra, etc., decat abrupt: rosu, umbra. Aceasta caracteristica fonetica a determinat si numele lor de aromani armani, desi cei mai numerosi dintre ei, farserotii din Albania si Grecia de nord - etnonim probabil de la Farsala, din Tesalia/Grecia, unde traiesc si azi multi aromani, locul unde in anul 48 i. d. Chr. Cezar l-a invins pe Pompei -, acestia deci, farserotii isi zic pur si simplu, rama?i, adica romani. Gustav Weigand a oficializat oarecum etnonimul aroman insa, dupa ce a tiparit la Leipzig, in 1895, un studiu amplu, fundamental, in doua volume, Die Aromunen/"Aromanii". Eminescu insa, in numeroase articole din 'Timpul', le-a zis numai macedoromani, desi aromanii nu traiesc numai in Macedonia ci si in Epir, Tesalia, Bulgaria etc. Marele poet a vrut se vede sa evite confuzia armani-armeni. Iar Dimitrie Bolintineanu i-a numit simplu, romani, in cea dintai carte romaneasca ce le era consacrata lor, in 1858, Calatorie la Romanii din Macedonia. Si chiar este un miracol ca isi zic asa, dupa o despartire de 14 secole de romanitatea nord-dunareana din veacul al VII-lea, cand sub fluviu s-au asezat bulgarii si slavii de miazazi. Un miracol, ca vorbesc si acum inca, o limba ce nu e nici italiana, nici franceza, spaniola, portugheza, ci limba romana, fireste ca locala, la sute de km de trunchiul dacoroman din fosta Dacie, - Romania de azi, care i-a si adoptat moral, ajutandu-i sa se mentina ca romani inca de pe vremea lui Bolintineanu si a pasoptistilor nostri, Ion Ghica, Christian Tell, Nicolae Balcescu desigur, etc.

Ce limba vorbesc, prin urmare, aromanii?

Un aroman, chiar din locurile lor de bastina din Balcani, va raspunde la aceasta intrebare: Noi, armanl^i/ rama?il^i zburim limba armaneasca/ ramaneasca! Din aceasta propozitie doar vocabula 'zburim' ("vorbim", de la sl. suboru, ramas in dacoromana doar insobor/adunare, consfatuire sinodala) n-ar fi inteleasa in Romania: Noi aromanii/ romanii vorbim limba aromaneasca/ romaneasca. Prof. univ. dr. Matilda Caragiu Marioteanu, membru coresponent al Academiei Romane scrie in acest sens: 'Limba aromanilor este aromana', in sensul ca limba lor este dialectul lor local, pe care ei il folosesc spre a comunica intre dansii, deci in chip de limba. Dealtfel, dialectele pot fi privite si ca limbi, cum si fac adesea lingvistii, orice dialect putand deveni limba in anumite conditii (vezi, dialectul slavo-macedonean/ bulgar, devenit limba macedoneana de expresie bulgaro-slava in Macedonia, Skoplje); sau putand disparea, topit in limbile majoritare inconjuratoare. ?-propos de acest sentiment al vorbitorilor unui dialect, considerat de acestia drept limba, marele nostru filolog Eugeniu Coseriu de la Universitatea din T?bingen, face urmatoarele consideratii. El spune, intr-un interviu acordat lingvistului Nicolae Saramandu, ca vorbitorii unui dialect (cazul graiurilor aromane din Balcani), atunci cind nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte regiuni, ca exista deci si alte varietati ale graiului lor local, si-l numesc pur si simplu limba. Deci nu langue, nici lingua, lengua ci limba, ca la nord de Dunare.

Atunci de unde aceasta confuzie la unii aromani, ba chiar dih?nie, cum i-a zis cineva, cu privire la graiul lor: limba sau dialect, si la apartenenta lor etnica: sunt romani sau un alt popor neolatin? si de ce era nevoie sa li se ofere din afara pana si un alt alfabet, de la Freiburg din Germania, dupa care Saguna se scrie 'Shaguna' iar aromanii trebuie sa se scrie 'armanjilji', si 'njic'? in loc de arma?il^i, si ?ic (aromanii si mic). Ceea ce i-a inveninat si i-a invrajbit pe unii dintre dansii!

Raspunsul la aceste intrebari tine de informatia subiectilor, mai precis de lipsa lor de informatie sau de intentia politica a acestora, declarata sau nu. Sa le luam pe rand. Masa aromanilor, ba chiar a daco-romanilor din Tara, neinformata in ultimele 5-6 decenii cu privire la romanii de dincolo de hotarele actuale ale Romaniei, fiindca in anii dictaturii comuniste nu s-a intreprins mai nimic in acest sens, ba se vorbea despre acesti romani aproape conspirativ chiar, bineinteles ca stie prea putin despre ei, iar adesea mai nimic sau nimic de-a dreptul, nimic exact, corect.

Cu atat mai mult continua sa nu cunoasca esentialul despre ei insisi o buna parte dintre aromani, lipsiti in acest lung rastimp, de scolile lor romanesti, deschise pentru ei in Balcani incepand din 1864, inchise insa brutal de comunistii instalati la putere la Bucuresti dupa 1944, o data cu transformarea Romaniei intr-un fel de pasalac turcesc sau gubernie ruso-sovietica. Iar fara scoli romanesti de mai bine de o jumatate de secol, acesti frati ai nostri au putut crede, mai cred si azi dintre ei, ca nu sunt romani, de vreme ce Romania i-a uitat atata amar de ani, probabil nemaisocotindu-i romani! Unii, cu care  m-am tot intalnit in Albania, in Macedonia, Bulgaria mi-au vorbit in acest sens, cu indurerare: 'Atunci ai cui suntem noi? Ca greci nu suntem, nici albanezi, slavi, chiar suntem orfani de tot?' Si, de aici pina la ideea tot mai inradacinata ca ei, aromanii nu sunt romani, n-a mai fost decat un pas. Desigur, e vorba de categoria de oameni neinformati, carora de generatii, scoala in limbile statelor balcanice le-a tot spalat creierul! Ca sa nu mai vorbim de greci, dupa care aromanii ('kuto-vlahii') ar fi de fapt greci romanizati pe vremea ocupatiei romane. Asa a scris intr-un studiu al sau, Ce sunt Cuto-vlahii?, publicat la Atena, un academician grec, Antoniou Keramopulos, in 1939, fara a ros?! Ceea ce e chiar ridicol, fiindca tocmai romanii au fost adesea grecizati: Megalo-Ellada (Grecia Mare) a inflorit in Italia de sud chiar, deci dincolo de Grecia propriu-zisa) Dar macar Keramopulos (combatut zdrobitor de Th. Capidan si nu numai de el), servea, fie si necinstit, politica sovina a statului grec. Pe cine sevesc insa keramopoliotii aromani de astazi, oameni cu carte, totusi dar cu interese egoiste, personale?

Din pacate, acest curent - ca aromanii ar fi un popor neolatin diferit de daco-romani, absolut caraghios - in raspar cu istoria si filologia romana si straina, este sustinut in deceniul din urma tot mai mult de nu putini asemenea 'fundamentalisti' aromani ce au facut studii in limba romana, chiar studii universitare! Din generatia varstnica, instruiti si educati in scolile romanesti din tarile balcanice, unde, cum spun fosti elevi ai acestora, se ajunsese la o adevarata efervescenta romaneasca in toate privintele, cu sentimentul ca acolo, in Grecia, Albania, Macedonia se traia ca intr-o alta Romanie pana in primul razboi mondial. Numai ei, 'fundamentalistii' vizati, se vor un alt popor in Balcani, ba chiar si aici in Tara, unde s-ar dori o "minoritate", ca toate minoritatile!

Oare, sa nu stie acestia din urma, ca sunt romani? Ca oameni cu studii inalte, sa nu fi auzit ei macar de George Murnu, inegalabilul traducator al lui Homer in limba romana, dar si istoric al aromanilor? Sau de marele lingvist Th. Capidan, elev al lui Gustav Weigand, de Pericle Papahagi, Tache Papahagi si A. Philippide, Ovid Densusianu, Al. Rosetti, iar dintre istorici, de marele Nicolae Iorga, dupa tata el insusi originar din Sudul romanesc, D. Onciul, Alexandru Xenopol etc. etc., tot nume ilustre de savanti. Sau de atatia mari invatati straini, care au scris elocvent despre unitatea de limba si de neam a tuturor romanilor, inclusiv aromanii! Printre care J. Kopitar, F. Lenormant, Wace-Thompson, Victor B?rard, Ami Bou?, E.M. Cousin?ry, I. Cvijici, C. Jirecek, G.Hahn, L. Heuzey, William Martin-Leake, Emil Picot, Leo Spitzer si W. Thomascheck si C. Recatas, St. Romanski, Dusan Popovici, Johann Thunmann, pana la Max Demeter Peyfuss din zilele noastre. Care i-au socotit, fireste, romani pe aromani. Pana si vechii cronicari bizantini au mentionat in scrierile lor ca vlahii din Grecia vorbeau aceeasi limba cu valahii de peste Dunare.

Deci, stupida 'interpretare' a originii si limbii aromanilor nu este decat un discurs politic, ce foloseste oricui, numai aromanilor, poporului roman nu!

Dincolo de studiile acestor nume prestigioase, peste care nu se poate trece fara a cadea in ridicol sustinand teorii aberante, ramane argumentul nu mai putin convingator al limbii insesi pe care o vorbesc aromanii. Limba esential romaneasca din unghi gramatical, ca si al fondului principal de cuvinte, pe buna dreptate subliniat de B.P. Hasdeu. In acest sens, Th. Capidan analizeaza la un moment dat, in Macedoromanii, p. 172, carte aparuta in 1942, un cantec popular si stabileste ca aproape toate cuvintele lui sunt identice cu cele din limba romana: 'Citez in privinta aceasta - subliniaza marele lingvist - cateva versuri populare dintr-o carte franceza, publicata de C. R?catas, «Floara»: Floara galbinioara,/ Diminda-a tutulor,/ Dimanda-a featelor: / Se ina se-?i me alumba/ Dumineca dimneata/ si luni de catra seara;/ Cu roaua se-?i me-aduna/ s-pre avra se-?i-me poarta;/ Pre iapa nefitata,/ Pre feata nemartata,/ Pre gione nensuratu,/ s-pre cale necalcata'. Iar Matilda Caragiu Marioteanu la randul sau, analizand 'Dimandarea Parinteasca' (poemul lui Costa Belimace, ajuns faimos printre aromani) de asemenea lexical, observa acelasi lucru: ca nu e nevoie de nici o transpunere, pentru a intelege textul, aproape identic romanesc: 'Blastem mare se-aiba-n casa,/ Cari di limba lui se-alasa'   si: 'Cari si-lasa limba lui,/ S-lu-arda para focului' etc. Intre dialectele sasesc si svabesc si limba germana standard, distanta este mult mai marcata, si totusi nimanui nu-i trece prin minte sa vada in sasi si svabi altceva decat germani si nu alt popor!

Aromanii, prin urmare, sunt romani si vorbesc un dialect romanesc. Dincolo de acest adevar nu exista decat discursuri politice de neluat in seama, sau nestiinta, confuzie regretabila din lipsa de informare stiintifica, in cel mai bun caz.

Hristu Candroveanu