Institutionalizarea cenzurii in romania postbelica

INSTITUTIONALIZAREA CENZURII IN ROMANIA POSTBELICA

1 DIRECTIA GENERALA A PRESEI SI TIPARITURILOR (DGPT).

Totusi, deocamdata cenzura inca isi mai cauta drumul. Nu exista o institutie centralizata care sa aiba in atributii controlul si autorizarea a ceea ce se publica, ceea ce se spune prin intermediul presei, cartii, teatrului sau cinematografului. Acest inconvenient ("lipsuri" in limbajul de lemn al activistilor de partid) este rezolvat prin Decretul nr. 214, publicat in Buletinul Oficial al RPR nr. 23 din mai 1949, articolul 2. In urma aplicarii acestui decret, mai vechea Directie a Presei si Tipariturilor din cadrul Ministerului Artelor si Informatiilor se transforma in Directia Generala a Presei si Tipariturilor (DGPT), care va functiona pe langa Consiliul de Ministri al RPR. Acest decret este actul de nastere a institutiei oficiale a cenzurii comuniste romanesti. Printre primele atributii ale noii Directii se numarau:

Redactarea Buletinului Oficial;

Autorizarea aparitiei oricaror tiparituri, ziare reviste, programe, afise, carti, in Capitala si in provincie;

Autorizarea difuzarii cartilor, filmelor, a importului si exportului de ziare, carti sau obiecte de arta;

Reglementarea conditiilor de functionare a librariilor, anticariatelor, bibliotecilor publice, a depozitelor de ziare;

Redactarea pentru presa a comunicatelor oficiale ale Consiliului de Ministri;

Coordonarea activitatii serviciilor de presa ale ministerelor, departamentelor si institutiilor publice.

Aceste obiective nu sunau prea periculos, dar un cititor inteligent ar fi zarit printre randuri ce ascundea de fapt DGPT. Asa cum remarca si M.R. Mocanu, "prima grija a acestui asa-zis organ de stat - el fiind de fapt in subordinea unor structuri politico-ideologice ale Partidului Muncitoresc Roman (cum se numea pe atunci PCR ) a fost aceea de stimulare a aparitiei organelor de presa locale ale partidului si de epurare a cartilor ce contraveneau ideologiei comuniste" . Intr-adevar, in acelasi an 1949 se mai publica o lista cu lucrari interzise.

Indatoririle Directiei Generale a Presei si Tipariturilor sporesc pe zi ce trece, prin adoptarea a noi si noi Hotarari ale Consiliului de Ministri (HCM). Astfel, Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, cu nr. 53/30.V.1975. In urma acestui decret, DGPT se transforma in Comitetul pentru Elibereaza autorizatii de aparitie pentru ziare, reviste, buletine si orice publicatie periodica:

Acorda "bun de tipar";

Avizeaza importurile si exporturile de tiparituri si difuzarea importurilor;

Propune retragerea cartilor si tipariturilor necorespunzatoare si ia masuri pentru eliminarea lor din librarii, biblioteci publice, anticariate;

Coordoneaza activitatea serviciilor de presa ale ministerelor si institutiilor publice;

Organizeaza scoli pentru pregatirea profesionala a personalului, scoli profesionale pentru personalul redactional destinat redactiilor de presa sau publicatiilor editate de ministere sau institutii;

Intocmeste si executa bugetul propriu.

In articolul 4 al aceleiasi HCM se specifica organele centrale ale DGPT:

Directia Presei si Publicatiilor Periodice;

Directia Autorizarii Cartii;

Serviciul Presei Straine;

Serviciul Secretariat;

Serviciul de Cadre si Invatamant Profesional;

Serviciul Administrativ;

Serviciul Contabil.

Tavalugul DGPT se extinde si asupra altor domen Nu scapa de controlul Directiei nici "emisiunile de stiri radiofonice si radiotelegrafice destinate informarii presei si opiniei publice" . Cu cateva zile inainte de publicarea acestei hotarari, in 16 mai 1951, DGPT emite un comunicat secret Marelui Stat Major al Ministerului Fortelor Armate, prin care cenzura ia in vizor si publicatiile armatei.

Hotararile Consiliului de Ministri nr. 461 si 462 din 28 mai 1951 sunt completate prin HCM nr. 340/15.I1952. In acest fel, sporesc sarcinile DGPT, dupa cum urmeaza:

DGPT detine controlul asupra emisiunilor posturilor de radioamplificare si radioficare din tara;

DGPT detine controlul asupra filmelor romanesti si asupra reclamelor cinematografice;

DGPT detine controlul asupra materialelor cu caracter editorial si a tuturor tipariturilor ce apartin ministerelor, institutiilor centrale, cu exceptia Ministerului Fortelor Armate, Ministerului Afacerilor Interne si ale Ministerului Afacerilor Externe.

Asadar, Armata scapa de cenzura exercitata de DGPT, decizie luata la nici un an dupa ce Consiliul de Ministri hotarase ca si publicatiile militare sunt susceptibile a fi controlate de cenzura. Ca Ministerul Afacerilor Interne nu raspundea in fata DGPT nu e de mirare. In 1949 se infiintase Directia Securitatii Statului (Securitatea), ce functiona pe langa MAI. Practic, Securitatea a impus cenzura[3]. Ar fi fost paradoxal ca o institutie fara de care cenzura era ca si legata de maini si de picioare - Securitatea, si prin ea MAI - sa se prezinte la ordine tocmai in fata cenzur

O noua formulare a sarcinilor DGPT se regaseste in HCM nr. 267/23.1954:

DGPT exercita controlul de stat pentru apararea secretului de stat si din punct de vedere politic asupra tuturor materialelor cu caracter de propaganda, agitatie si a oricaror tiparituri imprimate care urmeaza sa fie difuzate in public;

DGPT exercita controlul asupra ziarelor, revistelor, buletinelor etc., asupra tipografiilor, continutului emisiunilor radio si TV, a posturilor de radio ale centralelor de radioficare si ale statiilor de radioamplificare;

DGPT exercita controlul asupra productiei teatrale, in biblioteci si in institutii si intreprinderile de difuzare a materialelor publicate;

DGPT autorizeaza importul si exportul tuturor materialelor publicate;

Nu intra in atributiile DGPT materialele de "uz intern" din Ministerul Fortelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul Afacerilor Externe.

Concomitent cu hotararile guvernamentale care stabileau sarcinile institutiei cenzurii, Buletinul Oficial publica decizii ale aceluiasi Consiliu de Ministri care reglementau activitatea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor. Astfel, unele HCM stabileau ce poate si ce nu poate aparea in presa, in filme, spectacole, in general, in domeniile in care DGPT avea atribut Asa este de pilda HCM nr.343/1952, ce introduce un "regulament privind importul materialelor de presa si editura, clasificarea, pastrarea si folosirea lor".

Art.1: Tipariturile de ziare, brosuri, carti etc ,sosite din strainatate prin orice cale se pot imparti in patru categorii:

Interzise - publicatii care in mod permanent prezinta un caracter, fatis sau camuflat, dusmanos, antidemocratic, anticomunist, atatator la razboi;

Secrete - publicatii cu caracter tehnic, stiintific, economic sau cultural importate din tarile capitaliste si la caror verificare se constata ca ocazional contin si materiale aratate la punctul a);

Documentare - publicatii importate din tarile capitaliste cu caracter tehnic, stiintific, economic sau cultural care nu se incadreaza in prevederile de la punctele a) si b);

Materiale de libera circulatie - publicatiile de orice fel sosite din URSS si din tarile de democratie populara si destinate difuzarii libere in tarile respective precum si publicatiile cu caracter progresist provenite din tarile capitaliste si admise pentru difuzarea libera in tara noastra.

Art.2: Clasificarea materialelor in cele patru categorii enumerate la Art.1 se face de catre organele centrale ale DGPT la sosirea in tara. Dupa clasificare, fiecare tiparitura va difuza pe coperta in mod vizibil una din inscriptiile: i - interzis; s - secret; d - documentare; l - liber, dupa caracterul acesteia.

Importul publicatiilor mentionate in Art.1, punctul a) este interzis. Autorizarea de a importa astfel de publicatii se da numai printr-o hotarare speciala a Consiliului de Ministri. ()

Art.5: Materialele secrete si documentare sunt supuse urmatoarelor reguli stabilite pentru pastrarea si folosirea lor:

Tipariturile comandate documentar si clasificate secret la sosirea lor nu pot fi folosite decat de catre ministere si institutii centrale;

Tipariturile cu caracter secret vor fi pastrate si manipulate in incaperi speciale in conditiile prevazute de HCM nr. 343/1951 si de regulamentul privind modul de functionare ();

Lista persoanelor avand dreptul de a consulta materialul documentar se va alcatui de catre minister sau institutia centrala respectiva.

In urmatoarele alineate se specifica faptul ca, in termen de o luna, toate ministerele si institutiile centrale trebuie sa colecteze din cadrul unitatilor lor materialele secrete si cele documentare. Controlul asupra materialelor secrete se face de catre MAI, iar al celor documentare, de catre DGPT.

Ca oamenii obisnuiti nu trebuia nici macar sa stie de existenta publicatiilor catalogate "interzise", nicidecum sa le si citeasca, e de la sine inteles. Dar liderii regimului de la Bucuresti aveau totusi nevoie de perceptia reala a Occidentului asupra sistemului comunist in general.

De aceea, o Hotarare a Consiliului de Ministri[4] specifica in ce conditii pot fi importate materialele cu stampila "i" pe coperta si mai ales, ce institutii pot face acest lucru. Acestea sunt Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Fortelor Armate, "Scanteia", DGPT, Agerpress, Comitetul de Radio, Institutul Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea, Academia RPR, Ministerul Finantelor, Ministerul Comertului Exterior, Ministerul Cultelor, Comisia de Stat a Planificarii, Directiunea Centrala de Statistica de pe langa Consiliul Ministri, pentru publicatiile din domeniul lor.

Sa vedem insa cam ce considera DGPT ca nu trebuie sa apara cu nici un pret in publicatiile difuzate pe teritoriul Romaniei. Intr-o anexa la "Instructiuni privind activitatea birourilor de cenzura din provincie", emisa de DGPT, la capitolul "articole interzise" sunt trecute:

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase, manifestari ale dusmanului de clasa indreptate impotriva regimului, Constitutiei sau altor legi ale RPR;

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase menite sa incite impotriva partidului, a guvernului, a armatei sau organelor puterii de stat;

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase indreptate impotriva URSS, a conducatorilor sovietici si a tarilor de democratie populara sau sa menite sa defaimeze aceste tari;

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase care prin natura lor ar contribui la slabirea si subminarea aliantei dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, la inabusirea luptei de clasa sau la propagarea uri de rasa, impotriva natiunilor conlocuitoare (suntem in fata comunismului internationalist );

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase menite sa aduca la cunostinta opiniei publice activitatea sau manifestarile dusmanului de clasa din tara sau strainatate, activitati sau manifestari ce ar fi de natura sa provoace activitatea dusmanilor de clasa din tara, sa alimenteze zvonurile tendentioase etc.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase care ar sustine sau ar populariza manifestarile stiintifice, artistice etc. imperialiste sau puse in slujba imperialistilor, dusmani ai internationalismului proletar, antimarxist-leniniste, care urmaresc negarea luptei de clasa sau slabirea dragostei de patrie la oamenii muncii manuale si intelectuale.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase care propaga principiile religioase daunatoare legilor tarii, puse in slujba dusmanilor de clasa si a imperialistilor.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase, precum si orice alte tiparituri care ar fi de natura sa primejduiasca securitatea tarii, sa furnizeze dusmanului de clasa sau imperialistilor informatii militare despre apararea nationala, deplasari de trupe, concentrari sau orice alte informatii de acest fel.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase care ar fi de natura sa furnizeze dusmanilor de clasa sau imperialistilor informatii despre lucrarile de interes national sau harti turistice sau de orice alta natura.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase sau alte tiparituri care ar fi de natura sa furnizeze agentilor imperialisti informatii statistice din domeniul economic, al organizarii administrative, al securitatii sau al amplasarii obiectivelor ori detaliilor tehnice ale intreprinderilor, instalatiilor industriale electrice, de forta motrice, spitalelor.

Stirile, articolele sau imaginile tendentioase de natura sa provoace panica despre epidemii, incendii, inundatii, seceta, nenorociri de mari proportii, accidente de cale ferata etc., crime, jafuri, talhar Asemenea stiri nu pot aparea decat dupa consultarea organelor locale cu avizul Securitatii si al Directiei.

Cenzorii vor lua masuri sa nu apara in presa sau sa se reproduca in orice alt mod stiri, informatii reproduse din presa ori radiouri imperialiste sau din orice alte surse neautorizate;

Se vor cenzura din presa locala telegramele sau stirile radiotelegrafice care nu provin de la Agerpress sau posturile de radio din tara.

Cenzorii vor acorda o deosebita atentie fotografiilor si cliseelor conducatorilor politici din tara si din strainatate. De asemenea, vor verifica lucrarile aparute in editura PMR, citatele din clasicii marxismului si leninismului sau ale conducatorilor partidului care ar urma sa apara in presa, afise sau orice alte tiparituri.

Cenzorii vor acorda toata atentia lucrarilor tipografice semnaland orice eroare de tipar care ar denatura intelesul frazei si vor lua masuri ca sa se faca corecturile respective;

Cenzurile partiale sau rectificarile facute de cenzori vor trebui sa fie aratate precis in spalt sau in manuscris pentru a nu se da posibilitatea la confuzii[5].

Aceasta anexa ar putea fi considerata o biblie a cenzorilor locali, daca notiunea de biblie si activistul de partid n-ar fi notiuni incompatibile.

Oricum, si cu indicatiile venite de la centru, cenzura locala mergea anevoios, la inceput. DGPT nu avea in teritoriu suficiente cadre, iar acelea care erau, nu corespundeau pe de-a-ntregul cerintelor institutiei centrale. In 1951, Serviciul Presei Regionale ar fi trebuit sa aiba 93 de oameni (13 in centrala si 80 de cenzori in provincie). Dar pe 1 ianuarie 1951, acest serviciu numara de-abia cinci oameni in centrala, iar in provincie 19 cenzori bugetari si 27 de cenzori prin delegatie (asadar, 51 de oameni in total). In luna mai a aceluiasi an, numarul angajatilor Serviciului crescuse taras-grapis la 67. Iar atributiile unui cenzor raional erau foarte multe, depasind posibilitatile unui singur om. Printre aceste atributii intrau:

Documentarea necesara autorizarii unui ziar;

Supravegherea ziarului;

Trimiterea la bibliotecile liceelor de adrese prin care le informa despre redarea in circulatie a unor carti interzise;

Completarea rapoartelor lunare;

Solicitari adresate Militiei in scopul infiintarii unui post pentru paza statiei de amplificare;

Raporta situatia depozitelor de carti epurate;

Se ocupa de modificarile privind trimiterile de tiparituri in strainatate (unele publicatii puteau trimite exemplare direct in URSS sau tarile "fratesti");

Acorda "bun de tipar";

Acorda "bun de difuzare" etc.

Cu atatea sarcini pe cap, activistul de partid care lucra in cenzura locala mai trebuia sa ia parte si la sedintele de "indoctrinare si ridicare a nivelului ideologic" pe care le organizau frecvent trimisi de la Centru. Aceste sedinte de ridicare a nivelului ideologic se transformau uneori in sedinte de alfabetizare, intrucat multi dintre cenzori erau tarani netrecuti prea mult prin cele patru clase primare.

Pentru a stimula cenzura locala sa functioneze cat mai bine, institutia DGPT din Arad a lansat o "intrecere socialista" intre orasele Arad, Oradea, Timisoara si Craiova, sub lozinca "Sa scoatem ziarele fara greseli!". Concursul era preconizat a tine un an, avand ca etape de bilant intermediar datele de 23 august, 7 noiembrie si 30 decembrie (atentie la date!). Amuzant este insa punctajul propus:

Aparitia ziarelor cotidiene fara greseli: 1 punct;

Greseala ortografica ce nu duce la aparitia unei greseli politice: -0,5 puncte;

Greseala politica: -5 puncte;

Aparitia fara greseala a unui periodic: 1 punct;

Scaparea unei greseli politice: -2 puncte;

Tiparituri fara "bun de imprimat": de la -1 la -3 puncte, dupa gravitate;

Eliminarea unei greseli politice din tiparituri: -1,5 puncte;

Scaparea unei greseli politice difuzate: -2 puncte s.a.m.d.

Pentru a mai veni in sprijinul cenzorilor debusolati, care nu mai stiau ce poate primeasca "bun de tipar" si ce nu, Consiliul de Ministri emite HCM nr. 344/1952, in care da instructiuni cu referire la secretul de stat. Sunt trecute in aceasta categorie datele economice (cifre de productie, capacitatea de productie, cifre globale cu privire la puterea electrica instalata, lungimea si traseul conductelor de gaz metan, felul produselor din industria metalelor neferoase, metalurgie prelucratoare, chimica, electrotehnica, rafinarii, caracteristici tehnice, procese tehnologice, consumul intreprinderilor si amplasamentul lor. O noua sarcina picata pe capul delegatilor DGPT (prin circulara datata 20.V.1953) era ca acestia sa predea pana la 25 mai 1953 un tabel cu numarul tipografiilor, litografiilor si al multiplicatoarelor Gestetner, numele posesorilor acestora, precum si numarul atelierelor de confectionat stampile.

La transmiterea informatiilor despre cum trebuie efectuata cenzura concura, alaturi de DGPT, si oficiosul partidului, "Scanteia". Aceasta, la randul sau, copia intocmai practicile "Pravdei" moscovite. Un proiect al "Scanteii" prevedea ca problemele productiei si ale dezvoltarii industriale trebuie tratate in presa astfel ca secretul de stat sa fie aparat cu strasnicie. Lucratorii din presa trebuia sa aiba in vedere acest principiu in redactarea ziar, de la articolul de fond, pana la ultima informatie. La rubrica subiectelor interzise preconizata de "Scanteia" figurau bilanturile, cifrele, datele concrete, stocurile de materii prime, amplasarea obiectivelor economice, cifrele absolute privind pretul de cost al produselor, numarul de angajati din intreprinderi, lipsuri, intarzieri, inventii (cu exceptia celor din mica mecanizare).

Tot in acest proiect, "Scanteia" arata ca despre unele intreprinderi nu se poate scrie absolut nimic, iar despre altele, doar lucruri nesemnificative. Intr-un alt raport, ziarul partidului propune eticheta "secret" pentru:

Tiparituri importate, cu un caracter "anticomunist, antidemocratic, dusmanos";

Tiparituri necesare documentarii in ministere si institutii centrale;

Tiparituri romanesti sau straine nedifuzabile;

Tiparituri care contin greseli politice sau de alta natura care s-au retras din circulatie inainte, in timpul sau dupa ce au fost difuzate sau importate;

Tiparituri care prin natura lor au un caracter secret.

Pentru tipariturile nedifuzabile, "Scanteia" propune un regim strict de supraveghere de catre un bibliotecar numit de Securitate. Cele care contineau greseli politice sau "de alta natura", ziarul central le preconiza un sfarsit violent: distrugerea lor cat mai rapida.

La urma-urmei, cenzura era specificata chiar in Constitutie, chiar daca formularea era de natura sa  adoarma spiritele mai putin vigilente. Astfel ca, in Titlul III, Art. 31 al constitutiei adoptate in primii ani ai "regimului de democratie populara" sta scris: "Libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, meetingurilor, cortegiilor si manifestatiilor este garantata. Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire, hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc". Asadar, numai oamenilor muncii li se garantau aceste libertati si drepturi. Suntem insa intr-o perioada in care "mai trece-o zi, mai trece-o noapte se-ascute lupta dintre clase si burghezii se arata-a fi elemente tot mai dusmanoase", dupa cum suna un celebru poem in epoca. Oamenii puteau fi usor trecuti din categoria "oamenilor muncii" in cea a "dusmanilor de clasa", pierzand rapid acele presupuse libertati - care oricum nu le erau respectate nici proletarilor de care se facea atata caz. De altfel, ce sa faca "elementele sanatoase" cu aceste libertati, cand multi dintre ei aveau primele incercari literare concomitent cu primele lectii de alfabetizare? Pana si un ministru era semianalfabet. Este vorba de faimosul ministru-taran Zaroni, de la Agricultura, care avea mari dificultati in a-si scrie corect numele.

Regimul la care erau supuse publicatiile ce intrau sub controlul lectorilor DGPT se traducea in realizarea unor "fise de publicatie", ce contineau urmatoarele date:

Titlul;

Subtitlul;

Autorizatia;

Adresa redactiei;

Adresa administratiei;

Adresa tipografiei;

Apartenenta politica sau sindicala;

Caracterul ei (ziar, revista, brosura);

Redactorul responsabil;

Comitetul de redactie;

Periodicitatea;

Ziua aparitiei;

Tirajul;

Numarul de pagini;

Formatul;

Numarul de abonamente la institutii si particulari;

Limba in care era scrisa;

Data de cand a aparut in localitatea respectiva;

Datele cand s-au facut schimbari in denumirea ziarului si ce schimbari s-au facut.

Cum-necum, prima etapa a institutionalizarii cenzurii in Romania poate fi considerata incheiata in 1954[6].

In buna traditie comunista, legile se schimba peste noapte, hotarari mai vechi (dar nu foarte vechi) fiind abrogate prin alte Hotarari ale Consiliului de Ministri. Astfel, HCM nr. 267/23.1954 adauga sarcini Directiei Generale a Presei si Tipariturilor cu privire la respectarea secretului de stat. In acelasi timp, prin aceasta hotarare se abroga HCM nr. 416 si 462 din mai 1951 si HCM nr. 340/15.I1952 (care reglementau atributiile DGPT).

O vaga tendinta de debirocratizare in cadrul DGPT se simte in urma circularei din 26 aprilie 1954, dar o institutie precum DGPT, cu multe directii si directiuni, era prin excelenta o institutie birocratica. O debirocratizare reala ar fi dus la stoparea activitatii Directiei.

In mod cert, regimul comunist a avut o problema cu secretul de stat. Intr-un sistem in care secretomania este politica de stat, nu mai mira pe nimeni importanta pe care echipa condusa de Gheorghiu-Dej o acorda apararii acestui tip de secrete. Astfel ca la numarul deja mare de hotarari, decrete si circulare ce tratau acest subiect se mai adauga o dispozitie cu caracter general, datata 8 octombrie 1954, ce (re)aduce in discutie secretele de stat, problemele fiind legate in special de aspectele si detaliile economice.

Reprezentativa pentru modul in care se facea presa in acei ani este o adresa a DGPT, adresata delegatului din Roman. Prin aceasta adresa i se arata delegatului ca sursa de inspiratie pentru articolele din presa locala trebuie sa fie presa centrala (cu varfurile de lance "Scanteia", "Romania Libera", "Democratia populara", "Pentru pace trainica" s.a.). Aceasta mai ales in cazul producerii unor evenimente importante pe plan mondial (de exemplu, Conferinta de la Geneva).

Se atrage atentia in aceasta adresa ca eventualele caricaturi trebuie sa fie in tonul articolelor si in concordanta cu cele publicate in "Scanteia", care este modelul reprezentativ pentru publicatiile din provincie[7].

2 COMITETUL PENTRU PRESA SI TIPARITURI(CPT).

Asupra activitatii efective a DGPT vom reveni in paginile urmatoare. Deocamdata, trebuie spus ca, facand un salt de aproape 20 de ani (timp in care nu se petrec schimbari deosebite in structura Directiei Generale a Presei si Tipariturilor), ajungem la Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, cu nr. 53/30.V.1975. In urma acestui decret, DGPT se transforma in Comitetul pentru Presa si Tiparituri (pe scurt, CPT). In articolul 1 al acestui decret se spune:

"Se infiinteaza Comitetul pentru Presa si Tiparituri, organ central de partid si de stat, aflat sub conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si al Consiliului de Ministri".

Articolul 3 se referea la atributiile noii institutii de cenzura, intre care se numarau:

Prevenirea publicarii si difuzarii materialelor care, conform legii, sunt nepublicabile; inregistrarea, in conditiile legii, a autorizatiilor de editare a ziarelor, revistelor sau a altor publicatii periodice, organizarea in conditiile legii a atestarii calitatii de ziarist si pastrarea evidentei cartii de ziarist.

CPT mai avea si alte domenii de activitate:

Controla modul de aplicare a normelor legale privind imprimarea mijloacelor de informare publica si in tipografii, dadea acordul la exportul publicatiilor, tipariturilor, imprimarilor grafice pe pelicula sau filme, precum si la importul acelorasi tipuri de materiale;asigura evidenta centralizata a activitatii economico-financiare, aviza structura organizatorica si numarul de posturi;aproba planurile privind importul materialelor politice si culturale ale organizatiilor socialiste, repartizarea ziarelor, a revistelor si a altor publicatii, coletele de hartie etc.

Crearea CPT a fost insa cantecul de lebada al cenzurii oficiale din Romania. Mai ales in conditiile venirii la putere in SUA a presedintelui Carter, care punea mare pret pe respectarea drepturilor omului, la Helsinki are loc in 1975 faimoasa Conventie ce trata acest subiect. Romania lui Nicolae Ceausescu a sustinut fervent hotararile luate in Finlanda, bineinteles punand insa accentul pe "neamestecul in treburile interne ale altor tari" - ii era teama de URSS si de criticile care veneau din Occident cu privire la modul in care intelegea sa conduca tara. Aceste critici se refereau si la felul in care era inteleasa in Romania libertatea de exprimare. Mai ales ca, in 1974, se daduse o lege a presei, care, intr-un paragraf, suna in felul urmator: "Presa si radioteleviziunea trebuie sa promoveze neabatut conceptia inaintata a partidului despre lume si viata, sa combata cu fermitate conceptiile straine, idealiste, retrograde, sa militeze consecvent pentru infaptuirea politicii interne si externe a partidului si statului"[8].

Cu o astfel de lege "nu se putea admite sub nici un motiv publicarea unor lucrari sau opinii - indiferent din partea cui ar veni - care contraveneau ideologiei partidului"[9]. Era doar perioada in care se punea mare pret pe "Tezele din iulie"!

Deci, pentru a-i cere parca dovezi de sinceritate lui Ceausescu, guvernele occidentale au facut presiuni asupra liderului de la Bucuresti in care ii solicitau acestuia, intre altele, si desfiintarea cenzur

De voie-de nevoie, Nicolae Ceausescu va da Decretul nr. 427/29.VI.1977, prin care Comitetul pentru Presa si Tiparituri este desfiintat. Oficial, cenzura nu mai exista in Romania.

Neoficial, insa, cenzura isi traia linistita viata. Isi schimbase doar forma, era mult mai subtila, dar taia in continuare in carne vie. "Inca din 1975, pentru manuscrisele literare functiona traseul Editura -Redactie - Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste - Sectia de Propaganda a CC al PCR. Vechea cenzura se transformase in autocenzura". Astfel ca, "nemaiexistand o cenzura (de stat) oficiala, autorii nu mai puteau urmari draconicul traseu-tunel prin care circulau manuscrisele, noianul de pareri-impresii verbale ce se puneau in miscare, voit derutante despre o carte sau un autor".

Adaptand in stil propriu legea fundamentala a fizicii conform careia "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma", o parte a documentelor fostului CPT trec in patrimoniul Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (indicatori de plan, bilanturi ale activitatii economico-financiare, statele de functiuni, inventare de patrimoniu, probleme de personal, carti de munca, dosare, fise, aprecieri, etc.). Restul documentelor (insirate pe 120 de metri liniari) a trecut la Directia Generala a Arhivelor Statului[10].

Faptul ca nu mai exista o cenzura oficiala trebuie inteles in sensul ca nu mai exista indicatii, informatii interzise, liste de subiecte tabu, toate venite "de sus", pentru ca exista totusi acest Consiliu al Culturii si Educatiei Socialiste, care, daca nu practica cenzura, cel putin incuraja cat putea autocenzura. De altfel, acest Consiliu a absorbit o mare parte din angajatii defunctului CPT (fost DGPT). Responsabilitatea aparitiei manuscriselor a trecut asupra celor cu functii de conducere in acest organism. Este deci evident ca acesti sus-pusi nu aveau nici un interes sa apara publicatii neconforme cu ideologia comunista, in caz contrar primii care ar fi fost trasi la raspundere fiind ei. "O alta parte a membrilor fostului CPT au fost numiti in fruntea unor institutii mediatice"[11], unde este de crezut faptul ca si-au exercitat in continuare rolul de zbiri ai presei romane.

Un alt argument ce demonstreaza ca, dupa 1977, cenzura "moare, dar nu se preda" este decizia Consiliului de Stat al RSR din 23 martie 1983, in urma careia detinatorii de masini de scris si de mijloace de multiplicatoare se vad nevoiti sa le declare la Militie.

Cenzura de tip comunist, cu tot cu schimbarea la fata survenita in 1977, a continuat sa puna bete in roata scriitorilor, ziaristilor, regizorilor, artistilor din toate domeniile, pana in 1989. Poate ca principalul motiv care i-a scos pe oameni in strada in decembrie '89 a fost nerespectarea libertatilor si drepturilor fundamentale ale omului. Nu e deci de mirare ca, atunci cand revolta populara a invins, institutiile care suprimau, intr-un fel sau altul, aceste drepturi si libertati s-au pulverizat.