Revolutia de la 1848 in Tarile Romane

Revolutia de la in Tarile Romane

Contextul international si situatia specifica a Tarilor Romane in ajunul revolutiei de la

Revolutia de la din Tarile Romane se inscrie in seria evenimentelor revolutionare de la jumatatea secolului al XIX-lea care au marcat o etapa importanta in lupta popoarelor europene pentru libertate sociala si nationala.

La aceasta data, cum am anticipat, Tarile Romane se aflau in situatii politice diferite: Tara Romaneasca si Moldova, se aflau sub suzeranitatea Portii si sub protectoratul Rusiei, avand situatii aproape identice in raport cu aceste mari puteri; ele dispuneau de autonomie politica, nefiind incorporate efectiv in Imperiul otoman nici in trecut, dar aceasta autonomie, tot mai larga in raporturile cu puterea suzerana, risca sa fie compromisa pe deplin de protectoratul Rusiei, care devenise, in deceniile premergatoare revolutiei, pericolul cel mai grav pentru existenta politica a Principatelor.

Cu totul alta era situatia celorlalte provincii romanesti incorporate efectiv in alte mari imperii. O situatie politica mai apropiata o aveau, la randul lor, provinciile romanesti aflate sub aceeasi stapanire habsburgica: Transilvania, Banatul si Bucovina.

Situatia specifica a provinciilor romanesti, impartite in mai multe imperii, si-a pus amprenta asupra desfasurarii evenimentelor revolutionare in fiecare din aceste provincii. Conditii pentru declansarea unei revolutii concomitente existau la nivelul Tarii Romanesti si Moldovei, aflate intr-o situatie identica, sub una si aceeasi dominatie otomana, precum si sub pericolul uneia si aceleiasi amenintari, a anexiunii rusesti. Or, fie si in aceasta forma, limitata la doua provincii, declansarea concomitenta a revolutiei nu s-a putut realiza, deoarece, intre timp, liderii moldoveni aflati in tara si care se aflau intr-o deplina majoritate au declansat deja miscarea revolutionara, cu obiective limitate, considerand ca tocmai in starea de incertitudine de la aceasta data ea putea avea cele mai mari sanse de reusita, incepand cu cele din Moldova, evenimentele aveau sa se desfasoare succesiv in fiecare din provinciile romanesti, in raport de specificul propriu; cat priveste ideea unei revolutii simultane la in toate tarile romane, in vederea eventualei realizari a unui stat national unitar, aceasta depasea realitatile timpului, era de domeniul utopiei, cat timp, in mod practic, era mai usor de infaptuit cum, de altfel, a dovedit desfasurarea evenimentelor

solidarizarea marilor imperii absolutiste impotriva miscarilor revolutionare. Pe de alta parte, in ciuda acestor desfasurari separate, legaturile dintre revolutionarii romani, de o parte si de alta a Carpatilor, numeroase actiuni de intr-ajutorare, sperantele indreptate de la unii spre altii, intr-o anumita faza a evenimentelor, chiar elaborarea de proiecte propriu-zise de colaborare, toate acestea au constituit o realitate, pe parcursul desfasurarii evenimentelor, marturisind constiinta necesitatii acestei colaborari in ciuda obstacolelor timpului.

Miscarea revolutionara din Moldova (martie

Sub influenta evenimentelor revolutionare izbucnite in Europa, patriotii moldoveni, au actionat cu rapiditate, fixandu-si pentru inceput ca obiectiv inlaturarea domnitorului Mihail Sturdza, considerat de ei vinovat pentru toate abuzurile si nedreptatile din tara, in primul rand pentru subordonarea de catre el a puterii legislative, prin falsificarea repetata a alegerilor. La martie este organizata la Iasi, in sala hotelului Petersburg, o adunare cu peste de persoane, din toate categoriile sociale, participantii infierand regimul abuziv al lui M. Sturdza. O comisie avand in frunte pe poetul Vasile Alecsandri era mandatata de adunare sa redacteze un program de revendicari, misiune indeplinita in forma unui cunoscut document, sub titlul, Petitie-prodamatiune, care insuma aceste revendicari in de puncte. Semnificativ pentru spiritul moderat al documentului, ca si al intregii miscari, ca si al tacticii abordate de lideri, era punctul l din acest document, care reclama "Sfanta pazire a Regulamentului, in litera lui, fara nici o rastalmacire'. Cu o asemenea tactica patriotii moldoveni voiau sa dea miscarii un caracter de legalitate, sperand sa evite interventia militara rusa, usor de infaptuit in cazul Moldovei, in seria celorlalte puncte ale Petitiei erau stipulate importante revendicari, precum: desfiintarea Adunarii Obstesti in fiinta si alegerea uneia noi, in deplina legalitate, desfiintarea cenzurii si siguranta personala, infiintarea garzilor cetatenesti in orasele tarii, inlaturarea abuzurilor din administratie si justitie, libertatea comertului si a industriei, reforma scolilor pe "o temelie larga si nationala', pentru tarani, numai "grabnica imbunatatire' a starii lor s. a.

A doua zi dupa adunare, Petitia era semnata de peste de persoane, intre care si mitropolitul Meletie, apoi in ziua urmatoare, la martie, o delegatie prezinta Petitia domnitorului care se preface amator de tratative. A refuzat de la bun inceput sa accepte unele revendicari mai importate, precum desfiintarea Adunarii Obstesti si infiintarea garzilor orasenesti, ca unele care ii amenintau direct scaunul domnesc, in realitate in spatele acestor "tratative' el luand masuri drastice de represiune, care sunt puse in practica noaptea urmatoare, de martie, cand se fac sute de arestari, un numar de dintre fruntasii arestati fiind porniti la Galati, pentru a fi trimisi in exil in Turcia.

Revolutia din Tara Romaneasca (iunie-septembrie

La Bucuresti, pregatirile pentru declansarea revolutiei se intensifica odata cu intoarcerea de la Paris a unui grup important de revolutionari, in frunte cu N. Balcescu, Al. G. Golescu-Negru, fratii Dumitru si Ion Bratianu, impreuna cu liderii aflati in tara, constituindu-se Comitetul revolutionar, ca for de pregatire a revolutiei (in el intrand, dintre liderii aflati in tara, I. Heliade Radulescu, Gh. Magheru, Chr. Tell s.a.). in dezbateri succesive, s-a procedat la definitivarea programului, care avea sa fie incorporat in textul cunoscutei Proclamatii de la Islaz (elaborarea formala a textului si tiparirea sa revenind lui I. Heliade Radulescu).

La iunie revolutia se declanseaza la Islaz printr-o ceremonie religioasa, formandu-se primul guvern revolutionar, cu I. Heliade Radulescu, St. Golescu, preotul Radu Sapca s.a., participanti la adunare. Se lanseaza aici principalul document programatic al revolutiei, Proclamatia de la Izlaz, in primul articol, in privinta relatiilor cu puterea suzerana, se reclama pentru Tara Romaneasca "independenta sa administrativa si legislativa', pe temeiul vechilor capitulatii, precum si "neamestec al nici unei puteri din afara in cele din launtru'; altfel spus, nu se formuleaza dezideratul independentei nationale, ci se cere largirea autonomiei si inlaturarea protectoratului rus. Asemenea prevederi, se inscriau pe linia tacticii abordata de lideri in raport cu cele doua mari puteri Turcia si Rusia (alianta cu prima, impotriva celei de a doua). Cateva importante prevederi vizau reorganizarea vietii de stat: instituirea unei domnii radical schimbate, cu "domn responsabil ales pe ani din toate starile societatii' (imaginand mai degraba o forma de organizare republicana!), Adunare Obsteasca, reprezentand toate interesele societatii si aleasa pe baza unui sistem larg de alegeri, la care sa fie chemat "tot romanul', responsabilitatea ministrilor, modernizarea administratiei, infiintarea garzii nationale s.a. in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti: desfiintarea rangurilor si privilegiilor, egalitatea de drepturi politice; egalitatea la plata impozitelor; desfiintarea cenzurii; dreptul la cuvant si la intruniri; desfiintarea pedepsei cu moartea; dreptul egal la invatatura, cu principiul gratuitatii invatamantului si infiintarea de scoli primare in toate satele s.a.

in seria celor de articole, o deosebita importanta avea cunoscutul articol care stipula emanciparea taranilor clacasi si improprietarirea lor cu pamant, cu despagubire. Era aceasta o prevedere care viza una dintre problemele majore ale revolutiei, problema agrara, de a carei rezolvare depindea in buna masura atragerea taranimii in revolutie si, intr-un fel, soarta revolutiei.

De la Islaz, tabara constituita aici urma sa se deplaseze spre Bucuresti, dupa modelul de la dar un asemenea "mars' se desfasoara sub semnul acestui model numai pana la Craiova, intre timp, la 11 iunie, revolutia izbucnind la Bucuresti. La aceasta data, ofiterii din cele doua cazarmi, de cavalerie si de infanterie, au refuzat sa intervina impotriva populatiei Capitalei, iar Gh. Bibescu a fost obligat sa admita instalarea unui guvern revolutionar provizoriu, intr-o formula mai extinsa decat cea de la Islaz. Astfel, in aceasta zi, vechiul regim politic regulamentar era inlaturat in mod pasnic, fara a se varsa o picatura de

sange (de aici si cunoscuta apreciere a lui N. Balcescu despre revolutia de la 11 iunie "cea mai frumoasa ce s-a intamplat vreodata la un popor'). Entuziasmul acestei zile a fost urias, si s-a crezut pentru moment ca Gh. Bibescu, obligat sa semneze "Constitutia' (adica Proclamatia de la Islaz), a trecut de partea revolutionarilor, ceea ce ar fi dat o anumita legitimitate si legalitate noii puteri, insa acesta, convins de inevitabilitatea interventiei armatei ruse, peste doua zile abdica, parasind tara. in schimb, liderii 1-au asezat in fruntea guvernului provizoriu pe mitropolitul Neofit, cu acelasi scop, de a da o anumita credibilitate puterii revolutionare, de a atrage Biserica si clerul de partea acesteia, odata cu numerosii sai credinciosi.

in sprijinul revolutiei, in acelasi efort de a-i conferi o anumita legalitate, liderii au organizat o mare adunare populara la iunie pe Campia Filaretului (devenita "Campia Libertatii'), multimea afirmandu-si solidaritatea cu guvernul provizoriu in fata pericolului extern, desfasurandu-se ceremonia de sfintire a steagurilor revolutiei, cei prezenti depunand juramant de credinta pe "Constitutie'.

Totodata, din primele zile, prin decrete, guvernul a adoptat cateva masuri urgente: desfiintarea cenzurii, eliberarea detinutilor politici, desfiintarea rangurilor boieresti, desfiintarea bataii si a pedepsei cu moartea, eliberarea robilor tigani, adoptarea steagului national cu trei culori s.a. Odata cu desfiintarea cenzurii, incepand de la iunie, apare primul ziar revolutionar din Tara Romaneasca "Pruncul roman', sub redactia lui C. A. Rosetti, apoi "Poporul suveran', redactat de poetul D. Bolintineanu, precum si altele.

Curand insa noua putere trebuie sa faca fata unor serioase incercari, comploturile contrarevolutionare ale boierimii, din iunie, apoi din iunie, de fiecare data interventia populatiei Capitalei restabilind guvernul provizoriu.

Trecandu-se la aplicarea programului, mai ales privind problema agrara, in sanul liderilor survin o serie de controverse, facandu-se distincte doua tendinte: una a moderatilor, apartinand liderilor mai varstnici, in frunte cu I. Heliade Radulescu, alta a radicalilor, apartinand liderilor mai tineri, in frunte cu N. Balcescu s.a. Cert este ca la insistentele celui din urma se constituie o Comisie a proprietatii, cu reprezentanti atat ai boierilor, cat si ai taranilor, avand ca misiune solutionarea reformei agrare.

in privinta realizarii obiectivelor externe ale revolutiei asigurarea unei autonomii depline in raporturile cu puterea suzerana si inlaturarea protectoratului rus guvernul revolutionar a adoptat de la inceput o serie de masuri pe linie politico-diplomatica; pe langa reinnoirea mandatului pentru I. Ghica, trimis la Constantinopol inainte de izbucnirea revolutiei, o delegatie era trimisa in Capitala otomana pentru obtinerea recunoasterii de catre Poarta a guvernului provizoriu; de asemenea, erau trimisi o serie de emisari in strainatate, pentru a stabili legaturi cu noile guverne revolutionare: Al.G. Golescu la Viena si Frankfurt, apoi la Paris; D. Bratianu, la Viena si Pesta; I. Maiorescu, in Germania (la Frankfurt).

Carmuirea revolutionara din Tara Romaneasca intra insa intr-o noua etapa odata cu misiunea la Bucuresti a comisarului turc Suleiman-pasa, insotit de o armata de de oameni, sub comanda lui Omer-pasa, stationata pentru moment la Giurgiu. Trimis in tara sub presiunea autoritatilor ruse, comisarul turc duce tratative cu liderii revolutionari ajungandu-se, la sfarsitul lunii iulie, la un compromis: guvernul revolutionar se autodizolva, instituindu-se o locotenenta domneasca, ca organ provizoriu de conducere a statului, constituita insa tot din membri ai fostului guvern (I. Heliade Radulescu, Nicolae Golescu si generalul Christian Tell). Cu acest prilej, liderii romani au acceptat ca noile institutii preconizate de ei sa intre in functiune numai dupa sanctionarea programului cu de puncte de catre sultan o concesie care a starnit serioase divergente in randul fruntasilor revolutionari (grupul radicalilor, cu Balcescu, reclamand aceasta concesie, drept una care incalca in mod grav principiul deplinei autonomii).

Acest compromis s-a reflectat imediat in planul politicii interne a guvernului: Comisia proprietatii este dizolvata, nu numai datorita esecului discutiilor dintre cele doua parti, ci si sub motivatia evitarii pretextelor de interventie militara straina, asa, dupa cum, din aceleasi ratiuni, erau stopate pregatirile pentru alegerea Adunarii Constituante.

in cele din urma, compromisul se va dovedi zadarnic si sub raportul pozitiei celor doua mari puteri, Turcia si Rusia; nemultumita de maniera in care Suleiman-pasa isi indeplinise misiunea, Rusia face noi presiuni asupra sultanului, iar acesta va ordona o noua misiune la Bucuresti, sub conducerea lui Fuad-pasa, de data aceasta fiind vorba nu de tratative cu revolutionarii, ci de o represiune in intelesul adevarat al cuvantului, in aceasta faza finala a evenimentelor, la septembrie, cand noua armata turca ajunsese la Giurgiu, asteptand ordinul de a intra in Capitala, aici se desfasoara o mare adunare populara de protest impotriva interventiei, cu acest prilej desfasurandu-se ceremonia funebra a arderii in piata publica a celor doua simboluri ale regimului regulamentar, Regulamentul Organic si Arhondologia, subliniindu-se dorinta populatiei de neintoarcere la vechiul regim.

La septembrie trupele conduse de Fuad-pasa intrau in Capitala, la Cotroceni, ele fiind intampinate de o multime de mii de oameni, avand in frunte pe preoti inarmati cu Biblii si cruci, intre timp, membrii guvernului luasera decizia de a nu se opune rezistenta, si Gh. Magheru fiind sfatuit in acest sens de unii diplomati straini acreditati la Bucuresti, in ciuda acestei decizii, datorita unei neintelegeri a survenit un incident sangeros pe Dealul Spirii, cand compania de pompieri condusa de capitanul Pavel Zaganescu, crezand ca este atacata, a deschis focul asupra coloanei turcesti care inainta in zona, cazand morti si raniti (celebra "lupta' din Dealul Spirii la care se refera si Karl Marx).

La doua zile dupa intrarea trupelor turcesti in tara au patruns aici si trupele ruse, conduse de generalul Lflders, Tara Romaneasca urmand sa ramana sub o dubla ocupatie timp de mai multi ani. Odata cu interventia armatelor straine s-a

declansat o represiune hotarata, numerosi lideri fiind arestati, altii reusind sa se refugieze in Transilvania, dintre care unii se incadreaza aici in structurile revolutionare romanesti, cei mai multi luand calea exilului in diferite centre europene, unde vor continua lupta revolutionara.

Cu toate ca a fost infranta numai printr-o interventie militara straina, revolutia din Tara Romaneasca, ca si revolutia romanilor din Transilvania sau miscarea revolutionara din Moldova, avea sa aiba importante consecinte pentru destinul societatii romanesti; ea a subliniat cu pregnanta dezideratele majore ale poporului roman la jumatatea secolului al XIX-lea, totodata, indicand coordonatele majore ale evolutiei sale in perioada urmatoare.

Revolutia romanilor din Transilvania

Odata cu declansarea revolutiei in Austria si Ungaria, focul revolutiei cuprinde si Transilvania, numai ca aici se vor desfasura concomitent, doua revolutii: una, a maghiarilor, in uniune cu cei din Ungaria, o alta, a romanilor, care aveau propriile revendicari. De la inceput, s-au resimtit obiectivele diferite ale celor doua revolutii, si chiar conflictul dintre ele: pe de o parte, maghiarii, ridicandu-se la lupta impotriva stapanirii habsburgice, isi propuneau, totodata, "uniunea' fortata a Transilvaniei cu Ungaria, pe de alta, romanii din Transilvania, expusi din perioada anterioara asupririi nationale, erau interesati, inainte de toate, in inlaturarea acesteia si recunoasterea lor ca natiune. O lupta comuna romano-maghiara impotriva stapanirii habsburgice nu s-ar fi putut declansa decat pe terenul recunoasterii fiintei etnice a romanilor din Transilvania si a drepturilor lor; or, de la inceput, conducatorii revolutiei maghiare in frunte cu Kossuth s-au orientat intr-o directie opusa romanilor, fixandu-si ca tel incorporarea Transilvaniei in statul maghiar.

Dupa o prima adunare la Blaj, in aprilie, cand s-au adunat de oameni, in majoritate tarani, pentru afirmarea drepturilor nationale, conducatorii romanilor ardeleni Simion Barnutiu, George Baritiu s. a. au trecut la pregatirea unei mari adunari la Blaj, menita sa duca la edificarea programului de revendicari, in ajunul intrunirii acesteia, la mai in catedrala de la Blaj, Simion Barnutiu tinea celebrul sau discurs in care pleda pentru solidaritatea tuturor romanilor, indiferent de confesiune, cerand ridicarea hotarata pentru recunoasterea fiintei nationale. A doua zi, la mai incep lucrarile marii adunari de la Blaj, in prezenta unui numar de peste de oameni, ele durand in curs de trei zile si incheindu-se cu adoptarea cunoscutei Petitii, cuprinzand principalele revendicari romanesti. Lucrarile s-au desfasurat sub presedintia celor doi episcopi, ortodox si greco-catolic, Andrei Saguna si loan Lemeni, ca vicepresedinti ai Adunarii fiind proclamati S. Barnutiu si G. Baritiu. Este semnificativ ca la aceasta mare adunare, au participat o serie de fruntasi transilvaneni stabiliti in Tara Romaneasca (Aug. Tr. Laurian, I. Maiorescu, Florian Aaron), dar si un reprezentant al revolutionarilor munteni (D. Bratianu),

dupa cum au participat reprezentanti ai patriotilor moldoveni (A. Russo, N. lonescu s. a.).

Petitia adoptata la Blaj inscrie in primul articol cererea de recunoastere pentru romani a statutului de natiune romana, concretizat in dreptul de a avea reprezentanti in Dieta tarii "in proportiune cu numarul sau', de a-si avea reprezentantii sai in administratie, justitie, armata, "in aceeasi proportiune', de a folosi limba proprie in administratie si justitie s.a. Alte importante articole, intre cele ale Petitiei, reclamau: independenta Bisericii romane, fata de alte biserici si restabilirea mitropoliei romane; infiintarea de scoli romanesti in toate satele si orasele, finantate din bugetul statului; desfiintarea iobagiei, fara despagubire; desfiintarea cenzurii si libertatea personala; instituirea garzii nationale; desfiintarea privilegiilor si stabilirea impozitelor in raport cu "averea fiecaruia'; libertatea industriei si comertului, in final, Petitia cerea sa nu fie pusa in dezbatere "uniunea' cu Transilvania, pana la recunoasterea drepturilor politice ale romanilor.

in ciuda acestei solicitari, Dieta nobiliara de la Cluj de la sfarsitul lunii mai va hotari "unirea' cu Ungaria, creand in acest fel premisele adancirii conflictului dintre cele doua revolutii. Raporturile dintre revolutionarii romani si cei maghiari vor deveni de la aceasta data din ce in ce mai tensionate, calea actiunilor pasnice pentru realizarea revendicarilor romanesti, luand sfarsit, in septembrie cand se desfasoara cea de a treia adunare de la Blaj; aici, in prezenta a de oameni, Avram lancu a cerut inarmarea romanilor pentru castigarea drepturilor politice, adoptandu-se importante hotarari pe linia organizarii Transilvaniei ca "tara romaneasca', in fata atitudinii antiromanesti din ce in ce mai inversunate a liderilor revolutiei maghiare, conducatorii romanilor, in aceasta situatie complexa au fost obligati sa se orienteze spre o alianta cu autoritatile habsburgice, care promiteau liberalizarea Imperiului, transformarea lui intr-o confederatie de state cvasi-independente, in randul carora ar fi trebuit sa-si afle locul si romanii. Altfel spus, la aceasta data, romanii intelegeau realizarea unei aliante cu o Austrie liberala, decat una cu revolutia maghiara care le contesta existenta nationala.

Dupa desfasurarea celei de a treia Adunari de la Blaj, fruntasii revolutionari romani au trecut la impartirea Transilvaniei in prefecturi, fiecare cu cate o legiune; actiunea se desfasoara sub conducerea Comitetului national, cu sediul la Sibiu, organ de conducere a revolutiei romanesti (infiintat dupa Adunarea de la Blaj din mai si reconfirmat dupa cea de a treia Adunare), avand in frunte, ca presedinte, pe episcopul Andrei Saguna, si ca vicepresedinte pe Simion Barnutiu. Sub supravegherea prefectilor s-a trecut la desfiintarea garzilor nationale maghiare si la inlocuirea administratiei maghiare cu administratia romaneasca pe linia principiului reprezentarii proportionale.

in paralel cu evenimentele din Transilvania, pe parcursul anului se desfasoara si actiunile revolutionare ale romanilor din celelalte provincii

romanesti, aflate sub aceeasi stapanire habsburgica: in Banat si in Partium (cele cinci comitate din apusul Transilvaniei), in Bucovina.

in Banat, la Lugoj, resedinta comitatului Caras, chiar in timpul Adunarii de la Blaj, se desfasoara o adunare populara, in care romanii banateni isi formuleaza revendicarile lor specifice; o noua adunare populara de la Lugoj, din iunie cu participarea a cea de oameni, sub conducerea lui Eftimie Murgu definitiva un program de revendicari cu un pronuntat caracter radical: constituirea unei autonomii depline a Banatului, infiintarea unei armate nationale, condusa de un capitan suprem roman, recunoasterea limbii romane ca limba oficiala, ruperea legaturilor de dependenta cu biserica sarba s. a.

in Bucovina, provincie sub stapanire habsburgica, dar incorporata din punct de vedere administrativ Galitiei, inca din martie sub conducerea fratilor Hurmuzaki, spiritele se agita; o adunare populara de la Cernauti din mai cu reprezentanti ai tuturor starilor sociale, si cu reprezentanti ai celorlalte nationalitati din provincie, sub presedintia lui Eudoxiu Hurmuzaki, a stabilit un program de revendicari, care a luat forma unui memoriu adresat imparatului habsburgic. Se cerea, in primul rand, autonomia provinciei, sub conducerea directa a Curtii de la Viena, apoi: convocarea unei Diete speciale a provinciei, reprezentand toate starile sociale; administratie provinciala proprie; infiintarea de scoli in limba romana; egalitatea confesiunilor religioase s. a. Impulsuri a capatat miscarea revolutionara din Bucovina odata cu refugiul la Cernauti al unor patrioti moldoveni de seama, in august cand sperantele tuturor se indreptau spre succesul revolutiei din Tara Romaneasca si cand Mihail Kogalniceanu publica aici, la Cernauti, un document programatic cu valoare exceptionala, Dorintele partidei nationale din Moldova.

Spre sfarsitul anului si inceputul anului evenimentele din Banat si Bucovina se desfasoara din ce in ce mai mult sub influenta evenimentelor din Transilvania propriu-zisa, amenintarea venind din aceeasi directie: ofensiva trupelor maghiare conduse de generalul Bem. Pe de o parte, se realizeaza un acord intre revolutionarii din aceste provincii; pe de alta, se afirma tot mai evident ideea colaborarii cu revolutionarii de la sud si rasarit de Carpati (in acest sens actiona, intre altii, N. Balcescu, care, in decembrie trecea prin Sibiu).

Acordul intre fruntasii revolutionari din provinciile aflate sub stapanire habsburgica Transilvania, Banat, Bucovina viza o revendicare comuna majora: unirea romanilor din aceste provincii intr-un singur stat de sine statator, sub suzeranitatea imparatului. Proiectul s-a concretizat, in cele din urma, in elaborarea cunoscutului document, Memoriul natiunii romane din Mare Principat al Ardealului, din Banat, din partile vecine ale Ungariei si din Bucovina, adresat in februarie imparatului Francisk losif (acesta urma sa primeasca titlul de "Mare Duce al romanilor'). O delegatie cu reprezentanti din fiecare provincie prezinta memoriul imparatului, care o primeste cu amabilitate, dar, in realitate, la sfatul guvernului, respinge proiectul ca periculos pentru

Imperiu. Respingerea memoriului nu-i va descuraja pe fruntasii romanilor din Transilvania, in lunile urmatoare, o serie de alte memorii reluand cererea de constituire a unui stat romanesc in Austria (o "Romanie austriaca').

Pe de alta parte, intre timp are loc o rasturnare a situatiei militare din Transilvania: in urma ofensivei armatei maghiare, condusa de generalul polonez Bem, in primavara anului cea mai mare parte a Transilvaniei era recucerita, sub control romanesc ramanand numai zona muntilor Apuseni, care se va mentine pana la sfarsitul evenimentelor ca o mica "tara romaneasca', sub conducerea lui Avram lancu, ea rezistand in fata incercarilor de cucerire ale trupelor maghiare. Pe teritoriul cucerit de trupele maghiare s-a declansat o sangeroasa represiune, "tribunalelor de sange' cazandu-le victima mii de nevinovati; actiunile de razbunare s-au indreptat si asupra unor reprezentanti ai sasilor, vinovati de tradare fata de "patria maghiara' (intre altii, St. Ludwig Roth, ucis la Cluj, in iunie

in partea finala a evenimentelor, importanta va fi incercarea lui N. Balcescu de a media o impacare intre liderii celor doua revolutii; pe linia viziunii lui democratice, acesta considera ca importanta era disparitia celor doua mari imperii austriac si rus ulterior, in aceste conditii noi, urmand sa se realizeze aspiratiile de emancipare politica ale romanilor ardeleni si de edificare a raporturilor romano-maghiare.

Oricum, concesiile formale facute de Kossuth, la insistentele lui Balcescu, in iulie in ajunul iminentei interventii militare comune austro-ruse, erau tardive; ca efect imediat al acestei incercari de impacare, in ciuda ororilor sangeroase, din lunile anterioare, oastea condusa de Avram lancu s-a mentinut in neutralitate. Armata maghiara a fost insa infranta la Siria, la august cu aceasta luand sfarsit revolutia maghiara (cum a demonstrat prof. Liviu Maior intr-o excelenta monografie, dubla interventie austro-turca, nu a infrant revolutia romanilor, caci aceasta, in buna masura, fusese infranta din primavara de interventia trupelor revolutionare maghiare!).

Este drept ca restabilirea dominatiei habsburgice in Transilvania a afectat, intr-o anumita masura, dupa si situatia romanilor din Transilvania, chiar daca impotriva lor, cu unele exceptii, nu s-a indreptat o represiune violenta imediata (exceptia il vizeaza pe Eftimie Murgu, condamnat la ani de inchisoare, data fiind colaborarea lui cu revolutionarii maghiari), in aceasta provincie se va restabili regimul absolutist, pana in ea urmand a fi condusa de guvernatori militari austrieci, in timp ce Banatul, va fi inclus in noua

provincie a Voievodinei sarbesti si Banatului Timisoarei.

in ciuda desfasurarilor separate, revolutia de la de pe teritoriul Tarilor Romane a marcat un moment de o mare insemnatate in istoria romanilor. Datorita situatiei specifice sub raport politic a acestor provincii nu s-a putut desfasura o revolutie unitara, sub o conducere unica, dar, asa cum am subliniat, legaturile de solidaritate dintre revolutionarii romani de o parte si de alta a

Carpatilor, proiectele lor de colaborare pe parcursul desfasurarii evenimentelor s-au resimtit din plin, ele punand in lumina aspiratiile de unitate nationala, constituind o bogata experienta pentru evolutia din deceniile urmatoare.

S-au afirmat cu putere in cursul acestor evenimente adeziunea revolutionarilor romani la cele doua importante curente ale timpului liberalismul si nationalismul in lupta pentru libertate nationala si progres social din epoca de la pe plan european, revolutia din Tarile Romane ocupand un loc important, ea constituindu-se, cum bine s-a subliniat in publicistica occidentala a timpului, drept bastionul de rasarit al revolutiei europene.

infranta in Principatele dunarene prin dubla interventie turco-rusa, in Transilvania, prin interventia trupelor revolutionare maghiare, revolutia de pe teritoriul Tarilor Romane, a prilejuit o afirmare viguroasa a constiintei nationale a romanilor, a nazuintelor lor de unitate si independenta, a aspiratiilor de progres social pe multiple planuri.

Totodata, ea a prilejuit afirmarea unei elite politice cu nume ilustre de patrioti romani, in acelasi timp, de cunoscuti carturari ai timpului constituind o generatie de aur in istoria romanilor, "generatia de la care avea sa-si spuna cuvantul si in deceniile urmatoare, pe linia contributiei sale remarcabile la constituirea statului national roman, la edificarea Romaniei moderne.