Limbii ale izvoarelor istorice: limba latina

LIMBII ALE IZVOARELOR ISTORICE: LIMBA LATINA

A. GRUPUL NOMINAL

I. Introducere. Originile si evolutia limbii latine.

II.          Preliminarii. Notiuni de fonetica si fonologie. Scrierea si
pronuntarea. Alfabetul latin. Accentul.

III.      Generalitati despre partile de vorbire.

Morfologia numelui (I) Substantivul categoriile fundamentale ale substantivului:

genul animat/inanimat; masculin, feminin/neutru;
subcategorii de gen: substantive epicene (nomina epicoend) si
substantive cu gen comun (nomina communia). Evolutia genului de la
latina la limbile romanice.

numarul singular/plural; substantive defective de numar
(singularia tantum, pluralia tantum).

cazurile: nominativ (nominatiuus casus), genitiv (genitiuus
casus), dativ (datiuus casus), acuzativ (accusatiuus casus), vocativ
(uocatiuus casus), ablativ (ablatiuus casus).

substantivele nedeclinabile;

substantivele defective;

cazurile in latina tarzie si in limbile romanice;

structura morfologica nominala: radacina (radicalul),
sufix(e), vocala tematica, prefix(e), infix(e), tema nominala.

W. Declinarile (I-V)

Declinarea I. Mostenirea ei in limbile romanice.

Declinarea a Il-a. Situatii particulare. Evolutia in latina
populara si tarzie si mostenirea in limbile romanice.

Declinarea a IlI-a. Tipuri de teme (vocalice/consonantice).
Paradigme de teme consonantice. Paradigme de teme vocalice.
Temele mixte. Teme izolate si teme defective. Mostenirea in limba
romana si in limbile romanice.

Declinarea a IV-a. Situatii particulare. Mostenirea in limbile romanice.

Declinarea a V-a. Mostenirea in limbile romanice.

Observatii:

I. Declinarile I si a Il-a:

Desinente comune:

-i la G sg (>-e la deci. I)

-m la AC sg (-am la deci. I, -um la deci. a Il-a, m, f)

-rum la G pi (-arum la deci. I, -orum la deci. a Il-a)

-is la D ABL pi

-s la AC pi (-as la deci. I, -os la deci. a Il-a, m, f)

Declinarile I si a Il-a cuprind adjective care formeaza clasa I de flexiune adjectivala (cu trei terminatii). Ambele declinari pastreaza ramasite ale LOC sg cu desinenta -i la nume de orase (Romai > Romae, Brundisii etc.).

II. Declinarea a IlI-a:

Se caracterizeaza printr-o mare varietate a finalei din tema,
precum si prin diverse interferente intre cele doua categorii de teme
(vocalica consonantica) ale declinarii.

Si aceasta declinare pastreaza urme ale cazului LOC sg (ruri,
"la tara').

Declinarea a IlI-a cuprinde substantive, adjective, precum si
teme integrate la un moment dat, ulterior, in paradigma verbala
(participiul prezent).

Formeaza clasa a Il-a de flexiune adjectivala (cu l, sau terminatii).

Genul substantivelor nu se poate recunoaste dupa terminatia
de N sg. El se stabileste fie dupa intelesul substantivului, fie dupa
adjectivul care il insoteste (determinativul sau adjectivul determinant),
in toate celelalte cazuri, se va consulta dictionarul.

III. Declinarea a IV-a:

Cuprinde teme in -u-, majoritatea masculine, cateva feminine
(identice ca flexiune cu cele masculine) si cateva neutre.

Nu are adjective.

Terminatii si desinente comune:

a) cu deci. a Il-a: N sg m, f : -us; Ac sg m, f: -um

b) cu deci. a IlI-a: D sg m, f: -z'-; D ABL pi m, f, n: -ibus; G pi m, f, n: -um.

IV. Declinarea a V-a:

Este declinarea cea mai saraca in cuvinte.

Nu contine flexiune adjectivala.

Toate substantivele sunt feminine (dies, impreuna cu derivatul
sau meridies, este si masculin).

Numai res si dies au flexiune integrala, celelalte doar la
singular, si nu la toate cazurile.

V. Morfologia numelui (II). Adjectivul

Generalitati

Clasificarea tipologica (adjective calificative, referentiale,
pronominale)

Clasificarea morfologica (dupa forma gradului pozitiv):
adjectivele apartinand declinarii a IlI-a; adjectivele apartinand
declinarilor I si a Il-a.

Evolutia flexiunii adjectivale si mostenirea ei in limbile romanice

Gradele de comparatie. Origine, generalitati. Pozitivul,
comparativul, superlativul. Situatii particulare: supletivismul si
comparatia analitica.

Evolutia comparativului si a superlativului in limba latina si
transmisia lui in limbile romanice.

Observatii:

Adjectivul nu are forme proprii de flexiune, ci le imprumuta
de la substantive.

Variaza dupa gen, numar si caz, acordandu-se cu
substantivul determinat.

Clasa I de flexiune cuprinde adjective care se declina dupa
declinarile a Il-a (m. si n.) si I (f.), tipurile -us (m), -a (f), -um (n) sau er (m), -(r)a (f), -(r)um (n): bonus, -a, -um; asper, -era, -erum; piger, gra, -grum.

Clasa a Il-a de flexiune cuprinde adjective care se declina, la
toate genurile, numai dupa modelul declinarii a IlI-a a substantivelor,
astfel:

a)          cu trei terminatii: -er (m), -ris (f), -re (n): siluester, -ris, -re.

b)    cu doua terminatii: -is (m, f), -e (n): dulcis, -e.

c) cu o terminatie (variabila): -x, -er, -n(t)s, etc.: felix; pauper, sapiens.

in limba latina exista aceleasi grade de comparatie ca si in
limba romana (pozitiv, comparativ, superlativ).

Comparativul are o singura valoare, cea de superioritate.
Comparativul de egalitate inferioritate se exprima analitic (perifrastic).

Superlativul nu face distinctie intre valoarea relativa si cea
absoluta, diferentierile stabilindu-se in functie de context.

Comparativul si superlativul se redau prin sufixe specifice ior,-ius, respectiv -issimus, -a, um; -limus, -a, -um; -rimus,-a,-um),
atasate fie la tema, fie la N sg al adjectivului.

Comparatia prin perifraza prefera adverbele: magis, plus,
bene, maxime, ualde, forte, insotind adjectivul la pozitiv.

VI. Morfologia numelui (III). Numeralul

Generalitati

Tipologia numeralului latin

Numeralul cardinal: numeralele cardinale declinabile;
celelalte numerale cardinale. Corespondentele cifrice (cifrele romane).

Numeralul ordinal. Formarea numeralului ordinal. Utilizarea lui

Numeralul distributiv. Formarea si utilizarea lui

Numeralul multiplicativ

Mostenirea numeralului in limba romana si in limbile
romanice

B. GRUPUL PRONOMINAL SI VERBAL

VII. Morfologia pronumelui. Tipologie si particularitati

Varietatile tipologice ale pronumelui: seria prenumelor
centrate pe ideea de persoana; seria prenumelor fara legatura cu ideea
de persoana.

Pronumele personal. Paradigma. Evolutia in latina tarzie si
mostenirea romanica.

Pronumele reflexiv. Paradigma. Mostenirea romanica.

Pronumele posesiv. Paradigma si flexiunea lui. Evolutia in
latina tarzie si in limbile romanice.

Pronumele demonstrativ. Paradigmele diverselor forme.
Particularitati. Evolutia demonstrativelor de baza in latina si
mostenirea romanica.

Pronumele relativ. Paradigma. Utilizare si valori. Mostenirea
in limbile romanice.

Pronumele interogativ. Paradigma. Particularitati. Mostenirea
romanica.

Pronumele nedefinit. Repertoriul pronumelui nedefinit.
Nedefinite cu forma si functie adjectivala. Nedefinite negative.
Evolutia in limba latina. Mostenirea in limba romana.

Observatii:

Limba latina este bogata in forme pronominale.

Flexiunea lor constituie un sistem care a suferit influenta
declinarii nominale si, la randul ei, a influentat-o.

Se remarca pastrarea flexiunii nominale, fara deosebiri
esentiale, la pronumele si adjectivele pronominale posesive, la toate
numerele si genurile aferente celor trei persoane: I meus, -a, -um;
noster, -a, -um; II tuus, -a, -um; uester, -a, -um; III suus, -a, -um.

Pronumele personale si reflexive, reprezentand categoriile
pronominale cele mai vechi si mai importante din limba latina,
pastreaza forme paradigmatice specifice, neincadrabile nici in restul
flexiunii pronominale, nici in cea nominala: pers. I ego, mei, mihi, me,
me; pers. a Il-a tu, tui, tibi, te, te etc; reflexiv: sui, sibi, se, se. Lipseste
forma de persoana a IlI-a a pronumelui personal, iar cel reflexiv nu
exista decat la persoana a IlI-a (aceeasi forma la singular si la plural).

intre caracteristicile particulare ale flexiunii pronominale se
numara:

N sg m, terminatiile desinentele -e sau -s: iile, iste, ipse;
is, quis, aliquis etc.

N AC sg n, desinenta -d: id, illud, quod, quid etc.

G sg m, f, n, desinenta -ius: eius, illius, huius, cuius etc.

D sg m, f, n, desinenta -i: ei, illi, isti, ipsi etc.

Aceste desinente terminatii specifice flexiunii pronominale se regasesc la pronumele relative, precum si la pronumele si adjectivele pronominale demonstrative, interogative si nedefinite.

O situatie aparte prezinta pronumele nedefinite negative nemo si nihil, cu paradigme incomplete (defective), formate pe baza unor substantive insotite de negatii (ne + homo > nemo; ne hilum> nihil).

VIII. Morfologia verbului (I). Consideratii generale

Elementele constitutive ale formei verbale.

Categoriile gramaticale ale verbului.

Diateza: activa; medio-pasiva. Evolutia diatezelor in
latina si mostenirea romanica.

Aspectul.

Modul. Modurile personale: indicativul; conjunc­
tivul; imperativul. Mostenirea romanica.

Modurile flexionabile nominal: infinitivul; gerunziul;
supinul; participiul. Evolutia modurilor nominale in limba
latina si mostenirea romanica.

Timpul si repartizarea lui modala. 7.1. prezentul; imperfectul; viitorul; perfectul; mai mult ca perfectul;
viitorul anterior. Evolutia categoriei timpului in limba latina si
mostenirea romanica.

Persoana si numarul. Distributia pe desinente si diateze.
Evolutia in latina si mostenirea romanica.

IX. Morfologia verbului (II)

Flexiunea nomala (regulata), activa si medio-pasiva. Paradigme verbale pe clasele de flexiuni (conjugari).

X. Morfologia verbului (in)

Flexiunea anomala (neregulata). Paradigme verbale anomale: esse si derivatele lui; ire si derivatele lui; ferre si derivatele lui; uelle, noile, malle; verbele defective, impersonale si unipersonale.

Observatii:

Categoriile gramaticale specifice verbului latin sunt bine cunoscute din mostenirea lor in limba romana. Se remarca, totusi, cateva situatii particulare:

Deosebirea tipului de conjugare se realizeaza in latina de la
aceeasi forma verbala de infinitiv, careia insa romana i-a schimbat
valoarea de intrebuintare, transformandu-1 intr-un substantiv: I can­
tare; II uidere; III dicere; IV audire.

Pe langa diateza activa, latina poseda si diateza medio-
pasiva, avand insa statut sau valori speciale: reflexiva (implicarea
subiectului in desfasurarea actiunii, dar si rasfrangerea acesteia asupra
sa); impersonala; pasiva propriu-zisa. Iata urmatoarea schema:

activa: Sgr SI ^ Ogr

medio-pasiva (reflexiva): Sgr ~' Ogr SI

pasiva propriu-zisa: SI ~' Ogr Sgr,

unde Sgr subiect grammatical, SI subiect logic, Ogr = obiect grammatical.

La nivelul modurilor personale, latina prezenta doar trei
(indicativ, conjunctiv, imperativ). Lipseste conditionalul-optativ, ale
carui valori si forme existente in indo-europeana au fost preluate de
modul conjunctiv inainte de constituirea latinei ca limba autonoma.

Cele sase timpuri ale limbii latine se formeaza din doua
teme: TP tema prezentului si TPf tema perfectului. Aceste timpuri
sunt: prezentul, imperfectul, viitorul, de la TP; perfectul, m.m.c.p.,
viitorul anterior (II), de la TPf.

Aceste sase timpuri se regasesc integral numai la indicativ.
Celelalte moduri poseda mai putine timpuri: patru la conjunctiv (nu
are timpurile viitorului); doua la imperativ (prezent si viitor); trei la
infinitiv si participiu (prezent, perfect, viitor).

Pe langa categoriile gramaticale specific verbale (trei
persoane: locutoare [I], inter/conlocutoare [II], delocutoare [III],
repartizate pe cele doua numere), latina poseda si categoria aspectului,
care prezinta actiunea in desfasurarea ei (infectum) sau sfarsita
(perfectum).

Forme verbale compuse prin intermediul auxiliarului esse
(numite si forme analitice sau perifrastice) se intalnesc numai la
diateza medio-pasiva, la timpurile care prezinta aspectul incheiat al
actiunii (centrate pe ideea de perfect): perfectul, m.m.c.p. si viitorul
anterior (II).

XI. Morfologia neflexibilelor

Adverbul. Consideratii generale. Clasificarea adverbelor.
Gradele de comparatie. Evolutia in limba latina si mostenirea romanica.

Prepozitia. Consideratii generale. Clasificarea prepozitiilor si
particularitati. Evolutia de la latina la limbile romanice.

Conjunctia. Elemente generale. Clasificarea conjunctiilor.
Evolutia in limba latina si mostenirea romanica.

Interjectia si onomatopeea.

BIBLIOGRAFIA SELECTIVA

Istoria limbii romane. Voi. I. Limba latina. Coordonator, Al. Graur. Bucuresti, Editura Academiei, (capitolele consacrate morfologiei latine).

I. Fischer, Latina dunareana. Bucuresti, Editura Stiintifica si

Enciclopedica, (capitolele consacrate lexicului si

morfologiei). Maria Parlog, Gramatica limbii latine. Editie revazuta si adaugita de

Gabriela Cretia. Bucuresti, AU, 1996 (si orice reeditare

ulterioara; se studiaza numai sectiunea de lexic, fonetica si

morfologie). Mariana Franga, Liviu Franga, Compendiu de limba latina. I.

Morfologia. Editia

a Il-a revizuita. Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, Mariana Franga, Liviu Franga, Elemente de sintaxa latina. Note de

curs. Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine,

C. SINTAXA PROPOZITIEI SI A PARTILOR DE PROPOZITIE

CAPITOLUL I SINTAXA PROPOZITIEI

Definitie si continut

Propozitia este cea mai simpla unitate sintactica, ea reprezinta o comunicare in care exista un singur predicat

in limba latina, propozitiile se pot clasifica utilizand aceleasi criterii de tipologizare operante in limba romana.

Criteriul scopului comunicarii clasifica propozitiile in: enuntiative, interogative si exclamative.

Dupa forma sub care se prezinta comunicarea, propozitiile pot fi: afirmative sau negative.

in functie de elementele din care este alcatuita propozitia, aceasta poate fi: simpla sau dezvoltata.

Sensul, respectiv intelesul propozitiilor in cadrul comunicarii, al enuntului, le clasifica in propozitii principale (independente, respectiv regente) si propozitii secundare (subordonate).

Clasificare

La nivelul propozitiilor principale (independente sau regente), dupa criteriul scopului comunicarii, cele mai frecvent intalnite sunt propozitiile:

ENUNTIATIVE, redate in general prin modul INDICATIV, modul realitatii, pentru enuntarea unui fapt real: Iile discessit., "Acela a plecat.'

INTEROGATIVELE, care sunt de doua tipuri:

directe simple, ca in: Quis uenit?, "Cine a venit si

directe duble, ca in: Utrum legis an scribis "Citesti sau scrii De asemenea, interogativele sunt redate predominant in latina

prin modul INDICATIV.

EXCLAMATIVELE sunt propozitii prin care se exteriorizeaza
lingvistic sentimente ca mania, indignarea, dispretul, admiratia etc.:
Quam multa passus est Ulixes "Cat de multe [nenorociri] a patimit
Ulise Se foloseste acelasi mod INDICATIV, dar, pe langa acesta,
poate fi utilizat si INFINITIVUL EXCLAMATIV.

Forma afirmativa sau negativa a propozitiilor latinesti poate fi cel mai bine inteleasa prin exemplificari din categoria propozitiilor enuntiative.

Propozitia afirmativa constata, afirma sau intareste o stare
de fapt: Romanum imperium a Romulo exordium habet., "Imperiul
roman isi are inceputul de la Romulus.'

Propozitia negativa neaga sau tagaduieste o situatie, o stare,
o realitate: Magister pigros discipulos non amat., "Profesorul nu ii
iubeste pe elevii lenesi.'

Spre deosebire de limba romana si de alte limbi romanice, negatia in latina se exprima printr-un singur adverb sau printr-un singur cuvant negativ. Daca in propozitia respectiva exista doua negatii, sensul propozitiei nu mai este negativ, ci puternic afirmativ (celebra regula gramaticala duplex negatio est affirmatio): Non possum non loqui., "Nu pot sa nu vorbesc' (=pot sa vorbesc).

Propozitiile formate numai din elementele fundamentale ale expresiei gramatical-sintactice subiectul si predicatul se numesc propozitii simple. Atunci cand, in afara acestor doua parti principale de propozitie (dintre care subiectul poate lipsi in mod obisnuit, dar, in cazuri exceptionale, si predicatul), se afla si altele, secundare si numite ca atare (atributul, complementul), avem de-a face cu propozitii dezvoltate: Caesar legiones suas magnis gradibus Alesiam duxit., "Caesar si-a condus in mars fortat legiunile spre Alesia.'

SINTAXA PARTILOR DE PROPOZITIE

Subiectul (lat. subiectutri)

Este partea principala de propozitie care indica CINE savarseste actiunea verbala (indicata de verbul predicativ la diateza activa) sau

CINE o sufera (cand verbul predicativ este la diateza pasiva) sau CUI i se atribuie o insusire, o caracteristica etc. (atunci cand predicatul este unul nominal).

Ca si in limba romana, in latina subiectul poate fi exprimat printr-un substantiv sau prin oricare alta parte de vorbire sau grup de cuvinte cu valoare de substantiv (adjectiv substantivizat, verb la modul participiu, la modul infinitiv, adverb, sau chiar o propozitie intreaga):

substantiv: Caesar uenit., "Caesar a venit.'

adjectiv (substantivizat): Audaces uincunt., "Cei indrazneti inving.'

pronume (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, nedefinit):
(Nos) legimus., "(Noi) citim.'; Aliifugiebant., Altii fugeau.'

numeral: Quindecim milia Gallorum occisa sunt., "Au murit
cincisprezece mii de gali.'

verb: Errare humanum est., "A gresi este omenesc.'

adverb: Bene est aduerbium., ,fiene [bine] este un adverb.'

o propozitie: Optatur ut pater ueniat, "Se doreste sa vina tatal.'
Si in limba latina exista situatii cand subiectul este neexprimat

sau nu poate fi exprimat, si anume:

a) cand este nedeterminat, pentru ca se exprima o gandire
generala. Acest lucru se realizeaza fie printr-un verb la diateza pasiva
cu valoare impersonala, ca in: Sic itur ad astra., "Asa se merge la
stele.' (=se ajunge la glorie), fie prin folosirea persoanei a IlI-a plural
a verbelor: Dicunt., "Se spune' (subinteles, homines, "oamenii'); fie
prin folosirea persoanei a Il-a singular (persoana "impersonala'), ca
in: Crederes., "Ai crede.' (subinteles, tu); Dicas., "Ai zice.'
(subinteles, tu);

b)   cand subiectul ar trebui sa fie un pronume personal, dar el este
inclus si, prin urmare, se subintelege in persoana verbului, indicata prin
desinenta personala (subiectul inclus): Audio., "Aud.' (subiectul este
ego, "eu'); Vidistis., "Ati vazut.' (subiectul este uos, "voi');

c)         cand subiectul a fost deja exprimat anterior si se subintelege
(subiectul subinteles): Hostis aduentat; ad arma currit., .Dusmanul
soseste; se repede la arme.' (subiectul hostis se subintelege si in a
doua propozitie);

d)        cand predicatul este un verb impersonal, care denumeste un
fenomen al naturii: piuit, "ploua', fulminat, "fulgera', gelat,
"ingheata', uesperascit, "insereaza' etc. (subiectul generic).

Limba latina opereaza distinctia mostenita, desigur, de toate limbile romanice intre subiectul gramatical si subiectul logic.

Subiectul gramatical se afla, in mod obisnuit, la cazul NOMINATIV, atunci cand predicatul are verbul la DIATEZA ACTIVA sau PASIVA, la un mod personal: Pyrrhus Epirum occupauit., "Pyrrhus a ocupat Epirul.'; Corinthus a Ludo Mummio deleta est., "Corintul a fost distrus de catre Lucius Mummius.'

Subiectul logic poate fi exprimat prin ALTE CAZURI decat nominativul:

a)       cazul ABLATIV (numit "de agent', "al autorului'), exprimand
persoana care savarseste actiunea unui verb la diateza pasiva:
Corinthus a Ludo Mummio deleta est.;

b)   cazul ACUZATIV, cand predicatul este un verb impersonal,
care exprima anumite stari sufletesti (verbe de afect, cu forma
unipersonala): Numquam me paenituit., "Niciodata nu m-am cait.' (a
se vedea sintaxa cazului acuzativ);

c)        cazul DATIV, insotit de forme ale verbului esse (in constructia
sum pro habeo, cu dativul posesiv) sau cand predicatul propozitiei este
exprimat printr-un verb la conjugarea perifrastica pasiva Mihi est liber.
"(Eu) am o carte.' (lit., "mie imi este o carte [in proprietate]') a se ve­
dea sintaxa cazului dativ; Patria omnibus amanda est., "Patria trebuie sa
fie iubita de (catre) toti.' a se vedea, de asemenea, sintaxa cazului dativ.

Predicatul (lat. praedicatum)

Este cea de-a doua parte esentiala a propozitiei, care exprima o actiune, o stare sau o existenta a subiectului din propozitia respectiva. Ca si in limba romana, predicatul este de tipuri:

Predicatul verbal, exprimat printr-un verb la un mod personal (INDICATIV, CONJUNCTIV, IMPERATIV) la diateza ACTIVA sau MEDIO-PASIVA: Milites pugnant., "Ostasii lupta.'; Virtus laudatur., "Virtutea este laudata.'

Verbele care formeaza singure predicatul se mai numesc si verbe predicative, iar cele trei moduri personale enumerate moduri predicative. Se impune, insa, observatia ca in latina, in naratiuni si scrieri istorice in general, se intrebuinteaza si modul INFINITIV, mod prin excelenta nepersonal, dar acolo cu valente personale, de obicei la timpul PREZENT, cu valoare predicativa: Hostes decurrere, lapides

conicere., ,.Dusmanii alergau, aruncau cu pietre.' Avem de-a face cu asa-numitul infinitiv istoric (descriptiv, narativ), a carui valoare este de indicativ imperfect (dupa cum rezulta si din traducere).

Predicatul nominal, alcatuit dintr-un verb auxiliar, numit verb copulativ sau verb-copula, nepredicativ, insotit de un nume predicativ, care poate fi exprimat printr-un: substantiv, adjectiv, pronume, adverb, verb la modurile participiu sau infinitiv.

Verbul copulativ cel mai des intrebuintat este esse. Dar cateodata chiar si verbul esse, atunci cand exprima ideea de existenta, situare, aflare etc., poate forma singur predicatul, devenind astfel predicativ: Frater est intus., "Fratele se afla inauntru.'

Mai exista in latina si alte verbe care, spre a forma un predicat, au nevoie de o intregire sau complinire predicativa, aceasta din urma fiind exprimata printr-un nume predicativ: fieri, "a deveni', euadere, "a iesi', "a scapa din', exister e, "a exista', monere, "a ramane' etc. De asemenea, sunt copulative si unele verbe la diateza medio-pasiva: did, appellari, nominari, uocari, "a fi numit', "a fi chemat'; creari, eligi, designari, "a fi ales', "a fi proclamat', "a fi desemnat'; haberi, "a fi socotit', "a fi considerat'; uideri, "a parea'; nasei, "a se naste': Sapientia semper mirabilis fuit., "intelepciunea a fost totdeauna vrednica de admirat.'; Incolae Italiae Romani appellabantur., "Locuitorii Italiei se numeau romani.'; Cicero optimus orator nabetur., "Cicero este socotit cel mai bun orator.'; Augustus imperator factus est, "Augustus _a devenit imparat.'

Acordul predicatului cu subiectul

Se realizeaza in limba latina dupa aceleasi reguli si principii ca si in romana. Exista, insa, desigur, si mici deosebiri determinate de anumite particularitati morfologice latinesti.

acordul predicatului cu un singur subiect

Predicatul verbal si verbul copulativ se acorda cu
subiectul in numar si persoana: Omnia mutantur., "Toate [lucrurile] se
schimba.'; Leges sunt patronae duium. "Legile sunt aparatori ai
cetatenilor.'

Numele predicativ cu valoare adjectivala (adjectiv,
numeral, pronume, participiu) se acorda cu subiectul in gen, numar si
caz: Haecfilia orba matre est., "Aceasta fiica este lipsita de mama.'
Dar atunci cand numele predicativ este un substantiv (fara sa fie
mobil), numele predicativ se acorda cu subiectul numai in caz:

Sapientia summum bonum est., "intelepciunea este cel mai important bun.'

acordul predicatului cu mai multe subiecte (subiect
multiplu)

Daca exista mai multi termeni cu functie sintactica de
subiect, predicatul sta de obicei la plural (acordul logico-
gramatical): Animus, fortitude, aetas me hortantur., "Curajul, vitejia,
varsta ma indeamna.'

Cateodata, acordul predicatului cu subiecte multiple se
poate face si cu subiectul cel mai apropriat (acordul prin atractie):
Tu et omnes homines idsciunt., "Tu si toti oamenii stiu acest lucru.'

Daca subiectul este multiplu, si se afla la persoane
diferite, persoana I are prevalenta asupra celorlalte, persoana a Il-a
asupra persoanei a IlI-a, atunci cand se face acordul predicatului
verbal sau al verbului copulativ: Tu et nos una in forum iuimus., "Tu
si noi am mers impreuna in for.'

Daca subiectul este multiplu, exprimat prin substantive de
gen diferit, predicatul nominal va sta la plural, acordul numelui
predicativ facandu-se cu prevalenta genului masculin asupra
femininului si a neutrului, si a genului feminin asupra neutrului: Filius
etflliaparentibus cari sunt, "Fiul si fiica sunt dragi parintilor.'

Daca subiectul este multiplu si exprimat prin nume de
lucruri de gen diferit, predicatul nominal va sta la plural, acordul
numelui predicativ facandu-se cu pluralul neutru: Libertas, diuitiae,
decus in oculis sita sunt., "Libertatea, bogatia, averea se afla sub ochii
nostri.'

acordul predicatului dupa inteles (lat. ad intellectum)
Reprezinta o particularitate a acordului sintactic din limba latina,

fiind vorba despre un acord logic, realizat dupa intelesul sau semnificatia enuntului, si nu gramatical, dupa forma, in aceasta situatie, predicatul se pune intotdeauna la numarul plural (desi subiectul este unic, avand forma de singular). Se pot distinge doua situatii:

Subiectul este exprimat printr-un substantiv colectiv:
multi-tudo, "multime', turba, "gloata', exercitus, "oaste', "armata',
legio, "legiune', uulgus, "norod', plebs, "poporul de rand' etc.:
Multitude in uestibulo slant, "Multimea de oameni stau sta] la
intrare.'

Subiectul este exprimat printr-un pronume nedefinit:
uterque, "si unul si altul celalalt',quisque, "fiecare' etc.: Uterque

ducum signum pugnae dant., fiecare dintre comandanti (si unul, si celalalt) dau da] semnalul de lupta.'

Asa cum am aratat anterior, distinctia dintre propozitia simpla si cea dezvoltata rezida in faptul ca cea de-a doua cuprinde, pe langa partile principale de propozitie subiectul si predicatul si pe cele secundare, atributul si complementul.

Acestora le vom consacra paginile urmatoare.

Atributul (lat. attributum)

Este partea secundara de propozitie care determina un substantiv. In functie de partea de vorbire prin care se exprima, atributul se prezinta in limba latina sub urmatoarele doua infatisari:

atribut adjectival, exprimat in principal printr-un adjectiv, dar
si prin alte parti de vorbire care pot avea functie de adjectiv (pronume
adjectival, numeral, verb la modul participiu): Bono duci milites
parent., "Soldatii se supun unui bun comandant.'; Hic discipulus
magistro oboedit., "Acest scolar asculta de profesor.'; Quindecim uiri
rempublicam curauerunt., "Cincisprezece barbati s-au ingrijit de
treburile statului.'; Homines aquam bibentes sani sunt., "Oamenii care
beau apa sunt sanatosi.'

Cea mai importanta particularitate a atributului adjectival, mostenita si in limba romana, este faptul ca se acorda in caz, numar si gen cu substantivul determinat (asa cum putem observa in toate exemplele notate anterior).

De altfel, in latina regasim aceleasi situatii de realizare a acor­dului atributului cu substantivul determinat, pe care le-am mostenit si in romana. Astfel, daca atributul adjectival se raporteaza la mai multe substantive, el se asaza numai pe langa ultimul dintre ele si se acorda cu acesta in caz, numar si gen: Romanis maria terraeque cunctae patent., "Romanilor le stau la dispozitie toate marile si toate pamanturile.'

atributul substantival, dupa cum rezulta din terminologie,
este exprimat printr-un substantiv. Acest tip de atribut cunoaste la
randul sau doua subclase:

atributul substantival in cazul genitiv, care exprima mai multe valori sintactice: posesia, originea, dependenta, calitatea, intregul din care se extrage o parte; de exemplu: templum louis, "templul lui luppiter'; homo magnae prudentiae, "om de mare prevedere'; magnapars duium, "o mare parte dintre cetateni'. Aceste

nuante sintactice ale atributului in cazul genitiv vor fi tratate in capitolul "Sintaxa cazurilor'.

atributul substantival situat in acelasi caz cu substantivul determinat (apozitia). Spre deosebire de limba romana, in care apozitia se afla de regula in cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, in limba latina ea poate aparea la oricare caz gramatical, in acord cu cazul substantivului determinat: Persuadet Ciceroni, celeberrimo oratori "il convinge pe Cicero, cel mai vestit orator

Complementul (lat. complementum)

Este definit ca partea secundara de propozitie care intregeste, completeaza (< compleo,-ere, compleui, completion, "a umple', "a completa') intelesul verbului predicativ.

Si in limba latina, aceasta parte de propozitie cunostea trei tipuri:

complementul direct, care indica fiinta sau lucrul afectate,
atinse in mod direct de conceptul verbal. El apare determinat, in
general, de verbe tranzitive cu forma activa sau deponenta, il intalnim
numai la cazul ACUZATIV, putand exprima diverse valori si nuante
sintactice (a se vedea "Sintaxa cazurilor', s.v. "acuzativul'). De
exemplu: Libros utiles legimus., "Citim carti folositoare.'; Imitatur
patrem suum, "il imita pe tatal sau.'

Partile de vorbire prin care se poate exprima complementul direct sunt: substantivul, adjectivul (inclusiv cel substantivizat), pronumele, numeralul, precum si un verb la modul infinitiv, ca in exemplul urmator: Hostes eruptionem facere conabantur., .Dusmanii incercau sa faca o iesire, (din incercuire).'

complementul indirect indica fiinta sau lucrul pentru care se
realizeaza actiunea sau starea exprimate prin intermediul verbului,
precum si, in alte cazuri, persoana, respectiv fiinta sau lucrul caruia i
se acorda atribuie ceva (o actiune, stare, caracteristica sau insusire
anumita). Acestei functii sintactice ii este specific cazul DATIV, cu
toate tipurile de valori sintactice pe care le poate reda: dativul de
atribuire, al folosului avantajului profitului, respectiv al pagubei detrimentului prejudiciului, dativul final, dativul posesiv, dativul
autorului; despre acestea se va discuta pe larg in urmatorul capitol,
"Sintaxa cazurilor', s.v. "dativul'.

Complemente indirecte se pot intalni in limba latina si la cazul GENITIV, determinate de anumite categorii verbale, precum: verbele memoriei (ale aducerii aminte si uitarii), verbele care arata pretul

(aprecierea, cantarirea), verbele judiciare, verbele de afect (prin care se exprima sentimente si stari sufletesti), verbele interesului; despre toate acestea se vor face referiri si precizari in acelasi capitol "Sintaxa cazurilor', s.v. "genitivul'.

complementul circumstantial exprima felurite imprejurari ("circumstante') de realizare a actiunii starii verbale, in limba latina, complementul circumstantial cunoaste o remarcabila varietate tipologica:

complementul circumstantial de loc, exprimat prin
intermediul cazului ACUZATIV, dar si prin ABLATIV, redat atat cu
prepozitie, cat si fara ea, diferentiaza variate valori sintactice, precum:
locul in interiorul caruia se petrece actiunea starea verbala, directia
(de deplasare), punctul de plecare pornire a actiunii starii verbale,
spatiul strabatut; tot atatea nuante sintactice care vor fi prezentate in
detaliu in capitolul "Sintaxa cazurilor', s.v. "acuzativ' si "ablativ'.

complementul circumstantial de timp, pentru
exprimarea caruia se recurge la aceleasi cazuri ACUZATIV si
ABLATIV, precedate sau nu de prepozitii; sunt prezentate sau redate
mai multe valori sintactice: momentul (surprins) al desfasurarii
actiunii, durata acesteia, momentul inceperii sau declansarii actiunii starii verbale; a se vedea acelasi capitol, s.v. "acuzativ' si "ablativ'.

complementul circumstantial de mod (modal), bogat
exprimat in limba latina, prin intermediul acelorasi cazuri
ACUZATIVUL si ABLATIVUL; cu mentiunea ca in cazul ACUZATIV
se intalneste, in plus, o nuanta sintactica datorita careia complementul
modal se apropie de complementul circumstantial instrumental; drept
care, in capitolul "Sintaxa cazurilor' (vezi cazul "acuzativ'), el va fi
redat cu o terminologie specifica, aceea de "acuzativ modal-
instrumental'.

complementul circumstantial instrumental, care se
intalneste bine reprezentat la cazul ABLATIV (caz la care au fost
transferate valorile sintactice ale stravechiului caz indo-european,
INSTRUMENTALUL, disparut ca atare in limba latina si mostenit de ea
ca urmare a actiunii fenomenului de contopire a cazurilor, asa-numitul
sincretism cazual), dar si la cazul ACUZATIV, asa cum am mentionat
deja (a se vedea "sintaxa cazurilor', s.v. "acuzativ' si "ablativ').

complementul circumstantial de cauza, exprimat la
aceleasi cazuri (ACUZATIVUL si ABLATIVUL), insotite sau nu de
prepozitii; pentru explicatii suplimentare, se va consulta capitolul
indicat, s.v. "acuzativ' si "ablativ'.

Aceste tipuri de complemente circumstantiale sunt cele mai reprezentative in limba latina, cu atat mai mult cu cat toate s-au mostenit in limba romana.

O mentiune speciala se poate adauga pentru inca doua valori sintactice ale ambelor cazuri: acuzativul si ablativul de relatie. Aceste valori au determinat aparitia si dezvoltarea Jn limba romana a complementului circumstantial de relatie, in sfarsit, dezvoltata foarte probabil din valoarea instrumentala, se impune si mentionarea celei sociative, de unde functionarea unui complement cir­cumstantial sociativ, avand aceeasi functionalitate cu aceea a complementului sociativ din limba romana.

CAPITOLUL III SINTAXA CAZURILOR

NOMINATIVUL (nominativus casus)

Este cazul care serveste spre a numi, spre a spune pe nume (nominare, "a numi'); gramaticii romani 1-au numit casus rectus, "cazul drept', in opozitie cu celelalte cazuri, "oblice', casus obliqui, "aplecate' in raport cu nominativul, cazul "vertical', deoarece nominativul (ca si vocativul) nu poate avea statut de complement, deci de parte de propozitie secundara.

Functiile sintactice:

subiect al unui predicat verbal sau nominal: Sol lucet,
"Soarele straluceste.'; C. Gracchus maxime popularis fuit., "C.
Gracchus a fost foarte iubit de popor.'

nume predicativ al unui predicat nominal: Alexander fuit
fllius Philippi., "Alexandru a fost fiul lui Filip.'; Pietas erga parentes
maxima uirtus habetur., "Respectul fata de parinti este considerat cea
mai aleasa calitate.'

element predicativ suplimentar, asimilabil unui com­
plement circumstantial de mod in cazul nominativ: Milites domum
laeti reuerterunt., "Soldatii s-au intors veseli acasa.'; Te puerum
credebam., "Te credeam copil.'

atribut adjectival al subiectului: Discipulus bonus
laudatur., "Elevul silitor este laudat.'

atribut substantival al subiectului (apozitia subiectului):
Cicero consul senatul imperabat., "Cicero consulul dadea ordine
senatului.'

Acordul apozitiei in limba latina se face, spre deosebire de limba romana, intotdeauna in acelasi caz cu substantivul determinat, deci pot fi intalnite apozitii si la cazurile genitiv, dativ, acuzativ sau ablativ. De exemplu: Vergilium poetam Romanorum laudamus., "il laudam pe Vergilius, poetul romanilor.'

O functie secundara a nominativului este, in limba latina, cea exclamativa. Nominativul de acest tip poate fi precedat sau nu de o interjectie exclamativa (cea mai des intalnita este o): O tempora, o mores "O timpuri, o moravuri Fabulae Nugae "Povesti Fleacuri

Functiile si valorile sintactice ale nominativului latin s-au mostenit, asa cum ne putem usor da seama din exemplificarile anterioare, cu multa acuratete in limba romana, utilizarea nominativului cu functie exclamativa contribuind si mai mult la eliminarea vocativului din campul realitatii morfologice a flexiunii nominale.

VOCATIVUL (uocativus casus)

Este cazul chemarii, al strigarii (< lat. uocare, "a chema pe cineva', "a striga'), cazul fara functie sintactica, intrucat nu poate indeplini rolul nici unei parti de propozitie.

Vocativul latin prezinta o topica mai fixa decat cea mostenita in limba romana (si anume, se situeaza pe la mijlocul propozitiei, mai rar la inceputul ei). Nu rareori, poate fi precedat de aceeasi interjectie o. De exemplu: Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra "Pana cand vei mai abuza de rabdarea noastra, Catilina Miser Catulle, desinas ineptire "Nefericitule Catullus, inceteaza de a mai fi nebun O fortunate adulescens "O, tinere norocos

GENITIVUL (genitiuus casus)

Denumirea provine de la verbul lat. gignere, supin genitum, indicand apartenenta prin nastere sau prin origine, de unde, apoi, ideea de posesie.

Functia sintactica a genitivului latin este dubla: adnominala sau atributiva, atunci cand un cuvant la genitiv determina un substantiv sau un inlocuitor al acestuia; adverbala, cand determina anumite tipuri de verbe sau adverbe (cateodata adjective), in aceasta ultima situatie genitivul indeplinind functia de complement.

Functia sintactica fundamentala ramane, totusi, cea atributiva (de atribut), in cadrul careia pot fi sesizate diverse valori sau tipuri de genitiv:

genitivul posesiv sau al apartenentei: Hic uersus non est
Plauti. ",Acest vers nu este al nu apartine lui Plautus.' insotit de
verbul esse, cuvantul in genitiv poate exprima o anumita insusire, o
indatorire, o trasatura specifica unui obiect gramatical si se numeste,
de aceea, genitivul caracterizarii: Est adulescentis maiores natu
uererl, "Este datoria unui tanar sa ii respecte pe cei mai in varsta.'

genitivul dependentei, prin care se exprima raporturi de
filiatie si de rudenie: Caecilia Metelli, "Caecilia, [fiica] lui Metellus';

genitivul partitiv, indicand intregul din care se poate lua o
parte; aceasta din urma poate fi exprimata prin urmatoarele forme
morfologice:

substantive colective (pars, numerus, multitude, copia, legio
exercitus): Crassus magnum habuit numerus seruorum et
uillarum., "Crassus a avut un mare numar de sclavi si de vile.'

gradul comparativ sau superlativ al adjectivelor si
adverbelor: Gallorum omnium f o rtissimi suntBelgae., "Cei mai
viteji dintre toti galii sunt belgii.'

numerale:-D m o mi lia militum in proelio ceciderunt,
,Doua mii de soldati au murit in lupta.'

pronume nedefinite substantivizate, indicand o persoana
(aliquis, quis, solus, nemo, alter, alius, neuter etc.): Qui s uestrum
hoc ignoret "Care dintre voi nu stie acest lucru

e. pronume si adjective pronominale neutre substantivizate
(id, hoc, illud, quod, quid, aliquid, quidquid, multum, tantum,
quantum, plus, plurimum, minus, minimum etc.): Quod auri, quod
argenti in urbibus Siciliae erat, id Verres abstulit., "Verres a luat [tot]
ce era aur, ce era argint in orasele Siciliei.'

adverbe cu valoare de substantiv (satis, ubi, ubinam,
ubicumque, eo, usquam, nusquam etc.): Ubinam gentium ?, "intre
ce neamuri

genitivul explicativ (al definirii) are functia de a explica
sau de a defini un substantiv cu sens general printr-un substantiv cu
sens special: periculum mortis, "primejdie de moarte'; uox uirtutis,
"cuvantul virtute'.

genitivul continutului sau al materiei, care indica sau
precizeaza materia(lul) din care este confectionat(a) un obiect ori
continutul sau; apartine sferei semantice a explicativului: montes auri,

"munti de aur'; alimenta frugum carnisque, "alimente constand din grau si carne'.

genitivul calitatii, care arata o insusire sau o calitate (in
general de ordin nematerial; de ordin material, cand este vorba de
greutate, spatiu, timp, ca unitati de masura) apartinand obiectului
gramatical; substantivul sau inlocuitorul sau este la cazul genitiv,
insotit de un atribut adjectival; se pot exprima urmatoarele valori
sintactico-semantice:

insusiri caracteristice: puer magni ingenii, "copil de mare
talent'

rangul sau clasa sociala caruia careia ii apartine o persoana:
homo infimi generis, "om din rangul clasa cel cea mai de jos'

varsta, durata, masura, greutatea, numarul: puer nouem
annorum, "copil de noua ani'

Calitatea poate fi exprimata si prin cazul ABLATIV (cf. infra).

genitivul subiectiv determina un substantiv de origine
verbala, avand functia de subiect al actiunii continute in sensul
substantivului: consulum aduentus, "sosirea consulilor'

consulii sosesc).

genitivul obiectiv determina si el un substantiv de origine
verbala, avand insa functie de obiect complement direct al actiunii
continute in sensul substantivului: narratio rerum, "povestirea
faptelor' [el ea] povesteste faptele).

in cea de-a doua situatie sintactica, atunci cand cuvintele la cazul genitiv indeplinesc functia de complement, ele pot fi determinate de: verbe, adverbe, adjective (de origine verbala). Complementul in genitiv poate exprima valori si nuante sintactice identice cu cele prezentate in cadrul functiei adnominale, de atribut, a acestui caz. Cea mai frecvent intalnita valoare sintactica pe langa verbe este aceea de genitiv obiectiv. Iata cateva nuante sintactico-semantice:

genitivul memoriei, dupa verbe care exprima amintirea sau
uitarea (memini, obliuiscor etc.);

genitivul aprecierii sau pretuirii (pretului), dupa verbe sau
adjective din aceasta sfera semantica (aestimare, haberi, putare,
facere; memor, immemor etc.);

genitivul vinei (delictului), determinat de verbe care exprima
ideea de acuzare, dare in judecata, condamnare, dar si de achitare
(accusare, damnare, condemnare etc.);

genitivul afectului (de sentiment), dupa verbe de acest tip, cu
valoare impersonala si forma unipersonala (paenitere, pudere etc.);

motivul care provoaca sentimentul se afla exprimat printr-un substantiv la genitiv;

genitivul subiectiv al interesului, dupa verbe impersonale
numite ale interesului (interest, refert etc.);

genitivul dorintei aversiunii, dupa adjective (inclusiv
participii) din aceasta sfera semantica (auidus, cupidus, studiosus,
fastidiosus etc.);

genitivul priceperii ignorantei, dupa adjective apartinand
acestei sfere semantice (peritus, imperitus, gnarus, ignarus, prudens,
imprudens etc.);

genitivul participarii excluderii, dupa adjective cu acest sens
(particeps, expers, inops, plenus, proprius, communis, compos etc.)

in privinta mostenirii in limba romana a celor doua functii sintactice definitorii ale cazului genitiv, se impune sa retinem faptul ca acesta si-a pastrat in special functia de atribut, cu valorile sale reprezentative: posesiva (canea elevului), a dependentei (Pan fiul Pepelei), a definirii sau explicativa (frumusetea naturii, in romana utilizandu-se sintagma de genitiv al calificarii), subiectiva (cantecul pasarelelor), obiectiva (stransul recoltei). Limba romana a preferat, in alte situatii, mai numeroase, sa exprime functia atributiva prin intermediul cazului acuzativ, precedat de diverse prepozitii (om de onoare, copil de noua ani, munti de aur, multime de oameni, popor de viteji, dragoste de patrie). Limba romana a mostenit si cea de-a doua functie sintactica a genitivului, cea de complement (numit in literatura de specialitate indirect), ca in exemplele urmatoare: luptam impotriva minciunii, zburam in jurul orasului, mintim din cauza fricii etc.

LOCATIVUL

Este un caz arhaic in flexiunea nominala latina, pastrat sporadic. Functiile sale au fost preluate de cazul ABLATIV. Rolul locativului era de a indica locul unde se desfasoara o actiune sau se petrece o stare, exprimate de verb.

Relicve ale cazului locativ in limba latina sunt:

cateva nume proprii de orase si insule mici de declinarea I si a
Il-a, la singular (Romae, Florentiae, Tusculi, Brundisii etc.); locativul
avea desinente cazuale foarte asemanatoare cazului genitiv (singular);

substantivele comune domus, "casa', humus, "pamant', rus,
"tara' pastreaza vechiul locativ (domi, humi, ruri, "acasa', "pe la
pamant', "la tara');

alte forme substantivale (unele "incremenite' si transformate
in adverbe): domi bellique, "pe timp de pace si pe timp de razboi',
domi militiaeque, "id.', uiciniae, "in vecinatate', tempori, "la timp',
heri, "ieri', Carthagini, "la Cartagina' etc.

Functia sintactica a locativului este de complement circumstantial de loc, raspunzand la intrebarea ubi "unde (fara deplasare sau miscare de pe loc).

DATIVUL (datiuus casus)

Este cazul gramatical al atribuirii, al acordarii (< lat. do, dare, dedi, datum, "a da', "a acorda').

Prezinta cel putin trei valori sintactice esentiale: atribuirea, scopul finalitatea si interesul sau dauna.

Functia sintactica de baza a dativului este de complement i nd i r e c t.

Valorile sintactice esentiale

dativul de atribuire ("cui

Este numit si dativul complementului indirect. Apare dupa urmatoarele categorii de verbe

tranzitive: dare, "a da', mittere, "a trimite', dicere, "a zice',
scribere, "a scrie', ostendere, "a arata', imperare, "a porunci', facere,
"a face' etc.

intranzitive: resistere, "a opune rezistenta', repugnare, "a
respinge', cedere, "a ceda', parere, "a se supune', oboedire, "a se
supune' etc.

impersonale: libet, "face placere', licet, "este ingaduit', débet,
"trebuie', conuenit, "se cuvine', accidit, "se intampla' etc.

intranzitive in latina, dar tranzitive in romana: suadere, "a
sfatui', persuadere, "a convinge', studere, "a urmari cu atentie' ("a se
ocupa de') etc.

derivate sau compuse cu préverbe (la origine, prepozitii): ad-,
ante-, cum- (con-), inter-, ob-, post-, prae-, sub-, super-, care pot avea
un complement indirect (dativ de atribuire) fara a repeta prepozitia cu
cazul cerut de ea.

Din sfera sintactico-semantica a dativului de atribuire se poate admite ca face parte si asa-numita constructie dativul cu esse sau dativul posesiv, care exprima persoana sau lucrul caruia ii apartine un obiect gramatical oarecare (avand functia sintactica de subiect):

Sunt mihi duae sorores., "Eu am ("imi sunt') doua surori.' (lit., "mie imi sunt doua surori.')

Dativul cu esse este echivalent ca sens cu o propozitie avand subiectul la cazul nominativ si ca predicat verbul habere, drept care se mai numeste si sum pro habeo. Exemplul de mai sus s-ar putea, deci, formula astfel: Habeo duas sorores.

dativul final de scop ("pentru ce la ce in ce scop

Arata scopul spre care se indreapta actiunea starea verbala. Este exprimat intotdeauna printr-un nume de lucru sau substantiv abstract la numarul singular: usui, "spre folosinta', muneri, dono, "in dar', auxilio, "spre ajutor', saluti, "pentru salvare', colloquio, "pentru convorbire', ludibrio, "in bataie de joc', curae, cordi, "in grija', honori, "spre onoare'. Este determinat mai ales de verbe ca: dare, "a da', tribuere, "a acorda', "a atribui', ducere, "a duce', habere, "a avea', accipere, "a primi', mittere, "a trimite', uertere, "a (se) intoarce' etc.

Exemple: auxilio solacio saluti esse, "a fi spre ajutor consolare salvare'.

Dativul final poate fi insotit si de un alt dativ (de obicei al folosului), formand un dativ dublu:

Pausanias uenit Atheniensibus auxilio., "Pausanias le-a venit atenienilor in ajutor.'

dativul interesului folosului sau al daunei pagubei
("pentru cine ce "in dauna cui

Este determinat de verbe care afecteaza in bine sau in rau persoana in al carei folos sau spre paguba careia se realizeaza actiunea starea verbala:

fauere, "a favoriza', prodesse, "a fi de folos', mederi, "a
vindeca', cauere, "a avea grija', succurrere, "a veni in ajutor',
ignoscere, "a ierta' etc.

obesse, obstare, "a se impotrivi', nocere, "a face rau', minari,
"a ameninta', irasci, "a se infuria', inuidere, "a privi cu ochi rai' etc.

Dependente sintactic de exprimarea folosului sau a pagubei pot fi considerate alte doua tipuri de dativ:

dativul punctului de vedere (dativul de relatie), care
indica persoana din al carei punct de vedere sau dupa judecata careia
are loc actiunea verbala ori se face o afirmatie: Iile mihi mortuus est.,
"Acela este mort pentru mine din punctul meu de vedere.'

dativul etic arata persoana care este (sau se presupune ca
este) interesata in mod deosebit de actiunea verbala, participarea
afectiv-morala a acesteia la desfasurarea relatarii: Tu mihi istius
audaciam défendis "Tu imi aperi indrazneala acestuia Dativul
etic prezinta valente mai degraba stilistice decat sintactice si, de aceea,
el poate lipsi, de regula, din propozitie.

Alte valori sintactice

dativul autorului (de agent) Exprima persoana care are
obligatia de a indeplini actiunea verbala, avand la nivelul propozitiei
statut de subiect logic. Apare determinat de verbe:

aflate la conjugarea perifrastica pasiva:

Patria omnibus amanda est., "Patria trebuie iubita de toti.'

aflate la participiul perfect pasiv (in locul unui ablativ de
agent):

Accepi epistulam tibi scriptam., "Am primit scrisoarea redactata de tine.'

dativul de regim

Apare determinat de adjective care exprima:

bunavointa sau dusmania (amicus, fidus, cams, beneuolus,
gratus, inimicus, aduersus, infidus, inuisus etc.)

folosul sau detrimentul / pericolul (utilis, commodus,
opportunus, salutaris, inutilis, noxius, perniciosus etc.)

asemanarea sau deosebirea (similis, par, aequalis, dissimilis,
impar, contrarius etc.)

potrivirea sau nepotrivirea (aptus, idoneus, congruens, ineptus,
incongruens etc.)

apropierea sau vecinatatea proximitatea (uicinus, propinquus,
finitimus, proximus etc.).

Functia sintactica a dativelor determinate de categoriile de adjective enumerate mai sus este aceea de complement indirect (raspunzand la intrebarile "cui "pentru cine ce

Cu aceeasi functie sintactica definitorie, gramaticile latinesti consemneaza situatii de dativ determinate de interjectii: Vae capiti tuo!, "Vai de capul tau Vae uictis "Vai celor invinsi

Aceasta functie sintactica definitorie a cazului dativ s-a mostenit in limba romana: complementul indirect. O mentiune aparte se impune in ceea ce priveste dativul posesiv (dativul cu esse), mostenit in

formulari foarte vechi si raspandite in romana, cu verbul a fi in locul generalizatului (in alte situatii) a avea: mi-e foame /sete /somn etc. (< lat. est mihi fames, sitis, somnus etc.).

ACUZATIVUL (accusatiuus casus)

Termenul indica, de la origine, cazul care exprima rasfrangerea directa, nemijlocita, a actiunii verbale asupra unui obiect care intra, astfel, in "cauza', in discutie (< lat. accusare, format la randul lui de la substantivul causa, "pricina', "cauza', in sens juridic).

Functia sintactica fundamentala si, totodata, cea mai veche a acestui caz este cea de complement direct, numit si obiect direct daca facem referire la faptul ca acuzativul se opune simetric nominativului, cu care se afla in corelatie directa in raport cu actiunea verbului: acuzativul obiect direct, nominativul subiect.

in jurul acestei axe sintactice fundamentale graviteaza, insa, si alte valori pe care le putem subordona celei de-a doua functii sintactice, majore, a acuzativului, si anume complementul circumstantial.

Vom analiza pe rand aceste macro-functii, impreuna cu valorile lor particulare.

I. COMPLEMENTUL DIRECT

Poate fi considerat ca identificandu-se cu l Acuzativul obiect direct

Este determinat de urmatoarele categorii de verbe:

a. verbe tranzitive (< lat. transeo,-ire, "a trece asupra') aflate la
diateza activa sau apartinand categoriei deponentelor (cu inteles activ):

Brutus Urbem liberauit., "Bnitus a eliberat Roma.'

b. verbe tranzitive in latina, dar intranzitive (sau reflexive) in
romana (fugere, effugere, cauere, uitare, euitare, deflcere, abdicare
etc., respectiv "a fugi', "a se pazi', "a evita', "a se feri', "a lipsi', "a
renunta' etc.):

Voluntas iuuenes deficit. "Vointa le lipseste tinerilor.'

c. verbe ale afectului (tranzitive, de obicei, in latina, intranzitive in
romana): timere, metuere, uereri, mirari, ridere, dolere, fiere, horrere,
gemere etc., respectiv, "a se teme infricosa inspaimanta', a se mira',
"a rade', "a suferi', "a plange', "a se ingrozi', "a geme' etc.:

Metuo insidios., "Ma tem de capcane.'

d. verbe de miscare /deplasare, derivate cu prepozitii, tranzitive in latina: adiré, conuenire, circumstare, ingredi, peragrare, transilire, "a vizita', "a se intalni', "a inconjura', "a incepe', "a strabate parcurge', "a sari' etc.:

adiré aliquem, "a vizita pe cineva'

O categorie sintactica aparte a complementului direct o reprezinta in latina

Acuzativul dublu

Se prezinta ca un dublu complement de obiect (direct), il putem analiza in doua moduri:

un acuzativ obiect direct insotit de un al doilea acuzativ care
completeaza intelesul verbului, asemenea unui nume predicativ; acest
dublu acuzativ poate fi determinat de variate categorii verbale, ca

verbe copulative tranzitive la diateza activa: nominare,
declarare, creare, efflcere etc., "a numi', "a declara', "a crea', "a
face', "a realiza' etc.

Ciceronem uniuersus populus consulem declarauit., "intregul popor 1-a proclamat pe Cicero consul.'

verbe tranzitive active (cu sensul de "a avea', "a da', "a lua',
"a primi', "a cere', "a refuza', "a lasa parasi'): habere, dare,
adhibere, sumere, accipere, petere, relinquere etc.

Filio meo patrimonium relinquam memoriam nominis mei., "Fiului meu ii voi lasa patrimoniu amintirea numelui meu

verbe cu semnificatia reflexiva de "a se arata', "a se
comporta', "a se infatisa' etc. (praestare, ostendere, praebere, offerre
etc.):

Praebebo me attentum auditorem., "Ma voi arata un atent ascultator.'

un acuzativ al persoanei (ca obiect direct) insotit de un al
doilea complement direct, asa-numitul acuzativ al lucrului; si acest tip
de acuzativ dublu este determinat de anumite categorii verbale, dintre
care amintim:

verbe care denumesc actul instructiei si al educatiei: docere,
edocere etc.

verbe care exprima rugamintea sau cererea: orare, rogare,
petere, poscere, flagitare etc.

verbe derivate cu prefixe (la origine, prepozitii), ca regim al acestora (acuzativul de regim): tra(ns), in transportare, traicere, traducere, "a transporta', "a trece dincolo':

Catilina iuuentutem mala facinora edocebat. "Catilina ii invata pe tineri fapte rele.'

Caesar flumen exercitum traduxit., "Caesar a trecut armata peste fluviu.'

Acuzativul obiectului intern (acuzativul intern)

Este un complement direct care exprima continutul actiunii starii unui verb (frecvent intranzitiv), dar cu care se afla intr-o foarte stransa relatie, fie lexicala, fie semantica. Prin urmare, exista doua tipuri de acuzativ intern:

a)         cel care face parte din aceeasi familie de cuvinte cu verbul
care il determina; se mai numeste si figura etimologica (posedand
importante valente stilistice): cenam cenare, "a lua masa'; dolorem
dolere, "a avea o durere'; somnium somniare, "a visa un vis';

b)    cel care face parte din aceeasi familie semantica cu verbul al
carui complement direct este: aetatem uiuere, "a trai o perioada a
vietii'; uiam ire, "a merge strabate o cale'; proelia pugnare, "a lupta
da o batalie'.

Acuzativul adverbial

Se numeste astfel deoarece anumite forme de acuzativ apar in latina utilizate adverbial. Este, intre altele, situatia neutrului singular al unor pronume si adjective care indica o cantitate oarecare: aliquid, paulum, minus, minimum, aliquantum, multum, plus, plurimum, tantum, quantum etc., "ceva', "putin', "mai putin', "foarte putin', "catva', "mult', "foarte mult', "atat', "cat' etc.; de asemenea, si a adjectivelor care indica succesiunea: primum, posterius, postremum "mai intai', "(mai) apoi', "in cele din urma', ^pentru ultima oara' etc.

Eo die postremum Caesar uisus erat., "In acea zi, Caesar fusese vazut pentru ultima data.'

Acuzativul de relatie

Este un complement al unor verbe intranzitive prin care se face o referire limitativa la indeplinirea actiunii starii verbale sau la existenta calitatii exprimate prin intermediul unui adjectiv. Modalitatile de exprimare a acuzativului de relatie sunt destul de reduse:

a) acuzativul singular neutru al prenumelor demonstrative sau relativ-interogative cu valoare demonstrativa: id, "in aceasta privinta',

quod, "in ceea ce priveste faptul ca'; de exemplu: Legati Romam id ueniebant., "Solii veneau la Roma in legatura cu acest lucru.'

b) acuzativul unor substantive denumind parti ale corpului (o influenta din greaca veche): mulieres perculsae corda, "femei lovite in suflet'; ueloxpedem, "iute de picior'

Acuzativul exclamativ

Este tot un fel de complement direct, aratand persoana sau lucrul care reprezinta obiectul exclamatiei: Mefelicem "Fericitul de mine

Acuzativul subiect logic

Se foloseste dupa o categorie speciala de verbe impersonale, de afect, al caror subiect logic se exprima prin cazul acuzativ (pentru ca este, de fapt, un complement direct, de obiect, din punct de vedere gramatical): Me miseret, "Mi-e mila'; Me paenitet., "Ma caiesc.'; Me piget., "imi pare rau.'; Mepudet., "Mi-e rusine.'; Me taedet., "Mi-e sila.'

Se poate folosi si dupa alte tipuri de verbe impersonale (cu diverse persoane ale pronumelui): me tefallit, me te fugit, me te praeterit, me te decet, me / te dedecet etc., "imi scapa', "(nu) se cuvine ca eu'.

II. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL

Tipologie:

complementul circumstantial de timp exprima: perioada,
timpul momentul, varsta referitoare la actiunea starea verbului;
intrebari: cit timp cand de cat timp? in cat timp modalitati de
exprimare: per +acuzativul; acuzativul neprepozitional; genitivul
neprepozitional.

complementul circumstantial de loc exprima: extensiunea in
spatiu a actiunii starii verbale, strabaterea unui spatiu; dimensiuni in
spatiu; intrebari: unde incotro pe unde de unde? de cate
dimensiuni ?; modalitati de exprimare: acuzativul neprepozitional si
acuzativul prepozitional (dupa ad sau in).

alte complemente circumstantiale: de scop, modal-instrumental,
cauzal; intrebari: in ce scop cu ce cum din ce cauza modalitati de
exprimare: acuzativul prepozitional (cu ob, propter, per, ad).

Cele doua functii sintactice fundamentale ale acuzativului latin s-au mostenit corespunzator in limba romana.

ABLATIVUL (ablatiuus casus)

Denumirea provine de la verbul lat. aufero, -ferre, abstuli, ablatum, "a scoate', "a separa', "a indeparta', de la care prin derivare i-a fost atribuit numele de ablatiuus. Este cazul care indica locul de

pornire a unei actiuni sau din care este indepartat(a), separat(a) un

lucru sau o fiinta, fiind determinat de verbe, functia sa principala fiind cea de complement circumstantial: separativ (functia sa fundamentala, care s-a mostenit din indo-europeana); instrumental (functie preluata de la vechiul caz IE, instrumentalul, disparut in latina in urma fenomenului de sincretism cazual); cu functie locala (de plasare a actiunii starii verbale in timp si spatiu, preluata de la alt caz IE, locativul, nemostenit in latina, ca urmare a actiunii aceluiasi proces de sincretism cazual).

Complementul circumstantial separativ se exprima prin mai
multe valori sintactice:

ablativul separatiei

Este un complement circumstantial de loc, determinat de verbe de miscare, care raspunde la intrebarea unde "de unde indicand locul de pornire a actiunii verbale. Se reda cu ajutorul prepozitiilor e(x), a(b), de, atunci cand indica nume de tari, insule mari sau substantive comune:

Ex Africa uenit., "A venit din Africa.'

Se construieste fara prepozitii cand indica nume de orase, insule mici sau substantivele domus, humus, rus.

Rure rediit., "S-a intors de la tara.'

Are valoare abstracta, fara legatura cu complementul circumstantial de loc, atunci cand este determinat de verbe care arata:

separarea, despartirea: secernere, separare etc.

eliberarea: liberare, soluere etc.

alungarea, indepartarea: pellere, remouere etc.

verbe compuse cu prepozitii specifice cazului ablativ: abire,
exire etc.

ablativul originii

Indica parintii, familia, neamul, rangul din care se trage cineva, deci originea si provenienta. Este determinat de verbe cu inteles specific: nasei, oriri, gigni, "a se naste', "a aparea', "a proveni', foarte frecvent de participii verbale cu sensul "originar din', "nascut': genitus, procreatus, (prog)natus, ortus:

Marins loco humili natus erat., "Marius se nascuse dintr-o familie umila.'

ablativul cauzei

Exprima motivul producerii actiunii verbale. Nu implica insotirea de catre prepozitii si este determinat de verbe de sentiment: gaudere, laetari, dolere.

Consul pace gaudet, "Consulul se bucura de pace.'

ablativul autorului (de agent)

Indica fiinta sau lucrul care indeplineste actiunea verbului la diateza pasiva (subiectul logic). Se reda insotit de prepozitia a(b), cand agentul este o persoana:

Hannibal a Scipione uictus est., "Hannibal a fost invins de catre Scipio.'

Nu se construieste cu prepozitie atunci cand autorul este un lucru sau o notiune abstracta:

Omnia sole collustrantur., "Toate sunt scaldate in lumina de catre soare.'

ablativul comparatiei

Arata fiinta sau lucrul cu care se realizeaza comparatia. Se mai numeste si al doilea termen al comparatiei, realizata prin intermediul comparativului unui adjectiv sau adverb. Se reda fara prepozitie:

Pax certa est melior sperata uictoria., "O pace sigura este mai buna decat o victorie sperata.'

Se poate utiliza si un alt mod de redare a complementului comparativului, in locul ablativului comparatiei, si anume prin adverbul quam urmat de cazul primului termen al comparatiei:

Noctes aestate sunt breuiores quam hieme., "In timpul verii, noptile sunt mai scurte decat in timpul iernii.'

complementul circumstantial instrumental

Prezinta urmatoarele valori sintactice:

ablativul instrumental (propriu-zis)

Indica fiinta sau lucrul prin intermediul careia caruia se realizeaza actiunea verbala. Este determinat de verbe care arata instruirea, educatia (erudire, institueré), schimbarea, transformarea (mutare, commutare, permutare), ingradirea (cingeré), hranirea, alimentarea (alere, pasceré), de verbe deponente (uti, frui, fungi, potiri, uesci):

Galii Romapotiti sunt., "Galii au pus stapanire pe Roma.'

ablativul de mod (modal)

Indica modalitatea de desfasurare a actiunii verbale. Nu este insotit de prepozitie atunci cand se exprima prin substantive care indica modul: modus, ritus, ratio, lex sau atunci cand ablativul modal este insotit de adjective cu care se acorda:

Diuiciacus maximis lacrimis obsecrauit., "Diviciacus 1-a rugat cu foarte multe lacrimi.'

ablativul sociativ

Indica fiinta sau lucrul care insoteste subiectul obiectul la indeplinirea actiunii verbale. Marca sa este prepozitia cum.

dues cum militibus aduenerunt., "Cetatenii au sosit impreuna cu soldatii.'

ablativul de relatie (limitatie)

Exprima lucrul (obiectul, notiunea) la care se refera actiunea verbala, aspectul sub care trebuie considerata (de unde provine terminologia de "limitatie'). Nu se reda insotit de prepozitie:

Cicero ceteros Romanos eloquentia superauit, "Cicero i-a intrecut pe ceilalti romani in ceea ce priveste elocinta.'

ablativul calitatii

Este determinat de un nume, exprimandu-se printr-o sintagma formata dintr-un substantiv si un adjectiv acordat, in cazul ablativ, fara prepozitie. Arata, asemenea genitivului calitatii, insusirile fizice sau morale ale unei fiinte lucru, exterioare sau materiale:

Ea mente non semper fuisti., "Nu ai fost intotdeauna cu acest gand.'

ablativul pretului

Exprima instrumentul prin care se realizeaza actiunea unor verbe care apartin ideii de pret: aestimare, emere, uendere, constare, locare, a pretui', "a cumpara', "a vinde', "a costa', "inchiria':

Viginti talentis orationem Isocrates pendebat., "Isocrate vindea o cuvantare cu douazeci de talanti.'

ablativul prosecutiv (al locului de trecere)

Indica locul pe unde se desfasoara actiunea verbala. Raspunde la intrebarea qua, "pe unde', ca si acuzativul spatiului strabatut. Se reda

neinsotit de prepozitii, prin substantive care arata calea de acces: porta, ianua, uadum, uia, pons etc.

Catilina Aurelia uia profectus est., "Catilina a plecat pe calea Aurelia.'

ablativul privativ

Exprima sociativul cu aspect negativ, intrucat realizarea actiunii verbale are loc fara insotire. Este marcat de prepozitia sine, antonimul prepozitiei cum.

Sine uirtute, amicitia non essepotest., "Prietenia nu poate exista fara virtute.'

ablativul abundentei (belsugului) sau al lipsei

Este o derivatie speciala de sens in cadrul complementului circumstantial instrumental, avand ca elemente determinante verbe care semnifica ideea de belsug lipsa:

a) abundare, complere, affluere, expiere, "a fi bogat', "a
umple', "a avea din abundenta':

Germania riuis et fluminibus abundat., "Germania abunda in rauri si fluvii.'

b) carere, uacare, egere, orbare, priuare, "a fi lipsit de', "a
goli', "a deposeda'

Non egeo medicina., "Nu am nevoie de medicina.'

complementul circumstantial cu functie locala

Determinarea spatiala a actiunii verbale se exprima prin ablativul locului, care indica locul unde se intampla sau exista ceva. Raspunde la intrebarea ubi, "unde', si se reda prin:

cazul ablativ neprepozitional la numele de orase (de declinarea
I si a Il-a, plurale tantum, precum si de declinarea a IlI-a); de
asemenea, la substantive care semnifica ideea de loc: regio, litus,
locus, pars, "regiune', "tarm', "loc', "parte':

Syracusis obiitDio., "Dio a murit la Siracuza.'

Plano litore noues constituit., "A oprit corabiile la tarm drept.'

cazul ablativ insotit de prepozitiile in, sub la substantivele
comune, numele de tari si insule mari:

Regains in Africa captus est., "Regulus a fost facut prizonier in Africa

Sub monte consedit., "S-a asezat la poalele muntelui.'

Numele de orase si insule mici, de declinarea I si a Il-a (cu flexiune numai la singular), precum si substantivele comune domus, humus, rus folosesc, asa cum s-a aratat deja la sintaxa locativului, vechile forme ale acestui caz:

Domi manere malo., "Prefer sa raman acasa.'

Determinarea temporala a actiunii verbale se exprima in latina prin ablativul timpului, in cadrul caruia distingem doua nuante sintactice:

ablativul momentului: arata momentul desfasurarii actiunii
verbale, raspunzand la intrebarea quando. Este neprepozitional in
cazul substantivelor care exprima ideea de timp: tempus, annus, aetas,
mensis, dies, nox, hora:

Media nocteperuenerunt., "Au sosit la miezul noptii.'

Se mai poate reda insotit de prepozitia in atunci cand exprima o anumita perioada a vietii (in pueritia, in adulescentia, in senectute) sau functii publice (in consulatu), cu conditia sa nu fie insotite de elemente determinante (adjective);

ablativul durativ: exprima cat timp se desfasoara actiunea
verbala, raspunzand la intrebarea quanta tempore "in cat timp si
precizand limitele temporale ale desfasurarii acesteia. Este nepre­
pozitional, dar insotit de obicei de un numeral:

Bellum nouem annis gessit., "A purtat razboiul in noua ani.'

Mostenirea romanica

in pofida numeroaselor functii si valori sintactice pe care le exprima si a largii sale intrebuintari, cazul ablativ a disparut ca realitate morfologica in limbile romanice, dupa ce si-a transferat aproape toate tipurile de complemente circumstantiale spre cazul acuzativ, exprimandu-le prin constructii prepozitionale in majoritatea situatiilor.

D. SINTAXA FRAZEI

CAPITOLUL I PROPOZITIA RELATIVA

Introdusa de: Construita cu:

pronumele relativ qui, quae, indicativul (se mai numesc si

quod relative determinative)

conjunctivul (se mai numesc si relative circumstantiale) si pot substitui o propozitie circums­tantiala: finala, consecutiva, cauzala, conditionala, concesiva

adverbe relative

ubi, "unde'

quo, "incotro'

unde, "de unde'

qua, "pe unde'

ubicumque, "oriunde' etc.

Ego adsum quifecL, "Sunt de fata eu, care am facut.'

Legati uenerunt qui pacem pétèrent., "Au venit soli (care) sa

ceara pace.'

Via qua uenisti recta est., "Drumul pe unde ai venit este cel

drept.'

CAPITOLUL II PROPOZITIILE COMPLETIVE

Propozitia completiva infinitivala (acuzativ cu infinitiv; nominativ cu infinitiv)

in aceasta propozitie, subiectul se afla la acuzativ sau nominativ si predicatul la infinitiv. Urmatoarele categorii de verbe cer o completiva infinitivala:

dicendi: dico, narro, nuntio, nego etc. sentiendi: sentio, audio, uideo, percipio etc. uerba affectuum: gaudeo, laetor, indignor etc. uoluntatis: uolo, nolo, malo, cupio, impero, iubeo etc.

Completiva infinitivala este impusa si dupa urmatoarele tipuri verbale:

verbe unipersonale (cu valoare impersonala): decet, placet, pudet, piget, oportet, taedet etc.

expresii declarative: facile est, bene est,fama est,pulchrum estete.

dues honestos esse in ciuitate utile est, "Este _util ca in cetate sa fie cetateni cinstiti.'

Observatie

Dupa unele uerba dicendi sau sentiendi utilizate la diateza pasiva, ca personale, se intalneste nominativul cu infinitiv, care se caracterizeaza prin faptul ca subiectul infinitivalei este acelasi cu cel al propozitiei regente:

Galii dicuntur in Italiam transisse "Se spune ca galii au trecut in Italia (literal, "Galii sunt spusi ca au trecut in Italia').

Propozitia completiva conjunctivala

Introdusa de: Ceruta de verbe care arata:

ut, "sa', "ca sa' vointa: impero, suadeo, uolo, iubeo

ne, "sa nu'; "ca' dorinta: opto, cupio, desidero, peto

ne non, "ca nu' rugaminte: oro, rogo, peto, precor

quin, quominus, "sa'; aceste hotarare: statua, décerna, constitua

conjunctii se utilizeaza atunci fort: curo, fado, efficio, studeo

cand verbul predicativ al eveniment: accidit, euenit,flt

regentei este negaiv sau are teama: timeo, metuo, uereor, horreo

valoare interogativ-dubitativa piedica: impedio, obsto

sau exprima o indoiala indoiala: dubito, haesito, in dubium

esse (uenire)

Saepe accidit ut erremus., "Adesea _se intampla sa gresim.' Timeo ne pater ueniat., "Ma tem sa nu vina tata.' doresc sa nu vina) Timeo ne pater non ueniat., "Ma tem ca nu vine tata.'(= doresc sa vina) Non dubito quin ueniat., "nu ma indoiesc ca vine.'

Propozitia completiva interogativa indirecta
simpla

Introdusa de: Ceruta de:

pronume interogative: quis, quid orice verb locutiune verbala cu

qui, quae quod sens interogativ particule interogative: num,

nonne, -ne

adverbe interogativ-relative: unde, ubi, quando conjunctii: ut, si

Quid agam nescio., "Nu stiu ce sa fac.' Loquere quid scribam., "Vorbeste ce sa scriu.' Vides ut alta stet niue candidum Soracte "Vezi cum se inalta, stralucitor, Soracte, de zapada cea groasa dubla (complexa)

Introdusa de: Ceruta de aceleasi verbe locutiuni conjunctiile corelative:verbale cu sens interogativ ca mai utrum a«sus -ne an

an

-ne

Scire uelim utrum legat an scribat., "As vrea sa stiu daca citeste sau scrie.'

Scire uelim legatne an scribat., "id.' Scire uelim legat an scribat, "id.' Scire uelim legat scribatne., "id.'

Observatie

Modul folosit in completivele interogative indirecte este intotdeauna in latina clasica acela al subordonarii, si anume conjunctivul.

Propozitia completiva cu modul indicativ si conjunctia quod

Introdusa prin conjunctia quod cu Se utilizeaza dupa: verbe

valoare explicativa (quod evenimentiale (accedere, accidere,
explicatiuum) euenire, facere, addere,

praeteriré); verbele afectivitatii (laetari,mirari, admirari, ratulari, gratiasageré); expresii locutiuni verbale impersonale (utile inutile est, bene/male est, facile difficile est, [per]'opportune /'ino­portune est)

Peropportune fuit quod mihi dixisti., "Faptul ca mi-ai spus a fost foarte binevenit.'

Laetor quod uenisti., "Faptul ca ai venit imi produce bucurie.'

CAPITOLUL III PROPOZITIILE CIRCUMSTANTIALE

Propozitia circumstantiala FINALA

Se construieste cu modul conjunctiv si se introduce prin conjunctiile:

ut, "ca sa', "pentru ca sa' (finala afirmativa) ne, "(ca) sa nu'

quo, "ca sa' (cand in propozitia finala exista un adjectiv sau un adverb la comparativ)

Disce bonos mores ut te comitentur honores., "invata bunele obiceiuri, ca sa te insoteasca onorurile.'

Haec Romanus sociis dux dixit, ne in urbem ueniant., "Acestea le-a spus aliatilor comandantul roman, pentru ca ei sa nu intre in oras.'

Adiuua me quoflatfacttius., "Ajuta-ma, ca sa se faca mai usor.'

Substituirea propozitiei finale

Ideea de finalitate la nivelul frazei se poate reda in limba latina si prin:

sintagmele gerunziala si gerundivala, precedate uneori de
postpozitiile: causa, ergo, gratia (+ genitivul); se pot folosi
sintagmele respective si la cazurile dativ si acuzativ (precedat de
prepozitia ad);

verbe la modul supin (cazul acuzativ) sau la participiul viitor activ

Propozitia circumstantiala CONSECUTIVA

Se construieste cu modul conjunctiv. Are, de obicei, in regenta un corelativ si se intalnesc urmatoarele situatii:

Corelative Conjunctii

adverbe tam, "atat' ut, "incat'

adeo, ita, sic, "astfel', "ataf "asa' ut non, "incat (sa) nu'
tantum, "atat de mult'

adjective talis,- e, "asemenea' corelative tantus,-a,-um, "atat de mare' tot, "atat,-a,-ti, -tia'

Tom prudens est hie homo, ut decipi non potest., "Este _atat de intelept acest om, incat nu poate fi inselat.'

Propozitia circumstantiala CAUZALA

Reala Conjunctii Moduri verbale

quod, quia, quoniam, indicativul

quando

quandoquidem

cum conjunctivul

Cauza subiectiv quod, quia, quoniam, conjunctivul

exprimata cum

Quoniam iam nox est, in uestra tecta discedite., "dat fiind ca este deja noapte, plecati la casele voastre.'

Ob hoc, quia parum dignitatis in legatione esset, pacem negauerunt., "Din aceasta pricina au refuzat pacea, pentru ca [ziceau ei] solia nu prea prezenta prestigiu.'

Cauzala negativa se introduce prin conjunctiile de mai sus (cu precadere quod si quia), precedate de adverbul de negatie non verbul la modul conjunctiv, deoarece faptul, fie si real, nu constituie adevarata cauza; daca autorul insista asupra realitatii faptului, se poate, totusi, folosi si indicativul in cauzala:

Non quia ades dico hoc., "Nu fiindca esti tu de fata o spun.'

Substituirea propozitiei cauzale

a. printr-o propozitie participiala relativa

Sapientem, nihtt nisi turpitudinem timentem, sequamur., "Sa luam pilda inteleptului, care deoarece) el nu se teme de nimic altceva in afara de rusine.'

b. printr-o propozitie participiala absoluta

Hostes, trucidato duce, fugati sunt., "Dusmanii, pierzandu-si comandantul

deoarece fusese omorat comandantul lor), au fost pusi pe fuga.'

c. printr-o propozitie relativa circumstantiala

Habeo senectuti magnam gratiam, quae mihi temperantiam auxerit., "Am o mare recunostinta fata de batranete, care pentru ca) mi-a sporit cumpatarea.'

Propozitia circumstantiala MODAL-COMPARATIVA

Tipologie Corelative Elemente Modul

(in regenta) introductive

Reala ita, sic, item, "asa' ut, sicut, uelut indicativ

"astfel' quemadmodum

talis,-e 'asa', "astfel ac, atque, "dupa

de' cum',,precum', ,,asa cum'

tantus,-a,-um, "atat qualis, -e "cum'

(de mare)' quantus, -a, -um

tantum, "atat de mulf "cat (de mare)

tanto, "pe atat' quantum, "cat de mult'

tot, "atat, -a, -ti, -tea' quanta, "pe cat'

totiens, "de atatea quot, "cat,-a, -ti, -te'

ori' quotiens, "de cate ori'

tam, "asa', "astfel' quam, "precum'

tantopere, "atat de quantopere, 'cat de

mult' mult'

tamdiu, "atata vreme' quamdiu, "cata vreme'

Ireala ut si, uelut si con-

(conditio- tamquam si junctiv

nala) (tamquam), quasi

proinde ac si

proinde quasi

aeque ac si

perinde ac si

non secus ac si,

ceu, "ca si cum', "ca si cand',

"nu altfel de cum ca si cum'

Venit utdixisti., "A venit, (precum) ai zis.'

Ut sementem feceris, ita metes., "Dupa cum vei fi pus samanta vei fi semanat), asa vei secera.'

Taiem reliqui, qualem inueni, "Asa 1-am parasit, (pre)cum 1-am gasit.'

Quot homines, tot sententiae., "Cati oameni, atatea pareri.'

Sequani Ariouisti absentis crudelitatem, uelut sipraesens esse, horrebant, "Secvanii aveau groaza de cruzimea lui Ariovistus chiar cand era departe, ca si cum ar fi fost de fata.'

Propozitia circumstantiala TEMPORALA

Conjunctii si locutiuni Raportul temporal Modul

conjunctionale

cumprimum, ut, utprimum, ubi, anterioritate imediata indicativ ubiprimum, simul, simul ac, simul atque, "(de) indata ce', "(de) cum'

cum ("historicum'), anterioritate propriu-zisa conjunctiv

m.m.c.p

"dupa ce'

postquam anterioritate propriu-zisa indicativ

"dupa ce'

Pelopidas non dubitauit, simul ac conspexit hostem., "Pelopidas nu a mai stat pe ganduri, de indata ce 1-a vazut pe dusman.'

Vercingetorix, cum ad suos redisset, respondit "Vercingetorix, dupa ce s-a intors la ai sai, a raspuns

cum ("determinativum', "tempo- simultaneitate (de con- indicativ
rale')* comitanta) momentana ubi, ut,

"(atunci) cand' (generica)

cum ("historicum', ,^iarrativum') simultaneitate durativa conjunctiv

imperfect
dum, donee, quoad, simultaneitate durativa indicativ/

conjunctiv* quamdiu

"pe cand', "in timp vreme ce' "in vremea in care', "cat timp', "pana sa', "numai sa'

Poate avea drept corelativ in regenta adverbul turn, "atunci'.

Conjunctiile dum, donee quoad, quamdiu +conjunctivul introduc o
nuanta finala suplimentara: "pana sa', "numai sa'.

Caeci sunt oculi, cum animus alias res agit., "Orbi sunt ochii, atunci cand sufletul framanta alte lucruri.'

Agesilaus, cum ex Aegypto reuerteretur, decessit., "Agesilaus, in vremea cand se intorcea din Egipt, a murit.'

Donec erisfelix, multos numerabis amicos "Cat timp vei fi fericit, multi prieteni vei numara

antequam, priusquam posterioritate indicativ

"inainte de a (fapt considerat cert)

antequam, priusquam posterioritate conjunctiv

(fapt considerat incert,

posibil, probabil sau fiind

inclusa si ideea de scop) "inainte sa//'

Antequam adsententiam redeo, de mepauca dico., "inainte de a ma intoarce la subiect, infatisez cateva lucruri despre mine.'

Priusquam incipias, consulta opus est., "inainte sa incepi [ceva], e nevoie de o buna chibzuinta.'

Valori particulare ale conjunctiei cum indicativul

a) cum iteratiuum (de repetitie, de frecventa), "ori de cate ori'
perfectul m.m.c.p.

Verres, cum rosam uiderat, uer incipere arbitrabatur., "Verres, ori de cate ori vedea un trandafir, socotea ca incepe primavara.'

b) cum inuersum, "cand'; exprima o actiune, un fapt petrecut
imediat dupa imprejurarea enuntata in regenta, care incepe de obicei
cu unul din adverbele iam, uix, uixdum, nondum, aegre, "abia',
"inca', "inca nu', "cu greu'; inversarea este de natura logica, aparenta
subordonata fiind, de fapt, principala in plan logic, iar pseudo-
principala (gramaticala) in realitate temporala logica:

Nondum lux esse coeperat, cum signum consul dedit., "inca nu incepuse sa fie lumina, cand consulul a dat semnalul de lupta.'

c) cum adiunctiuum, "cand', "in care timp', "vreme in care';
introduce un fapt considerat de autorul enuntului de maxima
importanta, pe care il adauga, insa, la cel din regenta sub forma unei
circumstante temporale, in locul unei principale coordonate copulativ
sau adversativ; este urmat de adverbele interea sau interim:

Caedebatur uirgis ciuis Romanus, cum interea nullus gemitus audiebatur., "Era batut cu vergile un cetatean roman, in care timp si in acel timp) nici un geamat nu se auzea.'

d) cum explicatiuum, "cand', "prin faptul ca'; indica, sub forma unei explicatii simple, elementul elementele din care consta actiunea starea exprimate de regenta:

Praeclare facis cum Luculli memoriam tenes., "Faci foarte bine, cand prin faptul ca pastrezi amintirea lui Lucullus.'

Substituirea propozitiei temporale

printr-o propozitie participiala relativa

M'. Curio ad focum sedenti magnum auri pondus Samnites attulerunt., "Samnitii i-au adus o mare cantitate de aur lui Manius Curius, pe cand el sedea langa vatra.'

printr-o propozitie participiala absoluta:

Nostris resistentibus, hostes ad pedes desiluerunt., "Pe cand ai nostri se mentineau pe pozitie, dusmanii au descalecat.'

Propozitia circumstantiala CONDITIONALA

Datorita faptului ca propozitia conditionala alcatuieste o unitate foarte stransa cu principala regenta a ei, unitate care poarta denumirea de perioada conditionala, cele doua elemente componente ale acesteia poarta si denumiri speciale (principala se numeste si apodosa, iar conditionala protasa, ambii termeni fiind de origine greaca si ilustrand pozitia in perioada pro-, "in fata', pentru ca propozitia conditionala preceda de regula propozitia regenta si apo-, "inapoi', "in spate'), care ilustreaza, intre altele, si influenta subordonatei, in plan modal-temporal, asupra regentei sale.

Dupa modurile si timpurile conditionalei se pot deosebi trei tipuri ale perioadei conditionale:

tipul perioadei conditionale elemente introductive modul
reala si, nisi, ni, si non, sin  indicativ

sin minus, sin aliter

"daca', "daca nu'

"iar daca nu'

Si uenis, laetus sum., "Daca vii, sunt bucuros.'

Si ueniebas, laetus eram., "Daca veneai, eram bucuros.' Si uenies, laetus ero., "Daca vei veni, voi fi fericit.' Memoria minuitur nisi earn exerces., "Memoria slabeste, daca nu o cultivi.'

potentiala si, dum, modo, dummodo conjunctiv

prezent perfect

Si uenias, laetus sim., "Daca ai putea poti veni, as putea pot fi bucuros.'5/ ueneris, laetus fuerim., "Daca ai fi putut puteai veni, as fi putut puteam fi bucuros.'

Oderint, dum metuant., Sa [ma] urasca, numai sa se teama [de mine].'

Ireala si, nisi, ni conjunctiv

imperfect m.m.c.p.

Si uenires, laetus essem., "Daca ai veni, as fi bucuros.'

Si uenisses, laetus fuissem., ,Daca ai fi venit veneai, as fi fost

eram bucuros.'

Nisi Alexander essem, ego uero uellem esse Diogenem., ,Daca

nu as fi Alexandru, as vrea intr-adevar sa fiu eu Diogenes.'

Alte utilizari ale conjunctiilor si si nisi

a. si cu valoare:

concesiva conjunctivul: "chiar daca'

Non, si me obsecret, redeam., "Nu m-as intoarce, chiar daca m-ar ruga staruitor.'

completiva interogativa indirecta conjunctivul: "daca'

Hanc paludem si nostri transirent hostes exspectabant., "Dusmanii asteptau [sa vada] daca ai nostri treceau aceasta mlastina.'

b. nisi cu valoare restrictiv-limitativa (inclusiv in propozitii
eliptice de predicat):

Miseras illudi nolunt, nisi forte se iactant., "Ei nu vor ca niste oameni nefericiti sa fie amagiti, afara de cazul ca daca nu cumva) se lauda [cu acest lucru].'

Substituirea propozitiei conditionale

printr-o propozitie participiala relativa

Mendaci homini, ne uerum quidem dicenti, credere solemus., "in omul mincinos obisnuim sa nu avem incredere, nici chiar daca spune adevarul.'

printr-o participiala absoluta

Reluctante natura, irritus labor est., "Daca natura se impotriveste, efortul [omului] e zadarnic.'

printr-o propozitie relativa circumstantiala

Sed stulti sumus, qui Drusum, qui Africanum, Pompeium /..J P. Clodio conferre audeamus., "Dar suntem niste prosti, daca indraznim sa-1 comparam pe Drusus, pe Africanus, pe Pompeius cu P. Clodius.'

Propozitia circumstantiala CONCESIVA

Quamquam hoc tibi aegre est, tamen fac accures., "Desi acest lucru ti-e greu, incearca totusi sa-1 realizezi.'

Quamuis malam rem quaeras, illic reperias., "Oricat de rau ar fi ceea ce cauti, aici 1-ai putea gasi.'

Socrates, cum facile posset educi e custodia, noluit., "Socrates, cu toate ca putea fi usor scos de sub paza, nu a vrut.'

Fremont omnes licet, dicam quod sentio., "Oricat ar murmura toti, voi spune ceea ce simt.'

Modul conjunctiv se utilizeaza cand actiunea starea exprimate prin intermediul concesivei sunt vazute ca potentiale sau ireale.

Substituirea propozitiei concesive

printr-o propozitie participiala relativa sau absoluta
Romani non rogati Graecis ultro auxilium obtulerunt.,

"Romanii, cu toate ca nu fusesera solicitati, au oferit din initiativa proprie ajutor grecilor.'

Tot milia latrocinantur, morte proposita., "Atatea mii [de oameni] fac talharii, desi pedeapsa cu moartea [le]-a fost anuntata.'

printr-o propozitie relativa circumstantiala

Diues decessit, qui tam felix fuisset, "A murit bogatasul, care desi] a fost atat de fericit.'

capitolul iv propozitii specific latinesti

A. Propozitia participiala relativa

Se numeste, in terminologie latina, participium coniunctum. Participiul prin care se exprima verbul predicativ al acestei propozitii se refera la un cuvant din propozitia regenta (cu functia de subiect, atribut sau complement). Participiala relativa poate indeplini functia unei propozitii circumstantiale de timp, de cauza, finala sau concesiva.

Se foloseste participiul prezent, cand actiunea participialei este simultana concomitenta cu aceea din regenta, si participiul perfect, cand actiunea participialei este anterioara celei din regenta.

Sequere uiam ad uirtutem ducentem., "Urmeaza calea ce duce spre virtute.'

Caesar Cascae bracchium arreptum graphic traiecit., "Caesar a strapuns cu condeiul bratul pe care il apucase al lui Casca.'

B. Propozitia participiala absoluta

Numita in terminologia latina de specialitate participium absolutum, reprezinta propozitia specific latina al carei predicat este exprimat printr-un verb la modul participiu la cazul ablativ in vreme ce subiectul ei este propriu, fara sa aiba nici o legatura gramatical-semantica cu subiectul principalei regente, si se afla si el la cazul ablativ al substantivului sau pronumelui prin care este exprimat. De aceea, propozitia participiala absoluta se numeste, in mod curent,

ablativul absolut. Timpurile participiului sunt aceleasi ca la participiala relativa si prezinta aceleasi valori.

Participiala absoluta constituie echivalentul propozitiilor circumstantiale de timp, de cauza, concesive si conditionale.

Crescente in dies f ama belii, tribuni delectus impediebant., "Desi zvonul de razboi crestea pe zi ce trece, tribunii impiedicau recrutarile.'

Sublata causa, tollitur effectus., "Daca se inlatura cauza, este inlaturat si efectul.'

CAPITOLUL V CONCORDANTA TIMPURILOR

Cuprinde regulile care stabilesc la ce timp al modului conjunctiv trebuie sa stea verbul predicativ al unei subordonate strict dependente de regenta sa.

Regula generala a concordantei timpurilor modului conjunctiv numita in terminologie latina consecutio temporum este urmatoarea:

propozitia principala

prezent viitor I viitor II

imperfect

perfect

m.m.c.p.

raport de concordanta

SIMULTANEITATE

ANTERIORITATE

POSTERIORITATE

SIMULTANEITATE

ANTERIORITATE

POSTERIORITATE

propozitia subordonata

conjunctiv prezent conjunctiv perfect

conjunctiv prezent

al conjugarii perifrastice

active

conjunctiv imperfect conjunctiv m.m.c.p.

conjunctiv imperfect al conjugarii perifrastice active

BIBLIOGRAFIA SELECTIVA

Barbu N.I., Vasilescu Toma, Gramatica latina. Fonetica morfologia Sintaxa, urmate de un appendix. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, editia a Il-a,

Ernout Alfred, Thomas F., Syntaxe latine. Ed. a II-a. Paris, Klincksieck,

editia a lll-a,ibid., 1964. Slusanschi Dan, Sintaxa limbii latine. Vol. I. Sintaxa propozitiei. Vol. IL

Sintaxa frazei. Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti,