Lumea a treia

LUMEA A TREIA

l. America latina

Statele din America latina s-au implicat in cel de-al doilea razboi mon­dial mai degraba formal. Daca Argentina a aratat mai multa simpatie pentru Germania nazista si aliatii sai, in schimb celelalte tari din zona s-au solidarizat cu Statele Unite, in mod firesc, am spune, Mexicul a declarat razboi Axei, la mai si a participat chiar la confruntarile din Pacific. La randul ei, Brazilia a incheiat un acord de aparare cu Washingtonul, la 11 august 1 in virtutea acestuia trimitand chiar trupe la operatiunile din Italia.

Pentru America latina, razboiul a avut in special efecte economice si a contribuit, evident, la accentuarea dependentei fata de Statele Unite. Semnalul unui curs politic apropiat de Casa Alba 1-a dat chiar Mexicul. Ales, la iulie drept primul presedinte civil al tarii, Miguel Aleman a initiat un program de dezvoltare interna bazat pe industrializare, electrificare, irigare si modernizarea transporturilor. Bunele relatii cu Statele Unite s-au concretizat in primul schimb de vizite intre cele doua state la nivel de presedinte in

Desigur, in noul context postbelic, nu au lipsit nici eforturile regionale de unificare. Expresia cea mai clara in acest sens este infiintarea Organizatiei Statelor Americane (O.S.A.) cu prilejul conferintei de la Bogota, din aprilie la care au participat noua state. Organizatia era insa puternic influentata de atitudinea Statelor Unite, conduita americana fiind profund determinata, la randul ei, de amenintarea comunista si de efectele razboiului rece.

De altfel, cu exceptia Cubei, la care ne-am referit deja intr-un capitol anterior, regimurile marxiste nu au reusit sa se impuna decat pasager in alte tari latino-americane. Asa se explica, intre altele, interventia deschisa din Guatemala, in cand guvernul sustinut de forte procomuniste a fost rasturnat.

O caracteristica, atat in America Centrala, cat si in cea de Sud, a fost prezenta unor regimuri de mana forte, dictatoriale. De exemplu, in Haiti, intre si s-a impus François Duvalier, ales presedinte pe viata in "Papa Doc', cum era supranumit, a reusit chiar sa asigure succesiunea pentru fiul sau, Jean Claude Duvalier (..Baby Doc'). Acesta a continuat politica tatalui sau pana la februarie atunci cand a fost nevoit sa paraseasca tara in urma unor puternice miscari populare.

Un alt exemplu caracteristic pentru intelegerea evolutiilor politice din zona il constituie Nicaragua. Aici, dictatura familiei Soinoza, instaurata cu de ani in urma, a fost rasturnata in februarie iar puterea a fost preluata de Frontul Sandinist de Eliberare Nationala (F.S.L.N.), care, avand o orientare marxista, s-a apropiat de Cuba. Miscarea se va dovedi fatala in contextul in care presedintele american Ronald Reagan nu putea tolera un nou regim comunist in zona. Ca urmare, el a pus la dispozitia C.I.A. o suma importanta de bani pentru organizarea unei miscari de rezistenta in Nicaragua, respectiv fortele contras. Finantarea acestor trupe rebele a continuat si dupa ce, in aprilie prin amendamentul senatorului Edward Boland, ajutorul pentru Nicaragua era stopat, iar trei luni mai tarziu de la Managua erau expulzati trei diplomati americani sub acuzatia ca sunt agenti C.I.A.

Cand s-a descoperit ca ajutorul pentru trupele contras era acordat ilegal, in Statele Unite a izbucnit celebrul scandal Iran-Contra privind livrarea de anne pentru Iran in ciuda embargoului si de bani pentru trupele contras, desi amendamentul Boland o interzicea. Pe acest fundal, in noiembrie au loc alegeri in Nicaragua castigate de sandinisti, care obtineau iar Daniel Ortega isi pastra functia de presedinte. Totusi, Reagan se incapatana sa nu recunoasca regimul de la Managua, motiv pentru care a impus sanctiuni economice ce au dus la o rata imensa a inflatiei si, in general, la ruinarea tarii, astfel ca, la alegerile din sandinistii au pierdut puterea in favoarea Opozitiei Vuite si a Violetei Chamorro. noul presedinte agreat de Washington.

Cazul Nicaraguei este simptomatic pentru intelegerea evolutiilor politice si a intereselor Statelor Unite in zona, mai ales pe parcursul razboiului rece. Fara a intra in detalii asupra fiecarui stat din zona, ne vom referi doar la unele cazuri semnificative Argentina, Brazilia, Chile.

Argentina a aratat simpatii evidente, pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial, fata de puterile Axei. Spre finalul conflictului, la februarie in urma unei lovituri de stat, junta "coloneilor' a preluat conducerea tarii, in contextul in care se profila clar infrangerea Germaniei, iar relatiile cu Statele Unite erau tensionate. Totusi, Argentina va intra in razboi alaturi de Natiunile Unite abia la martie 1

Figura marcanta a juntei de guvernamant a fost colonelul Juan Domingo Peron, ales presedinte la scrutinul din februarie Alaturi de el s-a remarcat sotia sa, celebra Evita Peron, care i-a influentat multe din deciziile politice. Peron s-a mentinut in fruntea statului pana in promovand o politica populista si nationalista, insa va fi si el victima unui complot al militarilor. Eforturile sefului statului au fost sustinute de Partidul Muncii, cunoscut si sub numele de Partidul Peronist.

O realizare importanta a peronistilor a fost Constitutia din martie Potrivit noilor sale prevederi, Juan Peron a fost abilitat sa candideze pentru inca un mandat de presedinte, pe care 1-a obtinut tara probleme in noiembrie De aceasta data, Peron a reusit sa impuna un plan cincinal care a dat roade in plan economic, insa, pe de alta parte, el a intrat in conflict deschis cu biserica romano-catolica.

Dupa ce a reusit, cu ajutorul armatei, care i-a fost fidela, sa inabuse o revolta la iunie Juan Peron isi va pierde postul cateva luni mai tarziu, tot in urma unei rebeliuni militare. Dupa un razboi civil de trei zile, soldat cu circa de victime, Peron a fost nevoit sa fuga in Paraguay si. de aici, in Spania.

Trasatura principala a vietii politice din Argentina a fost instabi­litatea, dublata de amestecul militarilor. Nici revenirea, dupa ani de exil, a lui Juan Peron nu a schimbat prea mult datele problemei. La iunie Peron sosea la Buenos Aires, dupa o luna presedintele in exercitiu Hector Campora fiind nevoit sa demisioneze. Astfel, la alegerile din septembrie, Juan Peron va castiga lejer, obtinand din voturi. Din pacate, el nu si-a putut duce mandatul la bun sfarsit, incetand din viata la l iulie Functia de presedinte a fost ocupata de Isabela de Peron, cea de-a treia lui sotie, care devine prima femeie sef de stat din America latina.

Isabela de Peron s-a confruntat cu probleme economice deosebite, o puternica inflatie (care a ajuns la lovind tara. Numeroase greve, dublate de actiuni teroriste ale unor factiuni atat de dreapta, cat si de stanga, precum si manifestatii de strada au condus la inlaturarea Isabelei de Peron.

la martie de catre o junta militara in frunte cu generalul Jorge Rafael Videla.

Alte doua lovituri de stat 1-au adus la putere pe generalul Leopoldo Galtieri. in decembrie 1 incercand sa mascheze profunda criza interna prin care trecea Argentina, Galtieri a atacat trupele britanice din Insulele Falkland, ceea ce a condus la razboiul Malvinelor incheiat cu un dezastru pentru autoritatile de la Buenos Aires. De altfel, insusi Galtieri va fi inlocuit de generalul Reynaldo Bignone.

Depasirea crizei economice a coincis cu revenirea la democratie. Alegerile prezidentiale din octombrie au fost castigate de liderul Partidului Radical, Raul Alfonsin, care a initiat un program de reforme si a luat masuri pentru trimiterea in instanta a militarilor care se facusera vinovati de abuzuri. Totusi, Alfonsin nu a reusit sa controleze inflatia, ceea ce a determinat infrangerea lui cu prilejul scrutinului din mai de catre Carlos Saul Menem.

Desi a reusit sa normalizeze relatiile cu Marea Britanic si chiar sa modifice Constitutia, in 1994 Menem s-a confruntat cu aceleasi dificultati economice pe care le va mosteni si succesorul sau Fernando de la Rua. A fost nevoie de interventia directa a Fondului Monetar International care a alocat, in decembrie miliarde dolari pentru depasirea crizei.

Brazilia a fost de partea Statelor Unite pe parcursul intregului razboi mondial, trimitand chiar trupe in Italia. Dupa incheierea razboiului, regimul dictatorial al lui Vargas s-a confruntat insa cu mari dificultati interne, fiind rasturnat in octombrie Sunt organizate alegeri democratice, castigate de fostul ministru de razboi Caspar Dutra, iar Congresul va adopta, la septembrie o noua Constitutie. Potrivit prevederilor acesteia, era autorizata scoaterea in afara legii a partidelor considerate antidemocratice. Presedintele Dutra s-a confruntat cu o situatie externa complicata de faptul ca Uniunea Sovietica 1-a acuzat ca este o marioneta a Statelor Unite. El a reactionat scotand Partidul Comunist Brazilian in afara legii, la l mai si rupand relatiile diplomatice cu Moscova, la octombrie, in urma acestor evolutii, un senator si deputati comunisti si-au pierdut fotoliile.

Dupa alegerile din octombrie functia de presedinte a fost castigata de fostul dictator Vargas, care va forma un cabinet de larga coalitie, ce cuprindea reprezentantii tuturor partidelor importante. Au fost luate masuri pentru echilibrarea bugetului, inclusiv prin nationalizarea

industriei petroliere in septembrie

Regimul civil a fost rasturnat in urma unei lovituri de stat annate conduse de generalul Humberto Castelo Branco, seful Marelui Stat Major, in martie Beneficiind de puteri extraordinare, Branco a suprimat opozitia, luand mai ales masuri impotriva stangii. Militarii au controlat viata politica braziliana timp de 1 de ani.

in Tancredo Neves era ales presedinte, dar el va muri inainte de preluarea demnitatii, care a revenit lui Jose Sarney. Acesta a luat masuri pentru a curma inflatia si a impus un regim de austeritate, orientare continuata, in linii generale, si de noul presedinte ales in decembrie 1 Fernando Collor de Mello.

La l ianuarie functia de presedinte a fost preluata de Fernando Cardoso, reales la finele lui El a modificat Constitutia astfel incat un candidat sa nu poata fi ales decat pentru doua mandate. Cardoso s-a confruntat cu o noua si puternica criza financiara cu incepere din

Chile s-a declarat neutra la inceputul razboiului mondial, guvernul radical condus de presedintele Juan Antonio Rios alaturandu-se puterilor Aliate abia in tara fiind si membru fondator al Organizatiei Natiunilor Unite. Primele alegeri postbelice, organizate in au fost castigate de Gabriel Videla, sustinut de radicali si comunisti, insa, la fel ca in Brazilia, relatiile cu Uniunea Sovietica se vor inrautati si comunistii vor fi indepartati din guvern in aprilie Au urmat scoaterea in afara legii a partidului comunist si arestarea a sute de membri ai acestuia in conformitate cu prevederile Legii pentru Apararea Democratiei.

in deceniile care au urmat, viata politica din Chile a fost agitata, fiind dominata de partidele de centru-dreapta. O schimbare majora se va produce insa cu prilejul alegerilor din cand foitele de stanga vor forma o coalitie, Uniunea Populara, care il va desemna pe Salvador Allende candidat prezidential. Dupa o campanie tensionata, in care Allende a promovat un program marxist, bazat pe nationalizarea industriei, bancilor si comunicatiilor, el a obtinut din voturi, fata de cele ale candida­tului dreptei, Alessandri. La octombrie. Congresul il alegea drept prese­dinte pe Salvador Allende.

Noul sef al statului a inceput implementarea unui program socialist, ceea ce reprezenta o noutate pentru un stat necomunist din emisfera vestica. Masurile luate de Allende pentru trecerea in proprietatea statului a industriei de monopol si accelerarea reformei agrare au condus la polarizarea societatii chiliene, in tensiunea a crescut, pe fondul

cresterii preturilor si al crizei alimentare inregistrandu-se greve si o intensificare a violentei politice, fapt ce a condus tara spre haos. Nu trebuie neglijat aici nici rolul "subteran' jucat de Statele Unite, ingrijorate de perspectiva consolidarii unui regim comunist in America latina.

Pe acest fond, la 11 septembrie presedintele Allende a fost ucis in timpul unei rebeliuni militare, puterea fiind preluata de generalul Augusto Pinochet. S-a instaurat dictatura, Congresul fiind dizolvat, partidele politice desfiintate si introdusa cenzura. Totodata, o campanie represiva a vizat oponentii noii puteri, fiind arestati numai pana in circa 1 de cetateni, din care multi au "disparut' fara urma.

Desi starea de asediu a fost ridicata in Pinochet a ramas la putere si si-a consolidat pozitia. Au contribuit la aceasta si rezultatele in plan economic, mai ales cele obtinute pana in insa, pe fondul recesiunii mondiale, situatia a inceput sa se inrautateasca, astfel ca Pinochet va reimpune starea de asediu in noiembrie 1 in acest context, mai ales dupa atentatul nereusit la viata generalului din septembrie 1 vor fi luate noi masuri represive.

in august starea de urgenta a fost ridicata, iar in octombrie s-a organizat un plebiscit privind posibilitatea ca mandatul Iui Pinochet sa fie extins pana in intrucat din votanti s-au pronuntat impotriva prelungirii, in decembrie au fost organizate primele alegeri libere dupa lovitura de stat din Ca urmare, datorita victoriei candidatului Partidului Democrat Crestin. Patrick» Aylvvin, dictatura militara din Chile a luat sfarsit. Noul presedinte a initiat masuri vizand redresarea economica a tarii, dar a infiintat si o comisie de ancheta asupra violarii drepturilor omului de catre Pinochet.

Interesanta este soarta generalului Augusto Pinochet. La octombrie fostul dictator, in varsta de de ani, era arestat in Marea Britanic la cererea justitiei spaniole. Pinochet era acuzat de uciderea unor cetateni spanioli care se aflasera in Chile si intrasera in conflict cu regimul dictatorial. Arestarea lui Pinochet a declansat un scandal diplomatic international. La octombrie inalta Curte de la Londra se va pronunta pentru imunitatea generalului, declarand detentia ilegala. In urma protestelor declansate de organizatii ce apara drepturile omului si de rude ale victimelor, o comisie a Camerei Lorzilor va reveni asupra verdictului cu un vot de trei la doi. Dar si aceasta decizie va fi invalidata. datorita faptului ca ministrul de interne britanic. Jack Straw, va dezvalui

legaturile stranse dintre lordul Hoffman, unul din cei cinci judecatori, si organizatia Amnesty International. Astfel, dupa ce autoritatile britanice au constatat ca Pinochet era prea bolnav pentru a face fata unui proces, fostului dictator i se va permite sa se intoarca in Chile, in martie Cu toate eforturile depuse de avocatii lui Pinochet, totusi autoritatile chiliene au declansat procedurile legale, generalul fiind acuzat public pentru crimele savarsite dupa

Aceste succinte observatii nu fac decat sa puna in lumina faptul ca viata politica din America latina a fost una agitata in ultima jumatate a veacului trecut. Numeroase lovituri de stat, rasturnari spectaculoase, crize economice, precum si implicarea directa a marilor puteri nu fac decat sa confirme asertiunea.

2. Africa

Continentul african a devenit parte activa a raporturilor internationale abia dupa masivul proces de proclamare a independentei a numeroase state. De altfel, pe langa problemele la care ne-am referit deja cele privind Algeria si razboiul Suezului sau aventura comunista din unele tari. Africa s-a confruntat cu doua mari fenomene, respectiv decolonizarea si apartheidul.

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in conditiile in care Germania si Italia pierdusera posesiunile coloniale inca din continentul era impartit intre patru mari puteri europene: Marea Britanic, Franta. Portugalia si Belgia. De fapt, existau doar patru state independente, anume Egipt, Etiopia, Liberia. Maroc, si dominionul Africa de Sud.

Decolonizarea a fost favorizata de mai multe elemente, intre acestea un rol important avandu-1 faptul ca, dupa razboi, mai ales in coloniile britanice, au fost incurajate fortele politice locale, care au evoluat spre partide de masa: ele au influentat pozitiv mersul spre independenta, inaugurat, in de Ghana, urmata de Nigeria. Sierra Leone si Gambia Mai complicata a fost situatia din estul Africii, acolo unde britanicii vor recunoaste independenta a trei state. Kenya, Tanganika si Uganda dupa unele miscari locale, cea mai cunoscuta fiind Mau-Mau din Kenya.

Miscarea Mau-Mau avea un caracter nationalist si lupta in mod declarat impotriva dominatiei albilor. Luptele de guérilla au tinut aproape patru ani. bilantul fiind unul sangeros, numai rebelii inregistrand 11 de morti. Desi. dupa rezistenta armata a incetat, prestigiul liderului

Jomo Kenyatta a ramas constant, dupa proclamarea independentei Kenyei, in acesta devenind prim-ministru.

Franta a urmat o cale diferita. Refuzand initial sa accepte usor pierderea coloniilor, Parisul va fi nevoit sa o faca mai ales dupa ce experienta negativa din Indochina si-a spus cuvantul. De altfel, inca din in Adunarea constituanta a celei de-a patra republici intrau de reprezentanti din Africa neagra. Desigur, ulterior, si aventura algeriana a avut rolul ei. Totusi, francezii vor recunoaste noul statut al fostelor colonii, dupa ce, initial, le-au consacrat autonomia ca teritorii "de peste mari' in cadrul Comunitatii franceze cu incepere din potrivit Constitutiei promovate de Charles de Gaulle.

Micuta Belgie era putere coloniala datorita faptului ca regele primise colonia Congo, in in nume personal. Dupa ce, in au izbucnit rascoale si miscari populare cu un vadit caracter antieuropean, in anul urmator metropola a permis desfasurarea de alegeri care au condus la formarea unei Adunari Nationale ce a proclamat independenta statului la l iulie 1

Coloniile portugheze Angola si Mozambic si-au castigat indepen­denta abia dupa ce au infrant puternica opozitie militara a Lisabonei, care nu se impaca deloc cu pierderea posesiunilor africane. Pe acest fond, miscarile de eliberare care au reusit, in cele din urma, sa invinga puterea europeana vor fi tentate de ideea promovarii unor regimuri comuniste.

in Africa de Sud, dominion care a sprijinit Aliatii pe parcursul razboiului mondial, gruparea albilor afrikaaners, care controla v iata politica locala, a impus o politica de apartheid ce era, in primul rand, expresia dominatiei minoritatii albe in fata majoritatii de culoare in toate sferele vietii economice, politice si sociale. Politica segregation i sta a atins insa dimensiuni inacceptabile, inexplicabile pentru civilizatia umana in curs de cucerire a spatiului cosmic. Populatia de culoare nu avea dreptul sa foloseasca mijloace de transport, cinematografe sau restaurante rezervate exclusiv albilor. Desigur, nici relatiile dintre persoanele cu culoare diferita a pielii nu erau acceptate, la fel ca si casatoria intre albi si negri. Totul a fost agravat de faptul ca apartheidul era. in Africa de Sud, ridicat la nivelul de politica de stat. O astfel de situatie putea fi comparata doar cu restrictiile pe care Hitler le aplicase evreilor in timpul regimului nazist.

Situatia din Africa de Sud era complicata si de evolutiile politice din jur, in special de implicarea trupelor cubaneze in Angola, un semnal clar al

interesului Uniunii Sovietice in zona. Totusi, noul premier Pieter W. Botha. care preia conducerea guvernului in va initia o serie de masuri vizand ameliorarea statutului populatiei de culoare, inclusiv prin adoptarea noii Constitutii din Prin prevederile sale, aceasta ii nemultumea insa atat pe reprezentantii locuitorilor majoritari, intrucat nu le oferea o participare reala la viata politica, cat si pe conservatorii afrikaaners, pentru ca era atacat principiul nereprezentarii totale a populatiei de culoare.

in conditiile protestelor comunitatii internationale si ale sanctiunilor economice impuse de Organizatia Natiunilor Unite, politica de deschidere a regimului de la Pretoria va fi continuata de noul sef al guvernului. Frederik de Klerk, care in va anunta un nou curs politic si il va elibera pe liderul Congresului National African. Nelson Mandela.

Discutiile dintre de Klerk si Mandela au alternat cu confruntari violente intre populatia de culoare si autoritatile statului. Desi anul a constituit imul de varf din acest punct de vedere, totusi s-a ajuns la organizarea primelor alegeri multirasiale in aprilie La mai erau deschise lucrarile noului Parlament, dominat de Congresul National African, iar Nelson Mandela era ales presedinte la mai. O data cu acest eveniment, desi situatia a ramas complicata, s-a pus capat politicii oficiale de apartheid.

O problema deosebita, dupa cucerirea independentei de catre statele africane, a reprezentat-o izbucnirea a numeroase conflicte regionale gene­rate de nationalism, religie si, nu de putine ori, de neintelegeri intertribale. De exemplu, la putin timp dupa proclamarea independentei Nigeriei, au izbucnit lupte intre gruparile musulmane, catolice si anglicane din tara. Astfel, s-a ajuns la internationalizarea problemei Biafrei, care va ramane in istorie ca un caz tipic in care s-a ajuns la infometarea cronica a populatiei dintr-o intreaga regiune in numele unor precepte religioase si nationaliste.

Criza a fost declansata de generalul Johnson Ironsi, reprezentant al gruparii catolice Ibo. ce domina estul Nigeriei, care a dat o lovitura de stat reusita in ianuarie S-a declansat o adevarata isterie in nordul tarii, dominat de musulmani, care au masacrat mii de Ibo. incercand sa preintampine dictatura acestora. In iulie, o noua lovitura militara a condus la capturarea si uciderea lui Ironsi de catre generalul Yakubu Gowon. exponent al minoritatii crestine din Nord. Noul presedinte a incercat sa puna capat atacurilor la care erau supusi minoritarii Ibo din Nord, fara

succes insa, propunand totodata un plan de pace prin crearea unei structuri federale, cu 1 state, in Nigeria.

Propunerea lui Gowon a fost respinsa de guvernatorul militar al regiunii estice, colonelul Chukwuemeka Ojukwu, reprezentant al mino­ritatii Ibo. Acesta s-a ridicat impotriva guvernului central si, la mai a proclamat independenta regiunii Biafra. Un element semnificativ, pe care se pare ca s-a bazat si Ojukwu, il reprezenta faptul ca provincia era bogata in petrol. Cu toate acestea, miscarea secesionista nu a avut succes, dar in schimb efectele asupra populatiei Nigeriei, in ansamblu, au fost extrem de negative. Tragedia Biafrei s-a intins pe durata a trei ani, abia la ianuarie generalul Ojukwu predand puterea sefului sau de stat major, generalul Effiong, si parasind tara in directia Coasta de Fildes. Dupa doua zile. Effiong va anunta capitularea.

Din nefericre, cazul Biafrei nu va ramane singular, Etiopia. Ruanda si Somalia fiind doar cele mai cunoscute exemple. Milioane de locuitori nevinovati au platit pretul suprem pentru satisfacerea orgoliului unor lideri locali sau ca rezultat al unor jocuri de culise la scara internationala.

De altfel, daca am incerca sa caracterizam succint principalele fenomene ale vietii politice, economice si sociale din Africa, ar trebui sa subliniem, in primul rand, faptul ca obtinerea independentei nu a fost urmata, de cele mai multe ori, de instaurarea unor regimuri democratice si capabile sa asigure bunastarea populatiei. Instabilitatea politica a fost amplificata de interferenta militarilor in treburile statului, de aici rezultand numeroase tentative de lovitura de stat. Conflictele interetnice, rasiste, intertribale au contribuit si ele la agravarea tensiunilor. Nu au lipsit nici cazurile unor dictatori, cum a fost Idi Amin Dada in Uganda, care au instituit un regim de teroare atat in propria tara, cat si in statele vecine.

V.3. Asia

La unele probleme ale celui mai mare continent ne-am referit deja atunci cand am analizat situatia din China si Japonia, conditiile proclamarii independentei Indiei sau razboaiele din Indochina si Coreea, interventia americana din Vietnam si cea sovietica din Afganistan, precum si fenomenul comunist. Totusi, numeroase alte subiecte care au influentat raporturile internationale si care sunt legate de evolutiile politice din Asia

prezinta interes. Avem in vedere cu precadere situatiile concrete din India, Indonezia si Iran, dar si din alte zone.

Figura politica dominanta a Indiei, dupa proclamarea independentei, a fost Jawaharlal Nehru, prim-ministru intre si in calitate de lider necontestat al Congresului National Indian, el a promovat o politica economica menita sa asigure independenta interna si sa ridice standardul de viata al populatiei, in timp ce in plan extern a fost adeptul unei pozitii de echilibru in lupta dintre marile puteri, concretizata in miscarea de nealiniere.

Dupa ce India a fost lovita in de mai multe dezastre naturale, inclusiv o serie de cutremure catastrofale in Assam, s-a declansat o puternica foamete. Pentru depasirea crizei, Nehru a apelat la ajutorul Statelor Unite, dar, din a incercat sa ia masuri pentru controlarea nasterilor, sperand ca astfel sa limiteze fenomenul cresterii populatiei.

in planul relatiilor internationale, India a avut o pozitie de echilibru, insa s-a si confruntat cu o serie de tensiuni in raporturile cu vecinii. Astfel, datorita problemei Tibetului invadat de armatele chineze, in octombrie guvernul de la Delhi va trimite o nota puternicului vecin, in care isi exprima regretul pentru escaladarea conflictului. De asemenea, Nehru va fi unul din actorii principali ai Conferintei de la Bandung din aprilie la care au participat de state nealiniate, dupa cum, in contextul crizei Suezului din anul urmator, el se va intalni cu Tito si Nasser. Toate aceste initiative puneau in lumina credinta lui Jawaharlal Nehru potrivit careia India putea mobiliza foitele politice capabile sa puna in actiune o ,.a treia cale', lucru de mare importanta daca ne gandim la faptul ca totul se petrecea in plin razboi rece.

Dupa moartea lui Nehru, din 1967 in fruntea guvernului se va remarca unica sa fiica, Indira Gandhi. Desi va fi inlocuita in dupa o tentativa esuata a opozitiei de a o schimba in Indira Gandhi va reveni ca prim-ministru in insa va fi asasinata de un fanatic sikh in Pastrand traditia, fiul Indirei, Rajiv Gandhi, i-a succedat ca sef al executivului, dar va impartasi soarta mamei, fiind si el victima unui atentat cu bomba in mai 1

Tensiunile interne si atentatul ca arma politica au marcat evolutia Indiei in a doua jumatate a secolului trecut. Desi a intrat in clubul puterilor nucleare, tara nu a reusit sa-si rezolve marile probleme interne, amestecul

etnic si religios fiind dublat de cresterea necontrolata a populatiei si conflictele teritoriale cu vecinii.

Indonezia si-a proclamat independenta in conditiile infrangerii Japoniei, la august prin vocea autorizata a liderilor opozitiei patriotice din timpul razboiului, Mohammed Harta si Ahmed Sukarno. Fosta metropola. Olanda, a refuzat sa recunoasca starea de fapt, ceea ce a condus la un conflict armat, care se va incheia definitiv abia la decembrie Cu doar cateva zile mai inainte, Sukarno era ales primul presedinte al Indoneziei, iar Hatta prim-ministru.

Viata politica din Indonezia poate fi considerata caracteristica pentru statele asiatice. Tentative ale fostelor forte coloniale de a reveni, actiuni ostile ale gruparilor comuniste, care au condus inclusiv la o criza serioasa in 1 vor pigmenta realitatile politice indoneziene.

O importanta deosebita va avea revolutia islamica din Iran. La ianuarie sahul Mohammed Reza Pahlavi era fortat sa fuga din Teheran in fata unei revolte sustinute de fortele musulmane fundamentaliste. Momentul are o semnificatie aparte daca avem in vedere faptul ca sahul fusese un suporter al bunelor relatii cu Occidentul si, in primul rand. cu Statele Unite. Locul sau era luat de ayatollahul Khomeini, revenit dupa un lung exil impus de fostul sah.

Guvernul siit dirijat de Khomeini se va situa pe pozitii opuse celor promovate de Reza Pahlavi. De aceasta data. Statele Unite erau privite ca principalul inamic, in timp ce populatia erau incurajata sa revina la traditiile islamice, inclusiv in ceea ce priveste imbracamintea si rolul femeii in societate.

Relatiile cu Statele Unite, deja inghetate, vor cunoaste un motiv suplimentar de conflict in urma sechestrarii a de persoane care se aflau la ambasada americana din Teheran, la noiembrie de catre un grup islamist. Initial, protestatarii au cerut la schimb pe fostul sah. insa presedintele american nu a cedat si a blocat fondurile iraniene din Statele Unite. Dupa negocieri sinuoase, inclusiv dupa o tentativa de eliberare a ostaticilor prin utilizarea unor trupe de comando, care a esuat lamentabil, la ianuarie cei se intorceau acasa in schimbul deblocarii fondurilor in discutie.

Pe acest fundal, la septembrie se va produce un atac neasteptat din partea Irakului condus de Saddam Hussein. Profitand de dificultatile inerente cu care se confrunta orice nou regim, liderul irakian a incercat sa regleze un diferend teritorial privind zona Khuzistan. bogata in

petrol. Sprijinit indirect chiar de Statele Unite, interesate in rasturnarea regimului de la Teheran, Hussein a obtinut initial o serie de victorii, insa replica iraniana a condus la recuperarea teritoriului pierdut. Abia in mai cele doua state musulmane vor ajunge la o prima intelegere, dar luptele vor continua pana in Ulterior, dupa cum vom vedea in urmatorul capitol, Saddam Hussein va declansa un nou conflict, atacand Kuweitul si provocand interventia directa a Statelor Unite.

Chiar si o trecere succinta in revista a unor exemple pe care le-am considerat semnificative ne poate conduce la concluzia ca diversitatea a fost, poate, principala caracteristica a evolutiilor politice asiatice. La toate acestea se vor adauga numeroase complicatii locale, multe avand insa impact asupra unor fenomene globale.

V.4. Razboaiele arabo israeliene

Proclamarea statului Israel a complicat situatia deja inflamata din Orientul Mijlociu. Criza Suezului din a confirmat din plin acest lucra, iar numeroase alte conflicte nu vor face decat sa duca la escaladarea tensiunii. Mai mult, aparitia Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, in ca o expresie a dorintei Egiptului de a pune bazele unui organism care sa reprezinte interesele arabilor din tara sfanta, precum si inarmarea de catre Siria a gruparii Al Fatah, condusa de Yasser Arafat, vor duce la o stare exploziva.

Nici macar prezenta trupelor Natiunilor Unite ce stationau in Sinai dupa criza din nu a putut preveni un nou conflict. Intrat in istorie drept "razboiul de sase zile', evenimentul din iunie a fost generat, in primul rand, de dorinta liderului egiptean Gainai Abdel Nasser de a recupera teritoriile pierdute, motiv pentru care, la 1 mai, a cerat "castilor albastre' sa paraseasca Sinaiul. Dupa numai sase zile, Nasser anunta ca a inchis stramtoarea Tiran pentru Israel, provocand un val de solidaritate in lumea araba cu Egiptul. Astfel. Siria si Irakul i se vor alatura intr-o alianta militara antiisraeliana.

Desi dispunea in mod evident de resurse umane si militare inferioare statelor din jur, Tel Avivul a reactionat prompt. Noul ministru al apararii, generalul Moshe Dayan. va ordona, la iunie, un atac surpriza asupra trupelor egiptene si, in prima zi. vor fi distruse de avioane adverse, multe dintre ele aflate chiar la sol. Lipsit de aviatie, Egiptul a devenit o

prada usoara, pierzand in doar patru zile Gaza si Sinaiul, astfel ca israelienii vor atinge linia Canalului Suez.

Situatia se va repeta si in cazul Iordaniei. Lovind fulgerator, trupele israeliene vor ocupa Ierusalimul de Est si Cisiordania (West Bank), iordanienii cerand armistitiu la iunie. Dupa doua zile. evreii atacau Siria in punctul strategic al inaltimilor Golan. Practic, la iunie, Egiptul, Iordania si Siria erau invinse.

Explicatia principala consta in tactica moderna adoptata de Moshe Dayan, dar si in superioritatea armamentului detinut. Astfel a fost posibil ca Israelul, o tara cu o populatie de milioane locuitori si o armata de de soldati, sa scoata din lupta, in doar sase zile, o coalitie araba de de milioane de oameni, ce mobilizase un efectiv armat de de luptatori. Situatia este identica si in privinta pierderilor: de soldati israelieni fata de 1 de arabi.

Israelul nu a putut transforma insa acest succes militar categoric intr-unul politic pe termen lung. Cauza principala a fost interventia Uniunii Sovietice, care a sustinut Egiptul, Iordania si Siria, inclusiv prin livrarea de armament. Mai mult, o data cu venirea lui Yasser Arafat, in in fruntea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, autoritatile israeliene se vor confrunta cu o lunga campanie care a inclus lupte de guerilla si atacuri tero­riste, toate coordonate cu solicitari de ordin politic. Pe de alta parte, bazan-du-se pe sprijinul Statelor Unite, Israelul va declansa o cursa a inarmarilor in zona, fapt ce se va dovedi o noua provocare pentru statele arabe.

Dupa moartea lui Nasser, in fostul vicepresedinte Anwar el Sadat a preluat conducerea Egiptului si a trecut la modernizarea trupelor prin achizitionarea de tehnica sovietica, apeland totodata la consilieri mos­coviti. Dorind sa-si ia revansa dupa "razboiul de sase zile', el Sadat va ata­ca Israelul prin surprindere chiar de traditionala sarbatoare de Yom Kippur. la octombrie fiind imitat si de sirieni in zona inaltimilor Golan.

Dupa cateva succese initiale ale coalitiei arabe, Israelul va prelua initiativa si va trece Canalul Suez, la octombrie. Dupa o saptamana. Organizatia Natiunilor Unite a cerut incetarea focului si stoparea ofensivei israeliene, avand in acest sens acordul celor doua mari puteri. Uniunea Sovietica si Statele Unite, intrucat Israelul a continuat inaintarea, ignorand solicitarile forului mondial, Uniunea Sovietica a amenintat ca va trimite trupe in zona. in timp ce Statele Unite vor declansa alerta rosie pentru arsenalul nuclear propriu.

Abia in noile conditii, autoritatile de la Tel Aviv vor stopa ofensiva, marcand astfel un nou succes in disputa cu statele arabe. Totusi, spre deosebire de conflictul din pierderile evreilor vor fi mai mari, de morti si circa de raniti, fapt ce a provocat emotie si ingrijorare in randul opiniei publice. Desi a pierdut confruntarea militara, Anwar el Sadat a considerat ca a obtinut o victorie morala.

Unul din efectele majore ale razboiului 1-a constituit prima explozie a pretului petrolului, in urma deciziei luate de statele membre O.P.E.C. in Efectele s-au resimtit la nivel planetar, fiind vorba de o provocare noua, mai ales pentru statele superdezvoltate. De acum, miza petrolului va influenta multe din marile decizii privind strategia internationala, in special dupa ce in vom asista la un nou soc al petrolului. Efecte pozitive vor resimti principalele state exportatoare, liderii arabi devenind peste noapte foarte bogati.

Totusi, problema de fond nu fusese rezolvata, fiind evident ca trebuie gasita o solutie si pentru revendicarile palestinienilor. Pentru a evita un nou conflict si a identifica o solutie diplomatica, secretarul de stat american Henry Kissinger a declansat o ofensiva politica dupa incercand sa-i convinga pe israélien! sa fie mai flexibili si sa faca unele concesii. Kissinger avea in vedere si atuul oferit de faptul ca statul evreu era dependent de ajutorul american.

Misiunea diplomatica americana se desfasura sub auspicii negative, deoarece nici lumea araba nu era prea convinsa de calea negocierilor ca sursa a rezolvarii situatiei. Singurul stat care facea nota disonanta era Egiptul, presedintele el Sadat apeland chiar la un gest spectaculos in decembrie atunci cand a vizitat Israelul, fiind primul sef de stat arab primit in Knesseth.

in aceste conditii, presedintele american Jimmy Carter va obtine un succes diplomatic notabil. Sub egida sa, la septembrie la Camp David, presedintele egiptean Anwar el Sadat si premierul israelian Menahem Begin vor semna un acord prin care evreii dadeau asigurari ca-si vor retrage complet trupele din Sinai. promitand totodata ca vor incerca sa identifice masuri si pentru problema Palestinei, in schimb. Egiptul dadea asigurari ferme ca va respecta pacea.

Drept recompensa. Begin si el Sadat au primit premiul Nobel pentru pace. Interesant este faptul ca presedintele egiptean, in ciuda recunoasterii internationale a eforturilor sale dedicate pacii, si-a vazut pozitia subrezita in

lumea araba, multi lideri musulmani considerand ca trebuia adoptata o pozitie mai dura in raporturile cu evreii. De asemenea, fortele radicale egiptene il vor contesta pe presedinte.

Urmare a acordului de la Camp David, la martie Egiptul si Israelul vor semna un tratat de pace istoric. Din nefericire, Anwar el Sadat va plati cu viata dorinta de a gasi o solutie pasnica. La octombrie presedintele era asasinat de islamisti fundamentalist!, cu sprijinul unor elemente din armata. Noul sef al statului. Hosni Mubarak, va lua masuri dure impotriva extremistilor, cinci dintre asasini fiind condamnati la moarte, la martie

Dupa semnarea tratatului cu Egiptul, Israelul se va confrunta cu noi conflicte, de aceasta data in Liban. Dupa mai multe incidente sangeroase, la iunie trupele israeliene vor invada Libanul si, la iunie, Beirutul era ocupat. Actiunea guvernului evreu era insa ferm condamnata atat in exterior, cat si in interior. Prin vocea secretarului de stat Alexander Haig. Statele Unite au cerut retragerea israelienilor din Liban, iar opozitia parlamentara condusa de Shimon Peres va actiona in aceeasi directie. Mai mult. la iulie, circa de studenti au iesit pe strada la Tel Aviv, militand pentru pace. Totusi, retragerea se va produce abia in iunie

Anwar el Sadat nu este singurul lider politic din Orientul Mijlociu care a cazut victima extremismului, in aceeasi situatie s-a aflat si Ytzhak Rabin, primul ministru israelian fiind ucis de un student de de ani la noiembrie El platea astfel tribut pentru procesul de pace initiat si pentru ca daduse mana cu Yasser Arafat, la Casa Alba, in septembrie 1 Totusi, Shimon Peres, noul premier, a avut taria sa continue opera lui Rabin, constient fiind ca doar tratativele pot constitui sursa pentru o solutie durabila in raporturile dintre arabi si evrei. Astfel, in iunie era inregistrat un progres sensibil prin infiintarea Autoritatii Palestiniene din Cisiordania, Gaza si Ierusalimul de Est.

Conflictul din Orientul Mijlociu ramane inca o problema pentru Marile Puteri, pentru Israel si lumea araba, in noile conditii internationale, in ciuda tensiunilor si a faptului ca victime apar inca, fie ca rezultat al unor actiuni teroriste, fie ca masuri de retaliere luate de armata israeliana, pacea durabila nu poate fi obtinuta decat prin tratative oneste.