Organizarea de stat a voievodatului Transilvania

Organizarea de stat a voievodatului Transilvania

La venierea lor in Transilvania ungurii au gasit deja formate stratificarea sociala si relatiile de productie de tip feudal, formele de proprietate ale feudalismului, precum si institutiile politice feudale in cadrul carora pe primul plan se afla institutia voievodatului. Aceste realitati ale lumii feudale au fost preluate de maghiari intrucat in momentul patrunderii lor in Campia Panonica si apoi in transilvania, maghiarii se aflau in epoca democratiei militare a triburilor si uniunilor de triburi si ca atare nu aveau institutii politice proprii. Preluand institutiile politice feudale romanesti, maghiarii le-au utilizat apoi ca instrumente de reprimare si nationala a populatiei romane autohtone si majoritare.

Totodata constatand ca se afla intr-o vadita inferitoritate numerica care ii impiedica sa exercite o dominatie efectiva asupra Transilvaniei, maghiarii au apelat la colonizari succesive cu sasi si secui, insa in ciuda acestor eforturi nu au putut schimba componenta etnica a Transilvaniei.

Asa cum rezulta din documentele cancelariei maghiare, inca din secolul 9 pe intreg teritoriu al Transilvaniei, precum si in Campia Panonica se aflau numeroase formatiuni prestatale romanesti: cnezate, voievodate, tari, conduse de nobili romani, cnezi, voievozi, juzi. In cadrul procesului de supunere a Transilvaniei s-a dat o lupta acerba intre nobilimea romana si nobilimea desprinsa din randul contopitorilor desemnati generic prin termenul de "nemes". Aceasta lupta a cunoscut 2 etape.

Intre sec. 12-15 in care nobilii romani sunt inca mentionati de documente oficiale, alaturi de nobilii maghiari, sasi si secui, ei continua sa exercite pe teritoriile pe care le conduc si pe care unii le aveau in proprietate, atributii administrative, judiciare, fiscale si militare, aceasta intrucat aparatul central al voievodatului nu era inca pe deplin constituit, iar romanii isi aparau cu indarjire institutiile.

Insa din a doua jumatate a secolului 15 romanii sunt exclusi cu desavarsire de la viata politica a tarii, iar drepturile lor sunt incalcate prin Unio Trium Nationum (1437), constituita intre maghiari, sasi si secui care a stat la baza organizarii politice a Transilvaniei pana la Marea Unire.

Pe acest fond si-au pastrat privilegiile doar un numar mic de nobili romani, aceia care au acceptat trecerea la catolicism si maghiarizarea. Ceilalti au decazut treptat in randurile micii nobilimi si apoi unii dintre ei chiar si in randul taranilor aserviti. Alaturi de categoriile nobiliilor laici recrutati din randurile celor 3 natiuni privilegiate, a existat in Transilvania si o nobilime ecleziastica alcatuita din inaltii prelati ai bisericii catolice care beneficiau de intinse domenii feudale cultivate cu tarani dependenti si care promovau o sustinuta politica de reprimare sociala si nationala a romanilor ortodocsi considerati chizmatici.

La polul opus al societatii din transilvania se aflau taranii dependenti denumiti iobagi. La origine, ei se puteau muta de pe o mosie sau alta dupa respectarea obligatiilor de plata a rentei feudale fata de stapanii feudali pe ale caror mosii se aflau. Insa dupa 1514 taranii dependenti au fost legati de vie, iar obligatiile privind prestarea rentei feudale au devenit tot mai impovaratoare: renta in munca a ajuns la 50 de zile pe an. In Transilvania reprimarea sociala a fost mult mai accentuata, deoarece ea se impletea cu cea nationala. De aceea, taranimea libera in Transilvania era extrem de redusa numericeste. In general, taranii liberi nu aveau pamant ca in Tara Romaneasca sau Moldova si se numeau jeleri. Datorita dezvoltarii mai accentuate a mestesugului si comertului, in Transilvania categoria orasenilor a reprezentat o categorie sociala semnificativa, orasenii fiind impartiti in bresle si aveau obligatii financiare si militare.

Organele centrale

In timpul voievodatului, Transilvania a avut organizare  centrala proprie de conducere ca urmare a organizarii sale autonome ca o entitate statala distincta de cea a regelui maghiar. Pana in secolul 12 cand dominatia maghiara asupra Transilvaniei se limita la zona de N-V a spatiului intra-carpatic, Transilvania era condusa de un principe care rezida la curtea regelui maghiar. Constatand ca nu pot supune Transilvania numai prin forta, maghiarii au fost nevoiti sa faca unele concesii si sa accepte formele traditionale de organizare politice feudale romanesti si in special institutia voievodatului si totodata au fost nevoiti sa colaboreze cu nobilimea autohtona. Pe acest fond, s-a constituit voievodatul Transilvania prin extinderea la nivelul intregului spatiu intra-carpatic a acestei institutii politice romanesti astfel incat la 1174 documentele medievale il mentioneaza pe Leustachiu, primul voievod al Transilvaniei.

Voievozii Transilvaniei, dintre care multi erau de origine romana si formau adevarate dinastii deti din punct de vedere formal erau vasalii regelui maghiar, au cautat permanent sa-si largeasca atributiile si sa inlature dominatia maghiara. Unii dintre ei au si reusit pentru anumite perioade de timp sa transforme Transilvania intr-un regnum distinct de regnum hungariae. Voievozii Transilvaniei aveau atributii administrative, judecatoresti si militare. Pe plan administrativ, il numea pe vice voievod, pe dregatorii Transilvaniei, precum si pe conducatorii comitatelor, iar pe plan judiciar, era judecatorul suprem al Transilvaniei. Insa atat in domeniul administrativ, cat si in domeniul judiciar atributiile voievodului erau limitate de autonomia comitatelor, a scaunelor sasesti si secuiesti, de privilegiile acordate bisericii catolice si oraselor, de atributiile superioare ale regelui maghiar si nu in ultimul rand de faptul ca Domnii Tarii Romanesti si Moldovei detineau in Transilvania intinse feude. In incercarile repetate ale regelui maghiar de a limita atributiile voievodului Transilvaniei au esuat, raportul de forte inclinand in favoarea voievodului Transilvaniei incepand din secolul 15 acesta devenind, spre pilda si comite al secuilor sens in care isi exercita autoritatea in mod direct si asupra scaunelor secuiesti. Pe plan militar voievodul Transilvaniei era comandantul suprem al armatei din Transilvania, pozitie pe care a pastrat-o intotdeauna nestirbita dat fiind si rolul strategic al Transilvaniei de bastion de aparare a regelui maghiar impotriva navalirii turcilor si tatarilor.

In exercitarea atributiilor sale voievodul Transilvaniei era ajutat de un aparat de dregatori la nivel central asemanator cu sistemul dregatorilor din Iara Romaneasca si Moldova insa mai putin evoluat datorita subordonarii Transilvaniei fata de coroana maghiara, precum si datorita autonomiei de care se bucurau unitatile administrativ-teritoriale. Abia in epoca principatului se va constitui in Transilvania un aparat complet de dregatori la nivel central.

Cei mai importanti dregatori ai Transilvaniei erau vice voievodul, notarul voievodului, seful cancelariei voievodale avand atributii asemanatoare celor ale logofatului si judele curtii voievodale cu atributii asemanatoare cu cele ale vornicului.

Un alt organ de stat la nivel central era congregatia generala a nobililor ( Congregatio Generalis Nobilium) care era o adunare reprezentativa pe stari a nobilimii , comitatelor, clerului, orasenilor si taranilor liberi, proprietari de pamanturi. Initial din componenta congregatiei au facut parte si romanii, ultima congregatie la care romanii sunt mentionati an documente fiind cea din 1291. Ulterior romanii au fost exclusi de facto de la lucrarile congregatiei si de iure in 1437 prin Unio Trium Nationum, care stabilea ca la lucrarile congregatiei vor participa numai reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate.

Acest organ de stat nu era un organ cu activitate permanenta, era convocat periodic de catre voievod de regula la Turda. Atributiile congregatiei erau judiciare, administrative si fiscale. Congregatia juca un rol foarte important intrucat ca o expresie a largei autonomii a voievodului nici o masura legislativa luata de Dieta Maghiara nu se aplica in Transilvania daca nu era insusita si de catre congregatie.

Organele Locale

Organizarea locala a Transilvaniei este o imbinare a structurilor politice-administrative romanesti pe care maghiarii le-au gasit la venirea in Transilvania si care au supravietuit voievodatului fiind preluate si de catre maghiari cu elemente de organizare imprumutate de maghiari din sistemul feudal german. Astfel in zonele locuite exclusiv de romani unitatile administrativ-teritoriale erau districtele romanesti conduse de cnezi, voievozi, juzi in special in zonele de margine ale voievodatului.

In regiunile in care printre populatia romana au patruns si maghiari unitatile administrativ-teritoriale erau comitatele impartite in plasi. Comitatele erau conduse de un comite ajutat de un vicecomite, iar plasile erau conduse de catre praetor.

Initial comitii erau numiti de catre rege, iar din secolul 13 de catre voievod. Praetorii erau alesi de catre Adunarea nobililor comitatului.

In zonele unde au fost colonizati secui s-au organizat dupa modelul scaunelor de judecata ale romanilor, un numar de 7 scaune secuiesti care alcatuiau obstea secuilor (universitas siculorum) cu sediul la Odorhei. Fiecare scaun era condus de un capitan cu atributii administrative si judecatoresti ajutat sub acest ultim aspect de un jude scaunal.

Obstea secuilor era condusa de un comite al secuilor numit de catre rege pentru ca din secolul 15 voievodul Transilvaniei sa devina comite al secuilor.Comitele era ajutat de un vicecomite si de un jude regal ca reprezenant al autoritatii centrale la nivelul scaunelor.

In zonele locuite de sasi s-au organizat deasemenea scaune ca unitati administrativ-teritoriale dupa acelati model al scaunelor de judecata romanesti, in total un numar de 9 scaune care alcatuiau obstea sasilor (universitas saxonum) cu sediul la Sibiu.

In fiecare scaun conducatorul era asigurat de un jude regal numit de rege, ajutat de un vicejude si de un jude scaunar ales de localnici.

Obstea sasilor era condusa de un comite care era reprezentantul regelui maghiar, dar care ulterior a trecut sub autoritatea voievodului Transilvaniei fiind ales din secolul 15 de catre comunitatea locala.

Organizarea financiara a voievodatului Transilvania

Autonomia voievodatului si-a pus amprenta si asupra organizarii financiare astfel incat obligatiile fiscale fata de regatul maghiar erau inferioare obligatiilor fiscale fata de nobilimea din Transilvania.Taranii liberi aveau doar obligatii fiscale fata de stat, pe cand cei aserviti aveau si obligatia de a presta renta feudala sub cele 3 forme ale sale fata de nemes si de reprezentantul Bisericii Catolice. Unitatea de impunere pentru taranii dependenti era poarta iobageasca (gospodaria). Principala obligatie fata de stat era venitul camarii care initial era o obligatie prestata in natura, apoi a devenit o dare in bani al carei cuantum a crescut continuu. Taranii trebuiau sa plateasca si o dare funciara denumita "teragiu" care ulterior a fost extinsa si asupra orasenilor devenind o dare generala.

In situatii deosebite, spre exemplu in caz de razboi, era platita si o dare suplimentara denumita "subsidia". Tarile romane aveau o obligatie suplimentara denumita "quinqua gesima ovium".( trebuiau sa dea o oaie si un miel, la 50 de oi).

Sasii si secuii aveau un regim fiscal aparte. Sasii trebuiau sa plateasca darea Sf. Martin constand in 500 marci argint, iar secuii aveau un regim fiscal privilegiat datorita obligatiilor militare pe care le indeplineau, insa si ei trebuiau sa plateasca o dare speciala numita darea boilor, in sensul ca fiecare proprietar trebuia sa dea regelui cate un bou cu ocazia primei casatorii si cu ocazia nasterii primului fiu. Orasenii trebuiau sa plateasca si ei o dare speciala numita censul sau colecta.

Organizarea bisericii

Biserica Ortodoxa din Transilvania se afla in momentul patrunderii triburilor maghiare, in plin proces de organizare ierarhica care nu s-a putut insa desavarsi in epoca voievodatului, datorita dominatiei maghiare. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa din Transilvania si-a desfasurat neintrerupt activitatea asigurand continuitatea credintei religioase a romanilor.

Biserica Catolica a fost insa organizata treptat pe masura cuceririi Transilvaniei de catre maghiari, bucurandu-se de sprijinul nemesilor si al regiilor maghiari. Acestia din urma au inzestrat Biserica Catolica din Transilvania cu intinse mosii investite cu imunitati feudale si in schimb Biserica Catolica a dus o sustinuta politica de reprimare sociala si nationala a romanilor, acestia fiind obligati sa plateasca dijme Bisericii Catolice desi nu apartineau aceleiasi credinte religioase.

Regele maghiar exercita o stricta conducere si supraveghere a Bisericii Catolice avand dreptul de a-i numi si destitui pe inaltii prelati, precum si dreptul de a controla veniturile bisericii.

Organizarea armatei

Autonomia Transilvaniei s-a reflectat si pe planul organizarii armatei existand astfel 2 armate: armata nobililor locali si armata voievodatului Transilvania care reprezenta un corp distinct in cadrul armatei regelui maghiar. Din armata voievodatului Transilvania faceau parte marii dregatori, conducatorii comitatelor si slujbasii acestora precum si contingentele de ostasi echipate de orase si de categoriile privilegiate. Feudalii laici si ecleziastici participau si ei la oastea voievodala cu un numar de ostasi corespunzator suprafetei mosiilor pe care le detineau si numarul de tarani aserviti aflati pe mosiile respective.

Intre cele 2 armate exista si o diferenta, in sensul ca in timp ce oastea voievodala trebuia sa participe si la razboaiele aflate in afara granitelor Transilvaniei, armata feudalilor locali era obligata sa participe doar la razboaiele purtate in interiorul granitelor voievodatului, doar la razboaiele de aparare.

In secolul 15, in vremea domniei lui Sigismund, armata se reorganizeaza pe criteriul banderiilor. Banderiile erau contingente militare avand insemne militare distincte. Potrivit acestui sistem marii dregatori, nobilii, comitatele, orasele, scaunele sasesti si secuiesti trebuiau sa intretina banderii proprii. Dintre acestia doar marii dregatori erau subventionati de stat pentru intretinerea banderiilor lor.