Revolutia din 1821 condusa de tudor vladimirescu

REVOLUTIA DIN CONDUSA DE TUDOR VLADIMIRESCU

Asa cum am aratat in capitolul I, atat in plan intern, cat si extern, in contradictie cu spiritul "Luminilor', starea Principatelor Romane se agravase tot mai mult spre sfarsitul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de coruptie, fiscalitate excesiva si abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominatiei otomane, dar si cu urmarile nefaste ale desfasurarii razboaielor ruso-turce pe pamant romanesc duceau la o situatie incredibil de grea pentru marea majoritate a populatiei din Principatele dunarene, in primul rand a taranilor, dar si a altor categorii sociale de jos, a orasenimii si, intr-o buna masura, a boierimii.

impotriva acestei stari de lucruri, intr-o anumita conjunctura interna si internationala, in ianuarie in Tara Romaneasca se declanseaza miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, care, pe parcursul desfasurarii ei, prin amploare si semnificatii, a luat aspectul unei adevarate revolutii.

A fost o revolutie cu un dublu caracter, social si politic-national, care s-a inscris in seria evenimentelor de acest gen desfasurate in Europa in deceniile II-III ale secolului al XIX-lea. Cu deosebire ea se incadreaza in suita evenimentelor cu caracter revolutionar care s-au succedat in acest interval de timp in Sud-Estul Europei: rascoalele antiotomane din Serbia, din apoi din anii incununate cu castigarea autonomiei fata de Poarta, continuand cu framantarile din randurile grecilor, dupa constituirea societatii secrete "Eteria', pe pamant rusesc, la Odessa, in cu framantarile din randul altor popoare aflate sub dominatie otomana.

in raport cu cauzele care au dus la declansarea ei, de la bun inceput, revolutia a vizat inlaturarea sistemului domnitorilor fanarioti, precum si, in anumite conditii, inlaturarea dominatiei otomane, domniile fanariote nefiind altceva decat un instrument al Portii; totodata, ea viza, pe linia intereselor taranimii si ale altor categorii de jos ale societatii, si inlaturarea exploatarii sau abuzurilor boierimii pamantene, in stapanirea careia se aflau intinse mosii, pe care erau asezati si lucrau taranii, cei mai multi dintre ei, clacasi (oameni impusi la daca si alte obligatii fata de stapanii de mosii, in schimbul dreptului de folosinta a pamantului).

La declansarea revolutiei, pe langa cauzele de ordin intern, isi aduc contributia si factori de ordin extern influenta spiritului revolutionar din imediata vecinatate si, mai ales, o anumita conjunctura internationala specifica, proprie anilor Era vorba de perspectiva declansarii unui nou razboi ruso-turc, pe fondul caruia ar fi urmat sa se declanseze lupta de eliberare nationala a popoarelor asuprite din Imperiul otoman, in primul rand, a grecilor, dar si a romanilor.

Revolutia a izbucnit la inceputul anului in conditiile in care, la Bucuresti, odata cu moartea ultimului domnitor fanariot din Tara Romaneasca, Alex. Sutu, se crea un vid de putere, care oferea posibilitatea de actiune pentru marii boieri pamanteni, dornici de inlaturarea domnilor fanarioti, in aceste imprejurari, conducerea tarii era preluata de un Comitet de ocarmuire, constituit din cei mai mari boieri pamanteni (Gr. Brancoveanu, Barbu Vacarescu si Gr. D. Ghica, viitorul domnitor). Dar proiectul acestora de inlaturare a sistemului domniilor fanariote, ca o prima etapa pe calea inlaturarii dominatiei otomane, cum indica experienta lor politica, nu se putea realiza decat numai cu concursul populatiei de rand, in primul rand, al fostilor panduri din Oltenia, ajunsi si ei la aceasta data in situatia grea a celorlalte paturi ale taranimii.

Asa se explica initiativa acestor mari boieri interesati in inlaturarea domniei fanariote si chiar a dominatiei otomane, dar nu si a inlaturarii propriilor privilegii de a realiza o colaborare cu Tudor Vladimirescu, cunoscut pentru calitatile lui militare din rastimpul razboiului ruso-turc din anii cand se afirmase drept comandant al pandurilor, si considerat de ei, prin urmare, singurul capabil sa ridice pe panduri la lupta si sa conduca o asemenea miscare populara.

in acest context, la ianuarie membrii Comitetului de ocarmuire incheiau intelegerea cu Tudor Vladimirescu, mandatandu-1 sa declanseze miscarea, urmand ca acesta, in continuare, sa fie "povatuit' de ei. Pe de alta parte, in jurul aceleiasi date ianuarie la randul sau, Tudor Vladimirescu incheia un acord cu doi cunoscuti fruntasi eteristi, lordache Olimpiotul si Ion Farmache, in vederea colaborarii, in perspectiva apropiatei declansari a revoltei grecilor, conjugata, cum se spera, cu iminenta declansare a unui nou razboi ruso-turc.

Miscarea se declanseaza odata cu plecarea lui Tudor Vladimirescu din Bucuresti in noaptea de ianuarie Ajuns in Oltenia, in fruntea pandurilor, dar si a altor paturi ale lumii satelor, ca si ale orasenilor, care raspund la chemarea sa, asa cum am anticipat, Tudor se vede silit sa adapteze programul si actiunile sale, pe linia satisfacerii intereselor nu numai ale marilor boieri, ci si pe linia intereselor acestor categorii sociale care stateau la baza miscarii.

Dupa ce incepe seria cuceririi principalelor manastiri din nordul Olteniei, pe care le va fortifica, transformandu-le intr-o baza de rezistenta, ajuns la Pades, la ianuarie el lanseaza cunoscuta proclamatie (Proclamatia de la

Pades), pregatita anterior, in care, condamnand pe "balaurii care ne inghit de vii, capeteniile noastre atat cele bisericesti, cat si cele politicesti', traseaza adevarata orientare a revolutiei, atat in sens politic-national, cat si social, conferind acesteia un caracter independent de marii boieri, cu care se intelesese initial, evident, starnind nemultumirea acestora, in orice caz, o stare de incertitudine si confuzie. Reclamand in proclamatie jertfirea "averilor rau agonisite ale tiranilor boieri', de fapt, nu ii avea in vedere pe toti boierii, ci numai pe aceia "care nu vor urma noua, precum sunt fagaduiti', deci, care se vor opune revolutiei. Altfel spus, voia sa sublinieze ca telul revolutiei presupunea unirea intr-o singura tabara a principalelor clase si categorii sociale inclusiv a marii boierimi cu conditia aderarii lor la programul de redesteptare nationala si sociala pe care revolutia il avea de la inceput in vedere, in viziunea conducatorului ei.

in rastimpul imediat urmator, pe masura constituirii Adunarii Norodului ca o ostire revolutionara, intr-o serie de alte documente, el cheama si pe marii boieri la unire cu tabara sa, in numele constiintei nationale comune, asigurand pe boierii speriati ca miscarea sa era pornita "pentru mare folos obstesc, si al celor mari si al celor mici'.

Dupa doua importante stationari mai intai la Tantareni, langa Craiova, iar apoi, la Slatina Adunarea Norodului, ajunsa la un numar apreciabil (pana la de oameni, dupa unele izvoare), la martie/2 aprilie isi facea intrarea in Capitala, fara a intampina vreo rezistenta, stabilindu-si tabara la Cotroceni.

Si cu prilejul apropierii, iar apoi al intrarii in Bucuresti, adresandu-se locuitorilor Capitalei, in doua noi proclamatii, Tudor Vladimirescu facea apel la unirea tuturor categoriilor sociale, in numele constiintei de neam, in vederea realizarii unui interes comun superior: "Sa ne unim dar cu totii, mici si mari, si ca niste frati, fii ai unei maici, sa lucram cu totii impreuna, fiescare dupa destoinicia sa, castigarea si nasterea a doua a dreptatilor noastre.

Mai trebuie amintit ca pe linia acestui spirit de realizare a unitatii neamului, in cursul lunii aprilie, Tudor Vladimirescu dadea publicitatii, la Bucuresti, un important document programatic, elaborat anterior, din faza de inceput a evenimentelor; este vorba de Cererile norodului romanesc, in care gasim consemnat un program minimal de reforme, care ar fi putut fi acceptat, pe de o parte, de majoritatea categoriilor sociale, cu unele concesii minimale din partea marii boierimi, pe de alta parte, care ar fi putut fi acceptat, in plan extern, de insasi puterea suzerana, in eventualitatea ca situatia exceptionala avuta in vedere la inceput declansarea unui nou razboi ruso-turc nu s-ar fi realizat. Se preconizau astfel masuri, precum: inlaturarea sistemului retrograd al vanzarii pe bani a dregatoriilor si inlocuirea lui cu sistemul promovarii in functii pe baza de "merite', adoptarea de masuri impotriva abuzurilor aparatului administrativ, anularea darilor stabilite abuziv sub ultimii domni fanarioti, constituirea unei ostiri nationale de pana la de oameni (dupa alte izvoare, amplificata ulterior, pana la de oameni) s.a.

in paralel cu evenimentele revolutionare din Tara Romaneasca, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, in primele luni ale anului s-a desfasurat miscarea eterista sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti (fiul fostului domnitor din Tara Romaneasca, Constantin Ipsilanti, din anii si nepot al domnitorului Tarii Romanesti, cu numele similar, Alexandru Ipsilanti, din anii acesta era sef al societatii secrete "Eteria' si avea gradul de general in armata rusa, precum si calitatea de aghiotant al tarului Rusiei, Alexandru I, cu aceste calitati din urma avand tot creditul pentru a face plauzibile promisiunile pe care el urma sa le puna in circulatie, odata cu intrarea in actiune, privind sprijinul pe care Rusia s-ar angaja sa-1 ofere miscarii revolutionare grecesti, ca si miscarilor altor popoare aflate sub dominatie otomana.

De la Iasi, dupa o sedere de o saptamana, corpul de oaste eterist, numarand injur de de oameni, la l martie pe traseul Barlad-Roman-Focsani-Ploiesti, pornea spre Bucuresti, unde avea sa ajunga la martie/10 aprilie, la o saptamana dupa ce Tudor intrase in Capitala (in timp ce Tudor isi stabilise tabara la Cotroceni, Ipsilanti si-a instalat tabara la Colentina).

Dar, intre timp, a survenit un eveniment extrem de important, care avea sa schimbe conditiile colaborarii dintre cele doua miscari, anume, dezavuarea acestora de catre tarul Rusiei. Dezavuarea fusese decisa in cadrul Congresului Sfintei Aliante desfasurat la Laybach (azi, Lubliana) si se datora imprudentelor de ordin tactic savarsite de Al. Ipsilanti, care, in proclamatiile lansate pe parcursul traseului spre Bucuresti, dezvaluise in mod public asteptatul sprijin al armatei ruse, determinand pe tar, in raport cu principiile Sf. Aliante, sa conteste orice complicitate cu actiunea lui Al. Ipsilanti, implicit, cu ale altor miscari vizand inlaturarea dominatiei otomane (tarul ar fi avut in vedere o interventie in sprijinul grecilor, cu mandat din partea Sf. Aliante, sub motivatia inlaturarii "anarhiei'). Cum telul miscarii eteriste era acela de a trece Dunarea pentru a declansa revolutia pe pamant grecesc, o data survenind dezavuarea acest obiectiv era compromis. De aici si gravele neintelegeri care survin la nivelul conducerii celor doua miscari, conditiile initiale ale colaborarii sprijinul armatei ruse si trecerea ostii grecesti peste Dunare devenind iluzorii.

in aceasta conjunctura complicata, oastea greceasca condusa de Al. Ipsilanti, la inceputul lunii aprilie se retrage la Targoviste, cu gandul organizarii unei rezistente eficiente. Ulterior si Tudor Vladimirescu, desi adoptase o serie de masuri de rezistenta in Capitala, in conditiile esecului tratativelor cu turcii, la mai, hotaraste si el retragerea din Capitala, cu gandul de a evita declansarea unor evenimente sangeroase carora ar fi urmat sa le cada jertfa populatia Capitalei. O data retras din oras, plasat pe o pozitie de neutralitate intre cele doua tabere beligerante, turci si grecii eteristi o decizie obiectiva in raport cu datele situatiei Tudor avea in vedere retragerea in nordul Olteniei, urmand ca aici, in manastirile intarite anterior, sa opuna rezistenta in eventualitatea atacului armatei otomane. Dupa un izvor, motivandu-si retragerea, el ar fi spus: "Eu trec

peste Olt, cu toata Adunarea Norodului, ca sa ma intaresc in manastirile ce le-am umplut cu zaherele si cu panduri si nadajduiesc sa ma tin acolo multa vreme, ca in niste cetati, pana cand ii voi sili pe turci sa dea tarii drepturile si privilegiile ce norodul le-a cerut prin mine de la inalta Poarta'.

Din pacate, nu a fost dat lui Tudor Vladimirescu sa duca la bun sfarsit acest proiect ceea ce ar fi schimbat cu totul infatisarea evenimentelor la care ne referim intrucat la Golesti, pe traseul pe care si-1 alesese, el a cazut victima complotului eterist, din ordinul lui Al. Ipsilanti fiind arestat, sub pretextul lamuririi tratativelor sale cu turcii, judecat', formal, la Targoviste, apoi asasinat in mod bestial in noaptea de mai (dupa stil nou, iunie). Organizand acest asasinat, cu ajutorul fruntasilor eteristi, cu care Tudor colaborase, Al. Ipsilanti spera, inainte de toate, sa impuna trecerea ostirii romanesti sub comanda sa, pentru o rezistenta comuna in fata expeditiei turcesti de represalii, declansata intre timp (ceea ce nu se va intampla, in cea mai mare parte, pandurii raspandindu-se la casele lor!). Regretabila fusese, cu prilejul arestarii lui Tudor, atitudinea capitanilor sai, care, alarmati de disciplina extrem de severa pe care Tudor incerca s-o impuna ostirii, nu au intervenit in sprijinul sau, derutati si de "explicatiile' linistitoare ale fruntasilor eteristi care efectuasera arestarea (ulterior, in urma asasinatului, ei zadarnic s-au cait!). Ceea ce a urmat dupa disparitia lui Tudor Vladimirescu era previzibil; oastea eterista era zdrobita in batalia de la Dragasani (la iunie alte grupuri eteriste, urmarite de turci, fiind succesiv lichidate, in timp ce s-au implicat in aceasta rezistenta numai cateva sute de panduri, in subordinea unor capetenii profund implicate in evenimente (cetele conduse de Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor, si Ghita Cutui, care sunt infrante la Slobozia, langa Targu-Jiu, la iulie).

Miscarea eterista, cu toata jertfa "batalionului sacru' al tinerilor mavrofori, disparut la Dragasani, se incheia in mod lamentabil, conducatorul ei, Al. Ipsilanti, in final, dupa batalia de la Dragasani, pentru a-si salva viata, refugiindu-se in Transilvania.

Nici revolutia condusa de Tudor Vladimirescu nu a avut un sfarsit fericit, Tara Romaneasca timp de mai bine de un an, ramanand sub ocupatia trupelor turcesti.

Importante sunt insa semnificatiile profunde ale revolutiei romanesti, manifestate din plin pe parcursul desfasurarii evenimentelor, precum si urmarile ei, in plan politic, ideologic si psihologic.

in primul rand, cum am observat, pe plan intern, revolutia a fost victorioasa, impreuna cu Adunarea Norodului, pentru cateva luni, Tudor Vladimirescu luand conducerea statului, vechile structuri de conducere neputandu-i opune rezistenta; daca in cele din urma revolutia a fost infranta, ea s-a datorat interventiei militare turcesti si, totodata, tragicului sfarsit al conducatorului ei. Oricum, revolutia oferise exemplul unei experiente unice care dovedea ca, prin vointa si jertfa, starile de lucruri retrograde se pot schimba, deschizandu-se noii perspective dezvoltarii societatii romanesti.

in al doilea rand, pe parcursul desfasurarii ei, s-a afirmat cu toata evidenta constiinta nationala, in forma apelului la "unirea neamului', perseverent enuntat de Tudor Vladimirescu, factor ideologic de mare insemnatate menit ulterior sa propulseze progresul societatii romanesti. Semnificativa a fost in acest sens si ideea colaborarii cu "fratii' moldoveni, in vederea unei actiuni comune, enuntata de Tudor Vladimirescu intr-o cunoscuta scrisoare din aprilie si cu deosebire semnificative aveau sa fie, in acelasi sens, numeroasele apeluri la "unirea neamului' din perioada imediat urmatoare, precum si numeroasele proiecte sau memorii de reforme, ducand cu ele mesajul innoirilor pe multiple planuri.

in plan politic, urmarile revolutiei aveau sa se vada in anul urmator, cand Imperiul otoman va accepta si sub presiunea miscarii romanesti de emancipare politica, care a insotit revolutia revenirea la institutia domniilor pamantene.