Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920); recunoasterea internationala a unirii Transilvaniei si a Banatului cu Romania

Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920); recunoasterea internationala a unirii Transilvaniei si a Banatului cu Romania

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie intre Puterile Aliate invingatoare in primul razboi mondial si Ungaria, in calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat invins in primul razboi mondial. Tratatul a fost semnat in Palatul Marele Trianon de la Versailles de catre 16 state aliate (inclusiv Romania) pe de o parte si de Ungaria de alta parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele intre statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sarbilor Croatilor si Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia, Cehoslovacia, precum si intre Romania si Ungaria. Tratatul de la Trianon a facut parte din seria tratatelor incheiate la finalul primului razboi mondial, celelalte fiind tratatele de pace incheiate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania (la Versailles) si Turcia (la Sèvres).

Tratatul a fost divizat in patru parti. Prima parte includea Pactul Ligii Natiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace incheiate dupa primul razboi mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definea frontierele Ungariei cu statele vecine. In principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera romano-ungara a fost descrisa in sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere intre Romania si Ungaria). Tratatul consfintea includerea teritoriului Croatiei - Slavoniei (partea de nord a Republicii Croatia) si a Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) in cadrul Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, a Slovaciei si Ruteniei (azi Republica Slovacia si Regiunea Transcarpatia din Ucraina) in cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei si partii rasaritene a Banatului in cadrul Romaniei si a Burgenlandului in cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78) intitulata 'Clauze politice pentru Europa', continea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria si statele vecine, recunoasterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispozitii referitoare la cetatenie sau protectia minoritatilor nationale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulata 'Interesele Ungariei in afara Europei' continea prevederi referitoare la renuntarea de catre Ungaria la tratatele incheiate de catre Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) si China.

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise in tratat au fost delimitate in anii imediat urmatori. Singura exceptie a fost orasul Sopron (in limba germana Odenburg) din Burgenland care, in urma unui plebiscit tinut la data de 14 decembrie 1921, a decis sa ramana parte a Ungariei.

Dispozitiile tratatului referitoare la minoritatile din Ungaria au fost aplicate partial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind in prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

Tratatul de la Trianon a consfintit existenta unui stat maghiar independent, ideal al revolutionarilor maghiari de la 1848 si al oamenilor politici maghiari in perioada de sfarsit a Dublei Monarhii, chiar daca nu in frontierele imaginate de acestia. In ciuda acestui fapt Tratatul a fost si continua sa fie perceput in mentalul colectiv maghiar drept o catastrofa. Din aceasta perspectiva Tratatul de la Trianon reprezinta doar actul care a consfintit sfarsitul regatului sfantului rege Stefan, regat care de facto disparuse in secolul al XVI-lea, prin infrangerea de la Mohács si divizarea teritoriilor sale intre Imperiul otoman si Sfantul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria si, in , Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care formal a continuat sa existe, imparatii de la Viena purtand pana la sfarsit si titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfintit trecerea catre statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungara a Dublei Monarhii) si a 63% din populatie, aceasta din urma in majoritatea ei alcatuita din etnici ne-maghiari. Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important in constiinta populatiei statelor succesoare; in principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfintit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) si a consfintit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de catre fortele armate ale Romaniei, Cehoslovaciei, Statului sarbilor, croatilor si slovenilor).

Desi istoriografia maghiara si unii oameni politici maghiari au sustinut ca Dubla Monarhie reprezentase o solutie mai echitabila pentru minoritati si ca slovacii, croatii, rutenii, romanii din Transilvania ar fi fost mai favorizati in cadrul Dublei Monarhii decat in statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a sustinut revenirea la starea de lucruri anterioara primului razboi mondial.

Regatul Ungariei, statul rezultat in urma Primului Razboi mondial, a urmarit revizuirea, fie si partiala a Tratatului de la Trianon, alinindu-se in acest scop cu statele revizioniste, Germania si Italia.