REZISTENTA DACO-ROMANA SI CONTINUAREA ROMANIZARII LA NORDUL DUNARII DUPA RETRAGEREA AURELIANA

REZISTENTA DACO-ROMANA SI CONTINUAREA ROMANIZARII LA NORDUL DUNARII DUPA RETRAGEREA AURELIANA

In conditiile crizei care se manifesta in Imperiul roman, agravata de presiunea populatiilor "barbare", imparatul Aurelian a hotarat retra­gerea din Dacia in anii 271-275 a armatei romane, a aparatului administrativ si a unei parti a populatiei urbane. Majoritatea populatiei, constituita din tarani romani si din daci romanizati, a ramas insa pe loc, continuand sa fie in stranse legaturi cu romanitatea sud-dunareana. Aceste legaturi s-au manifestat, atat prin treceri de populatie dintr-o parte in alta a fluviului, cat si prin actiunile politico-militare ale Impe­riului roman la nordul Dunarii, care au culminat cu restaurarea partiala a stapanirii romane la nord de fluviu in timpul imparatilor Constantin cel Mare (307-337), Valens (364-378) si Justinian

In perioada marii migratii a populatiilor "barbare", in Dacia ca si in alte parti, din care s-a retras administratia romana, a avut loc un fenomen de ruralizare. "Satul a devenit remarca N. Iorga pentru mult timp forma fireasca de organizare a stramosilor nostri". Populatia

oraselor n-a disparut, ci, decazand, a intrat in randul taranimii, care a ramas sa reprezinte traditiile de cultura romana si idealul social de libertate al dacilor.

Virtual, continuand sa se considere ca parte integranta a Roma-niei cum se numea de catre "barbari" Imperiul roman si mai tarziu cel romano-bizantin populatia romanizata din Dacia gasea ca ea insasi reprezinta fata de "barbarii" stabiliti in vecinatatea sau pe terito­riul ei o Romanie, o tara de romanitate ai carei locuitori se intitulau cu mandrie romani sau romeni. Invaziile repetate, ca si dominatia "barba­rilor" au sfaramat unitatea Romaniei nord-dunarene, au facut ca ea sa se desfaca, sa se fragmenteze in mai multe Romanii, care pastrau insa constiinta unitatii etnice a intregului si a ordinii de care dispusesera in Imperiul roman.

Aceste Romanii populare sunt numite in izvoare cu un termen de origine celto-germana, preluat apoi de slavi, si vlahii, adica tinuturi locuite de vlahi, intelegand prin acestia vorbitori de limba latina. Da-co-romanii, ei insisi, nu s-au numit niciodata vlahi, ci si-au zis de la romani rumani, inlocuind, potrivit spiritului limbii noastre, vocala o in u si pe a in a. La randu-i, tara formata din contopirea Valahiilor nord-dunarene nu s-a numit Vlahia sau Valahia, ci Romania. Pentru a dovedi romanitatea poporului roman, cronicarii din secolele XVII-XVIII au invocat, printre argumentele aduse, insusi numele de roman-romanesc, raspandit in toate partile locuite de romani.

"Numele cel mai adevarat, autentic, de la primul descalecat prin Traian este scria Miron Costin ruman sau romanus, care nume acest popor l-a pastrat intotdeauna intre dansii.. Acelasi nume este dat indeobste si muntenilor si moldovenilor si celor ce locuiesc in tara Transilvaniei. Ruman este un nume schimbat in curgerea anilor din roman .. Un alt nume ei insisi nu au primit intre dansii niciodata". Carturarul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, arata si el ca "Nea­mul moldovenilor, muntenilor si ardelenilor cu totii cu un nume de obste Romani se cheama".

In perioada migratiilor "barbare", Romaniile din spatiul carpato-du-nareano-pontic, Tarile Romanesti (Terrae Blacorum-in izvoarele de limba latina sau Vlahiile, in izvoarele slave) erau conduse de elemente ridicate din mijlocul locuitorilor lor, care purtau numele latin de judeci (de la judex), care a fost redat mai tarziu, in urma coabitarii cu slavii, prin denumirea slava de cnezi. Acestia, cu ajutorul batranilor din sate (jurati),

asigurau ordinea, judecau pricinile ivite intre locuitori. Din randul cnezilor s-au recrutat apoi voievozii, conducatori militari prin excelenta.

Invazia populatiilor "barbare" a produs mari pagube materiale si pierderi umane in randul stramosilor nostri. Ei si-au pastrat insa nealterata individualitatea in mijlocul atator inclestari si framantari dramatice. "Potopul de barbari si furtunile veacurilor ce au trecut peste pamantul vechii Dacii avea sa scrie Nicolae Balcescu nu i-au putut clinti pe romani, care s-au pastrat in toata intinderea Daciei, cu limba si obiceiurile strabune, cu caracterul mostenit de la daci si romani".

Si cand, in secolul al IX-lea, romanii au trecut de la reteaua de obsti rurale si salba de "tari" la forme politice superioare de organizare cnezate si voievodate care aveau aspecte comune pe intreg teritoriul locuit de romani -, ei au trebuit sa le apere prin lupta, infruntand cu barbatie atacurile unor adversari numerosi.