"DESPOT-VODA" de Vasile Alecsandri

"DESPOT-VODA" de Vasile Alecsandri

Aparitia dramei "Despot-Voda" (20 septembrie 1879) este punctul de plecare a unei noi indrumari a activitatii literare a lui Vasile Alecsandri, prin parasirea teatrului social si a comediei usoare pentru a lua calea "mult mai larga si mai atragatoare a dramei istorice". Evolutia poetului raspundea, dealtfel, unei recrudescente a teatrului in versuri in Franta. Scrisa dupa formula romantica si prin infuenta teoriilor si dramelor lui Victor Hugo, vom preciza, urmarind pas cu pas studiul d-lui Charles Drouhet, vestigiile acestei influente, vizibile in structura psihologica a personajelor, cat si in tehnica acestei drame esential romantice.

Asa, de pilda, "deghizarea" care permite unor eroi de a-si schimba nu numai haina, dar si personalitatea morala este unul din procedeele obisnuite ale teatrului lui Victor Hugo. Parasindusi livreaua, Ruy Blas se imbraca din porunca lui Don Salluste in costumul lui Don Cezar de Balzan si, astfel, din lacheu ajunge prim ministru al Spaniei si amant al reginei. In "Marie Tudor", in urma rugaciunilor Janei, logodnica lui Gilbert, paznicul Turnului Londrei, ii da acestuia o mantie si o palarie mare, spre a-i usura fuga. Putin apoi e dus in loc la esafod Fabiani, favoritul reginei, care, acoperit cu un zabranic negru, e luat de Marie Tudor drept Gilbert. Prin acelasi procedeu a travestirii, aruncat de Lapusneanu in beciurile castelului din Suceava, Despot scapa din inchisoare, schimbandu-si mantaua cu palaria zdrentuita si stema de hartie a nebunului Ciubar-Voda, trimis de Lapusneanu, sa-i anunte lui Despot sosirea calaului.

Datorita unei alte prefacatorii, adaptare si ea a unui procedeu a lui Victor Hugo, Despot mai scapa o data de la moarte. In "Marion Delorme",cei doi adversari, plebeul Didier si marchizul de Saverny se provoaca si pe data trag spadele, cu tot edictul lui Richelieu contra duelului, afisat chiar pe zidul strazii unde se bat. Zarind guarzii, marchizul se preface ca e ranit de moarte Socotindu-l mort, capitanul de politie il lasa si il aresteaza numai pe Didier. O viclenie identica intrebuinteaza si Despot: cand oamenii lui Lapusneanu vin sa-l aresteze in castelul lui Laski, Despot simuleaza moartea si, de pe catafalcul pe care e intins, dintre tortele ce ard in jurul lui, din mijlocul calugarilor ce canta imnuri funebre, pstasii lui Lapusneanu nu indraznesc sa-l ridice.(Adevarul istoric a fost melodramatizat de Alecsandri, deoarece, pentru a-si masca pregatirile lui din Ardeal, Despot raspandeste numai zvonul mortii sale.)

Intregul decor funebru, prezentat de Carmina, sotia lui Laski, solilor lui Lapusneanu, aminteste spectacolul din "Lucrèce Borgia", prezentat nobililor ce ospateaza in palatul printesei Negroni, cand usa mare din fundul salii de ospat se deschide, lasand sa se vada o capela funerara, in mijlocul careia, la lumina facliilor, calugari cu crucea in cap, cu torta in mana, canta in jurul unui sicriu: " De profundis clamavi ad te, Domine!".

Un alt accesoriu al pieselor romanticee si otrava si antidotul, care zadarnicesc planurile dusmanilor. In "Lucrèce Borgia", don Alphonse, ducele Ferrarei, pune sa se verse otrava in cupa lui Gennaro, pe care Il banuieste ca e amantul sotiei sale; cum pleaca ducele, Dona Lucrezzia ii intinde lui Gennaro o sticluta:

"Tenez, voyez cette fiole que je porte toujours cachée dans ma ceinture. Cette fiole, Gennaro, c'est la vie, c'est la santé!"

Scapand de moarte, Gennaro va purta de aici inainte o contraotrava, ca si Despot, care, simtind in bautura din teasul oferit de Lapusneanu un gust de otrava, inlatura primejdia, cum graieste singur:

"Caci port eu intotdeauna un balsam din Morava,

Ce nimiceste moartea, dezotravind otrava.

Iata-l (arata un sip): O, roua scumpa din plaiuri ingeresti,

Esenta-aparatoare a vietii omenesti!"

Trebuie totusi sa adaugam ca scena din "Despot-Voda" e istorica, intrucat o gasim in Neculai Costin.

Conceptia romantica a amestecului comicului cu tragicul, pentru a reda viata in aspectele ei variate, se gaseste si la baza lui Despot-Voda: comic e, de pilda, dialogul intre Limba-dulce si Jumatate, comic e popasul de vanatoare, in care boierii se inteapa cu vorbe inainte de a se acuza reciproc, sau discutia din sala de receptie a castelului lui Laski intre Carmina si oaspetii sai.

Comicul e insa reprezentat, mai ales, prin Ciubar-Voda, nebun ce-si inchipuie ca i se cuvine tronul. Primele doua acte ni-l prezinta intr-un sir de situatii vesele, producand rasul; la popasul de vanatoare el soseste speriat, deoarece i se paruse ca il fugarise un urs, in padure; cu o hlamida zdrentuita sai cu o stema de hartie viziteaza pe Despot in temnita si isi schimba hainele cu dansul, dandu-i putinta sa fuga.

Ciubar-Voda e replica bufonilor lui Shakespeare si a "nebunilor" de curte ai lui Victor Hugo: L'Angély din "Marion Delorme", Triboulet din "Le Roi s'amuse";Trick Giraff, Gramadoch si Elespuru din mohoratului Cromwell. Deosebirea e ca, hazliul, Ciubar-Voda nu face pe nebunul, ci e nebun veritabil. Atitudinea lui din ultimele acte contrazice insa atitudinea lui de la inceput.

De vechea-i nebunie prin ruga vindecat"

Ciubar devine un calugar mistic, care, furios pe Domnul eretic, fiindca a topit odoarele bisericesti pentru a le preface in bani, il injunghie. Exaltarea lui Ciubar este zugravita dupa exaltarea lui Carr din "Cromwell" al lui Victor Hugo, care, indignat fata de nelegiuirile Dictatorului, il blestema pe Cromwell ca pe un Antichist.

Personajul romantic,desi cu o existenta istorica, e si Toma Calaibacanul, sluga lui Lapusneanu, "mut pana la groapa", echivalentul lui Rustighello din "Lucréce Borgia", dispus sa otraveasca sau sa omoare pe Gennaro, dupa o vorba a lui Don Alphonse.

Opozitia intre Ana si Carmina,care iubesc amandoua pe Despot, una cu o dragoste nevinovata, jertfindu-se bucuros, cealalta pasionala si razbunatoare, e obisnuita antiteza romantica.

Antiteza romantica se poate gasi chiar in structura sufleteasca a lui Despot:

".Sub haina de ostean

Porti inima viteaza si cugetul viclean"

il defineste Laski si, in adevar, in sufletul lui Despot - arata Drouhet - "e o curioasa asociatie de marinimie si perfidie, de ambitii sublime si de calcule meschine, avanturi inlte si de porniri josnice. E o antinomie asa de mare unele si altele, incat te intrebi daca frumusetea scopurilor ce vrea sa le atinga, liberarea Bizantului de sub jugul turcesc, cruciata de papi, regi si imparati, planuita contra Semilunii, invierea gloriei vechi a Moldovei, le-a zamislit intr-adevar, inima aceasta de aventurier care, in unele momente de sinceritate, se dezvaluieste setoasa numai de beneficiile puterii si dorind cu orice pret tronul:

"Chiar de-ar fi pana la dansul sa calc pe sfanta Cruce"

A fost, credem, o lupta, la Alecsandri, intre tendinta de a infatisa pe ambitiosul fara scrupule, pe vanitosul plin de iluzii, firea complicata, care, in setea ei de mariri, minte pe altii si se amageste si pe sine, precum istoria ni-l aratape Despot si inclinarea de a face dintr-insul un erou romantic, cu insusiri excesive si antitetice. Lacheul Ruy Blas, cu o generozitate si dezinteresare pe care n-o dovedesc nobilii consilieri ai tronului, dicatorul Cromwell in fata caruia tremura intreaga Anglie si care, la randul sau, tremurade frica sotiei sale si consulta cu sfiala pe un biet evreu cititor de zodii, Lucréce Borgia, pierduta de desfrau, care insa iubeste cu o curata dragoste de mama pe Gennaro, iata tiparele dupa care Alecsandri a croit caracterul aventurierului sau.

Pentru a da si o marturiea criticii contemporane asupra lui "Despot-Voda", vom reproduce un fragment din raportul lui Al. Odobescu citit in sedinta Academiei din 6 aprilie din 1881 pentru premierea lui Alecsandri cu "Marele premiu Nasturel":

"Marturisesc insa ca in cercetarile mele, nici pe oameni de felul acesta nu i-am ocolit si mi-aduc aminte ca, intr-o seara, iesind de la teatru unde se jucase - dupa puterea tinerei noastre trupe dramatice - legenda istorica "Despot-Voda", am auzit un critic literar, zicand cu oarecare asprime, ca n-ar fi trebuit sa fie pusa in scena acea opera, ca intr-insa intriga dramatica nu ofera indestul interes, ca spiritul sarcastic si glumet al autorului pare adesea a face sa incline scenele tragice pe alunecusul comediei. Critica era aspra, dar banuind ca supararea judecatorului sa fie provenita in parte din nesuficienta interpretarii pe scena, a unei opere indelung studiata de poetul nostru, am rugat pe Zoilul sau sa ia textul dramei lui Alecsandri, sa-l citeasca cu atentie si sa imi spuna in urma daca persista in opiniile sale.

Curand dupa aceea avui multumirea de a vedea pe crancenul critic venind cu totul imblanzit la mine si spunandu-mi ca "defectele aparente ce-l intaratase la reprezentatie disparusera mai cu totul la citirea acestei legende istorice - osebit de farmecul ce reiese din multimea imaginilor poetice si din nobletea limbii intrebuintata de autor - releva intr-insa un studiu psihologic adancit al caracterelor ce-si desfasoara actiunea in cursul dramei si prezinta totdeodata un numar insemnat de scene de o inalta valoare dramatica.

Urmarit cu scrupuloasa si dibace ingrijire este, de-a lungul dramei, caracterul multiplu si nestatornic al acelui intrigant strain, care le concepe, nu fara marire, si executa, nu fara semetie, planul de a se urca pe tronul Moldovei, si care, ajuns la culmea dorintelor, imbatat de ale sale repezi succese, instraineaza de la sine toate inimile simple sau marsave care-l ajutasera la suis si, in sfarsit, parasit intr-o clipa de toti, nu uita, nici in ultimul moment, de a se invalui in fatarnica mantie de marinimie cu care odinioara ademenise si amagise pe cei mai multi.

Imprejurul lui, poetul cu mare talent si varietate ne-a facut sa vedem viermuind si incolacindu-se toate aplecarile lacome, slugarnice si zavistioase ale boierilor romani de odinioara; si apoi - la oarecare momente de nobila incordare a simtimantului national - el ne-a aratat cum din tarana stie sa se ridice verde in inimile tuturor romanilor instinctul de aparare a instinctului de aparare a pamantului stramosesc.

Deci, in rezumat legenda istorica a lui Despot-Voda merita fara indoiala toate laudele ce se pot acorda unei opere de inalta poezie, careia insusi dreptpretuitorul ei autor i-a dat denumirea cea mai potrivita pentru o compozitie in care studiul caracterelor istorice, cercetarea intima a inimii omenesti si apoi inca, avantul liric al vorbirii sunt intrunite cu cea mai maiastra armonie.