Fantana dintre plopi

FANTANA DINTRE PLOPI

,,Hanu Ancutei" reia alternanta specific sadoveniana dintre ,,minunatul " autentic si cel fals, rezultat din simpla exagerare. Istorisirea lui mos Leonte, evenimentul supranatural necontestat ca atare de catre nici unul dintre ascultatori nu isca nici un fel de ezitare , cum ar fi spus Tzvetan Todorov, este obtinut prin prefacerea unei intruchipari de basm, deci feerica, intr-una adusa in planul vietii de toate zilele, deci miraculoasa.

A patra povestire are o structura de tip special- compusa din 5 secvente- prima cu rol de prolog si ultima cu functie de epilog ( constituie naratiunea- cadru). Incipitul instituie un impas provocat de persistenta unei lumi de atmosfera pe care napraznica istorisire a zodierului a creat-o. Pare un moment de cumpana in care insusi consacratul ritual e amenintat: conteneste cantecul lautarilor, Ancuta incearca sa inteteasca focul, gospodarii privesc spre oalele ramase goale iar starostele uita ca trebuie sa inceapa o noua povestire. Prezentarea lumii porneste de aproape, de la situatia- limita, continua cu relationarea departe- aproape, cu descrierea de natura ,portretul ,,calaretului"- realizat in aceeasi maniera. Perspectiva initiala ii apartine naratorului implicat, vocii neidentificabile.

Descrierea urmeaza un demers al contrapunctarii prin reliefarea contrastului static- dinamic , departe- aproape. Se vorbeste mai intai de o liniste ,,ca din veacuri" si de incremenire a lumii ,,campurile erau goale si drumurile pustii in patru zari." Sosirea la han a drumetului este insotita de mister si de o pronuntata tenta romantica descinderea se face dintr-un alt spatiu si un alt timp- ,,parca venea spre noi de demult de pe departate taramuri." Calaretul pare ca se desprinde dintr-un tablou de epoca mai ales prin precizarile de natura vestimentara. Intamplarea napraznica pe care avea sa o spuna este anuntata prin trasaturile portretului fizic- ,,obrazu-i smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumusete si barbatie, desi ochiul drept strans si inchis ii dadea ceva trist si straniu.". Accentul romantic al povestirii se intensifica si prin aerul nostalgic care pluteste parca deasupra protagonistilor- ce gandeste si ce-i spune comisul Ionita nou- venitului, prietenului sau din tinerete: ,,am batut drumurile si ne-am paraduit tineretile! De cand ne-am despartit insa , vad ca ai pierdut o lumina" (termenul poate fi receptat la doua niveluri semantice- pierderea vederii si a sensului existential)

Scenariul narativ este pregatirea unui spectacol cu un interpret- Neculai Isac si cu doi factori ordonatori (Ionita si Ancuta). Comisul descopera un noul povestitor(,,cum se poate aici ai avut aceasta intamplare?") in timp ce Ancuta se releva ca un cunoscator al faptelor: ,,spunea maica-mea ca a avut mare val si ca erau sa-l omoare niste tigani aici la vad, la Tupilati"

Cea de-a patra povestire propriu-zisa- ,,Fantana dintre plopi"- impune un alt model de rostire datorat faptului ca Neculai Isac nu asculta celelalte naratiuni. Se pastreaza, desigur, tiparele constitutive: situarea naratorului in lumea pe care o evoca, formula epica a naratiunii la persoana intai, fixarea coordonatelor spatio-temporale, adresarea receptorilor prezenti la han, alternarea ritmurilor de prezentare, instituirea unui punct culminant, deznodamantul surprinzator.

Relatarea capitanului de mazali releva darul unic al crearii atmosferei prin armonioasa imbinare a reprezentarii( scene in care predomina dialogul- intalnirile cu Marga) cu prezentarea (relatarea drumurilor parcurse pentru negot). Perspectiva actoriala permite organizarea materialului epic dupa principiul gradatiei, dozarea momentelor cu importanta pentru actiune pentru a mentine treaza atentia receptorului si pentru a produce impresie. Naratiunea propriu-zisa se compune din trei episoade constituite prin inserierea motivelor care constituie secvente narative. Evenimentele relatate in ordine cronologica au ca punct de plecare impasul sufletesc al capitanului de mazali si se incheie prin pierderea ,,luminii". Catalizele- extensiile descriptive sunt dispuse cu maiestrie, fie pentru a crea atmosfera, fie pentru a pregati o schimbare in firul actiunii. Tablourile de natura indica o perceptie sensibila a lumii caci muzicalul si vizualul indeplinesc aceeasi functie- de oglindire a sentimentelor , de prevestire a faptelor. Motivul fantanii dintre plopi revine prin accentuarea contrastelor cromatice, prin suprapunerea Eros- Thanatos. Recuzita apartine romantismului- noapte, vraja lunii, fosnetul frunzelor, fantana ca simbol al vietii. Gradatia are menirea de a crea tensiune pregatind tragedia finala- luna e pe rand ,,palida", ,,stirba" , ,,ca un ochi de spaima". Fantana reprezinta viata, spatiul romantic al implinirii iubirii dar si un receptacul al mortii. Plopii au in imaginarul uman conotatia mortii, sunt arbori nefasti, iar numarul subliniaza aceeasi idee a thanatosului. Mai mult, cei patru arbori delimiteaza, inchid acest spatiu.

Neculai Isac isi incepe povestirea, pentru o mai usoara intelegere , printr-o esentiala caracterizare, completata de fixarea reperelor spatio-temporale (in preajma hanului , in urma cu 20 de ani): ,,eram un om buiac si ticalos. Calul meu sta hojma cu saua pe dansul si batranii mei nu-mi vedeau obrazul cu saptamanileom nevrednic nu pot sa spun ca am fost. Aveam oi si imasuri si negutam toamna vinuri. ". Incipitul functioneaza ca expozitiune ce pregateste receptorul pentru patrunderea in lumea amintirii ,,domnilor si fratilor, ascultati ce mi s-a intamplat pe aceste meleaguri cand eram tanar." Destainuirile se adancesc prin alte marturisiri de infiorate rezonante lirice - toamna aurie, clopotele care bat pot fi semne prevestitoare ale mortii dat fiind faptul ca se vorbeste de o interiorizare a ritmului: ,,intr-un rastimp au inceput clopotele de la biserica din Tupilati. Am oprit calul si le-am ascultat cu jale , pana ce au contenit . Si-mi aduc aminte ca dupa ce au stat clopotele acelea am auzit altele , de la bisericile altor sate- picurau departate si stinse. Parca bateau in inima mea. ". Aceasta precizare comunica exact totala identificare a eroului cu sunetul , culoarea peisajului din jurul sau. Continuarea subliniaza tensiunea frumusetii acelor clipe intr-o priveliste devenita cutie de rezonanta a sentimentului.

Intr-un asemenea moment al vietii o intalneste  pe Marga , o tigancusa de 18 ani. Intregul rechizitoriu romantic este pus in miscare intr-un stil si o evolutie a intrigii care imbina realul cu fantezia. E de remarcat importanta momentului temporal- registrul apartine romantismului, dar sugestia e de stingere, de sfarsit. Fetiscana cu fusta rosie e imagine a vitalitatii si intruchipare a iubirii. Potretul e recostituit peste timp ( utilizarea imperfectului) si se contureaza din perspectiva naratorului -actor. Acesta inregistreaza impresia produsa- inocenta, frumusetea, ochii iuti, parul negru, lins cu luciri de paun, privirea duc la cristalizarea sentimentului de dragoste: ,,am simtit in mine ceva fierbinte: parc-as fi inghitit o bautura tare."

Intalnirea de la han-aflam ulterior- pregateste capcana. Marga trebuie sa respecte legea tiganeasca si tocmai de aceea iubirea isi asuma caracteristicile jocului: ,,se poate, cuconasule, dar aceea e-o biata fata din satra si dumneata numai saguiesti si te duci." Indicii ale disimularii partiale exista in evitarea privirilor , in schimbarea tonalitatii vocii si in interogatiile iscoditoare: ,,fara sa ma priveasca , incepu cu alt glas: dar dupa ce duci vinul unde trebuie, nu te intorci tot pe acesta drum si nu poposesti aici?", ,,insa nu ma privea", ,,ea-si pleca nasu-n pamant si tacu un rastimp".

Relatarea sintetica a drumurilor la Pascani functioneaza ca digresiune deoarece se amana prezentarea evenimentelor legate de povestea de iubire. De asemenea, naratorul implicat se observa pe sine , urmareste transformarile produse de iubire- lipsa interesului pentru negot, distragere, nerabdarea.

Fantana- locul intalnirii accentueaza apropierea mortii, presimtirea: ,,ma temeam sa nu gasesc locul mort,, , ,, o luna stirba se ridica din rasarit ca peste o pustie", ,,simtii freamatul plopilor", ,,am o tresarire napraznica in toata fiinta". Dupa aceasta intalnire, Marga rosteste acel Te Deum al dragostei- ,,am sa te astept si am sa mor langa fantana daca nu vii".

Tragismul episodului urmator consta in marea forta a celor doua sensuri opuse: iubirea care invadeaza sufletul fetei si legea ancestrala care trebuie respectata. Ea trebuie sa-l ademeneasca pe Neculai Isac pentru ca tiganii sa-l jefuiasca. Marga dezvaluie adevarul capitanului chiar daca stie ca va plati cu viata. Destainuirea fetei are ritmul sacadat al ultimelor clipe traite in tensiunea celei mai dramatice si mai cutremuratoare litanii murmurate infrigurat la marginea existentei cand totul pentru ea pare ca se naruie langa fantana dintre plopi. Inconjurat de tigani, Neculai scapa cu greu dar pierde o lumina atat in sensul propriu cat si in cel figurat: ,,pe sub batista mi-a naboit sangele; mi se prelungea prin mustati si-mi intra in gura. Si parca gustam sangele imprastiat pe colacul fantanii".

Un procedeu de relevare a frumusetii povestirii este acela al oglindirii ei pe chipurile ascutatorilor . Fantana insasi a disparut ca toate lucrurile lumii, dar ea ramane in amintirea capitanului de mazali ca loc al iubirii si al sacrificiului. Imaginea finala a eroului e astfel petrificata in memoria colectiva , intr-o vreme fara uitare, fara sfarsit: ,,sta impovarat la locul lui, neclintit, cu capul plecat. Obrazul drept, botit spre ochiul stors, parca era inclestat, pecetluit pentru totdeauna intr-o durere. Iar ochiul cel viu, mare si neguros , privea fara tinta in jos in neagra fantana a trecutului."