"FANTANA BLANDUZIEI" - Vasile Alecsandri - comentariu

"FANTANA BLANDUZIEI" - Vasile Alecsandri - comentariu

Scrisa la sfarsitul anului 1882 si inceputul anului 1883, numai in patru saptamani, si reprezentata la 22 martie 1884, "Fantana Blanduziei" e cea mai izbutita lucrare dramatica a lui Vasile Alecsandri, intrucat, din cateva trasaturi, a reusit sa ne poiecteze o viziune antica: iata linia dealurilor plesuve, iata gratia coloanelor unui templu desfacut pe orizont ca niste albe degete; incolo aproape nimic: marea albastra, cerul albastru, pamantul calcinat, din care rasar cativa maslini si cativa sicomori; atat si de ajuns pentru a ne fixa un fragment de antichitate. In "Ovidiu" , Alecsandri va incerca sa ne dea un caracter si o tragedie, fara ca tragedia sa fi fost determinata de insusi caracterul eroului; lipsita de elementul tragic, "Fantana Blanduziei" ne evoca numai un colt de viata romana cristalizat in jurul unui singur moment sufletesc de o valoare insa umana. Nimeni nu era, dealtfel, mai indicat decat Horatiu, pentru idila din jurul celebrei fantani, idila curmata de grauntele de resemnare ce  i-a infranat intotdeauna avanturile; realitatea umana este astfel combinata cu realitatea istorica. Fara sa fi cunoscut, dealtminteri, adevarata pasiune, Hotatiu a exaltat numai iubirea in optimisnul ei sanatos; lipsa lui de pasiune reala n-a alunecat in viciu. Poet al placerilor stricte, el a fost si exponentul unei filosofii masurate ce infraneaza indrazneala si riscul fara sa nimiceasca si bucuria acceptarii neconditionate a realitatii. Indragostindu-se la batranete de tineretea Gettei, dragostea poetului nu are nimic suparator, reprezinta avantul poetului ramas tanar sub parul carunt. Cand tineretea isi cere drepturile ei mergand spre tinerete si Getta iubeste pe sclavul Gallus, HoraTiu, fireste, dar numai o clipa. Realitatea vietii se impune repede. Cumpatarea si infranarea - sporul constiintei autentice a poetului - domina situatia, fiindca, inexorabila ca si necesitatea mortii, inaintea necesitatii varste poetul isi inclina capul cu o resemnare si melancolie plina de atata seninatate, incat momentul lui sufletesc devine momentul adanc omenesc al batranetii ce se inclina in fata tineretii. Fara a fi o tragedie sau chiar o piesa de teatru, de vreme ce resemnarea eludeaza conflictul dramatic, "Fantana Blanduziei" e un crampei de umanitate si, prin armonia formelor, mai ales, de antichitate: prin firea lui senina, optimista, Alecsandri era, dealtfel, in masura sa inteleaga pe poetul Tiburului, care cantase atat de topic poezia mediocritatii, a vietii rustice si a resemnarii si, fara a fi razboinic, devenise, prin acelasi destin ironic, ca si Alecsandri, un poet al curtilor, al razboaielor, al imperialismului, intr-un cuvant un poet national.

"Fantana Blanduziei" a fost primita cu mare insufletire si de public si de critica teatrala. Tonul il da, de pilda, aceste randuri din "Romania libera" din 31 martie 1884: "Tot ce putem spune impreuna cu cei ce in admirare au asistat la acest nou triumf al cantaretului vesnic tanar si ferice, al omului de inima si de inalta si generoasa simtire, este ca in fata lui si in fata lucrarii sale literare, descoperindu-ne capul, vom sta plecati si cu fericirea in suflet, facandu-i cortegiu nesfarsit intru onoarea si fala tarii, a scenei si a literaturii romane." Pentru a da si un exemplu de critica rauvoitoare, in care inexactitatea amanuntului istoric e privita ca un defect de fond, vom reproduce cateva pasaje din violentul studiu al profesorului Aron Densusianu.

"Cand este vorba de un subiect istoric si inca din viata unui popor vechi clasic, inainte de toate, ni se impune intrebarea: are autorul preparatiunile, cunostintele absolut necesare pentru a putea trata un subiect din viata unui popor clasic a romanilor? Autorul nu supune ca <<actiunea se petrece zece ani inainte de Christos>>.

NEERA

Origo si Cynthia, ferice, ah! de ele

Au partea glorioasa caci au. si e destul

Cynthia pe Virgiliu, Origo pe Tibul!

Acestea se zic la anul 10 Inainte de Christos, pe cand Virgiliu si Tibul murisera deja cu noua ani mai inainte.

Autorul introduce pe Gallus ca tanar si amorez al Gettei, are insa nefericirea a-i face actul de nastere.

GALLUS

Sunt Gallus al meu tata

A fost un Brenn peternic in Galia comata.

El s-a luptat cu Caezar, neipacat, aprins,

Si s-a ucis el insusi cand s-a vazut invins.

Eram copil atunci.

Caezar s-a luptat si a cuprins Galia intre anii 53-58 inainte de Christos, Gallus atunci era copil, cam de 7-10 ani, carevasazica, el, pe la 10 ani inainte sau mai drept dupa Christos, cand se petrece actiunea piesei, avea o etate intre 50-60 de ani. Si apoi acest vaj batran sa fie amorezul-june frumoasei Gette? Adevarat, Gallus pe scena se prezinta tanar, aceasta probeaza insa numai cum actorii stiu sa patrunda piesa ce o joaca, nu schimba insa nimic situatia autorului ca scriitor. Cel putin, actorii, daca patrundeau piesa, puteau sa atraga luarea-aminte a autorului asupra acestei abnormitati, ceea ce trebuia, dealtminterea, s-o faca mai inainte comitetul teatral, prin a carui recesiune a trebuit sa treaca piesa. Daca aceasta s-ar fi intamplat aiurea, nu la noi, criticii si ziarele, aveau a doua zi o voioasa petrecere, ba se putea intampla ca scolarii de la galerie sa corecteze pe actori si pe autor, cum stiu ei sa corecteze. La noi? De! Ca la noi!

Horatiu vazand pe Getta se intreaba: romana-i sau straina? Intrebarea este neiertata din gura unui roman fata cu un sclav si Getta era sclava, pentru ca sclavilor nu le era permis sa poarte vesmintele romane si, prin urmare, Horatiu numai de pe port putea savada ca este sclava, prin urmare, si straina si nu romana. Gallus scoate din biblioteca lui Horatiu <<cateva cylindre si le trece Gettii>>.

GETTA

.A ma opri nu pot

Sa le sarut, uimita (le saruta). Toate-au fost scrise in ceara

Cu-acest stilet.

Vasazica, <<Cylindre toate scrise in ceara cu stiletul>>!

Autorul trebuie sa se informeze ca in ceara si cu "stilus" se scria numai pe table cerate (tabulae ceratae), iar in forma de cilindre se inveleau manuscrisele pe papir sau pe pergament. Singure aceste greseli, in ochii oamenilor cunoscatori si cu atat mai mult inaintea unor capete judiciare, sunt de ajuns pentru a compromite nu numai scrierea in care se cuprind ele, ci o intreaga literatura in a carei frunte se pune o asemenea scriere."

Aplicand felul acesta de investigatie in teatrul lui Shakespeare, vom constata ca "Coriolan", dramaturgul pomeneste de Alexandru cel Mare si de Galian; Hamlet a invatat la Universitatea din Witemberg; in "Henric al V-lea" se vorbeste de cucerirea Constantinopolului; in "Henric al VI-lea" e citat Machiavelli; in "Troilus si Cressida" se serbeaza duminica; in "Timon din Atena" hartia e conoscuta; in "Pericles", pistoalele; in "Visul unei nopti de vara" , se trage cu tunul si un tata isi trimite fata la manastire; in "Henric al VI-lea", partea I, Jeanne d'Arc este o vrajitoare desfranata; in "Poveste de iarna", Delphi e o insula si Antigona debarca pe tarmurile Boemiei. Impotriva adevarului istoric, Caezar e aratat ca un laudaros si ingamfat: "Cei ce m-au amenintat, zice el, nu m-au privit decat din spate; indata ce au vazut fata lui Caezar au fugit". Sau: "Primejdia stie bine ca Caezar e mai tare ca ea; suntem doi lei nascuti in aceeasi zi, dar eu sunt cel mai mare si mai puternic". Sau: "cunosc un singur om impotriva caruia nu poate izbuti nici un atac si care ramane nemiscat, nezguduit, si acel om sunt eu".s.a.m.d.

Greselile istorice raman negresit greseli ce se pot constata, dar atarna putin in economia unei lucrari dramatice.

BIBLIOGRAFIE

Virgil Bradateanu, "Comedia in dramaturgia romaneasca", Ed. Minerva, Bucuresti, 1970.

Ch. Drouhet, "Vasile Alecsandri si scriitorii francezi", Cultura Nationala, 1924.

Mircea Ghitulescu, "Alecsandri si dublul sau", Ed. Albatros, Bucuresti, 1980.

Nicolae Iorga, "Nouveaux matériaux pour servir à l'histoire de Jacques Basilikos l'Héraclicide, dit le Despote" Bucarest, Göbl, 1900.

Eugen Lovinescu, "Critice", vol. 3, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982.

G.C.Nicolescu, "Viata lui Vasile Alecsandri", Ed.a II-a revazuta, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1965.

Ion Rotru, "Comentarii si analize literare", Ed. Litera International, Bucuresti, Chisinau, 2001.

Marin Sorescu, "Starea de destin", Ed. Junimea. 1977.

Mircea Zanciu, "Prezenta lui Alecsandri in Masca geniului", Editura pentru Literatura, 1967.