^{FARSELE ÎNTR-UN ACT - CARAGIALE}

Conul Leonida fata cu reactiunea - un experiment teatral nou.

Utopicul si articularea starii de asteptare.

Teatralizarea actului conversational.

Neincrederea in cunoasterea rationala si dechiderea spre absurd si

fantastic.

O soacra - parodia feminismului.

Explorarea mecanismelor parodicului. Maladia lecturii.

Farsele intr-un act sunt cele mai putin cunoscute dintre piesele caragialiene, atat prin numarul montarilor scenice cat si prin exegezele ce le-au fost dedicate. În contrast cu dinamismul Noptii furtunoase, Conul Leonida fata cu reactiunea este o piesa statica - experienta teatrala noua, opusa Carnavalului. Miza ei este teatralizarea actului conversational. Cuplul de pensionari - ipostaza pasiva a vietii - asteapta si spera sa se intample un eveniment extraordinar, senzational, demn de consemnat in Aurora Democratica, ceva care ar schimba radical existenta lor mediocra.

Filosoful caricat intemeiaza cu mintea o Republica ideala, bazata pe o epistema utopica, adaptata la nevoile epocii lui Caragiale, sau, poate, ale oricarei epoci de tranzitie. Ritualul statului de vorba isi deconspira absurditatea, prin nonsensurile pe care limbajul le impune existentei. A vorbi se substituie lui a gandi, pentru a atesta cealalta metamorfoza: a trai a devenit similar cu a astepta.

Citita ritualic, dimineata si seara, gazeta a devenit un fel de obiect de cult. Ea filtreaza realul - imperiul posibilului - retinand numai esentialul: "a venit libertatea la putere!". Este vorba, fireste, de libertatea de a fabula, ce devine evidenta prin indepartarea de rationalitate. În limbaj, orice constructie este posibila. Leonida incearca sa se refugieze in imaginar, caci fragilitatea realului il inspaimanta, ordinea lui se poate, lesne, dizolva in haos.

Si mai putin cunoscuta este "farsa fantazista intr-un act" Soacra mea Fifina, jucata pentru prima data in 1883, si tiparita apoi in volumul Teatru II (Iasi, Saraga, 1894) cu titlul definitiv O soacra. În tipologia feminina a teatrului caragialian, Fifina este un personaj inedit. Alaturi de "rusinoasa" Veta, "romantioasa" Zita, "nevricoasa" Efimita, "barbata" Zoe, "republicana" Mita si "nifilista" Didina, vine sa se adaoge si o "feminista". Prin asertiunile, destul de subtile, despre sufletul feminin, despre sensibilitatea, gandirea si comportamentul femeilor, Fifina este pandantul filosofului caricat. Soacra vitrega la numai douazeci si sapte de ani, Fifina doreste, cu orice pret, sa-si protejeze fiica adoptiva, de orice prejudiciu din partea proaspatului sot, rasturnand paradigma traditionala a "masterei". Convinsa ca "nimic nu e mai ingrozitor pentru o femeie decat brutalitatea barbatului", ea elaboreaza teorii sofisticate, generate de revolta impotriva unei lumi dominate de autoritatea barbatilor si de refuzul discursului "phallocentric", inapt sa contureze punctul de vedere feminin.