« Poveste sentimentala » - comentariu
Poemul « Poveste
sentimentala » din volumul « O viziune a sentimentelor », nu
este deloc « sentimental », in sensul usor lacrimogen al
cuvantului, si nici macar erotic, in sensul curent al termenului. In
desfasurarea sa este implicata o structura de
adancime, pe care abia ultimele doua versuri o fac vizibila: "[cuvintele]
repetau, intr-un vartej aproape vazut/ structura materiei, de la-nceput. »
In acord cu acest "joc secund" de semnificatie, « povestea
sentimentala » nu mai reprezinta o valoare in sine, un scop spre care
indragostitul sa tinda, sacrificand tot. Ea este, dimpotriva, un punct de
pornire, daca nu chiar un pretext. In poezia erotica traditionala, notele
elegiace sunt aproape obligatorii, caci dragostea fie a murit, fie ii este
refuzata indragostitului, fara nici o speranta. Aici insa, poemul incepe
brusc, de la o temperatura deja inalta a relatiei erotice: "Pe urma ne
vedeam din ce in ce mai des Eu stateam la o margine-a orei,/ tu- la
cealalta,/ ca doua toarte de amfora". Superba imagine alatura un "eu" si
un "tu", fara sa-i contopeasca insa in combustia erotica, lasandu-i la o
anumita distanta semnificativa. Urmatoarele doua versuri: "Numai cuvintele
zburau intre noi,/ inainte si inapoi" mentin aceasta imagine a unui
cuplu care nu e totusi indistinct, ci format, mai degraba, din doi poli
intre care exista o tensiune benefica, un fluid cald, un zbor al cuvintelor. De
fapt, acestea, cuvintele, sunt adevaratele personaje ale "povestii", iar
nu cei doi indragostiti, si nici macar sentimentul nascut intre ei.
Incepand cu versul al cincilea, "povestea" nu se mai concentreaza asupra iubirii,
ci asupra cuvintelor nascute din iubire: "cuvintele zburau intre noi",
"vartejul lor putea fi aproape zarit", "sa privesc iarba-nclinata/ de caderea
vreunui cuvant", "cuvintele se roteau, se roteau intre noi" si "repetau,
intr-un vartej aproape vazut,/ structura materiei, de la-nceput.". Zborul
si vartejul cuvintelor, rotirea lor inaripata, sunt imagini care se repeta
si ele, in mod semnificativ, iar versurile 14-15 reiau, intr-o forma
usor modificata, versurile 5-6 ("Numai cuvintele zburau intre noi,/
inainte si inapoi", "Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,/inainte
si inapoi"), dupa cum versul 17 ("un vartej aproape vazut") preia
"informatia" versului 7 ("vartejul lor putea fi aproape zarit").
Iata suficiente elemente pentru a
putea formula o concluzie, un "talc" al povestii de dragoste ce nu se lasa
continut de ea, depasind-o, intr-un plan mai inalt. Dragostea
impartasita naste o energie care face cuvintele nu doar sa zboare, ci
chiar sa fie "aproape" vazute, adica "aproape" condensate, compacte,
materializate. In timp ce la alti poeti dragostea impinge universul
fizic intr-un plan de umbra, facandu-l sa se estompeze, in acest poem al lui
Nichita Stanescu, dragostea naste cuvintele, "vartejul aproape vazut" al
cuvintelor, si acestea, brusc si tulburator materializate, refac
structura materiei, recreeaza -in analogie cu Logosul divin- lumea "de la
inceput". Sentimentul devine verb, iar verbul se materializeaza. Aceasta
"poveste sentimentala" a lui Nichita Stanescu este, asadar, o viziune, o
mica si splendida cosmogonie de tinerete.
.com