Icu CRACIUN - biografie, opera si referinte critice

Icu CRACIUN (n. 03.12. 1951, Maieru, BN)

Este absolvent al Universitatii Babes-Bolyai, Facultatea de Filologie, sectia romana-engleza. Este profesor la liceul din Maieru.

Debut: in "Ecoul" cu schita "Eu director, el director" (1972).

Carti publicate: In cautarea Graalului (publicistica literara, 2003); Intoarcerea la clasici (pubicistica literara, 2003); In spatele calaretului(roman); Pesti si parasute (roman, 2008); "Izbavirea prin cultura" (publicistica literara), 2008.

A ingrijit volumul Scrisori de pe front de poetul popular Octavian Hodoroga.

Are sub tipar, la Editura Limes, in calitate de traducator: Dictionar de mitologie britanica si irlandeza de Caitlin si John Matthews si Dictionar de mitologie a indienilor americani de Page Bryant.

Este redactor sef al publicatiei Cuibul visurilor.

Darul

Desi trecea un om cu scaun la cap, zaceau in el porniri ispititoare, care ar fi putut sa izbucneasca oricand si sa-i biruiasca cumpatul.

Asta nu intelegea Liviu Jarda: ca Mirela Pop nu-i fusese harazita lui. Totusi, ani de-a randul, el a continuat sa creada cu tarie ca fiinta aceea ii era menita si din pricina asta o visa ducand o viata tihnita alaturi de ea, undeva la malul marii, cu o droaie de urmasi rumeni si buftesi in juru-i. Inca din copilarie ii daduse tarcoale, asemenea celorlalti colegi teferi, dar trebuise sa accepte situatia jenanta de admirator de la distanta cu speranta calita, minata de o timiditate rurala, care complexa capetele pline de cosuri ale celor de varsta apropiata. Cel putin o data pe zi trecea prin fata casei ei, oftand ca-n romanele lui Drumes, doar, doar ii va zari chipul imbietor pentru a merge apoi la culcare multumit si cu sangele molcomit in vene. Avea insomnii daca nu i-ar fi zarit ferestrele. Odata chiar i se nazarise s-o vaneze ca pe o prada pandita de o fiara. Niciodata nu i e ivise ocazia de a-i marturisi sentimentele ramanand cu sufletul innegurat. Purtarea ei placuta si aleasa ii atatase instinctele. Chiar si glasul ii starnea poftele, dar, fata-n fata, se balbaia si se bloca. Pur si simplu nu se pricepea sa vorbeasca, ba uita si sa-si scoata mainile din buzunare.

Aparent, Mirela nu fusese o fata bolanda, dar nici prea darnica la vorba nu era; era amabila cu toata lumea. Firescul sau naturaletea - cum i se mai spune - le avea din nascare. Pana a nu urma liceul, inima ei nu admisese pe niciunul. Se juca din cand in cand cu sentimentele lor hulpave aruncandu-le discret cate un zambet provocator sau o propozitie binevoitoare cu multe subintelesuri facandu-i pe rand sa transpire de placeri iluzorii; zanaticul norocos se uita la ceilalti ca un ins care ar fi repurtat succesul vietii lui. Cu totii stiau ca a fi excentric in fata unei fete insemna o victorie impotriva celorlalti cu riscul de-a parea caraghiosi. Oricum, ea ii zapacise pe toti cei care tanjeau dupa trupul ei deja viguros; de fapt, fiecaruia ii gasise cate o hiba: unul era prea guraliv, desi se zicea despre el ca stia multa carte, altul era prea inalt si timid, lui Liviu ii displacea ca avea gulerul hainei colbuit si cu matreata, unul avea buzele prea subtiri, altul prea carnoase. Ce mai, baieti de provincie, gandea ea, al carei tata era un functionar burduhanos de la primarie cu mentalitate de tiran demodat. Nu dadea pe niciunul o ceapa degerata. Mama-sa era o femeie mica, simpatica si inofensiva, cu bratele anormal de scurte, mirosind tot timpul a rantas, care isi petrecea trei sferturi din zi la bucatarie si un sfert stand cuminte, nedezlipita din fata televizorului blindat cu telenovele care ii zguduiau sufletul blajin si desuet. Toata lumea zicea ca este o femeie de treaba.

Mirela purta de obicei rochii sau camasi cu gulere late, ceea ce l-a facut mai tarziu pe Liviu sa admire doar femei imbracate astfel. Imbracamintea si parul tuns scurt, cu carare pe stanga, o distingea de fetele de la tara, ea fiind croita pentru o viata citadina, cu distractii dese, zbenguiala si reactii neinfranate.

Mult mai tarziu Liviu Jarda a tras concluzia ca la sate rar fete care prefera un consatean sadea; de obicei, un ciuruc necunoscut este acceptat mai repede. Casniciile care rezista sunt cele in care partenerii sunt din localitati diferite si asta pentru ca sunt la inceputul drumului pentru a se cunoaste.

Inainte de rascoala din '89, lui Liviu ii placea sa mearga film. Se da in vant dupa filmele "cu puscaturi", cum anunta Paramon, caruia i se tragea porecla asta de la casa de filme Paramount, dar vulgul se distra copios cand citea acest cuvant pe ecranul alb ca o panza uriasa tesuta, intinsa la uscat, dupa dorinta lui si care in memoria colectiva ramase cu o conotatie batjocoritoare. Amicitia lor cu asta a inceput: comentand filme de toate genurile. Palavrageau cate in luna si in stele, dar mai ales despre fete, subiectul preferat al liceenilor imprevizibili. Fireste, el i-a impartasit cu gravitate despre dragostea pentru fata din satul lui. Dinu Hustup fusese impresionat de sinceritatea cu care o descrise pe Mirela, cea curtata de o duzina de baieti jinduitori la saruturile si neprihanirea ei. Liviu i se deschise total. Intre ei se crease o comuniune reciproca. Toate sentimentele lui mocnite erupsera ca un vulcan trezit din amortire cand povestise despre ea. La fiecare discutie, mai mult monolog din partea lui Liviu, indragostitul descoperea un alt amanunt inedit care il incita pe Dinu. "Si cum zici ca arata ?" il starnea acesta. Nu isi dadea seama ca era manipulat in sentimentele lui calde, iar el gasea alte cuvinte care il fermecau pe interlocutorul aparent pasiv incat, incetul cu incetul, flecarelile lui emotionale se lipisera de judecata lui sanatoasa. Dinu il aproba dand din capul sau impuiat si bine informat, repetand accentuat: "Da, da, da !" cu un aer misterios si dumerit; era mai inalt si mai in varsta decat el cu un an si se erija in expert al sufletului feminin, cu experienta in viata erotica. Avea parul ondulat, natural, dat pe spate si obrajii mereu proaspeti (incepuse sa se barbiereasca); un zambet permanent zeflemitor in coltul gurii i se sesiza discret. Cand vorbea gafaia zgomotos in contratimp pe nasul acvilin, ceea ce da impresia ca se sufoca. Dar acest lucru ii acorda distinctie si il facea sa para mai matur; era o imbinare intre genul de tanar aparent nepasator si detasat cu fantezie limitata, si omul practic, stapan pe situatie, disciplinat mintal si rezervat.

In postata de varsta care ii despartea, pentru Liviu Jarda fusese o corvoada cumplita sa astepte admiterea Mirelei la liceul unde era deja elev. In primele zile din septembrie, la deschiderea noului an scolar, Liviu i-a prezentat-o pe Mirela lui Dinu: "Asta-i fata despre care ti-am vorbit atata", i-a soptit emotionat. Si, din ziua aceea, cei doi au ramas nedespartiti. Atunci, Liviu Jarda isi daduse seama ca el fusese garat pe o linie moarta, ca sperantele ii fusesera inselate, ca soarta ii fusese vitrega. Dinu se varase intre ei ca o boala contagioasa si multa vreme mocnise in el o invidie devastatoare. Cand ii vedea impreuna, ochii ii scaparau de manie si in smarcurile mintii sale totul se facea vraiste. Fruntea lui vrastata incremenise cu aceleasi semne. Da, Liviu Jarda a ramas cu sufletul innegurat nestiind ca viata-i fusese prea aspra. Da, Dinu Hustup, o pangarise prima data. Ceva nestiut paraise in strafundul inimii sale. Un altul in locul lui s-ar fi tacanit. Cert este ca atunci cand ii vedea impreuna se simtea stingher si necajit, si oricat de in forma ar fi fost, se infierbanta, apoi clocotea ca un samovar rusesc. Arata posomorat si dezamagit.

Dinu Hustup a absolvit liceul inainte de Mirela cu doi ani. Nu s-a mai inscris la nicio facultate si nici n-a umblat brambura prin tara. A tulit-o in Serbia, in constructii. A castigat bine. In perioada aceea i-a scris saptamanal Mirelei care era inca liceana. S-a intors cand aceasta a absolvit, s-au casatorit, iar el a devenit ginere cu initiativa; in bucataria de vara a socrului cel burduhos si-a deschis un bar, si-a cumparat o Dacie papuc, pentru aprovizionare; tot atunci, Mirela a obtinut permisul de conducere si treburile au intrat pe fagasul lor.

Pe parcursul anilor, mahnirea aceea crunta si amara a lui Liviu Jarda se retrasese si se micsorase parca intr-o bila invizibila de plumb, dar cu aceeasi masa. Intamplator, cand se intalnea cu Mirela, ea saluta senina, inaltandu-si fata frumoasa, probabil in contul amintirilor de altadata. Era convins ca Dinu a cucerit-o pentru ca a fost mai darnic la cadouri si nici nu se pierduse cu firea in fata ei; in plus, in ultimul an de liceu parul i se rarise si in crestet ii aparuse o pata galbena cat un ou de rata. Calvitia era in gena familiei si stia ca are sa cheleasca.

Sotia sa, Arsinica, fusese in aceeasi clasa cu Mirela pana la terminarea liceului, dar el n-o remarcase. Il placuse, il dorise si ar fi vrut sa intre in atentia lui, dar el avusese ochi doar pentru fata casierului de la primarie. Odata, cand se urcasera in autobuz, ea l-a inghiontit intentionat, dar tot el, blegul, a bolborosit niste scuze ridicole. Asa cum era, Liviu i se cuibarise in strafundul sufleului. L-ar fi dorit mai inalt (ea avea boala pe tipii inalti), dar umerii lui lati si fesele virile, ii ieseau in evidenta din cauza camasii si a pantalonilor stramti pe corp. A trebuit sa-l tromboneasca ea pana sa-l agate. "Atunci aveai ochi numai pentru Curulina" i-a amintit superioara, dupa ce i-a nascut primul copil. Asa o poreclise pe Mirela Pop, aluzie la fundul ei perfect rotund ca un clop sibian. Dar el, Liviu Jarda, chiar se indragostise de ea, desi ii pusese in spinare povara familiei. Arsinica era o femeie buna de iubit.

Ceva o rodea pe Arsinica, de vreme ce o ponegrea pe Mirela de cate ori i se ivea ocazia, dar aceasta nu-i acorda nicio atentie. Nici macar nu era indignata. N-o scotea din "infumurata, starpa, plina de ifose ieftine" si dorea ca invectivele astea sa ajunga la urechile ei, s-o infurie, sa reactioneze cumva. Scornise fel de fel de zvonuri despre comportamentul ei "dubios", dar intrigile si urzelile sale o lasasera indiferenta. Avea ea destule griji pe cap cu barul, aprovizionarea, garda financiara, sanepidul, protectia consumatorului, care nu te pasuiesc deloc, plus soacra-sa din Nepos, care o vizita de cel putin odata pe saptamana si o pisa intruna la cap. Asta, atat era de carpanoasa, incat facea economie si la hartia igienica. "Ai grija cu preturile.baga teveaul maxim" ii dadea pretioasele indicatii afurisita de povatuitoare.

Si Arsinica isi varsa naduful pe Liviu cu un glas strident si taios, dar de cate ori dadea ochii cu Mirela o bantuia tot felul de ganduri. Cand trebuia sa participe la nunti il aseza pe omul ei cu spatele la comeseni, iar ea se lafaia, cuprinzand cu privirea vigilenta intreaga sala. Se desfata radioasa degustand bucatele cu gura tuguiata stergandu-se tacticoasa dupa fiecare imbucatura. Din cand in cand il atentiona pe Liviu ridicand vocea: "Ai grija sa nu te imbeti! Vezi ca te vede lumea ! Sa nu ma faci de rahat!" . El casca, se uita pasiv in tavan, apoi la sanii ei atatatori si mai tragea cate un snaps. Se obisnuise pe acest post de dirijabil, nestiind ca ea asteapta si un pic de tandrete, pe care el, maistrul minier, nu se pricepea sa i-o ofere. Ea vedea viata foarte autentic: sa ajunga sa traiasca sa-si vada cei doi baieti insurati la casele lor, sa fie servita la masa de nurori si, la sfarsit de saptamana, sa traga cate un chef cu gratare, mici, aripioare, ciocanele si, bineinteles, bere cacalau. In rest, sa nu incapi pe mana ei sa te sapuneasca ! Atunci chiar ca parea sarita de pe fix. Vai de cine ar fi indraznit sa tina hart cu strasnica asta ! Cu obrajii supti, zvelta, ea stia ca Liviu al ei putea deveni o persoana instabila, oricat de inocent parea a fi. El i se supunea docil chit ca ea percuta cu intaziere la subtilitati. In primii ani de casnicie, cand ea rostea raspicat eternul "Liviule, mergem acasa!", de se intampla sa fie in vizita, avea sentimentul ca-l insulta. Probabil ca ar fi avut de castigat daca ar fi avut o fire mai deschisa. Ori, el vorbea numai cand era provocat. Se obisnuise sa-si infraneze impulsurile, temandu-se de a nu deveni penibil, nu se aprindea ca altii, cu violenta si teribilismul lor trivial, sta ca o momaie neputincioasa, tracasata de insistentele partenerei de viata care il toca de cate ori il simtea duhnind a bautura. Si asta se intampla destul de des. Intr-un an, timp de o luna, zi de zi, venise acasa beat turta. Fusese pe schimbul doi. Se dezbracase pe hol ramanand cu indispensabilii pe el. Cum se asezase in pat, cum incepuse sa sforaie. Dimineata sunase ceasul, se trezise, isi luase pachetul cu mancare, pregatit de cu seara de nevasta-sa, o zbughise pe hol, se imbracase si iesise tiptil, tiptil, fara sa tranteasca portita. Dupa o luna, acelasi ritual, orologiul zuraie, dar, in momentul iesirii pe usa, aude glasul Arsinicai: "Unde pleci ?", "La serviciu" zice el important. "Trebuie sa stam de vorba". Se ridicase din pat. "Mai femeie, pierd masina !" continua el invingator si indignat. "Am dat ceasul cu o ora inainte. Avem timp". L-a tocat o jumatate de ora ca pe o varza, iar el a ascultat spasit, dand din cap ca un copil vinovat, certat de invatatoare, desi ii adusese leafa intreaga acasa. Se dezlantuise. Ochii ii scaparasera ca la o leoaica cuprinsa de calduri. Unor femei le face placere sa sacaie si sa cicaleasca, dar habar n-au ca severitatea li se poate intoarce inapoi. In calitate de maistru minier, Liviu Jarda se descurca si el cum putea. Mai invoia cate un subaltern, mai o ciorla la mina, ceva de spiruit tot ii iesea. Pe vremea aceea mina mai functiona, dar evenimentele importante ale satului lunecau pe langa el. Doar un minut daca poposeau in mintea lui.

Apropierea falimentului barului Mirelei a coincis cu disponibilizarile de la mina unde lucra si Liviu Jarda; Ordonanta lui ramasese pe mana Arsinicai, iar el, neavand ce face, se hotarase sa iasa afara, sa-si caute de lucru in Spania. In tara, situatia devenise nesigura. Acelasi lucru il hotarase si Dinu Hustup.

La plecarea lui Liviu in Spania, nevasta sa l-a dascalit serioasa: "Sa nu te puna amarul sa vii cu o boala lumeasca, c-ai incurcat-o cu mine !" Presupunea ca Liviu al ei va calca stramb in libertate. "Hai, lasa-ma cu d-astea! Sunt un om normal !" o linisti candid barbatul. Cuvintele astea ii mersesera drept la inima. La urma urmei, se potriveau oricat de necioplit parea a fi. Alunita maronie de sub nara stanga i se inrosise. Ea a ramas cu banii ordonantei sa-i chiverniseasca cum o sti mai bine. Cheltuitoare nu era, o data pe saptamana o mai vizitau doua vecine cu care isi omora timpul comentand telenovelele, discutand politica si servind cate o cafea. Una era divortata si necoapta; statuse doar un an cu sotul, dar pentru ca seara, acestuia ii puteau picioarele si sforaia, a luat decizia sa se desparta. Cel putin asa se autojustifica ea: "Trebuia sa-l putuluiesti tu !" ii reprosase cealalta femeie. Adevarul era ca nu-l indragise, iar socrii se prea amestecasera in viata lor clampanind cu protezele lor dentare antice. A plecat de la ei doar cu hainele de pe ea. Sotul celeilalte lucra in constructii, la Cluj, si se intorcea sambata. Mai uitau si ele de necazurile domestice. De fata cu divortata, cea cu dintii minunati dar intrata in dizgratia satului, maritatele nu se impaunau cu tovarasii lor de viata, de altfel statornici, dar dominati de ele; i-ar fi zgandarit amintirile si doreau sa se simta bine, sa adopte aceeasi stare reconfortanta de spirit cu a lor, incercand sa-i pingeleasca dorul de barbati.

In strainatate, te apuca deprimarea, numai cand esti singur. Ori, atat Liviu Jarda cat si Dinu Hustup, nu aveau timp de nostalgii. Decorul spaniol nu ii lasa. Erau bucurosi ca isi gasisera de lucru, ba Dinu, dupa o jumatate de an isi formase el echipa de romani, incheia contracte cu viitorii proprietari de case, de la temelie pana la cheie. Se descurcase mai bine decat Liviu pentru ca se straduise sa invete limba lui Cervantes. Liviu era mai invatat cu lucrul, dar caldurile mediteraneene ii supsera barbiile si burta. Nu prea suporta arsita iberica. In rest, se acomodase si n-o auzea nici pe guresa sa de femeie luandu-l la rost pentru orice nimic. Era impacat sufleteste. Duminicile isi permitea sa intarzie la doua, trei beri, cascand ochii la femeile spaniole, majoritatea pline si cu sanii trufasi. Acasa, ar fi lancezit langa Arsinica si acesta era inca un argument ca preferase sa plece in strainatate. Copiii i se atasasera mai mult de socrii care se ocupasera de ei, de cum o adusese pe nevasta-sa de la maternitate.

Cu o luna inainte de sarbatorile de iarna, Liviu Jarda s-a hotarat sa se intoarca acasa. La intoarcere, Dinu Hustup i-a dat prietenului sau 10 000 de euro si un telefon mobil pentru a le inmana Mirelei. A sosit acasa seara, destul de tarziu. Si-a lasat bagajele la discretia Arsinicai si a copiilor, convins ca are sa-i multumeasca pe toti, inclusiv pe socri. "Trebuie sa duc telefonul si banii astia Mirelei" a zis neutru. "Acum ? N-ai timp maine ?" Ceva se incarligase in stomacul ei. "Asa ne-am inteles cu Dinu. Cat e ceasul ?" "Aproape zece." "Nu-i tarziu, intr-o jumatate de ora sunt inapoi".

O boare umeda il lua in primire. Pana sa intre in casa ei, noaptea ii acoperise ochii cu o naframa neagra, groasa. O pacla fumurie tulburase vazduhul proaspat. Narile sale parca adulmecau urmele unei fiinte nepamantene.

Primele vorbe ale Mirelei au fost sa se intereseze de omul ei: "Dar Dinu.de ce n-a venit ?" "Vine peste o luna. Are de finisat o vila la care a lucrat ultima data". O tacere suspecta se asezase intre ei. "Ti-a trimis celularul asta.Iti va explica el" si ii intinse mobilul inchis in plastic. Femeia il lua si il puse pe o etajera. "Bei o cafea ?" "Nu, la ora asta nu.am calatorit toata noaptea si vreau sa ma odihnesc". Era profund emotionat. Ii invidia norocul lui Dinu. "Nu arati prea bine.Ai slabit mult". "Mi-am facut analizele in Spania si m-au gasit cu cancer. ciroza la ficat" vorbi el chinuindu-se. "Mi-au dat maximum doua luni de viata". Vocea ii tremura. In clipa aceea se gandea cu adevarat la moartea lui. Se speriase auzindu-se vorbind si chiar arata tras la fata. Apoi continua: "Uite, aici, 10 000 de euro, sunt ai tai. Nu stie nimeni de ei, dar fa-mi hatarul asta: fii a mea macar o data !" Mirela ii arunca o privire amara. Niciodata nu a fost o rasfatata in avutie, dar sa-i pice pleasca atata banet nu sperase. Se despuiase foarte firesc in fata lui.

Icni de cateva ori; Chingile sangelui fusesera gata sa plesneasca. Dorintele sleite si ferecate de peste un an de zile se dezlantuisera sub stransoarea mainilor sale zdravene, incolacite in jurul trupului ei ravnit, inca nestafidit. Dupa vanzoleala aceea vlaguitoare, se smucise din bratele sale cu genunchii fragezi tremurand. Se uita la fotoliul ravasit, iar orbitele i se dilatara ca si cand ar fi fost de pe alta lume.

Liviu Jarda se imbraca rapid si, inainte de a-i intoarce spatele, zise: "Stii.de fapt, banii astia ti i-a trimis Dinu".

Afara, o spuza de stele sprintare palpaia nevinovata pe bolta cereasca. Luna saltase maiestuoasa cu cativa pasi. In departare, orizontul parea tivit cu o dunga aurie de foc aprins de curand. Dinspre sud, cativa valatuci de nori isi facusera aparitia. Liviu Jarda sorbi cu nesat aerul curat si o lua incet spre casa. Ranjea.