Limba romana contemporana - Clase semantico-gramaticale de substantive

Limba romana contemporana

Clase semantico-gramaticale de substantive

Substantivul reprezinta una dintre partile de vorbire inregistrate in gramaticile romanesti, care se incadreaza in categoria cuvintelor flexibile, putand prezenta modificari formale si avand un sens lexical de sine statator, precum si un inventar bogat, deschis, supus innoirii atat prin imprumuturi, cat si prin formatii interne. Dintre toate partile de vorbire, substantivele sunt cuvintele folosite cel mai frecvent in vorbire, sunt cele mai numeroase si in permanenta modernizare, datorita numarului mare de obiecte care trebuie denumite si gratie influentelor exterioare care se adapteaza mai mult sau mai putin la sistemul fonetic si morfologic al limbii romane.

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste clase de obiecte in sens larg: fiinte (pasare, copil, om, parinte, tata, bunic), lucruri (minge, ghiozdan, carte, penar, sac, loc), fenomene ale naturii (ceata, vant, zapada, ploaie, ninsoare, vijelie), insusiri (frumusete, bunatate, rautate, intelepciune, prostie, zgarcenie), actiuni (scriere, citire, urcare, coborare, vedere, reducere), stari (criza, bucurie, mahnire, tristete, optimism, singuratate), senzatii (foame, sete, frig, cald, moale, dulce), relatii (prietenie, rudenie, dusmanie, colaborare, concordanta, simbioza).

Categoriile morfologice ale substantivului sunt genul, numarul, cazul si determinarea sunt; dintre acestea genul este constant, forma substantivului schimbandu-se numai dupa numar si caz, realizand ceea ce se numeste declinare. Flexiunea substantivului se realizeaza sintetic, prin desinente, prin articolul definit, precum si prin alternante fonetice care modifica radicalul substantival. Categoriile gramaticale se exprima si analitic, prin prepozitii, prin articolul nedefinit sau prin marcile de caz proclitice.

Ca centru al grupului nominal, substantivul se asociaza cu adjuncti specifici - determinanti (copilul, un copil, acest copil, trei copii, asemenea copil), adjuncti genitivali (casa parintilor) si cu adjuncti nespecifici - adjectivali (baiat istet), prepozitionali (rau de munte), verbali (carte de citit, rana sangeranda) sau propozitionali (satul in care traiesc). Forma-tip, adica forma sub care se gaseste substantivul in dictionare este cea de nominativ-acuzativ, singular, nearticulat.

Criteriul semantico-gramatical imparte substantivul in substantive abstracte, substantive masive, substantive colective, substantive "verbale" si "adjectivale".

Substantivele abstracte sunt o subclasa de substantive care denumesc entitati abstracte, neperceptibile senzorial. Referentii substantivelor abstracte sunt insusiri (bunatate, cinste, consecventa, curaj, demnitate, istetime), relatii sau atitudini (afinitate, aversiune, proprietate, posesie, vecinatate, prietenie, dusmanie), actiuni (cantare, vedere, alegere, venire, coborare), notiuni teoretice (dreptate, adevar, minciuna, constiinta).

Unele sunt substantive sunt nenumarabile (calm, curaj, onestitate, cinste, lene, teama, importanta) si nu se combina de regula cu articolul nehotarat decat in situatia in care exista un determinativ (un mare curaj, o teribila teama). Substantivele abstracte devin numarabile in anumite situatii: cand se asociaza cu referenti de tip concret (satisfactii imediate, politici monetare, tineretile mele), la formatiile cu prefix negativ (imoralitate/imoralitati, infidelitate/infidelitati, discordie/ discordii) sau in anumite formule (rabdari prajite, respectele mele). Substantivele abstracte numarabile sunt mai apropiate de cele concrete si admit asocierea cu niste numai la plural (niste aptitudini), niciodata la singular partitiv (o aptitudine).

Majoritatea substantivelor abstracte sunt monosemantice, aspect sesizabil mai ales in cazul destul de numeroaselor neologisme si cuvinte derivate care exista in aceasta clasa (atasament, atractie, afinitate, aversiune, antipatie, resentiment, vecinatate dusmanie, tandrete, inclinare). Altele, in numar mult mai redus, fie ca reprezinta cuvinte vechi (sila, scarba, greata) sau neologisme (repulsie, ostilitate, oroare) sunt polisemantice.

Substantivele masive reprezinta o subclasa semantica de substantive comune care desemneaza materia nediferentiata, care nu poate fi impartita in entitati discrete. Masivele sunt nenumarabile, cu forma unica de singular (aur, alama, argint, sange, lapte, vin, ulei, zahar, orez) sau de plural (icre, calti, taitei, zori, moaste, confeti), dar este frecventa trecerea masivelor spre nonmasive, implicand modificari semantice (branza-branzeturi, blana-blanuri, fier-fiare), sau invers, de la nonmasive spre masive. Particularitatile semantice ale masivelor sunt continuitatea si omogenitatea. Ca sa fie "continue", masivele au nevoie de un suport, de o masura sau de o raportare la alta entitate (o halba de bere, un kilogram de zahar, un litru de ulei), iar caracterul "omogen" consta in faptul ca partea pastreaza calitatea intregului (exemplu: o parte din aur este tot aur, pe cand o parte dintr-un pom nu mai este pom, sau, rezumand, aur+aur=aur, un pom, adaugat altui pom, inseamna doi pomi). Caracterul "masiv" este marcat de un determinativ cantitativ de tipul: mult, putin, destul, niste sau Ø (fier, argint, sare, orez).

Substantivele colective reprezinta o subclasa de substantive caracterizate semantic prin referirea la o entitate prezenta ca ansamblu de unitati, repartizate in diferite clase lexicale, respectand intocmai categoriile gramaticale ale oricarui substantiv: intelectualitate, tinerime, omenire, neam, popor, familie, armata, cler, barou, flota, juriu, liga, trib, clan, dinastie, harem, ceata, grup, grupa, droaie, turma, cireada, haita, stol, roi, hoarda, recif, bradet, maracinis, porumbiste, zmeuris, tufis, ariniste, maldar, morman, serie, divizie, pereche, duzina, cvartet, triumvirat. Pot primi acceptie colectiva, in utilizari metaforice, si alte substantive comune: elita, crema, drojdie (a societatii). Dupa modul de formare se clasifica in: substantive colective simple sau primare (grup, hoarda, herghelie, neam, stol, turma, trib, grup, multime) si substantive colective derivate cu sufix (alunis, boierime, frunzis, taranime, stejaris, tineret, armata).

Substantivele "verbale" si "adjectivale" sunt subclase de substantive care s-au format pornind de la diverse baze verbale sau adjectivale, imbogatind morfologic si semantic limba romana, fara a se abate insa de la sensurile originale ale cuvintelor de baza. Substantivele verbale au caracteristici gramaticale de substantiv si de verb, denumind actiuni (citit, scris, cantare, alergat, mers), activitati (sapat, arat, cules, navigatie), stari (bucurie, tristete) sau agentul (vanzator, fumator, purtator, bautor), iar cele adjectivale prezinta particularitati de substantiv si de adjectiv, referitoare la stari sau insusiri (atentie, bunatate, inaltime). Atat substantivelor "verbale", cat si celor "adjectivale" le este caracteristica o flexiune de tip nominal, adica au marci specifice de gen, numar si caz (ruga/rugi), morfeme de determinare (intuitie/intuitia/o intuitie). Majoritatea substantivelor "verbale" si "adjectivale" sunt feminine (citire, disparitie, tristete, voiosie) sau neutre (cules, ales, zacut, dezgust), foarte putine sunt masculine (tanarul, voinicul, rosul, un batran), iar cele mai multe au forme de plural (plecari, mustrari, atentionari, tristeti, bucurii, rautati).

Substantivele, fie ca sunt abstracte, colective, masive, verbale sau adjectivale, reprezinta surse incontestabile ale gramaticii romanesti destinate diversificarii lexicului limbii romane, in principal datorita cifrei infinite de obiecte care asteapta sa fie denumite. Aceste clase semantico-gramaticale de substantive ofera o informatie mai bogata asupra paralelismului dintre realitatea existenta si denumirile folosite pentru prezentarea ei, punandu-si amprenta asupra lexicului limbii romane, pe care il diversifica in functie de categoriile de cuvinte pe care le inglobeaza.

Bibliografie

1. Silvestru, Elena, Morfologia limbii romane actuale, Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2008.

2. https://www.scribd.com/doc/31058499/Mioara-Avram-Gramatica-Limbii-Romane-1