Nuvela psihologica MOARA CU NOROC (apartenenta la specie)

Nuvela psihologica

MOARA CU NOROC

(apartenenta la specie)

Nuvela este specia epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, iar personajele -nu prea numeroase- sunt caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

In nuvela accentul este pus mai putin pe actiune si mai ales pe definirea personajului. Nuvela este de intindere mai mare decat povestirea si mai scurta decat romanul.

Nuvela Moara cu noroc este o proza realista de analiza psihologica, publicata in 1881, in volumul de debut al lui Ioan Slavici, Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

Moara cu noroc este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central ; personajele relativ putine pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea. Este o nuvela psihologica prin : tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului (interior).

Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei - efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social ; din perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramatice ale setei de inavutire, scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte, pe cat de puternice, pe atat de contradictorii :dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica si morala.

Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc inseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave. Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa : de la Sfantul Gheorghe pana la Paste, iar in final, apa si focul purifica locul.

Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate. Aceasta debuteaza cu un precept moral izvorat din intelepciunea populara, rostit de mama-soacra : "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Batrana este adepta pastrarii traditiei, in timp ce Ghita, capul familiei, doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti.

In expozitiune se prezinta cadrul obiectiv al actiunii, carciuma fiind asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului de acces la Moara cu noroc. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa o tragedie ca cea prezentata in nuvela.

Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist, Ghita, si antagonist, Lica. Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastarii si ale armoniei in care traieste familia nu intarzie.

Intriga o reprezinta aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj ciudat, carismatic, seful porcarilor din imprejurimi, care tulbura echilibrul familiei. Orgoliul lui Lica e unul de stapan care nu doar isi subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor. Lica isi impune de la inceput regulile, iar Ana, sotia lui Ghita, intuieste ca Lica este un "om rau si primejdios".

Desfasurarea actiunii. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, si nici tentatiei imbogatirii. Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica : merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini de paza si angajeaza inca o sluga, pe Marti. Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici. Devine " de tot ursuz", "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", "nu mai zambea ca mai inainte". Devine mohorat, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica.

Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a carciumarului devine tot mai infloritoare, numai ca omul incepe sa-si piarda increderea in sine. Intelegerea dintre el si Lica marcheaza inceputul obisnuirii cu raul. Isi indeamna sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele acestuia, distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el, ajungand sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil.

Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste totusi sa-l dea in vileag pe Lica, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer insa nici cu Pintea si acest lucru ii va aduce pieirea. Ii va oferi dovezi jandarmului despre vinovatia lui Lica, numai dupa ce isi va putea opri jumatate din sumele aduse de acesta.

Punctul culminant. Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala in bratele Samadaului. Dezgustata de lasitatea lui Ghita, care se instrainase de ea si de intreaga familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica, deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om", pe cand Ghita "nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti". Dandu-si seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana. La randul lui, Ghita este ucis de Raut din ordinul lui Lica. Iar Lica, pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.

Deznodamantul. Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente din carte. Nuvela se incheie in mod simetric cu inceputul, prin vorbele batranei care pune intamplarile pe seama destinului necrutator : "Simteam eu ca nu are sa iasa bine ; dar asa le-a fost data".

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Ghita este un personaj rotund, evoluand de la tipicitate la individualizare. El parcurge drumul sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Lica - personaj plat - ramane egal cu sine, un om rau si primejdios. In schimb, Ana sufera transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa) ; detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social. Mijloacele de investigatie psihologica sunt : scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe. Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice : limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.

Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica, deoarece are toate trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul interior al personajului principal, urmareste procesul instrainarii lui Ghita fata de familie si urmareste degradarea morala a acestuia produsa de ispita imbogatirii.

Γ

Nuvela psihologica 

MOARA CU NOROC

(caracterizarea personajului principal)

Nuvela este specia epica in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, iar personajele -nu prea numeroase- sunt caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Fiind o nuvela psihologica, in Moara cu noroc, de Ioan Slavici conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar in caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigatie psihologica.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa) ; detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social. Mijloacele de investigatie psihologica sunt : scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si "capacitatea de a ne surprinde in mod convingator" fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, « linistea colibei ») si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor) sau, in terminologie romantica : ingerul si demonul. Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic.

Ghita, personajul principal al nuvelei, traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri/pierderi : increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el. Consecintele nefaste ale setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.

La inceput , carciumarul este o persoana energica, cu gustul riscului si al aventurii. El hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se dovedeste un om de actiune, mobil, cu initiativa, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar familia traieste in armonie. Bun meserias, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece calfe carora sa le dea de carpit cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-i depaseste puterile.

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al lui Ghita. La prima intalnire pe care o are cu " stapanul acestor locuri ", Ghita incearca sa fie autoritar si darz, sa reziste la propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate in el de cand intra in cardasie cu Lica. Incearca sa-si asigure cateva masuri de protectie ( pistoale de la Arad, doi caini ciobanesti, o sluga credincioasa), dar teama si zbuciumul nu-l parasesc. Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului : Ghita devine " de tot ursuz ", " se aprindea pentru orisice lucru de nimic ", devine mohorat, violent, purtandu-se brutal cu Ana si cu cei mici.

La un moment dat Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea : " Asa m-a lasat Dumnezeu ! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea ? ". Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. Se indeparteaza din ce in ce mai mult de Ana, aruncand-o in bratele lui Lica.

Ghita este caracterizat in mod direct de Lica, acesta dandu-si seama ca e un om de nadejde, si chiar ii spune acest lucru : " Tu esti om, Ghitaesti om cu minte. ". Totusi, Samadaul distruge imaginea celorlalti despre carciumar, ca om cinstit. Asfel Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. La proces jura stramb, devenind in felul acesta complicele lui Lica. Intr-un moment de sinceritate, de remuscare, cere iertare sotiei si copiilor. Axa vietii lui morale se frange. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta pentru modul  in care s-a purtat. De rusinea lumii, de dragul sotiei si al copiilor, se gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara cu noroc. Incepe sa colaboreze cu jandarmul Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici fata de acesta. Ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului numai dupa ce isi opreste jumatate din sumele aduse de acesta.

Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia drept momeala in bratele acestuia. Dezgustata de lasitatea lui Ghita, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica, deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e " om ", pe cand Ghita " nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti "(caracterizare directa, facuta de alt personaj). De aceea, in momentul in care isi da seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana, incercand sa o scape de chinul pacatului. La randul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il dezumanizeaza treptat. Sfarsitul lui si al celor care-l inconjoara este in mod inevitabil tragic. Naratorul omniscient le hotaraste destinul, pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.

Prin particularitatile de realizare a personajului prozatorul dovedeste finete in observarea miscarii psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.

♣Γ