Rugaciunea lemnului

RUGACIUNEA LEMNULUI

"Popoarele spune-se ca dispar

Cand nu mai pot

Sa se roage ".

Ioan Alexandru ¹⁾

I

ublimitatea unica a Misterului Euharistic impune o deosebita atentie si materiei ce se aduce spre celebrarea Tainei, precum si persoanei ce o prepara. Faina din grau curat si apa limpede si dospitura buna - nu le amesteca si nu are dreptul sa le framante decat o femeie curata trupeste si sufleteste, de preferinta batrana vaduva si cu o viata perfect cinstita, inlaturand astfel orice pacat legat implicit de conditia femeii. Si dupa ce aluatul este preparat si coca este rasucita ca un colac frumos, inainte de a o pune la cuptor, aceasta framantatura trebuie sa devina prescura. Iar ritualul sacralizarii il oficiaza tot femeia care, cu mainile curate, deschide lada de zestre si, dintre stivele de tesaturi inflorate, aromate cu busuioc si levantica, scoate un saculet mititel din panza alba de in ; in acel saculet se pastreaza cu veneratie obiectul de cult prescornicerul, numit, in diferite zone sau "tari" transilvane, si pistornic, pristornic, prescunicer sau pecetar. Partea pecetarului pe care sunt imprimate literele sfinte ( IS, HS, NI, KA ), pecetea agnetului, o apasa cu atentie pe mijlocul si pe colturile colacului, rostind rugaciuni simple si facand, in prealabil, deasupra fiecaruia semnul crucii. Astfel, femeile " inclinate la gura cuptorului oficiaza, inchinand aluatul fraged, painea care hraneste pe cei vii, care i-a hranit si pe cei morti, odata cu pecetluirea lui: " sa-i fie lui Ion, sa-i fie Mariei "²⁾. Astfel, painea devine prescura ! Si se duce la biserica. Acolo, perpetuand pana la sfarsitul veacurilor implinirea poruncii Mantuitorului, "Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea ", urmasii acelor fericiti discipoli, care la tainica Cina din joia Patimilor au primit cutremurati de sfant fior farama de Paine chiar din mainile Celui ce a binecuvantat-o si a frant-o spre impartasire, episcopii si preotii veacurilor crestine, prin succesiune apostolica neintrerupta, repeta divinul gest al Jertfitorului in cel mai solemn moment al fiecarei Sfinte Liturghii. Emotia liturghisitorului reactualizeaza insusi glasul Domnului: " Luati, mancati, acesta este Trupul Meu " , iar harul sacerdotal invoca Duhul Sfant pentru producerea transsubstantiatiei: "Fa, adica, painea aceasta Cinstit Trupul Hristosului Tau ". Si rodul graului curat devine Painea Vietii!

" Si iata potirul la gura te-aduce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce,

Hraneste-ma, mama de sfant Dumnezeu.

Ca bobul in spice si mustu-n ciorchine

Esti totul in toate si toate prin tine,

Tu, painea de-apururi a neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase

Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,

E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu.

Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane

Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,

Tu, viata de-apururi a neamului meu "³⁾

Din aceasta Paine au gustat romanii de cand se stiu pe lume ca popor. Si daca, generatie dupa generatie, si-au coborat spre odihna, sub glia de la umbra bisericilor - truditele trupuri, candelele sufletelor au ramas aprinse spre nemurire, atat prin pomelnicul din altar, cat si prin scanteia de geniu incorporata in " lucrul mainilor " lor (Psalm 18,1), dintre care strabat luminos veacurile si pecetarele. Iata doua dintre ele:

Rozeta solara,

cu care s-au pecetluit, vreme de peste un secol, prescurile oferite in biserica voevodului descalecator, Bogdan, din Cuhea (fig. nr. 1)⁴⁾.

Discul solar este un element decorativ frecvent intalnit, sub numeroase variante, fiind un arhetip, care traduce vechiul cult al soarelui, transmis din vremi uitate ⁵⁾.

Prezent si pe monumentele funerare stiliforme, unde el "reflecta un aspect functional in mitologia mortii legat cand de cultul cerului si al stalpilor ceresti, cand de cultul soarelui si al razelor lui" ⁶⁾ , nelipsit de pe lazile de zestre ale mireselor, sau de pe stalpii de la poarta casei, discul solar incununeaza si prescornicerul de la Cuhea; la care dimensiunea exagerata a rozetei - raportata la a celor trei tronsoane de stalpi de casa in torsada, pe care troneaza - nu poate fi decat semnificativa, de parca ar vrea sa spuna ca: Un soare urias trebuie sa copleseasca, cu lumina sa - casa omului. Si invers: Stalpii casei omului adevarat sustin si slujesc - ideea luminii eterne.

Colectionarul pecetarului cu disc solar a emis ipoteza ca soarele, la crestinii romani, sta in legatura si cu cinstirea Maicii Domnului, pentru ca, in hiperdulia Fecioarei Maria, cea mai raspandita si iubita cantare a pelerinilor la marele praznic din 15 august are ca refren cuvintele:

"Mai marita esti decat soarele -

Pentru noi, pacatosii, Maica roaga-Te!"

Spicul de grau din Ieud

Arta anonimului creator al acestui pecetar frizeaza perfectiunea. Simplitatea (reducerea formei artistice la simplu si general), stilizarea (corectarea formei concrete in vederea ritmului, echilibrului si perfectiunii), esentializarea (in sensul filosofic al cautarii ideii, atingerii durabilitatii si universalului), puritatea formei (prin care se obtine emotia spirituala), trecerea de la real la simbol⁷⁾ - iata caracteristicele acestui tip de produse ale artei populare romanesti.

fig. nr. 1

fig. nr. 2

 

fig. nr. 3

Sa studiem putin aversul pecetarului din Ieud (fig. nr. 2): La baza rastignirii, sub forma de cerc simplu, fara nici o decoratiune - pamantul; sus, un cerc sculptat ca o rozeta solara - capul Fiului Omului, " Soarele dreptatii " ; pe bratele crucii, doua increstaturi - ideea mainilor Rastignitului ; pe cruce, un spic de grau - trupul Celui ce se jertfeste pe Sine pentru a se oferi ca Paine a vietii vesnice, trup incadrat intr-un romb, cuprins, imbratisat, de doua triunghiuri ; si nici unul din cele trei brate ale crucii nu au capetele taiate drept, delimitate ca ceva terminat sau rotunjite semisferic - pentru a li se trasa astfel limita spatiala, ci toate trei desprind din trupul crucii cate doua prelungiri ascutite, parca neterminate, nedelimitate, ca de cate trei ori doua brate spirituale, care doresc sa se prelungeasca in spatiu si sa cuprinda in imbratisarea lor Universul.

Si toata aceasta minune de simboluri si de idei, creatorul nu o poate cobori pe prescornicer pana nu ii ciopleste si o corabie, in care asezandu-o cu sfiala o preda eternitatii.

Nu inainte de a termina si reversul, pe care, dupa ce incresteaza simplu cele doua cunoscute personaje biblice de la picioarele Crucii, trudeste cu migala si talent la realizarea imaginii unui Christ - care se impune inregistrarii intr-un catalog al capodoperelor genului: admirati-L in fotografia din fig. nr. 3.

Referitor la acest pecetar, Anca Pop-Bratu a scris intr-un studiu publicat de Academie⁸⁾ ca cercul de la baza rastignirii ar reprezenta miridele " celor vii " ; subscriem: cercul reprezinta pamantul si pe cei ce fac umbra pamantului ; si, privindu-1, marturisim ca "in fata capodoperelor universale, inaintea oricarei explicatii se afla momentul de liniste cutremurata care sta la temelia intelegerii" ⁹⁾.

Sa intelegem, deci, ca daca pe drept cuvant s-a spus candva ca "arta, pe vremea copilariei timpului, a fost rugaciune"¹⁰⁾ si daca "Popoarele spune-se ca dispar / Cand nu mai pot / Sa se roage ", iata, aceste doua pecetare marturisesc ca romanul a pus si lemnul sa se roage ! Si, astfel, din rugaciunea lemnului s-a nascut legendara si unica arta a taranului roman, precum si aceea a titanului de la Hobita.

Note:

Ioan Alexandru, Ctitorie la Ieud, in v. Imnele Maramuresului, p. 47

D. Dumitrascu, Vechi pecetare maramuresene, in rev. Steaua, nr. 10/1977, p. 55

Nichifor Crainic, Cantecul potirului, in v. Soim peste prapastie, Bucuresti, 1990, p.101 - 102

cf. Anca Pop-Bratu, Pecetarele din Maramures - un fenomen de sincretism,   in Studii si cercetari de istoria artei. Seria Arta Plastica. Extras. Tom. 27, Ed. Academiei, Bucuresti, 1980, p.17-18 ; si dupa marturia colectionarului Dr. Victor Pop.

D. Dumitrascu, ibid.

Romulus Vulcanescu, Mitologie romana, Bucuresti, 1987, p. 202

Apud Mircea Deac, Brancusi - surse arhetipale, Iasi, 1982, p. 7-8

Anca Pop-Bratu, o. c., p. 19

Cristian Popisteanu, Istoria clipei, Bucuresti, 1984, p. 204

Tristan Tzara, Note sur l'Art Negre, apud M. Deac, o.c, p. 7.