Romantismul

Romantismul

Romantismul constituie o miscare artistica si literara, afirmata in primele decenii ale secolului al XIX-lea, in Europa, care a fost pregatita de un moment literar de tranzitie de la iluminism la romantism, numit preromantism. Dintre preromanticii nostri ii amintim pe: Vasile Carlova, Ion Heliade-Radulescu, Grigore Alexandrescu. Romantismul s-a afirmat initial in Anglia, apoi s-a raspandit in Germania, in Franta si in intreaga Europa. Aceasta miscare culturala a cuprins nu numai literatura, ci si artele plastice, muzica, filosofia, istoria si estetica. In Germania, romantismul a avut cea mai larga audienta, caci a reinviat interesul pentru Renastere, pentru istorie, folclor si filosofie. Doi mari poeti preromantici au pregatit curentul literar german: J.W. Goethe si Fr. Schiller. Dintre poetii romantici s-au impus: Jean- Paul Richter, Johann Christian Friedrich Holderlin, Novalis, ultimii doi influentand puternic lirica eminesciana in latura ei onirica si vizionara.

Tinand cont de momentul afirmarii romantismului pe scena europeana si de cel al creatiei eminesciene propriu-zise, critica literara l-a integrat pe Eminescu romantismului tarziu. Acest decalaj temporal a provocat si imbinarea trasaturilor romantice ale liricii eminesciene cu cele clasice. Nu numai poetii germani l-au influentat pe Eminescu, ci si marii poeti francezi si englezi, incadrati in aceasta miscare culturala: Victor Hugo, George Gordon Byron.

Principiile estetice care au guvernat miscarea romantica :

1. preponderenta cultivarii sensibilitatii, a imaginatiei si a fanteziei creatoare in defavoarea ratiunii lucide;
2. evaziunea in trecut, apreciata ca o forma de contrapondere a realitatii obiective, de care romanticii erau dezamagiti. Evaziunea lirica se realizeaza sub forma visului sau a somnului, intr-un decor preferential nocturn;
3. contemplarea naturii, sub forma descrierilor (in pasteluri) si a meditatiilor asupra universului;
4. interesul pentru traditii, istorie si folclor national;
5. prezentarea unor eroi exceptionali, actionand in imprejurari deosebite (de pilda, conditia artistului de geniu in lume);
6. importanta acordata sentimentelor omenesti si mai ales iubirii, intelese ca o traire afectiva puternica si intemeietoare a cuplului omenesc integrat armoniei universale;
7. descoperirea infinituluin spatial si temporal (spatiul si timpul sunt notiuni relative, proiectii subiective, asa cum le-au definit filosofii idealisti);
8. pretuirea libertatii de creatie la nivelul limbii literare precum si amestecul genurilor si al speciilor literare. Caracteristica romantismului este si largirea vocabularului poetic, prin patrunderea arhaismelor, a regionalismelor si a constructiilor specifice limbajului oral. Printre procedeele stilistice caracteristice romantismului s-au impus antiteza si comparatia dezvoltata in definirea unor situatii, idei, attitudini sau in caracterizarea personajelor.
9. ironia romantica bazata pe simularea acordului cu un anumit punct de vedere, ce apare mai ales in opera romanticilor germani, are drept scop tocmai accentuarea opozitiei fata de ideea ironizata de autori. Adesea ironia romantica dobandeste accente satirice si pamfletare ca in "Scrisorile" lui Eminescu.

Asadar, acest curent literar a generat chiar un stil si o atitudine tipic romantice, caracterizate prin dominatia particularului asupra generalului, a individualului asupra colectivitatii, a sentimentelor asupra ratiunii, prin interesul deosebit fata de natura, mediu ambiant, culoarea locala (concretizata in elementele decorului, in traditiile istorice, etnografice si folclorice). Tipologic, o atitudine "romantica" va exista intotdeauna si se va raporta, prin opozitie, la una "clasica".