Sonate pentru pian si vioara de joseph haydn

SONATE PENTRU PIAN SI VIOARA DE JOSEPH HAYDN

Haydn(1732-1809) primul mare reprezentant al clasicismului muzical a fost cel mai aproape de preclasicism; parcurgandu-l in tinerete( in 1750, an in care Bach isi incheie activitatea, Haydn avea 18 ani), iar apoi preluand stafeta de la Carl Phillip Emmanuel Bach si Johann Stamitz se va orienta spre noul stil.

Este compozitorul care "masoara, parcurge si reordoneaza dimensiunile datului si posibilului, leganand totul in conditiile clasice si intr-o mentalitate rational experimentata". El nu este un inventator ci unul care consacra si perfectioneaza universul muzicii sale, expresie a sinceritatii si bonomiei sale.

Sesizand noua conceptie de camera, aparuta datorita eliminarii basului contiuu, Haydn devine, plecand de la forma Divertismentului, un consecvent fauritor al stilului nou.

Se va apleca cu ravna si cu nespusa incantare asupra primelor sase sonate pentru pian ale lui Carl Phillip Emanuel Bach in care va gasi un mediu mai potrivit temperamentulului sau. In locul stilului contrapunctic sever pe care obisnuia sa-l intalneasca in creatiile compozitorilor pana la el, a descoperit la Carl Phillip Emanuel Bach o constructie mai transparenta, o mai mare libertate in expunerea ideilor muzicale , o conturare si o individualizare mai limpede, mai putin complicata a materialului tematic, prin tratarea lui pe principiul armonic.

Aceste sonate ii aduceau parca o adiere de poezie mai simpla, mai proaspata si mai apropiata de cantul popularsi de spiritul vremii.

Totodata, Haydn a gasit in sonatele pentru pian de Carl Phillip Emanuel Bach intr-o forma mai mult sau mai putin consistenta si intr-o organizare mai mult sau mai putin inchegata, cele mai multe din elemente le ciclului de sonata si ale formei de sonata.

Sonata avea la el numai trei parti , prima fiind scrisa in forma de sonata a doua in forma de lied sau de variatii si a treia in forma de rondo sau menuet . Desi nu aveau intotdeauna aceeasi structura interioara, sonatele sale pastrau neschimbata schema: allegro- adagio- allegro.

Ceea ce l-a atras cel mai mult pe Haydn in aceste sonate a fost o ordine noua, simetria perfecta a elementelor constitutive. Acesta se potrivea cu spiritul sau ordonat si metodic, cu insusi felul sau de a gandi si de a trai.

Nu trebuie sa intelegem prin aceasta ca Haydn si-a ales in mod deliberat un model, un tipar in care sa-si toarne idei muzicale. In cazul sau, structura sonatei s-a nimerit a fi pe masura gandirii sale, contopindu-se cu aceasta intr-o unitate indisolubila. Degajand forma sonata ca structura de sine statatoare, o va aplica atat muzicii de camera, cat si celei simfonice demostrand, printr-o intrebuintare consecventa , importanta acestei forme pentru intregul gen instrumental .

Din cele opt sonate pentru pian si vioara, numai cea in Sol Major, publicata in 1794, a fost compusa special pentru aceasta formatie, patru fiind concepute pentru pian cu acompaniament de vioara "ad libitum" iar celelalte sunt tripartite, de diferite dimensiuni. Astfel, din cele 8 sonate pentru pian si vioara, doar ultimile doua, sonata VII in Fa Major si sonata VIII in Sol Major au structura si tratarea propri unei sonate clasice. In rest, asistam la incercari de conturare a genului respectiv, cu stangaciile inerente. Astfel, sonatele II si III prezinta menuete in partile mediane: sonata IV dezvolta in sectiunea mediana un menuet si un trio de catre un portativ, sonata V un menuet II, de catre trei portative.

Sonata a -VI-a in Do Major prezinta in sectiunea mediana un menuet cu un trio, iar finalul este o tema cu variatiuni, toate de dimensiuni reduse.

Haydn a experimentat continuu si a tras concluzii pentru noile sale prospectiuni, tinzand spre omogenizarea ansamblului si a sonoritatilor, spre echilibrul constructiilor arhitecturale, spre puritatea si frumusetea melodica si armonica. Muzica sa este gratioasa si lejera cu o melodie voit simpla, predominant acordicaa(ca de exemplul- sonata IV), intr-un ambitus lejer, compozitorul fiind un fiu cunoscator al posibilitatilor vocale ale interpretilor si al disponibilitatilor tehnice ale instrumentelor.

EXEMPLUL NR 1

Melodia lui Haydn este imbogatita cu numeroase triluri, moderne si apogiaturi, intalnite in toate aceste sonate , preluate si pastrate ca o mostenire a Barocului . Iata cum apare melodica Sonatei a-III-a partea a -II-a.

EXEMPLUL NR 2

In privinta ritmului, vom remarca formule clare, simetrice si precise, foarte apropiate de caracterul dansant al muzicii baroce , pulsatia constanta, asigurata de periodoicitatea accentelor masurilor, dupa principiul carusei-binare si ternare- generatoare de diviziuni proportionale(exemplul-SonataII).

EXEMPLUL NR 3

In armonie , Haydn este preocupat de simetrii sonore clasice, de sonoritati echilibrate, clase , pastrand si perfectionand armonia diatonica tonala, mostenita de la preclasici. Armoniile sale sunt transparente, aerisite cu acorduri de trei sunete, la care se adauga, destul de rar, septima( de dominanta si micsorata) si nona de dominanta.

Haydn pastreaza in mod constant tonalitatea initiala, cu usoare treceri prin tonalitatile inrudite(la dominanta si la relativa), pentru a realiza contrastul tematic. Interpretarea sonetelor pentru pian si vioara pune urmatoarele probleme:

a.Realizarea unitatii celor doua idei muzicale de baza ale formei de sonata, prin reliefarea elementelor de particularitate ale fiecareia in parte:tonalitatea, frazarea, dinamica.

b.Reliefarea structurilor ritmice specifice, bazate pe subdiviziunea normala a unitatii de timp si completata de impartirea exceptionala a acesteia.

c.Reliefarea structurii dinamice ce continua tiparul Corelli, cu cresteri si descresteri gradate la alta.

d.Conturarea unei structuri agogice, reprezentata printr-un tempo mediu care se diversifica in cateva componente, nu prea indepartate.

e. Reliefarea structurii timbrale ce cuprinde o mai larga gama de culori fata de preclasicism.

Elementul tematic de baza, in evolutia lui dinamizata , genereaza la Haydn , din punct de vedere pianistic, necesitatea unor usor fluctuatii timbrice: de aceea sunetul plin si stralucitor (intre Bach si Scarlatti) se cere modelat, fie prin portamento robust de deget, cu lejeritatea bratului, fie prin staccato, sau martelato de antebrat.

Legato la Haydn se realizeaza cu o mai rapida relaxare, decat la Bach (legato specific noului instrument piano-forte).

In sonatele pentru pian si vioara, Haydn abordeaza un stil melodico-armonic,

intr-o alcatuire simpla, cu fraze echilibrate si contabile, pregatind terenul pentru cel ce avea sa clasicizeze acest gen cameral, W.A.Mozart.