Vasile George DANCU - biografie, opera si referinte critice

Vasile George DANCU (03.08.1973, Nasaud)

A terminat Facultatea de Filosofie a Universitatii « Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca (1998). In prezent, director editorial la Editura Eikon din Cluj-Napoca. A publicat volumul de poezie: Biografie secreta , 2003, pentru care a obtinut Premiul pentru cel mai bun debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Cluj.

Prezent in antologii de literatura.

Referinte critice:

Biografia secreta, cartea cu care debuteaza la Editura "Dacia" din Cluj George Vasile Dancu, m‑a convins, daca mai era nevoie, ca temele mari, viata si moarte, trebuie atacate direct, abrupt si frontal. Nu numai ca prea putini poeti tineri se incumeta sa ia in serios temele fundamentale, dar, dimpotriva, adeseori le balacaresc in ironii facile si absolut dizolvante. Vasile George Dancu face figura aparte. El spune: "Drumul care trece prin Runc/ Duce catre Tibles/ Drumul ce strabate pamintul/ duce catre Cer./ Unii batrini spun ca, de fapt,/ Ar fi unul si acelasi Drum" (Drumul care trece prin Runc) sau "Urc pe un munte;/ Pe un altul, toti oamenii pamintului./ Nu ne intilnim/ Si nu ne vom intilni niciodata./ Dar eu am impresia ca ei urca/ In urma mea pe acelasi munte/ Pe care urc eu;/ Si ei au impresia ca eu urc in urma lor Si se grabesc, sa nu‑i ajung,/ Pe muntele pe care urca ei." Cu aceste versuri el redescopera cu intelepciune si cu un anume tilc intelesurile adinci si inalte ale existentei, ale lumii etc. Nu spun lucruri mari. Lucrurile mari, cred, le spune chiar Vasile George Dancu. Fie ca vorbeste din carti si despre carti, fie ca face apel la marii intelepti si la marile carti, fie ca isi alimenteaza poezia din propria‑i biografie, nu intotdeauna secreta. Lapidar si sententios, paterical, borgesian si filosof, asezind in miezul poemului pe Heraclit, pe Hegel si pe Rabi Nahman din Bratlav, dar si pe Maiakovski, Sfintul Augustin, intelepciunea chineza, Marx ori Napoleon Bonaparte, Dancu are darul - rarisim - de a comunica, precum bucatarul cel bun care distribuie cu multa pricepere sarea in bucate, o invatatura buna, un gind limpede, tulburator, cu un inteles in cele din urma profund si deloc futil. Exemple: "Tinar fiind, am descoperit/ In Biblioteca Lumii o carte Era plina de praf/ Si‑am suflat peste ea -/ Si cartea s‑a risipit." (O marturisire de‑a lui Borges). "Versurile mele Se intorc impotriva mea,/ - din fericire! -/ Spre deosebire de ale/ Lui Maiakovski, care/ Se intorc impotriva lumii." (O meditatie de‑a lui Serghei Esenin). "Numele Heraclit l‑au purtat cinci barbati Intii filosoful./ Al doilea, un poet liric care a scris elogiul celor doisprezece zei./ Al treilea, un poet elegiac din Halicarnas./ Al patrulea a scris o istorie a Macedoniei si era din Lesbos./ Al cincilea era un bufon care stia sa cinte la chitara./ Fost‑au cinci barbati cu numele de Heraclit/ Si numai zeii si inteleptii/ Stiau ca era unul singur." (Despre cinci oameni si un suflet). "Ii arunc pe dusmani/ in groapa cu poeme Si poemele ii devora, -/ Singele lor patrunde‑n poeme./ Eu ma indragostesc de aceste poeme/ Ce‑au ridicat singele/ La rang de metafora./ Le imbratisez,/ Si ele ma devora./ Ce poeme reusite/ Sunt cele cu gust de singe!" (Groapa cu poeme). Chiar daca plonjeaza in realitate, in cotidian, Dancu are o ironie inalta, un ris puternic, detasat de dulcegarie, aproape sarcastic, oarecum inrudit cu Daniil Harms: "Ivan vinde in fiecare seara soarele pe bautura/ Si americanii il cumpara tot de‑atitea ori./ Ivan il vinde deoarece ii place bautura,/ Iar americanii il cumpara din/ Obisnuinta de a cumpara./ Dar, de fiecare data, soarele fuge de la americani/ Si se ascunde in paharul de votca al lui Ivan./ «Soarele nu suporta America!» ride Ivan cherchelit." (Ivan, soarele si americanii). Stiindu‑i foarte bine biografia lui George Vasile Dancu - una, in linii mari, frusta si cruda - nu mi‑a fost greu sa descifrez mesajele poemelor din Biografia secreta. "Revolta tacuta", despre care vorbeste pe coperta a patra a cartii Aurel Codoban, este cu certitudine o secventa din biografia reala si livresca a autorului. "M‑am nascut in Sahara/ Si mama nu stie acest lucru Ea crede ca am vazut lumina lumii/ Intr‑un pat de spital din Nasaud" (Biografia secreta).

Cartea, subtire precum o lama, taie adinc chiar si in concepte care tin mai degraba de zona filosofiei mirabilis, si extrage prin mijlocirea poemului ideea, gindul pur si simplu. Postfata autorului intitulata Elogiul tacerii lamureste in sens heideggerian rostul cuvintului filosofic converitit in limbaj poetic. "Drama poeziei europene moderne este excesul de vorba. () Am epuizat limbajul, va trebui sa epuizam tacerea pentru renasterea cuvintului pur", spune George Vasile Dancu. Are intr‑un fel dreptate, pentru ca in poezia pe care o scrie el atinge, de foarte multe ori, puritati si limpezimi inefabile. Nu intimplator si‑l ia drept aliat in aceasta constructie poetica care este Biografia secreta pe Aristotel din care si citeaza: "Darul cel mai de pret al exprimarii poetice este sa fie limpede, fara sa cada in comun".

Am citit cartea cu o atentie speciala insotita de o bucurie pe masura. Mi‑am amintit, cazut pe ginduri, ceea ce Apostolul Pavel le‑a spus grecilor din Areopag atunci cind epuizindu‑si argumentele despre "Dumnezeul necunoscut" a facut apel la poetii lor Mi‑am pus si o intrebare. Mi‑am dat si un raspuns. Au curaj poetii tineri ai anului 2004 sa se intoarca la greci? la temei? Au, cred, de vreme ce George Vasile Dancu face un asemenea gest si pas cu Biografia secreta.

Ioan Pintea

Mic jurnal discotinuu. Insemnarile unui preot de tara, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

Moartea a venit inaintea

Sfarsitului vietii.

Ce mai e de facut?

Odihneste-ti capul

Pe florile crude ale pamantului

Si asista la priveghiul tau,

Caci ceva se va schimba.

Noaptea va deveni

Mai mult decat suportabila,

Se va transforma

In ceea ce a fost inainte:

Neantul linistitor

Caci uneori chiar si zeii isi doresc

Sa traiasca in Nefiinta.

Bocet

Zeul este zeu

Si omul nu este om.

Cerul este cer

Si pamantul nu este pamant.

Tacerea este tacere

Si glasul nu este glas.

Moartea este moarte

Si viata nu este viata.

Un gand de-al lui Massaccio

dupa terminarea tabloului Adam si Eva izgoniti din Paradis

Adevarata goliciune

Este a fi strain

Si a te simti

Izgonit de oriunde.

O rugaciune de-a lui Hegel

Te urasc, Doamne,

Cand imi gandesti gandurile.

Te iubesc, Doamne,

Cand iti gandesc gandurile.

Ajuta-ma, Doamne,

Sa-ti gandesc gandurile,

Urandu-te.

Amin.

Elogiul tacerii

Doua uitari ale poeticului ineaca spiritul.

Uitarea poeticului in limbajul comun, fapt firesc, deoarece locul mani­festarii poeticului nu este in limbajul comun, ci in limbajul inaltator - poezia. Or, tocmai aici se poate vorbi de uitarea "rea" a poeticului in poezie.

Caci unde este nasterea poeticului, acolo se afla si putinta mortii lui.

Uitarea poeticului prin poezie este, in primul rand, pentru om, lipsa Tacerii. Splendoarea Poeticului consta in partea lui de tacere si in partea lui de rostire esentiala. Poezia trebuie sa aiba in ea fiorii tacerii mai mult decat febra rostirii. Caci maretia rostirii consta in putinta invaluirii poeziei cu Tacere.

Cuvantul trebuie cautat in Tacere.

Pre‑cuvantul este Tacerea ce ridica poezia la rangul de poetic. Or, tocmai lipsa tacerii in poezie este uitarea rea a poeticului. Marea poezie este armonia dintre o parte ce se rosteste si o parte ce se afunda in Tacere.

Cand poezia este doar ceea ce se rosteste din poetic, atunci ea devine vorba: rostirea cade in vorba. De aici, falsa cunoastere a poeziei, prin ceea ce este rostit. La modul poetic, Tacerea este suprema cunoastere poetica. Tacerea este inaltatoare de rostiri. Vedem cum poeticul poate fi distrus doar prin poezie.

Sa stii sa aduci cu tine si linistea tacerii limbajului lumii, nu numai unduirea sunetelor lui.

Sursa de subzistenta a poeziei este precuvantarea ca tacere si nu cuvantarea ca simpla vorba. Tacerea este viata cuvantului, iar vorba fara tacere este moartea rostirii. Nu este tacerea la care s‑a ajuns dupa epuizarea limbajului, idee profetizata in zilele noastre: se considera ca limbajul s‑a epuizat si nu putem face literatura decat prin tacere. Retorica tacerii este impotriva tacerii ca precuvantare. Tacerea adevarata este cea care pregateste aparitia cuvantului in lume.

Drama poeziei europene moderne este excesul de vorba. Occidentul cultiva poezia ca vorba, cuvantarea fara precuvantare. Orientul considera ca adevarata rostire este precuvantarea fara cuvantare. Raportul precuvantare - cuvantare este inaltarea poeziei prin poetic si invers, poeticul gasindu‑si splendoarea in poezie. De fapt, splendoarea poeticului numai aici este posibila si, cum am mai spus, numai aici este posibila si uitarea "rea" a lui.

Supremul paradox al modernitatii tarzii este convertirea la limbaj si amurgul limbajului. Epuizarea limbajului duce la o retorica a tacerii. Trebuie sa facem o "literatura a tacerii" deoarece nu mai avem ceva de spus esential: totul sta sub "lizibilitatea" comunicarii. "Gradul zero al scriiturii" (Roland Barthes), "forma zero a picturii" (Malevici) sunt formele "obosirii" limbajului si retragerea lui in tacere. Am ajuns in arta la tacerea absoluta (o racoare pentru noi, cei ce traim in era "comunicarii fara limite", o forma de protest), dar aceasta forma a tacerii nu se poate confunda cu tacerea autentica, capabila de rostirea veritabila (poeticul).

Heidegger ne‑a aratat demult, in Fiinta si Timp, ca numai tacerea care inlatura vorbaria si pregateste cadrul unei rostiri esentiale este adevarata tacere. Tacerea zilelor noastre nu este altceva decat resentimentul neputintei de a mai putea rosti ceva autentic. Limbajul a murit. Dar "retorica tacerii" este singura arma pe care o avem pentru a ne apara, singura forma de manifestare impotriva comunicarii. Este tacerea lipsita de poeticitate si sacralitate, insa o tacere intoarsa impotriva vorbariei, bavardajului, limbajului epuizat de comunicare. Malevici picteaza Patratul alb pe fond negru. Ionesco si Beckett creeaza personaje care nu comunica, nu‑si spun nimic.

Toate acestea ne fac sa‑i dam dreptate lui Pascal Bruckner, care, in "Magazine littéraire" (mai, 1998), analizand fenomenul "mai '68", va ajunge la o superba concluzie: "adevarata revolta consta, probabil, in tacere".

Suntem oamenii care nu mai putem face altceva decat sa tacem. A tacea este pentru noi suprema victorie impotriva imanentei limbajului. O tacere lipsita de poetic, ea nemaiputand "construi" carari pentru rostirea esentiala.

Tacand printr‑o tacere lipsita de rostire, va trebui sa asteptam venirea tacerii autentice, venirea poeticului (care are doua fete: tacerea autentica si rostirea esentiala).

Am epuizat limbajul, va trebui sa epuizam tacerea pentru renasterea cuvantului pur.

Trei bucurii si o durere din meditatia asupra timpului

a lui Rabi Nahman din Bratlav

O viata de om.

Saptezeci de ani

Sub teroarea vremii.

Dar atunci cand:

Am baut un pahar de vin

Am trait 300 de ani;

Cand m‑am uitat la o floare si am cantat‑o

Am trait 400 de ani;

Iar cand mi‑am vazut pentru prima oara femeia

Am trait 500 de ani.

O mie si un pic, probabil, atat cat este eternitatea.

Dar va veni moartea

Si‑mi voi da seama ca viata mea

A fost mai scurta decat

Fulgii topiti la hornul casei.

Ivan, soarele si americanii

lui Vasile Mititean

Ivan vinde in fiecare seara soarele pe bautura

Si americanii il cumpara tot de‑atatea ori.

Ivan il vinde deoarece ii place bautura,

Iar americanii il cumpara din

Obisnuinta de a cumpara.

Dar, de fiecare data, soarele fuge de la americani

Si se ascunde in paharul de votca al lui Ivan.

"Soarele nu suporta America!" rade Ivan cherchelit.

Inteleptul si copacul

(varianta postmoderna)

Un intelept se plimba

Printr‑o gradina.

La un moment dat,

Se opreste

In fata unui copac

Si spune:

"Vorbeste‑mi despre Dumnezeu!".

"Azi n‑am chef sa infloresc!"

Ii raspunde copacul.

Intalnirea cu Istoria

E adevarat,

N‑am vrut sa fiu un erou.

Aveam mult mai multe

Lucruri bune de facut.

S‑a intamplat insa

Sa ma intalnesc cu Istoria.

Si acest lucru

A schimbat totul.

Sfatul tovarasului de celula

Nu evada, Frate!

Din momentul in care vei parasi lagarul,

Lumea va deveni, dintr-o data,

O imensa inchisoare,

Iar oamenii se vor transforma:

Jumatate gardieni, jumatate ocnasi,

Printre cei din urma, si eu si tu.

Un vis de-al lui Marx

Ce vis am avut asta‑noapte!

Se facea ca m‑am culcat

Cu o idee filosofica

Ce, ulterior, a nascut

Un sistem social‑politic.

Baietelul se numea Utopos

Si a fost bolnav inca de la nastere.

Am tainuit acest lucru,

Facand din el un erou.

Spre dimineata, m‑a trezit

Presiunea viitorului dureros

Asupra prezentului.

Jorge Luis Borges

Tocmai ai terminat de citit

Ultima carte din Biblioteca Lumii

(Ce se afla suspendata

Deasupra Realului,

Uneori mangaindu‑l,

Alteori chinuindu‑l).

Ai inceput sa plangi,

Si din ochi iti ieseau citate

Din marii poeti si intelepti,

Ce luau locul lucrurilor.

Orbirea locuieste in lumina cartilor

Si cartile incearca sa o stapaneasca;

Reusesc uneori volumele de poezie.

Ceata acopera ochii,

Dar umbrele cele grele

Zboara din tine.

Iti storci ochii in cuvinte,

Care prind pe loc radacini in pietris.

Speriat de atata transparenta,

Dumnezeu s‑a ascuns intr‑o carte -

Si tu‑l cauti si crezi ca l‑ai gasit:

De fapt, l‑ai confundat cu Dante Alighieri.

Curand, textele iti vor spune cine esti,

Tocmai atunci cand tu vei incepe sa uiti:

Ca ai avut vreodata ochi

Si ca pe acest pamant

A existat vreodata literatura.

Celalalt Borges

Va avea o durere si mai grea:

Va regasi Cartea de nisip

Si, oriunde o va deschide,

Va gasi un poem

Despre o dimineata insorita.

Semn de carte la Libero Arbitrio de Sfantul Augustin

lui Vasile Sav, traducatorul, in memoriam

Caci eternitatea se naste in timp

Si moartea de‑a lungul vietii.

Iar omul uita de cele mai multe ori

De eternitate si de moarte.

Dar vine Dumnezeu si ii aminteste

Ca eternitatea se naste in timp

Si moartea de‑a lungul vietii

Iar clipa omului

Din eternitatea divina.

Asteptari. (I)

O cana de vin ma asteapta

Sa o beau in Sicilia.

Un cutit ma asteapta

Sa‑l racoresc cu sangele meu in Moscova.

O femeie ar putea sa nu stie ce‑i dragostea

Daca nu ma voi duce intr‑un sat din Serbia.

In Grecia, un om ma asteapta

Sa‑l salvez de la moarte.

Un pusti din Irlanda ma asteapta

Sa‑l ajut la bunul mers al vietii sale

De‑acum inainte.

Un manuscris uitat m‑asteapta

Sa‑l descopar in Moldova.

Dar, langa mine se afla o sticla

Si multa, multa nepasare

Fata de binele pe care

L‑as putea face.

Asteptari. (II)

O grota din India m‑a asteptat

Sa‑i mangai pietrele.

O fata dintr‑un satuc din Siberia

M‑a asteptat sa‑i spulber

Negrele visuri de fata batrana.

O carte de poezii, ce se afla

Intr‑o biblioteca din Madrid,

M‑a asteptat ca eu s‑o descopar

Si s‑o redau lumii.

Intr‑un magazin din New York

M‑a asteptat un caiet;

In acest caiet exista o fila

Ce trebuie scrisa cu o poezie de‑a mea.

Dar toate asteptarile vor fi zadarnice.

De aceea moartea mea a intarziat o vreme.

Si nimeni n‑a stiut de ce,

Nici macar zeii.

Biografie

S‑a nascut

A trait

Si a murit.

Uneori vroia sa uite ca s‑a nascut,

Alteori uita ca traieste

Si, de cele mai multe ori,

Ca va muri.

Biografia secreta

M‑am nascut in Sahara

Si mama nu stie acest lucru.

Ea crede ca am vazut lumina lumii

Intr‑un pat de spital din Nasaud.

Copilaria mi‑am petrecut‑o

Intr‑un castel din Irlanda

Printre servitori si carti vechi.

Tatal meu mereu isi aducea aminte

Cum pasteam mielusei pe dealurile Zagrii.

M‑am casatorit pe Marele Zid Chinezesc.

Sotia, desigur, n‑are stire de acest lucru.

Pentru ea, un restaurant racoros din Cluj

A fost locul unde ne‑am unit destinele.

Lucrurile acestea le‑am aflat la 30 de ani.

Dupa multe lecturi si vise.

N‑am stiut sa rad, sa plang.

Imi doresc sa mor de batranete in casuta de la Runc

(satucul meu drag) unde m‑am nascut.

Dar, cu siguranta, voi pieri ucis

De un betiv din New York.

Si nu va sti nimeni, poate nici Dumnezeu.

Rudele ma vor ingropa la marginea padurii,

Ce umbreste casa facuta de tata.

Si, probabil, nici eu nu imi voi aduce aminte

De tainuitul meu trecut

Si imi voi dormi somnul de veci, linistit,

In pamantul lucrat cu greu si osteneala de parintii mei.