Aspecte in legatura cu deficientele existente in calculul si urmarirea costului

Aspecte in legatura cu deficientele existente in calculul si urmarirea costului

Dupa cum se stie, costul de productie reprezinta unul din cei mai sintetici si mai semnificativi indicatori cu care se poate aprecia activitatea unei intreprinderi industriale. Informatiile furnizate de costul de productie sunt folosite si la determinarea celorlalti indicatori economico-financiari, fapt care face ca rolul lui in cadrul mecanismului de piata sa fie si mai mare. Planificarea si urmarirea costului reprezinta o importanta deosebita pentru aprecierea cat mai exacta, realista, completa si complexa a modului de desfasurare a activitatii firmei.

In prezent, in majoritatea intreprinderilor constructoare de masini, pentru determinarea costului se folosesc metoda pe comenzi si metoda pe faze. Pentru a scoate mai bine in relief locul acestor metode in cadrul sistemului informational al costurilor trebuie mentionat ca necesitatea calcularii si urmaririi costurilor si, de fapt, sistemul informational al acestora, a aparut si s-a dezvoltat o data cu aparitia si perfectionarea productiei de marfuri. La inceput, sistemul informational al costurilor a avut numai functia de a asigura formarea sau calculatia costurilor efective, pe baza unor procedee de inregistrare si culegere in contabilitate a cheltuielilor de productie efective. Functia de analiza si control al cheltuielilor si al costurilor avea numai un caracter postfaptic, limitandu-se la simpla constatare a marimii costurilor si a abaterii fata de plan si fata de perioadele precedente. In primele doua decenii ale secolului al XX-lea a aparut si functia previzionala a costurilor, manifestata prin modul de formare sau calculatie a costurilor prestabilite sau previzionate sau prin antecalculatia costurilor. In prima faza s-a pus accent pe antecalculatia rigida a costurilor standard, acestea avand un rol foarte important, iar apoi metoda s-a dezvoltat si perfectionat, si a aparut metoda standard, asa cum este aplicata si cunoscuta astazi in tarile capitaliste. Astfel, functia de control s-a dezvoltat atat in timpul desfasurarii activitatii, cat si la terminarea perioadei de gestiune.

A aparut, ca necesitate, o metodologie unitara de calculatie a costurilor, numita 'metoda - plan - efectiv', specifica economiei socialiste, care se caracterizeaza prin desfasurarea separata a formarii sau calculatiei costului (antecalculatia) de procesul de formare si calculatie a costurilor efective (postcalculația).

Datorita necesitatii controlului si urmaririi costurilor de productie si pe parcursul perioadelor de gestiune (nu numai la sfarsitul acestora), s-au pus bazele 'metodei matematice', care permite realizarea unui control operativ al costurilor. Dezvoltarea tehnicii, mecanizarii si automatizarii productiei au determinat, pe de o parte, aparitia de mari unitati industriale, iar, pe de alta parte, adancirea diversificarii productiei, fapt care a dus la marirea complexitatii activitatii, reflectandu-se si in domeniul costurilor, prin cresterea volumului si ponderii cheltuielilor indirecte la produsele, lucrarile si serviciile care au determinat aceste cheltuieli.

Pentru inlaturarea acestor dificultati au aparut 'metoda T.H.M.' si 'metoda G.P.', care au menirea sa repartizeze mai judicios cheltuielile indirecte si sa calculeze mai exact costurile pe fiecare produs.

In scopul optimizarii cheltuielilor de productie a aparut 'metoda costurilor directe sau variabile', care incearca sa stabileasca corelatii intre volumul productiei, costurile acesteia, veniturile obtinute din vanzarea productiei si profitul realizat. Metodele care au aparut pe parcurs au avut menirea sa completeze pe cele existente, pentru a se face fata noilor cerinte determinate de progresul stiintifico-tehnic continuu. Astfel, nici o metoda nu poate rezolva singura problemele implicate de planificarea si urmarirea costurilor de productie, ci numai toate metodele, folosite impreuna, pot solutiona problemele care se impun in acest sens. Desi, dupa cum reiese din literatura de specialitate, exista o multitudine de metode, intreprinderile constructoare de masini din tara noastra folosesc, asa cum s-a aratat, pentru determinarea si urmarirea costurilor de productie, metoda pe comenzi si metoda pe faze.

Din analiza continutului acestor metode si a activitatii S.C. 'XXX' si S.C. 'YYY', rezulta unele limite si posibilitati de perfectionare a metodelor amintite. Astfel, printre neajunsurile acestor metode pot fi enumerate urmatoarele:

■ asa cum sunt utilizate, metodele respective sunt mai mult metode contabile si mai putin metode de conducere, pe baza carora sa se adopte decizii de perfectionare a proceselor de productie si de reducere a costului;

■ au putere de informare mai redusa, deoarece sunt orientate cu precadere spre
determinarea costului unitar integral, punand astfel accentul in primul rand pe gruparea cheltuielilor de productie in cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Se stie, insa, ca, din punct de vedere economic, costurile trebuie analizate in corelatie cu volumul productiei, unele fiind variabile, iar altele fixe.

De asemenea, metodele amintite, folosite in unitatile constructoare de masini, nu folosesc sisteme potrivite de urmarire operativa concreta a costurilor de productie si de raportare a abaterilor de la planul costului. In prezent, urmarirea operativa a principalelor consumuri productive se face prin intermediul normelor de consum si de munca, care se limiteaza la aspectul cantitativ si se face pentru raportari statistice si mai putin pentru informarea factorilor de decizie din intreprindere;

au operativitate redusa in informarea conducerii, deoarece furnizeaza tarziu datele in legatura cu costul de productie;

informatiile oferite de aceste metode, datorita intarzierii cu care se inchid lucrarile de postcalcul, pot servi in procesul de conducere pe termen lung, procesele de productie la care se refera fiind deja incheiate. Se pot elabora, astfel, masuri pentru procesele viitoare, pentru calcule si analize care nu mai pot anula anumite efecte negative produse ca urmare a deficientelor aparute in procesul tehnologic;

urmarirea cantitativa a principalelor consumuri productive din intreprindere este incompleta, deoarece nu beneficiaza de avantajele generalizarii informatiei cu ajutorul valorii, iar in anumite situatii normele folosite sunt incomplete ca numar si, uneori, fara o fundamentare tehnico-economica riguroasa.

De exemplu, in cazul metodei pe comenzi, urmarirea cheltuielilor pe comanda se face pe un document cumulativ, tipizat, denumit - fisa de postcalcul -care nu furnizeaza complet informatii legate de concordanta sumelor cheltuite cu cele planificate si nu stabileste responsabilitati pentru unele abateri care se pot ivi in decursul desfasurarii activitatii. In cadrul acestui document nu se delimiteaza precis unele consumuri de materiale si manopera. Astfel, se creeaza posibilitatea (recunoscuta si de specialistii din intreprindere) trecerii acestora in cadrul aceluiasi produs de la o comanda la alta, sau incarcarea cu cheltuieli a ultimelor parti din comanda, in cazul predarii partiale a unor produse inainte de terminarea completa a comenzii;

- metodele amintite nu asigura determinarea si urmarirea cheltuielilor indirecte la nivelul locurilor de munca, ci numai la nivelul sectiilor si atelierelor de productie (zonelor de cheltuieli).

Acest mod de stabilire a cheltuielilor indirecte prezinta, asa cum s-a mai aratat, o serie de neajunsuri, printre care reamintim:

neconcordanta dintre caracterul analitic al organizarii productiei si a muncii si organizarea prea sintetica a planificarii, urmaririi si controlului cheltuielilor indirecte;

imposibilitatea stabilirii unor parghii de cointeresare pentru reducerea costului prin micsorarea cheltuielilor indirecte, la nivelul personalului subordonat sectiilor de productie;

grad mare de conventionalitate in repartizarea cheltuielilor indirecte pe produse;

folosirea unor chei unice

folosirea unor chei unice de repartizare a cheltuielilor indirecte;

planificarea si urmarirea globala a cheltuielilor generale ale
intreprinderii.

Din analiza situatiei existente reiese ca, pentru utilizarea metodelor de calculatie ca parghii de gestiune si conducere stiintifica a productiei, intreprinderea trebuie sa ia unele masuri, printre care:

asigurarea, in cadrul fiecarei metode, a unor procedee adecvate de urmarire pe parcurs a consumurilor productive si prelucrarea datelor privitoare la aceste consumuri in mod corespunzator si de catre un singur compartiment functional. In cadrul XXX, la prelucrarea acestor date participa mai multe compartimente functionale (serviciul financiar-contabilitate, biroul prognoza-dezvoltare, serviciul tehnic s.a.). Prin realizarea unitatii de prelucrare se satisfac mai bine cerintele unei informari corecte, reale si complexe a factorilor de decizie, precum si a altor compartimente interesate;

asigurarea inregistrarii in contabilitate a costurilor de productie la intervale mai scurte de timp (de exemplu, saptamanal);

organizarea la nivelul intreprindem a evidentei si urmaririi costului unitar folosind clasificarea cheltuielilor pe elemente primare;

stabilirea unor procedee mai riguroase de repartizare a cheltuielilor indirecte pe produse;

inlocuirea acestor metode de calculatie cu altele care sunt mai operative, in sensul urmaririi cheltuielilor, sau folosirea in paralel a mai multor metode. Prin aceasta se va asigura posibilitatea unor analize complexe, precum si inlaturarea limitelor metodelor clasice;

asigurarea unei instruiri corespunzatoare a factorilor de specialitate in domeniul calculatiei si urmaririi costurilor. Se vor cunoaste, astfel, mai bine avantajele metodelor moderne de calcul.

In acest sens trebuie studiat in profunzime sistemul informational al costurilor si posibilitatea de perfectionare a acestuia.

Pentru sistematizare si pentru a surprinde mai bine procesul formarii sau calculatiei costurilor planificate, normate si efective, in tabelul nr. 6 sunt prezentate cateva elemente (informatii) care pot fi luate in consideratie de intreprindere pentru gasirea unor solutii de perfectionare a activitatii de calcuiatie a costurilor.

Informatiile prezentate in acest tabel reliefeaza elementele comune tuturor metodelor folosite dupa cerintele obiectivelor care trebuie realizate in fiecare etapa de calcuiatie a costurilor. Din analiza acestor informatii ies in evidenta si lucrarile care pot face obiectul prelucrarii cu mijloace moderne de calcul. Consideram ca reprezinta elemente utile pentru intreprindere informatiile prezentate in tabelul 6.

Tab. 6 Formarea sau calculația costurilor

In general, elementele din tabelul nr. 6 sunt cunoscute de intreprinderi. In material s-a facut o sistematizare a lor, in scopul realizarii unei imagini mai clare in legatura cu formarea si calculatia costurilor.

Planificarea cheltuielilor comune ale sectiilor de productie se face cu ajutorul formulelor din 'Planul de cheltuieli comune ale sectiei pe anul '. Trebuie mentionat ca intreprinderea nu foloseste in acest sens o detaliere corespunzatoare a cheltuielilor.

Un alt aspect negativ este determinat de faptul ca cheltuielile comune ale sectiilor de productie se repartizeaza pe produse cu un coeficient unic, determinand, astfel, denaturarea costului unitar la anumite produse.

Planificarea cheltuielilor generale ale intreprinderii se face global.

Planificarea cheltuielilor de desfacere se face prin inregistrarea acestor cheltuieli in scopul repartizarii lor pe produse. Trebuie aratat ca evidenta lor este prea generala.

Se cunosc pe total si se repartizeaza pe produse cu ajutorul unei cote (c), determinata astfel:

in care:

C_d - cheltuieli de desfacere (totale)

C_T - costul total al producției industrial.

Deoarece la nivelul intreprinderilor nu exista un formular tipizat pentru aceste cheltuieli, consideram ca evidenta lor se poate asigura pe elemente de cheltuieli dupa modelul din tabelul nr. 7.

Tab. 7 Cheltuieli de desfacere

Asigurarea evidentei dupa modelul prezentat permite stabilirea unui cost unitar mai exact, deoarece se pot repartiza mai bine cheltuielile de desfacere pe produsele care provoaca asemenea cheltuieli.

Cunoscandu-se planul anual de desfacere pe destinatii de la inceput, compartimentul de specialitate care detine date in legatura cu aceste cheltuieli conform gruparii din tabelul nr. 7 poate sa incarce in mod corespunzator costurile produselor din planul de productie.

In planul costului unitar intreprinderea calculeaza pentru fiecare produs articole de calculatie specifice activitatii sale (de exemplu: S.D.V.-uri, cheltuieli cu activitatea de service).

Un aspect negativ inregistrat in legatura cu calculul costului unitar este determinat de faptul ca intreprinderea nu determina cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor pe fiecare produs. Deci, aceste cheltuieli nu apar ca articol distinct in planul costului unitar. Ele sunt inglobate in cheltuielile generale ale sectiei si sunt repartizate o data cu acestea, folosindu-se o cheie unica de repartizare pe produs.