COMUNICAREA UMANA

COMUNICAREA UMANA

" Oamenii se urasc pentru ca se tem unii de altii;

se tem pentru ca nu se cunosc; nu se cunosc

pentru ca nu COMUNICA. '

(Martin Luther King)

1.1. DEFINITII ALE COMUNICARII UMANE 

Ø     "Comunicarea umana este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi (auditoriul) '.

Ø     "Comunicarea umana inseamna totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o influenteze pe alta'.

Ø     "Comunicarea umana este un proces, de regula, intentionat de transfer de informatie si intelesuri intre indivizi, grupuri, subcomponenete organizationale si organizatii in intregul lor'.

CATEGORII DE LIMBAJ

Comunicarea umana opereaza cu un ansamblu complex de stimuli, configurat, in linii mari, din urmatoarele trei mari categorii de limbaj:

limbajul verbal, adica graiul articulat si intelesurile transmise cu ajutorul cuvin­telor unei limbi;

limbajul paraverbal, adica intelesurile de dincolo de cuvinte, intregul bagaj de stimuli si semnale transmise prin tonul, volumul si ritmul vocii

limbajul trupului, adica intregul complex de stimuli si semnale transmise prin postura, fizionomie, mimica, gestica, privire si distante.

Semnalele sonore ale vocii si tonul vorbirii sunt mai importante decat intelesul cuvintelor. Dupa Albert Mehrabian, cuvintele inseamna 7 % din comunicarea interumana, iar tonul inseamna 38%. Restul de 55% vine din limbajul trupului. Majoritatea cercetatorilor atribuie cuvintelor o pondere de cel mult 10%. În timp ce vorbeste, omul dezvaluie o cantitate imensa de informatii despre sine, dar nu atat prin cuvinte, cat prin voce.

NIVELURILE COMUNICARII UMANE

În functie de numarul participantilor si de natura relatiilor care se stabilesc intre ei, comunicarea umana se poate desfasura pe patru niveluri relativ distincte.

ü     Comunicarea intrapersonala - acea tainica relatie in care o persoana asculta propria voce interioara si poarta un dialog cu sine.

ü     Comunicarea interpersonaia - relatia "de la om la om' si "intre patru ochi' ce ia nastere in dialogul exclusiv dintre doi interlocutori. Farmecul personal si intreaga gama a limbajelor non-verbale gasesc aici un fertil camp de manifestare.

ü     Comunicarea de grup - comunicarea intr-un anturaj intim, in interiorul echipei, al echipajului, al familiei largite sau chiar intr-un cerc restrans de persoane, constituit ad-hoc cu o misiune precisa. În general, in micile colectivitati umane, de pana la maximum 9-11 persoane, individul isi petrece mare parte din viata sa sociala si profesionala. Aici, se impartasesc cunostinte si experiente personale, se rezolva probleme, se creeaza si se detensioneaza conflicte, se dezvolta idei noi, se inventeaza si se iau decizii importante.

ü     Comunicarea publica - orice gen de cuvantare, expunere sau prezentare sustinuta de catre o persoana direct in prezenta unui auditoriu, mai mult sau mai putin numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o forma de discurs public sau comunicare publica. În aceasta categorie intra conferinta, pledoaria avocatului, cursurile, prezentarea vanzarilor, comunicarile stiintifice si multe altele. Este tipul de comunicare interumana care s-a bucurat de cea mai mare atentie de-a lungul timpului, incepand cu retorica antica. De cele mai multe ori, obiectivul discursului public nu este transmiterea de informatii corecte si precise, ci castigarea publicului.

1.4. ELEMENTE PROCESULUI DE COMUNICARE

Elementele care intervin in procesul de comunicare interpersonala si interactiva pot fi configurate intr-un model general. (vezi figura 1.1.).

Figura 1.1.- Modelul general ale procesului de comunicare

Elementele esentiale caracteristice procesului de comunicare:

Ø     Cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;

Ø     Capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rand, emitator si receptor; in comunicarea interpersonala, a codifica inseamna a traduce ganduri, atitudini, emotii si sentimente in cuvinte, atingeri, sunete, imagini, caractere scrise, desene, gesturi, mirosuri.

Ø     Existenta unui mesaj;

Ø     Existenta unor canale de comunicare, sau a unor "drumuri" urmate de mesaje (canale formale sau informale); in comunicarea interumana, se foloseste rareori un singur canal. Chiar si in cadrul celei mai banale conversatii tete-a-tete intervin doua, trei sau mai multe canale: vorbim si ascultam cuvinte (canal vocal si auditiv), aruncam priviri si facem gesturi (canal vizual), degajam mirosuri (canal olfactiv), atingem mainile sau alte parti ale trupului (canal tactil) s.a.m.d.

Ø     Mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu privire la mesajul comunicat initial (feed-back)

Ø     Prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de comunicare (zgomote, filtre). Parazitii pot fi clasificati in trei categorii:

- paraziti de natura fizica, care interfereaza si se alatura sau se suprapun transmisiei fizice a mesajului: zgomotul strazii, un geam trantit, telefonul defect, ochelarii murdari etc. ;

- paraziti de natura psihologica, care interfereaza si se amesteca cu mesajul doar in plan mental. Astfel de paraziti conduc la erori de perceptie care tin de subiect, de cultura, de prejudecati si de experientele anterioare. De pilda, daca cineva nutreste convingerea sincera ca profesorii universitari sunt destepti, va gasi in mesajul acestora ceva care sa sprijine ideea preconceputa chiar si atunci cand adevarul va fi altul;

- paraziti de natura semantica, care intervin datorita diferentelor de limbaj existente intre vorbitor si ascultator. "Nu este acelasi lucru cand doi oameni spun aceleasi cuvinte', intrucat fiecare dintre ei poate atribui cuvintelor sensuri diferite.

PARTICULARITATILE COMUNICARII:

Ø     Comunicarea este inevitabila sau non-comunicarea este imposibila. Comunica si tacerea, nu doar vorbele. Comunica si paloarea sau rosul obrazului, ca si ritmul batailor inimii sau tensiunea muschilor gatului.

Ø     Comunicarea are rolul de a pune in legatura oamenii, in mediul in care acestia evolueaza;

Ø     Orice proces de comunicare umana produce efecte. Efectele pot fi de natura:

- cognitiva privesc achizitia de informatie, prin procese de analiza, sinteza, inductie, deductie etc.

- afectiva privesc achizitia de afecte, emotii, sentimente, atitudini.

- comportamentala se produc in planul ethosului si privesc insusirea de conduite, norme, credinte, gesturi, deprinderi, indemanari si miscari care schimba maniera de a actiona.

Ø     Orice proces de comunicare este contextualizat, el avand loc intr-un anumit spatiu psihologic, fizic, temporal, social si cultural;

Ø     In procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea scopurilor si transmiterea semnificatiilor; 

Ø     Procesul de comunicare are un caracter dinamic, orice comunicare are, dupa momentul initierii, o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces;

Ø     Procesul de comunicare are o dimensiune multipla:

- comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si non-verbale ce pot fi observate de catre interlocutori),

- metacomunicarea (ceea ce se poate intelege dincolo de cuvinte),

- intracomunicarea (realizata la nivelul sinelui, de catre fiecare individ in forul sau interior);

1.6. OBSTACOLE ÎN PROCESUL DE COMUNICARE

Aceste obstacole pot viza locutorul si interlocutorul sau pot fi de ordin material. Urmarind traseul mesajului, aceste obstacole sunt prezentate in fig. 1.1.

a) La nivelul locutorului (vorbitorului) se pot distinge:

Ø     elemente obiective, cum ar fi:

ü     conceptualizarea mesajului in functie de situatie si de scop;

ü     formularea mesajului in functie de mijloacele disponibile;

ü     alegere mijloacelor adecvate (trebuie apelat la mijloace vizuale, cum ar fi grafice, scheme?), solutionarea unor probleme tehnice, mai ales de ordin semantic (identificarea termenului adecvat, evitand jargonul specializat);

ü     contextul (de exemplu, luarea in consideratie a ordinii de zi, a planului si a metodei de lucru).

Ø     elemente de personalitate:

ü     subiectul va prezenta lucrurile "in felul sau', accentuand anumite elemente, in functie de prejudecatile si stereotipurile sale;

ü     atitudinea si "umorul sau' vor constitui una dintre variabilele situatiei;

ü     cadrul sau personal de referinta va coincide in totalitate sau partial cu al celuilalt;

ü     mediul fizic (climat, hrana);

ü     mediul social (tara, familie, educatie);

ü     obiceiurile si deprinderile castigate sub efectul influentelor precedente (mod de viata, igiena, alimentatie etc.).

Ø     elemente psihosociologice

ü     statutul social al subiectului si rolul pe care si-l va asuma. Un locutor cu statut inalt este, de regula, considerat corect si bine informat, mesajele lui fiind interprete ca atare, chiar daca, in realitate, sunt false ori incomplete;

ü     situatia generala, ingreunand sau usurand climatul dialogului;

ü     limbajul si normele grupului de apartenenta, care pot constitui bariere serioase.

b) La nivelul interlocutorului se intalnesc aceiasi factori:

Ø     elemente psihosociologice

ü     statutul social al subiectului. De exemplu, un interlocutor constient de statutul inferior al locutorului ii poate desconsidera mesajele, chiar daca acestea sunt reale si corecte;

ü     situatia generala are un rol esential, mai ales cand da nastere unor zvonuri sau conflicte;

ü     fenomenul de asteptare a rolului.

Ø     elemente de personalitate:

ü     perceptia mesajului de catre subiect este strans legata de persoana;

ü     deformarea mesajului este in functie de interesele proprii ale interlocutorului;

ü     interpretarea mesajului -  care le atribuie locutorului (posibilitate de "proiectare').

Ø     elemente obiective

ü     intelegerea mesajului de catre subiect depinde de inteligenta, de competenta si cultura sa, ceea ce constituie uneori obstacole de netrecut in calea comunicarii;

ü     fenomene de saturare se pot produce fie in raport cu starea de oboseala a subiectului, fie in functie de pierderea de informatii datorata lungimii mesajului fie din cauza interferentei mai multor mesaje convergente;

ü     formularea si conceptualizarea finala a mesajului pot sa difere de cele ale locutorului.

Figura 1.1. Obstacole in cale comunicarii si mijloacele de depasire a acestora

EVOLUTIA TEHNOLOGIILOR COMUNICARII

În ordine cronologica: tiparul si cartea (in anul 1445), presa scrisa (1630), fotografia (1827), telegraful (1837), telefonul (1876), cinematograful (1895), radioul (1896), televiziunea (1926), Internetul.