NEVOIA DE DEZVOLTARE A MANAGEMENTULUI PUBLIC ARGUMENTE SOCIO-ECONOMICE PRIVIND DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI PUBLIC

NEVOIA DE DEZVOLTARE A MANAGEMENTULUI PUBLIC ARGUMENTE SOCIO-ECONOMICE PRIVIND DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI PUBLIC

Dezvoltarea socio-economica a societatii a evidentiat necesitatea crearii unor instrumente de identificare a factorilor care sprijina echilibrul economic, social si politic, specifici fiecarei etape a dezvoltarii umane.

In acest sens sunt cunoscute etapele dezvoltarii sociale, care au evidentiat urmatorii factori: factorul productie, factorul uman, factorul tehnologic, factorul informational. In functie de evolutia acestor grupe de factori s-au putut dezvolta teorii, concepte, norme care au fost aplicate si perfectionate in societatile organizate.

Managementul este stiinta prin care sunt puse in valoare resursele informationale, tehnologice si umane pentru obtinerea dezvoltarii societatii, prin situarea in centrul acesteia a celei mai productive resurse: resursa umana.

In acest sens, managementul se defineste printr-un domeniu propriu de identificare, de activitate si cercetare, prin metode proprii, tehnici si concepte proprii.

Conceptul de management s-a dezvoltat, initial, in domeniul activitatii sportive, al armatei, cu scopul pregatirii unitatii militare pentru a obtine o victorie in batalie. Mai tarziu, in secolele XVIII si XIX, se intalneste in domeniul administratiei publice - politie, activitatea navala, ziaristica, iar la sfarsitul secolului XIX a fost regasit si in activitatea economica.

Cuvantul management deriva din latinul "manus", care inseamna mana sau din duvantul italian "mannegio", care

inseamna prelucrare cu mana sau din cuvantul francez "manège", care inseamna a face curat, a realiza o indeletnicire de conducere sau din engleza "to manage", adica a administra sau uneori, a conduce. Diferenta intre a administra si a conduce deriva din actiunile presupuse de cele doua verbe si anume: a administra - inseamna activitatea de a transfera bunuri sau, generic, "o avere", de a le incredinta unei persoane sau grup de persoane, pentru a le folosi si a crea valoare. A conduce, reprezinta actiunea dezvoltata/desfasurata de o persoana sau un grup de persoane ce apartin unei organizatii formal constituite, de a pune in valoare resursele organizatiei respective sau resursele proprii ( materiale, umane, financiare, informationale), in scopul satisfacerii nevoii umane. Procesul de conducere consta in dezvoltarea activitatilor in interdependenta lor, existente prin functiile de previziune, organizare, antrenarea, declansarea actiunii, coordonare si control reglat.

Conceptul de management este introdus si in activitatea economica, specifica fiind aplicarea acestuia in activitatea industriala.

S-au identificat mai mult scoli de management. Acestea au pus accentul pe locul unde se aplica managementul, pe activitatea pe care o desfasoara cei care aveau preocupari in domeniul managementului si pe etapa de dezvoltare a sistemului politic si implicarea acestuia in viata sociala.

In acest sens, sunt cunoscute teoriile specialistilor in domeniul industrial, cum sunt cele ale lui Robert Owen care este cunoscut ca "parintele conducerii moderne a personalului". Aceste, in teoriile sale evidentiaza importanta atitudinii individuale in cadrul muncii colective si al organizatiei industriale. Perioada in care este dezvoltata aceasta teorie este specifica sfarsitului secolului XVIII si inceputul secolului XIX.

Un alt teoretician, numit "parintele calculatorului" , este Charles Babbage, care si-a dezvoltat teoria in perioada 1810-1850. El exprima anticipatii asupra managementului modern si presupune ca acesta (managementul modern) este dezvoltat pe principiile pe care functioneaza un calculator, adica principii cantitative si efecte calitative.

Henry Metcalfe identifica principii ale managementului si sustine teoria existentei unei stiinte a administratiei fondate pe principii care pot fi aplicate unui numar variat de cazuri. In conceptia sa, variantele pot fi comparate, analizate, adaptate si elaborate noi variante complexe, care sunt fundamentate pe elemente anterior cunoscute.

"Parintele managementului industrial" este Frederick Taylor, care a evidentiat existenta unor elemente operative, promovand managementul stiintific.

Principiile managementului stiintific conceput de Taylor pornesc de la utilizarea "stiintei locului de munca", selectionarea si repartizarea angajatilor corespunzator pregatirii si aptitudinilor, crearea armoniei de grup, dezvoltarea angajatilor.

El evidentiaza necesitatea introducerii metodei de consultare si dezvoltarea echipei manageriale si defineste managementul ca fiind "arta de a sti precis ce trebuie facut, cat mai bine si mai ieftin".

Perioada in care apare managementul stiintitific este sfarsitul secolului XIX si inceptul secolului XX.

Teoriile in domeniul managementului evolueaza. Apare teoria relatiilor umane, promovata de Henry Laurence Gantt, in care sunt introduse promovarea stimulentelor pentru angajati, motivarea acestora.

Henry Fayol, cunoscut ca fiind "parintele teoriei moderne a managementului", considera ca managementul poate fi realizat prin cele 5 functii - a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a controla - si poate fi sustinut prin situarea acestuia in centrul unui grup organizat de oameni, in care scopul este de a asigura conducerea.

Cele trei teorii - Taylor, Gannt, Fayol - sunt dezvoltate in societatile specifice sfarsitului secolului XIX si inceputul secolului XX.

La jumatatea secolului XX sunt dezvoltate noi concepte de management modern, prin care se pune baza pe teoriile privind organizarea locului de munca (stiinta economiei), se evidentiaza nevoia dezvoltarii managementului atat in sectorul privat, cat si in domeniul public. Se introduce in teoria managementului studierea problemelor de psihologice a angajatului, se promoveaza "optimologia: stiinta optimului" ca etapa urmatoare a crearii stiintei managementului, se aplica teoria sistemelor in interpretarea relationala in interiorul organizatiilor analizate.

Dezvoltarea teoriei managementului porneste de la necesitatea evidentierii unei structuri organizationale,a unei autoritati directoare si a controlului muncii. Astfel, organizatia este definita prin existenta unui numar de oameni, identificati prin raportul de munca, printr-o calitate de angajati, prin relatii inter-grup, printr-o activitate bine coordonata si printr-o definire a finalitatii activitatii identificata ca produs sau serviciu.

Evidentierea unei noi teorii privind managementul public

Este vorba de noul management public impus de efcientizarea sdrviciilor publice si de transformarea administratiei intr-o administratie deschisa.

Teoria noului management public se bazeaza pe criteriile de eficienta, economie si eficacitate, criterii pur economice, in care sunt evaluate cantitativ intrarile in sistemul administratiei publice si cheltuielile pentru obtinerea rezultatelor finale.

Teoria noului management public pune in centrul sau nevoia publica, determinata de nevoia individuala, sociala privind serviciile de interes public.

Prinele tari care au aplicat noua teorie a managementului public au fost: Regatul Unit al Marii Britanii, Noua Zeelanda, Japonia, S.U.A. si tarile membre ale U.E.

Principiile de eficienta si eficacitate au determinat nevoia crearii conditiilor de restructurare a domeniului public prin reducerea dimensiunii acestuia si cresterea domeniului privat.

Serviciile de interes public au trecut din proprietatea statului, in proprietate particulara, au fost restructurate pe principiile economiei de piata, iar statul a avut controlul deplin asupra gradului de satisfacere a intereselor si asupra pretului de vanzare a serviciilor de interes public.