Metode de fundamentare si urmarire a costurilor

Metode de fundamentare si urmarire a costurilor

Ca urmare a modernizarii tehnologiilor de fabricatie, a diversificarii productiei, a necesitatii de a asigura competitivitatea produselor realizate, apare cerinta ca alaturi de imbunatatirea organizarii productiei sa se introduca metode moderne de planificare si urmarire a cheltuielilor de productie, care sa corespunda conditiilor create.

Dintre aceste metode fac parte : metoda normativa ; metoda standard cost ; metoda taxa-ora masina ; metoda direct -cost.

1.Metoda normativa

Metoda normativa consta in :

a)     determinarea costului de productie normat (antecalculat) pe baza normelor de consum de materiale si normelor de timp aprobate la nivel de intreprindere ;

b)     inregistrarea sistematica a abaterilor de la limitele stabilite.

Potrivit acestei metode, costul de productie normat se considera ca un cost real, iar abaterile ce survin in procesul de fabricatie apar ca o abatere de la situatia normala si de aceea se inregistreaza ca atare. Urmarindu-se numai abaterile, pentru determinarea costului efectiv, se reduce foarte mult volumul de munca necesar urmaririi cheltuielilor de productie.

Metodologia aplicarii metodei este urmatoarea :

Se determina costul unitar normat prin metoda gruparii cheltuielilor pe articole de calculatie. Aceasta se face pe baza normelor de consum de materiale si de timp, a preturilor si a tarifelor de salarizare, care reprezinta cheltuieli directe. Cheltuielile indirecte se repartizeaza  cu ajutorul cheilor de repartitie adoptate. Aceste cheltuieli se determina pe un trimestru.

Se organizeaza evidenta contabila a cheltuielilor ca aceasta sa permita evidenta abaterilor de la normele stabilite. Abaterile se inregistreaza pe documente speciale, fiind grupate pe cauze. In evidenta contabila, abaterile se inregistreaza in valoare absoluta sau in procente la articolul de calculatie respectiv.

Analiza abaterilor se face prin gruparea acestora in functie de: produsele la care se refera, locurile de munca unde s-au produs, cauzele care le-au determinat, persoanele responsabile de aparitia lor. Abaterile pot avea caracter pozitiv (-cost) sau negativ (+cost). De aici rezulta orientarea actiunilor catre extrapolarea cauzelor care au determinat scaderea costurilor normate si prevenire a celor care au determinat cresterea costului.

Se determina costul unitar de productie efectiv, prin adaugarea sau scaderea abaterilor pe fiecare articol de calculatie la costul de productie normat 

C_pe = C_pn ±∑A + ∑M

Unde : C_pe reprezinta costul de productie unitar efectiv ;

C_pn - costul de productie unitar normat ;

∑A - suma abaterilor de la norme ;

∑M - suma modificarilor normelor

Aceasta metoda se poate aplica pe toata intreprinderea sau numai pentru unele articole de calculatie cum ar fi : cheltuieli salariale, cheltuieli cu materiile prime directe.

Metoda normativa de calcul si urmarire a costurilor unitare de productie prezinta atat avantaje cat si dezavantaje

Printre avantaje se numara :

se asigura o evidenta si o repartizare mai buna a cheltuielilor de productie ;

se creaza posibilitatea controlului operativ al nivelului cheltuielilor, iar pe baza abaterilor se adopta decizii de reglare.

analiza abaterilor arata rezervele potentiale pentru reducerea costurilor.

Principalul dezavantaj al metodei consta efectuarea unui volum mare de calcule in etapa de pregatire a productiei.

2.Metoda standard - cost

Aceasta metoda consta in stabilirea unor norme (standarde) pentru cheltuielile directe si a unor bugete pentru cheltuielile indirecte, ce servesc ca baza de comparatie pentru cheltuielile de productie efective.

Costurile standard sunt considerate ca fiind costuri reale, iar diferentele ce apar in procesul de productie reprezinta abateri de la situatia normala - ca o reducere sau o depasire a cheltuielilor de productie. Abaterile respective influenteaza in mod direct rezultatele activitatii intreprinderii, fiind trecute la beneficii sau la pierderi.

Pentru produsele ce sunt formate din mai multe parti componente (piese, subansamble), se determina costul standard pe fiecare piesa si apoi, prin cumularea lor, se obtine costul standard al produsului finit.

Evidenta cheltuielilor de productie se face numai pe baza abaterilor, ceea ce reduce considerabil volumul de munca necesar in etapa de postcalcul. Abaterile se inregistreaza in luna in care au fost constatate si influenteaza in mod direct contul de rezultate al perioadei respective.

3.Metoda taxa-ora-masina

Metoda taxa-ora-masina (T.H.M.) se aplica in conditiile unei productii bazate pe mecanizarea complexa, considerandu-se masina (utilajul de productie) ca unitate economica de calcul.

Determinarea costului unitar al produsului prin aceasta metoda, se face pe baza cheltuielilor directe si indirecte necesare pentru functionarea timp de o ora a unei masini sau a unui centru de productie si care reprezinta THM-ul caracteristic .

Potrivit metodei, in THM intra valoarea manoperei directe a muncitorilor care servesc masinile respective si cota parte din cheltuielile generale aferente centrului de productie respectiv. In grupa cheltuielilor generale intra cheltuielile legate de combustibil, energie, amortizare. Repartizarea acestor cheltuieli se face pe baza unor chei de repartitie specifice. De exemplu, cheltuielile cu energia electrica se repartizeaza proportional cu puterea instalata a masinii si cu timpul de functionare, amortizarea in raport cu valoarea masinilor, chiria in raport cu suprafata de productie s.a.

Se utilizeaza doua articole de calculatie :

- Costul materialelor pe unitatea de produs ;

- Costul prelucrarii materialelor pe unitatea de produs.

Metologia aplicarii metodei este urmatoarea :

Se imparte intreprinderea in centre de productie (constituit dintr-o masina , sau o grupa de utilaje de acelasi tip tehnologic)

Se determina cheltuielile cu manopera directa si cheltuielile indirecte, pentru o ora de functionare a centrului de productie (THM caracteristic ) ;

Se determina cheltuielile cu prelucrarea materialelor ( se inmulteste THM caracteristic cu numarul de ore necesare pentru prelucrarea unui produs)

Se determina costul materialelor pe unitatea de produs

Se determina costul unitar al produsului (costul prelucrarii materialului + costul materialului).

Exemplu. Un centru de productie dispune de doua strunguri care sunt planificate sa lucreze 4600 ore in anul respectiv, iar cheltuielile indirecte alocate acestui centru sunt de 138000u.m. Prelucrarea materialelor se face in doua ore, salariul tarifar este de 5 u.m/ora, iar valoarea materialelor directe este de 500 u.m./produs.

Rezulta :

Cheltuieli indirecte = 138000 :4600 = 30 u.m./ora

THM caracteristic = 30+5 = 35 u.m/ora

Cheltuieli cu prelucrarea materialelor = 35*2=70 u.m./produs

Costul unitar al produsului = 70+500 = 570 u.m./produs

4.Metoda direct costing

Aceasta metoda, denumita si metoda costurilor marginale sau a costurilor variabile presupune separarea cheltuielilor in doua mari categorii:

Costuri fixe;

Costuri variabile

Costul fix este format din acele cheltuieli ale intreprinderii care pe termen scurt nu depind de volumul productiei realizate. In acest cost sunt incluse urmatoarele categorii de cheltuieli:

Amortizarea activelor fixe ;

Salariile personalului administrativ si de conducere ;

Cheltuielile de intretinere pentru iluminat, incalzit ;

Cheltuieli pentru cercetare ;

Chirii, dobanzi ;

Cheltuieli pentru protectia muncii si a mediului.

Aceste cheltuieli, care compun costul fix, nu sunt afectate de variatia volumului productiei. Pe termen lung, acest cost se poate modifica datorita investitiilor.

Costul variabil cuprinde acele cheltuieli care se modifica in functie de volumul productiei, cum ar fi :

Cheltuieli cu materii prime si materiale ;

Combustibil si energie consumate in scopuri tehnologice ;

Salarii directe.

Costul variabil este o functie crescatoare in raport cu volumul productiei.

Potrivit acestei metode, costul pe unitatea de produs este format numai din cheltuieli variabile, in timp ce cheltuielile fixe sunt considerate cheltuieli ale perioadei in care se executa produsele, indiferent de volumul productiei fabricate. De aceea, ele nu se includ in costul produsului, ci se scad in mod direct din volumul incasarilor rezultate ca urmare a desfacerii productiei.

In felul acesta, rezultatul activitatii intreprinderii va fi influentat in mod hotarator de volumul productiei vandute si incasate. ( v.ex. din tab. 5)

Tab 5. Influenta volumului productiei asupra rezultatelor activitatii intreprinderii

Din exemplul prezentat, se constata ca, in prima perioada activitatea intreprinderii s-a soldat cu pierdere, in timp ce, in perioada a doua, datorita cresterii volumului productiei vandute, s-a realizat un profit de 1300000 lei.

In aceasta situatie este util sa se determine pragul de rentabilitate .