INDICATORII DE CONSUM SI VALORIFICARE

1. Caile de actiune pentru eficientizarea rezultatelor productiei industriale

Orice unitate economica trebuie sa functioneze in activitatea proprie pe principii economice bazate pe gospodarirea mijloacelor materiale pe care le are la dispozitie, gospodarirea tuturor resurselor de care dispune.

Principala motivatie in aceasta directie o constituie existenta concurentei care in conditiile economiei de piata este neiertatoare.

Directiile de actiune pentru folosirea economica a resurselor materiale si energetice sunt mai multe, dintre care amintim:

Fundamentarea tehnico-economica a indicatorilor de consum si valorificare a resurselor materiale si energetice

Ridicarea nivelului tehnic si calitativ al produselor finite sau a serviciilor prestate.

Modernizarea procesului de productie.

Folosirea de inlocuitori mai ieftini, de calitate superioara in locul produselor clasice.

Extinderea tipizarii si standardizarii pieselor , reperelor, subansamblelor, etc.

Recuperarea, reconditionarea si valorificarea interna sau prin vanzare la terti a resurselor refolosibile

Trebuie avut in vedere si aspectul deosebit de important ca toate acestea trebuie sa se realizeze pe fondul respectarii unor conditii obligatorii, dintre care enumeram:

Respectarea disciplinei tehnologice de fabricatie, respectarea parametrilor tehnologici a documentatiei tehnice si a standardului calitativ impus.

Asigurarea unui control eficient asupra modului de utilizare a resurselor materiale si energetice la fiecare punct de prelucrare si consum

Organizarea unui sistem de conducere a activitatii economice logic si eficient

Alimentarea ritmica, completa si complexa a instalatiilor, unitatilor si subunitatilor cu materie prima corespunzatoare din punct de vedere calitativ

2. Functiile, importanta si cerintele sistemului de indicatori de consum si valorificare

Indicatorii de consum si valorificare joaca un rol important in asigurarea folosirii economice si judicioase a resurselor materiale si a celor energetice.

Principalele functii specifice indicatorilor de consum si valorificare sunt , in general urmatoarele:

Indicatorii de consum sunt instrumente tehnico economice justificative de baza si sunt folositi in dimensionarea volumului si structurii necesitatilor de materiale, pentru fundamentarea planului si programelor de aprovizionare, a elaborarii planului costurilor de productie si a altor sectiuni de plan. Acesti indicatori sunt constituiti din consumurile specifice din documentatiile tehnice si economice si au ca baza de fundamentare desenele tehnice, proiectele de executie ale pieselor, etc.

Indicatorii de consum sunt instrumente determinante, stimulatoare si de cointeresare in folosirea resurselor materiale si energetice, deoarece ei reprezinta limitele maxime de consum admise, prin aceasta obligand pe operatori sa actioneze in mod responsabil.

Indicatorii de consum sunt instrumente de mare eficacitate pentru analiza urmarirea si controlul, evaluarea modului de folosire a mijloacelor materiale si energetice la nivelul fiecarui punct de consum si de prelucrare a resurselor materiale si energetice. Nivelurile fundamentate stiintific sunt baza la care se raporteaza consumurile efective la fiecare loc de munca.

Indicatorii de valorificare sunt instrumente utile pentru evidentierea sintetica si operativa a modului de valorificare a resurselor materiale si energetice la nivelul unitatii economice si a structurii sale interne.

Indicatorii de consum si valorificare sunt indispensabili in analiza comparativa a conditiilor materiale in care sunt realizate produsele, lucrarile si serviciile realizate de catre o unitate economica

Practic prin urmarirea acestor indicatori de consum si de valorificare se reuseste ca factorii manageriali, de conducere a unitatii economice sa fie orientati si canalizati catre masuri de folosire economica a resurselor materiale, pentru ca in final:

Imbunatatirea indicatorilor de consum si valorificare vor duce in final la reducerea cheltuielilor materiale in ansamblul lor, scaderea costurilor de fabricatie pe produs si la cresterea rentabilitatii activitatii desfasurate.

Imbunatatirea indicatorilor de consum si de valorificare, reducerea normelor si indicilor de consum, determina in mod direct diminuarea volumului de resurse materiale si energetice care trebuie aprovizionate, iar indirect va determina reducerea stocurilor de materii prime, aspect care va determina cheltuieli de aprovizionare mai mici si disponibilizarea unor fonduri banesti insemnate.

Imbunatatirea indicatorilor de consum si de valorificare inseamna si sporirea competitivitatii in raport cu concurenta existenta pe piata si plasarea firmei proprii intr-o pozitie favorizata si favorizanta.

Pentru ca toate acestea sa se poata realiza este necesara o activitate sustinuta in legatura cu acesti indicatori care se concretizeaza in:

q      Revizuirea sistematica, adaptarea constanta la noile realitati si conditii tehnice, tehnologice si organizatorice pe care stiinta le ofera in respectivul domeniu de activitate.

q      Indicatorii trebuie , pentru a fi valorosi, sa fie foarte bine fundamentati tehnic si economic

q      Indicatorii de consum si valorificare trebuie sa li se asigure un nivel mobilizator si stimulator pentru lucratorii antrenati in aplicarea si respectarea lor, sa fie realizabili in conditiile date si perioada de valabilitate stabilita.

q      Indicatorii trebuie sa exprime intr-o forma concentrata aspecte de ordin analitic si / sau sintetic, de ansamblu si / sau detaliu ale modului in care au fost folosite resursele materiale si energetice.

q      Sa reprezinte o baza de comparatie viabila

Una dintre aprecierile pe care trebuie sa le facem este aceea ca acesti indicatori de consum si valorificare au o durata de viata mai scurta, cu atat efectele economice pe care le transmite imbunatatirea nivelului lor sunt mai mari.

3. Sistemul de indicatori de consum si valorificare utilizati in aprecierea consumului resurselor materiale si energetice.

In economia de piata utilizarea resurselor materiale si energetice este un proces integrat in mod organic in activitatea de ansamblu a firmei, actiunea fiind definita cu ajutorul unui sistem complex de indicatori, care se coreleaza si se interconditioneaza cu indicatorii specifici care caracterizeaza activitatea economica de ansamblu din cadrul firmei.

Acesti indicatori se mai numesc si "indicatori de consum si valorificare" si in acest sistem de indicatori sunt cuprinsi urmatorii:

q      Normele de consum. Normele de consum sunt reprezentate de consumurile specifice din documentatiile tehnico economice, ele se elaboreaza pentru materii prime, materiale, piese de schimb, energie, combustibili, lubrifianti, repere, subansamble, semifabricate, etc.

q      Coeficienti tehnici de utilizare productiva a resurselor materiale.

q      Coeficienti de valorificare a materiilor si materialelor noi si refolosibile

q      Coeficienti de masa neta specifica a produselor.

q      Coeficientii de recuperare si refolosire a resurselor materiale si pieselor reutilizabile

Una dintre principalele caracteristici ale acestor indicatori este aceea ca ei cunosc un nivel antecalculat si un nivel postcalculat.

Nivelul antecalculat (prestabilit) functioneaza, dupa caz, ca limita minima sau maxima, cu obligativitatea de a fi respectata.

Nivelul postcalculat are caracter statistic si va fi utilizat atunci cand va fi nevoie de analize comparative sau pentru calcularea liniei de trend.

3.1.Normele de consum de resurse materiale si energetice

In aceasta categorie, cea a indicatorilor de consum se incadreaza consumurile specifice din documentatiile tehnico economice de fabricatie a produselor, de executie a lucrarilor sau prestatiilor de servicii.

Consumul specific din documentatiile tehnico-economice ( norma tehnica de consum) reprezinta cantitatea maxima de materii prime, materiale, combustibili, energie, piese de schimb, care este admisa pentru a fi consumata la fabricatia unui produs, lucrare sau serviciu.

Bineinteles, trebuie avut in vedere faptul ca, din start, conditiile de fabricatie sau de realizare sunt definite in mod particular

Norma tehnica de consum se stabileste in conditiile optime de organizare a activitatii de productie, a utilizarii corecte a masinilor si utilajelor si a respectarii intocmai a prescriptiilor de lucru, in conditiile folosirii rationale a materiilor prime, materialelor, combustibililor si energiei.

Trebuie facuta diferenta dintre "norma tehnica de consum" si "consumul specific efectiv" ( denumit pe scurt "consum specific").

Norma tehnica de consum este antecalculata si are caracter obligatoriu pentru operatori, ea fiind fundamentata din punct de vedere tehnic si economic. Ea contine cantitatea maxima de materiale care trebuie consumata pentru a putea obtine o unitate de produs, in conditiile tehnologice existente pentru aplicare , dar si in fazele anterioare acestuia ( daca este vorba de un proces de aprovizionare si depozitare a materiei prime, sau in situatia in care materia prima rezulta dintr-un proces tehnologic anterior, dar din acdrul aceleiasi firme)

Consumul specific este cantitatea medie din resursele materiale si energetice folosita in mod efectiv in procesul de fabricatie ( sau de constructie, sau de executare a serviciului) pentru obtinerea unei unitati de produs finit ( de lucrare, de prestatie)

Consumul specific trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu norma tehnica de consum. Orice depasire a acesteia poate sa insemne un consum excesiv, nerational, pagubitor pentru firma, situatia impunand analize atente.

Structura materiala a normei de consum poate fi constituita din:

q      Materii prime , materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb achizitionate din afara unitatii economice.

q      Materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb produse in cadrul unitatii economice in procese tehnologie separate si anterioare procesului tehnologic de referinta.

q      Materii prime, materiale, combustibili, energie termica, piese de schimb, uzate dar care pot fi reciclate, achizitionate din afara unitatii economice

q      Materii prime, materiale, piese de schimb, refolosibile, reciclate , din dezmembrari de mijloace fixe , rezultate in cadrul firmei.

Unitatea de masura a normei tehnice de consum se prezinta sub forma unui raport intre unitatea de masura specifica fiecarei resurse materiale si cea a produsului, lucrarii sau prestatiei la care se prevede folosirea acesteia.

Un caz particular il constituie norma de consum de energie care reprezinta cantitatea maxima admisa a fi consumata pe baza de documentatie tehnico-economica elaborata in conditiile incarcarii la parametrii prevazuti a agregatelor , utilajelor si instalatiilor, a respectarii tuturor prescriptiilor tehnice si a masurilor de crestere a randamentului energetic. Aceste norme ce consum energetic sunt elemente de calcul pentru elaborarea si fundamentarea planului si programelor de aprovizionare cu carburanti, combustibili, energie electrica, energie termica, precum si a planului costurilor de productie.

Aceste norme de consum energetice se determina pe baza bilanturilor energetice de proiect, a documentatiilor de investitii aprobate, a bilanturilor energetice reale, elaborate de unitatea economica, in conditiile in care sunt elaborate si programe de economisire a energiei

In normele de consum energetic nu se inscriu cantitatile suplimentare de energie care sunt datorate consumului excesiv datorat functionarii defectuoase a utilajelor si agregatelor, instalatiilor, datorita faptului ca in procesul de fabricatie sunt realizate rebuturi peste limita admisa in prescriptiile tehnice ale utilajelor din dotare.

Aceste norme de consum energetic se pot elabora la nivelul fiecarui punct de consum din firma ( pana la nivelul locului de munca).

In cazul in care avem de a face cu procese tehnologice care sunt consumatoare de energie care conduc la consumuri variabile, atunci se stabilesc norme trimestriale sau lunare

Normele tehnice de consum de energie se exprima in unitati fizice ( tone, KWh, Gcal) sau conventionale ( tone combustibil conventional)

Relatiile folosite in calculul normei de consum sunt urmatoarele:

Nc = Nct + Mrpnt

Nc = Cn + Mrpt + Mrpnt

Nc = Cn + Mrt + Pt + Mmt + Pnt

Unde

Nc = Norma tehnica de consum

Nct= Norma tehnica de consum tehnologic

Mrpnt = Morma de recuperare a materialelor refolosibile si de pierderi in fazele netehnologice

Cn = Norma de consum net sau util

Mrpt = Norma de recuperare a materialelor refolosibile si de pierderi in fazele tehnologice

Mrt = Norma de recuperare a materialelor refolosibile in fazele tehnologice

Mmt = Norma de recuperare a materialelor refolosibile in fazele netehnologice

Pnt = Norma de pierderi netehnologice

Pt = Norma de pierderi tehnologice.

Normele tehnice de consum asa cum au fost prezentate mai sus servesc la elaborarea planului si programelor de aprovizionare, reprezentand principalul element de fundamentare a necesarului propriu-zis de materiale. De asemenea sunt utilizate la elaborarea planului costurilor de productie sau a costurilor de deviz.

Norma tehnica de consum, in structura sa completa ia in mod obisnuit denumirea de norma de consum de aprovizionare si se refera la fiecare sortiment, tip sau varianta constructiva de produs, lucrare sau prestatie

Nu se include in normele de consum cantitatile de materii prime si materiale consumate irational datorita rebuturilor nejustificate, datorita nereglarii utilajelor, necalibrarii utilajelor sau agregatelor, sau a pregatirii necorespunzatoare a lucratorilor.

Norma de consum tehnologic reprezinta consumul maxim admis de materii prime, materiale, combustibili, energie, piese de schimb, etc., pentru executarea unei unitati de produs, de lucrare sau prestatie de serviciu, in cadrul proceselor tehnologice de prelucrare si transformare folosite in unitatea economica luata in discutie.

Vom avea urmatoarele relatii:

Nct = Cn + Mrpt

Nct = Cn + Mrt + Pt

Dupa cum se poate observa, intre norma tehnica de consum de aprovizionare si norma de consum tehnologic exista diferenta de continut. Prima o include pe a doua.

Norma de consum tehnologic este unul dintre indicatorii de comparare, verificare si comensurare a nivelului solutiilor propuse pentru procedeele tehnologice adoptate pentru executarea produselor, a lucrarilor sau serviciilor. Se foloseste, de asemenea, la calculul cantitatii de materie prima care urmeaza a fi eliberata din depozitele firmei pentru sectiile de productie sau punctelor de lucru in vederea realizarii programului lor de fabricatie de lucrari sau de prestatii.

Consumul net util reprezinta cantitatea de materii prime sau de materiale prevazute a fi incorporate in unitatea de produs, lucrare sau prestatie, si este mentionat in documentatia tehnica a acestora.

Acolo unde avem de a face cu procese tehnologice in care se produc reactii chimice si materiile prime nu se mai regasesc in forma initiala se va utiliza notiunea de consum stoichiometric. Notiunea este echivalenta cu cea de "consum net" si reprezinta cantitatea de material necesara ( teoretic), conform relatiei de transformare chimica, pentru a obtine o unitate de produs finit.

Caile de reducere a consumului net sunt legate de redimensionarile produsului, folosirea de materiale ni, mai ieftine si mai rezistente etc.

Materiale recuperabile si pierderi in fazele tehnologice. Exprima cantitatea maxima de resturi materiale si de pierderi admisa de a se inregistra in procesele de prelucrare-consum a resurselor materiale. Se regaseste in documentatia de executie pentru fiecare produs in parte pe faze de lucrari.

Aceste materiale se pot colecta pentru a fi utilizate ca atare sau ca materii prime, sau se pot valorifica prin vanzare catre terti.

Exemple: Spanul in cazul prelucrarii prin aschiere, talasul in cazul rindeluirii, bavurile, sutajele, adaosurile pentru cleste in cazul forjarii, sparturile si cioburile de sticla la fabricarea sticlei, zgura, stropii, culeele, maselotele, scurgerile, retelele de turnare in cazul obtinerii fontei si a otelului sau in cazul obtinerii pieselor turnate, marginile rezultate in procesul de sudare sau in cel de calandrare in prelucrarea maselor plastice.

In norma de recuperare se include si cantitatile de materiale rezultate din produsele rebutate , in limita maxima stabilita pentru acestea in raport cu tehnologia de fabricatie folosita

Pierderile tehnologice exprima cantitatea maxima admisa de materiale care nu se regaseste in produsul finit, lucrarea sau prestatia luata in calcul, si care nu mai poate fi recuperata in vederea refolosirii. In aceasta categorie intra pierderile prin arderi, pulverizari, spalari.

Norma de recuperare si de pierderi in fazele netehnologice exprima cantitatile de materiale refolosibile si pierderile care rezulta in procesele anterioare celor tehnologice de prelucrare. De regula este vorba despre transport-manipulare, depozitare, conservare, pregatire-conditionare, debitare-croire etc.

Norma de recuperare in fazele netehnologice cuprinde in principal

q      Cantitatile de materiale care rezulta ca urmare a comandarii si aprovizionarii de materiale la alte dimensiuni decat cele fixe sau multiple,( capete, fasii, cupoane), debitarea, croirea sau pre-debitarea realizandu-se in cadrul depozitelor.

q      Materialele recuperabile rezultate di faramitare in limitele admise in procesul de aprovizionare-depozitare.

q      Materialele provenite din exteriorul firmei care prezinta defecte ascunse.

q      Alte materiale care in afara procesului tehnologic pierd o parte din caracteristicile fizico-chimice, intr-un procent admis.

Pierderile netehnologice exprima cantitatile maxime de materiale care pot disparea in afara proceselor tehnologice, in limitele normale stabilite ( spargeri, evaporari, uscari, pulverizari, etc.) si care nu mai pot fi recuperate. Totusi in aceasta categorie nu intra pierderile care se produc prin neglijenta, manipulari necorespunzatoare, proasta gospodarire.

Colectarea si valorificarea materialelor si energiei recuperabile prezinta un interes economic deosebit de important. O asemenea actiune este in masura sa faca sa creasca in mod semnificativ rentabilitatea unitatii economice, de a obtine importante venituri suplimentare.

Din punct de vedere teoretic si practic se impune o clasificare a normelor de consum. Aceasta clasificare se poate face dupa mai multe criterii:

Dupa elementele componente avem:

Norma de consum tehnologic - se foloseste la calculul cantitatilor de materiale care urmeaza a fi eliberate din depozit pentru trecerea lor in consum in cadrul sectiilor de productie in scopul realizarii diverselor programe de productie sau de activitati.

Norma de consum de aprovizionare - se foloseste la fundamentarea necesarului de resurse materiale pentru indeplinirea planului si programelor de productie si este si indicator al programului de aprovizionare al firmei.

Dupa destinatia de consum a resurselor materiale si energetice avem:

Norme de consum pentru materii prime de baza - care sunt destinate fabricarii produselor finite sau a executarii lucrarilor sau serviciilor care formeaza activitatea firmei.

Norme de consum pentru materii si materiale auxiliare destinate productiei auxiliare ( fabricare de ambalaje, lucrari de reparatii si intretinere etc.)

In cazul resurselor energetice, dupa acelasi criteriu vom avea:

v    Norme de consum de combustibil diferentiate dupa scopurile lor tehnologice

v    Norme de consum de energie electrica folosita in scopuri tehnologice, ca forta motrice, pentru iluminat, etc.

Dupa natura resurselor materiale:

Norme de consum pentru materiale siderurgice si metalurgice

Norme de consum pentru lemn si produse plate din lemn ( placaje, panel, etc.)

Norme de consum pentru materiale si produse chimice

Norme de consum pentru carburanti

Norme de consum pentru piese de schimb

Dupa orizontul de timp de aplicare ( perioada de valabilitate)

Norme de consum pe termen scurt ( cu un orizont de aplicare de pana la un an) folosite la fundamentarea planului anual si programelor de aprovizionare materiala

Norme de consum de perspectiva ( cu durata de timp de valabilitate medie sau lunga) utilizabile in previziuni privind evolutia consumului de resurse materiale.

Dupa modul de grupare si nivelul de agregare

q      Norme de consum individuale - sunt cele care se elaboreaza distinct pe tip, varianta constructiva de produs realizabil in conditii tehnice si tehnologice, concrete si bine determinate.

q      Norme de consum grupate - se grupeaza pe materiale sau pe familia de materiale, pe un produs sau pe o grupa de produse, pe mai multe tipuri de instalatii si utilaje, pe o anumita sectie, subunitate productiva sau pe intreaga intreprindere, dupa caz.

Normele de consum individuale sunt precizate in documentatiile tehnice si de executie a produsului sub forma nivelurilor consumurilor din fiecare sortiment, tip, si/ sau dimensiune de material, pe fiecare dintre reperele componente ale unui produs. Prin insumarea tuturor normelor de consum individuale se va obtine norma de consum care se va utiliza in calculul necesarului pentru acel sortiment de material pe produs si apoi pe unitatea economica pentru intreaga productie care va urma sa fie realizata de firma. Cantitatea rezultata va fi inscrisa ca necesar de aprovizionat in comenzile si documentatiile care stau la baza incheierii contractelor economice.

Normele de consum grupate se folosesc pentru estimarea evolutiei consumului de resurse materiale in raport cu dinamica prevazuta pentru activitatea de productie sau in analize comparative ale modului de folosire a lor

Prin urmare normele de consum au un rol deosebit de important in elaborarea si fundamentarea programelor de productie pe termen scurt si mediu, pentru antecalcularea costurilor si in folosirea economica a resurselor materiale necesare realizarii productiei firmei.

Normele de consum sunt realizate de catre compartimentul tehnic din intreprindere si sunt comunicate compartimentului de planificare a productiei si compartimentului financiar.

432 Coeficientii tehnici de utilizare productiva a resurselor materiale

In cadrul activitatii unei firme unul dintre aspectele esentiale ale acesteia se indreapta asupra realizarii productiei specifice in conditiile folosirii complete si complexe ale materiilor prime si a materialelor de care aceasta dispune, in scopul realizarii unor costuri cat mai mici, prin urmare a unor profituri ( pe unitatea de produs, respectiv profituri globale) cat mai mari.

Aprecierea modului de utilizare a analizei acestor aspecte se realizeaza cu ajutorul coeficientilor tehnici de utilizare productiva a resurselor materiale ( materii prime, materiale auxiliare , energie, combustibili, etc.)

Coeficientul tehnic de utilizare productiva ( Kup) exprima ponderea cantitatii de materie prima sau de material care se prevede sa se regaseasca in fiecare sortiment, tip sau varianta constructiva a unui produs.

Acest coeficient, care, in font are caracter aproximativ, deoarece la baza lui se regaseste o estimare, este un raport intre norma de consum net ( Ncn) si norma de consum tehnologic ( Nct ) sau norma de aprovizionare ( Nca). Adica:

Ncn Ncn

Kup = ------------- sau Kup = ----- ----- -------------

Nct Nca

Norma de consum net ( se mai numeste consumul util) se va exprima in unitati de masura specifice produselor si materialelor folosite la obtinerea lor si care pot fi: greutatea neta, suprafata neta, lungimea neta, volumul net, consumul teoretic ( in cazul proceselor chimice in care se utilizeaza calculul stoichiometric).

In unele situatii, cum este cel al masinilor si utilajelor, sau al altor produse sau instalatii industriale coeficientul tehnic de utilizare productiva se determina ca si un raport intre greutatea neta si greutatea bruta, caz in care relatia de calcul va deveni:

Kup =

Coeficientul tehnic de utilizare productiva pentru un anumit material sau grupa de materiale se stabileste si la nivelul unei grupe de produse sau la nivelul firmei ( Kupg) cu ajutorul relatiei:

Kupg = unde

Ncni - norma de consum net a sortimentului de produs i

Nci - norma de consum tehnologic sau de aprovizionare a sortimentului de produs i

Qi - volumul estimat al productiei pe fiecare sortiment de produs i

Daca trebuie calculat coeficientul de utilizare productiva la nivelul unitatii economice pentru un anumit material care intra in componenta produselor fabricate se va utiliza relatia de calcul:

∑ Qi . Nci + ∑ Mri

Kupg = -------- ----- ------ ----------

∑ Qi . Nci

Unde semnificatia relatiilor este urmatoarea:

S Nci . Qi - este cantitatea totala de materie prima noua prevazuta pentru a fi incorporata in productia finita.

S Mri - cantitatea totala de materiale refolosibile care ar trebui sa rezulte din prelucrarea resurselor nou achizitionate din acelasi proces tehnologic sau din alte procese tehnologice care ar putea fi incorporata in productia finita a intreprinderii.

S Qi . Nci - este cantitatea totala de materiale prevazuta a fi transferata in productie din magazie cu ajutorul bonurilor de transfer.

Sun anumite ramuri industriale unde acest coeficient este deosebit de important, si din aceasta cauza el ia forme specifice. Asa se intampla in cazul industriei si metalurgice, unde coeficientul care se refera la otelul brut in cazul productiei de laminate se numeste coeficient de scoatere si este dat de raportul dintre cantitatea de laminate finite si cantitatea de otel sub forma de tagle sau lingouri.

In cazul coeficientului de extractie raportul se realizeaza intre cantitatea de substanta utila prevazuta pentru extractie si cantitatea totala de substanta utila continuta de minereul care urmeaza a fi supus prelucrarii.

433 Coeficientii de valorificare a resurselor materiale si energetice

Gradul de valorificare a resurselor materiale si energetice se poate realiza in mod direct sau indirect cu ajutorul unor coeficienti specifici, care la randul lor se pot prezenta sub forma unor niveluri estimate sau a unora efectiv realizate, dupa etapa in care se analizeaza si interpreteaza folosirea resurselor, adica antecalculat sau postcalculat, in cel de-al doilea caz avand si utilizare statistica

Coeficientii de acest gen sunt de natura sintetica si reusesc sa exprime intr-o forma concentrata aspecte de ansamblu ale actiunii de valorificare a materialelor, actiune care are de cele mai multe ori un aspect complex sau foarte complex.

Coeficientii de valorificare, se prezinta in forme variate dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

a. Coeficientul material - produs ( Kmq) care la randul sau poate fi stabilit in expresie fizica fiind exprimat in raporturi intre unitati fizice care caracterizeaza consumul, si anume:

Kmq = ( t/t kg/t, kg / buc etc) sau

In expresie valorica utilizand relatia :

Kmq = ( lei cheltuieli materiale / 1 leu greu productie) unde:

N = cantitatea fizica de materie prima prevazuta sau efectiv utilizata in prelucrare exprimata in unitati naturale, fizice ( To, Kg etc.)

Q = productia fizica estimata sau efectiv obtinuta prin prelucrarea cantitatii de materie prima N ( buc, tone, etc.)

M = Cheltuielile materiale estimate sau efective inregistrate pentru realizarea unei anumite productii marfa Pm exprimata valoric

b. Coeficientul produs-material ( Kqm) - exprima cantitatea fizica de produse finite ( eventual valoarea productiei) care se prevede a fi obtinuta, sau a productiei realizate efectiv prin prelucrarea unei unitati fizice de materie prima sau dintr-un milion de lei materie prima folosita. Coeficientul acesta se poate prezenta sub forma eficientei fizice nete ( Efn) care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Efn =

A eficientei valorice globale ( Evg ) care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Evg =

Si a eficientei valorice nete ( Evn) care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Evn = ( Pn este valoarea productiei nete)

c. Coeficientul acumulare-cheltuieli materiale ( K (pm-r) ) este acela care exprima nivelul profitului estimat a se obtine sau cel efectiv realizat la un leu de cheltuieli materiale.

K ( pm-r) = unde

Pr- este nivelul profitului estimat sau efectiv realizat

Coeficientii de valorificare, prin modul in care se exprima si se interpreteaza si prin modul lor de interpretare asigura conditiile necesare realizarii unei atmosfere stimulatoare relativ la modul de utilizare eficienta a resurselor materiale si energetice in ansamblul lor, inclusiv a celor care sunt recuperabile si reutilizabile.

3.Coeficientii de masa neta specifica produselor

Coeficientii de masa neta exprima cantitatea neta (Mn) de resurse materiale incorporata in produsul finit, raportata la caracteristica fundamentala a acestuia si se prezinta sub diferite forme in functie de unitatile de masura caracteristice produselor: greutate neta, suprafata neta, lungime neta, volum net, pe unitatea caracteristica esentiala a produsului.

La produsele de serie masa neta se stabileste pe baza de cantarire, ca valoare medie sau prin metode statistice. In industria constructoare de masini sau in industria siderurgica masa neta exprima greutatea produsului finit si se determina prin cantarire sau prin cantarirea subansamblelor sau prin calcule analitice pornind de la greutatile nete ale produselor subansamblelor care alcatuiesc utilajul.

Fundamentarea consumurilor materiale incepe in faza de proiectare a produselor, cand se stabileste consumul util ( net) , apoi se defineste varianta constructiva sau de executie din mai multe variante luate in discutie, aceasta tinandu-se cont de destinatia finala a produsului.

Pentru aprecierea variantei constructive optime a produselor in raport cu masa neta a acestora se va folosi indicele de masa neta ( IMn) care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

IMn = in care

Mno - Masa neta corespunzatoare variantei constructive initiale

Mni - Masa neta corespunzatoare variantelor urmatoare sau a celei mai bune

Indicele de masa neta se poate determina pe produs sau pe fiecare reper component. Pe baza relatiei de mai sus se poate determina si marimea absoluta ( DMn ) si cea relativa ( KMn) a economiilor care se pot obtine aplicand o varianta constructiva mai buna stabilita in faza de conceptie-proiectare. Determinarile se fac cu uratoarele relatii.

Pentru economia absoluta

DMn = Mni - Mno

Pentru economia relativa

DM Mni - Mno Mni

Kmn = ------- . 100 = ----- ----- ---- . 100 = ( ------- - 1) . 100 = ( Imni -1 ) . 100

Mno Mno Mno

Daca pe parcursul executarii produsului se prevede inlocuirea materie prime initiale cu alta a carei masa specifica este mai mica, influenta acestei schimbari se va stabili cu relatia:

Mni . Pi

Imnv =----- ----- ------- . 100 in care

Mno . Po

Po - pretul materie prime prevazute initial pentru fabricatia produsului

Pi - pretul materiei prime noi

In acest caz, Economia absoluta se calculeaza dupa relatia:

D Mnv = ( Mni . Pi ) - ( Mno .Po ) iar pentru

Economia relativa vom folosi relatia:

DMnv Mni .Pi -Mno .Po Mni .Pi

KMnv =----- ----- ------ .100 = ----- ----- -------------- .100 = ( ------------ - 1 ).100=

Mno .Po Mno . Po Mno .Po

= ( Imnv -1 ) 100

Coeficientii de masa neta specifica exprima aspectul calitativ al utilizarii resurselor materiale, cu ei se reuseste sa se scoata in evidenta cat de mare este consumul net de material pentru realizarea unui produs

Coeficientii de masa neta specifica exprima raportul dintre masa neta a produselor si caracteristica lor fundamentala ( la motoare se exprima masa neta a motorului raportata la puterea lui. La autocamioane se raporteaza masa la tone capacitate, pentru cazanele de abur industrial a tone de abur produse pe ora, pentru cazanele de apa fierbinte la gigacalorii pe ora)

Coeficientii de masa neta sunt , in general specifici in general masinilor, utilajelor si instalatiilor. Caracteristica fundamentala reflecta nivelul tehnic atins de un produs, potentialul productiv care i-a fost asigurat prin conceptie-proiectare

Coeficientul de masa neta specifica se determina cu relatia:

KMs =

Mn - Masa neta a produsului finit

K - caracteristica fundamentala a produsului finit

Dar coeficientii de masa neta pot lua si alte forme in functie de caracteristica fundamentala a produselor, astfel vom avea:

( Mn + SMPs

KMs = Mn / R sau KMs = Mn / R .D sau KMs =----- ----- ---------

R . D

Unde

R- randamentul masinii, utilajului sau instalatiei

D - Durata de functionare a utilajului pe perioada de garantie intre doua reparatii capitale, pe intreaga perioada de functionare

SUMA de MPS - Suma cantitatilor de materiale si piese de schimb consumata pe aceleasi intervale de timp, dupa caz

Aceeasi insemnatate economica o ridica si scaderea masei specifice la diferite materiale.

Reducerea masei nete a produselor concomitent cu pastrarea , sau chiar sporirea performantelor acestora reprezinta o cerinta esentiala a productiei ducand la cresterea gradului de competitivitate a lor pe piata interna si internationala.

3.5.Coeficientii de recuperare si de valorificare a resurselor materiale si energetice

De cele mai multe ori, viata a demonstrat, cantitatile de materii prime initiale care au intrat in procesul de productie nu se regasesc in totalitate in masa finala a produsului finit . Acest aspect este deosebit de important si este avut in vedere la stabilirea destinatiilor de utilizare si a formelor de regasire a resurselor materiale introduse in prelucrare cu ocazia elaborarii si definitivarii normelor de consum, a bilanturilor materiale ( din care reiese cantitatea ce urmeaza a fi incorporata in produsele finite si cea care va lua forma altor stari, care vor fi denumite generic "materiale refolosibile si pierderi tehnologice si netehnologice")

Pe aceasta baza se vor putea determina coeficientii de recuperare a materialelor refolosibile si cantitatea de resurse care va rezulta implicit din prelucrarea materiilor prime noi in cadrul proceselor tehnologice sau in afara acestora si care poate fi recuperata si valorificata.

Relatia de calcul utilizata este

Mrt + Mrnt

KMR = ----- ----- ----------------

Nc

Unde:

Mrt - materialele refolosibile tehnologice prevazute pentru recuperare

Mrnt - materiale refolosibile netehnologice de recuperat

Relatia se poate exprima si procentual si sub forma de indice. Se mai poate stabili cu ajutorul relatiei

KMR = 1- Kup unde

Kup - coeficientul de utilizare productiva a materialului introdus in prelucrare.

Nivelul fizic estimat al cantitatii de materiale reutilizabile prevazuta a fi obtinuta din prelucrarea materiei prime stabilite pentru fabricatia unei unitati de produs se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Mru = Mrt + Mrnt

Iar cea care rezulta la nivelul volumului estimat al productiei de fabricat pe intreaga productie se determina cu relatia:

MRt = Qi + ( Mrt + Mrnt ) in care

Mrt - cantitatea totala de materiale refolosibile estimata a se obtine din prelucrarea produselor i in volumul Qi dintr-o resursa materiala definita

Metode de determinare a indicatorilor de consum de resurse materiale si energetice.

Calitatea normelor de consum depinde de gradul de fundamentare tehnica a acestora, care in foarte mare masura depinde de metoda folosita in determinarea acestora

Principalele metode de determinare a normelor de consum de materiale sunt :

q      Metodele de determinare a normelor de consum de materiale bazate pe calculul tehnico-analitic

q      Metodele experimentale

q      Metodele statistice.

Vom analiza, pentru inceput metodele bazate pe calculul tehnico analitic deoarece acestea sunt cele care sunt folosite in mod prioritar la intocmirea normelor tehnice de consum de materiale in diversele procese tehnologice.

Ele au punctul de pornire in documentatia tehnico-economica care poate fi desenul tehnic, proiectul produsului, o reteta de fabricatie etc. Tot cu aceasta ocazie trebuie sa precizam ca sunt cunoscute si conditiile concrete in care respectivul produs va fi realizat si cand spunem aceasta ne referim la conditiile concrete de producere pe un utilaj, cu ajutorul unei anumite instalatii sau a unui anumit procedeu tehnologic ( de pilda alcoolul poate fi fabricat in doua feluri - prin sinteza chimica sau prin fermentatie naturala si desi produsul are aceeasi formula chimica, cel de-al primul nu se utilizeaza in alimentatia omului deoarece este cancerigen).

Tot cu aceasta ocazie sunt eliminati toti factorii care pot conduce la denaturarea consumului si prin urmare la stabilirea incorecta a normei tehnice de consum.

Una dintre metodele tehnico analitice cu cea mai mare sfera de aplicare in practica este cea a croirii.

Elementele principale ale problemelor de croire sunt urmatoarele:

Materiile prime care urmeaza a fi croite sunt analizate si caracterizate din punctul de vedere a formei, dimensiunii si a cantitatii

Semifabricatele obtinute sunt analizate din aceleasi puncte de vedere, adica a formei, dimensiunii si calitatii.

Conditiile tehnice in care se realizeaza operatiunea de croire.

In cadrul tratarii acestei operatiuni specifice vom opera, de asemenea cu anumite notiuni specifice si anume cu :

Suportul pentru croire reprezentate de materialele propriuzise care sunt supuse operatiei de croire.

Planul de croire care indica modul de asezare a reperelor pe suprafata planului de croire ( suprafata materialului)

Restul de la croire care este alcatuita din planul de croire care nu a mai fost acoperita de asezarea reperelor pe planul de croire.

Indiferent care ar fi materialul de croit ( adica planul de croire) optimizarea activitatii de croire inseamna in esenta amplasarea reperelor pe suprafata sau lungimea materialului in asa fel incat sa se realizeze o acoperire maxima a acestora.

Croirea unidimensionala este un tip de croire special care are in vedere ca planul de croire sa fie stabilit si realizat in functie de o singura dimensiune care este de obicei lungimea materialului sau a reperului. Este specifica fabricatiei tevilor, laminatelor inguste drepte sau profilate, etc.

Croirea bidimensionala este aceea care ia in calcul doua dimensiuni ale materialului de croit ( lungimea si latimea) si este caracteristica croirii tesaturilor, tablei, materialului lemnos, placajelor, pieii, etc.

Croirea tridimensionala este aceea care ia toate cele trei dimensiuni ale materialului pentru realizarea produsului finit si este caracteristica pentru prelucrarea bustenilor de lemn la fabricarea cherestelei.

Planurile de croire sunt influentate de faptul ca materialul de croit poate avea forme diferite cu tolerate pozitive sau negative de la modelul considerat a fi de baza.

Croirea materialelor ia forme concrete in functie de:

configuratia materiei prime care poate fi definita sau nedefinita.

Tehnica si tehnologia folosita pentru operatiunile de decupare -debitare.

Varietatea sortimentelor de produs finit obtinute care pot fi obtinute si care poate fi simpla sau complexa.

O operatiune de croire mai poate fi influentata de functia scop care dicteaza solutia de croire aleasa si care poate fi interpretata ca fiind interesul acordat unui anumit aspect al operatiunii de croire. Astfel vom avea:

Interesul pentru minimalizarea restului care cade de la croire.

Minimizarea numarului de planuri distincte de croire pentru fiecare partida de materiale care urmeaza a fi croita.

Cresterea la limita a numarului de repere care se pot obtine distinct dintr-un suport initial de materie prima.

Reducerea numarului de operatiuni de debitare croire.

Cresterea productivitatii muncii lucratorilor care fac operatiunile de croire

O a doua forma tehnico analitica de determinare a normelor de consum o intalnim cu preponderenta in industria chimica, acolo unde materiile prime introduse in procesul de fabricatie nu se mai regasesc in forma lor initiala in produsul finit, deoarece in cadrul acestuia are loc o reactie chimica de combinare, de sinteza , sau dimpotriva de cracare si in cazul acesta metoda utilizata este cea a calculului stoichiometric.

In cazul pieselor turnate de forma complexa (de exemplu in cazul elicelor de vapor) metoda de determinare utilizata este cea a masuratorilor directe ( in cazul de fata a cantaririi)

Metodele experimentale imbraca doua forme si anume forma metodelor de laborator, respectiv de productie.

Metoda experimentala de laborator porneste in determinarea normelor de consum de la diversele incercari si experiente. In acest caz normele de consum astfel definitivate vor trebui definitivate in cadrul procesului de productie, la scara industriala

Metoda experimentala de productie consta in elaborarea normelor tehnice de consum ( de materii prime, materiale , energie, etc.) prin incercari si experiente care se fac direct in productie, in conditiile normale de fabricatie si de organizare a muncii.

Metoda statistica de determinare a normei tehnice de consum se realizeaza pe baza datelor privind consumurile specifice din perioadele anterioare si care rezulta din evidentele de productie devenite baza de date statistice. Neajunsul acestei metode este acela ca daca au existat neajunsuri in perioada anterioara, ele, inevitabil vor fi transmise in perioada devenita de baza pentru procesul tehnologic, deoarece nu exista posibilitate practica de eliminare a influentelor negative din baza de date statistica.

In unele conditii, insa se permite ajustarea normelor de consum statistice sa fie ajustate si modificate in functie de conditiile concrete in care se desfasoara procesul de productie

In cadrul fiecarei industrii specifice exista modalitati specifice de determinare a normelor de consum tehnologic, care tin cont de specificitatile procesului tehnologic, care la randul sau este influentat de cele mai multe ori de proprietatile si caracteristicile materiei prime utilizate si care de multe ori sunt independente de dorinta producatorului.

De pilda vom avea situatia in care desi este vorba tot de titei, procentul de sulf pe care acesta il poate contine in functie de zona de extractie poate modifica norma de consum in cazul operatiunilor de rafinare a acestuia.

In cazul obtinerii otelului, datorita faptului ca exista trei procedee tehnice de fabricatie a acestuia , influentate tot de caracteristicile compozitiei minereului de fier, vom avea practic , in functie de cantitatea de otel turnata in lingou o crestere procentuala a consumurilor tehnologice de otel topit ( care de fapt se pierd sub forma de stropi, etc.) cu 5% in cazul otelului obtinut in cuptoare electrice, de 7,5% pentru otelul obtinut in cuptoare Siemens-Martin si de 10% in cazul in care sunt folosite convertizoarele.

In industria constructoare de masini se pleaca la stabilirea normelor tehnice de consum de la greutatea neta a pieselor si aceasta este considerata a fi de minimum 90% din consumurile totale de metal care sunt utilizate.

In cazul pieselor turnate norma de consum pentru piesele finite se determina ca si o insumare a cantitatii de material incorporata in piesa, a adaosurilor maximale normate de prelucrare tehnologica ( in cazul operatiunilor de frezare, strunjire etc.) si a adaosurilor maximale normate determinate de procesele netehnologice ( cum sunt cele de transport, depozitare, receptie, analize de laborator, etc.)

Trebuie spus ca fiecare proces tehnologic din fiecare industrie prelucratoare are formele sale particulare de determinare a normelor tehnice de consum care tin cont de materia prima utilizata, de specificitatea procesului tehnologic.

Fiecare industrie si in cadrul acesteia fiecare proces tehnologic are metode de calcul proprii rezultate si in urma acumularii de zeci si uneori de sute de ani de experienta productiva.

5.Modalitati de calcul a influentelor economice datorate reducerii consumurilor specifice materiale si energetice

Orice reducere a consumurilor specifice materiale si energetice se va regasi, in final in indicatorii economici de apreciere a activitatii economice, ca influente pozitive.

Aceste reduceri sunt determinate in primul rand de modernizarea tehnicii de fabricatie, aparitia materialelor noi, conceptii noi de realizare a produselor, linii noi de produse bazate pe un design nou.

Principalii indicatori de apreciere a activitatii economice a intreprinderii asupra carora se transmit efectele acestea favorabile sunt:

Volumul productiei fizice

Productivitatea muncii

Costurile de productie

Viteza de rotatie a capitalului circulant.

Influenta asupra volumului productiei se prezinta sub doua aspecte:

Pentru un volum de productie definit si care nu poate fi depasit necesarul de materii prime si materiale se reduce, in mod absolut, direct proportional cu diminuarea consumurilor specifice pe produs

Daca pornim, insa de la o cantitate anume de materie prima deja aprovizionata prin faptul ca norma de consum specific se reduce , va rezulta o cantitate mai mare de produse finite. In situatia in care aceste produse sunt achizitionate de pe piata externa vom avea de a face si cu o reducere a efortului financiar valutar. In aceasta situatie, prin conjugarea celor doua efecte vom avea de a face cu un efect mai mare decat efortul facut.

Reducerea normelor de consum specific la materii prime , materiale, energie, etc, exercita o influenta direct proportionala si asupra productivitatii muncii.

Influenta este realizata, insa, numai daca reducerea normelor de consum conduc la reducerea timpului unitar de prelucrare care in final se concretizeaza in cresterea productivitatii muncii individuale. Aceasta se poate face in conditiile in care unitatea este aprovizionata cu materii prime si materiale de calitate , cu un continut de substanta activa ridicat, cu un grad superior de finisare, dupa caz.

In cazul in care ne referim la costurile de productie, este evident ca reducerea cantitatii de material incorporat sau consumat la fabricarea unei unitati de produs finit, in conditii de stabilitate a preturilor la materiile prime si la materiale conduce, in final la reducerea costurilor de fabricatie pe produs, si prin insumare pe lot de fabricatie.

Trebuie avuta in vedere si situatia in care costurile de productie pot scadea datorita faptului ca scad preturile de achizitie a materiei prime, fapt care antreneaza, implicit, o influenta pozitiva suplimentara pe langa cea generata de scaderea consumului pe unitate de produs finit.

Viteza de rotatie a capitalului circulant care se exprima printr-un raport intre stocul mediu de productie exprimat valoric si necesarul valoric planificat de materiale va fi influentata de reducerea normelor de consum in mod direct, prin faptul ca aceste norme scazand, ele vor conduce la scaderea necesarului valoric planificat de materiale, deci implicit la o crestere a vitezei de rotatie a mijloacelor circulante.

6.Recuperarea si recircularea materialelor refolosibile

6.1.Importanta recuperarii materialelor. Efecte economice.

Economia mondiala in momentul acesta se confrunta cu o serie de probleme legate de faptul ca resursele materiale cunosc un grad tot mai ridicat de limitare in timp in conditiile in care gradul lor de exploatare extensiva creste din ce in ce mai mult.

Omenirea se afla in plina criza cronica a materiilor prime si a energiei.

In plus de aceasta, zacamintele de materii prime care au fost cele mai accesibile s-au epuizat, noile zacaminte fiind exploatate in conditii de costuri din ce in ce mai ridicate. Problema ce mai dificila si care ridica cele mai acute semnale de alarma fiind aceea ca , in cazul anumitor materii prime resursele existente si cunoscute in momentul de fata exprima, in general nivele maxime fara rezerve si tolerante care sa confere optimism societatii omenesti care devine din ce in ce mai inclinata catre consum.

In fata acestor probleme oamenii au fost nevoiti sa gaseasca solutii care sa permita, in fond, pana la urma, supravietuirea rasei umane, energia fiind esentiala pentru aceasta, dupa cum , la fel de importante sunt resursele materiale primare.

Prin urmare societatea omeneasca este obligata sa se adapteze la aceste conditii, fiind nevoita sa realizeze:

Reducerea consumurilor de materii prime materiale si energie.

Utilizarea rationala a materiilor prime si energiei.

Realizarea unui grad superior de prelucrare a materiilor prime si materialelor

Incorporarea in noile produse finite a unui grad ridicat "de conceptie" stiintifica si tehnica.

Descoperirea de inlocuitori neconventionali pentru materiile prime pe cale de epuizare precum si a surselor alternative de energie

Recircularea si recuperarea materiilor prime si a energiei.

Recircularea si recuperarea materiilor prime si a energiei este manifesta in momentul de fata cu preponderenta in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, existand preocuparea intensa a valorificarii maxime si eficiente a resurselor materiale si energetice proprii.

Recircularea si recuperarea materiilor prime si energetice reprezinta una dintre caile cele mai importante de refacere a bazei de materii prime si totodata o sursa de furnizare a materiilor prime, extrem de generoasa, ca sa nu spunem inepuizabila. Si cand spune aceasta ne referim la faptul ca, de fapt, materiile prime si materialele nu se pierd in procesul transformarii lor, ci doar dobandesc o alta stare, ele putand fi reincluse in procesul de fabricatie. O tona de fier vechi inlocuieste aproximativ o tona de fonta. Numai ca aceleasi aspecte favorabile se manifesta si in cazul materiilor recirculate constituite din maculatura, sticla si cioburi de sticla, cupru si alte neferoase, etc.

Colectarea, prelucrarea si valorificarea materialelor refolosibile duce la reducerea substantiala a consumului energetic pentru obtinerea materie prime respective ( de pilda in cazul aluminiului consumul de curent scade in cazul aluminiului recirculat de 26 de ori).

O sursa foarte importanta de resurse materiale si refolosibile o constituie piesele de schimb, subansamblele reutilizabile care rezulta din dezmembrarea diverselor utilaje tehnologice sau cu ocazia reparatiilor de diferite grade care sunt realizate acestor utilaje.

462 Modalitati de organizare a activitatii de colectare si valorificare a materialelor recuperabile si refolosibile. Operatiuni specifice.

Ca orice activitate economica, activitatea de recuperare si valorificare a materialelor refolosibile implica un proces tehnologic specific avand, de la caz la caz, grade de complexitate diferite.

In general ansamblul operatiunilor de recuperare si valorificare sunt constituite din urmatoarele:

Identificarea, colectarea si depozitarea materialelor. In aceasta categorie intra si piesele de schimb recuperate. Materialele si piesele pot proveni din dezmembrari de automobile si utilaje sau instalatii, din activitatea agricola si silvica sau din gospodaria comunala sau gospodariile familiale. Scopul economic al recuperarii acestor materiale se imbina cu cerintele de ordin ecologic legate de necesitatea intretinerii unui spatiu ambiental salubru, de diminuare a existentei si extinderii factorilor nocivi si poluanti in natura, etc.

Selectarea si sortarea. Toate aceste produse, pentru a putea fi valorificate trebuie sortate pe categorii, pe baza criteriilor fizico-chimice care le caracterizeaza, urmand ca dupa aceea sa fie utilizate ca atare, sau sa fie reconditionate. O alta varianta de folosire este aceea a vanzarii ca atare, sau in urma reconditionarii altor unitati care sunt interesate, sau, ultima varianta sa fie vandute intreprinderilor de colectare si de valorificare a materialelor.

Pregatirea prin balotare, brichetare , macinare, scamosare, maruntire. Solutia se aplica in acele situatii in care nu se poate realiza reconditionarea acestora, deoarece s-a dovedit in practica faptul ca folosirea ca atare in stare initiala prezinta o eficienta de 6-7 ori mai mare decat daca sunt necesare operatii suplimentare cum ar fi, de pilda topirea metalului

In general activitatea de recuperare a materialelor refolosibile este o activitate care are la baza operatiuni care necesita un volum de munca important. Si aici sunt necesare desfasurarea activitatii in conditii de eficienta economica, in conditiile unei cresteri constante a productivitatii muncii.

In tara noastra activitatea economica de recuperare a materialelor refolosibile a fost neglijata total, sau in situatia cea mai buna s-au plasat pe un loc secundar.

Singura structura, relativ privatizata in acest moment o reprezinta intreprinderile din reteaua REMAT, singurele intreprinderi care au ca specific acest gen de activitate.