ANALIZA RENTABILITATII INTREPRINDERII

ANALIZA RENTABILITATII INTREPRINDERII

Eficienta economica, componenta a rationalitatii activitatii economice, exprima forma concreta a relatiei dintre eforturile (cheltuielile) si efectele (rezultatele) activitatii fiecarei firme si pe ansamblu economiei. Ea reprezinta cerinta fundamentala care se impune in toate activitatile economice.

Eficienta economica caracterizeaza activitatea economica atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ.

Din punct de vedere cantitativ, rezultatele economico-financiare sunt exprimate in functie de consumul de munca sau de factorii potentiali productivi.

Din punct de vedere calitativ, eficienta economica reflecta gradul de valorificare al resurselor maeriale precum si gradul de satisfacere al nevoilor sociale si individuale la un moment dat, corespunzator nivelului de dezvoltare al factorilor de productie si caracterul relatiilor de productie.

Definita in sensul cel mai larg, ca raport intre efectele obtinute si eforturile depuse pentru desfasurarea unei activitatii, eficienta este surprinsa la nivelul firmei sub diferite laturi, intr-un sistem de indicatori cum ar fi productivitatea, rentabilitatea, calitatea produselor, profitul, cheltuielile totale.

Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficientei economice si anume o forma sintetica realizata cu ajutorul categoriilor valorice.

O definitie sintetica a rentabilitatii o reprezinta "capacitatea firmei de a realiza profitul necesar atat reproductiei si dezvoltarii, cat si renumerarii capitalurilor".

Rentabilitatea mai poate fi definita ca si capacitatea unei firme de a valorifica intr-o perioada de timp cat mai scurta capitalul avansat cu un profit cat mai ridicat.

Pentru exprimarea rentabilitatii se utilizeaza doi indicatori, profitul, indicator al marimii absolute a rentabilitatii si rata rentabilitatii, adica gradul in care capitalul sau folosirea resurselor firmei aduc profit, indicator al marimii relative a rentabilitatii.

Principalele probleme in analiza diagnostic a rentabilitatii pot fi sintetizate astfel:

- analiza diagnostic a profitului;

- analiza diagnostic pe baza ratei rentabilitatii;

- analiza rentabilitatii pe produs.

In conditiile economiei de piata, rentabilitatea este criteriul esential ce sta la baza adoptarii deciziilor economico-financiare. In functie de acest criteriu agentii economici hotarasc continuarea sau restrangerea activitatii lor, orientarea spre noi activitati.

Pentru a rezista concurentei, producatorii de bunuri economice trebuie sa fie vandute in conditii rentabile. In cazul unei activitati nerentabile acestia in final dau faliment, dispar in calitate de agenti economici. De aceea ei cauta in permanenta solutii pentru asigurarea unei anumite rentaabilitati a activitatii, pentru sporirea ei.

Factorii de crestere a rentabilitatii

Marimea si stabilitatea profitului unei firme sunt supuse in permanenta la multiple presiuni:

- din partea cumparatorilor care cauta sa impuna scaderea preturilor de vanzare;

- din partea furnizorilor, in masura in care impun o crestere a costului aprovizionarii;

- din partea salariatilor, care prin forta lor organizata sunt in masura sa obtina cresteri ale salariilor;

- din partea concurentilor care produc acelasi gen de bunuri economice si pot sa aduca pe piata produse de calitate superioara si/sau la costuri mai reduse;

- din partea cercetarii stiintifice care creeaza noi bunuri economice sau tehnologii in conditii de inalta eficienta.

Marimea rentabilitatii depinde de o serie de factori directi sau indirecti.

Dintre factorii directi o importanta deosebita prezinta nivelul preturilor bunurilor vandute de agentii economici si nivelul costurilor acestora. Cu cat nivelul preturilor bunurilor economice vandute este mai mare iar costul lor de productie este mai mic, cu atat rentabilitatea este mai mare.

Marimea rentabilitatii relative (rata rentabilitatii) depinde de marimea capitalului utilizat si de viteza de rotatie a acestuia. Cu cat capitalul utilizat pentru obtinerea unui anumit volum de productie este mai mic si cu cat viteza de rotatie a acestuia este mai mare, cu atat este mai ridicata rata rentabilitatii.

Nivelul rentabilitatii este influentat si de o multitudine de factori indirecti. In cadrul acestora, prin semnificatia lor, se impun: eficienta utilizarii factorilor de productie, calitatea activitatilor de productie, aprovizionarea si desfacerea desfasurata de intreprinzatorilor si managerilor.

Cresterea eficientei utilizarii factorilor de productie, care concura la desfasurarea unei anumite activitati economice, se concretizeaza in scaderea consumului de factori, a costurilor de productie in general, ceea ce se reflecta pozitiv in marimea rentabilitatii.

Desfasurarea eficienta a ciclului economic, in ansamblul sau, cat si a fiecarei componente a acestuia, asigura sporirea rentabilitatii.

In domeniul productiei se impun actiuni in urmatoarele directii:

- utilizarea larga a progresului stiintifico-tehnic, printr-o politica de investitii adecvata cerintelor pietei;

- asigurarea unei combinari a factorilor de productie care sa conduca la reducerea costurilor de productie;

- organizarea riguroasa a productiei si a muncii; extinderea relatiilor de cooperare cu alte firme;

- imbunatatirea structurii de fabricatie corespunzator cererii; ridicarea permanenta a calitatii bunurilor economice;

- utilizarea rationala a resurselor financiare si apelarea la imprumuturi avantajoase, etc.

In domeniul desfacerii, in atentia firmelor trebuie sa fie:

- folosirea formelor moderne de vanzare a bunurilor economice;

- cultivarea unor relatii deosebite cu clientii;

- gasirea de noi modalitati pentru atragerea cumparatorilor.

Ansamblul tuturor acestor actiuni asigura obtinerea de bunuri cu costuri reduse, realizarea unor profituri mari si stabile, rentabilitate sporita, cresterea competitivitatii pe piata concurentiala.

Analiza structurala a profitului

Analiza structurala a profitului presupune descompunerea acestuia in elementele sale componente.

Profitul, ca rezultat al activitatii economice, se determina ca diferenta intre veniturile realizate din activitatea desfasurata si cheltuielile inregistrate in cadrul acesteia.

Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata, Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 94/2001 si Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 306//2002 precizeaza modul de structurare a cheltuielilor si veniturilor si reflectarea lor in contabilitate.

Cheltuielile si veniturile sunt structurate pe domenii de activitate dupa natura lor, astfel:

- cheltuieli si venituri de exploatare, legate de activitatea de baza a firmei;

- cheltuieli si venituri financiare, legate de activitatea financiara a firmei;

- cheltuieli si venituri extraordinare.

Pe baza structurii veniturilor si cheltuielilor se poate opera cu urmatorii indicatori:

- Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) - care se determina ca diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile aferente exploatarii. Veniturile exploatarii sunt compuse din: cifre de afaceri, veniturile din productia stocata, venituri aferente productiei de imobilizari si alte venituri din exploatare. Cheltuielile exploatarii cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activitatii de productie si comercializare precum si aferentele prestarilor de servicii);

- Rezultatul financiar (profit sau pierdere) - se calculeaza ca diferenta intre veniturile financiare si cheltuielile financiare;

- Rezultatul curent al exercitiului (profit sau pierdere) - se obtine ca diferenta intre veniturile curente (venituri din exploatare+venituri financiare) si cheltuielile curente (cheltuieli din exploatare+cheltuieli extraordinare). Rezultatul curent se poate determina si insumand rezultatul exploatarii si rezultatul financiar;

- Rezultatul extraordinar al exercitiului (profit sau pierdere) este un rezultat intamplator, neavand caracter de regularitate. Rezultatul extraordinar se determina ca diferenta intre veniturile extraordinare si cheltuielile extraordinare ale perioadei;

- Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii (profit total brut sau pierdere) se calculeaza insumand rezultatul curent si rezultatul extraordinar al exercitiului. Se poate determina si ca diferenta intre veniturile totale (din exploatare+financiare+extraordinare) si cheltuielile totale (din exploatare+financiare+extraordinare);

- Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercitiului inaintea impozarii pentru ca se impun unele corectii. Se aduna cheltuielile nedeductibile fiscal; amenzi, penalitati, provizioane nedeductibile) si se scad deducerile fiscale admise;

- Rezultatul exercitiului dupa impozitare (profit sau pierdere) este determinat ca diferenta intre rezultatul impozabil si impozitul de profit (venit).

In literatura de specialitate si practica economica se foloseste si notiunea de "marja" respectiv:

- marja costurilor de productie, stabilita ca diferenta intre pretul de vanzare al bunurilor si costul lor de productie;

- marja comerciala, specifica firmelor cu activitate de comert (distributie), calculata ca diferenta intre pretul de vanzare al marfurilor si costul lor de achizitie;

- marja bruta sau marja costurilor variabile stabilita ca diferenta intre pretul de vanzare si costul variabil;

- marja costurilor directe calculata ca diferenta intre pretul de vanzare si costurile directe.

Analiza structurala a profitului se face pe baza datelor cuprinse in Contul de profit si pierdere.

Marja comerciala este data de diferenta dintre cifra de afaceri (exclusiv TVA) si costul de achizitie al marfurilor vandute. Acest indicator este folosit in special de firmele cu activitate de comert (distributie).

Productia exercitiului este un indicator care se aplica in cazul firmelor cu activitate de productie, masurand volumul global al activitatii desfasurate.

Valoarea adaugata reprezinta diferenta dintre volumul global al activitatii si consumurile intermediare (consumuri provenind de la terti). Ea exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, indeosebi a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti in cadrul activitatii curente a firmei. Valoarea adaugata prezinta interes pentru ca:

- realizeaza legatura intre nivelul micro si macroeconomic. Prin agregarea valorilor adaugate ale intreprinderilor la nivel microeconomic se obtine Produsul intern brut;

- reprezinta un criteriu pentru aprecierea aportului specific al firmei la realizarea productiei sale;

- este un criteriu de apreciere a cresterii firmei;

- masoara gradul de integrare al firmei, prin raportul valoare adaugata/productie (cifra de afaceri). Cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atat mai mult firma este integrata, adica isi poate asigura insasi un numar mare de faze de fabricatie, mergand de la materiile prime la elaborarea produselor finite fara a recurge la serviciile altor firme;

- evidentiaza structura exploatarii, prin intermediul ratelor de repartizare a valorii adaugate. Raportand renumerarea fiecarui participant (cheltuieli cu personalul, cheltuieli financiare, impozite si taxe) la valoarea adaugata se poate face o evaluare a distributiei veniturilor globale catre partenerii firmei;

- reflecta gradul de utilizare al factorilor de productie. Se poate constata ca pentru acelasi nivel al valorii adaugate si cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de productie poate fi diferita fapt determinat de randamentul diferit al utilizarii fortei de munca si echipamentelor productive afectate efectiv activitatii de exploatare (valoare adaugata/numar de persoane, valoare adaugata/imobilizari de exploatare).

Eficienta informatiilor furnizate de notiunea de valoare adaugata se fundamenteaza pe o interpretare prudenta a indicatorului. De exemplu, cresterea valorii adaugate nu este neaparat un semn de prosperitate in masura in care eaa este insotita de o scadere brusca a performantelor comerciale si de o inrautatire a trezoreriei.

In legatura cu rolul valorii adaugate in interpretarea structurii de exploatare se pot prezenta doua aspecte:

- majorarea cheltuielilor cu personalul poate angaja o crestere a valorii adaugate in timp ce rezultatul si rentabilitatea se pot reduce brusc;

- cresterea valorii adaugate poate fi rezultatul cresterii stocurilor de produse finite fabricate la costuri foarte mari pe care piata va fi incapabila sa le absoarba datorita preturilor de vanzare pe care firma trebuie sa le practice.

Acestea sunt motivele care obliga la o interpretare prudenta a valorii adaugate in raport cu factorii care au generat-o.

Excedentul (deficitul) brut al exploatarii (EBE) reflecta rezultatul economic brut al firmei, determinat numai de activitatea de exploatare, nefiind influentat de sistemul de amortizare si de provizioane, de politica financiara, politica fiscala si de modul de distribuire a dividentelor.

EBE = Valoarea adaugata + Subventii de exploatare - Cheltuieli cu personalul - Impozite, taxe si varsaminte asimilate

(exclusiv TVA si impozit pe profit)

EBE poate fi determinat si ca diferenta intre veniturile de exploatare, care genereaza incasari (imediate sau ulterioare) si cheltuieli de exploatare care implica plati (imediate sau ulterioare). Veniturile din exploatare urmate de incasari sunt formate din vanzari si subventii de exploatare. Cheltuielile de exploatare care implica plati sunt formate din costul de cumparare al marfurilor vandute, consumurile provenite de la terti, impozitele, taxele si varsamintele asimilate, cheltuielile cu personalul.

Rolul excedentului brut al exploatarii in analiza financiara poate fi urmarit sub trei aspecte:

a) excedentul brut al exploatarii este o masura a performantelor economice ale firmei. Indicatorul va fi retinut in calculul rentabilitatii economice(EBE/capital economic) sau al marjei brute de exploatare (EBE/CA). Un EBE suficient de mare va permite reinnoirea imobilizarilor prin amortizari, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite si asigurarea finantarii firmei.

B) EBE este independent de politica financiara a firmei (nu e influentat de veniturile si cheltuielile financiare), de politica de investitii (nu tine cont de deciziile privind modul de calcul al amortizarii), de politica de divident (deciziile conducerii privind modul de repartizare a profitului net), de politica fiscala si elementele extraordinare (nu ia in calcul impozitul pe profit si rezultatul extraordinar).

Din aceste motive este recomandabil a fi folosit la studiile previzionale si analizele comparative ale firmelor apartinand aceluiasi sector de activitate. EBE poate pune in evidenta o deficienta structurala a firmei in plan pur industrial si comercial mai bine decat rezultatul final al exercitiului.

c) EBE reprezinta o resursa financiara fundamentala care va fi utilizata pentru mentinerea sau cresterea capacitatii de productie, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit, a dividentelor, rambursarea imprumuturilor angajate anterior.

Analiza factoriala a rezultatului exploatarii

Analiza factoriala a rezuultatului exploatarii stabileste sistemul de factori care determina modificarea rezultatului exploatarii in vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evolutiei viitoare.

Un prim model de analiza este urmatorul:

Ch

RE = V(1 - -----), unde:

V

- RE - rezultatul exploatarii;

- V - venituri din exploatare;

- Ch - cheltuieli ale exploatarii

Exemplu 1. Informatii furnizate de Contul de profit si pierdere al unei societati comerciale sunt structurate in tabelul 6.1:

Tabelul 6.1 - mii. Lei

Din informatiile prezentate in tabelul precedent se constata ca in ultimii 3 ani societatea a inregistrat profit. In perioada curenta comparativ cu cea precedenta profitul inainte de inpozitare (profitul brut) se prezinta astfel:

* modificarea profitului: 1.705 mii lei - 1.345 mii lei =

= + 360 mii lei din care:

- contributia marjei brute: 6.105 mii lei - 5.300 mii lei=

= + 805 mii lei;

- cresterea cheltuielilor fixe: 4.500 mii lei - 3.935 mii lei =

= - 565 mii lei;

- modificarea rezultatului financiar: 95 mii lei - (- 20 mii lei)

= + 115 mii lei;

- modificarea rezultatuluyi extraordinar: 5 mii lei - 0

= + 5 mii lei

Se constata ca peste 67 % din cresterea profitului este datorata rezultatului exploatarii, ceea ce constituie situatia normala, care atesta eficienta activitatii de baza. Trebuie insa remarcata si contributia rezultatului financiar de aproximativ 32 %.

Continuand exemplul anterior vom proceda la analiza factoriala a profitului aferent exploatarii:

* modificarea profitului aferent exploatarii: 1.605 mii lei -

1.365 mii lei = + 240 mii lei din care:

- influenta veniturilor:

ch0 ch0 14.460 13.780

V1(1- -----) - V0 (1 - -----) = 16.065 (1 - --------- ) - 15. 145 (1 - ----------)

V0 V1 16.065 15.145

= 83 mii lei mii lei

- influenta cheltuielilor la 1 leu venituri:

Ch1 Ch0 14.460 13.780

V1 (1 -------) - V0(1 -------)= 16.065 (1- ---------)- 15.145 (1 -   ---------)

V1 V1 16.065 16.065

= +157 mii lei

Din exemplul prezentat se constata ca sporul de profit s-a realizat in principal pe seama cheltuielilor la 1 leu (1.000 lei) venituri, ca urmare a sporirii eficientei economice in activitatea de exploatare.