INTREPRINDEREA INDUSTRIALA

OBIECT AL CONDUCERII PRODUCTIEI

INTREPRINDEREA INDUSTRIALA

DEFINIRE SI ROL IN CADRUL ECONOMIEI

Conceptul de Intreprindere

In scopul abordarii si analizarii principalelor fenomene si interdependente din economie o atentie deosebita trebuie sa se acorde agentilor economici care, prin calitatea lor de participanti la tranzactiile care se desfasoara in mediul economic, vor avea un anumit comportament; cunoasterea si explicarea acestuia va avea importanta atat la nivel microeconomic, dar cel putin in aceeasi masura si la nivel macroeconomic, contribuind astfel la eficientizarea activitatii economice in ansamblul sau.

Agentii economici sunt "persoane sau grupuri de persoane fizice si / sau juridice care, in calitatea lor de participanti la viata economica, indeplinesc roluri si au comportamente economice similare".

Delimitarea si gruparea acestora se poate face pe baza mai multor criterii cum ar fi: subiectii de proprietate, formele de organizare si utilizare a factorilor de productie, sfera sau domeniul de activitate.

Intreprinderea constituie pentru economie componenta sa fundamentala, tot asa cum celula este elementul fundamental al oricarui organism viu iar atomul elementul de baza al materiei. Termenul de intreprindere deriva din francezul "entreprise", care se traduce prin verbul a intreprinde, verb care sugereaza dinamicitate si o actiune continua. Astfel, intreprinderea poate fi definita ca fiind "o organizatie autonoma care isi asigura existenta si dezvoltarea prin producerea si vanzarea unor produse cu scopul obtinerii unui profit ".

Intreprinderea sau firma este acea forma de organizare a activitatii unui agent economic ce are ca functie principala producerea de bunuri materiale sau prestarea de servicii (nonfinanciare) destinate pietei, formand, in ultima instanta, sectorul productiv al economiei de piata. Scopul productiei este acela de a obtine un profit de pe urma activitatii prestate, rezultat dupa ce din vanzarea bunurilor materiale sau serviciilor respective se acopera cheltuielile de productie generate.

Activitatea economica, reprezentand principala preocupare a societatii noastre, se desfasoara in astfel de intreprinderi care devin "utilizatoare de resurse, surse de bogatie si detinatoare de putere. "

Definirea notiunii de intreprindere a preocupat multi teoreticieni si economisti, care de-a lungul timpului au incercat sa o adapteze realitatilor contemporane lor. Indiferent de modul de exprimare : "o organizatie facuta in vederea unui castig" - V. Madgearu, Curs de Economie Politica, vol. 2 sau "o forma de organizare in care se combina preturile diferitilor factori de productie, adusi de agenti economici distincti de proprietarul intreprinderii, cu scopul de a fabrica si de a vinde pe piata un bun sau serviciu in scopul obtinerii unui venit monetar, care rezulta din diferenta celor doua serii de preturi " - F. Peroux, Cours d'Economie Politique, Paris, 1939 sau "un sistem organizat de catre un centru de decizie ce dispune de o anume autonomie, si care, cu ajutorul mijloacelor fizice si umane, produce bunuri si servicii destinate vanzarii" - J. Bareau, in Economic D'enterprise, Paris, 1989, orice intreprindere are trei caracteristici indispensabile existentei si functionarii ei, astfel:

este o organizatie prin faptul ca reuneste mai multe persoane care desfasoara activitati in vederea realizarii unor obiective comune;

are finalitate economica concretizata in aceea ca este producatoare de bunuri materiale sau prestatoare de servicii;

dispune de autonomie decizionala care depinde de sistemul economic, de marime, sectorul de activitate, cadrul juridic elaborat de autoritatile politice, influenta diferitelor grupuri si de actiunea concurentei.

Teoriile de pe plan mondial referitoare la intreprindere care influenteaza procesele de creare, functionare si conducere ale acesteia sunt:

a) conceptia materialista, potrivit careia intreprinderea este considerata in esenta 'un ansamblu de bunuri afectate productiei'. Salariatii sunt considerati ca furnizori de munca, neintegrati in intreprindere din punct de vedere conceptual. Reprezentantii de marca ai abordarii materialiste sunt F. Taylor care abordeaza principiile de organizare stiintifica si H. Fayol prin cercetarile privind administratia rationala, conform carora proprietatea asupra intreprinderii este privata, managerul desfasoara actiuni riscante, iar profitul constituie finalitatea activitatilor prestate de orice intreprindere. Este o abordare specifica inceputului secolului 20, care astazi nu isi mai gaseste prea multi adepti, cel putin datorita neglijarii factorului uman si orientarii exclusive spre obtinerea unui profit.

b) conceptia personalista, conform careia intreprinderea reprezinta 'un colectiv de oameni dotat cu o personalitate proprie". Aici este prezentata teoria relatiilor umane, in care se incadreaza cercetarile psihosociologice asupra motivatiei ale lui Elton Mayo, Maslow, Herzberg, potrivit carora individul si grupul sunt elementele determinante ale intreprinderii; din acest motiv, pentru ca o intreprindere sa aiba succes - sa fie eficienta - ea trebuie sa aiba in vedere in permanenta punerea de acord a obiectivelor ei cu aspiratiile oamenilor care o alcatuiesc - organizatia.

In cadrul abordarii personaliste se include si teoria autogestiunii, ca mijloc de a face pe fiecare muncitor responsabil de functionarea intreprinderii; autogestiunea presupune insusirea colectiva a mijloacelor de productie si realizarea "democratiei economice". Pentru punerea in practica a acestei teorii s-au facut incercari in diferite tari ca fosta lugoslavie, Algeria si chiar in tara noastra, dar acestea au esuat. S-a constatat ca autogestiunea nu elimina nici conflictele interne, datorate diferentelor in repartizarea puterii si veniturilor, si nici pe cele externe, datorate contradictiei dintre obiectivele intreprinderii si cele ale economiei nationale.

Nici abordarea exclusiv personalista nu poate corespunde actualei perioade in care ceilalti factori de productie au importanta deosebita in diferite ramuri industriale si nu numai, ei fiind adevarate surse de creare sau de mentinere a unor pozitii favorabile pe diferitele piete; din acest punct de vedere, intreprinderea trebuie privita in ansamblul sau prin luarea in considerare a tuturor factorilor interni si externi care ii pot influenta activitatea intr-un anumit sens, ceea ce se realizeaza practic in urmatoarea conceptie.

c) conceptia sistemica asupra intreprinderii are la baza notiunea de sistem deschis ca un ansamblu de elemente organizat pe baza relatiilor de interdependenta, a carui functionare conduce la realizarea unor obiective; acestei conceptii i se va acorda o atentie sporita in paragrafele care vor urma sa fie tratate de aceasta lucrare. Potrivit acestei abordari, intreprinderea trebuie inteleasa in ansamblul sau si in corelatie cu mediul. Ea presupune luarea in considerare a interdependentelor dintre elementele sale componente de natura umana, tehnica, financiara, etc. si a schimburilor acestora cu mediul. Intreprinderea este deci un sistem deschis catre mediul extern, cu o anumita finalitate si adaptabil in mod continuu acestui mediu.

Concluzionand cele prezentate referitor la definitia intreprinderii, consideram ca aceasta reprezinta o forma de organizare a activitatii unui agent economic ce are ca functie economica principala producerea de bunuri sau prestarea de servicii destinate satisfacerii cererii pietei, in scopul realizarii unui profit de pe urma prestarii acelei activitati.

1. 1. 2. Rolul Intreprinderii In cadrul economiei

In treprinderea are in contextul vietii economice un rol dublu care se refera pe de o parte la responsabilitatea economica iar pe de cealalta la responsabilitatea sociala.

Rolul economic al intreprinderii s-a manifestat cu o intensitate relativ constanta de-a lungul diferitelor perioade de dezvoltare economica, afirmatie care se poate demonstra prin detalierea continutului acestui rol:

intreprinderile atrag si combina factori de productie. Pentru a concretiza acest aspect, managerii actioneaza permanent pentru optimizarea combinarii tuturor factorilor de productie de care dispun la un moment dat.

intreprinderile au ca scop final al activitatii lor executarea de bunuri sau prestarea de servicii, care se vor realiza tot prin preocuparea si actiunea managerilor spre optimizarea procesului in ansamblul sau.

intreprinderile trebuie sa distribuie veniturile obtinute realizand in acest mod remunerarea factorilor de productie utilizati. Principalele instrumente de repartitie a veniturilor precum si categoriile de beneficiari sunt redate in Tabelul nr. 1.1.

TABELUL NR. 1. Distribuirea veniturilor realizate de o intreprindere

SURSA: BARBULESCU, C., Economia si gestiunea intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 1995, pag. 31.

Rolul social , spre deosebire de cel economic, se caracterizeaza prin faptul ca a inregistrat o atentie din ce in ce mai mare din partea intreprinderii, fapt ce a fost impus de dezvoltarea conceptului de maturizare si de integrare in mediul economic a acesteia, paralel cu situarea factorului uman la nivelul de importanta impus de teoria relatiilor umane. Astfel, expresia de responsabilitate sociala este tot mai mult asociata intreprinderii moderne. Dar, chiar daca managementul unei intreprinderi isi insuseste acest principiu al responsabilitatii sociale, aceasta nu inseamna ca efectele sale benefice se vor regasi si concretiza in practica intrucat este destul de dificila evaluarea randamentului social al intreprinderii. In plus, costurile concretizarii acestei responsabilitati sociale pot fi foarte mari, si, prin urmare, decizia de efectuare a lor amanata de mai multe ori.

In general, intreprinderile din zilele noastre trebuie sa faca fata la cinci probleme social-economice importante: inflatia, managementul cu fata umana, protectia mediului, protectia consumatorilor si criza de energie.

a) Inflatia ca un fenomen de crestere a preturilor sau de depreciere a puterii de cumparare a monedei nationale este de doua tipuri: inflatie prin cerere (cand o cerere prea mare in raport cu oferta determina cresteri nejustificate altfel ale pretului) si inflatie prin costuri. In Romania, fenomenul inflationist se manifesta prin cresterea componentelor costului (salarii, dobanzi, pretul la materii prime, materiale, etc.) care determina cresteri ale pretului bunului material sau serviciului care este destinat vanzarii. Intreprinderea trebuie sa raspunda spiralei inflationiste incercand sa reduca unele costuri si nu prin boicotarea preturilor diferitelor materii prime sau a bunurilor sale finite destinate pietei. In concluzie, nu numai consumatorii trebuie sa se adapteze la inflatie, ci si intreprinderile trebuie sa-i faca fata.

b) Managementul cu fata umana presupune o reconsiderare a intregii activitati in sensul acordarii importantei cuvenite factorului uman. Aceasta problema presupune realizarea unui echilibru intre obiectivele privind productivitatea si rentabilitatea pe de o parte si nevoile si dorintele salariatilor, pe de cealalta. Salariatii vor fi superiori din punct de vedere al eficientei daca sunt considerati participanti nu numai la realizarea obiectivelor, ci si la stabilirea lor. Astfel, in Germania, reprezentanti ai sindicatelor fac parte din Consiliul de Administratie al intreprinderii, in Suedia producatorii de autoturisme au reconsiderat satisfactia in munca pentru personalul de la liniile de montaj oferindu-le oportunitatea de a face propuneri pe baza activitatii si a rezultatelor lor, firmele americane au ameliorat sensibil programele privind egalitatea sanselor din punct de vedere rasial, national sau al sexului, etc. Toate aceste conceptii nu fac altceva decat sa sublinieze si mai mult factorul uman ca fiind important in activitatea si rezultatele intreprinderii, sa incerce sa ofere solutii ce implica factorul uman, in primul rand, pentru dezvoltarea economica a intreprinderii inainte de orice alte posibile interventii in activitatea acesteia.

c) Protectia mediului trebuie considerata ca un element de care trebuie sa tina seama managementul intreprinderii atat prin prisma posibilelor urmari de natura juridica, dar si sociala. Poluarea este o problema actuala, dar nu toate intreprinderile sunt dispuse sa accepte acest lucru atunci cand este vorba de costurile generate de masurile corective care se impun. Din punct de vedere al implicatiilor sociale ramane o intrebare fara raspuns, cu toate ca este larg recunoscuta de public: Cine va plati in final?

Problemele poluarii mediului au crescut in amploare in ultimii ani si in Romania; au existat cazuri extreme in care a fost oprita total sau partial activitatea unor intreprinderi din astfel de motive. In concluzie, fiecare intreprindere trebuie sa acorde importanta cuvenita unor astfel de probleme pentru ca posibilele consecinte negative datorate nerezolvarii poluarii se vor rasfrange in final si asupra acesteia, cu implicatii financiare posibil mult mai mari. Organizatoric, problemele poluarii sunt controlate in cadrul unui minister care functioneaza in cadrul Guvernului, pe baze legislative din ce in ce mai solide.

d) Protectia consumatorilor reprezinta o alta problema la care trebuie sa faca fata intreprinderile, deoarece satisfacerea clientului trebuie sa preocupe orice intreprindere care vrea sa supravietuiasca in mediul concurentional din ce in ce mai acerb al economiei mondiale, situatie care se reflecta in tot mai multe domenii si in economia romaneasca. John F. Kennedy a dat in 1962 o excelenta descriere a drepturilor consumatorului, enumerand cele patru drepturi ale acestuia, astfel:

consumatorul are dreptul la securitate;

consumatorul are dreptul la informatie;

consumatorul are dreptul la alegere;

consumatorul are dreptul de a se face ascultat.

Acest aspect social trebuie sustinut pe plan legislativ; in Romania exista un organ al administratiei publice centrale - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), cu structuri descentralizate, avand personalitate juridica la nivel local; acesta este subordonat direct Primului - Ministru si are 42 de oficii regionale, subordonate aparatului central ANPC. Activitatea lui se desfasoara in conformitate cu ordonanta de guvern 21/1992 aprobata prin Legea 11/ 1994, privind protectia consumatorului. Intre atributiile ANPC se pot aminti elaborarea de reglementari in domeniu, supravegherea calitatii pe piata a produselor si serviciilor, informarea si educarea consumatorilor, apararea intereselor acestora precum si solutionarea reclamatiilor lor. Referitor la masuri, ANPC are dreptul de a opri temporar sau definitiv comercializarea, importul sau fabricatia unui produs, de a dispune retragerea de pe piata a unor produse considerate inadecvate sau chiar suspendarea autorizatiilor de functionare pentru unele intreprinderi care nu se incadreaza in normativele si normele admise privind poluarea mediului ambiant.

e) Criza de energie provine din capacitatile reduse in general pe plan mondial de a acoperi nevoile de energie actuale si de viitor ale omenirii. In plus, datorita consumurilor energetice mult mai ridicate in intreprinderile romanesti decat cele inregistrate pe plan mondial, acestea se confrunta cu probleme serioase in asigurarea necesarului de energie si, implicit, in ceea ce priveste competitivitatea produselor romanesti pe piata externa din punctul de vedere al pretului acestora. De asemenea, nivelul de dezvoltare economica a tarii noastre face ca problema energetica sa se mentina si la inceputul mileniului trei, din motive cum ar fi posibilitatea redusa de exploatare a unor surse alternative de energie, datorita unor impedimente tehnice, tehnologice sau financiare.

1. 2. FUNCTIUNILE UNEI INTREPRINDERI INDUSTRIALE

Pentru a intra in problematica abordarii conceptului de functiune se impune in prealabil o tratare succinta a conceptului de organizare din punct de vedere managerial - al stiintei conducerii. Astfel, specialistii americani Harold Koontz si Cyril O' Donell, reluand conceptia lui Fayol de la inceputul secolului 20, reduc organizarea la stabilirea cadrului general de ansamblu al functionarii intreprinderii; este de mentionat faptul ca aceasta abordare este din ce in ce mai prezenta si in fostele tari comuniste ale Europei - inclusiv Romania, unde consideram ca raman totusi consacrate conceptele de organizare a productiei sau a muncii, ca elemente hotaratoare pentru activitatea unei intreprinderi in ansamblul ei.

Astfel, prin organizarea intreprinderii, consideram ca se intelege "descompunerea acesteia in elementele componente (factorii de productie), precum si delimitarea proceselor de munca fizica sau intelectuala - evidentierea componentelor acestora, cu scopul recompunerii lor dupa anumite criterii tehnice, economice si sociale in vederea realizarii in conditii de eficienta sporita a obiectivelor prestabilite". De aici, se poate desprinde faptul ca organizarea are doua aspecte principale si anume:

Organizarea procesuala, care se refera la principalele categorii de munca ce se presteaza in intreprindere si care vor duce la realizarea obiectivelor fixate; pornind de la piramida obiectivelor intreprinderii, care realizeaza o ierarhizare piramidala a obiectivelor unei intreprinderi bazata pe obiectivul general al acesteia si pana la descompunerea acestuia in obiective individuale[4], rezultatul acestei organizari se concretizeaza in functiunile, activitatile, atributiile, sarcinile si operatiile intreprinderii. Acest rezultat este prezentat in Figura nr. 1. 1.

Organizarea structurala, care include aspecte legate de gruparea activitatilor omogene sau complementare in diferite compartimente. Rezultatul din punct de vedere al organizarii este organigrama caracteristica respectivei firme.

Intrucat organizarea constituie un mijloc pentru realizarea obiectivelor, continutul si modul sau de manifestare sunt conditionate de caracteristicile sistemului de obiective al intreprinderii. Prin urmare, ceea ce este important pentru organizator este de a dispune de descrieri cat mai logice, adecvate si clare ale obiectivelor, de la nivelul general de formulare a acestora si mergand in continuare spre baza piramidei reprezentata de obiectivele individuale.

Fiecarei perioade de functionare a unei organizatii ii sunt caracteristice anumite obiective fundamentale care pot fi evaluate din punct de vedere economic. Ca atare, trebuie sa se porneasca de la sistemul de obiective al organizatiei care este reprezentat de caracteristici cantitative si calitative ale scopurilor urmarite.

O functiune a intreprinderii se poate defini ca fiind ansamblul activitatilor omogene si / sau complementare, desfasurate de personal cu o anumita specialitate, folosind metode si tehnici specifice, care contribuie la realizarea aceluiasi sau acelorasi obiective generale, derivate din obiectivul general al intreprinderii.

FIGURA NR. 1.1. Piramida organizarii procesuale a intreprinderii

SURSA: adaptare dupa ZORLENTAN, T., Managementul Organizatiei, vol. 1, editura Holding Reporter, Bucuresti, 1996, pag. 80.

EXEMPLU . Functiunea Productie, una din cele cinci functiuni traditionale are mai multe activitati, printre care Fabricatia. In cadrul acesteia pot fi luate in considerare mai multe atributii, intre care preocuparea pentru cresterea productivitatii muncii sau eficientizarea designului uneia sau a mai multor grupe de produse. In acest scop, una din sarcinile componente ale acestei ultime atributii este de exemplu, crearea unui nou ambalaj la o grupa de produse P. Printre operatiile care trebuie realizate pentru realizarea acestei sarcini sunt realizarea unuia sau a mai multe proiecte de ambalaj, punerea in practica a executiei lui si controlul executiei lui.

Unanim recunoscute in literatura de specialitate ca functiuni ale unei organizatii sunt urmatoarele:

A.    Functiunea Comerciala

B.     Functiunea de Cercetare- Dezvoltare

C.     Functiunea de Productie

D.    Functiunea Financiar- Contabila

E.     Functiunea de Personal

Continuand rationamentul si considerand ca fiecare obiectiv general se realizeaza intr-un domeniu mai restrans se poate stabili multimea obiectivelor derivate din acest obiectiv general, care va defini in mod corespunzator activitatea ca fiind ansamblul de activitati omogene care se indeplinesc de personal cu cunostiinte intr-un domeniu de activitate mai restrans, cu scopul indeplinirii obiectivelor derivate din cel general. La un nivel si mai adanc de detailiere, atributia este ansamblul de sarcini executate periodic de catre salariati cu cunostiinte specifice unui domeniu restrans, in scopul realizarii unui obiectiv specific.

Sarcina, ca element component al atributiei reprezinta o componenta de baza a unui proces complex, care se atribuie unei singure persoane si care determina realizarea unui obiectiv individual.

A. FuncTiunea comercialA

Functiunea comerciala, in sensul ei traditional, cuprinde activitatile desfasurate in scopul cunoasterii cererii si a ofertei pietei, pe cele legate de procurarea materiilor prime, materialelor sau echipamentelor de productie necesare functiunii de productie, precum si pe cele de vanzare a produselor, lucrarilor, serviciilor realizate in cadrul intreprinderii. Aceasta functiune cuprinde trei activitati principale:

Marketingul

Vanzarea

Aprovizionarea tehnico-materiala

1. Marketingul este cea mai importanta activitate din cadrul acestei functiuni din punct de vedere strategic si tactic; efectele acestei grupe de activitati nu numai ca pot influenta rezultatele intreprinderii pe termen lung, dar pot determina insasi existenta sau disparitia acesteia pe piata. In conditiile economiei de piata, aceasta din urma guverneaza practic activitatea economica din orice domeniu, ramura sau subramura. De aceea, toate atributiile care se reunesc in cadrul activitatii de marketing - studierea pietei interne si externe, cunoasterea comportamentului real dar si a celui potential al consumatorului, studierea posibilitatilor de adaptare permanenta a produselor care fac obiectul vanzarii la cerintele pietei, componentele mixului de marketing, trebuie sa orienteze functiunea de productie, respectiv fabricatia propriu-zisa. Informatiile pe care le ofera activitatea de marketing trebuie sa fie motorul oricarei activitati economice pentru ca aceasta sa fie eficienta pe termen scurt si lung. Sistemele de conducere ale productiei care fac obiectul de studiu al acestei lucrari pleaca de la considerarea factorului piata ca fiind primordial si determinant pentru desfasurarea oricarei activitati economice in cadrul unei intreprinderi.

Pe de alta parte, in conditiile actuale ale economiei de piata care se manifesta prin concurenta din ce in ce mai intensa in orice domeniu economic, marketingul trebuie sa ocupe un rol important ca posibil factor promotor al unei intreprinderi pe piata. Directorul de marketing trebuie sa ocupe un loc important in cadrul ierarhiilor intreprinderii, fiind situat cel putin la acelasi nivel cu directorul de productie sau cel financiar (economic).

2. Vanzarea reuneste totalitatea atributiilor care transfera produsul sau serviciul din sfera productiei/ prestarii in cea a circulatiei. Principalele atributii se refera la:

elaborarea planului de vanzari;

incheierea de contracte economice cu clientii;

livrarea produselor sau serviciilor care fac obiectul contractelor incheiate.

3. Aprovizionarea tehnico-materiala reuneste totalitatea atributiilor prin care se realizeaza aducerea in procesul de fabricatie a factorilor de productie de natura materiala (materii prime, materiale, energie, echipamente tehnologice, etc.) care contribuie prin prezenta lor la desfasurarea normala a procesului de productie in vederea realizarii obiectivelor tactice si strategice ale intreprinderii. Printre atributiile principale ale acestei activitati sunt:

elaborarea necesarului de aprovizionat pe principalele tipuri de materii prime, materiale;

contactarea furnizorilor si incheierea de contracte economice cu acestia;

urmarirea executarii acestor contracte;

preocuparea pentru dimensionarea judicioasa a stocurilor;

organizarea activitatii de depozitare a materiilor prime si a materialelor;

corelarea programelor de aprovizionare incheiate cu furnizorii cu volumul, structura si esalonarea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil.

B. FuncTiunea de cercetare - dezvoltare

Functiunea de cercetare-dezvoltare este reprezentata de ansamblul activitatilor care se desfasoara in cadrul organizatiei in vederea realizarii obiectivelor din domeniul producerii de noi idei si transformarii ideilor in noutati utile dezvoltarii in viitor a acesteia.

Importanta acestei functiuni rezida in necesitatea adaptarii permanente a organizatiilor la noile cuceriri ale stiintei si tehnicii contemporane, in adevarul de necontestat ca stiinta reprezinta un vector al dezvoltarii societatii. Este cat se poate de evident ca in conditiile economiei de piata in care lupta pentru mentinerea pe o anumita piata devine din ce in ce mai acerba, cercetarea - dezvoltarea trebuie sa preocupe orice intreprindere; aceasta functiune trebuie sa se manifeste astfel incat intreprinderea sa fie pregatita in fata unor produse noi ale concurentei, prin aducerea propriilor sale contributii relativ la nou. Desfasurarea activitatiilor de cercetare-dezvoltare intr-un ritm constant si normal duce la posibilitatea de reactie rapida la modificarile cererii pe piata. Desigur ca si tendinta artificiala de a face din introducerea noului un scop in sine devine daunatoare deoarece poate genera un consum nejustificat de resurse si timp.

Functiunea de cercetare - dezvoltare are un caracter complex prin faptul ca se manifesta in toate domeniile. De aceea, limitarea domeniului la activitatea de productie, folosirea pentru activitatile componente doar a cadrelor tehnice, fara a lua in considerare intreaga sfera de cuprindere (in care se includ si problemele economice ale organizarii, managementului, etc.), are repercusiuni negative asupra eficientei activitatii de ansamblu a unitatii. Pornind de aici functiunea de cercetare- dezvoltare cuprinde:

1. Activitatea de previzionare a functionarii si a dezvoltarii intreprinderii, concretizata in elaborarea strategiilor si a politicilor intreprinderii (planuri si prognoze). In cadrul acestei grupe de activitati principalele grupe de atributii care trebuie reconsiderate, in conditiile economiei de piata, se refera la :

elaborarea de strategii si politici globale care sa puna pe primul plan considerentele economice referitor la obiective dar si la resursele sau modalitatile necesare atingerii acestor obiective;

reorientarea de la prioritatea acordata productiei spre cererea pietei ca punct de plecare in elaborarea de planuri si programe de activitate;

stabilirea unei perspective de dezvoltare a intreprinderii pe termen lung, din care sa derive ulterior programele cu caracter operational, pe termen scurt.

2. Activitatea de conceptie stiintifica, in care se includ activitatile legate de ansamblul cercetarilor aplicative si a dezvoltarilor cu caracter tehnic din cadrul intreprinderii (conceperea si asimilarea de produse noi si modernizate, conceperea de tehnologii noi si modernizate). Ca si elemente care trebuie accentuate ca importanta, aici se cuvine a mentiona atentia sporita care trebuie acordata propriilor compartimente de cercetare dezvoltare - stimularea activitatii lor, orientarea spre caracterul previzional al activitatii si accelerarea ritmului de lucru in acest domeniu.

3. Organizarea, care reuneste ansamblul proceselor de elaborare, adaptare si introducere de noi concepte si tehnici cu caracter organizatoric (formuleaza proiectul de politica organizatorica a intreprinderii, elaboreaza studii si masuri cu caracter organizatoric, elaboreaza programul de normare a muncii, colaboreaza cu consultanti in management pentru perfectionarea functionarii intreprinderii). Principalele directii spre care se indreapta aceasta activitate sunt deplasarea accentului dinspre organizarea de tip corectiv spre cea cu caracter profilactic, precum si integrarea organizarii cu conceptia tehnica, in scopul posibilitatii punerii in practica a solutiilor tehnice si tehnologice proiectate.

In concluzie, se poate aprecia ca functiunea de cercetare - dezvoltare poate si trebuie sa aiba un rol important in cadrul intreprinderii industriale, datorita posibilitatilor directe sau indirecte pe care ea le poate oferi legate de perfectionarea activitatii de productie, in primul rand, care va determina cu certitudine imbunatatirea performantelor productive sau chiar financiare ale intreprinderii.

C. FuncTiunea de producTie

unctiunea de productie reprezinta ansamblul proceselor de munca ce au loc in cadrul intreprinderii prin care are loc transformarea materiilor prime si a materialelor in produse finite, lucrari sau servicii, precum si in semifabricate sau piese de schimb destinate pietei; aceasta functiune include totodata si acele procese care creeaza conditiile materiale, tehnice, organizatorice si de asigurare a utilitatilor necesare atingerii obiectivelor propuse in cadrul functiunii si, implicit, pe acelea ale intreprinderii in ansamblul ei.

Transformarea materiilor prime, materialelor in produse, servicii, lucrari constituie ratiunea functionarii intreprinderii. De aceea, exista tendinta identificarii acestei functiuni cu obiectivul global al acesteia, tendinta care este din ce in ce mai putin prezenta. In realitate, suprapunerea este doar aparenta, intrucat activitatile specifice acestei functiuni vizeaza realizarea unor obiective numeroase ce decurg din obiectivul general al intreprinderii, iar ele singure nu sunt suficiente pentru ca intreprinderea sa-si realizeze obiectivul sau de ansamblu. De aceea, se impune analiza si cunoasterea tuturor celor cinci functiuni de baza ale intreprinderii, dar mai ales a interdependentelor care se creeaza intre acestea.

Din punct de vedere organizatoric, functiunea de productie intr-o intreprindere industriala cupride urmatoarele cinci grupe principale de activitati:

1. Programarea, lansarea si urmarirea productiei

2. Fabricatia propriu-zisa

3.Controlul calitatii

4.Intretinerea si reparatiile

5.Productia auxiliara si de servire

1. Programarea, lansarea si urmarirea productiei include ansamblul atributiilor care se refera la stabilirea sarcinilor de munca pe locuri de munca si perioade scurte de timp, la informarea executantilor directi cu privire la aceste sarcini precum si la verificarea indeplinirii acestora.In cadrul acestei grupe de activitati principala problema care se pune din ce in ce mai frecvent este aceea a capacitatii intreprinderii de a avea o programare cu un grad ridicat de flexibilitate care sa-i permita sa aiba o reactie prompta la schimbarile care pot interveni in volumul, structura si esalonarea cererii pentru produsele sale.

a) programarea productiei se refera la detalierea planului anual de fabricatie pe subunitati componente - sectii, ateliere, formatii de lucru (defalcare in spatiu) si pe perioade scurte de timp - luni, decade, saptamani, zile (defalcare in timp). O programare eficienta trebuie sa realizeze o concordanta a programelor stabilite cu posibilitatile tehnico - economice pe care le are intreprinderea precum si cu cererea pietei care trebuie sa constituie baza elaborarii oricarui program. Astfel, lucrarile care compun aceasta subactivitate se concretizeaza in:

previziunea cererii pentru viitorul apropiat;

stabilirea nivelului principalilor parametrii care caracterizeaza productia, respectiv nivelul stocurilor, durata ciclului de productie, loturile utilizate in conducerea productiei;

elaborarea si fundamentarea programelor operative la nivelul de ansamblu al unitatii, precum si la cel al subunitatilor componente;

realizarea graficelor operative de programare detaliat pana la nivelul locului de munca, daca este posibil.

b) lansarea programelor de fabricatie este o subactivitate care asigura elaborarea tuturor documentelor care trebuie intocmite astfel incat programul sa treaca din faza de proiect in faza de realizare propriu-zisa. Din punct de vedere al continutului acestei subactivitati, putem vorbi despre existenta unei documentatii economice - cea referitoare la consumul de materii prime, materiale, salarii si de existenta uneia tehnice - legata de proiectarea / pregatirea fabricatiei produselor. In cadrul lansarii se pot opera diferite modificari care se aduc pe parcurs programului de fabricatie initial.

c) urmarirea productiei este subactivitatea care monitorizeaza gradul de indeplinire a programelor operative propuse si lansate in executie, precizand in acelasi timp si luarea unor masuri corective care pot interveni pe parcursul dar si in finalul programului, in vederea indeplinirii intr-un grad maxim a obiectivelor generale ale intreprinderii. In cadrul acestei subactivitati se urmareste controlul productiei si a produselor, din punct de vedere cantitativ si sortimental, in timp ce aspectele legate de abordarea calitativa sunt tratate in cadrul unei activitati distincte, datorita importantei pe care acestea o au in cadrul rezultatelor de ansamblu ale intreprinderii.

2. Fabricatia propriu -zisa este componenta principala a functiunii de productie si se refera la executarea efectiva a sarcinilor de munca programate, cu ajutorul materiilor prime si a materialelor asigurate prin activitatea de aprovizionare, conform cerintelor stabilite anterior legate de calitate si de termenele calendaristice prevazute. Consideram ca principalele probleme care stau in fata intreprinderii referitoare la fabricatie sunt legate de:

preocuparea oricarei intreprinderi pentru realizarea fabricatiei astfel incat sa se realizele o productivitate maxima a muncii; acest deziderat va rezolva multe din problemele actuale ale intreprinderilor industriale romanesti legate de salarizarea personalului, de asigurarea conditiilor corespunzatoare de munca, de reducerea costurilor de productie care vor determina la randul lor cresterea profitului realizat;

preocuparea pentru retehnologizare ca si posibilitate unica in vederea reducerii cheltuielilor materiale (utilizarea unor materii prime corespunzatoare calitativ care sa "propage" nivelul respectiv de calitate asupra produsului finit, echipamente si tehnologii care sa aiba un procent minim de rebuturi sau deseuri, etc.);

preocuparea intreprinderii industriale pentru activitatea de design industrial, ca o premisa obligatorie pentru satisfacerea cereriilor pietei. Implicatiile directe ale designului in fabricatie se refera fie la ambalarea produselor finite destinate pietei (de exemplu, un parfum in industria cosmeticelor) sau chiar la produsul finit propriu-zis (de exemplu, un automobil). In ambele situatii, vanzarile produsului finit sunt influentate de modul de prezentare a acestuia.

3. Controlul calitatii este o activitate care are o importanta din ce in ce mai mare si in economia romaneasca datorita manifestarii tot mai accentuate a economiei de piata in domenii numeroase ale industriei. In acest sens, concepte cum ar fi "calitatea totala", "prevenirea calitatii" sau "costurile calitatii" au devenit tot mai des utilizate si chiar aplicate in diverse domenii industriale, si nu numai. Calitatea trebuie sa aiba un nivel care sa permita intreprinderii respective sa atinga acel nivel numit prag de competitivitate care sa ii asigure cel putin mentinerea pe o anumita piata; cu cat acest prag de competitivitate este mai mare, cu atat calitatea produselor destinate acelei piete trebuie sa aiba un nivel superior; pe de alta parte, cu cat intreprinderea depaseste mai mult pragul de competitivitate cu atat sansele sale de a castiga pozitii pe piata respectiva cresc, oferindu-i asa numitul "avantaj competitiv", cum il numeste profesorul american Michael Porter, fata de concurenta.

Pornind de aici, intreprinderea trebuie sa se preocupe de calitate incepand cu materiile prime si materialele trecand prin toate fazele procesului de productie, asigurandu-se ca orice activitate sau sarcina de munca sa fie realizata in conformitate cu normele de calitate prevazute.

Atributiile care revin controlului calitatii se refera la :

participarea la elaborarea strategiilor si a politicilor firmei;

stabilirea formelor si a metodelor de control ale calitatii;

determinarea calitatii materiilor prime, materialelor;

determinarea calitatii semifabricatelor;

determinarea calitatii produselor finite;

stabilirea de masuri in scopul imbunatatirii calitatii productiei si a produselor.

4. Intretinerea si reparatiile reprezinta ansamblul proceselor de munca din cadrul unei intreprinderi menite sa asigure functionarea corespunzatoare a echipamentelor si a utilajelor din intreprindere. Aceste activitati trebuie sa preintampine efectele negative ale uzurii fizice dar, in masura posibilitatii, si pe cele ale uzurii morale (prin efectuarea lucrarilor de modernizare atunci cand studiile tehnico-economice efectuate anterior justifica respectivele activitati). Abordarile mondiale in acest domeniu aduc in discutie conceptul de "Total Preventive Maintenance Intretinere Total Preventiva, care prin continutul sau aduce un punct de vedere nou si in domeniul intretinerilor si al reparatiilor. Ideea de baza a acestor sisteme este ca a preveni este mai putin costisitor decat a repara un utilaj ulterior momentului in care acesta s-a defectat. Printr-un astfel de sistem organizat si planificat se poate asigura un flux constant de productie si o probabilitate mai mica de cadere a utilajelor, ceea ce are in final efecte pozitive asupra rezultatelor pe termen scurt si lung ale intreprinderii.

Productia auxiliara si de servire include acele procese de munca prin care se asigura din surse interne ale intreprinderii utilitatile indispensabile desfasurarii in bune conditii a activitatii de baza a intreprinderii - fabricatia de produse finite destinate pietei. In aceasta grupa de activitate intra determinarea necesarului de energie, apa, abur, etc., producerea necesarului determinat anterior precum si asigurarea sectiilor de baza cu aceste utilitati pe baza cerintelor acestora. Principala problema care se pune la ora actuala in cadrul industriei romanesti in general se refera la reducerea consumului la aceste utilitati - de exemplu, la energie electrica media consumului de energie pentru producerea unei unitati din produsul intern brut este aproape dubla fata de statele avansate din punct de vedere economic, fapt ce dovedeste ca rezervele existente pentru reducerea acestor consumuri sunt semnificative.

In cadrul activitatilor auxiliare si de servire se includ urmatoarele componente:

asigurarea S.D.V.-urilor (scule, dispozitive, verificatoare), din punct de vedere al producerii si reascutirii lor;

organizarea activitatii de transport intern;

organizarea activitatilor legate de depozitarea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, productiei neterminate sau a celei finite;

organizarea activitatii energetice in cadrul intreprinderii.

D. FuncTiunea financiar-contabilA

Functiunea financiar-contabila reprezinta ansamblul activitatilor prin care se realizeaza obiectivele privind obtinerea si folosirea mijloacelor financiare necesare unitatii, precum si inregistrarea si evidenta in expresie valorica a fenomenelor economice din cadrul organizatiei.

In general, rolul functiunii financiar-contabile este static, pasiv, daca avem in vedere mai ales evidenta rezultatelor, ceea ce poate constitui uneori un obstacol in introducerea noului si chiar in manifestarea celorlalte functiuni. De aceea, pentru ca rolul ei sa devina activ este necesar sa se adopte masuri inainte de modificarea conditiilor de desfasurare a proceselor prin cunoasterea operativa a rezultatelor economice ale unor activitati.

Intre activitatile acestei functiuni mentionam:

activitatea financiara, care se refera la ansamblul proceselor in urma carora se obtin resursele financiare, indispensabile desfasurarii normale pentru orice proces de productie; in cadrul acesteia intra atributii legate de elaborarea si fundamentarea strategiilor financiare la nivelul intreprinderii, elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli, evidentierea principalilor indicatori financiari care pot caracteriza din acest punct de vedere situatia intreprinderii, realizarea politicii de preturi, etc.

contabilitatea, care se ocupa cu procesele prin care se inregistreaza si evidentiaza resursele materiale, financiare, umane din cadrul intreprinderii; aici se includ atributii legate de evidentele analitice si sintetice pentru materii prime, materiale, piese de schimb, semifabricate, produse finite, stocuri, mijloace fixe, etc.

activitatea de control financiar si de gestiune, care include atributii legate de controlul preventiv dar si de fond al activitatii intreprinderii.

E. FUNCTIUNEA DE PERSONAL

Functiunea de personal cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate in cadrul organizatiei pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurarii si dezvoltarii potentialului uman necesar respectiv utilizarea, dezvoltarea si motivarea acestora.

Principalele activitati cuprinse in functiunea de personal se refera la: planificarea, recrutarea, selectia, incadrarea, formarea, perfectionarea, motivarea, promovarea, salarizarea si protectia personalului. In manifestarea acestei functiuni, conducerea trebuie sa asigure in orice moment un echilibru intre interesele angajatilor si obiectivele organizatiei, echilibru altfel greu de realizat avand in vedere diversificarea reactiilor indivizilor care compun colectivitatea din intreprindere.

Referitor la functiunea de personal trebuie remarcat ca, in cazul sistemelor moderne de conducere a productiei, este important efortul de a reconsidera politica de personal atat la nivelul intreprinderii dar si la baza procesului de productie. Unele din aceste sisteme, daca nu chiar toate intr-un anumit grad, impun construirea unei noi culturi organizationale sau modificarea "drastica" a celei existente astfel incat loialitatea si eforturile salariatilor sa creasca pentru a putea obtine acele rezultate generale favorabile pe termen scurt si lung.

Daca ar fi sa rezumam cele prezentate referitor la functiunile unei intreprinderi industriale si importanta lor in cadrul intreprinderii ( Figura nr. 1.2.) s-ar putea spune urmatoarele:

Marketingul este cea mai importanta activitate care are un rol determinant in realizarea performantelor intreprinderii pe termen scurt si lung; in conditiile intensificarii competitiei in domenii din ce in ce mai numeroase, marketingul tinde sa devina el insusi o functiune de sine statatoare - orice activitate economica sa se desfasoare in concordanta cu piata si cererea acesteia. Aceasta activitate este aceea care ofera informatii anticipate intreprinderii privind cererea pietei dar poate, in acelasi timp, prin unele din componentele mixului de marketing (promovare, distributie, pret) sa contribuie si la vanzarea unor produse deja fabricate, contribuind la reducerea stocurilor, problema ce se poate spune ca este caracteristica in multe ramuri ale industriei romanesti.

Productia, ca si functiune, are de asemenea un rol important in cadrul intreprinderii industriale, pentru ca ofera diferite oportunitati de a intra sau de a te mentine pe piata, ca si posibilitate unica de supravietuire in conditiile diferitelor industrii dezvoltate la nivelul mileniului trei. Printre acestea se pot aminti cresterea productivitatii muncii sau ridicarea nivelului calitativ al productiei si produselor sau asigurarea unui grad maxim de flexibilitate din interiorul sistemului (intreprinderii) care sa ofere un avantaj competitiv fata de principalii concurenti ai pietei. In acest sens, sistemele de conducere ale productiei care vor fi prezentate in capitolele urmatoare accentueaza rolul progresist pe care il poate avea productia, ca factor intern de influenta a rezultatelor finale ale intreprinderii.

FIGURA NR. 1.2. Abordarea functiunilor unei intreprinderi

Functiunea de Cercetare - Dezvoltare poate la randul sau sa contribuie la cresterea performantelor economice ale intreprinderii printr-o activitate de cerecetare stiintifica sustinuta, atat pentru produse cat si pentru reproiectarea unor activitati - organizarea diferitelor faze ale procesului de productie. Nu in ultimul rand trebuie luate in considerare alternativele de viitor ale unei intreprinderi, elaborate pe baza unor strategii si politici globale care sa ofere perspectivele de dezvoltare ale acesteia pe termen mediu si lung.

Functiunea de Personal are un rol hotarator in succesul sau insuccesul sistemelor de conducere ale productiei prin unele din componentele sale, in functie de particularitatile sistemului ce urmeaza sa fie implementat. Formularea unor politici de personal adecvate vor contribui in ultima instanta la performante superioare ale intreprinderii.

Din punct de vedere al succesiunii functiunilor si a activitatilor din cadrul acestora propunem Figura nr. 1.3., care realizeaza si o prezentare 'cronologica' a acestora, general valabila in cadrul oricarei intreprinderi industriale.

FIGURA NR. 1.3. Succesiunea functiunilor si activitatilor in cadrul intreprinderii

1. 3. ABORDAREA SISTEMICA A INTREPRINDERII industriale

1. 3. 1. Teoria clasicA asupra sistemelor

otiunea de sistem este prezenta in zilele noastre in cele mai variate domenii si ipostaze. Ceea ce trebuie remarcat este faptul ca, fara a avea pretentia de a deschide drumul Teoriei Generale a Sistemelor, referiri la acest concept au existat din antichitate cand, Aristotel a afirmat ca "intregul este mai mult decat suma partilor", anticipand astfel ceea ce ca teorie recunoscuta s-a manifestat doar la inceputul secolului 20, respectiv intre anii 1928-1950; in aceasta perioada a avut loc fundamentarea principiilor teoretice referitoare la Teoria Generala a Sistemelor. Cel mai reprezentativ promotor al acestei teorii a fost biologul german Bertalanffy, considerat "parintele" teoriei generale a sistemelor. De atunci si pana astazi au fost numerosi reprezentanti care au incercat sa defineasca sistemul in general precum si in diferitele domenii in care acesta se manifesta.

Dintre aceste definitii consideram ca, cel putin din prisma abordarii sistemelor industriale de productie, ar trebui amintite urmatoarele:

un ansamblu de elemente legate intre ele prin relatii mai mult sau mai putin complexe, acest ansamblu functionand spre realizarea anumitor obiective, definitie data de profesorul Boldur - Latescu, in lucrarea sa Logica Decizionala si conducerea sistemelor, pag. 27.

colectie de parti organizate, conectate intre ele pentru a atinge anumite obiective fixate, afirma britanicul Coyle in lucrarea sa Management System Dynamics, pag.3.

un ansamblu de elemente componente a caror functie este aceea de a transforma un set de elemente numite generic Intrari intr-un set de elemente numite Iesiri, dezirabile din punct de vedere cantitativ si calitativ, spun Chase si Aquilano in lucrarea Production and Operation Management, pag.5.

frontiera care separa intreprinderea de mediul sau, constituit din elementele sale componente care ii determina structura, intre care se stabilesc relatii interdependente, toate in scopul atingerii obiectivelor fixate de intreprindere, afirma profesorul Constantin Barbulescu in lucrarea Economia si Gestiunea Intreprinderii, pag. 28.

un ansamblu de elemente dependente intre ele si formand un intreg organizat, care pune ordine intr-un sistem de gandire, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu al stiintelor sau face ca o activitate practica sa functioneze conform scopului urmarit, se afirma in DEX.

Pornind de la aceste definitii, consideram ca, printr-un sistem se intelege un ansamblu organizat de elemente componente, intre care se stabilesc relatii de interdependenta si care sunt supuse unui proces de transformare cu scopul realizarii anumitor obiective stabilite anterior. Particularizand, printr-un sistem de productie (o intreprindere) intelegem ca un set de elemente Fluxul Intrari (Materii Prime, Materiale, Forta de Munca, Resurse Financiare, Resurse Informationale) se transforma in cadrul unui Proces (Procesul de Productie) intr-un alt set de elemente Fluxul Iesiri (Produse Finite, Lucrari sau Servicii ) care trebuie sa realizeze obiectivele stabilite anterior referitoare la satisfacerea cerintelor clientilor din punct de vedere cantitativ, sortimental, calitativ si al termenelor de onorare a cererii acestora. Analizand mai analitic, sistemul de productie industrial este acel sistem care isi desfasoara activitatea in ramuri industriale.

Teoria Clasica asupra Sistemelor a relevat prezenta sistemelor sub doua forme principale:

sisteme naturale (create de natura, in care omul nu este parte integranta);

sisteme create de om (aici se includ sistemele industriale, in care omul este parte integranta).

In cadrul celei de a doua grupe criteriul de separare a diferitelor forme de manifestare este domeniul de aplicare. Astfel, se pot aminti sistemele tehnice, economice, sociale, politice. Sistemele de productie industriale le consideram a fi cel putin socio - economice, pentru ca in interiorul unei intreprinderi se regasesc cu siguranta aspecte legate de cele doua domenii sus-amintite.

Un alt criteriu de clasificare a sistemelor care are relevanta in cadrul sistemelor de productie se refera la relatia in care acestea se afla cu mediul in care opereaza. Astfel sistemele pot fi :

sisteme inchise, care se caracterizeaza prin faptul ca ele nu sunt in relatie cu mediul exterior lor, fiind izolate de acesta; un astfel de sistem este condamnat imediat falimentului in economie pentru ca el nu ia in considerare feed - backul de informatie care nu poate fi ignorat de activitatea viitoare a intreprinderii.

sisteme deschise, care in opozitie cu cele precedente au o relatie directa cu mediul extern lor. Astfel, daca se face referire la un sistem de productie industrial (intreprindere industriala), se poate spune ca acesta trebuie sa preia din mediu (piata) informatiile necesare reluarii procesului de productie astfel incat sa poata sa raspunda cat mai prompt cererii clientilor. Acest deziderat strategic va duce implicit la realizarea obiectivelor pe termen scurt (de exemplu, obtinerea unui profit maxim), daca sistemul va functiona corespunzator in interiorul sau.

Studiul sistemic se deosebeste de cel clasic prin faptul ca priveste elementele componente prin prisma relatiilor care se stabilesc intre acestea si nu exclusiv prin prisma elementelor in sine. Studiul sistemic nu poate fi considerat doar "o moda", pentru ca el aduce avantaje privitoare la studiul elementelor, si anume:

relatiile sunt prioritare, ceea ce determina posibilitatea de a realiza studiul indiferent de natura concreta a procesului studiat;

deplaseaza efortul de studiu de la elementul izolat la ansamblul care contine acest element;

un studiu sistemic se caracterizeaza prin modularitate, ceea ce inseamna ca unele parti pot fi schimbate, cu efecte favorabile asupra intregului in ansamblul sau;

analiza care se face are un caracter dinamic, deoarece este evident ca relatiile intre diferitele elemente sunt mult mai dinamice decat elementele in sinea lor.

O alta etapa care se cuvine a fi mentionata in evolutia teoriei generale a sistemelor este cea referitoare la delimitarea care se face intre sistemul general si elementele componente, considerate la randul lor subsisteme. Astfel, daca se face referire la intreprindere ca sistem general, se poate realiza o divizare a acesteia pornind de la doua criterii esentiale, respectiv:

din punct de vedere structural, subsistemele componente pot fi de natura tehnologica, organizatorica, informationala, decizionala, a relatiilor umane;

din punct de vedere functional, subsistemele componente sunt date de functiunile intreprinderii, care au fost tratate pe larg in paragraful precedent, respectiv : comerciala, cercetare-dezvoltare, productie, financiar -contabila si de personal.

Dupa modul in care subsistemele (SS) sunt plasate in raport cu intrarile si cu iesirile din sistem exista doua tipuri de structuri ale sistemelor, care sunt o raritate din punct de vedere practic; realitatea prezinta in general o intrepatrundere a acestora, respectiv:

sisteme cu structura diacronica, in care SS sunt plasate in cascada;

sisteme cu structura sincronica, in care SS sunt plasate in paralel.

In realitate, orice sistem are in componenta sa subsisteme care combina cele doua tipuri de structuri prezentate anterior.

Principalele trasaturi ale sistemelor de productie industriale sunt:

1. Integralitatea, care se refera la faptul ca fiecare sistem prezinta caracteristici specifice, determinate de interdependentele intre elementele componente: unele sunt complet noi iar altele provin din relatia sinergica ( potentarea reciproca a partilor );

2. Autostabilizarea, proprietatea sistemelor referitoare la mentinerea unei anumite stari, prin adaptarea la situatiile perturbatoare din mediul exterior. Din autostabilizare deriva o alta trasatura, respectiv:

3. Autoorganizarea, proprietatea de a-si crea in situatii noi structuri stabile adaptate noii situatii. Exista un prag al ultimelor doua trasaturi peste care intreprinderea nu poate trece fara a evolua spre o alta stare sau fara a se autodistruge.

4. Ierarhizarea, care se refera la faptul ca orice sistem este parte componenta a unui sistem mai mare, paralel cu tratarea oricarei parti componente a acestuia ca un sistem care se poate trata ca si un sistem independent, de sine-statator. Aceasta ultima trasatura face trecerea spre abordarea holonica a sistemelor, o conceptie teoretica asupra careia vom reveni ulterior.

Figura NR. 1.4. Sisteme cu structura diacronica

SURSA: adaptare dupa DAN, V., Management Industrial,   Editura Economica, Bucuresti, 1994, pag. 35.

Abordarea sistemica in general si cea a intreprinderilor in mod special a avut o contributie insemnata la rezolvarea diferitelor probleme cu care s-au confruntat in diferitele perioade de timp intreprinderile in toate domeniile economiei. Perspectiva de abordare sistemica a favorizat procesul decizional si a contribuit la eficientizarea activitatii economice in general. In prezent teoria sistemelor este intr-o faza superioara de abordare, cunoscuta in literatura de specialitate ca si conceptia holonica de abordare a sistemelor.

1. 3. 2. Teoria holonicA asupra sistemelor

abordarea holonica asupra sistemelor trebuie plecat de la ultima trasatura a sistemelor industriale, enuntata la sfarsitul paragrafului precedent, respectiv ierarhizarea. Potrivit acesteia orice sistem este compus din subsisteme independente (sunt considerate sisteme de adeptii teoriei holonice), care se afla insa in relatii de interdependenta si interconexiune. Aceasta conceptie a fost enuntata pentru prima data de Arthur Koestler in anul 1967 in lucrarea sa intitulata The Ghost in the Machine (Duhul din Masina) sub termenul de holon; termenul provine din limba greaca si se traduce prin "un intreg dedus din parti". Desi nu este preluata ca atare, notiunea prin semnificatiile ei a fost preluata si este des utilizata in prezent de numerosi teoreticieni ai ciberneticii. Pornind de la conceptia lui Koestler care vorbeste despre sisteme autonome operand in cadrul altor sisteme, prezentam in Figura nr. 1.6. conceptia holonica privind sistemele de productie industriale, in legatura directa cu prezentarea principalelor functiuni ale intreprinderii industrial tratate in paragraful precedent.

Figura NR 1.5. Sisteme cu structura sincronica

SURSA: idem cu FIGURA nr. 1. 4.

Potrivit acestei figuri, sistemul de productie industrial (a se intelege intreprinderea industriala), este format din mai multe sisteme componente care la randul lor pot fi descompuse in parti componente mai mici. Astfel, sistemul de productie industrial cuprinde:

sistemul de fabricatie, care la randul sau incude sistemul de organizare si conducere a productiei; mai analitic, acestea cuprind la randul lor elemente componente care de asemenea pot fi considerate sisteme autonome si care vor constitui obiectul principal de studiu al prezentei lucrari in capitolele urmatoare.

sistemul de marketing, care include activitati componente referitoare la vanzari precum si legate de studiul pietei.

sistemul financiar contabil, care cuprinde tot ceea ce este legat de aspectele asigurarii cu resurse financiare precum si urmarirea cheltuirii lor prin sistemul contabil al intreprinderii.

sistemul uman, care se refera la toate aspectele legate de forta de munca; astfel, Patrick McHugh in lucrarea sa intitulata ' Towards Holonic Enterprise " (Spre Intreprinderea Holonica) vorbeste despre un tip particular de holon care se refera la "sistemul activitatii umane", la care se raporteaza toate celelalte sisteme holonice; optimizarea acestora se face doar prin considerarea acestui holon referitor la relatiile umane. Preluand aceasta idee consideram ca, prin prisma acestei teze, omul trebuie sa fie elementul central al activitatii oricarei intreprinderi. Daca factorul uman este neglijat, acest aspect se va repercuta mai devreme sau mai tarziu in mod cert asupra rezultatelor respectivei unitati, afectandu-i performantele economice si sociale.

sistemul de cercetare - dezvoltare, va include in interiorul sau aspecte legate de promovarea noului in interiorul intreprinderii, cu o intensitate care sa fie in concordanta cu obiectivele pe termen lung ale intreprinderii

figura NR Conceptia proprie privind abordarea holonica a intreprinderii industriale

sistemul informational, care cuprinde fluxurile de informatii necesare desfasurarii activitatii intreprinderii; acesta are un rol important in asigurarea feedbackului fara de care intreprinderea nu poate sa functioneze corespunzator, realizandu-si astfel obiectivele propuse.

Dupa trecerea in revista a principalelor sisteme componente ale unei intreprinderi industriale trebuie amintit faptul ca la randul ei, intreprinderea industriala este parte componenta a unui sistem integrator. De exemplu, mai multe intreprinderi de acelasi profil - a se intelege aici acel grup de intreprinderi care desfac pe piata un grup de produse asemanatoare (incaltaminte), vor constitui un sistem al industriei de incaltaminte, care la randul sau se integreaza in industria usoara, care mai departe este o componenta a industriei unei economii nationale, etc. Ceea ce este important este ca aceste apartenente la un sistem sau altul trebuie sa contribuie la o activitate mai buna (in sensul cresterii eficientei sociale, financiare, ecologice, etc.) prin dezvoltarea interdependentelor intre diferitele sisteme componente ale unui sistem integrator, precum si intre acestea si sistemul integrator . Transpunerea acestui principiu la nivelul sistemului de productie industriala ca si sistem integrator presupune o conlucrare a tuturor sistemelor enuntate anterior - fabricatie, marketing, financiar contabil, etc., in scopul realizarii obiectivelor propuse care pe termen scurt ar trebui sa se identifice cu satisfacerea cererii clientilor din punct de vedere cantitativ, calitativ si al respectarii termenelor de onorare a comenzilor (cererii pietei), in conditiile realizarii acestora cu costuri minime de productie. Pe un termen mai lung, obiectivul care trebuie sa fie luat in considerare si care trebuie sa devina un deziderat pentru orice producator de bunuri industriale, daca acesta vrea sa se mentina pe piata, este atingerea unei Excelente in Prelucrare, care constituie premisa de creare a avantajului concurentional al intreprinderii pe piata. Realizarea intr-un grad cat mai mare a acestui obiectiv va aduce respectivei firme pe langa atingerea obiectivelor enuntate pe termen scurt si o recunoastere a intreprinderii pe piata, ceea ce constituie un avantaj competitiv semnificativ fata de concurenta.