Importanta managementului riscului de firma in conditiile schimbarii

Importanta managementului riscului de firma in conditiile schimbarii

In conditiile economiei de piata, bazata pe competitivitate, activitatea oricarei firme este expusa riscurilor, fiind foarte important ca aceasta sa cunoasca limitele in care isi desfasoara activitatea sub amenintarea riscurilor, deoarece cunoasterea impactului lor are un rol deosebit in asigurarea echilibrului financiar. In acest sens, diagnosticul financiar complet nu se poate realiza decat in cuplul celor doua axe de analiza: rentabilitate-risc. In concordanta cu formele pe care le implica riscul in aceasta perspectiva, managementul financiar se va preocupa cel putin de riscul economic (de exploatare), riscul financiar, riscul de faliment si riscul de portofoliu. Prezentam in continuare cateva aspecte esentiale privind aceste categorii fundamentale de riscuri.

1 Riscul economic

Prin riscul economic, managementul financiar evalueaza capacitatea firmei de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost posibil la variatiile mediului in care activeaza, respectiv exprima flexibilitatea rezultatului de exploatare. Rezultatul obtinut de firma este conditionat de trei factori: costul productiei, cantitatile vandute si pretul de vanzare. Conform naturii activitatii firmei si pozitiei sale in mediu, rezultatul acesteia este, mai mult sau mai putin, sensibil la evenimente precum cresterea tarifelor la energia electrica sau combustibili, majorarea salariilor si a preturilor la materiile prime si materiale, intensificarea concurentei, reducerea puterii de cumparare a consumatorilor. Acest grad de sensibilitate determina caracteristica de risc a firmei.

Diagnosticul riscului economic este analizat si interpretat, cel mai adesea, din punctul de vedere al efectului de levier de exploatare. Efectul de levier de exploatare (operational) (ELo), numit in general coeficient de elasticitate, masoara variabilitatea rezultatului de exploatare in raport cu cifra de afaceri, fiind determinat pe baza relatiei:

unde:

Valoarea efectului de levier de exploatare evidentiaza cu cate procente variaza rezultatul din exploatare la o modificare cu un procent a cifrei de afaceri. Managementul activitatii financiar-contabile poate aprecia ca firma este intr-o situatie:

instabila, cand cifra de afaceri depaseste pragul de rentabilitate cu mai putin de 10%;

stabila, cand cifra de afaceri depaseste cu 10-20% pragul de rentabilitate;

confortabila, cand cifra de afaceri depaseste cu peste 20% pragul de rentabilitate;

2. Riscul financiar

Prin riscul financiar, managementul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub influenta structurii financiare a firmei, respectiv a gradului de indatorare. Intrebarea care se pune consta in a sti daca afacerea propusa ofera un risc bun si daca beneficiile posibile justifica volumul capitalurile ce trebuie angajate. Capitalurile angajate includ capitalurile proprii si capitalurile imprumutate, deosebirea fundamentala dintre cele doua fiind costul pe care il genereaza. Analiza variabilitatii profitului net, generata de politica de finantare a firmei, reprezinta un aspect primordial al riscului financiar care, prin implicatiile sale, suscita interesul actionarilor. Evaluarea riscului financiar poate fi facuta prin metoda pragului de rentabilitate financiar si efectul de levier financiar.

Levierul financiar arata gradul in care sunt utilizate de catre firma surse de finantare cu costuri fixe (imprumuturi, leasing si actiuni preferentiale). El descrie influenta favorabila sau nefavorabila pe care o are utilizarea fondurilor imprumutate asupra rentabilitatii capitalurilor proprii ale firmei. Aceasta influenta este generata de faptul ca cheltuielile cu dobanda sunt fixe. Variabilele implicate in determinarea levierului financiar sunt: capitalul financiar, activul economic, rentabilitatea economica, costul imprumutului. Analiza efectului de levier financiar este similara cu cea a efectului de levier de exploatare, de aceasta data urmarindu-se cuantificarea rezultatului curent in raport cu evolutia cifrei de afaceri, dupa relatia:

unde:

DOB = cheltuielile anuale cu dobanzile in contul creditelor contractate pentru desfasurarea procesului de productie (nu se face distinctie intre creditele curente si cele de investitie).

3 Riscul de faliment

Complexitatea aspectelor pe care le implica conceptul de risc de faliment explica si varietatea metodelor si instrumentelor de diagnosticare si de analiza a acestuia, dintre care amintim: analiza lichiditate-exigibilitate, analiza functionala, analiza prin rate, analiza dinamica etc. Investigarea clasica prin aceste metode permite evidentierea performantelor trecute ale firmei, chiar si a riscurilor de exploatare, financiare, de indatorare etc., informand in mica masura asupra viitorului acesteia si neevaluand global riscul de faliment. Ca o reactie la aceste neajunsuri, cercetatorii si organismele financiare internationale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment, denumita metoda scorurilor. Scorul (Z) apare ca o functie liniara de mai multe variabile, caracterizate de coeficienti de pondere determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra firmelor reprezentative si grupate de la inceput in sanatoase si deficitare. Coeficientii pot fi pozitivi sau negativi, in cel din urma caz ei degradand scorul si contribuind deci la cresterea riscului de faliment. Indiferent de modelul functiei discriminante (cuprinzand cinci pana la opt rate selectionate), se va regasi in general rata referitoare la fondul de rulment net global, la indatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal. In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care mentionam: modelul Altman, modelul Canon si Holder, modelul Bancii Centrale a Frantei.

Modelul Altman, este reprezentat de ecuatia:

Z = 3,3 X₁ + 1,4 X₂ + 1,2 X₃ + 1,0 X₄ + 0,6 X₅

unde:

Scorul Z" este interpretat astfel:

Z < 1,8: firma se afla in stare iminenta de faliment;

1,8 < Z ≤ 3: situatia financiara a firmei este deficitara, cu performante vizibil diminuate, dar isi poate relansa activitatea adoptand o strategie corespunzatoare;

Z > 3: riscul de faliment este aproape inexistent, situatia financiara fiind buna si firma solvabila.

Modelul Canon si Holder se bazeaza pe analiza lichiditate-exigibilitate, conform ecuatiei de mai jos. Riscul de faliment depinde de valoarea scorului (tabelul 8.1.1).

Z = 0,24 X₁ + 0,22 X₂ + 0,16 X₃ + 0,87 X₄ + 0,10 X₅

unde:

Tabelul 8.1.1

Previzionarea riscului de faliment

Modelul Bancii Centrale a Frantei prezice riscul de faliment folosind un scor cu 8 variabile, conform urmatoarei functii:

100Z = -1,25 X₁ + 2,003 X₂ + 0,824 X₃ + 5,221 X₄ + 0,689 X₅ - 1,164 X₆ + 0,706 X₇ + 1,408 X₈ - 85,544

unde:

In functie de valoarea lui Z se disting urmatoarele zone:

Z < -0,25: zona nefavorabila, situatia fiind riscanta si firma avand serioase dificultati financiare;

-0,25 ≤ Z < 0,125: zona de incertitudine, neputandu-se formula o concluzie definitorie;

Z > 0,125: zona favorabila, situatia economico-financiara a firmei fiind normala iar probabilitatea de a fi falimentara foarte redusa.

Analiza categoriilor de risc prezentate consideram a fi un obiectiv fundamental in managementul activitatii financiar-contabile a firmei. Chiar daca firmele nu sunt in masura sa evalueze fiecare tip de risc care poate apare in derularea activitatii, acestea ar trebui sa aiba in vedere cel putin riscul economic, financiar si de faliment.