Raportul valoare-pret din perspectiva procesului de evaluare economica a intreprinderii

Raportul valoare-pret din perspectiva procesului de

evaluare economica a intreprinderii

Eforturi insemnate pentru estimarea valorii intreprinderii sunt facute pe tot parcursul vietii acesteia, dar in mod deosebit in situatiile de transfer de proprietate. Lucrarea noastra nu-si propune sa trateze fundamentele teoriei economice a valorii. Ea incearca mai mult sa se constituie intr-un instrument la indemana studentilor si masteranzilor de a intelege problematica valorii intreprinderii.

Valoarea este o calitate conventionala a unui bun sau a unui serviciu, care-i este atribuita acestuia ca urmare a estimarilor si calculelor. Aceasta calitate exista in sine, dar ea nu poate fi exprimata, exteriorizata, decat printr-o apreciere teoretica, bazata pe conceptele de valoare de intrebuintare, raritate sau valoare de schimb, efectuata de evaluator sau investitor.

In ceea ce priveste marimea valorii pentru o intreprindere, opiniile converg spre acelasi punct de vedere:

". Nu exista o valoare a intreprinderii, ci o multitudine de valori posibile in functie de personalitatea agentului doritor sa cumpere si de natura proiectelor pe care el le poate avea privind intreprinderea."

"Valoarea este foarte dificil de masurat. Practicianul utilizeaza aceasta notiune intr-o maniera foarte intuitiva, putin explicita."

Evaluarea intervine pentru determinarea elementelor de apreciere care, ulterior, vor servi ca baza la negocierea pretului. Cel mai adesea, evaluarea are loc in vederea incheierii unei tranzactii privind intreprinderea ca un tot unitar sau a partilor acesteia.

Conceptul de "valoare" este diferit de cel de "pret".

Pretul este un element tangibil, o informatie reala, un rezultat al unei tranzactii. El poate exprima de "n" ori valoarea. Astfel:

Pretul = Valoarea

sau

Pretul Valoarea

Diferenta dintre cele doua marimi este determinata de estimarile diferite ale celor doua parti implicate privind incertitudinea (valoarea prin prisma cumparatorului este diferita de valoarea din punctul de vedere al vanzatorului) si de raportul de forte ce predomina in timpul negocierii.

Este deosebit de important de precizat faptul ca evaluarea intreprinderii nu are ca obiectiv precizarea apriori a pretului tranzactiei. Rolul evaluarii este de a da un raspuns sub forma unui interval de valoare, a carui consistenta ar putea asigura concilierea pozitiilor divergente ale vanzatorilor si cumparatorilor. De fapt in acest interval de valoare se situeaza pretul "rezonabil".

François Perroux preciza: ". Capitalul este un ansamblu ordonat intr-un scop si organizat pentru a-l atinge.". In momentul in care acest scop este necunoscut sau incert, evaluarea capitalului pe care-l reprezinta intreprinderea nu poate fi o solutie unica. Rezultatul evaluarii va fi diferit, in functie de natura proiectelor agentului cumparator si de incertitudinea asociata rezultatelor ce se vor obtine.

Absorbtia unei intreprinderi de catre o alta poate ilustra foarte bine acest lucru. Astfel, pentru entitatea care absoarbe, efectul va fi diferit daca unitatea absorbita va asigura o simpla crestere a capacitatii sale de productie sau ii va aduce un nou produs, o noua activitate ori numai un surplus de lichiditate rezultat din vanzarea activelor sale dezmembrate pe piata. In fiecare ipoteza perceptia cumparatorului privind incertitudinea de a realiza scopul propus va fi diferita, fapt concretizat intr-o multitudine de valori posibile ca rezultat al evaluarii.

Elementul-cheie in procesul evaluarii este alegerea unui model operational cat mai adecvat. Aceasta calitate trebuie sustinuta prin proceduri simple si flexibile, dar si riguroase, care sa cuantifice acele caracteristici ale intreprinderii considerate a fi cele mai importante pentru partile implicate, dar si acceptate in planul tehnicilor de lucru. Demersul nu este complet daca nu sunt precizate si constientizate elementele-cheie in evaluare si anume:

obiectul evaluarii (intreprinderea privita ca individualitate);

subiectii (partile implicate, interesate de tranzactie);

pozitia tertului care furnizeaza elementul de reper pentru valoare si pret (evaluatorul).

Practicianul este preocupat de identificarea unei valori cat mai apropiate de realitate, pentru a cunoaste care poate fi pretul maxim (in cazul in care este cumparator) sau, respectiv, minim (pentru cazul cand se afla in ipostaza de vanzator) pe care trebuie sa-l accepte, in ipoteza unui comportament economic rational al agentilor implicati in tranzactie.

Existenta unei valori unice, perfecte din perspectiva tuturor agentilor implicati in tranzactie, poate crea chiar probleme din punctul de vedere al insasi ideii de corectitudine a operatiei. In conditiile in care incertitudinea asociata corectei evaluari a elementelor definitorii ale firmei reprezinta o realitate perpetua, existenta unei valori unice, diferite de pret, implica automat faptul ca unul dintre agenti pierde. Din punctul nostru de vedere, o astfel de abordare este simplista, considerand ca toti agentii sunt caracterizati prin functii de utilitate identice. In conditiile in care ne situam intr-un univers al practicii economice, un model al valorii unice nu poate ramane viabil nici macar in cazul in care functiile de utilitate ar putea fi cuantificabile in termeni exclusiv monetari, intrucat chiar si atunci exista diferente intre diferitii agenti. Daca vom tine cont si de utilitatea anumitor elemente non-monetare, extrem de dificil de cuantificat (precum prestigiul, forta adusa de detinerea unui pachet majoritar de actiuni sau pur si simplu dorinta, extrem de irationala uneori, de a detine actiunile unei firme fata de care investitorul are un sentiment de atasament), ideea unei valori unice devine doar generatoare de concepte pur teoretice, dar absolut inutile din punct de vedere practic.

In aceste conditii subliniem ca nu se poate vorbi despre o valoare unica a firmei din cel putin trei motive majore:

exista numeroase concepte de "valoare";

exista mai multi agenti preocupati de evaluarea firmei (fiecare cu propria evaluare);

exista mai multe evaluari chiar ale aceluiasi evaluator, in functie de diverse perspective (sau chiar interese) cu privire la evolutia firmei.