AFECTIVITATEA

Delimitari conceptuale

Obiectele, fenomenele, evenimentele care actioneaza asupra individului au un ecou, orezonanta in constiinta sa, trezesc la viata anumita trebuinte, corespund sau nu nevoilor lui, ii satisfac sau nu interesele, aspiratiile, idealurile. Intre stimuli interni (care au fost reuniti sub denumirea de motivatie) si realitatea inconjuratoare au loc confruntari si ciocniri a caror efecte sunt tocmai procesele afective. In timp ce aprobarea sau satisfacerea cerintelor interne genereaza placere, multumire, entuziasm, buurie contrazicerea sau nesatisfacerea lor duce la neplacere, nemultumire, indignare, tristete etc.

Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta, in forma unei trairi subiective de un anumit semn, de o anumita intensitate si o anumita durata, raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.

Raportul respectiv poate fi nesemnificativ sau neutru (situatia de zero emotional) si semnificativ, generand activare si traire emotionala: pozitiva, in cazul cand este "consonant", si negativa, in cazul cand este "disonant".

In organizarea sistemului psihic, afectivitatea ocupa o pozitie de interfata intre cognitie si motivatie, cu care, de altfel, se impleteste cel ami strans. Cognitia mediaza si ofera semnalele de activare si declansare a emotiei, dar ea nu este o cauza a acesteia, ci doar o conditie necesara. Cauza rezida in natura raportului dintre cele doua planuri de referinta ale personalitatii umane - intern si extern. Semnul si intensitatea trairilor se modifica in functie de perceptia situatiei sau de reprezentarea ei mentala anticipata.

In cadrul proceselor afective pe prim plan se afla nu atat obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect. Nu obiectul in sine este important, ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai intr-o asemenea relatie obiectul capata semnificatii in functie de gradul si durata satisfacerii trebuintelor.

Procesele psihice care sunt generate de relatiile dintre obiect si subiect sub forma de trairi, uneori atitudinale, poarta denumirea de procese afective.

Proprietatile proceselor afective

1. polaritatea proceselor afective - consta in tendinta acestora  de a gravita fie in jurul polului pozitiv, fie in jurul celui negativ si apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor, aspiratiilor. De obicei procesele afective sunt cuplate doua cate doua in perechi cu elemente contrare: bucurie-tristete, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ura etc. Polaritatea se exprima in:
• caracterul placut sau neplacut al starilor afective;
• caracterul stenic sau astenic al starilor afective (unele mobilizand spre activitate, altele demobilizand, intarziind sau inhiband activitatea);
• caracterul incordat sau destines (unele sunt tensionale, altele relaxante).
2. intensitatea proceselor afective - indica forta, taria, profunzimea de care dispune la un moment dat trairea afectiva. Din aceasta perspectiva, vom intalni unele stari afective intense si chiar foarte intense si altele mai putin intense. Ea este in functie atat de valoarea afectiva a obiectului, de semnificatia lui in raport cu trebuintele subiectului, cat si de capacitatea afectiva a subiectului. Referindu-ne la intensitatea trairilor afective trebuie retinut ca o crestere a intensitatii acestora este necesar sa se produca in anumite limite optime, depasirea acestora soldandu-se cu perturbarea activitatii. Iata deci ca exista si un optim afectiv, nu numai unul motivational.
3. durata proceselor afective - consta in intinderea, persistenta in timp a acestora, indiferent daca persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an, doi sau toata viata, o emotie poate dura cateva ore sau cateva clipe.
4. mobilitatea proceselor afective - exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleiasi trairi emotionale de la o faza la alta, fie trecerea de la o stare afectiva la alta. Mobilitatea presupune trecerea de la o faza la alta, de la o traire la alta numai in conditii de necesitate, deci atunci cand situatia si solicitarile o cer. Din acest considerent ea trebuie deosebita de fluctuatia trairilor afective, care presupune tot o trecere de la o stare la alta ar fara nici un motiv, fara sa fie ceruta de o solicitare obiectiva sau de vreo necessitate subiectiva.
5. expresivitatea proceselor afective - consta in capacitatea acestora de a se exteriorize, de a putea fi vazute, citite, simtite. Exteriorizarea se realizeaza prin intermediul unor semen exterioare care poarta denumirea de expresii emotionale.

Cele mai cunoscute expresii emotionale sunt

mimica - ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele mobile ale fetei: deschiderea ochilor, directia privirii, miscarile buzelor etc. prin intermediul carora exteriorizam bucuria, suferinta, mahnirea, descurajarea, indignarea, sfidarea, surpriza etc.

• pantomimica - ansamblul reactiilor la care participa tot corpul: tinuta, mersul, gesturile;
• modificarile de natura vegetativa - amplificarea sau diminuarea ritmului respiratiei, vasocontractia, vasodilatatia, modificarea compozitiei chimice a sangelui sau a hormonilor soldate cu paloare, inrosire, tremuraturi, lacrimi, transpiratie, gol in stomac
• schimbarea vocii - consta in schimbarea intensitatii, ritmului vorbirii, intonatiei, timbrului vocii; dupa intonatie un "da" poate fi mult mai negative decat un "nu".

Expresiile emotionale nu sunt izolate unele de altele, ci se coreleaza si se subordoneaza starilor afective, dand nastere la ceea ce se numeste conduita emotional-expresiva.

Trebuie retinut faptul ca expresiile si conduitele emotionale se invata, se insusesc in timpul vietii, fie prin imitatie, fie prin efort voluntar.

Clasificarea trairilor afective

Procesele afective sunt concomitent traire si comunicare, putand fi clasificate in trei categorii: primare complexe si superioare.

Procesele afective primare au caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de instinct si mai putin elaborate cultural. In aceasta categorie pot fi incluse:

tonul afectiv al proceselor cognitive, care se refera la reactiile emotionale ce insotesc si coloreaza afectiv orice act de cunoastere: o senzatie, o reprezentare, o amintire pot trezi in noi stari afective de care nici nu ne dam seama.

trairile afective de provenienta organica sunt cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne;

afectele sunt forme afective simple, primitive si impulsive, puternice, foarte intense si violente, de scurta durata, cu aparitie brusca si desfasurare impetuoasa (groaza, mania, frica, spaima).

Procesele afective complexe beneficiaza de un grad mare de constientizare si intelectualizare. Acestea cuprind:

emotiile curente care sunt forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de insusirile separate ale obiectelor (bucuria, tristetea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiratia, dispretul, speranta, deznadejdea, placerea, dezgustul).

emotiile superioare legate de o activitate pe care o desfasoara subiectul. Conflictul dintre asteptarile si obisnuintele emotionale, pe de o parte, si caracterul inedit al situatiilor cu care ne confruntam, pe de alta parte, produce socul emotional. Spre deosebire de afecte, ele se supun in mai mare masura invatarii, existand chiar o forma de invatare numita invatare afectiva.

dispozitiile afective sunt stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate relativa. Daca dispozitiile se repeta se pot transforma in trasaturi de caracter. Firile inchise, taciturne, anxioase ca si cele deschise, vesele, entuziaste se formeaza prin repetarea si prelungirea in timp, in personalitatea individului, a dispozitiilor afective traite de acesta in existenta personala.

Procesele afective superioare se caracterizeaza printr-o mare restructurare valorica situata nu la nivel de obiect (ca cele exprimate), de activitate (ca cele complexe) ci la nivel de personalitate depasind prin continutul si structura lor starile emotionale disparate si tranzitorii. Acestea sunt:

sentimentele - sunt trairi afective intense, de lunga durata, relatiuv stabile, specific umane, conditionate social-istoric. Prin gradul lor de stabilitate si generalitate iau forma unor atitudini afective care se pastreaza multa vreme, uneori toata viata. Sentimentele, cum ar fi: dragostea, ura, gelozia, admiratia, indoiala, recunostinta, includ elemente de ordin intelectual, motivational, voluntar si caracterizeaza omul ca personalitate.

Sentimentele se nasc din emotii, dar nu trebuie reduse la acestea. Sentimentul este o emotie repetata, oscilanta si abia apoi stabilizata si generalizata. Ca generalizari ale emotiilor, sentimentele pot fi: intelectuale (curiozitatea, mirarea indoiala, dragostea de adevar); estetice (admiratia, extazul); morale (patriotismul, datoria).

pasiunile - sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate si generalitate foarte mare, antrenand intreaga personalitate. Punandu-si in functie pasiunile nobile, cu orientare sociala pentru adevar, dreptate, progres, omul se revitalizeaza, biruie multe greutati. In acelasi timp, el trebuie sa lupte cu pasiunile negative, asa-numitele patimi sau vicii, dirijate de scopuri egoiste, daunatoare ce pun stapanire pe personalitate si o domina.