Caracteristici ale gandirii si limbajului in perioada prescolara

CARACTERISTICI ALE GANDIRII SI LIMBAJULUI IN PERIOADA PRESCOLARA

- referat -

Perioada prescolara sau varsta de aur a copilariei este varsta unor achizitii fundamentale a caror calitate va influenta in mare masura nivelul de adaptare si de integrare a copilului in fazele urmatoare ale evolutiei si dezvoltarii lui. Varsta prescolara este o perioada a descoperirii, copilul invata ca exista o lume interesanta si doreste sa se implice in cunoasterea ei.

Perioada prescolara este caracterizata de progrese inregistrate atat pe linia evolutiei gandirii cat si a limbajului, acestea fiind strans legate intre ele.

Gandirea prescolarului este preconceptuala sau cvasiconceptuala ceea ce inseamna ca ea opereaza cu o serie de constructe care nu sunt nici notiuni individualizate, dar nici notiuni generale.

Gandirea preconceptuala si intuitiva a prescolarului este o gandire egocentrica si magica. Mentalitatea sa egocentrica deriva din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectiva de cea personala, copilul crezandu-se a fi centrul universului si atribuindu-si o mare forta. Multi copii intre 4-6 ani cred ca luna ii urmeaza sau chiar ei o obliga sa-i urmeze. Confuzia dintre ,,Eu" si ,, lume" antreneaza dupa sine animismul gandirii care consta in atribuirea lucrurilor a propriilor calitati si insusiri ale copilului. Pentru prescolarul mic aproape totul este insufletit. Soarele, luna, norii, frunzele, ceasul sunt fiinte vii, dotate cu inteligenta. Din egocentrismul gandirii, deriva o alta particularitate a sa si anume artificialismul, credinta ca toate lucrurile sunt fabricate de om. Copilul este frapat de puterea adultului, pe care il vede ca un fel de magician ce jongleaza cu focul si electricitatea, cu lumina si intunericului. De aceea este firesc ca prescolarul sa se abandoneze puterii adultului, sa-i recunoasca forta, sa-l considere ca aflandu-se la originea universului, dar si a vietii in general. O asemenea particularitate a gandirii evidentiaza insa slabiciunea psihismului sau. Pentru a progresa, gandirea trebuie sa iasa din egocentrismul in care s-a inchis si sa se masoare cu cea a altuia. Prescolarul va constientiza faptul ca gandirea altuia este diferita de a sa, ceea ce il va face sa admita ca perspectiva sa particulara nu este singura posibila. Incepe sa distinga existenta a doua puncte de vedere diferite. Compararea acestor perspective diferite de abordare a realitatii il face sa renunte  treptat la propria sa subiectivitate.

Prescolarul va trece la analiza mai obiectiva a realitatii, in jocurile sale va tine seama de partener si va fi capabil chiar de a juca rolul altuia. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul initial la reciprocitate. O data cu socializarea conduitei sale, gandirea prescolarului face progrese insemnate, dar ramane totusi o gandire sincretica, bazata pe relationarea mai mult sau mai putin la intamplare a insusirilor obiectelor si nu atat dupa logica lor. Inconsistenta reprezentarilor si incapacitatea de a folosi rationamente explica aceasta caracteristica a gandirii. Faptul ca gandirea prescolarului este inca intuitiva, concreta este demonstrat si de orientarea practica a gandirii sale.

Definitoriu pentru gandirea prescolarului este insa o alta caracteristica si anume organizarea structurilor operative ale gandirii, aparitia notiunilor empirice care desi sunt ,,insule" in gandirea copilului, necoordonate si neorganizate in sisteme-coerente, are mare importanta pentru cunoasterea realitatii. Alaturi de notiunile empirice incep sa se contureze primele operatii ale gandirii. Piaget este convins ca la varsta prescolaritatii putem vorbi de existenta unei perioade preoperatorii a dezvoltarii gandirii. Dovada existentei ei este absenta notiunilor de conservare, greutate, volum. In ciuda faptului ca pe baza cuvantului posibilitatile de sistematizare si integrare ale gandirii prescolarului cresc, ea ramane totusi tributara ireversibilitatii perceptive. Copilului ii este greu sa treaca peste aspectele de forma, culoare si sa surprinda o serie de relatii (permanenta, invarianta).

Prescolarii intampina greutati si in ceea ce priveste aprecierea ordinei directe si inverse. In experimentele facute s-a constatat ca la 4-5 ani copiii sesizeaza corect ordinea directa, dar nu si ordinea inversa. Specific gandirii prescolarului ii este si o precauzalitate de natura preoperatorie. Interesele lui pentru relatiile cauzale dintre fenomene este observat in intrebarile formulate. Piaget a inregistrat 360 de intrebari ale unui copil de 6 ani. Dintre cestea, 103 cereau explicatii cauzale asupra unor obiecte fizice, plante, animale, corpuri umane; 183 cereau motivari psihologice ale unor conduite, contradictii, fabulatii iar 74 solicitau justificarea regulilor sociale si scolare. Cauzalitatea si intamplarea sunt considerate de Piaget ca fiind unul dintre ,, nucleele"operatorii ale gandirii, activitatile structurate in diverse grade desfasurandu-se intre acesti doi poli. ,,De-ce"- urile copilului arata existenta unei precauzalitati intermediare intre cauza eficienta si cauza finala si tind sa gaseasca o ratiune din aceste doua puncte de vedere care in ochii nostri sunt intamplatoare, dar care, in ochii copilului au nevoie de o explicatie finalista. Datorita acestor caracteristici nu de putine ori contradictorii, Piaget considera ca prescolaritatea este o perioada de organizare si pregatire a dezvoltarii gandirii. Cu toate progresele ce se inregistreaza la nivelul gandirii prescolarului, ea nu poate depasi anumite limite, aceasta se realizeaza cu timpul. Astfel, gandirea prescolarului este predominant preconceptuala, fapt care ii limiteaza posibilitatea de a vehicula notiuni generale bine conturate si cu o semnificatie diversa.

Strans legate de evolutia gandirii este si evolutia limbajului. De altfel, limbajul impune gandirii existentei sale culturale contribuind in felul acesta la restructurarea ei. Copilul apeleaza la realitate, dar prin limbaj se departeaza de ea, isi aminteste situatiile trecute, stabileste raporturi,face deductii valide. Extinderea si complicarea raporturilor dintre copil si realitatea inconjuratoare, sporirea independentei copilului, caracterul ceva mai organizat al activitatii sale, se rasfrang direct asupra limbajului sau. Acesta se imbogateste sub raport cantitativ. De la cca 800-1000 de cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte, la 4 ani, la cca 3000 cuvinte , la 5 ani, pentru ca la 6 ani, el sa ajunga la peste 3500 cuvinte. Totodata, se dezvolta coerenta limbajului, caracterul sau inchegat, structurat. De la limbajul situativ, specific anteprescolaritatii, se face trecerea la limbajul contextual. Daca prima forma lua infatisarea dialogului si avea un caracter extrem de concret, fiind legata de imprejurimile si situatiile particulare la care participau cei implicati, cea dea doua forma ia infatisarea monologului, copilul povestind ce a vazut, ce a auzit, fara ca ascultatorii sa cunoasca neaparat situatia despre care se vorbeste. Desi aceste doua forme de limbaj coexista pe toata perioada prescolaritatii, predominanta, locul si rolul lor se schimba in functie de sarcinile si conditiile in care are loc comunicarea. Cand copilul se refera la experienta sa nemijlocita, caracterul situativ al limbajului este foarte prezent, in schimb atunci cand el reproduce povestirile auzite de la adult, acest caracter se diminueaza. Ca o tendinta generala se manifesta totusi diminuarea caracterului situativ al limbajului o data cu trecerea spre prescolaritatea mare. Specific pentru prescolar este, insa, nu doar predominarea uneia sau alteia dintre cele doua forme de limbaj, ci si aparitia treptata din limbajul monologat a unei noi forme si anume a limbajului interior - proces ce are loc intre 3 ani si jumatate si 5 ani si jumatate. Aparitia limbajului interior sporeste enorm de mult posibilitatile copilului de a-si planifica mintal activitatea, de a si-o regla permanent. Vorbind cu sine, mai ales atunci cand se afla in situatii dificile, problematice, copilul isi poate ordona actiunile, isi poate stabili punctele modale ale activitatii, gaseste solutii. Prin toate acestea limbajul interior are o mare importanta in dezvoltarea intelectuala a copilului, el reprezentand, de fapt, mecanismul fundamental al gandirii.

In prescolaritate se dezvolta mult latura fonetica a limbajului, desi datorita unor particularitati ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor si analizatorului auditiv, pronuntia nu este inca perfecta. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete. De obicei, cand intr-un cuvant mai multe consoane alaturate una dintre ele se omite (,,caun" in loc de scaun). La fel de raspandite sunt si substitutiile: s si j inlocuite cu s si z ( ,,zoc" in loc de joc; ,,sase" in loc de sase); s si z cu t si d (,, tanie" in loc de sanie; ,, dice" in loc de zice); ce si ci cu te si ti, r si l cu i,v,u etc. Inversiunile presupun schimbarea ordinii firesti a fenomenelor din cuvinte (stlica in loc de sticla; prentru in loc de pentru) Numarul acestor erori scade spre sfarsitul prescolaritatii cand aproape toti copiii pronunta toate sunetele. Copiii isi insusesc fondul lexical, dar si semnificatia cuvintelor. Problema cea mai importanta a prescolaritatii o va reprezenta insusirea structurii gramaticale a limbajului.

Caracteristica pentru prescolaritate este si formarea independenta a cuvintelor, inventarea lor, ce are la baza cresterea capacitatii de generalizare a unor relatii gramaticale deja consolidate. Exemplu: combinatia dintre substantivul caine si sufixul -lus, duce la formarea cuvantului cainelus.

O alta caracteristica a limbajului prescolarului consta in aparitia unor defecte de vorbire, care reprezinta o abatere de la dezvoltarea normala a limbajului. Cele mai raspandite sunt:

dislalia - pronuntia incorecta a diferitelor fenomene: absenta totala sau denaturarea unor sunete ( absenta sunetului r sau pronuntia lui graseiata); inlocuirea unui sunet, articularea incorecta.

rinolalia sau nazalizarea - alterarea patologica a vocii si a majoritatii sunetelor.

balbaiala - intreruperea cursului firesc al vorbirii prin repetarea unor sunete, silabe sau impiedicarea brusca in pronuntarea lor. 

Aceste abateri nu trebuie confundate cu usoarele greseli de pronuntie sau de vorbire care au un caracter fiziologic si se inscriu in limitele normalului. Corectarea defectelor de vorbire se face prin intermediul unui tratament logopedic.

Materialul necesar desfasurarii normale a gandirii si limbajului este furnizat de realitate, de povestirile adultilor, dar si de propria memorie a copiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Pantelimon, G.,Zlate, M., Verza, E.,1993, Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica 
2. Tomsa, Ghe., 2005, Psihopedagogie prescolara si scolara, Editura Coresi, Bucuresti
3. Schiopul, U., Verza, E., 1995, Psihologia varstelor. Ciclurile vietii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
4. Vrajmas, E., 1999, Educatia copilului prescolar, Editura Pro Humanitate, Bucuresti