Definirea psihologiei copilului. Dezvoltarea psihica: factori, legi, mecanisme

Obiectivele unitatii nr. 1

Dupa ce se va studia aceasta unitate de continut, studentii vor putea sa:

Definirea psihologiei copilului si precizarea locului ei in sistemul stiintelor psihologice

Inca de la aparitia psihologiei ca stiinta, s-a diferentiat o directie speciala de cercetare, si anume, cea referitoare la dezvoltarea in timp a vietii psihice a oamenilor si animalelor.

S-au constituit astfel mai multe discipline care au fost numite evolutive: psihologia animala, psihologia copilului, psihologia adolescentei, psihologia adultului si batranului, psihologia genetica.

Ce este psihologia copilului

Fata de alte psihologii evolutive, cea a copilului s-a dezvoltat printre primele pentru ca ea poate oferi date si interpretari ale inceputurilor vietii psihice umane si poate surprinde momente semnificative ale constituirii acesteia. S-a constatat astfel, ca viata psihica a copilului nu este o copie la proportii mai mici a adultului ci, are caracteristici specifice pe care stiinta trebuie sa le cunoasca in profunzime ca sa aiba un aport esential la dezvoltarea copiilor de diferite varste. Copilul nu este un adult in miniatura ci evolutia sa implica mecanisme specifice si legi proprii. Psihologia copilului are, prin urmare, un domeniu propriu de cercetare reprezentat de toate felurile de comportamente si trairi psihice caracteristice pentru anii copilariei. Totodata, ca pentru orice stiinta, obiectul de cercetare al acestei discipline este sistemul de legi si conditii de aparitie si functionare a vietii psihice.

Definitie: 

Probleme de care se ocupa psihologia copilului

Probleme de care se ocupa psihologia copilului

Principalele probleme care stau in centrul cercetarilor acestei discipline sunt:

. cercetarea factorilor dezvoltarii psihice umane si a interactiunii dintre ei;

. aprofundarea investigarii relatiilor dintre ereditar si dobandit;

. descoperirea legilor generale si specifice ale dezvoltarii psihice din copilarie;

. relevarea interactiunilor dintre transformarile multiple caracteristice fiecarui stadiu al copilariei;

. demonstrarea specificitatii copilariei si a fiecarui stadiu din aceasta prima parte a vietii;

. descoperirea de fapte noi si elaborarea conceptelor corespunzatoare.

. relevarea aspectelor diferentiale dintr-un stadiu dar si a celor de continuitate in dezvoltarea psihica umana.

In rezolvarea tuturor aceste probleme, psihologia copilului foloseste ansamblul de metode apartinand acestui domeniu al cunoasterii, dar particularizandu-le si adaptandu-le domeniului sau de fapte. Este vorba de metoda observatiei, ancheta, convorbirea, testele psihologice, analiza produselor activitatii, metoda biografica.

Psihologia copilului are legaturi stranse cu toate celelalte discipline psihologice.

Factorii fundamentali ai dezvoltarii psihice

Factorii fundamentali: . ereditate . mediu . educatie

Dezvoltarea psihica este un concept fundamental pentru psihologia copilului, pentru ca de continutul si valoarea lui explicativa si interpretativa depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporana considera ca viata psihica, asa cum se prezinta la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat si multiconditionat.

Intre factorii si conditiile care intervin, trei sunt considerati fundamentali, in sensul ca lipsa lor ar face imposibila sau ar compromite dezvoltarea psihica. Acestia sunt: ereditatea, mediul, educatia.

Ereditatea si rolul sau in dezvoltarea fiintei umane

Primul dintre factorii fundamentali care se manifesta este ereditatea.

Definitie:

Mecanismul transmiterii acestor caracteristici este codul genetic, adica totalitatea genelor caracteristice unei specii si a modului lor de organizare. Specia umana are circa 40000 de gene organizate in 46 cromozomi care formeaza 23 de perechi. La fiecare fiinta umana materialul genetic provine de la parinti, astfel: 23 de cromozomi de la mama si 23 de cromozomi de la tata. Genele sunt organizate intr-un mod propriu la fiecare si astfel formeaza un genom unic, care intrand in interactiune cu mediul formeaza fenotipul.

Biologia contemporana a demonstrat rolul determinant al ereditatii in formarea si dezvoltarea organismului. Se transmit ereditar:

a.      

Ereditatea transmite caracteristici biologice

particularitati de statura si greutate;

b.      caracteristici structurale si functionale ale diverselor organe;

c.       specificul structural si functional al sistemului nervos si al organelor de simt;

d.      particularitati ale biochimismului sanguin;

e.       aspecte fizionomice caracteristice (forma fetei, calitatea tenului, culoarea ochilor si a parului, etc.).

Caracteristici privind rolul ereditatii

Pentru a se releva in ce fel contribuie ereditatea la dezvoltarea psihica s-au facut urmatoarele tipuri de cercetari:

. asupra particularitatilor fizice si psihice ale parintilor si copiilor in scopul relevarii gradului de asemanare;

. asupra particularitatilor psihice ale mai multor generatii pentru a vedea ce ramane constant si ar putea fi legat de ereditate;

. privind felul in care se dezvolta din punct de vedere psihic, cei care s-au nascut cu deficiente ereditare;

. asupra asemanarilor si deosebirilor intre gemenii monozigoti si dizigoti;

asupra familiilor celebre pentru a se vedea la cati dintre membrii ei se manifesta o anumita aptitudine. Asa s-a cercetat familia renumitului compozitor J.S.Bach.

Analiza datelor obtinute prin cercetarile amintite a dus la urmatoarele concluzii privind rolul ereditatii:

1. Ereditatea este un factori necesar pentru dezvoltarea psihica pentru ca ea asigura baza organica a fiecarui fenomen sufletesc.

Ereditatea asigura premisele vietii psihice

2. Ereditatea este un factor potential si polivalent, adica fara interventia celorlalti doi factori fundamentali, potentialul ereditar nu se transforma in componente ale vietii psihice. Este polivalent pentru ca pe aceleasi premise ereditare se pot forma componente diferite ale vietii psihice in functie de felul in care au actionat mediul si educatia. De exemplu, pe baza aceleiasi activitati cerebrale fine, din lobul temporal, se pot forma si aptitudini muzicale dar si cele pentru limbi straine.

3. Aportul ereditatii nu este acelasi pentru orice varsta sau pentru orice componenta psihica. Ereditatea actioneaza mai puternic la varstele timpurii, in cazul formarii unor procese si functii psihice mai apropiate de ale animalelor, asa cum sunt cele senzoriale, perceptive, motrice, contribuie mai mult la dezvoltarea unor componente ale personalitatii cum ar fi temperamentul si aptitudinile.

4. Ereditatea nu este suficienta pentru dezvoltarea psihica pentru ca ea nu se transforma automat in componente ale vietii psihice umane. De exemplu, copiii crescuti de animale si-au format comportamente ca ale fiintelor cu care au vietuit si astfel ereditatea a fost modificata in manifestarile ei, de mediul in care au crescut;

5. In acord cu nivelul general de dezvoltare al stiintelor, din acest moment este corect sa se considere ca "ereditatea asigura premisele vietii psihice".

Mediul si rolul sau in dezvoltarea psihica umana

Cel de-al doilea factor fundamental al dezvoltarii psihice poate fi definit astfel:

Definitie:

Prin urmare, conditiile de mediu sunt foarte variate si actioneaza asupra tuturor dimensiunilor fiintei umane. Conditiile geografice si, in deosebi, cele climatice influenteaza metabolismul si alte functii ale organismului. Regimul climatic are importanta pentru dezvoltarea fizica generala si pentru activitatea creierului si in ultima instanta pentru evolutia psihica. Dar pentru acestea din urma, sunt si mai importante influentele de urmatoarele feluri:

a.       socio-economice, privind conditiile materiale de existenta;

b.      socioprofesionale, reprezentate de statutele si rolurile profesionale ale celor din jur;

c.      

Mediul  specific uman

socioculturale, referitoare la mijloacele de instruire, la accesul la cultura si la nivelul de scolarizare si pregatire a celor din preajma;

d.      socioafective, referitoare la frecventa si calitatea legaturilor cu ceilalti si la climatul afectiv ce genereaza procese si stari afective diferite si contribuie la formarea de atitudini si insusiri de personalitate.

Aceste tipuri de influente se exercita in ponderi diferite si cu grade diferite de intensitate, in functie de fiecare tip de mediu cu care fiinta umana interactioneaza. Primul mediu care exercita astfel de influente este mediul familial.

Pentru cei mai multi copii intre zero si trei ani, mediul familial este cel ce le stimuleaza si asigura dezvoltarea psihica. Pentru o parte dintre copiii intre un an si trei ani poate sa intervina si mediul cresei. Mai departe, intra in actiune mediul gradinitei, scoala primara, cea gimnaziala, liceala, postliceala, universitara, postuniversitara. In timpul anilor de scoala se adauga si mediul reprezentat de grupul informal alcatuit din prieteni si cunostinte. Dincolo de anii scolii incepe sa actioneze mediul locului de munca. Apoi comunitatea rurala sau urbana, zona tarii si a continentului unde se desfasoara viata fiecaruia.

De cele mai multe ori, intre influentele exercitate de aceste medii sunt relatii de convergenta si acest fapt sustine favorabil dezvoltarea psihica. Dar pot fi si relatii divergente si, in acest caz, dezvoltarea poate intarzia si poate fi mai dificila.

Cercetari privind rolul mediului

Pentru a se demonstra rolul mediului in dezvoltarea psihica umana s-au facut urmatoarele tipuri de cercetari:

. asupra copiilor care vin din familii defavorizate, in comparatie cu cei ce vin din familii cu conditii foarte bune de viata;

. asupra copiilor ce apartin unei familii care prin munca parintilor este mai izolata de comunitatile umane;

. asupra celor ce prin emigrare si-au schimbat brusc mediul de viata;

. asupra elevilor din scoli, rurale sau urbane, scoli centrale si scoli periferice din marile metropole;

. asupra copiilor crescuti de animale;

Inainte de a preciza rolurile mediului, numeroase cercetari au aratat pe de o parte, ca acesta nu exercita doar influente pozitive ci si negative, si, pe de alta parte, ca numai un singur mediu nu poate asigura dezvoltarea cat mai deplina a fiintei umane. De aceea, reducerea relatiilor cu unele medii, la care ne-am referit, limiteaza drastic dezvoltarea psihica a copiilor si tinerilor.

Rolurile mediului - modelarea ereditatii - socializare - enculturare - orientare prin valori

Cu privire la rolurile mediului, aceleasi cercetari au aratat:

. Mediul este primul mare "transformator" care actioneaza asupra fondului ereditar al fiecaruia, il activeaza si il face sa contribuie la dezvoltarea psihica.

. Este factor de socializare pentru ca in mijlocul celorlalti fiecare invata sa comunice, sa coopereze si sa colaboreze.

. Pregateste pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunitatii in care s-a nascut.

. Da semnificatie sociala comportamentelor fiecaruia si le face sa fie de tip uman.

. Genereaza valori si criterii apreciative care devin factorii principali ai orientarii, dezvoltarii individului.

. Mediul poate exercita atat influente pozitive cat si negative care trebuie contracarate de cel de-al treilea factor fundamental, educatia.

. Mediul este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplina a fiintei umane.

Educatia, factor principal al dezvoltarii psihice umane

Educatia este cel de-al treilea factor fundamental al dezvoltarii psihice, pe care cei mai multi cercetatori il considera cel mai important.

Definitie:

Educatia asigura dezvoltare psihica deplina la nivel inalt

Prin urmare, actiunile educative nu se exercita la intamplare si nu se adauga din afara subiectului, ci ele se infaptuiesc numai cu participarea acestuia. Exercitandu-se timp indelungat asupra fiecaruia, educatia realizeaza o functie formativa fundamentala orientata dupa cerintele societatii si adaptata la particularitatile copiilor si tinerilor. In masura in care este organizata si desfasurata in concordanta cu datele stiintelor despre om, ea devine un proces constructiv care tinde sa realizeze pe deplin disponibilitatile ereditare ale fiecaruia.

Concluzionand asupra contributiei educatiei, trebuie sa retinem urmatoarele roluri indeplinite de ea:

- este al doilea factor care transforma potentialul ereditar in componente ale vietii psihice;

- directioneaza convergent cu scopurile sale chiar si influentele de mediu;

- formeaza mecanismele superioare ale psihismului uman. De exemplu, dezvolta gandirea pana la cotele cele mai inalte;

- proiecteaza dezvoltarea psihica si asigura conditiile infaptuirii acestor planuri;

- asigura dezvoltarea psihica deplina a omului;

- stimuleaza dezvoltarea psihica prin crearea de decalaje optime intre cerinte si posibilitati si prin sprijinirea corespunzatoare in vederea depasirii acestor neconcordante.

- intr-o oarecare masura educatia accelereaza dezvoltarea psihica.

Ca sa joace toate aceste roluri, educatia trebuie sa fie corect gandita, proiectata si realizata in concordanta cu asteptarile si aspiratiile celor educati si cu necesitatile societatii.

Interactiunea optima a factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice

Interactiunea optima a influentelor de mediu si derularea perioadelor sensibile

Cei trei factori fundamentali la care ne-am referit nu actioneaza haotic, ci ei trebuie sa se manifeste in conformitate cu o lege foarte importanta a dezvoltarii psihice.

Aceasta se numeste "legea concordantei optime a actiunii factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice". Concordanta optima se realizeaza in trei modalitati diferite:

1) Influentele de mediu si educatie trebuie sa actioneze in timpul in care se desfasoara anumite perioade sensibile ale programului ereditar. O perioada sensibila este cea in care se manifesta o receptivitate, sensibilitate si reactivitate crescute la anumite categorii de stimuli. Daca aceasta concordanta se infaptuieste, atunci dezvoltarea psihica se realizeaza cat mai bine si fara consum inutil de timp si energie;

Corespondenta cantitativa si calitativa in perioada sensibila

2) Cantitatea si calitatea influentelor de mediu si educatie trebuie sa corespunda potentialului perioadei sensibile.

In acest caz dezvoltarea psihica se realizeaza usor si deplin. Pot fi cel putin doua abateri de la aceasta relatie optima, si anume: a) subsolicitare; b) suprasolicitare din partea mediului si educatiei.

Corespondenta cu zona de proxima dezvoltare

3) Influentele de mediu si educatie trebuie sa corespunda cantitativ si calitativ atat cu perioada prezenta a programului ereditar, cat si cu zona proximei dezvoltari (L. S. Vagotski).

Aceasta poate fi identificata astfel: daca un copil desfasoara o activitate impreuna cu adultul la un nivel foarte bun, intr-un interval de timp foarte apropiat, o va putea desfasura singur.

Concordanta cu zona de proxima dezvoltare asigura infaptuirea rolurilor stimulative ale mediului si educatiei.

Dezvoltarea psihica

Definirea si caracterizarea generala a dezvoltarii psihice umane

Psihologia varstelor vede dezvoltarea fiintei umane ca o devenire complexa si unitara infaptuita in trei planuri complementare:

a)biologic; b) psihic si c) psihosocial.

Dezvoltarea biologica, in fapt, consta in procesul de crestere si maturizare fizica privind intregul corp, toate organele sale si perfectionarea functionarii lor.

Dezvoltarea psihosociala se refera la formarea de competente care sa permita omului integrarea in societate.

Dezvoltarea psihica poate fi definita astfel:

Definitie:

Dezvoltarea psihica are o directie calitativ-ascendenta

Asa cum am vazut, dezvoltarea psihica presupune actiunea optima a celor trei factori fundamentali, dar si a altora pe care ii numim complementari. Dezvoltarea psihica nu este nici predeterminata ereditar si nici impusa din afara, ci este rezultatul unor interdependente, interactiuni si interinfluente complexe si de durata intre factorii amintiti.

De aceea, ea dobandeste cateva particularitati care o fac sa fie deosebita de alte fenomene ale dezvoltarii din lumea vie. Dintre acestea, cele mai importante sunt urmatoarele:

A. Dezvoltarea psihica are, in ansamblu, o directie calitativ-ascendenta si nu doar o desfasurare lineara, simpla, constanta si total previzibila. Un vestit autor francez, H. Wallon, spune ca are un drum in spirala, adica si cu inaintari si cu reveniri, de la niveluri mai inalte, asupra a ceea ce s-a consolidat. De asemenea, in desfasurarea ei pot fi intalnite si fenomene cum ar fi: a) stagnari aparente (care sunt de fapt acumulari cantitative); b) regresii, adica intoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate; c) crize de dezvoltare care inseamna generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice ce duc la inlaturarea atitudinilor si a comportamentelor care nu mai corespund si crearea unei disponibilitati sporite pentru noi constructii.

B. Dezvoltarea psihica este individuala, personala, adica ea prezinta si o serie de caracteristici comune tuturor oamenilor, dar si aspecte si traiectorii specifice fiecaruia. O asemenea caracteristica a dezvoltarii psihice se explica prin: a) existenta unui genom unic la fiecare; b) variatiile in interactiunea factorilor fundamentali; c) interventia unor evenimente de viata care contureaza un drum al dezvoltarii propriu fiecaruia.

Dezvoltarea psihica este: - sistemica - stadiala

C. Dezvoltarea psihica este sistemica, adica producerea unei schimbari nu ramane izolata, ci ea influenteaza organizarea psihica de ansamblu. De exemplu, aparitia, in cursul prescolaritatii, a reglajului voluntar produce schimbari calitative in intreaga viata psihica.

Dar chiar felul in care se produce schimbarea unei componente depinde de locul acesteia in sistemul psihic de ansamblu. In fine, trebuie sa analizam intotdeauna valoarea adaptativa a schimbarii unei componente, care transforma calitativ intr-o anumita masura sistemul de ansamblu.

D. Dezvoltarea psihica este stadiala, adica de-a lungul vietii se pot constata transformari calitative si cantitative corelate care diferentiaza un interval al vietii de un altul. Putem astfel, identifica mai multe stadii care, pe de o parte, se diferentiaza intre ele si, pe de alta parte, au legaturi unele cu altele, asigura astfel o anumita continuitate a fenomenelor de dezvoltare.

Conceptul de stadiu de dezvoltare

Desi au aparut puncte de vedere noi si relativ diferite, cu privire la conceptul de stadiu, el ramane in continuare necesar pentru intelegerea evolutiei psihice, mai ales daca va fi aprofundat.

Definitie:

In cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari cantitative) si maturizare (schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in plan fizic, psihic si psihosocial.

Stadiul . particularitati psihice de stadiu . profilul stadiului

Fiecare stadiu se diferentiaza de un altul prin particularitatile psihologice caracteristice si prin profilul psihologic (modul de interactiune dintre acestea) specific lui. Dar pentru ca dezvoltarea psihica este individuala, personala, se pot constata si particularitati psihologice individuale si profil psihologic individual. Particularitatile de stadiu si cele individuale trebuie respectate atunci cand se proiecteaza si desfasoara activitatile instructiv-educative cu copiii de diferite varste.

Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il pregateste pe cel ce va urma, si acesta din urma continua dezvoltarea unor achizitii anterioare si le reorganizeaza al un nivel mai inalt.

De aceea, un renumit psiholog elvetian, J. Piaget, a descoperit legea succesiunii necesare a stadiilor de dezvoltare psihica. Conform acestei legi, stadiile nu pot fi nici inversate, nici omise, dar in anumite conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.

Etapele, ciclurile si stadiile dezvoltarii psihice umane

Etapa prenatala = organogeneza

Constructia si dezvoltarea psihica deplina a fiintei umane implica parcurgerea a doua mari etape:

Etapa postnatala are ciclurile: . de crestere si dezvoltare: 0-25 ani . de maturizare: 25-65 ani . de involutie: 65 ani-finalul vietii

A. Etapa prenatala ce se intinde din momentul unirii gametilor (celulele sexuale provenite de la cei doi parinti) si nastere. In cursul acestei etape se formeaza treptat toate componentele corpului, se dezvolta functiile biologice de baza si chiar incep sa se manifeste, in forma foarte simpla, unele procese psihice.

B. Etapa postnatala este cea mai lunga, incepe din momentul nasterii si se termina odata cu sfarsitul vietii. In cursul ei se continua perfectionarile organice si cresterea fizica, dar mai ales se dezvolta viata psihica.

Aceasta etapa cuprinde trei mari cicluri si in fiecare dintre acestea regasim mai multe stadii:

a) ciclul de crestere si dezvoltare dureaza de la nastere pana la 24-25 ani si la sfarsitul lui fiinta umana are toate caracteristicile fizice si psihice proprii speciei. Stadiile acestui ciclu sunt urmatoarele:

. Stadiul sugarului: 0-1 an: se dezvolta sensibilitatea, perceptiile si inteligenta practica.

. Stadiul anteprescolarului: 1-3 ani: se dezvolta limbajul, mersul, gandirea preoperatorie si constiinta de sine.

. Stadiul prescolarului: 3-6 ani: dezvoltarea proceselor psihice complexe, aparitia vointei, formarea bazelor personalitatii.

. Stadiul scolaritatii mici: 6-10 ani: formarea capacitatilor de baza necesare invatarii si accesului la cultura.

. Stadiul preadolescentei: 10-14 ani: trecerea la gandirea formala, intensificarea constiintei de sine.

. Stadiul adolescentei: 14-20 ani: avans cognitiv deosebit, dezvoltarea personalitatii, clarificarea identitatii de sine;

. Stadiul postadolescentei: 20-25 ani: consolidarea achizitiilor adolescentei si pregatirea profesionala de baza;

b. Ciclul de maturizare intre 25-65 de ani in cursul caruia toate capacitatile psihice ating niveluri inalte de manifestare. Acest ciclu are doua stadii:

. Stadiul tineretii: 25-35 ani: in care se realizeaza de fapt identitatea profesionala, familiala si socio-culturala;

. Stadiul adult 35-65 ani: se maturizeaza cu precadere afectivitatea, motivatia, personalitatea.

c. Ciclul de involutie intre 65 de ani si finalul vietii, in care se produc scaderi din ce in ce mai accentuate ale capacitatilor fizice si psihice. Sunt urmatoarele stadii:

. Stadiul de trecere: 65-70 de ani: in care scaderile capacitatilor fizice si psihice nu sunt prea mari si persoanele au inca disponibilitati pentru activitati si relatii, chiar daca s-a produs pensionarea

. Prima batranete: 70-80 de ani in care scaderile sunt mai accentuate si persoana isi restrange activitatile si relatiile

. A doua batranete: 80-90 de ani: scaderile capacitatilor sunt mai severe si persoana incepe sa depinda de altii, pentru a-si satisface trebuintele;

. Marea batranete: dincolo de 90 de ani.

Rezumatul acestei unitati de invatare

Recomandari si comentarii la problemele de autoevaluare

Asa cum s-a precizat in introducere, in continutul fiecarei unitati de invatare exista probe de autoevaluare care trebuie rezolvate pe loc. Ele ajuta, in primul rand, la aplicarea imediata a notiunilor si ideilor care sunt studiate la aceasta disciplina. In al doilea rand, cel putin unele intrebari iti cer sa valorifici si alte cunostinte de care dispui si sa-ti formulezi puncte de vedere proprii. In cele ce urmeaza iti vom oferi unele orientari si sugestii care te vor ajuta sa le rezolvi.

Tema de evaluare nr. 1

Poti sa relevi macar doua astfel de legaturi, gandindu-te la notiuni si idei dobandite la modulul de psihologie generala si la metode.

Tema de evaluare nr. 2

Este de ajuns daca ai in vedere statura, greutatea si unele particularitati ale fetei.

Tema de evaluare nr. 3

Ca sa raspunzi poti sa te servesti si de fotografii ale gemenilor.

Tema de evaluare nr. 4

Trebuie sa folosesti cunostintele tale despre viata oamenilor din comuna primitiva si sa compari cu cea de azi. Dar este suficient sa relevi trei consecinte.

Tema de evaluare nr. 5

Reciteste paragraful anterior care iti va fi ghid in rezolvarea acestei probe.

Tema de evaluare nr. 6

Sa ai in vedere o familie dezorganizata si mediul reprezentat de gradinita. Noteaza doua consecinte.

Tema de evaluare nr. 7

Trebuie sa ai in vedere macar doua consecinte ale acestei situatii si cu precadere cele referitoare la interactiunile din afara familiei.

Tema de evaluare nr. 8

Sunt mai importante acele influente care se refera la atitudinile si comportamentele prosociale. Noteaza doua influente.

Tema de evaluare nr. 9

Este de ajuns daca precizezi trei diferente si prevezi urmarile lor.

Tema de evaluare nr. 10

Gandeste-te la anii de liceu si releva cel putin doua rezultate.

Tema de evaluare nr. 11

Abaterile pot fi: a) inainte de perioada sensibila; b) dupa perioada sensibila. Arata consecintele.

Tema de evaluare nr. 12

Arata daca abaterile de la relatia optima a factorilor au consecinte negative dar diferite.

Tema de evaluare nr. 13

Este suficient daca prezinti un singur moment.

Tema de evaluare nr. 14

Asemenea evenimente pot fi: o calatorie, o intalnire cu cineva, un succes important, etc.

Tema de evaluare nr. 15

Sunt doua situatii mai frecvente: a) supradotatii; b) copii care beneficiaza de conditii de viata si educatie deosebite. Comenteaza.

Tema de evaluare nr. 16

Este de ajuns daca ai in vedere forta fizica si una doua tipuri de perceptie.

Lucrarea de verificare nr.1 si modul de evaluare

Se va acorda cate un punct pentru raspunsurile corecte la intrebarile: 1,2,3,5,6,7,8,13,14,15

Se vor acorda doua puncte pentru raspunsurile corecte la intrebarile: 4,9,10,11,12

Total maxim 20 puncte. Totalul obtinut de fiecare va fi impartit la 2 si se obtine o nota din scara obisnuita de la 1 la 10. Se pot acorda si jumatati de punct. Cand sunt 50 de sutimi in plus se rotunjeste nota in favoarea studentului.

Raspunsurile se vor redacta pe maximum 5 pagini. Lucrarea se va transmite tutorelui.

Bibliografie minimala

ATKINSON RITA, ATKINSON R. C., SMITH E. E., BEM J. D., Introducere in psihologie, 2002, Editura Tehnica, Bucuresti, p. 82-87

BIRCH ANN, Psihologia dezvoltarii, 2000, Editura Tehnica, Bucuresti, p. 139-144

CRETU TINCA, Psihologia varstelor, 2001, Editura Credis, Bucuresti, p.47-58

DEBESSE M.(coordonator), Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, 1970, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p.27-32

OSTERRIETH PAUL, Introducere in psihologia copilului, 1976, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p.9-21

POPESCU-NEVEANU P., Legi si explicatii in psihologie, in vol. Probleme fundamentale de psihologie, 1980, Editura Academica

SCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia varstelor, 1995, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p.33-38

WALLON H., Evolutia psihologica a copilului, 1976, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

ZLATE MIELU, Omul fata in fata cu lumea, 1988, Editura Albatros, Bucuresti, p.154-165