Comportamentul prosocial

COMPORTAMENTUL PROSOCIAL

Wispe (1972) a definit comportamentul prosocial ca fiind comportamentul care are consecinte sociale care contribuie in mod pozitiv la bunastarea psihologica sau fizica a unei alte persoane. Acesta contine un spectru foarte larg din comportamente din cadrul carora vom descrie:

Comportamentul de ajutor

Altruismul - atitudinea binevoitoare si dezinteresata;

Interventia martorului ocular

Ajutorul dat celor din jur si altruismul

Este explicat prin trei abordari:

Abordari biologice

Abordari biosociale

Abordarile invatarii sociale

Abordari biologice

Biologii considera ca asa cum este innascut instinctul de hrana, tot asa exista nevoia de a se ajuta unii pe altii, fapt ce explica succesul comparativ al speciei umane (biologii abordeaza comportamentul uman - ca si cel animal- din punct de vedere al supravietuirii genetice si evolutiei speciei).

Formula de baza este aceea ca oamenii, in comun cu animalele, au ca scop predominant supravietuirea genelor. Ex. relatiile parinti-copii, relatiile dintre rudele de sange. Bunicii care isi iubesc foarte mult nepotii. Asadar sunt circumstante care fac ca o persoana sa se sacrifice pe ea insasi pentru copiii ei.

Altruismul reciproc caracterizeaza acest prim stadiu. Trivers (1971) a folosit acest termen pentru a explica comportamentul "bunului samaritean". Ex. barbatul care se arunca intr-un rau pentru a salva de la innec o persoana desi are si el multe sanse de a se inneca.

Principalele probleme ale acordarii sociologice ale comportamentului de ajutor reciproc sunt:

Absenta unor studii efectuate pe oameni care sa sprijine explicatia biologica a ajutorului;

Au fost ignorate cercetarile extensive asupra comportamentului de ajutor realizate de catre teoreticienii invatarii sociale.

Abordarile invatarii sociale

Pot fi impartite in doua:

a)     cele bazate pe teoria de baza a invatarii

b)     cele care depind de invatarea sociala si de modelare.

Ambele postuleaza ca nu exista nici o tendinta innascuta de a ajuta pe altii si ca acest comportament trebuie invatat. Conditionarea clasica si invatarea instrumentala reprezinta abordarea teoriei de baza a invatarii; invatarea prin observare si modelare reprezinta abordarea invatarii sociale. Aceste procese de invatare constituie o parte a socializarii din perioada copilariei. Grusec et al. (1978) au aratat ca intarirea si modelarea sporesc puterea de ajutorare a copilului (a instrui copiii sa ajute pe ceilalti este inutil daca instructorul nu executa ceea ce predica). Fischer (1983) a concluzionat ca intarirea prin laude are, de asemenea, influenta. Intarirea indirecta are si ea rol important (cand copiii vad pe cineva ca se comporta generos cu alta persoana, ei tind s-o imite).

Modelarea comportamentului - dovezi ca oamenii invata sa fie de ajutor observandu-i pe altii (Grusek si Skubiski, 1970).

Ex. experimentul facut de Bryan si Test (1967) - exemplu cu soferita care schimba roata ajutata de un automobilist, la cativa kilometri, o alta soferita cere ajutor. In situatia de control se afla doar cea de-a doua masina, fara sa se fi introdus nici un model. Mai mult de 50% dintre automobilisti erau dispusi sa opreasca dupa ce observasera modelul.

Rezultatele referitoare la model au fost utilizate de Bandura (1973) care a concluzionat ca atunci cand modelul a fost intarit pentru a oferi un ajutor, el este mult mai eficient in influentarea comportamentului; cand consecintele sunt negative, ele vor fi mult mai putin eficiente. Ex. un salvator de la innec al altuia care se inneaca el insusi.

Teorii referitoare la comportamentul de ajutor

Procesele atribuirii (teoriile lui Bem). O persoana se poate vedea pe sine ca fiind de ajutor iar aceasta autoatribuire va servi la centrarea comportamentului pe optiunea de ajutor cand exista mai multe posibilitati. Daca autoatribuirile noastre ne conduc la perceptia de sine ca suntem de ajutor, atunci vom opta pentru ajutor mai degraba decat sa lasam pe cineva sa o faca. Grusec si Redler (1980) au aratat ca astfel de autoatribuiri de ajutor au asigurat o intarire mai puternica pentru comportamentul de ajutor decat intaririle exterioare cum ar fi lauda verbala. Perry et al. (1980) au observat ca atunci cand copiii nu reusesc sa-si atinga standardele de ajutor autoimpuse, ei traiesc sentimente negative.

Ipoteza lumii juste (Lerner, 1977) - exista o puternica legatura intre cauza si efect (oamenii primesc ceea ce merita, isi merita soarta). Violul se explica adesea prin comportamentul sau vestimentatia victimei. Cinismul poate fi contracarat cu tragismul unor victime nevinovate (victimele Hiroshimei, victimele de la Timisoara, victimele unor psihopati, bolnavii incurabili etc). Perspectiva din care vedem ipoteza lumii juste depinde mult de influentele din copilarie. Spre exemplu, in cultura budista posibilitatea exploatata de a oferi ajutor cuiva, este o fapta buna in beneficiul celui care o savarseste. Ex. miturile crestine cu Isus si Sf. Petru in ipostaza de saraci care cer ajutor si gazduire.

Normele sociale ale comportamentului

Sunt achizitionate in copilarie prin invatare. Ele specifica normalitatea si anormalitatea comportamentului asteptat in acea cultura. In aproape toate culturile exista o norma care specifica faptul ca egoismul este un lucru rau iar altruismul este ceva bun. In majoritatea culturilor - provenite din normele etice ale religiei - e prescris faptul sa facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe ceilalti oameni.

Ex. tema - accentul in diferite religii. Ortodocsii postesc , catolicii fac fapte bune (echipe de tineri care vin din Occident sa ajute orfanii din Romania). 

Sunt citate doua norme responsabile pentru altruism:

Principiul reciprocitatii - indivizii au obligatia sa raspunda in aceeasi masura la ajutorul pe care l-au primit. Cu cat este mai mare sacrificiul, cu atat mai mare este obligatia noastra de a raspunde la nevoie.

Norma responsabilitatii sociale - oamenii au obligatia sociala sa ofere ajutor celor care au nevoie de el. Membrii comunitatii impun indivizilor sa ofere ajutor fara sa astepte ca acest ajutor sa fie recompensat. Un astfel de ajutor este adeseori anonim. Ex. impozite pentru ajutorarea handicapatilor, societatile de ajutorare.

Cum suntem dispusi sa-l acordam - mai degraba copiilor abandonati decat dependentilor de droguri ("si-au facut singuri rau").

Cultura si altruismul - unele culturi sunt mai prosociale decat altele. Practicile de crestere a copiilor, pregatirea religioasa si educatia in ansamblul ei pot determina masura in care oamenii sunt mai motivati sa-i ajute pe altii. Daca oamenii sunt determinati sa creada ca nu exista societate dar ca indivizii sunt preocupati de interesele lor, comportamentul lor prosocial nu va fi usor de promovat.

Eisenberg si Mussen (1989) au facut cercetari transculturale a caror concluzie a fost ca micii americani sunt in mod tipic mai putin amabili, politicosi si cooperanti decat copiii crescuti in satele mexicane, copiii evrei crescuti in kibbutz-uri si copiii indienilor crescuti in rezervatii.

Din aceasta perspectiva pot fi separate doua tipuri de culturi:

Culturi individualiste - SUA, Canada, Australia, unele tari din Europa Occidentala unde se pune mai putin accent pe responsabilitatea individului fata de bunastarea celorlalti si mai mult pe libertatea individului de a-si urmari propriile scopuri.

Culturi colectiviste - Japonia si unele tari asiatice, cele din blocul ex-comunist, numeroase culturi native americane si din America Latina in care binele grupului este mai important decat dorintele individului.

Tema discutie: unde se plaseaza in acest context Alianta Civica, GDS, Academia Civica?

Empatia - trairea indirecta a emotiilor unei alte persoane si relatiile sale cu altruismul constituie bazele ipotezei empatie-altruism (Batson et. al., 1991).Cercetatorii au aratat ca empatia poate produce o veritabila motivatie altruista de a ajuta, diferita de ajutorul motivat egoist.

O alternativa la ipoteza empatie-altruism este modelul reducerii starii negative a lui Cialdini (1973). Acest model sugereaza ca oamenii invata in copilarie ca prin oferirea de ajutor se obtine satisfactie si ca aceasta satisfactie ii poate ajuta sa depaseasca tristetea si vinovatia (adica suferinta personala in fata suferintei altuia).

Studiile acestea au insa o validitate ecologica indoielnica. Ex. studiile lui Todorov asupra marilor orori din regimurile totalitare.

Decizia de a ajuta

- este determinata de doua procese:

procesele cognitive - acestea includ o evaluare si o interpretare a situatiei, influentand consecintele cursurilor alternative de actiune.

Procesele emotionale - care actioneaza ca motivatori in impulsionarea oamenilor la actiune.

Calculul martorului ocular

Piliavin et al. (1981) au formulat modelul activare- recompensarea costurilor (numit si modelul calculului martorului) pentru a explica ce se intampla atunci cand se iau decizii pentru a oferi ajutor in situatii de urgenta. Acesta are 5 stadii distincte:

Constientizarea - constientizarea nevoii de ajutor (anumite indicii, fum, strigate etc).

Activarea - activarea emotionala (schimbari fiziologice si sentimente) - puls accelerat, convulsii ale stomacului etc.

Interpretarea - interpretarea schimburilor fiziologice si a sentimentelor in lumina indiciilor ambientale (cu cat suntem mai activati, cu atat mai repede vom interveni; indivizii care au avut cel mai rapid ritm cardiac au dat cel mai repede ajutor, temperamentul coleric).

Analiza cost/beneficiu - analiza importantei costurilor si a beneficiilor percepute ale fiecarei optiuni

Costurile pot include urmatoarele aspecte:

--timpul si efortul depus;

--lipsa recompenselor pentru actiune;

--riscurile implicate - rusinea in caz de esec, pericolele etc.

Recompensele se refera la:

--premii banesti pentru eroism;

--aprobare sociala;

o apreciere de sine ridicata (Ex. raspuns preluat de la americani - "imi place sa raspund unei provocari" - in "limba de lemn" "provocarea" avea un alt sens)

Tema - intelectualii nu urca pe baricadele revolutiilor, printre liderii situationali sunt si psihopati etc. Mai degraba suna la politie si pompieri - intelectualii care s-au aflat in primele randuri aveau alte informatii ori alte misiuni.

Decizia

Asupra acestui model exista insa dubii - daca toti indivizii fac sau nu aceste calcule in maniera detasata atunci cand se afla intr-o situatie de urgenta. Trebuie sa se faca apoi distinctia (greu de operat dupa criteriile de stiintificitate intre ajutorul dat in mod obisnuit si cel dat in starile de urgenta). Ex. motociclistul accidentat mortal o strada a Parisului - revazut in vis.

Influentele asupra comportamentului prosocial

Acestea includ:

Influente situationale - ce tip de nevoie este aceasta?

Care este relatia dintre persoana care ofera ajutor si persoana ajutata?

Ceea ce fac in asemenea situatii alti oameni;

Influente personale (barbatii sau femeile, oamenii de la sat sau oamenii de la oras ofera mai mult ajutor?)

Influente situationale

Teoretizate de Latane si Darley ( 1976) in urma cazului Kitty Genoveze - New York - o femeie ucisa de un psihopat. La primul strigat al femeii, barbatul a fugit insa vazand ca nimeni nu-i vine in ajutor acesteia, a revenit. A abuzat sexual de ea si a injunghiat-o de 8 ori pe durata unei jumatati de ceas. 38 de oameni au recunoscut ca au auzit tipetele victimei. Abia la o jumatate de ceas de la consumarea faptelor, politia a primit un telefon de la cineva care se voia anonim. Cazul a devenit un caz celebru, studiat de psihologii sociali si dezbatut in presa cu referire la tarele societatii contemporane (apatia, duritatea, indiferenta si absenta interesului pentru semeni).

Latane si Darley au dezvoltat un model cognitiv cu cinci stadii pentru a determina daca observatorii (martorii) decid sau nu sa ajute intr-o situatie de urgenta:

Observarea evenimentului si constientizarea nevoii de ajutor;

Interpretarea - este o urgenta serioasa, sufera cineva?

Responsabilitatea - pot fi de ajutor (isi estimeaza competenta si consecintele);

Decizia - interventie directa sau indirecta

Actiunea - depinde de natura situatiei (daca este o urgenta sau nu), de natura situatiei si de comportamentul celorlalti oameni.

Cercetatorii au sugerat ca prezenta altor oameni inhiba actiunea. Cu cat sunt mai multi oameni prezenti, cu atat mai mare este inhibitia. In cazul in care ceilalti indivizi prezenti au ignorat cele intamplate, inhibitia a fost maxima. Actul decizional pare a fi afectat de trei aspecte:

Difuzarea responsabilitatii - in situatii de urgenta, faptul ca exista si altii care privesc asigura posibilitatea ideala pentru indiferenta sociala. Chiar daca acestia nu asista vizibil, cunoasterea faptului ca sunt si altii in jur este suficienta.

Inhibitia audientei - prezenta altora are si efectul ca oamenii se tem sa nu para ridicoli.

Influenta sociala - indivizii vor cauta modele de conduita

Experimentele dovedesc ca atunci cand participanti sunt singuri, au cea mai mare disponibilitate de ajutor (si cazul "bunului samarinean").

Cei doi cercetatori nu au descoperit nici o trasatura a personalitatii care sa prezica exact daca o persoana va ajuta pe alta. Incercarile altor cercetatori de-a alege "bunii samarineni" dintr-o populatie, au ramas fara succes. Totusi exista unele dovezi referitoare la relatia dintre deprinderile specifice pe care le detine individul si dispozitia acestuia de a le folosi pentru a-i ajuta pe altii. Intr-un sens mai general competentele profesionale in domeniu favorizeaza interventia individului (medicii intervin in caz de accidente).

Exista si dovezi ca unii oameni sunt mai dispusi decat altii sa preia initiativa in toate tipurile de actiuni. Baumeister et al. (1988) au identificat o calitate specifica liderilor si anume - ei nu sufera in aceeasi masura ca si subordonatii din cauza difuzarii de responsabilitate.

In ceea ce priveste diferentele de gen, barbatii sunt mai dispusi sa ajute femeile decat invers. Cei care sunt mai atractivi din punct de vedere fizic vor primi mai mult ajutor. Femeile sunt mai dispuse sa ofere ajutor emotional. Barbatii intervin mai des in cazurile cand sunt urgente periculoase.

Sub raportul comunitatilor rurale si urbane, Milgram (1970) a propus ipoteza supraaglomerarii urbane pentru a explica de ce oamenii din zonele rurale si orasele mici sunt mai "saritori" decat cei din orasele mari. Oamenii care locuiesc in orasele mari trebuie sa fie mai selectivi in ajutorul pe care-l dau. Nivelurile de stimulare generala sunt atat de ridicate incat oamenii trebuie sa-i ignore deseori pe cei aflati in suferinta si sa aiba pretentii de la cei care-i ajuta. Amato (1983) a studiat comportamentul de ajutor in comunitati de diferite marimi si a ajuns la concluzia unei relatii invers proportionale intre marimea comunitatii si acordarea ajutorului.

In ceea ce priveste experimentele pe tema raportului dintre dispozitiile psihice si comportamentul de ajutor s-a concluzionat ca tristetea datorata unor suferinte proprii ii poate determina pe oameni sa ajute. Dar daca suntem preocupati prea mult de nenorocirile noastre nu vom fi dispusi sa ajutam pe nimeni. Ceea ce pare sa conteze este aspectul pe care ne focalizam atentia. Daca ne centram pe nefericirile celorlalti, vom ajuta, daca ne focalizam pe nefericirile noastre nu vom ajuta pe nimeni.

Teme de reflectie: asistenta sociala - intre profesie si vocatie.

Politicianul si comportamentul prosocial - def. ale politicii