Delimitari conceptuale ale imaginii de sine

Delimitari conceptuale ale imaginii de sine

Imaginea de sine descrie modul cum "se vede" o persoana oarecare sau se prezinta pe sine. Aceasta imagine este un compromis intre dorintele proprii si felul in care este vazut de ceilalti. "Succesele si esecurile modifica imaginea de sine si constituie punctul de plecare pentru o gama larga de atitudini si conduite". (U. Schiopu, R. Demetrescu, M. Zlate).

Mihai Golu considera ca imaginea de sine este un construct mental complex care se elaboreaza treptat in cursul evolutiei ontologice a individului, in paralel si in stransa legatura cu elaborarea constiintei lumii obiective printr-un sir de operatii si procese de comparatie, clasificare si ierarhizare, generalizare si integrare.

Asadar, imaginea de sine ne apare ca un complex construct mintal, care se elaboreaza treptat in cursul evolutiei ontogenetice a individului, in paralel si in stransa interactiune cu elaborarea constiintei lumii obiective, printr-un lung sir de procese si operatii de comparatie, clasificare-ierarhizare, generalizare-integrare.

Imaginea de sine, spune Mihai Golu, reprezinta un filtru intre solicitarile interne si cele externe, determinand modul concret de a reactiona al persoanei. Astfel imaginea de sine poate fi deopotriva factor optimizator si protector al echilibrului persoanei, si factor predispozant la tulburare patologica.

In compozitia, in structura imaginii de sine intra imaginea pe care individul si-o face despre el, imaginea de sine ideala, adica modul in care individul "se" doreste, imaginea de sine atribuita lumii, adica ceea ce considera individul ca "se" gandeste despre el si imaginea reala a lumii despre el, deci ceea ce "se" crede efectiv despre el.

In structura imaginii de sine intra doua mari categorii de elemente: reprezentarile corporal-dinamice si reprezentari asupra propriilor posibilitati de actiune. Aceste doua categorii sunt separate mai mult didactic, in realitate ele suprapunindu-se partial.

Mihai Golu considera ca omul percepe si-si formeaza un model informational-cognitiv nu numai despre obiectele si fenomenele lumii externa el se percepe si pe sine insusi, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza in primul rand ca realitate fizica, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin obiectiva si completa despre Eul fizic, asociata cu judecatile de valoare corespunzatoare, iar in al doilea rand, se percepe, se autoanalizeaza si se autointerpreteaza ca realitate psihosociala, sub aspectul posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor si trasaturilor caracteriale, formandu-si o imagine mai mult sau mai putin fidela si obiectiva despre Eul sau psihic, spiritual, despre statutul social, asociata si aceasta cu judecatile de valora. Cele doua componente de baza ale ei (imaginea Eului fizic si imaginea Eului spiritual, psihic si psihosocial) nu numai ca se intregesc reciproc, dar interactioneaza si se interconditioneaza in mod dialectics ele se pot afla in relatii de consonanta sau de disonanta, de coordonare, avand acelasi rang valoric in contexul vietii si activitatii individului, sau de subordonare, uneia atribuindu-i-se o valoare mai mare decat celeilalte.

Reprezentatile corporal-dinamice cuprind reprezentari referitoare la caracteristicile fizice - conformatia generala, dimensiunile corpului, particularitati ale infatisarii si cele care reflecta cantitatea energetica care va fi investita actional.

Imaginea corporala are un rol deosebit in ceea ce priveste imaginea de sine. O dovada o reprezinta exitenta "membrului fantoma".

Cea de-a doua categorie de reprezentari - ale posibilitatilor de actiune, se refera la reprezentarile asupra rolurilor sociale.

M. Zlate sustine ca imaginea de sine cuprinde totalitatea reprezentarilor, ideilor si credintelor individului despre propria personalitate.

Mihai Golu afirma ca omul isi construieste nu numai un model cognitiv al obiectelor lumii, dar si un model asupra sinelui sau, a capacitatilor, propensiunilor si actiunilor sale proprii. Acest self-concept, cum il numesc americanii, este un construct personal in care subiectul se confunda obiectiv cu sine insusi, cu dinamica si cu capacitatile lui. Acest self-concept este format pe patru niveluri: fizic, social, emotional si intelectual. Aceste patru niveluri ale self-conceptului se completeaza, se intregesc unul pe altul astfel ca, daca, self-conceptul fizic, de pilda, este instabil, el poate afecta sinele social si pe cel emotional.

Foarte impotanta pentru construirea armonioasa a imaginii de sine este identitatea psihosexuala.

La construirea identitatii sexuale se ajunge printr-un adevarat proces de socializare sexuala. "Identitatea sexuala se construieste treptat, ca o imagine de sine, cu trairi si comportamente corelative, sub influenta mediului, anturajului, a numelui si prin rolurile si experientele pe care fiecare le integreaza in contextul cultural si educational specific. Toate acestea ofera copilului un model comportamental de dezvoltare, identificare, orientare si apartenensa psihosexuala". (Ioloanda Mitrofan, C. Ciuperca - "Psihologia relatiilor dintre sexe")

Iolanda Mitrofan afirma ca identitatea sexuala este o componenta structurala, atat a eului corporal cat si a eului psihologic, facind parte din constiinta de sine si avind o determinare sociala importanta.

"Sinele si constiinta de sine, spune Carl Rogers, se situeaza dincolo de atributele de sex".

Dimensiunile corporala si cea psihosociala ale sinelui sunt sexualizate masculin sau feminin, putindu-se astfel vorbi de personalitati feminine si personalitati masculine.

Omul isi structureaza o imagine de sine nu numai prin autopercepere si autoobservare izolate, ci si prin relationare interpersonala, prin compararea succesiva cu imagini pe care altii si le formeaza despre el. Prin intermediul opiniilor celorlalti el incepe sa se raporteze la sine, cit de cit obiectiv, si sa intreprinda o actiune sistematica de autocunoastere. Imaginile celorlalti despre noi intra neconditionat chiar si inconstient in componenta imaginii de sine.

E evident ca imaginea pe care ne-o facem despre noi depinde foarte mult de modul in care ne comparam cu altii, dar, culmea ironiei, preferam adesea sa ne comparam doar cu cei asemeni noua.

Un psihanalist american spunea ca noi nu intram niciodata intr-un contact veritabil cu celalalt, cu ceilalti oameni. Ei sunt intotdeauna impanati cu fantasmele noastre pana intr-atat incat devin fantasmele noatre despre ei. Adecvarea raportarii la ceilalti oamnei nu e data de raportarea autentica, calda la ei, ci de masura in care fantasmele noastre despre ei coincid cu ceea ce sunt ei de fapt.

Lacan, postuland studiul oglinzii, afirma ca tocmai printr-o identificare copilul mic anticipeaza imaginar forma totala a corpului sau, instalind astfel prima schita a eului, sursa de identificare secundara. Trebuie subliniat, insa, faptul ca in toata aceasta perioada copilul mic este purtat de mama sa a carei privire il priveste. Avem aici intregul camp al narcisizarii ca fondator al imaginii corpului copilului si al statutului sau narcisic, pornind de la ce este in primul rand dragostea mamei si privirea ei aruncata asupra copilului. In acelasi timp, insa, daca copilul isi recunoaste imaginea in oglinda este mai intai ca o imagine a altuia. "Eul este celalalt", spunea Lacan.

S-a observat ca, daca copilul mic este pus in prezenta altui copil, de varsta apropriata, el il observa cu curiozitate, il imita, incearca sa-l seduca sau il opreseaza. Acesta e copilul care plange vazand un alt copil care cade, copilul care bate sustinind ca este batut. Recunoastem aici acel eu al relatiei duale, al confuziei dintre sine si celalalt. Subiectul se vede si se repereaza mai intai in celalalt. "Se poate spune, deci, ca Eul este imaginea din oglinda in structura sa inversata", spune Roland Chemana. Subiectul se confunda cu acea imagine care il formeaza si, la inceput, il "alieneaza".

Caracteristicile structural-functionale ale imaginii de sine sunt:

1. aceasta are un caracter difuz, vag, este structurata mai mult pe criterii de ordin impresiv-subiectiv decat pe criterii de ordin cognitiv-obiectiv, este rigida si refractara la influente externe care reclama schimbare;

2. imaginea de sine este elaborata la un grad inalt de completitudine si subiectivitate, este permanent deschisa spre lume, implica operatorii comparatiei, ai revizuirii critice si ai acceptarii eventualelor infleunte de schimbare.

Imaginea de sine prezinta trei fatete interconectate:

fateta asa cum se perecepe si se apreciaza subiectul la un moment dat;

fateta asa cum ar dori subiectul sa fie si sa para;

fateta   asa cum crede subiectul ca este perceput si apreciat de altii.

Aceste fatete indeplinesc o functie reglatoare specifica in organizarea si desfasurarea comportamentului, introducand medierile sale in raportul dintre solicitarile interne si externe. Prima fateta indeplineste o functie reglatoare specifica in organizarea si desfasurarea comportamentului situational curent, participand nemijlocit la formularea scopurilor si alegerea mijloacelor. Celelalte doua stau la baza proceselor interne de automodelare, autoperfectionare si a reglarii relationarii interpersonale.

Luand in considerare unitatea celor trei fatete metionate, functia imaginii de sine rezida in obtinerea si mentinerea identitatii, careia ii revine un rol esential in delimitarea solicitarilor interne de cele externe, in stabilirea atat a punctelor de concordanta, cat si a celor de incompatibilitate si opozitie dintre ele. De indata ce imaginea si constiinta de sine prind contur, individul incepe sa-si afirme propria sa dentitate in raporturile cu lumea, opunandu-se din interior oricarei uniformizarii si dizolvarii in ceilalti.