Evolutia partidismului in epocile moderna si contemporana. sisteme partidiste.

EVOLUTIA PARTIDISMULUI IN EPOCILE MODERNA SI CONTEMPORANA. SISTEME PARTIDISTE.

Partidele politice isi au originea in antichitate. Ele nu au avut insa aceeasi pondere si semnificatie in toate oranduirile sociale.

In sclavagism, ca de altfel si in feudalism, partidele politice nu erau bine conturate, nu aveau programe clare si nici o activitate permanenta, ceea ce a facut ca in aceste etape de dezvoltare sociala forma predominanta de organizare si conducere sa fie una dictatoriala si respectiv absolutista. Cu unele mici exceptii, in oranduirile respective si in situatia cand  partidele au existat si au desfasurat o activitate democratica, ele nu au atras categorii largi ale poporului. Aceasta pentru ca in slavagism, de exemplu, sclavii nu erau considerati cetateni, fiind lipsiti de drepturi politice, iar in feudalism iobagii legati de pamant, nu puteau desfasura o activitate politica de sine statatoare.

Partidele, in acceptiunea lor moderna, ca institutii politice bine conturate, organizate, cu statute si programe clar fundamentate, cu activitate permanenta la care au acces toate categoriile sociale apar in conditiile societatii capitaliste. Partidismul in forma evoluata este strans legat de epocile moderna si contemporana. Indiferent de modalitatile concrete pe care le imbraca partidismul, pentru capitalism si, in general, pentru intreaga dezvoltare sociala ulterioara partidele politice devin o necesitate pentru progresul social.

Partidismul s-a manifestat si se manifesta in lumea moderna si contemporana sub mai multe sisteme:

1. unipartidismul, adica existenta unui singur partid in viata politica a unei tari.

a. existenta unui singur partid a fost posibila in anumite tari, la inceputul dezvoltarii capitalismului. Atunci a fost nevoie de coalizarea celor mai largi forte sociale pentru lupta impotriva absolutismului feudal. In acest scop se crea  un partid care dobandea, de obicei, un caracter national;

b. sistemul unipartidist a fost si este cunoscut si in unele tari in curs de dezvoltare. Acesta are menirea de a actiona atat in faza luptei de eliberare de sub dominatia coloniala, cat si in perioada luptei pentru pastrarea independentei economice si politice, pentru lichidarea subdezvoltarii si a decalajelor ce le separa de restul statelor lumii. Atingerea acestor obiective impune unitatea fortelor sociale. In aceste situatii, unipartidismul este o solutie de moment ce nu trebuie permanentizata. Experienta istorica a aratat ca mentinerea pe o perioada mai indelungata a unipartidismului duce in mod inevitabil la un regim dictatorial.;

c. unipartidismul se intalneste si in perioade de criza ale societatii, cand fortele conservatoare, prin intermediul unipartidismului, adopta o conducere dictatoriala;

d. aceeasi situatie, se intalneste in tarile cu regimuri comuniste, unde, la baza dictaturii, a stat existenta unui singur partid.

Asadar, unipartidismul poate fi acceptat numai in situatiile in care el coalizeaza fortele majoritatii natiunii in scopul atingerii unor obiective cu caracter national, constituindu-se apoi ca punct de plecare pentru crearea conditiilor in care sa fie posibila si aparitia altor partide.

2. bipartidismul este intalnit in aproape toate fazele dezvoltarii democratice a societatii si isi are izvorul in perioada luptei maselor populare, in frunte cu burghezia, pentru inlaturarea absolutismului feudal. Atunci fortele politice progresiste s-au constituit intr-un partid al afirmarii noii societati, iar fortele conservatoare intr-unul de aparare a vechilor stari de lucruri. Cele doua mari partide pot sa reprezinte interesele aceleiasi grupari sociale, de pilda ale burgheziei, sau ale unor grupari sociale diferite. Nici o clasa sociala nu este absolut omogena, ci este alcatuita din grupari cu interese opuse cum ar fi: burghezia industriala, financiara, agrara etc. In consecinta, pentru oglindirea diversitatii de interese este nevoie de mai multe partide, de cel putin doua. Existenta a doua partide face posibil ca partidul aflat la putere sa poata fi controlat de cel din opozitie, pentru a nu comite greseli sau abuzuri. Pe baza experientei istorice s-a ajuns la concluzia ca un guvern puternic trebuie sa beneficieze de o opozitie la fel de puternica. Numai asa se deschide calea perfectionarii activitatii social-politice si a stabilitatii.

3. pluripartidismul, sub forma lui cea mai cunoscuta, se intalneste, mai ales, dupa primul si al doilea razboi mondial, in tarile occidentale, unde diversele categorii sociale isi au propriile partide. In contemporaneitate, pluripartidismul poate fi impartit in trei mari grupari:

a. gruparea partidelor de dreapta cu nuantele: de centru-dreapta sau de extrema dreapta. In aceasta categorie intra partidele conservatoare si liberale, care pot fi de dreapta sau centru dreapta si partidele fasciste sau neo-fasciste de extrema-dreapta;

b. gruparea partidelor de stanga cu nuantele de stanga si extrema-stanga. In aceasta categorie intra partidele socialiste, social-democrate, comuniste etc. iar in extrema stanga, partidele comuniste de tip marxist-leninist;

c. gruparea partidelor de centru  cuprinde, in general, partidele democrat-crestine, social-crestine etc.

In prezent, se observa o restrangere si, deci, o scadere a influentei partidelor extremiste, atat de dreapta cat si de stanga. Aceasta se explica prin aceea ca fascismul a condus omenirea la cel de-al doilea razboi  mondial, cu toate consecintele lui dramatice, iar comunismul s-a dovedit ineficient economic, iar din punct de vedere politic s-a manifestat ca o dictatura asemanatoare celei fasciste. Datorita acestor stari de lucruri, in democratiile traditionale guvernele se axeaza pe gruparile de centru sau centru-stanga, care s-au dovedit in practica a fi cele mai viabile.