MEMORIA

Factorii facilitatori si perturbatori ai encodarii

Particularitatile subiectului

Intre factorii dependenti de particularitatile psihoindividuale ale subiectului care memoreaza se pot retine:

Gradul de implicare in activitate - cu cat implicarea subiectului in activitate este mai mare cu atat interactiunea dintre el si materialul de memorat este mai intensa si mai profunda, cu atat performantele mnezice sunt mai spectaculoase. Din punct de vedere practic, in memorarea unui text literar sau stiintific, rezumarea si conspectarea sunt mai eficiente (si mai utile) decat sublinierea sau simpla recitire.

Modul de memorare - sunt descrise doua moduri distincte de memorare:

memorarea globala, a intregului material dintr-o data;

memorarea partiala, bazata pe impartirea materialului pe fragmente si pe insusirea lor succesiva.

Productivitatea memorarii globale creste o data cu varsta cronologica si cu coeficientul de inteligenta.

Memorarea globala sau metoda sintetica este asociata cu repetitii comasate, iar eficienta ei creste cand subiectul are de memorat un material relativ simplu si nu prea intins ca volum. Memorarea partiala sau metoda analitica este avantajata de repetitiile esalonate. Se poate aplica si la varstele mici si este eficienta in cazul materialului intins ca volum.

Pentru o memorare eficienta a materialului este bine sa se utilizeze cele doua modalitati combinate. In acest sens, Golu propune urmatoarea desfasurare: mai intai parcurgerea o data sau de doua ori a intregului material, apoi memorarea succesiva pe parti, astfel incat reproducerea partii memorate sa se asocieze cu reproducerea partilor memorate anterior, iar in final, parcurgerea din nou a intregului material.

Frecventa si calitatea repetitiilor - Ebbinghaus ademonstrat ca intre numarul repetitiilor unui material si gradul lui de intiparire exista o relatie liniara, adica cu cat numarul de repetitii este mai mare, cu atat materialul este mai bine memorat. Cercetari ulterioare au demonstrat ca exista un optim repetitional, limitele acestui optim fiind:

suprarepetarea (un numar mult prea mare de repetitii) care duce la aparitia starii de saturatie si a trebuintei de evitare;

subrepetarea (un numar insuficient de repetitii in raport cu sarcina de memorat) care creeaza iluzia intiparirii.

Exista doua forme de repetitii:

repetitia comasata (concentrata) - presupune repetarea integrala a materialului;

repetitia esalonata - separarea si desfasurarea in timp a repetitiilor.

Experienta cotidiana a aratat ca repetitiile esalonate sunt mult mai productive. Ele favorizeaza trainicia cunostintelor oferind memoriei ragazul necesar pentru a-si organiza, sistematiza si chiar reelabora cunostintele.

Motivatia si tonul afectiv in momentul memorarii - intensitatea motivelor pentru realizarea sarcinii influenteaza atat rezultatele memorarii voluntare, cat si pe cele ale memorarii involuntare. In sustinerea motivatiei sunt implicate, de asemenea, procesele de intarire pozitiva si negativa a subiectilor pentru rezultatele obtinute.

Influenta unui nivel optim al intensitatii motivatiei duce la desfasurarea in bune conditii a memorarii, supermotivatia pune in functiune mecanisme emotive, capabile sa dezorganizeze activitatea subiectului.

Organizarea materialului de catre subiect - se refera la intentia si actiunea voluntara a subiectului de a-si organiza informatiile cu scopul de a le retine si de a le recupera in timp optim. Informatiile care nu au fost suficient de bine organizate si sistematizate sunt in mai mare masura supuse uitarii.

Intelegerea de catre subiect a materialului de memorat - presupune realizarea unor legaturi cu informatiile, datele si cunostintele deja existente asimilate. Pe langa organizarea si sistematizarea unui material, deplina intelegere este esentiala pentru memorarea lui durabila.

Vointa, intentia de memorare - vointa de a tine minte implica un efort pentru a repovesti altora.

PASTRAREA (STOCAREA)

Pastrarea este procesul de retinere (stocare, conservare) a informatiilor pana in momentul in care este necesara utilizarea lor.

Ea implica producerea unor permanente transformari, reorganizari si reintegrari care pot avea efecte pozitive sau negative.

Prin specificul ei de faza latenta, pastrarea se realizeaza la nivel subconstient. Nu avem un control direct asupra continutului sau, ci numai unul indirect, prin intermediul reactualizarii.

Pentru trainicia pastrarii sunt foarte importante:

intervalul de timp pentru care subiectul si-a propus memorarea: scurt, mediu si lung.

factorii afectiv-motivationali - exista o dependenta direct proportionala intre ecoul materialului dat in sfera noastra afectiv-motivationala si gradul de trainicie a pastrarii lui in memorie.

Durata pastrarii se refera la timpul care se scurge intre intrarea si iesirea informatiei din memorie. Evenimentele cu caracter personal se pastreaza mult mai mult timp decat cele neutre, impersonale.

Pentru cresterea duratei stocarii, in vederea sporirii productivitatii ei, Zlate recomanda:

fixarea imediata a informatiei receptate, fie mental prin legatura ei cu alte informatii, fie senzorial prin notarea ei;

repetarea mentala a informatiei de mai multe ori;

verbalizarea continututlui informatiei;

marirea duratei de prezentare a stimulului sau pe cea a intervalelor dintre elementele lui.

Ca indicatori ai stocarii putem aminti:

v    completitudinea - este data de raportul dintre ceea ce se pastreaza la momentul dat si ceea ce s-a memorat anterior;

v    fidelitatea - exprima raportul de corespondenta intre materialul memorat initial si cel care se pastreaza la momentul dat. Fidelitatea stocarii depinde de calitatea si profunzimea encodarii. Cu cat o informatie este mai bine analizata, inteleasa si repetata, cu atat exista mai multe sanse ca ea sa fie reamintita cat mai exact in forma in care a fost intiparita.

Dupa M. Golu pastrarea este cea mai importanta faza in structura dinamica a sistemului mnezic al omului, ea este cea care determina, in ultima instanta, eficienta si productivitatea memoriei.

REACTUALIZAREA

Reactualizarea este procesul de recuperare a datelor memorate si stocate, de scoatere la iveala a continuturilor encodate si pastrate in vederea utilizarii lor in functie de solicitari.

Reactualizarea poate avea loc, uneori, aproape spontan, automat, fara nici un fel de efort din partea subiectului, alteori insa, ea implica cautare, tatonare, efort.

Simpla mentionare a unui eveniment personal, cu o mare incarcatura emotionala, este capabila sa declanseze automat reamintirea lui. Acest tip de reactualizare a fost denumit reactualizare spontana, involuntara. Ea se produce atat in stare de somn, sub forma viselor, cat si in stare de veghe, sub forma unor avalanse de amintiri, a unor imagini si idei.

Dar, exista si situatii in care apare necesitatea cautarii unui eveniment in memorie cu ajutorul unor intrebari, al revederii unor obiecte sau al evocarii diferitelor imprejurari in care a avut loc memorarea. In astfel de situatii vorbim despre reactualizarea deliberata (voluntara). Ea este declantata si controlata voluntar in cadrul unei activitati de invatare-dezvoltare, de munca sau de creatie.

Caracterul spontan sau deliberat al recuperarii, succesul sau esecul ei sunt legate de mecanismele reactualizarii: recunoasterea si reproducerea.

Recunoasterea - constituie un proces de identificare a unor obiecte sau situatii ca fiindu-ne familiare, pe baza experientei anterioare, identificarea avand loc in conditiile unei noi perceptii. Ea este o evocare tacita sau implicita a unei idei sau imagini in prezenta materialului.

Reproducerea - este acea forma a reactualizarii care se realizeaza in absenta obiectelor si fenomenelor percepute anterior. Ea consta in derularea constienta a continuturilor informationale si actelor motorii achizitionate anterior.

Indicatorii pe baza carora se evalueaza reproducerea sunt:

promptitudinea - reflecta mobilitatea functionala a mecanismului de actualizare si se masoara in marimea intervalului de timp din momentul emiterii semnalului de apel si cel al aparitiei in constiinta a informatiei solicitate;

completitudinea - este un parametru determinat de completitudinea pastrarii;

fidelitatea - reproducerea cat mai fidela a unor evenimente sau informatii necesita eforturi voluntare, analize discursive, selectarea asociatiilor, adoptarea unor decizii;

exactitatea - cand trebuie sa ne amintim ceva sau sa raspundem la anumite intrebari, incercam nu numai sa reactualizam informatiile, dar sa le si organizam cat mai bine, in asa fel incat raspunsurile noastre sa fie cat mai coerente.

Dat fiind faptul ca se realizeaza in prezenta obiectului implicand doar perceperea acestuia, recunoasterea este mult mai usoara decat reproducerea, care se realizeaza in lipsa obiectului si presupune, prin urmare, apelul la gandire.

UITAREA

Uitarea poate fi definita ca esec in incercarea de a recupera corect o informatie, candva memorata, intiparita. Uitarea nu este altceva decat fata ascunsa a recuperarii informatiei.

Uitarea are un caracter gradat, incepand cu cresterea perioadei de latenta a reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta totala a acesteia. Oricat de mult timp ar trece, informatia sau amintirea apelata "refuza" sa vina la suprafata, sa fie constientizata, sa fie recuperata.

Cercetatorii semnaleaza existenta mai multor forme ale uitarii, dar analizand dupa sfera de cuprindere, uitarea poate fi:

partiala, fragmentara, selectiva, afectand anumite elemente sau parti ale materialului memorat si lasand nealterate altele;

totala, subiectul nu reuseste sa reactualizeze nici o parte a materialului memorat.

In ceea ce priveste ritmul uitarii, H. Ebbinghaus a stabilit curba uitarii, devenita deja celebra. El a observat ca cea mai mare rata a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul memorarii, cand se pierde aproape 40% din material; dupa prima saptamana, pierderea ajunge la 60%, iar dupa a treia saptamana, la 80%, dupa care uitarea incetineste considerabil.

Dar, cercetarile ulterioare au aratat ca, in cazul materialului cu sens, uitarea nu mai este atat de puternica, instalarea ei facandu-se tot in trepte, dar in rate mai mici. Ca o concluzie, se poate afirma ca pierderea cea mai mare de informatie se produce in perioada imediat urmatoare momentului memorarii. De aceea se cere ca repetarile sa fie mai dese pe parcursul acestei perioade si mai rare ulterior.

Uitarea acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci datorita ei, nu pastram si nu reactualizam totul, ci doar ceea ce ne trebuie sau ne intereseaza. In aceste conditii, putem vorbi si de caracterul necesar al uitarii, care decurge din faptul ca uitarea indeplineste importante functii de reglare si autoreglare a sistemului mnezic al individului. Ea ofera posibilitatea "eliminarii" datelor inutile, lasand loc informatiilor noi cu valente adaptative.