Psihologia ca stiinta si rolul ei in sistemul stiintelor

I. Psihologia ca stiinta si rolul ei in sistemul stiintelor;

II. - obiectul psihologiei judiciare.

Psihologia judiciara ca stiinta si practica se adreseaza tuturor categoriilor de specialisti care participa la infaptuirea justitiei si ale caror hotarari produc un impact asupra destinului oamenilor aflati sub incidenta legii.

Psihologia judiciara este o disciplina distincta formativ aplicativa si de cultura profesionala avand ca obiect studierea nuantata a persoanei umane implicata in drama judiciara, in vederea obtinerii cunostintelor si a evidentei legitatilor psihologice apte sa fundamenteze obiectivarea si interpretarea corecta a comportamentului uman cu finalitate judiciara sau criminogena. Psihologia judiciara studiaza inteligenta, caracterul, aptitudinile sociale si atitudinile morale ale delicventului recurgand la teste de psihologie experimentala.

II. - obiectul psihologiei judiciare

Psihologie inseamna stiinta despre psihic sau despre suflet. Un pas insemnat in clasificarea orientarilor psihologice care au contribuit la delimitarea obiectului psihologiei putem realiza utilizand un triplu criteriu :

- elementele de continut;

- metodologiile si metodele folosite;

- finalitatea avuta in vedere.

Pe baza acestor criterii se pot delimita 4 orientari cu privire la obiectul psihologiei :

- cei care considera viata psihica interioara a individului ca obiect al psihologiei, indiferent de natura, forma sau calitatea ei

- cei care identifica acest obiect cu studiul comportamentului, observarea si masurarea acestuia cu mijloace obiective.

- cei care apreciaza drept esential pentru psihologie studiul activitatii si conduita individului.

- personalitatea, omul concret interpretat ca intreg, ca unitate ce trebuie sa preocupe in cel mai inalt grad psihologia.

Obiectul de studiu al psihologiei generale il constituie studiul activitatii psihice a omului concret in raport cu ansamblul determinarilor sale generale esentiale.

Obiectul de studiu al psihologiei este de natura relationala fiind in acelasi timp rezultatul si agentul unor relatii.

2) I. Aparitia psihologiei ca stiinta autonoma

Constituirea psihologiei ca stiinta autonoma s-a realizat abia cu un secol in urma ca apoi la inceputul sec. XX si apoi in decursul lui sa se constituie marile constructii teoretice si metodologice. Existenta a numeroase orientari, teorii, conceptii psihologice, asociationism, behaviorism, gestaltism, psihanaliza, psihologie umanista face dificila delimitarea obiectului psihologiei.

Cercetarile cu caracter aplicativ i-au amploare pe mai multe directii:

psihologia fundamentala sau generala

- psihologia sociala, politica, militara

- psihologia educatiei si psihopedagogia

- psihologia deficientelor si handicapatilor

- psihologia culturii si psihologia culturii de masa si a mijloacelor de comunicatie in masa

- psihologia muncii cu accent special pe psihologia industriei si a mediului industrial

- psihologia si psihosociologia petrecerii timpului liber

- psihologia economico-comerciala si de marketing

- psihologia militara si a razboiului, razboiul psihologic.

II. Posibilitatea explicarii comportamentului uman in termeni probabilistici.

Omul actioneaza in mod obisnuit rational dar poate actiona si automat sau chiar irational. Astfel neomogenitatea mediilor de provenienta care exercita presiuni diferite generand necesitati si motivatii variate iar rezistenta diferita la tentatii genereaza nevoia de a actiona la nivelul societatii pentru a proteja persoanele de indivizi capabili sa comita acte antisociale.

Comportamentul antisocial poate include toate tipurile de comportamente care constituie incalcari sau devieri de la sistemul de legi, norme, reguli ale societatii facand parte ori interferandu-se cu categoria care in care intra si concepte cum sunt : devianta, comportamentul anomic, comportamentul aberant, criminalitatea etc.

Clasificare :

a. comportamente antisociale cu caracter institutionalizat, formal unde se includ toate manifestarile care se abat de la normele si regulile institutionalizate cum sunt legile tarii si intreg sistemul de acte normative

b. comportamente antisociale cu caracter informal neoficial in care sunt incluse manifestarile care se abat de la norme si reguli neinstitutionalizate cum sunt regulile elementare de convietuire in societate, bunele maniere, principiile morale generale, etc.

3) I. Deosebirile dintre perceptii si reprezentari

Perceptiei ii revine un rol deosebit in reglarea raporturilor omului cu lumea considerata ca mediu existential, asupra comportamentului si avand impact nu numai cu lumea in sine ci si modul in care este perceputa de el aceasta lume. Perceptia se va desfasura si realiza pe coordonate diferite nu numai in functie de valorile fizice ale obiectului ci si de coeficientul de complexitate si de pregatire a personalitatii subiectului receptor.

Reprezentarea este un proces cognitiv - senzorial care cuprinde orice redare mintala a unor situatii, obiecte si fenomene in absenta actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Se pot manifesta : spontan, provocate de actiunea unor stimuli nemijlociti, pe baza unor evocari intentionate, pe baza unor stimuli verbali.

Reprezentarea infatiseaza obiectul in absenta acestuia deci are un grad de intuitivitate mai redus fata de perceptie. Desi superioare ca grad de generalitate imaginile din reprezentari prin absenta stimulului sunt mai fragmentate, lipsite de vivacitatea specifica perceptiei.

Fiind fluctuanta si instabila reprezentarea este usor contrazisa in structura sa de diferite noi perceptii. De regula imaginile reprezentarii sunt mai sterse decat perceptiile.

II. Legaturile psihologiei judiciare in alte stiinte

Psihologia sociala are raporturi stranse cu cea generala. Constituirea psihologiei sociale ca domeniul stiintific cu principii, teze, conceptii si metode proprii, sau realizat in primele decenii ale secolului nostru.

Psihologia sociala este o stiinta relativ tanara ce a capatat accente impetuoase odata cu manifestarea in cadrul vietii sociale a unor puternice transformari economice, politice, culturale si stiintifice care au produs schimbari fundamentale in viata indivizilor si a colectivitatilor umane.

Studiul comportamentului antisocial antreneaza preocupari stiintifice diferite prin obiectul si metodele specifice de studiu si in consecinta psihologia judiciara intretine raporturi interdisciplinare stranse cu :

- criminologia

- drept penal

- criminalistica

- sociologie juridica

- medicina legala

- psihologia generala

- psihologia experimentala (psihofiziologia si psihopatologia)

- psihologia sociala.

4) I. Temperamentul : rolul lui in cadrul personalitatii

Prin temperament intelegem caracteristicile dinamice si energetice ale comportamentului si activitatii psihice manifestate relativ continuu si dispunand de o mare stabilitate.

Temperamentul este subordonat in raport cu aptitudinile si caracterul care detin locul central in structura personalitatii. El poate avantaja sau dezavantaja formarea unor aptitudini sau trasaturi de caracter. Caracterul are un rol reglator in raport cu temperamentul putand compensa sau masca o serie de insusiri temperamentale.

II. Incercari de explicare a fenomenului infractional

Numarul teoriilor despre fenomenul infractional este extrem de mare si se pot clasifica in :

a) teorii nepsihologice (biologice, psihosociale, constitutionale, sociologice si economice).

b) teorii psihologice (analitice, psihosociale, controlul psihosocial al invatarii).

Exista ipoteza atavismului evolutionist potrivit careia caracterele omului primitiv pot apare sub forma unor stigmate (malformatii ale cutiei craniene, anomalii ale urechilor, nasului, etc). Tot in aceasta ipoteza este inclusa degenerescenta epileptica precum si alte anomalii de natura fiziologica, constitutionala si psihologica. Alaturi de criminalul innascut apare tipul pasional si epileptic si nebunul moral.

Teoria ereditatii considera criminalul ca un individ predispus prin factori ereditari spre savarsirea crimei. Printre cauzele comportamentului criminal se mentioneaza inadaptarea (incapacitatea individului de a reactiona armonios la stimulii mediului caruia ii apartine) si dezechilibrul sistemului endocrin (tensiunile premenstruale asociate in dezechilibrul al hormonilor feminini).

Incercari de explicare a comportamentului delincvent pornesc si de la consumul de droguri, alcool care determina comiterea delictelor si favorizeaza comiterea actelor criminale intr-un procent ridicat.

5) I. Reprezentarile : definitie si caracterizare generala

Reprezentarea este un proces cognitiv - senzorial care cuprinde orice redare mintala a unor situatii, obiecte si fenomene in absenta actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Se pot manifesta : spontan, provocate de actiunea unor stimuli nemijlociti, pe baza unor evocari intentionate, pe baza unor stimuli verbali.

Reprezentarile pot fi clasificate dupa mai multe criterii :

a) dupa gradul de generalitate al reprezentarilor (faza de dezvoltare a imaginii; de continutul obiectiv al celor reflectate - reprezentari particulare, individualizate, imagini schematice, reprezentari superior generalizate).

b) dupa continutul concret al celor reflectate (acustice, vizuale, verbal chinestezice, gramaticale).

c) dupa structura ( reprezentari ale memoriei si ale imaginatiei)

d) dupa raportul dintre fictiune si realitate in continutul lor ( reprezentari libere - aberante, fantastice)

e) dupa tipul de activitate in care se integreaza (literare, istorice, artistice)

f) dupa prezenta sau absenta intentiei (involuntare si voluntare).

Reprezentarile constituie un moment intermediar, intre senzorial si logic in ele sunt implicate atat analiza si sinteza senzoriala cat si operatii intelectuale si prin aceasta dubla natura intuitiv figurativa pe de o parte si operational - logica pe de alta, sunt dependente de ambele constituind momentul de trecere spre procese superioare de cunoastere.

II. Factorii de vulnerabilitate victimala.

a) sub aspectul sexului - barbatii reprezinta un numar mult mai mare de victime decat femeile (sunt mult mai agresivi implicandu-se mai frecvent in situatii conflictuale violente).

b) varsta - batranii (datorita neputintei fizice si psihice), copii si adolescentii (datorita lipsei de maturitate in aprecierea oamenilor si situatiilor)

c) profesia - in numar mare factori postali, casieri, soferi; in numar mic politistii si judecatorii

d) timpul si spatiul - sambata si duminica

e) factorii situationali - turistii

f) trasaturile de personalitate (lacomia, spiritul aventurier, naivitatea, neglijenta, agresivitatea)

g) bolile psihice, alcoolismul si consumul de droguri (datorita tulburarilor profunde aduse personalitatii)

6) I. Metodele psihologiei

Prin metoda intelegem programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop. Metoda utilizata depinde de obiectul de studiu, de natura si specificul acestuia.

1. Metoda observatiei - presupune urmarirea si inregistrarea faptelor de conduita care sunt semnificative din punct de vedere psihologic.

2. Experimentul - al carui scop este stabilirea unei legitati care sa permita dezvaluirea unei relatii cauza - efect.

3. Convorbirea - in cursul careia se poate afla ce influenta exercita asupra indivizilor colectivul.

4. Metoda analizei psihologice a produselor activitatii ce consta in studierea rezultatelor obtinute de persoanele cercetate in diferite forme de activitate.

5. Metoda biografica - o reconstituire a biografiei persoanei pe baza discutiilor cu subiectul, parintii, profesorii, etc.

6. Metodele psihometrice - testele ca mijloace de evaluare a prestatiei sau conduitei umane elaborate pe baze statistice.

II. Tipuri de victime

O prima clasificare categoriseste victimele in : individuale si colective.

Dupa criteriul gradului de implicare si responsabilitate a victimei : complet inocent, avand o vinovatie minora, la fel de vinovat ca si infractorul, mai vinovat decat infractorul, cel mai vinovat, simulant sau confabulator.

Dupa gradul de implicare si participare avem : non-participare, latent, provocator, participant, fals.

In functie de rolul victimei in cadrul actului infractional avem : victimele ideale, provocatoare, din imprudenta, simulate, imaginate si fara infractori.

Clasificare pe categorii infractionale : victime ale infractiunii de omor, ale infractiunilor de vatamare corporala, de viol, de talharie, de furt sau copii disparuti, maltratati fizic si sexual, persoane in varsta, femei maltratate, victime ale actului sexual si victime ale soferilor in stare de ebrietate.

7) I. Senzatiile : definitie si caracterizare generala

Senzatiile sunt procese psihice elementare prin care se semnalizeaza sub forma imaginilor simple primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor care actioneaza direct asupra analizatorilor.

Insusirile caracteristice pentru imagini primare sunt : intensitatea senzatiei (a stimulilor), calitatea senzatiilor (auditiva, vizuala, gustativa, cutanata), durata senzatiei (generata atata timp cat actioneaza si stimulul) si tonalitatea afectiva (legate de starile afective pe care ni le provoaca si care pot fi placute si neplacute).

II. Marturia judiciara : consideratii introductive

Se evidentiaza ideea aspectului dublu al marturiei. Subiectiv - capacitatea psihologica a subiectului de a depune marturie si obiectiv - proprietatea obiectului sau fenomenului de a forma obiectul marturiei. In legatura cu marturia si martorul trebuiesc avute in vedere :

a) testimonialitatea

b) memorabilitatea

c) fidelitatea

d) sinceritatea.

Problema depozitiei martorului in proces ridica o serie de chestiuni: erorile involuntare, retinerea martorilor de teama consecintelor, afacerile judiciare aranjate. Importanta cercetarii marturiei judiciare din perspectiva psihologiei judiciare este determinata de considerente de ordin cantitativ si calitativ.

Sarcina principala a organelor de ancheta in cadrul demersului judiciar o reprezinta reconstituirea sau restabilirea faptelor in care un rol de baza il detin relatarile sau depozitiile martorilor.

8. I. Adaptarea senzoriala : pragurile senzoriale si posibilitatea modificarii lor.

Prin adaptarea senzoriala intelegem modificarea sensibilitatii absolute (minime) si diferentiale a analizorilor in functie de durata si intensitatea actiunii stimulilor asupra receptorilor. Adaptarea se poate realiza in sensul cresterii sensibilitatii sau scaderii ei.

Legea pragurilor absolute si diferentiale. Prag absolut - intensitatea minima a stimularii care da o senzatie specifica. Sensibilitatea absoluta - capacitatea de a percepe stimulari cat mai slabe. Raportul dintre sensibilitatea absoluta si pragul absolut este invers proportional. Cantitatea de stimuli ce trebuie adaugata la stimulul care deja actioneaza pentru a avea o noua senzatie se cheama prag diferential. Sensibilitatea diferentiala se refera la capacitatea de a diferentia excitantii cat mai apropiati. Mecanismul fiziologic al diferentierii include limitarea procesului de iradiere in scoarta cerebrala prin inhibitie de diferentiere. Diferentierea intre doi excitanti se obtine prin intarirea unui excitant si neintarirea celuilalt.

II. Problematica psihologica a marturiei judiciare de buna credinta

Cauzele marturiilor judiciare de buna credinta dar false in continutul lor esential sunt de natura fiziologica sau psihologica - neintentionata, deci se impune cercetarea cauzelor alterarii (experimente, expertize, testari intersubiective, biodetectie).

In fiecare categorie de sarcini si tipuri comportamentale se poate vorbi de existenta unui stil specific stilul cognitiv evidentiat in caile de organizare si desfasurare a proceselor de perceptie si gandire indiferent de continutul lor informational concret (stilul analitic, sintetic, intuitiv, imaginistic si abstract).

Semnificatia stimulului are un rol important in perceptie. Psihologia sociala contemporana aduce o multitudine de fapte drept dovezi ca perceptiile sunt mijlocite de stereotipuri de ordin social ca valorile pe care le au monezile sau timbrele si influenteaza perceptia marimii si stralucirii obiectelor respective.

9. I. Functiile limbajului

Limbajul este procesul de comunicare intre oameni prin intermediul limbii.

Limbajul exercita un rol important in reglarea intregii activitati a omului. Pornind de la rolul limbajului in viata omului ii putem delimita mai multe functii :

- functia de comunicare sau transferare (fara de care nu este posibila cooperarea intre oameni)

- functia cognitiva ( se realizeaza cunoasterea lumii inconjuratoare de catre om)

- functia expresiva (de manifestare complexa a unor idei, imagini nu numai prin cuvinte dar si prin postura, mimica, gestica).

- functia simbolic - reprezentativa (de substituire a unor obiecte si fenomene prin formule verbale sau alte semne)

- functia persuasiva (urmareste influentarea celor din jur sa actioneze intr-o anumita directie).

- functia reglatoare (de determinare, conducere a conduitei altei persoanei si a propriului comportament)

- functia ludica sau de joc (presupunand asociatii verbale de efect, consonante, ritmica)

- functia dialectica - rezolutiva (de formulare si rezolvare a conflictelor si contradictiilor problematice).

- functia afectiva (emotiile exprimate spontan sau partial elaborate)

- functia practica (se realizeaza intr-un cadru situativ contribuind la inlesnirea conducerii sarcinii)

- functia denotativa (este vizat obiectul desemnat prin mesaj)

- functia conativa (accentul cade pe receptorul mesajului)

- functia poetica (are in vedere mesajul insusi)

- functia fatica (vizeaza fiabilitatea canalului de comunicare)

- functia metalingvistica (concentrarea mesajului asupra elementelor podului).

II. Domenii de aplicare practica a reactivarii informatiilor

Recunoasterea persoanelor din punct de vedere psihologic se pune pe baza imaginilor vizuale sau auditive solicitandu-se martorului recunoasterea dupa : infatisare, mers, vorbire, statura, miros, et.

Recunoasterea persoanelor dupa infatisare se face pe baza semnalmentelor individuale retinute de martori privind : talia, conformatia capului, trasaturi si expresii ale fetei, privirea, culoarea parului, pigmentatia pielii. Cele mai semnificative aspecte pentru identificare prezinta particularitatile anatomo - fiziologice : lipsa unui membru, ticuri, mers caracteristic, etc.

Tot la recunoasterea dupa infatisare se includ : descrierea imbracamintii, geanta, umbrela,etc. Statura reprezinta o caracteristica redusa ca valoare pentru identificarea persoanelor. Vocea si vorbirea pot suferi distorsiuni privind starile afective si intentia de a denatura.

Recunoasterea dupa miros (sofer, tigan), recunoasterea cadavrelor dupa trasaturile statice (fata, constitutie, semnalmente particulare - cicatrice, tatuaje, etc).

Recunoasterea dupa fotografie poata fi realizata dupa fotografii artistice care insa elimina semnele particulare prin retusare sau dupa instantanee care prezinta avantajul unei atitudini tipice sau dupa poze de identificare aflate in posesia organelor operative.

10) I. Clasificarea trebuintelor

Trebuintele sunt vitale pentru tot ceea ce este viu si dobandesc un caracter instinctiv pe parcursul filogenezei. Motivatia ca sursa energetica a activitatii umane isi are resursa primara in trebuintele omului.

In contextul procesului motivational prin trebuinta intelegem entitatea de natura biologic, fiziologica ce sta la baza motivatiei.

Prin trebuinta intelegem un ansamblu de resurse motivationale alcatuite din : trebuinte propriu-zise impulsuri motivationale, intentii, valente motivationale si tendinte motivationale.

Trebuintele primare sunt de doua feluri : trebuinte biologice sau organice (de foame, sete, sexual) si trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare).

Trebuintele secundare sunt de trei feluri :

- trebuinte materiale ( de confort, unelte, instrumente)

- trebuinte spirituale (de cunoastere, estetice, etice)

- trebuinte sociale (de comunicare, anturaj si integrare sociala, de cooperare.

II. Problematica psihologica a marturiei de rea credinta

Minciuna constituie o abatere de la adevar faptuita constient si cu o anumita intentie. Codul penal incrimineaza marturia mincinoasa alaturi de alte infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei cum sunt :

Denuntarea calomnioasa, nedenuntarea unor infractiuni, omisiunea sesizarii organelor judiciare, favorizarea infractorilor, arestarea nelegala si cercetarea abuziva. De obicei retragerea marturiei este provocata.

Invalidarea probei se realizeaza numai prin retractarea instantei cu explicatii de rigoare plauzibile. Daca martorul nu retracteaza va fi cercetat el neputand fi acuzat pentru un fapt daca nu a fost intrebat.

Criterii de verificare a marturiei judiciare :

- criteriul sursei marturiei

- criteriul pozitiei martorilor in raport cu partile din proces

- criteriul conditiei socio - morale si comportamentale

- criteriul interesului manifestat de martori fata de problematica probatiunii.

- criteriul bunei credinte in evaluarea marturiei.

11. I. Tipuri de temperament

Prin temperament intelegem caracteristicile dinamice si energetice ale comportamentului si activitatii psihice manifestate relativ continuu si dispunand de o mare stabilitate.

Tipul de activitate nervoasa superioara formeaza baza neurofunctionala a temperamentului

1.Tipul pasional (emotiv, activ, secundar)

2. Tipul coleric (emotiv, activ, primar)

3. Tipul nervos (emotiv, non-activ, primar)

4. Tipul sentimental ( emotiv, non-activ, secundar)

5. Tipul sangvinic (non-emotiv, activ, primar)

6. Tipul flegmatic (non-emotiv, activ, secundar)

7. Tipul apatic (non-emotiv, non-activ, secundar)

8. Tipul amorf (non-emotiv, non-activ, primar)

Tipul temperamental exercita o influenta determinanta asupra dinamicii intregului organism (puls, respiratie, digestie, etc)

II. Ancheta din perspectiva psihologiei

Ancheta ca relatie interpersonala se poate defini ca o investigatie efectuata de catre anchetator desfasurata sistematic si organizata stiintific in vederea culegerii de date de informatii despre o fapta antisociala apoi a prelucrarii si verificarii acestora pentru a lamuri imprejurarile in care fapta s-a produs si pentru a stabili raspunderile.

Un aspect deosebit de important pentru activitatea de anchetator il constituie faptul ca in orice demers pe care il intreprinde anchetatorul trebuie sa plece de la principiul prezumtiei de nevinovatie care, desi ii ingreuneaza munca obligand-o la rigoare, asigura in primul rand obiectivitatea rezultatelor acesteia.

In acest context se impune crearea unui climat destins, eliminarea din conduita anchetatorului a unor gesturi de nervozitate, ridicarea tonului, etc.

12. I. Formele limbajului

Limbajul este procesul de comunicare intre oameni prin intermediul limbii. Limbajul exercita un rol important in reglarea intregii activitati a omului.

Limbajul reprezinta o matrice interna pe care se structureaza intreaga organizare psihica a individului, incepand cu procesele senzoriale si terminand cu modelele conceptuale si subsistemele atitudinale ale personalitatii.

Distingem doua forme ale limbajului : extern si intern. Limbajul extern este perceput de interlocutor si asigura comunicarea interumana. Limbajul intern este direct implicat in desfasurarea gandirii si are un rol cognitiv si dereglare a activitatii.

Limbajul extern este de doua feluri : limbajul oral (vorbirea: limbajul dialogat si limbajul monologat) si limbajul scris (care trebuie exprimat prin semne scrise cu o redare coerenta prin respectarea regulilor gramaticale si sublinierea ideilor principale prin urmarirea unui fir logic).

Limbajul intern prezinta mai multe forme, desfasurandu-se in sfera launtrica mintala :

a. forma automatizata (desfasurata in baza deprinderii)

b. forma pasiva (implicata in ascultare si intelegere)

c. forma anticipativa (prin care se planifica vorbirea orala sau scrierea)

d. vorbirea interna (ca modalitate relativ desfasurata de limbaj intern).

II. Ancheta ca relatie interpersonala

Ancheta ca relatie interpersonala se poate defini ca o investigatie efectuata de catre anchetator desfasurata sistematic si organizata stiintific in vederea culegerii de date de informatii despre o fapta antisociala apoi a prelucrarii si verificarii acestora pentru a lamuri imprejurarile in care fapta s-a produs si pentru a stabili raspunderile.

Ancheta este o relatie interpersonala de tip social care reuneste doua persoane cu interese contrare :

un anchetator care cauta sa dezvaluie un adevar si un anchetat care in marea majoritate a cazurilor cauta sa-l acopere, sa-l ascunda ori macar sa-l prezinte intr-o maniera care sa delimiteze cat mai mult consecintele care ar urma sa decurga.

In relatiile anchetator - anchetat indiferent daca acesta din urma este invinuit (sau inculpat), martor sau persoana nevinovata, mijlocul principal de interactiune il constituie convorbirea. Aceasta trebuie privita ca un proces deosebit de complex, ca un demers anevoios, ca o stare conflictuala, profund tensionata in care pe de o parte se incearca obtinerea de informatie cat mai veridica pe de alta retinerea ori denaturarea acesteia si in care esecurile sunt posibile si de o parte si de alta.

13. I. Imaginatia ca proces psihic

Imaginatia este un proces psihic cognitiv, complex de elaborare a unor imagini si proiecte noi, fara un corespondent in realitate, pe baza combinarii, recombinarii si transformarii datelor experientei anterioare.

Imaginatia este experimentarea mentala, spiritul orientat spre previziunea apropierilor sau excluziunilor, pe care are puterea de a le prezenta inainte de a le justifica. Imaginatia este strans legata de toate celelalte procese psihice. Procesele senzoriale de cunoastere precum si memoria au rolul de a-i furniza material si de a-i pastra sau reactualiza produsele. Imaginatia nu poate fi redusa nici la perceptie nici la memorie ea fiind o reconstructie inauntrul gandirii ca o latura absolut necesara a acesteia, iar gandirea se articuleaza intr-o zona centrala a campului imaginativ si serveste drept mijlocitoare, sustinatoare a produselor imaginative.

II. Personalitatea anchetatorului

Calitatile anchetatorului se pot grupa in trei categorii :

a. calitati tinand de nivelul general de pregatire ( care presupune ca el trebuie sa cunoasca temeinic legislatia in vigoare, sa aiba o vasta si profunda cultura profesionala si generala)

b. calitati psihointelectuale (in primul rand gandirea care trebuie sa se distinga prin claritate, profunzime, rigoare si sa se bazeze pe un dezvoltat spirit critic perspicacitate si o mare putere de discernamant, sa deosebeasca usor realul de ireal, semnificativul de nesemnificativ intr-o relatare si sa patrunda si aprecieze faptele la justa lor valoare; o memorie buna si integritate senzoriala).

c. calitati de ordin moral afectiv (echilibrul emotional ce sta la baza unor calitati educabile absolut necesare reprezentate de tact, rabdare toleranta, disponibilitatea de a asculta, stapanirea de sine, atitudine nedusmanoasa fata de cel anchetat).

I. Clasificarea aptitudinilor

Aptitudinile sunt insusiri fizice si psihice relativ stabile care constituie conditii necesare pentru ca individul uman sa efectueze cu succes un anumit gen de activitate.

Insusirile (fizice si psihice) de care depinde succesul intr-un mare numar de activitati sociale se numesc aptitudini generale (spiritul de observatie, distributia atentiei).

Insusirile (fizice si psihice) de care depinde succesul intr-un domeniu restrans de activitate sociala se numesc aptitudini speciale ( pentru chimie, fizica, arte plastice), aptitudini scolare sau de invatare, profesionale sau vocationale.

Orice aptitudine actioneaza ca o unitate dinamica in care sunt implicate cele mai variate trasaturi ale personalitatii, motivatia, trasaturile afectiv - volitionale, orientarea axiologica, etc. Imbinarea specifica a mai multor aptitudini intr-o structura exceptionala care asigura o reusita creatoare activitatii formeaza talentul (un ansamblu de aptitudini care se intrepatrund si se influenteaza reciproc, asigurand performante remarcabile, unice. Geniul este expresia unor aptitudini superlative, complex imbinate si cu eficienta inegalabila, incomparabila cu tot ceea ce a creat omenirea pana la o anumita etapa.

II. Manifestari negative intalnite in conduita anchetatorului

- multumirea de sine generata de increderea exagerata in propriile calitati si in experienta proprie

- ruperea contactului cu elementele teoretice sau de noutate din profesiune

- instalarea stereotipurilor, automatismelor si spiritului rutinier

- amplificarea nefondata a unor date

- modul uneori absent sau defectuos de a formula intrebarile

- impertinenta

- aroganta sau chiar vulgaritatea in relatiile cu persoanele anchetate

15. I. Motivatia. Definitie si caracterizare generala

Motivatia este fenomenul psihic strans legat de activitatea umana, de comportarea si conduita omului, activitate conditionata de un ansamblu de factori ce actioneaza in mod corelat in organizarea, desfasurarea si finalizarea activitatii. Omul ca sistem deschis realizeaza cu mediul ambiant toate cele trei genuri de schimburi posibile : substantiale, energetice si informationale. Efectuarea acestor schimburi nu are un caracter facultativ si nu ramane exterioara fata de organizarea si functionarea organismului si a personalitatii umane.

Activitatea umana pentru a fi desfasurata are nevoie de o sursa energetica de activare, de stimulare si sensibilizare selectiva si imbold, care in ansamblu desemneaza motivatia.

II. Metode si instrumente de investigatie utilizate in psihologia judiciara

Prin metoda intelegem ansamblul mijloacelor de cercetare prin intermediul carora ne propunem cunoasterea unui obiect, fenomen, proces determinat si care constituie scopul mijloacelor noastre.

Metoda este o strategie de lucru in cunoasterea realitatii si un program ce regleaza o succesiune de operatii in vederea atingerii unui anumit rezultat.

1. dupa criteriul temporal avem: metode transversale si metode longitudinale

2. dupa reactivitate - gradul de interventie a cercetatorului asupra subiectului de studii, metode experimentale, ancheta, metode de observatie.

3. dupa numarul unitatilor - metode statice si metode cazuistice.

4. dupa locul ocupat in procesul de investigatie avem : metode de culegere a informatiei, metode de prelucrare  a informatiei si metode de interpretare a datelor cercetarii, metode comparative, interpretative.

Exemple instr. : tehnica, observatia, experimentul, testul psihologic, ancheta psihologica, chestionarul, interviul.

16). I. Ramurile psihologiei si rolul lor pentru activitatea practica

Psihologia umana vizeaza cu precadere doua obiective distincte :

1. obiective cu caracter conceptional - teoretic care apartin psihologiei generale

2. obiective cu caracter practic - aplicativ care apartin psihologiilor de ramura.

Clasificarea dupa sfere largi de cuprindere grupeaza ramurile astfel :

- grupa ramurilor care vizeaza sfera normalitatii care include : psihologia varstelor, psihologia scolara si educationala, psihologia muncii, psihologia manageriala, psihologia inginereasca, psihologia judiciara, psihologia economica, psihologia comerciala, psihologia militara, psihologia sportului, psihologia creatiei.

- grupa ramurilor care vizeaza sfera handicapatilor : psihologia deficientelor fizice si a deficientelor senzoriale cu subramurile acesteia : tiflologie, subdologie, oligofrenologie, logopedie.

- grupa ramurilor care se adreseaza sferei patologicului : psihopatologia, psihologia medicala, psihologia clinica.

II. Biodetectia judiciara

Biodetectia judiciara este un procedeu care respecta integral onoarea, demnitatea, integritatea fizica si psihologica a persoanelor testate, valorile juridico-morale consacrate prin Constitutia Romaniei.

Metoda este in slujba adevarului si justitiei, se bazeaza pe respectarea prezumtiei de nevinovatie si se integreaza in conceptia Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Biodetectia judiciara nu-si poate valorifica potentialul stiintific decat lucrand cu subiecti sanatosi medicali care nu au fost maltratati nici fizic, nici psihologic, de asemenea nu au fost supusi unei anchete excesive care sa-i fi adus intr-o stare de oboseala psihologica.

Un rol insemnat revine biodetectiei judiciare in identificarea autorilor necunoscuti. Componenta psihologica a biodetectiei judiciare : examen medical - sistemul cardio - vascular, sistemul respirator, neuropsihiatrie si psihologic dupa care pacientul poate fi supus examenului cu Poligraful.

Se cere acordul subiectului fata de testare si se face instructajul. Se precizeaza obligatia subiectului de a raspunde numai cu Da si Nu, de a nu face nici o miscare, de a nu incerca sa denatureze rezultatele prin diferite eforturi de autocontrol si de a fi linistit. Executarea testelor, formularea intrebarilor ce vor fi folosite constituie partea critica a acestui experiment.

17. I Memoria si specificul ei ca proces psihic cognitiv

Memoria reclama in mod obligatoriu mentinerea si pastrarea in timp mai indelungat a sistemului de imagini perceptive ale obiectelor inconjuratoare - inchegarea unui sistem trainic de atitudini, sentimente, opinii, etc. si reactualizarea lor pentru a fi obiectivate.

Procesele principale care compun memoria sunt : fixarea, pastrarea si actualizarea.

1. Fixarea - este procesul prin intermediul caruia se intipareste si se depoziteaza la nivelul mecanismelor nervoase centrale informatiile, cunostintele, imaginile obiectelor inconjuratoare, actele operationale, etc.

2. Pastrarea - se refera la durata de timp in limitele careia materialul fixat anterior se pastreaza, mai mult sau mai putin nealterat, in capul subiectului.

3. Reactualizarea - este acea operatie la care recurge ori de cate ori trebuie sa efectuam un anumit act de comportament sau sa rezolvam o sarcina pe baza experientei anterioare, si acest lucru il facem in mod curent, pentru ca chiar daca ni se da o sarcina relativ noua pe care nu a mai intalnit-o pana atunci, exploram bagajul cunostintelor si deprinderilor fixate in experienta anterioara, cautand sa gasim acolo un punct de sprijin care sa ne ajute sa dezlegam sarcina sau problema respectiva. Reactualizarea apare permanent si se intrepatrunde cu celelalte doua procese fixarea si pastrarea.

II. Procesul socializarii individului uman

Prin socializare se intelege procesul prin care individul este pregatit pentru viata sociala : etapele prin care omul asimileaza limba, valorile, normele si metodele de conduita, isi insuseste obiceiurile si cultura ambiantei sociale in care s-a nascut, traieste si se dezvolta. Socializarea are doua functii principale :

transmiterea culturii de la o generatie la alta

formarea si dezvoltarea personalitatii.

Procesul prin care individul este prelucrat social parcurge cateva etape semnificative :

1. etapa copilariei (intre 1 si 12 ani care se imparte in doua subetape : 1-8 ani si 8-12 ani)
2. etapa preadolescentei (se desfasoara intre 12-15 ani )
3. etapa adolescentei (se deruleaza intre 15-18 ani)
4. etapa tineretii ( se scurge pana in jurul varstei de 35 ani)
5. etapa maturitatii (se desfasoara pana dupa varsta de 55-60 ani)
6. etapa senectutii ( in care functiile fizice, psihice si sociale ale individului uman regreseaza)

18. I. Particularitati de ansamblu ale caracterului

Caracterul este o componenta esentiala a personalitatii si rezulta din integrarea in anumite modalitati de orientare si conduita a intregii experiente de viata. Unitatea caracterului se exprima in profilul nostru moral totdeauna acelasi, in conduita care in mod statornic se calauzeste dupa aceleasi obiective superioare ( integritatea si expresivitatea).

Sub raportul comunicativitatii se disting : extravertii si introvertii. Primii au tendinta de a-si obiectiva toate trairile, sunt expansivi, vorbareti. Secunzii sunt interiorizati, taciturni, ascunsi.

Caracterele emotive ajung, in extrem la sentimentalism. Volitivii sunt oameni de actiune lucizi si realisti. Intelectivii sunt inclinati spre analiza, sunt chibzuiti, uneori teoreticieni.

Originalitatea caracterului care este o calitate implicata a structurii caracterului nu are nimic comun cu originalitatea cautata, cu recurgerea la mijloace artificiale, tipatoare, pentru a te afirma. Sunt originale caracterele unitare, bine inchegate, expresive si viu definite. Adevarata originalitate a caracterului presupune naturaletea, firescul atitudinilor. Perfectia adevarata se aseamana prin echilibrul sau cu banalitate. Bogatia de caracter rezulta din multitudinea de interese, aptitudini, sentimente superioare care leaga pe om de realitatea sociala. Plasticitatea relativa a caracterului se refera la capacitatea de a inlatura unele trasaturi de o insemnatate particulara. Puterea sau taria de caracter este o particularitate care decurge din toate insusirile de caracter amintite mai sus si se exprima prin capacitatea omului de a se comporta conform principiilor sale, de a ramane pe pozitia sa, chiar daca viata ii este amenintata, atunci cand nutreste convingerea in justetea pozitiei sale.

II. Agentii socializarii si integrarii psihosociale

Familia poate fi o influenta negativa in procesul socializarii oferind premise pentru comportamente deviante. De asemenea prin climatul educational se influenteaza educatia pozitiva sau negativa a comportamentului.

Climatul familial hiperautoritar poate fi o atitudine bine intentionata sau autoritara si agresiva (tatal dominator, tatal tiran, tatal demisionar). Datorita climatului familial hiperpermisiv se poate ajunge la o exacerbare a Eului, ingamfare, de a-si impune vointa semenilor devenind capriciosi si incapatanati.

Climatul familial conflictual poate duce la agresivitate fizica, alungarea de la domiciliu, existenta unor relatii adulterine, fuga de acasa, etc. Scoala joaca un rol major in socializarea si integrarea psihosociala (abandonul scolar, fuga de la scoala, esecurile scolare, sentimentul de frustrare, colectivele de elevi neformate duc la insusirea primilor pasi spre infractionalitate.

Grupul de prieteni reprezinta un important agent prin intermediul caruia tanarul isi evidentiaza trasaturile de personalitate (unele grupuri pot deveni grupuri cu activitate infractionala - "bande".

Colectivul de munca constituie unul dintre agentii in masura sa contribuie in cel mai inalt grad la realizarea socializarii si integrarii socio - profesionale.

Mijloacele de informare si comunicare detin un rol cheie in procesul socializarii si integrarii psihosociale (mass-media si in special video - violenta).

19. I. Etapele formarii deprinderilor

Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii, constient elaborate, prin exercitii fara control permanent.

Formarea deprinderilor este un proces plurifazic in care se disting cateva etape fundamentale :

a. etapa preliminara are loc familiarizarea subiectului cu actiunea sau cu continutul deprinderilor. In aceasta etapa incercarile solicita eforturi mari, iar greselile sunt frecvente.

b. etapa invatarii analitice : actiunea este descompusa si invatata pe parti predominand controlul verbal al actiunii. Rolul principal revine exersarii.

c. etapa organizarii si sistematizarii : partile invatate separat, in faza anterioara se unifica intr-o structura unitara odata cu eliminarea greselilor.

d. etapa sintetizarii si automatizarii : integrarea elementelor este deplina, actiunea se desfasoara cu fluenta, atentia se orienteaza spre ansamblul activitatii si nu spre actele componente.

e. etapa perfectionarii deprinderii : se caracterizeaza printr-un grad inalt de stabilitate si flexibilitate. Se realizeaza includerea deprinderilor in contextul mai larg al activitatii, exersarea ei in conditii firesti, demonstrarea valorii ei practice.

In formarea deprinderilor intervin o serie de factori personali : interes pentru activitate exersata, atitudinea afectiva pozitiva, prezenta unor aptitudini speciale, stapanirea cunostintelor necesare. Formarea deprinderilor poate prezenta evolutii variate reprezentabile grafic printr-o curba care sa inregistreze fie efectul pozitiv al exersarilor, fie scaderea numarului de erori.

II. Relatiile interpersonale

Relatiile interpersonale reprezinta interactiunea directa, manifestata intre doua sau mai multe persoane prin care in mod reciproc ele isi influenteaza comportamentul. O mare parte a relatiilor interpersonale sunt reglementate, institutionalizate si au un caracter oficial, altele sunt neinstitutionalizate si au un continut informal. In cadrul relatiilor interpersonale interactiunea este insotita intotdeauna de o componenta afectiva, emotionala de incercare de transpunere in situatiile celorlalti, de un efort de descifrare si anticipare a propriilor lor stari sufletesti.

Printre cele mai de dorit atribute ale unui bun cunoscator al celorlalti amintim : experienta, similaritatea, inteligenta, autocunoasterea si autointuitia, abilitatea si adaptabilitatea sociala, detasarea, relatiile din cadrul colectivelor de munca (oficiale si neoficiale), rata natalitatii, starea civila, mobilitatea sociala si urbanizarea si religia.

20. I. Felurile imaginatiei

Imaginatia este un proces psihic cognitiv complex de elaborare a unor imagini si proiecte noi, fara un corespondent in realitate, pe baza combinarii, recombinarii si transformarii datelor experientei anterioare.

Imaginatia involuntara - visul din timpul somnului : in acest caz avem de a face cu o imbinare haotica ori stereotipa a imaginilor care apar in somnul paradoxal prin actiunea unor stimuli externi sau interni. Visul poate avea un caracter fabulatoriu, caracter scenic, caracter coerent sau incoerent. Reveria este o forma pasiva a imaginatiei si se realizeaza fara controlul realitatii practice si vizeaza satisfacerea fictiva a unor aspiratii, planuri, dorinte si tendinte fanteziste reducand astfel tensiunea interna psihica generata de ele.

Imaginatia voluntara

- imaginatia reproductiva - este o forma activa, constienta si voluntara constand in construirea mintala a imaginii unor realitati existente in prezent sau in trecut dar care nu pot fi percepute direct. Este foarte importanta pentru invatare.

- imaginatia creatoare - presupune crearea noului atat in raport cu experienta psihologica personala cat si in raport cu experienta sociala (arta, stiinta, tehnica si literatura).

Visul de perspectiva se realizeaza in stare de veghe a individului, este activa, voluntara si dirijata spre infaptuirea unor proiecte si planuri in acord cu posibilitatile subiectului si conditiile sociale.

II. Probleme psihologice privind delicventa juvenila

Delicventa juvenila reprezinta ansamblul abaterilor si incalcarile de norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de minori pana la 18 ani.

- pana la 14 ani nu raspund penal .

- intre 14-16 ani raspund limitat si numai daca se stabileste existenta discernamantului

- intre 16-18 ani raspund in fata legii avand discernamant

Delicventa juvenila ca forma a deviantei constituie un fenomen complex care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala. Aceste fenomene caracterizeaza incalcarea normelor care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana.

Actele infractionale ale minorului se datoreaza de fapt greselilor facute de un educator decat unei motivatii antisociale, el dorind de fapt sa evadeze dintr-un mediu familial dezorganizat sau sa scape de un stil de educatie carentat, marcat de excesele sanctionatorii sau de indiferenta totala fata de problemele sale.

O sistematizare a comportamentelor delicvente se concretizeaza in urmatoarea tipologie:

- comportamentul antisocial accidental sau ocazional

- comportamentul predelictual

- comportament delictual propriu-zis

- comportament infractional patologic.

Fenomenul delicventei juvenile constituie obiectul mai multor discipline si implicit sunt avansate conditionari si determinari cauzale multiple (nevrotism, depresie, sentiment de insecuritate, etc).

21. I. Perceptia. Definitie si caracterizare generala

Perceptiei ii revine un rol deosebit in reglarea raporturilor omului cu lumea considerata ca mediu existential, asupra comportamentului si avand impact nu numai cu lumea in sine ci si modul in care este perceputa de el aceasta lume. Perceptia se va desfasura si realiza pe coordonate diferite nu numai in functie de valorile fizice ale obiectului ci si de coeficientul de complexitate si de pregatire a personalitatii subiectului receptor.

Perceptia este influentata atat de factori externi cat si de factori interni. Ca factor extern avem in vedere raporturile spatio-temporale, dimensiunile campului perceptiv, gradul de discriminabilitate, prezenta unor variabile aleatorii care pot relativiza procesul de constituire a imaginii perceptive, ii pot imprima un caracter fragmentar si fluctuant.

Perceptia depinde de structura de ansamblu a personalitatii avand in vedere in primul rand structura socio-culturala, experienta anterioara, componenta profesionala, trebuintele si interesele sale care contribuie la elaborarea unei anumite maniere personale in perceperea lucrurilor si a modului de actiune cu ele.

Imaginea perceptiva prin calitatile sale indeplineste o functie informationala specifica si are un rol reglativ deosebit pentru activitate. Perceptiile auditive, vizuale si tactilo - kinestezice sunt absolut indispensabile pentru realizarea vorbirii, citirii si scrierii.

II. Orientari in profilaxia comportamentului deviant al minorilor

Delicventii minori prezinta un tablou comportamental complex pe fondul unei structuri a personalitatii dezarmonice, neechilibrate, cu o serie de componente serios afectate cum sunt cele : motivational - afective, atitudinal - relationale, volitional - caracteriale, prin maturizare afectiva si sociala, rezistenta redusa la frustrare, valoare crescuta a agresivitatii si ostilitatii, sunt trasaturi ce completeaza profilul psihologic comportamental al delicventilor minori.

Daca in familie sunt prezente agresivitatea, alcoolismul, promiscuitatea morala si sexuala este foarte putin probabil ca un copil crescut aici sa nu cada victima delicventei juvenile. La nivel micro - social se impune revitalizarea functiilor de baza ale institutiilor sociale cu rol educativ si de control social, in primul rand ale familiei, scolii, intreprinderii, clubului de tineri. Se impune adoptarea unor masuri de stimulare economica a familiilor cu dificultati financiare care au in crestere sau intretinere copii minori si tineri. Reinfiintarea si reinstitutionalizarea serviciului de asistenta sociala pentru protectia si ocrotirea familiei si adolescentului cu probleme de adaptare si comportare sociala a unor grupuri de lucru specializate in astfel de cauze.

Masuri psihopedagogice pentru inlaturarea factorilor negativi, masuri socioprofesionale pentru inlaturarea inadecvatilor, masuri medico-psihologice si psihiatrice pentru depistarea si inlaturarea unor cauze cu continut patologic si masuri juridice speciale (elaborarea unei noi legislatii a muncii pentru tineri, a unui nou cadru al dreptului familiei tinere, cat si a unui cod moral si penal pentru faptele savarsite in perioada minoritatii), reeducarea lor pentru restructurarea personalitatii prin internarea intr-un institut medical educativ, incredintarea si internarea intr-o scoala speciala de munca si reeducare.

22. I. Componentele structurale ale caracterului

Caracterul este o componenta esentiala a personalitatii si rezulta din integrarea in anumite modalitati de orientare si conduita a intregii experiente de viata. Caracterul constituie nucleul personalitatii in el manifestandu-se esenta sociala a omului si valoarea lui morala.

Caracterul a fost considerat ca specific psihic si comportamental al individului, ca o suma de insusiri complexe ce deosebesc pe un om de altul, ca un portret psihologic individual, relativ stabil si definitoriu pentru om. Prin ponderea lui in structura personalitatii caracterul are un rol esential in punerea in valoare a laturilor acesteia.

Caracterul nu este o suma de atitudini ci un mod de interactiune a atitudinilor, de interdependenta si de intrepatrundere a lor indicat prin corelarea atitudinilor si totodata relevat prin contrarietatea ca lege fundamentala a alcatuirii caracterului ca atitudine sa existe doua cate doua una opusa alteia : sever si tolerant, indraznet si fricos, supus si nesupus, darnic si zgarcit, sincer si nesincer.

Trasaturile de caracter se divid in : comune si individuale (dispozitii personale) care se impart la randul lor in :

1. cardinale, definitorii pentru om (una sau doua)

2. centrale, deci foarte puternice, mereu active (de ordinul zecilor)

3. secundare si de fond (sute si mii).

II. Problematica psihologica a privarii de libertate

O forma aparte a restrangerii libertatii o reprezinta reactia sociala fata de persoanele care incalca legea penala si se refera indeosebi la pedeapsa cu privare de libertate intr-un loc de detentie. Principalele probleme privind pedepsirea cu privare de libertate a persoanelor care au incalcat legile si normele de convietuire sociala sunt legate de institutiile specializate in aceasta directie, precum si de terapia administrata infractorilor in aceste institutii.

1. Regimul de detentie in comun face posibila organizarea activitatii de munca si permite actiuni educative atat la nivelul grupurilor de detinuti cat si la nivelul indivizilor.

2. Regimul de detentie celular in care detinutii sunt izolati si ziua si noaptea permitand o buna supraveghere totusi are efecte distructive asupra personalitatii detinutilor.

3. Regimul de detentie semicelular in care detinutii sunt izolati doar pe timpul noptii, ziua lucrand in grupuri si avand consemnul sa pastreze tacerea.

4. Regimul progresiv reprezinta o combinatie a primelor trei si consta in trecerea progresiva de la unu la trei in functie de dovezile de indreptare.

Principala functie a penitenciarului trebuie sa fie prevenirea recidivei si resocializarea delicventilor. Inchisoarea imbinand actiunile de constrangere cu cele de reeducare.

23. I. Calitatile atentiei

Atentia este un fenomen, o stare, ea nu are un continut reflectoriu propriu si ca atare nu constituie un proces psihic ci un act psihic. Atentia este proprietatea activitatii psihice de orientare selectiva si consta in organizarea, reglarea si autoreglarea energiei psihice.

Atentia are urmatoarele calitati mai importante : volumul, stabilitatea, gradul de concentrare, distributivitatea si comutarea.

Volumul atentiei - consta in numarul de obiecte sau fenomene care pot fi cuprinse simultan in campul reflectarii (puncte, figuri, cifre, litere, etc).

Stabilitatea atentiei - consta in mentinerea de durata a orientarii si concentrarii asupra aceluiasi obiect sau asupra aceleiasi activitati.

Gradul de concentrare al atentiei - are un inteles relativ de obicei nefiind vorba despre concentrarea asupra unuia si aceluiasi element, ci despre concentrarea asupra unui obiect caruia i se va observa succesiv insusirile, despre concentrarea gandirii asupra elementelor unei probleme, despre concentrarea in desfasurarea unei actiuni practice.

Distributivitatea - este calitatea atentiei de a se orienta concomitent asupra mai multor activitati referindu-se la posibilitatea desfasurarii simultan a acestora.

Comutarea atentiei - nu trebuie sa fie redusa la distragerea atentiei. Ea consta intr-o schimbare a orientarii in raport de necesitatile activitatii ce se desfasoara sau de noi necesitati.

II. Fenomenele psihoindividuale si psihosociale in situatie de detentie

Regimul penitenciar statueaza obligatia condamnatilor de a presta o munca utila - daca sunt apti pentru aceasta; respectarea de catre detinuti a disciplinei muncii si a ordinii interioare a locurilor de detinere; stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati. Se mai asigura separatia infractorilor dupa : sex, varsta, natura infractiunii, starea de recidiva, durata pedepsei si dupa receptivitatea la munca de reeducare ca baza a diferentierii tratamentului aplicat si premisa individualizarii regimului de detentie.

Sub aspect psihologic cele mai frecvente reactii psihice in situatiile de izolare severa si indelungata sau dovedit a fi starile de nesiguranta si anxietate, tulburari ale sistemului psihomotor, aparitia halucinatiilor auditive si vizuale, cresterea substantiala a agresivitatii. Din punct de vedere psihosocial s-au relevat elemente de alienare si disfunctionalitati socio-afective cu semenii, aparute in urma reducerii sau inchiderii fluxului informational cu exteriorii. La persoanele la care izolarea a fost indelungata sau constatat dificultati de readaptare la mediul social, familial si profesional.

Arestatul fie ca se inchide in sine, fie ca manifesta comportamente agresive, actionale sau de limbaj trecand usor de la o extrema la alta.

24. I. Felurile aptitudinilor

Aptitudinile sunt insusiri fizice si psihice relativ stabile care constituie conditii necesare pentru ca individul uman sa efectueze cu succes un anumit gen de activitate.

Aptitudinea este o insusire psihica care asigura realizarea cu succes a diferitelor activitati si nu orice insusire psihica indiferente de rolul si finalitatea ei. Aptitudinea dispune de un mare grad de organizare si functionalitate care permite realizarea deosebita a activitatii. Bazandu-se pe cunostinte, deprinderi, motivatii, fara a fi o simpla suma a acestora, asigura realizarea activitatii la un nivel calitativ superior. Aptitudinile trebuie sa fie interpretate dupa particularitatile laturii personale, a modului de ajungere la produs (viteza, durata, noutatea procedeului utilizat, etc).

Sunt considerate ca fiind sisteme operationale superior dezvoltate si eficiente care implica relationarea si interactiunea reciproca ceea ce permite compensari si eficienta crescuta.

II. Detinutul primar si cel recidivist

Infractorul depus pentru prima data in penitenciar poate fi considerat traumatizat din punct de vedere psihologic. Formele de adaptare ale detinutului la regimul de detentie sunt : adaptarea prin agresiune, adaptarea prin retragere, adaptarea prin consimtire, adaptarea prin integrare. In mediul carceral pot aparea urmatoarele comportamente : refuzul hranei, tatuajul, automutilarile, etc.

Detinutii recidivisti pot fi clasificati dupa anumite criterii :

- gradul de periculozitate a infractiunilor savarsite

- frecventa recaderii in stare de recidiva

- dificultatile pe care le ridica in procesul de reeducare si reintegrare sociala.

In functie de frecventa recaderii in starea de recidiva pot fi clasati in :

- recidivisti ocazionali (se afla prima data in stare de recidiva)

- multirecidivisti din care distingem :

- infractori din obisnuinta

- infractori de profesie

- infractori din tendinta.

25. I. Deprinderile si rolul lor in activitatea umana

Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii, constient elaborate, prin exercitii fara control permanent.

Deprinderile au la baza mecanismelor fiziologice constituite ca sisteme mai mult sau mai putin complexe de legaturi nervoase temporare sau stereotipuri dinamice elaborate si consolidate prin exercitii. Deprinderile sunt prezente in orice fel de activitate umana. Cu cat o activitate prezinta un grad de complexitate mai ridicat cu atat numarul deprinderilor antrenate este mai mare punandu-se in evidenta ideea ca in orice domeniu de activitate performantele se obtin prin eforturi si exercitii indelungate pentru dobandirea deprinderilor care stau la baza desfasurarii la un nivel superior a oricarei activitati.

Deprinderile formate si cele in curs de elaborare se influenteaza reciproc in sens pozitiv sau negativ. Interactiunea deprinderilor are un caracter pozitiv cand deprinderile mai vechi contribuie la formarea si consolidarea deprinderilor mai noi realizandu-se prin transfer unele din componentele vechilor deprinderi fiind incluse in actiunile noi, in curs de automatizare.

II. Cauzele recidivismului

Cauzele care stau la baza proliferarii recidivismului sunt grupate in doua categorii: obiective si subiective.

Cauzele obiective - inegalitatile in sfera repartitiei valorice materiale nejustificate prin prisma eforturilor, impostura, agoniseala pe cai ce ocolesc legea, coruptia, cu toate efectele ei destabilizante in planul unei conduite moral - juridice normale atrag dupa sine o anumita degradare a moravurilor (pornografie, prostitutie, droguri, violenta, etc). deficiente de scolarizare, conditii precare de educatie si relatii sociale si familiale deteriorate, modul de viata parazitar, consumul de alcool sunt rezultate ale lipsei de educatie sau ale unei educatii gresite care alimenteaza fenomenul infractional si recidivismul.

Cauze subiective - capacitatea intelectuala insuficient dezvoltata si rezistenta scazuta la efort socialmente organizat, instabilitatea emotionala generata de carente educationale duc la fragilitatea Eului, inadaptarea sociala si lipsa aprofundarii consecintelor actelor comise in contextul exacerbarii sentimentului de insecuritate pe care individul cauta sa-l suprime, duplicitatea conduitei, dezechilibrul afectiv - existential (patimi, vicii, perversiuni), falsa perceptie a circumstantelor sociale, subaprecierea pronuntata a riscului, inclinatia latenta spre agresivitate pe un fond psihopat, excitabilitatea si impulsivitatea crescuta, autocontrolul aptitudinal si actional, toleranta scazuta fata de semeni in conditii de frustrare, datorata neincrederii in cei investiti cu autoritate si increderii nelimitate in schimb, fata de cei care fac parte din grupul infractional, tulburari care se adreseaza exclusiv afectivitatii atitudine critica perceptiv senzoriala si mai ales reflexiva fiind pur si simplu paralizata.

26. I. Caracterul : definitie si caracterizare generala

Caracterul este o componenta esentiala a personalitatii si rezulta din integrarea in anumite modalitati de orientare si conduita a intregii experiente de viata. Caracterul constituie nucleul personalitatii in el manifestandu-se esenta sociala a omului si valoarea lui morala.

Caracterul a fost considerat ca specific psihic si comportamental al individului, ca o suma de insusiri complexe ce deosebesc pe un om de altul, ca un portret psihologic individual, relativ stabil si definitoriu pentru om.

In formarea caracterului, neindoielnic, decisive sunt imprejurarile de viata, drumul concret pe care il strabate individul in viata sa, modelele umane pe care le-a intalnit, relatiile in care s-a angajat, actiunile pe care le-a indeplinit. Caracterul poate fi utilizat in doua acceptiuni : extinsa si restransa.

In acceptiunea extinsa caracterul este o schema logica de organizare a profilului psihosocial general al personalitatii, considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice ca :

a. conceptia generala despre lume si viata

b. sfera convingerilor si mentalitatilor

c. continutul aspiratiilor si idealurilor

d. continutul si calitatea actiunilor

e. stilul de activitate .

Intr-o acceptie mai larga sau mai restransa ceea ce se impune ca esential este proprietatea sa de sistem valoric si autoreglabil, de ansamblul organizat si structurat de trasaturi care se structureaza in ontogeneza in contact cu realitatea sociala complexa si variata imprimand note specifice individului ca membru al societatii.

II. Aspecte ale reeducarii si reintegrarii delicventilor

Reeducarea reprezinta un sir riguros de evenimente orientate catre reconstructia morala a detinutului. Un element definitoriu pentru procesul de reeducare il constituie stabilirea precisa a obiectivelor reeducarii. Obiectivul central al resocializarii se refera la actiunile de dezintegrare a sistemului de valori al detinutului, crearea unui dezechilibru esential la nivelul personalitatii celui condamnat, implantarea normelor si valorilor acceptate dezvoltate pe plan social.

Reeducarea urmareste ameliorarea tendintelor reactive, perfectionarea aptitudinilor pozitive, restructurarea motivatiei si schimbarea atitudinilor infractorilor aflati in stare de detentie.

In acest caz se utilizeaza metode chirurgicale si neurochirurgicale pentru perfectionarea aptitudinilor, metode pedagogice, medicale, pentru reconstructia motivationala, psihoterapia rationala si psihanaliza.