Visele ca stari de constiinta modificata

VISELE CA STARI DE CONSTIINTA MODIFICATA

Invaluit multa vreme in mister, superstitie si fantezie, explicat prin ipoteze naive sau uneori chiar ciudate, visul reprezinta un fenomen psihic absolut normal.

Ca stare de constiinta modificata, el este mai complex decat somnul, desi apare pe fondul lui.

Complexitatea visului se reflecta direct in intrebarile pe care abordarea lui le-a ridicat in fata cercetatorilor : Care este natura visului? Ce functii indeplineste el? Cum poate fi el studiat in mod obiectiv? Cum pot fi explicate visele? Pot fi controlate visele?

Acestea sunt intrebarile la care vom incerca sa raspundem in acest material:

1. Visul ca forma de activitate a creierului sau natura psihica a visului

2. Visul - perturbator sau protector al visului?

3. Metode obiective de studiere a visului

4. Cum au fost explicate visele?

5. Pot fi controlate visele?

1. Visul ca forma de activitate a creierului sau natura psihica a visului

Mecanismele psihice puse in functiune in timpul unui vis arata ca, de fapt, visul este o forma de mentatie, de activitate a creierului, care in functie de evolutia fazelor somnului poate lua caracter regresiv sau nonregresiv.

Succesiunea fazelor somnului este urmatoarea: mentatie neregresiva (in portiunea pretimpurie a debutului somnului); mentatie regresiva (ceva mai tarziu); mentatie neregresiva, care reprezinta, in esenta, trei stari distincte ale Eului: Eul intact, Eul destructuralizat si Eul restructuralizat. Foulkes si Vogel (1974) au aratat ca celor trei stari ale Eului le corespund diverse corelate fiziologice. Astfel, Eul intact se coreleaza cu EEG (electroencefalograma) alfa, Eul destructurat cu aspecte de EEG de stadiul A, Eul "restructurat" cu aspecte EEG de stadiul B.

Existenta acestor stari de mentatie in timpul visului i-a condus pe unii cercetatori spre afirmarea legaturii dintre vis si unele capacitati parapsihologice ale oamenilor (capacitati telepatice).

Visul, credea Ullman (1969), prin formidabila sa proprietate de a combina stari de mare activitate si de disociatie, faciliteaza transferul telepatic. In studii ulterioare (1973) el a adus chiar dovezi experimentale in acest sens. Astfel, s-a constatat ca informatia care este transmisa apare in visele subiectilor adormiti si corespunde in unele dintre proprietatile ei (forma, textura, afect, simbolism) cu o "imagine-tinta" posedata de un alt individ, aflat la mare distanta de cel care doarme. De asemenea, s-a demonstrat experimental ca stimulii-tinta emotionali se transmit mai usor de la distanta in experientele de vis decat stimulii-tinta telepatic neemotionali.

Prezenta acestor "stari de mentatie" ridica una din cele mai fascinante probleme legate de vis: care este natura lui psihica? Visul este o imagine sau o idee, este imaginatie sau gandire?

Cel putin la prima vedere intrebarea pare un nonsens, deoarece la nivelul simtului comun visul nu numai ca este impregnat de imagine, dar este chiar imagine. Insasi psihologia trateaza visul ca pe o forma a imaginatiei involuntare (cand este vorba de visul din timpul noptii sau de reverie - visarea cu ochii deschisi) sau a imaginatiei voluntare (cand avem de-a face cu asa-numitul vis de perspectiva).

In realitate, natura visului este extrem de complexa.

Unii autori au avantajat imaginile in structura visului, chiar daca au sesizat existenta a doua tipuri de imagini. Max Simon afirma deja in 1888 ca "visul consta esentialmente din producerea de imagini cerebrale", unele dintre ele fiind pur senzoriale (in vis vedem, auzim), altele fiind imagini-semne (deoarece presupun asociatii de idei). Caracterul vizual-halucinatoriu puternic conturat, bazat pe imagini stralucitoare, deformate, distorsionate, insa intens elaborate a fost subliniat ca nota esentiala a visului si de catre alti autori ( W. Dement, 1966).

Cei mai multi cercetatori au sesizat si argumentat insa natura ideativa a visului, faptul ca el reprezinta o forma aparte, particulara de gandire in imagini sau gandirea onirica, care opereaza cu coduri figurative, preponderent vizuale. Freud afirma: "Visul nu este altceva decat rezultatul procesului de elaborare onirica: el este deci forma pe care acest proces o imprima ideilor latente". Si pentru Jung visul este o "gandire onirica", individualizata prin operarea cu parabole, simboluri, arhetipuri.

Ion Biberi afirma in 1970: "Visul reprezinta in esenta o gandire simbolica [.]. Visul este un limbaj simbolic in care universul este trait pe baza procesului de participare si identificare" ( I. Biberi, "Visul si structurile subconstientului", 1970).

O idee extrem de interesanta o intalnim la Paul Valery, care credea ca "visul si gandul sunt din aceeasi substanta". Visul cunoaste si el propriile lui "silogisme", reguli de functionare, carora le este supus subiectul.

Ideea consubstantionalitatii gandirii cu imaginea in vis este accentuata si de catre J.B. Pontalis: "Daca, in timpul unui tratament, salutam ca pe un eveniment psihic dobandirea sau revenirea capacitatii de a visa, aceasta nu se intampla pentru ca vedem in ea o posibilitate pentru pacientul nostru de a stabili o legatura cu aspectele refulate sau stratificate ale persoanei sale, ci pentru ca avem presimtirea ca aceasta capacitate ofera o sansa de a trezi in el un alt regim de gandire" ( J.B. Pontalis, "Atractia visului. Dincolo de psihanaliza", 1994). Evident, gandirea nu trebuie interpretata aici in forma ei logic-abstracta, ci in expresia ei imaginativa, metaforica.

2. Visul - perturbator sau protector al somnului ?

Visul este legat de cele mai multe ori de somn, fara insa sa fie identificat cu el, ci considerat o "a treia stare de constiinta", celelalte doua fiind veghea si somnul. De aceea, inca de la inceputul studierii lui stiintifice, el si-a evidentiat rolul benefic asupra vietii omului.

Freud este cel care a surprins magistral functiile visului. Numai ca o lectura neatenta a lui Freud ar putea duce la concluzii eronate. Mai intai, el spune ca visurile reprezinta "resturi ale activitatii psihice din starea de veghe, resturi capabile doar sa tulbure somnul" ( S. Freud, "Introducere in psihanaliza", 1992). De aici reiese ca visul ar putea indeplini functii negative, el fiind un factor perturbator al somnului. Dar "de ce viata psihica nu adoarme cu totul?", se intreba Freud. Deoarece "ceva se opune odihnei sale", ceva anume o excita si ea trebuie sa raspunda, visul nefiind altceva decat modul de reactie al psihicului, in timpul starii de somn, la excitatiile cu care acesta se confrunta.

Precizarea este pretioasa, dar nu schimba prea mult datele problemei.

Analizand visele copiilor in capitolul al VIII -lea din aceeasi lucrare, Freud isi exprima direct punctul de vedere: visul, "departe de a fi un factor de tulburare a somnului, dupa cum i se reproseaza, este protector al somnului, pe care il apara impotriva a ceea ce este susceptibil sa il tulbure". Si mai departe, visul are drept scop mentinerea somnului impotriva excitatiei care ne impinge la trezire si la actiune. "Gresim crezand ca fara vise am fi dormit mai bine", spunea Freud; "in realitate, fara ajutorul visului nu am fi dormit deloc, tocmai lui individul datorandu-i putinul somn de care se bucura".

In afara de aceste functii generice, dupa Freud visul mai indeplineste si alte functii: 1) functia hedonica (permite realizarea dorintelor); 2) functia protectoare a Eului constient de presiunea pulsiunilor refulate; 3) functia comunicativa (asigura comunicarea intre constient si inconstient); 4)functia sintetizatoare (reuneste memoria infantila cu experienta de viata si mostenirea arhaica).

O atentie deosebita o acorda functiilor visului si Jung. Dupa el, acestea ar fi: 1) functia compensatoare (ajuta la restabilirea echilibrului psihologic cu ajutorul unui material oniric ); 2) functia premonitorie (semnalizeaza pericolele viitoare); 3) functia simbolica (visul se exprima prin simboluri, cel mai specific simbol al lui fiind limbajul); 4) functia de comunicare (prin visuri se exprima inconstientul); 5) functia reductiva (fragmenteaza, dezagregheaza, depreciaza, micsoreaza, distruge uneori imaginea de sine constienta, o readuce la real); 6) functia integratoare (visul unifica subsistemele din care este formata personalitatea si mai ales psihicul constient cu cel inconstient) (G. Jung, "Psihologia analitica. Temeiuri", 1994).

Ideea visului ca "pazitor al somnului" a fost preluata mai tarziu de Claparede (1934).

Paul Valery (1871-1945) spunea ca distragandu-ne de la viata reala, visul creeaza premisele odihnei, deci "visul intretine somnul".

Sistematizarea functiilor visului a fost facuta de doi autori francezi, Bourguignon si Humery. Dupa opinia lor, visul indeplineste urmatoarele patru functii: 1) functia de stimulare (el stimuleaza din interior, avand valoare de stimul endogen si substituindu-se astfel stimulilor specifici starii de veghe, asa incat se poate aprecia ca reprezinta o stare aparte de "trezire"); 2) functia de descarcare (sustinuta mai ales de Freud, care afirma ca "visul descarca spiritul, ca o supapa"); in psihanaliza, prin vis se descarca tensiunile nascute din placerea sexuala, pe calea implinirii, a realizarii lui halucinatorii; 3) functia de substitutie (prin vis se substituie privarea senzoriala produsa de somn); 4) functia de legatura ( visul "leaga" intre ele urmele lasate de viata constienta; ca urmare a acestor legaturi, visul capata o oarecare orientare si un sens) (A. Bourguignon, H. Humery, "Veille, sommeil et reve", 1972).

Se pare ca visul indeplineste prin el insusi, deci independent de somn, o importanta functie adaptativa. La om exista chiar "nevoia de a visa", prin vis Eul completandu-si si desavarsindu-si experienta sa organizata si semnificativa. Datorita acestui fapt, visul isi contureaza una din functiile sale cele mai generale: functia vital integrativa. Relatia dintre experienta reala si experienta onirica este insa mult mai complexa. Nu doar experienta reala este incadrata in cea onirica, ci si invers, experienta onirica, reamintita, poate fi integrata in starea de veghe.

3. Metode obiective de studiere a visului

Faptul ca visul din timpul somnului reprezinta o realitate nu mai poate fi pus la indoiala. In aceste conditii, o noua problema apare in calea investigatiei stiintifice: care sunt indicatorii obiectivi pe baza carora am putea studia visul? Investigatiile efectuate nu au facut apel pana acum la mai multe mijloace. Dat fiind faptul ca unele dintre acestea erau la inceput subiective, bazandu-se pe relatarea viselor de catre individ, curand s-a trecut la descoperirea si folosirea unor mijloace experimentale, obiective.

De un real folos in acest sens au fost inregistrarea miscarilor corpului si mai ales cea a miscarilor ochilor in timpul somnului. Prin anii '50, Aserski, lucrand ca student sub indrumarea lui Kleitman, unul dintre cei mai persistenti cercetatori ai somnului si a viselor, a observat aparitia unor miscari oculare in timpul somnului, insotite de modificari fiziologice (cardiace, respiratorii, motorii etc.) care survin ciclic.

Miscarile oculare erau de doua feluri: unele rapide (in engleza Rapid-Eye-Movement, prescurtat REM), altele mai lente (Non-Rapid-Eye-Movement, prescurtat Non-REM). Primele erau bruste, cu durata de 0,1-0,2 secunde, sincrone bilateral, cu aparitii singulare in timpul noptii, sau in grupuri, cu o durata maxima de 3-5 minute. Celelalte, dimpotriva, erau lente, pendulare, de cele mai multe ori asimetrice bilateral, cu o durata de 3-4 secunde si o frecventa de 1-15 minute.

Trezind subiectii in timpul miscarilor oculare rapide, autorul constata ca in 20 din 27 de treziri subiectii relateaza ca au visat si chiar isi si reamintesc visul. Trezind subiectii in timpul miscarilor oculare lente, se constata ca numai in 2 cazuri din 20 subiectii relateaza ca au visat. In felul acesta s-a ajuns la concluzia ca miscarile oculare din timpul somnului sunt strans legate de activitatea onirica, miscarile rapide fiind un indiciu obiectiv al prezentei visului.

Aceasta concluzie reiese si din "lungimea" rapoartelor subiectilor treziti dupa perioadele de REM si dupa cele de Non-REM. Aproape jumatate din rapoartele REM (44%) au avut o lungime mai mare de 200 de cuvinte, in timp ce numai 10% din rapoartele Non-REM au depasit acesta lungime. De asemenea, 24% din rapoartele REM au fost mai lungi de 500 de cuvinte, dar numai unul dintre raportele Non-REM a fost atat de lungi ( J.A. Hobson, R. Strickgold, "The Conscious State Paradigm: A Neurocognitive Approach to Waking, Sleeping and Dreaming", 1995).

Somnul cu vise a fost numit Somn-REM, iar cel fara vise Somn-Non-REM.

Corelarea inregistrarilor oculare cu inregistrarile ritmurilor electrice ale creierului, deci compararea electrooculogramelor cu electroencefalogramele, a condus spre o noua concluzie: miscarile oculare rapide apar in stadiul 1, cand tabloul bioelectric al creierului se caracterizeaza prin voltaj redus, prin absenta fusurilor sau undelor lente. Asadar, visul nu apare imediat dupa starea de veghe, caracterizata prin undele alfa, atunci cand nu exista miscari oculare rapide, ci in timpul stadiului 1, care, dupa cum am aratat mai inainte, este o faza de somn usor. Miscarile oculare lente apar in perioadele de inceput ale somnului sau in cele de somn profund, pe cand miscarile oculare rapide apar ciclic in timpul fazelor de somn superficial din timpul noptii. De aici s-a tras concluzia ca visele sunt caracteristice fazelor de somn superficial si nu a celor de somn profund.

Unii autori au incercat sa stabileasca si semnificatia miscarilor oculare rapide, considerand ca ele reprezinta explorarea cu privirea a imaginilor din vis ( W. Dement, 1958).

Practic, visele apar in asa-numitele faze ale "somnului paradoxal" (Michel Jouvet), caracterizate printr-o asociatie de semne contradictorii: pe de o parte, exista o serie de semne ce evoca somnul lent-usor ( miscari ale ochilor, respiratie regulata, erectie peniana, EEG caracteristic somnului de veghe), pe de alta parte, semne ale somnului profund (subiectul este paralizat, greu de trezit).

Daca este trezit in timpul acestei faze de somn paradoxal, subiectul povesteste, in 80% din cazuri, un vis, amintirea acestuia fiind vivace si adeseori colorata. Fiecare episod al somnului paradoxal dureaza in medie de la 10 la 20 de minute. La sfarsitul acestei faze subiectul fie se trezeste repede, fie trece la primul sau la al doilea stadiu inainte de a incepe un nou ciclu. Visul se reproduce astfel la fiecare 100 de minute, reprezentand 20% din timpul somnului ( J.L. Valtax, "Quelles sont les structures cerebrales et les regulateurs bio-chimiques impliques dans le sommeil paradoxal ? ", 1997).

Din punct de vedere psihologic o importanta deosebita o reprezinta studiul continutului viselor.

Freud deosebea un continut manifest al visului, acesta fiind naratiunea visului, si un continut latent, care se refera la aspectele sau ideile ascunse ale visului. Transformarea visului latent in vis manifest este denumita elaborarea visului, pe cand activitatea inversa, care ne conduce de la visul manifest la cel latent se numeste interpretarea visului. Lasand la o parte aceasta ultima activitate, pe care Freud o sexualizeaza, vazand in fiecare element al visului un simbol sexual, un efect al cenzurii ce duce la deformarea viselor si ca urmare la omisiuni, modificari sau separari de elemente, consideram ca importanta pentru analiza visului ca forma modificata a constiintei este elaborarea lui.

Freud face o analiza magistrala a efectelor proceselor de elaborare a viselor. Aceste efecte sunt urmatoarele: condensarea visului, deplasarea si transformarea regresiva a ideii in imagine senzoriala.

Condensarea visului semnifica faptul ca continutul visului manifest este mai redus decat al visului latent, el reprezentand, dupa cum se exprima Freud, "un fel de traducere abreviata a acestuia"; condensarea visului se realizeaza prin: eliminarea unor elemente latente; conservarea unor fragmente din anumite ansambluri ale visului latent; fuzionarea in visul manifest a elementelor cu trasaturi comune. Deplasarea consta in inlocuirea unui element nu prin unul din propriile sale elememte constitutive, ci prin ceva departat, printr-o aluzie, sau in transferarea accentului de pe un element important pe altele mai putin importante, ceea ce face ca visul sa fie altfel centrat si ca urmare straniu. Tranformarea regresiva a ideii in imagine senzoriala (vizuala) se realizeaza prin inversarea sensului, a situatiilor, a relatiilor, a persoanelor, prin inlocuirea cu contrariile lor. Semnificatia acestor mecanisme psihice este cu atat mai mare cu cat ele nu explica doar visele, ci sunt "prototipuri pentru modalitatile de producere a simptomelor nevrotice" ( S. Freud, "Introducere in psihanaliza", 1992).

Visele au insa nu doar continut sexual, asa cum credea Freud, ci unul mult mai bogat si mai diversificat. Cercetarile au aratat ca dorintele constiente ale individului, activitatile lui personal-relevante, preocuparile cognitive si afective cotidiene, sugestiile din presomn, stresul zilnic sau cel din presomn, starile de anxietate sau de teama etc. isi gasesc expresia in continutul viselor. Analiza acestor continuturi i-a condus pe unii cercetatori la formularea unora din teoriile viselor. Din acest punct de vedere, tipica este teoria expansiunii visului la viata lucida.

Mai recent a fost elaborata metoda masurarii bizarului din vise. In cadrul acestei teorii au fost stabilite trei caracteristici calitative ale bizarului din vise: incongruenta, (nepotrivirea figurilor persoanelor, obiectelor, actiunilor sau decorurilor); discontinuitatea (schimbari bruste in aceste figuri, din care rezulta intreruperi ale stabilitatii orientative); nesiguranta cognitiva (data de faptul ca figurile sunt extrem de vagi). Aceste caracteristici au fost masurate cu o serie de scale descriptive variate. S-a ajuns la concluzia existentei unei gramatici transformative care constrange tipurile de transformari care pot avea loc (J.A. Hobson, R. Strickgold, "The Conscious State Paradigm: A Neurocognitive Approach to Waking, Sleeping and Dreaming", 1995).

3. Cum au fost explicate visele?

Visele reprezinta domeniul predilect al multor cercetatori. Diversitatea si amploarea teoriilor explicative ale visului este de-a dreptul impresionanta. Pentru exemplificare, vom prezenta in continuare cateva dintre aceste teorii.

Teoria psihanalitica

Aceasta teorie este probabil cea mai veche, cea mai cunoscuta, dar, dupa cum apreciaza unii dintre cercetatori, si cea mai putin fundamentata dintre teorii.

In lucrarea "Interpretarea viselor", publicata in 1900, gasim interpretata conceptia lui Freud cu privire la vise. O analiza mai atenta a viselor arata ca acestea sunt de mai multe feluri: unele, destul de rare, sunt clare, coerente, inteligibile; altele, desi coerente si cu un sens aparent, impiedica, prin continutul lor curios si surprinzator, raportarea lor la viata reala; in sfarsit, exista vise incoerente, lipsite de sens, care par a nu-si avea originea in viata individului, in experienta lui anterioara, ci intr-o parte straina si necunoscuta lui. Daca primele sunt determinate mai ales de excitatiile exterioare, celelalte isi au cauzele in insasi excitatiile psihice. Sursa lor primara o constituie inconstientul individului, dorintele lui refulate, reprimate, care "fermenteaza" in profunzimea si intimitatea acestuia, fiind incompatibile cu constiinta. De aceea, la un moment dat, datorita, pe de o parte, slabirii temporare a Eului, iar pe de alta parte, reactivarii formatiunilor subconstiente si inconstiente ale psihicului, trebuintele si dorintele refulate se exprima si uneori chiar se satisfac, sub forma deghizata si temporar, prin vis.

In cele mai multe cazuri tendintele refulate si dorintele dateaza din copilarie.

In concluzie, dupa Freud, visul reduce tensiunile psihice. In caz contrar, prin cresterea excesiva a acestor tensiuni se poate ajunge la angoasa sau la nevroze.

Acesta este punctul de vedere nou pe care l-a introdus Freud si psihanaliza sa in explicarea genezei viselor. Dupa el, visul nu este altceva decat un "mesaj al inconstientului", iar interpretarea viselor este "calea regala" a cunoasterii inconstientului ( S. Freud, "Interpretarea viselor", 1991).

- Teoria visului ca reproducator al realitatii

Cei mai multi autori cred ca visul este rezultatul unei stimulari ce actioneaza in prezent asupra receptorilor interni si externi reactualizand urmele excitatiilor trecute.

Acesta explicatie a visului este intalnita la Secenov, care definea visul ca "rezultat al combinarii neobisnuite a unor imagini obisnuite". Asadar, materialul combinarilor este "obisnuit", el aflandu-se in experienta de viata a individului, si numai combinarea lor ca atare este "neobisnuita".

Ideea combinarii excitatiilor, chiar daca sursa acestora din urma era alta, a fost surprinsa si argumentata si de catre Freud, dupa opinia caruia "visul nu reproduce excitatia ca atare, el o prelucreaza, o indica printr-o aluzie, o pune intr-o relatie, o inlocuieste prin altceva" ; "visul, in loc de a reproduce pur si simplu excitatia, o suprima, o indeparteaza, o epuizeaza printr-un fel caracteristic de traire", acest "fel caracteristic de traire" nefiind altceva decat satisfacerea halucinatorie a unor trebuinte. ( S. Freud, "Introducere in psihanaliza", 1992). Tocmai un asemenea "travaliu" care se produce in timpul somnului este interesanta pentru ca ea ne apropie de ceea ce constituie "esenta visului".

Se pare ca interpretarea visului ca fiind produs de stimularile prezente, insa prelucrate psihic, este seducatoare pentru multi autori care au preluat-o si au sustinut-o. Acesta si datorita faptului ca ideea, initial doar o supozitie teoretica, a fost si demonstrata experimental. Astfel, nenumarate experiente au aratat ca anumiti stimuli (acustici, termici, electrici etc.), aplicati individului in timpul somnului, sunt integrati in continutul viselor.

In consecinta, putem conchide ca visul reprezinta "un ansamblu de secvente vechi intr-un montaj nou" (R. Floru, M. Steriade, "Veghea si somnul", 1967). A ramane insa la interpretarea visului doar ca reproducator al evenimentelor din starea de veghe care raspund preocuparilor actuale, chiar daca aceasta reproducere implica modificari si transformari, ar fi desigur total insuficient.

- Teoria schemei mintale

Viziunea lui Freud, desi noua si originala, nu a fost impartasita de catre toti cercetatorii.

Dupa Biberi, "reducand elaborarea visului infantil la infaptuirea unei dorinte si explicand "continutul manifest" al viselor adultilor, in ultima instanta, prin realizarea unor dorinte "refulate", Freud nu a facut altceva decat sa sistematizeze si sa generalizeze un mecanism de frecventa si valabilitate relativ limitate" ; "Freud explica printr-o formula rigida o varietate care se refuza reducerii la unitate, dand de altminteri dovada de subtilitate de interpretare, in cazuri indoielnice, pentru a le explica prin teoria lui si trecand sub tacere cazurile incompatibile cu aceasta" ( I. Biberi, "Visurile si structurile subconstientului", 1970). Asadar, Freud nu a descoperit elementul comun al viselor, ci doar un caz particular al acestora.

Dupa opinia autorului roman, elementul comun al tuturor viselor il reprezinta ceea ce el numeste "schema mintala" in functie de care se regleaza structurile onirice ale subconstientului. Schema reprezinta principiul oniric polivalent de organizare, principiul ordonator unic al fiecarui vis, care dispune de un imens rol functional in elaborarea visului.

Schemele sunt de natura predominant cognitiva, afectiva, cenestezica. Ele sunt in acelasi timp principiu dinamic, dar si fond emotional, primul selectionand imaginile, aglutinandu-le si ordonandu-le, al doilea dand dimensiunea adancimii si tonalitatea.

Biberi recunoaste ca inaintea sa autorul spaniol Pedro Meseguer (1956) a intuit existenta scemei, dar fara sa o numeasca asa. Meseguer vorbea despre "tema somniala", pe care o definea ca o idee directoare a visului avandu-si, cel putin in parte, originea in ajunul visului, catre care converg toate gandurile. "Schema" propusa de Biberi reprezinta mai mult decat atat; ea este, pe de o parte, principiul de organizare al vietii onirice, iar pe de alta parte, mecanismul functional de grupare in noi structuri al continutului visului.

- Teoria neurala

Acesta teorie a fost formulata de Rose ( S. Rose, "The Conscious Brain", 1976). Acesta explica visele ca fiind rezultatul impulsiunilor creierului. Astfel, in timpul somnului, impulsurile intamplatoare ale creierului reactiveza o serie de secvente stocate in memorie, le asociaza si astfel genereaza visele. Teoria este vaga, tinand cont de faptul ca nu se stie din ce motiv sunt reactualizate anumite secvente ale memoriei si nu altele. Totodata, ea nu explica de ce in vise apar locuri si persoane pe care subiectul nu le-a cunoscut niciodata.

- Teoria sintezei activatoare

Acesta teorie este oarecum opusa teoriei visului ca reproducator al realitatii si destul de asemanatoare cu teoria neurala. Hobson si McCarley ( J.A. Hobson, R.W. McCarley, "The Brain as a Dream State Generator: An Activation-synthesis hypothesis of the dream process", 1977) considerau ca nivelul inalt al activitatii corticale din timpul somnului REM nu este determinat de simturi si de excitatiile venite de la acestea, ci este generat din interior, de o forma de zgomot neuronal. Visele sunt determinate de incercarea creierului de a interpreta impulsurile sau zgomotele neuronale.

Deoarece insa unii dintre centrii neuronali pot fi inhibati sau blocati, creierul va face o sinteza incompleta, haotica. Acesta explica si o serie de caracteristici ale visului: rapiditatea scenelor, bizareriile lui etc. Cu toate acestea, visul poarta amprenta experientei personale a individului.

Mai tarziu (in 1989 si 1991), Hobson a presupus ca schimbarile fundamentale din fiziologia creierului sunt duble: pe de o parte, exploziile fazice ale activitatii sub forma undelor posito-geniculo-occipitale furnizeaza semnale interne haotice, pe de alta parte, absenta cronica a "modulatiei aminergice" a sistemelor corticale scade stabilitatea retelei neuronale si creste probabilitatea bifurcatiilor in sabloane explozive. Acesta interactiune de tip haos-organizare a fost aplicata modelului de activare-sinteza al creierului in timpul visului. Autorul afirma ca legatura puternica dintre neurofiziologia fundamentala a creierului si caracteristicile formale ale experientei mintale l-a incurajat sa studieze bizarul viselor ca pe o intruchipare a aspectelor dependente de stare dintre constiinta si cognitie ( J.A. Hobson, R.W. Strickgold, "The Conscious State Paradigm: A Neurocognitive Approach to Waking, Sleeping and Dreaming", 1995).

- Teoria uitarii

Acesta teorie este tot de natura neurofiziologica. Crick si Mitchinson ( E. Crick, G. Mitchinson, "The functions of dream sleep", 1983) au aratat ca in timpul somnului, atunci cand sinapsele sunt modificate, cortexul primeste comenzi de la trunchiul cerebral, unele comenzi fiind retinute, iar altele, mai ales cele nedorite, eliminate. Cei doi autori sugereaza ca rolul somnului REM, deci al visului, este de a indeparta sau a uita informatiile nedorite. Modul in care se face insa selectia si modul in care se "rup" conexiunile nu se cunosc deocamdata.

- Teoria visului reorganizator al structurilor mintale

Ornstein ( R. Ornstein, "The Psychology of Consciousness", 1986) sustine ca visul contribuie la consolidarea invatarii. Timpul de visare este utilizat de creier ca timp pentru reorganizarea propriilor sale structuri mintale. Ca argument se aduce cresterea perioadelor de REM dupa ce oamenilor li s-au dat sarcini dificile.

Dupa cum se poate remarca, nici una dintre teoriile explicative ale visului nu este satisfacatoare.

Desi fiecare reuseste sa surprinda unele laturi si aspecte reale ale visului, nici una dintre ele nu ofera o explicatie complexa si completa neuropsihologica, ceea ce i-a determinat pe unii autori sa afirme ca visul ramane inca "misterios" ( L.L. Davidoff, "Introduction to Psychology", 1987).

Opinia lui Davidoff nu este insa impartasita de catre toti cercetatorii in domeniul viselor.

Liviu Popoviciu, in impresionanta sa lucrare dedicata problematicii complexe a visului, arata ca eforturile conjugate ale neurobiologilor, psihiatrilor, psihologilor, neurofiziologilor, neurochirurgilor, biologilor si chiar ale oamenilor de arta "au izbutit sa patrunda in tainele visului si chiar sa spulbere colbul de mister, de mit si de superstitie" ( L. Popoviciu, V. Foisoreanu, "Visul. De la medicina la psihanaliza, cultura, filosofie", 1994).

5. Pot fi controlate visele?

Multa vreme s-a crezut ca visele cu continuturi si stari emotionale negative, deranjante, sunt de neevitat. Mai recent insa, acesta prezumtie a inceput sa-si dovedeasca slabiciunea.

Datele etnologice arata ca in unele culturi exista posibilitatea controlarii viselor, continutul acestora putand fi dirijat prin procesele de educatie. Astfel, pe baza discutiilor purtate de adulti asupra viselor acestora din urma, li se sugereaza copiilor anumite semnificatii pe care le-ar putea avea continuturile lor onirice. De exemplu, daca un copil a avut un vis teribil despre un tigru sau despre o cadere de la mare inaltime, adultul poate incerca sa transforme visul in ceva placut: visul despre tigru poate fi transformat intr-un vis despre un vanator curajos, iar cel referitor la cadere intr-un vis despre o fiinta capabila sa zboare ( C.B. Wortman, E.F. Lotfus, M.E. Marshall, "Psychology", 1985).

Controlul viselor poate fi utilizat si ca tehnica terapeutica. Daca o persoana cu multe necazuri reuseste sa-si incorporeze in vis mai multe solutii constructive, ea si-ar putea ameliora imaginea de sine. Uneori, o simpla discutie purtata inaintea somnului cu persoana respectiva cu privire la solutiile constructive ale problemelor sale este suficienta pentru a o face pe aceasta sa-si incorporeze solutiile respective in vis. Este greu de apreciat in ce masura manipularea in acest mod a viselor poate influenta viata reala. Totusi, efectele ei nu trebuie subestimate.

Cel mai important mod de a controla visele il reprezinta visul lucid.

La Berge (1980, 1981) defineste visarea lucida ca fiind fenomenul de visare prezenta la o persoana care este constienta ca viseaza. Iata cum descrie el visatorul lucid: persoana care - aparent - se afla in deplinatatea facultatilor sale, active in mod normal in starea de veghe (de aici prezenta termenului de "lucid" in denumirea fenomenului), fiind capabila sa rationeze clar, sa-si reminteasca liber, sa actioneze voluntar ca urmare a reflectiei, toate acestea in timp ce continua sa viseze viu, activ ( S. La Berge, J. Gackenbach, "Lucid Dreaming", 1986).

Autorii marturisesc ca visarea lucida care are loc in timpul somnului profund poate sa para cumva un paradox: in vreme ce visatorii "lucizi" sunt pe deplin adormiti, desprinsi de realitatea externa a lumii fizice, ei sunt in acelasi timp pe deplin treji, atenti la realitatea interna a lumii viselor.

Visele lucide pot avea un continut foarte variat: senzorial si perceptual (s-au facut experimente pentru fiecare modalitate senzoriala prin care s-a incercat diferentierea viselor lucide de cele non-lucide); emotional (s-a constatat ca initierea si trairea visarii lucide este insotita de o intensificare a trairilor emotionale, mai ales a celor pozitive, in apararea senzatiei de deplina libertate); cognitiv (au fost investigate memoria, claritatea rationamentelor, caracterul bizar, asocierile, experimentele aratand ca visarea lucida se afla intr-o pozitie de mijloc intre starea de veghe si visul non-lucid).

Dupa opinia lui La Berge, visul lucid ofera o excelenta ocazie oamenilor de a se ocupa de visele lor si aceste vise lucide pot fi cultivate. Daca la sfarsitul unui episod al visului individul isi spune: "Data viitoare voi visa din nou; vreau sa-mi reamintesc ca visez", atunci el va fi capabil sa isi continue visul.

Utilizand aceasta tehnica, La Berge a facut media a peste 20 de vise pe luna, cateodata mai mult de 4 vise pe noapte. Conform acestor studii, el pretinde ca visele lucide ii permit individului rezolvarea unor conflicte din timpul somnului, in masura in care acestea sunt emotional satisfacatoare. In aceste conditii, unele procedee sau tehnici de inducere a viselor lucide capata o importanta deosebita.

Printre acestea, cu cea mai mare frecventa sunt utilizate: excitatiile din pre-somn in vederea dezvoltarii unor seturi cognitive care se continua in somn si transpar in vise; focalizarea intentiei (prin meditatie); autosugestia, hipnoza, inducerea somnului lucid intr-un moment al somnului REM.

NOTA:

Materialul a fost preluat din Mielu Zlate, "Introducere in psihologie", Editura Polirom, Iasi,2000.

Pentru cei care doresc sa afle informatii suplimentare despre aceasta tema, sugeram urmatoarea

BIBLIOGRAFIE:

Biberi I. (1970), "Visul si structurile subconstientului", Editura Stiintifica, Bucuresti

Bourguignon A., Humery H. (1972), "Veille, sommeil ei reve", Psychologie Medicale nr.4

Crick E., Mitchinson G. (1983),"The functions of dream sleap", Nature, nr.304

Davidoff L.L. (1987), "Introduction to Psychology", McGraw-Hill Book Company, New York

Floru R., Steriade M. (1967), "Veghea si somnul", Editura Stiintifica, Bucuresti

Freud S. (1991), "Interpretarea viselor", Editura Maiastra, Bucuresti

Freud S. (1992), "Introducere in psihanaliza", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Hobson J.A., McCarley R.W. (1977), "The Brain as a Dream State Generator : An activation-synthesis hypothesis of the dream process", American Journal Psychiatry, nr.134

Hobson J.A., Strickgold R. (1995), "The Conscious State Paradigm : A Neurocognitive Approach to Waking, Sleeping and Dreaming", in Gazaniga M.(ed.), The Cognitive Neurosciences, The MIT Press, Cambridge, London

Jung C.G. (1994), "Psihologia analitica", Editura Anima, Bucuresti

La Berge S., Gackenbach J. (1986), "Lucid Dreaming", in Wolman B.B., Ullman M. (eds.), Hand book of States of Consciouness, Van Nostrand Reinhold Company, New York

Ornstein R. (1986), "The Psichology of Consciouness", Penguin, Harmondsworth, ed. a 2-a

Pontalis J.-B. (1994), "Atractia visului. Dincolo de psihanaliza", Editura Humanitas, Bucuresti

Popoviciu L., Foisoreanu V. (1994), "Visul. De la medicina la psihanaliza, cultura, filosofie", Editura Universul, Bucuresti

Rose S. (1976), "The Conscious Brain", Penguin, Harmondsworth

Valtax J.-L. (1997), "Quelles sont les structures cerebrales et les regulateurs bio-chimigues impliques dans le sommeil paradoxal?", Science et avenir, nr.97

Wortman C.B., Loftus E.F., Marshall M.E. (1985), "Psychology", Alfred A. Knopf, New York