Victima și infractor

Intrucat tema acestei lucrari este analiza comparativa dintre efectele (simptomele) sindromului de stres psihotraumatic la victimele infracțiunilor de furt și lovire, este necesar ca, dupa o privire de ansamblu asupra procesului traumatic, sa facem referire la cei doi actori ai actului infracțional: victima și infractorul.

Victima - tipologii

In scopul realizarii acestui subcapitol, am consultat lucrarea "Asistența sociala. Studii și aplicații" ai carei coordonatori sunt: George Neamțu și Dumitru Stan.

Informațiile referitoare la procesul de victimizare și victime, in general, sunt preluate din capitolul: "Victimizarea și tehinicile specifice de asistența a victimei", (autor Ioan Campeanu, paginile 85-129) și prelucrate in maniera proprie.

In urma studierii materialului amintit mai sus, am aflat ca termenul "victimologie" ii aparține psihiatrului american F. Wertham (1949), care sublinia in cartea sa "The Show Of Violence", necesitatea unei științe a victimologiei, intrucat victima unei crime este in general un om uitat, tendința fiind aceea de a se insista pe psihologia agresorului[1].

Din punct de vedere juridic, victima este partea lezata, care sufera un prejudiciu in urma unei infracțiuni. Autorul este cel care a comis infracțiunea, victima este cea care suporta consecințele acesteia.

Practica juridica abordeaza actul criminal ca fiind ultima manifestare vizibila de energie umana care precede un rezultat negativ din punct de vedere social, astfel ca autorul acesteia este considerat singurul vinovat care trebuie pedepsit. Acest lucru este cu atat mai justificat, cu cat majoritatea infracțiunilor sunt indreptate impotriva unei persoane, vizand viața, proprietatea sau libertatea sa sociala.

In realitate, "jocul" infracțional se realizeaza cu doi actori, in egala masura implicați, bazat fiind pe principiul stimulare - raspuns. In sprijinul acestei concepții este relevanta o clasificare a victimei:

a.      Victima legala (victima delincventa) - aceeași persoana este atat victima cat și infractor (in cazul unui duel, incaierare, tentativa de suicid, automutilare etc).

b.     Infracțiuni fara victime - spre exemplu in cazul unui incest.

Facand distincție intre bunurile publice și cele particulare, poate rezulta o alta clasificare juridica a victimelor: victima specifica și victima nespecifica.

a.      Victima specifica - poate fi o persoana fizica sau juridica. Persoana fizica victimizata poate fi o ființa umana vie (crima, leziuni corporale) sau decedata (exemplu: profanarea de cadavre).

Persoana juridica victimizata poate fi un grup de indivizi carora li se recunoaște legal o personalitate colectiva și care suporta infracțiuni impotrivva patrimoniului, onoarei etc. Distingem aici persoane juridice publice (statul, departamente), persoane juridice particulare (societați comerciale), persoane juridice internaționale (state, ONU)

Infracțiunile impotriva statului ca personalitate juridica pot fi: tradarea, spionajul etc. Pe de alta parte, infracțiuni precum crima, leziunile corporale, nu pot fi indrepatate impotriva unei personalitați juridice.

b.     Victimele nespecifice - nu sunt nici personalitați fizice, nici juridice, ci abstracții. Infracțiunile impotriva lor lezeaza publicul larg (de exemplu: constituția, liniștea publica, autoritatea publica, in caz de rebeliuni, evadarea unor deținuți, degradarea unor monumente, morala, ordinea publica, economia, justiția etc.)

Adunarea Generala a ONU definește victima in "Declarația principiilor de baza privind justiția in cazul victimelor crimelor și abuzurilor de putere" din 17-18 septembrie 1985 astfel: "«Victima» este acea persoana care, individual sau colectiv, a suferit o vatamare constand intr-o atingere adusa integritații sale fizice sau psihice, o suferința morala, o pierdere materiala sau o incalcare grava a drepturilor ei fundamentale, din cauza unor activitați sau omisiuni care contravin legilor penale in vigoare ori reprezinta incarcari ale normelor naționale in materia drepturilor omului."[2].

Victimele din sistemul delincvențional se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

Majoritatea actelor de delincvența nu au urmari serioase, multe dintre ele nefiind nici macar raportate (din punctul de vedere al prejudiciului). Prea puține comparativ cu media sunt infracțiunile cu violența.

Analiza efectelor victimizarii se impiedica de problema vinovației victimelor. Comportamentul victimelor poate oferi posibilitați de delict prin neglijarea unor precauții elementare de securitate (referitoare la locuința, domiciliu sau autoturism), prin consumul frecvent de bauturi alcoolice in randul tinerilor etc.

Traumatismele afective datorate victimizarii se caracterizeaza printr-o gama larga de simptome printre care: mania, o stare de șoc, depresia, teama, rușinea, reducerea capacitații de a face fața obligațiilor curente, elementele legate de indispoziții fizice.

Teama de delincvența este cu mult mai mare la victimele actelor de violența și intr-o mai mica masura a celor minore (furtul prin efracție).

Grupurile defavorizate sunt cele mai predispuse la victimizare prin acte de delincvența, indiferenta ca se vorbește de urmari materiale, fizice sau afective. Pentru șomeri, copii orfani, grupuri sociale cu venituri mici sau minoritați etnice, consecințele victimizarii sunt cu mult mai grave.

Nevoia de a asigura un ajutor intensiv din partea specialiștilor in vederea ameliorarii repercusiunilor imediate ale victimizarii.

Reacția Poliției la delictele de care au cunoștința este esențiala. Importante aici sunt trei aspecte: insuficiența informațiilor comunicate de Poliție in ceea ce privește progresele facute, deficiențele procedurii justiției penale și "recompensarea" sub forma unor rambursari monetare sau servicii acordate sau a unor programe de compensare sprijinite de stat.

Impactul victimizarii

Procesul de victimizare este unul complex, care poate avea urmari la nivel fizic, psihic și material asupra subiectului.

Fiind un proces ce se desfașoara intr-o anumita perioada de timp, victimizarea presupune trei momente : perioada dinaintea, din timpul și dupa savarșirea infracțiunii.

Inainte de a vorbi despre impactul victimizarii, cred ca este important sa fac o scurta referire la momentul anterior crimei.

S-a constatat ca victimele au un rol bine determinat in actul infracțional. Ele au anumite comportamente care preced momentul savarșirii infracțiunii și care influențeaza comiterea ei.

Precipitarea este unul dintre aceste comportamente. Wolfgang susține ca victima determina agresorul prin comportament afectiv (furie, teama, rușine), iar agresorul acționeaza sub influența emoțiilor (amenințari, insulte din partea victimei).

Facilitarea se refera la neglijența victimei, prin care ea creeaza situații oportune crimei ( faptul de a se afla intr-un loc riscant la un moment dat, de a-și lasa casa, mașina neasigurate, de a semna contracte fara a le citi, de a incasa cecuri fara a le citi etc.).

Vulnerabilitatea datorata comportamentului sau poziției sociale ori altor atribute (copii, batrani). Exista vulnerabilitate de statut (rasa, sex, virsta), de rol (familie, casatorie), de medii (suburbii cu o rata mare a infracționalitații).

Oportunitatea este o metoda de prevenire a crimei prin absența ei. Spre exemplu, un om nu poate fi jefuit pe strada, daca nu iese niciodata in oraș.

Atractivitatea se refera la indivizii care prezinta o atracție mai mare din puctul de vedere al agresorului. Femeile frumoase sunt atractive pentru violatori, oamenii bogați pentru jefuitori, etc.

Impunitatea este caracteristica acelor indivizi care devin victime din cauza imposibilitații de a apela la un control social. Homosexualii sunt victimele șantajului, foștii condamnați, imigranții ilegal, etc.[3]

Aceste comportamente inconștiente nu diminueaza statutul de victima al unei persoane. Dupa savarșirea unei infracțiuni, individul victimizat poate suferi prejudicii fizice, psihice sau materiale, care sunt resimțite incepand cu momentul imediat urmator.

Impactul fizic se manifesta prin hiperventilare, senzație de tremur, lacrimi, creșterea tensiunii, "gura uscata", etc.

Senzațiile fizice continua dupa momentul victimizarii cu insomnii, tulburari de digestie, tensiuni in mușchi, dureri de cap, scaderea libidoului și altele.

Impactul financiar consta in demersurile pe care le face victima pentru repararea daunelor, pentru instalarea unor mecanisme de securizare a intrarilor, pentru contactarea unui avocat si uneori sunt necesare cheltuieli pentru servicii medicale.

Alte victime iși doresc sa se mute din zona care le amintește de abuzul suferit, lucru care presupune un efort financiar considerabil.

Impactul emoțional se refera la tendința spre izolare sociala pe care victimele o resimt, dar și la afectarea increderii in sine și la transmiterea inter-generaționala a traumei suferite.

Pe termen scurt, abuzul poate afecta relațiile de familie și ceilalți membrii ai familiei.

Reacțiile individului la victimizare pot fi grupate in patru etape in funcție de criteriul timp.

In momentul victimizarii individul intra in stare de șoc, intrebarea dominanta din mintea lui fiind :"De ce eu?". Cu toate ca oamenii citesc, sunt informați despre existența actelor infracționale, toate acestea nu ii afecteaza pana nu li se intampla lor sau cuiva apropiat. In momentul in care se confrunta direct cu o astfel de experiența, indivizii intra in stare de șoc, urmata de furie.

Furia este un sentiment slab organizat care se poate rasfrange asupra membrilor familiei sau chiar asupra victimei. Individul poate cunoaște sentimente de autoinvinuire pentru ca nu și-a luat masuri suficiente de prevenire a comiterii faptei.

Dezorganizarea este etapa urmatoare ce caracterizeaza existența victimei. Se manifesta prin coșmaruri, ganduri parazitare, depresie, autoinvinuire, scaderea increderii in sine etc. Ea poate genera comportamente precum consumul de alcool sau alte substanțe care-i ofera victimei o stare de bine temporara.

Viața sociala a individului victimizat este afectata, el cautand sa evite situațiile asemanatoare celei in care s-a produs infracțiunea, tendința fiind aceea de izolare.

Reorganizarea și normalizarea reprezinta ultima etapa a procesului de victimizare.

Aceasta etapa presupune acceptarea evenimentelor care s-au produs, de regula dupa ce victima a elaborat o explicație credibila asupra experienței traumatizante.[4]

Acestea sunt, pe scurt caracteristicile procesului de victimizare in general, pe care le voi aborda particularizat pe victime ale infracțiunilor de furt și lovire (violența domestica), alese pentru studiu, in cele ce urmeaza.

Infractorul - profilul psiho-moral

"Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata, ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice, cu caracter antisocial sau disocial.

Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste."

Exista anumite trasaturi psihice caracteristice tuturor detinutilor:

Instabilitatea emotiv-actionala - infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotional si actional, datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite. Reactiile sale tradeaza discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanța in reactiile fata de stimuli. Instabilitatea afectiva a infractorilor se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si evaluare adecvata, la lipsa obiectivitatii fata de sine si de ceilalti.

Inadaptarea sociala - acestia fac parte din categoria indivizilor a caror educatie s-a desfasurat in conditii improprii. Majoritatea dintre ei provin din familii dezorganizate (parinți divortati, decedati, infractori, alcoolici). Cand parinții nu acorda atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun bazele unei inadaptari sociale si a unor deprinderi negative, care, in conditii improprii duc la devianta si apoi la infractiune. Infractiunea in sine este o reactie atipica, marca a inadaptarii.

Sensibilitatea deosebita - stimulii din mediul extern exercita asupra detinutilor o stimulare mult mai mare decat in cazul unui individ normal, ceea ce ii impinge spre comportamente atipice. Infractorii sunt lipsiti de inhibitii, elaborate pe linie sociala.

Duplicitatea comportamentului - reprezinta o trasatura dominanta, puternica a personalitatii infractorului, este o a doua natura a lui care nu-l mascheaza doar in timpul comiterii faptei,ci tot timpul. Necesitatea tainuirii, a vietii duble, ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza de aspectul normal al vietii.

Imaturitatea intelectuala - se refera la incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunilor sale antisociale. Ea nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta, ci cu o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea actului infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt.

Imaturitate afectiva - se refera la permanentul decalaj intre procesele cognitive si cele afective, in detrimentul acestora din urma. Dezechilibrul afectiv duce la o rigiditate psihica , la reactii disproporționate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize). Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.

Frustrarea - reprezinta starea emotionala resimtita de infractor atunci cand este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii, etc. Despre care considera ca i se cuvin. Frustrarea este resimtita ca o stare de criza, de tensiune in plan afectiv, ce dezorganizeaza activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor. Infractorii puternic frustrati au tendinta de a-si pierde pe moment autocontrolul, actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent, cu urmari antisociale grave.

Complexul de inferioritate - este starea resimtita de infractor ca pe un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. El apare in urma unor deficiente, infirmitati reale sau imaginate, fiind amplificate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti.

Egocentrismul - este tendinta individului de a raporta totul la el insusi. Nerealizarea scopurilor individuale il transforma pe individ intr-o fire invidioasa si susceptibila, dominatoare si chiar despotica. El nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. Se crede in permanenta persecutat, considera ca are in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste ataca cu virulenta.

Labilitatea - desemneaza fluctuatia emotiva si capriciozitatea si, prin urmare, imprevizibilitatea actiunilor. Individul este robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in fata pericolului public si a sanctiunilor penale.

Agresivitatea - se afla in stransa legatura cu satisfacerea dorintelor proprii, individul manifestandu-se violent si distructiv. Auto-agresivitatea și hetero-agresivitatea sunt cele mai cunoscute forme ale agresivitatii. Auto-agresivitatea presupune indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimata fiind prin automutilari, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Hetero-agresivitatea presupune canalizarea agresivitatii spre altii: omucidere, talharie, viol, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.

Indiferenta afectiva - este supranumita si insensibilitate morala, fiind strans legata de egocentrism. Reprezinta incapacitatea infractorului de a intelege durerile si nevoile celorlalti, satisfactia resimtita fata de durerile altora. Ea este, de fapt, expresia starilor de inhibare si dezorganizare emotionala. Infractorul este in general, inconstient de propria-i inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece[6] cu care comite o serie de infractiuni de o violenta extrema. Infractorului ii este strain sentimentul culpabilitatii, al vinovatiei, aceasta fiind legatura indiferentei afective cu egocentrismul.

Procesele volitive funcționeaza cu succes la infractori, insa conținutul lor se indreapta spre acțiuni antisociale. Ei pot fi caracterizati prin maiestrie, ingeniozitate, inventivitate si fantezie.

Traind in conflict cu societatea, au tendința de a-si lauda succesele obtinute in cariera infractionala, devenind increzuti. Orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand uneori la manifestari de vanitate, puerile. Elementul sau vital si in acelasi timp trasatura principala de caracter a lor este minciuna.

Indiferenta infractorului fata de viitor ia nastere din lipsa unui climat afectiv, din constrangerile social-morale la care este supus, din lipsa unor valori etice la care sa adere. Egoismul sau diminueaza orice urma de compasiune, impingandu-l spre acte de mare cruzime.[7]