Efectele divortului cu privire la relatiile patrimoniale dintre parinti si copiii minori

Efectele divortului cu privire la relatiile patrimoniale dintre parinti si copiii minori

1. Contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului

Dispunand desfacerea casatoriei, instanta de divort este obligata sa stabileasca contributia fiecaruia dintre parinti la aceste cheltuieli, chiar daca nu exista o cerere expresa a parintilor in acest sens[1] - art. 42 alin. (3) din Codul familiei -, indiferent daca incredintarea copiilor s-a facut la unul dintre fostii soti sau la o alta persoana ori institutie de ocrotire. Instanta va putea stabili pensia de intretinere eventual sub forma unei cote procentuale din retributia lunara a debitorului si va lua de indata masuri de poprire conform art. 461¹ din Codul de procedura civila[2].

Chiar daca parintele caruia i-a fost incredintat copilul are mijloace suficiente de trai, acest fapt nu il scuteste pe celalalt parinte de a contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului. Solutia se impune deoarece ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor. Chiar daca fiecare dintre parinti a primit in grija lui cate un copil, parintele care realizeaza un venit mai mare este obligat sa contribuie si el la intretinerea celuilalt copil, deoarece amandoi copiii trebuie sa beneficieze deopotriva de posibilitatile materiale mai largi ale parintelui ce realizeaza un venit mai mare si sa aiba acelasi nivel de trai.

Parintii se pot invoi cu privire la contributia lor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, dar este necesara incuviintarea instantei, pentru a se preveni nesocotirea intereselor copiilor.

Renuntarea la pensia de intretinere cuvenita copilului nu poate fi ratificata; totusi, instanta poate sa incuviinteze o conventie a parintilor privind scutirea temporara de contributie, totala sau partiala, a aceluia dintre  parinti caruia nu i s-au incredintat copiii, daca s-ar constata ca posibilitatile materiale ale parintelui care a renuntat la dreptul copilului sunt indestulatoare pentru asigurarea unor conditii de trai corespunzatoare[3].

Schimbarea situatiei materiale a parintilor sau a nevoilor copilului justifica modificarea contributiei parintilor stabilita prin hotarare judecatoreasca sau prin invoiala sotilor.

Pensia de intretinere se acorda de la data introducerii actiunii de divort, iar nu de la pronuntarea hotararii. Cand, in cazul divortului, parintii au fost separati, copilul fiind la unul din parinti, dar se incredinteaza celuilalt parinte, intretinerea se datoreaza de la data cand in fapt copilul a trecut in ingrijirea parintelui la care a fost incredintat.

2. Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti cu privire la bunurile copiilor

Parintele caruia i s-au incredintat copiii minori spre crestere si educare exercita in privinta acestora si drepturile cu privire la administrarea bunurilor sau, dupa caz, incuviintarea actelor copilului minor.

Cand minorii au fost incredintati unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta, dispunand aceasta masura, va decide care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele.

Daca se schimba imprejurarile avute in vedere la luarea acestei masuri, atunci se pot modifica insasi masurile luate (art. 44 din Codul familiei)

3. Primirea alocatiei de stat pentru copii

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61 din 28 septembrie 1993, titular al dreptului la alocatia de stat pentru copii este copilul. In ce priveste incasarea alocatiei de stat, deosebim (art. 4):

a) daca parintii sunt impreuna si ingrijesc pe copil, alocatia de stat o poate primi oricare dintre ei pe baza acordului lor; daca parintii nu realizeaza acordul lor, incasarea alocatiei se face asa cum se arata la lit. b;

b) daca parintii nu sunt impreuna, copilului i-a fost stabilit domiciliul la unul din acestia prin hotarare judecatoreasca sau copilul a fost incredintat, in cazul divortului, spre crestere si educare unuia din acestia, ori copilul din afara casatoriei a fost incredintat spre crestere si educare unuia din ei si exista neintelegere intre parinti privind care din ei sa incaseze alocatia, aceasta se incaseaza, pe baza deciziei autoritatii tutelare, de catre parintele la care se afla domiciliul copilului sau la care a fost incredintat spre crestere si educare;

In aceste situatii ar rezulta ca, daca parintii sunt de acord, oricare din ei poate sa incaseze alocatie de stat - art. 4 alin. (1).

c) daca copilul se afla in plasament familial sau este incredintat unui tert spre crestere si educare, incasarea alocatiei se poate face de tutorele ori curatorul copilului (art. 4 pct. 2);

d) dupa implinirea varstei de 14 ani, plata alocatiei de stat se poate face direct titularului, adica acelui copil, dar cu incuviintarea ocrotitorului legal (art. 4 pct. 3). In lipsa incuviintarii, plata alocatiei se face potrivit celor aratate;

e) in cazul casatoriei parintelui din afara casatoriei, caruia ii este incredintat copilul ori al casatoriei parintelui divortat caruia i-a fost incredintat copilul la divort, fiecare din acestia poate incasa in continuare alocatia de stat.

La fel ca si pensia de intretinere, alocatia de stat, avand un caracter strict personal, nu poate face obiectul unei tranzactii sau al unei renuntari.

Literatura de specialitate[4] si practica judiciara s-au pronuntat in sensul admisibilitatii actiunii prin care se solicita obligarea sotului care nu a intocmit formele necesare sau a incasat alocatia de stat pentru copii fara drept, s-o remita celuilalt sot in ingrijirea caruia se afla minorul, justificata tocmai pe savarsirea din partea celui care a incasat-o a unui abuz, ce a dus la imbogatirea fara just temei. In cazul in care vina parintelui consta in intocmirea formelor necesare incasarii alocatiei, temeiul juridic al sanctionarii de regaseste in prevederile privind raspunderea civila delictuala (art. 998 si art. 999 din Codul civil).

Mai mult chiar, practica judiciara[5] a admis cererea, formulata pe calea procedurii speciale a ordonantei presedintiale, accesorie divortului (art. 613² din Codul de procedura civila), de obligare a parintelui care a incasat alocatia de stat pentru copil s-o remita parintelui in ingrijirea caruia se afla minorul.

Concluzii

Prin aceasta lucrare s-a incercat prezentarea realitatii cu privire la desfacerea casatoriei, punctandu-se principalele arii de interes din acest domeniu si, deasemenea, evitandu-se pe cat posibil etichetarile gratuite si prejudecatile moralizatoare.

Consideram ca familia trebuie sa ramana un nucleu de afectiune, socializare si cultura, iar ea nu se poate intemeia decat pe casatorie.

Lumea actuala, in transformare si in cautare de noi modele de organizare umana, trebuie sa tina seama de aceasta celula fundamentala a vietii si a societatii umane, in care relatia barbat-femeie, devenita relatie sot-sotie-copil, ofera un tablou deplin al existentei in manifestarea ei completa, biologica, psihica, sociala, morala si spirituala.

Trebuie sa recunoastem ca institutia casatoriei, oricat de "modern" am privi-o, este un act al implinirii vietii omenesti si ea trebuie sa depaseasca momentul de criza, atat prin latura evident umana, cat si prin dimensiunea ei spirituala.

De nenumarate ori, problemele familiale sunt in realitate rezultatul problemelor pe care le are fiecare societate. Dezorganizarea familiei, ca o consecinta a somajului sau a saraciei, de exemplu, este la fel de mult o problema sociala, cat si una privata. Tensiunile dintre valorile individuale si familiale din societatea noastra creeaza conflicte personale si familiale, asa cum si orientarea societatii spre egalitate si o mai mare autonomie poate declansa crize familiale.

Desfacerea casatoriei nu este altceva decat o constructie social-culturala a unei anumite ordini sociale, specifica fiecarei epoci de dezvoltare istorica, care se opune uneori, macar in parte, ordinii naturale.

Supusa inevitabilului proces de schimbare in timp, ca de altfel orice institutie umana, mentalitatea omului actual despre desfacerea casatoriei poarta amprenta inconfundabila a epocii contemporane. Suntem in zona unde inca mai intalnim o imbinare, uneori curioasa, intre monolog si prejudecata, superstitie si religie, atitudini liberale, deschise, dar si clisee arbitrare.

Majoritatea conceptiilor omului cu privire la desfacerea casatoriei au un caracter egocentric, adica sunt construite numai din interiorul lumii in care traieste exponentul unei opinii, ca si cum aceasta ar fi singura lume existenta si acceptabila.

Este important de subliniat ideea conform careia, desi adeseori pentru a califica o conduita in divort, oamenii fac apel la normal, la modul cum ei stiu un lucru "dintotdeauna" sau la "natural"; nu natura decide, ci cultura, adica contextul normativ in virtutea caruia niste raporturi sau anumite relatii ce vizeaza despartirea sunt considerate normale sau nu, legale sau nu.