CONSTATAREA INFRACTIUNILOR DE CATRE JANDARMI

CONSTATAREA INFRACTIUNILOR DE CATRE JANDARMI

PROBLEME:

1. Notiunea, caracterul, functia si scopul constatarii infractiunii

flagrante

2. Valoarea probatorie a constatarii infractiunii flagrante

3. Conditiile si limitele folosirii procedurii speciale de urmarire si

judecata

4. Regulile generale si speciale ce trebuie respectate cu prilejul

constatarii infractiunii flagrante

5. Desfasurarea si materializarea rezultatelor constatarii infractiunii

flagrante

BIBLIOGRAFIE:

- Cercetarea penala (criminalistica - teorie si practica), Indrumar complet de cercetare penala, Editura si Tipografia ICAR

- Drept penal, partea speciala, Editura Allbeck

- Drept penal, partea generala, Editura Atlas Lex

- Codex procedural, Editura Continent 21

1. Notiunea, caracterul, functia si scopul constatarii infractiunii

flagrante

Potrivit legii, este flagranta infractiunea descoperita in momentul comiterii ori imediat dupa savarsire. Prin urmare, constatarea infractiunii flagrante inseamna prinderea faptuitorului in momentul comiterii infractiunii si la locul unde s-a consumat activitatea ilicita ori cat mai aproape de momentul savarsirii.

Ca si cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante este un procedeu probatoriu prin care se administreaza mijloacele de proba in procesul penal. Dar, cu toate ca nu este mijloc de proba prin ea insasi, constatarea infractiunii flagrante capata caracter de categorie juridico-penala. Mai mult, procesul-verbal in care se materializeaza rezultatele acesteia constituie un inscris ce are legatura cu fapta, devenind astfel mijloc de proba. De altfel, aceasta este si ratiunea pentru care constatarea infractiunii flagrante a fost inclusa in categoria mijloacelor de proba. Este de subliniat si faptul ca - intocmai ca si cercetarea la fata locului - desi considerata ca avand un caracter "auxiliar" - acestei activitati i se confera o semnificatie deosebita. Acest lucru este firesc de vreme ce functia constatarii infractiunii flagrante este aceea de a oferi organului de cercetare penala posibilitatea sa descopere fapta si pe autorul ei in momentul savarsirii ori imediat dupa acesta, sa administreze rapid toate probatoriile necesare pentru dovedirea existentei infractiunii si a vinovatiei si tragerea la raspundere penala a faptuitorului. Complexitatea acestei activitati rezida si din aceea ca organul de cercetare penala procedeaza cu prilejul constatarii infractiunii flagrante si la desfasurarea altor activitati, cum ar fi:

ascultarea persoanei vatamate;

restituirea obiectelor produs al infractiunii;

ascultarea faptuitorului;

identificarea si ascultarea martorilor oculari;

efectuarea cercetarii la fata locului.

Revenind la notiunea de "constatare a infractiunii flagrante" consideram necesare cateva sublinieri. Astfel, asa cum rezulta din definitia data de legiuitor, pentru existenta starii de flagranta nu este suficienta numai descoperirea faptei in timpul savarsirii ori imediat dupa aceasta, ci si surprinderea faptuitorului in acel moment ori imediat dupa consumarea activitatii infractionale. De asemenea, este considerata flagranta si infractiunea al carui faptuitor - imediat dupa savarsire - este urmarit de:

▪ persoana vatamata;

▪ martorii oculari;

▪ strigatul public.

Desi legea nu prevede expres, este in afara oricaror discutii ca starea de flagranta subzista si in cazul in care faptuitorul este urmarit de catre organul judiciar care l-a surprins in momentul savarsirii faptei si acesta incearca sa dispara din campul infractiunii.

De asemenea, mai este considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor este surprins aproape de locul savarsirii faptei avand asupra sa arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.

Din punct de vedere terminologic, deseori - atat in unele lucrari de specialitate, cat si in vorbirea curenta - constatarea infractiunii flagrante este denumita "flagrant delict", respectiv "constatarea flagrantului delict". Chiar normele constitutionale utilizeaza - atunci cand se refera la perchezitie - formula: ". afara de cazul delictului flagrant". In opinia noastra folosirea acestei terminologii este inadecvata, denumirea de "flagrant delict" ori "delict flagrant" fiind specifica legii procesuale anterioare si corespundea impartirii infractiunilor in crime si delicte. De la intrarea in vigoare a actualei legislatii procesuale penale care incrimineaza "infractiunile" si nu "crimele si delictele". In legatura cu prevederea constitutionala amintita consideram ca daca de la adoptarea Constitutiei si pana in prezent - cu toate modificarile succesive aduse Codului de procedura penala - termenul consacrat este "constatare a infractiunii flagrante", organele de cercetare penala trebuie sa utilizeze limbajul folosit de legiuitor.

Derivand din caracterul si functia ei, scopul constatarii infractiunii flagrante vizeaza realizarea urmatoarelor obiective:

impiedicarea consumarii activitatii ilicite;

prinderea faptuitorului in momentul comiterii faptei ori la un moment cat mai apropiat de acesta;

strangerea tuturor probelor care atesta existenta infractiunii si dovedesc vinovatia faptuitorului;

despagubirea urgenta a persoanei vatamate prin restituirea lucrurilor sau valorilor de care a fost deposedata prin infractiune;

asigurarea tragerii la raspundere penala a faptuitorului la un moment cat mai apropiat de cel al comiterii infractiunii;

prevenirea savarsirii altor fapte de natura penala;

aplicarea unei proceduri speciale de urmarire si judecata, in cazurile expres prevazute de lege.

2. Valoarea probatorie a constatarii infractiunii flagrante

Desi, in principiu, acest procedeu probatoriu si mijloc de proba are aceeasi valoare cu a celorlalte probatorii administrate in cauza, in opinia noastra, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante - ca mijloc de proba scris - are o valoare probatorie deosebita. Ne argumentam acest punct de vedere prin urmatoarele:

procesul-verbal contine toate datele privitoare la actiunile desfasurate de faptuitor inainte si in momentul interventiei organelor de cercetare penala, precum si rezultatul activitatii infractionale, inclusiv masurile luate pentru intreruperea activitatii ilicite;

cu prilejul constatarii infractiunii flagrante este identificat autorul acesteia, nefiind necesare alte masuri de identificare, urmarire si prindere;

tot cu ocazia constatarii infractiunii flagrante organele de cercetare penala procedeaza la efectuarea perchezitiei corporale, la controlul bagajelor si a mijloacelor de transport folosite de faptuitor, consemnand in procesul-verbal rezultatul acestor activitati;

bunurile care au servit la savarsirea infractiunii, au fost destinate acestui scop ori sunt produsul acesteia sunt ridicate si - in cele mai multe cazuri - sunt restituite persoanei vatamate;

Prin urmare, nu mai este necesara efectuarea unor activitati distincte - perchezitia, ridicarea de obiecte si inscrisuri, luarea masurilor asiguratorii s.a. - pentru dovedirea existentei infractiunii si a vinovatiei, implicit, dezdaunarea persoanei vatamate.

atunci cand natura faptei reclama acest lucru, organele de cercetare penala sunt obligate sa recurga si la efectuarea cercetarii la fata locului in vederea descoperirii urmelor si mijloacelor materiale de proba ce au legatura cu cauza;

in cuprinsul procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante sunt consemnate declaratiile martorilor, faptuitorilor si persoanelor vatamate.

Daca se foloseste procedura speciala de urmarire si judecata, ascultarea ulterioara a persoanelor mentionate nu mai apare ca necesara. Rezulta ca, pe de o parte, constatarea infractiunii flagrante inglobeaza o serie de activitati si procedee de probatiune distincte, iar, pe de alta parte, faptul ca procesul-verbal contine un volum mare de mijloace de proba, evidentiate in cuprinsul unui singur act. De aici decurge atat importanta, cat si valoarea probatorie deosebita a acestui mijloc de proba.

Importanta constatarii infractiunii flagrante - si implicit, valoarea ei probatorie - consta si in aceea ca, potrivit vointei exprese a legiuitorului, starea de flagranta atrage aplicarea unor dispozitii derogatorii de la normele comune, cum ar fi:

posibilitatea efectuarii perchezitiei domiciliare fara autorizatia procurorului;

posibilitatea luarii masurii retinerii, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa este de cel putin 3 luni si de cel mult 5 ani, precum si formele agravate ale acestor infractiuni;

obligatia organului de cercetare penala ca in cazul infractiunilor urmarite la plangere prealabila sa constate savarsirea faptei, chiar in lipsa acestei plangeri;

dreptul oricarei persoane de a prinde pe faptuitor si a-l conduce in fata autoritatilor;

aplicarea unei proceduri speciale de urmarire si judecata.

3. Conditiile si limitele folosirii procedurii speciale de urmarire

si judecata

Pentru unele infractiuni constatate in flagrant, legea procesuala penala prevede o procedura speciala de urmarire si judecata. Asa cum releva literatura de specialitate, faptul ca infractiunile flagrante determina o tulburare a ordinii de drept si

provoaca indignare si teama in randul celor prezenti la fata locului a impus ca tragerea la raspundere penala a faptuitorului sa se faca cu maxima operativitate. O astfel de operativitate - transpunere concreta in practica a principiului celeritatii procesului penal - este posibila datorita faptului ca infractiunea si faptuitorul sunt cunoscute, iar probele de vinovatie evidente. Altfel spus, aplicarea procedurii obisnuite - ordinare - nu ar face decat sa creeze un decalaj inutil intre momentul comiterii si cel al tragerii la raspundere penala, cu efect direct pe linia diminuarii efectului educativ al procesului penal.

In conformitate cu dispozitiile legii procesuale penale, pentru a putea fi urmarite si judecate potrivit procedurii speciale trebuie indeplinite - cumulativ - urmatoarele conditii:

▪ infractiunea sa fie flagranta;

▪ infractiunea sa fie pedepsita cu inchisoare mai mare de 3 luni si cel mult 5 ani;

▪ infractiunea sa fie savarsita intr-un anume loc: in municipii sau orase, mijloace de transport in comun, balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari, precum si in orice loc aglomerat.

Cu privire la procedura speciala de urmarire si judecata trebuie retinut ca aria ei de aplicare a fost sensibil restransa prin intrarea in vigoare a ultimelor modificari aduse legislatiei penale. Dupa cum este cunoscut, ultimele modificari ale Codului penal au constat - in principal - in majorarea minimului si maximului pedepselor aplicate. Dar, acestea nu au fost urmate si de modificari corespunzatoare aduse Codului de procedura penala. Astfel, desi infractiunea este constatata flagrant si sunt indeplinite conditiile de loc prevazute de lege, organele de cercetare penala nu pot recurge la folosirea procedurii speciale, nefiind indeplinite cerintele privitoare la limita minima si maxima a pedepsei. De exemplu, infractiunea de furt nu mai poate fi urmarita si judecata potrivit procedurii speciale, pedeapsa prevazuta de lege fiind inchisoarea de la 1 an la 12 ani pentru forma simpla si de la 3 ani la 15 ani, pentru furtul calificat. Si exemplele ar putea continua. Observam astfel ca sfera infractiunilor ce ar putea fi urmarite si judecate conform procedurii speciale s-a redus considerabil, fiind aplicabila, de exemplu, doar in cazul faptelor de ultraj - forma simpla - nerespectarii regimului armelor si munitiilor - in forma simpla si in varianta asimilata - inselaciunii la masuratoare si inselaciunii cu privire la calitatea marfurilor s.a.

Este de observat si faptul ca in cazul anumitor infractiuni, desi sunt intrunite toate conditiile cerute de lege - inclusiv aceea privind minimul si maximul pedepsei - procedura speciala nu poate fi aplicata datorita, in principal, probelor si mijloacelor de proba ce urmeaza a fi administrate in cauza pentru dovedirea existentei infractiunii si a vinovatiei: dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice sau medico-legale, efectuarea de perchezitii, ridicari de obiecte si inscrisuri s.a.

4. Regulile generale si speciale ce trebuie respectate cu prilejul

constatarii infractiunii flagrante

Regulile generale ce trebuie respectate ar putea fi rezumate la urmatoarele:

este interzis ca organele de cercetare penala sa determine o persoana sa savarseasca - ori sa continue savarsirea unei infractiuni - in scopul obtinerii unor probe de vinovatie;

daca infractiunea constatata in flagrant urmeaza a fi urmarita si judecata conform procedurii speciale, procesul-verbal de constatare reprezinta, in acelasi timp, si actul de dispunere a inceperii urmaririi penale in cauza;

in cazul folosirii procedurii speciale, retinerea invinuitului este obligatorie;

dupa identificarea faptuitorului este obligatorie efectuarea perchezitiei corporale, aceasta activitate extinzandu-se si asupra bagajelor si mijlocului de transport utilizat de cel in cauza;

dupa expirarea retinerii, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul in vederea dispunerii arestarii preventive si punerii in miscare a actiunii penale;

daca dupa dispunerea arestarii preventive, procurorul a restituit cauza organului de cercetare penala, acesta este obligat sa continue cercetarile si sa inainteze dosarul, odata cu invinuitul, in cel mult 3 zile de la arestarea acestuia; in caz contrar cercetarea penala va urma procedura obisnuita.

In raport cu specificul fiecarei cauze se pot desprinde urmatoarele reguli speciale, generate atat de dispozitiile derogatorii amintite, cat si de modalitatile concrete in care a actionat faptuitorul, astfel:

efectuarea perchezitiei fara nici o alta formalitate;

obligatia de a constata fapta chiar in lipsa plangerii prealabile a persoanei vatamate;

in caz de infractiune flagranta, desi se bucura de imunitate, deputatii si senatorii pot fi retinuti si perchezitionati.

Potrivit prevederilor constitutionale, in acest caz, ministrul justitiei este obligat sa informeze neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. Aceasta inseamna ca organul de cercetare penala, imediat dupa ce a procedat la retinerea si perchezitionarea unei astfel de persoane, trebuie sa instiinteze despre aceasta Ministerul Justitiei, precizand fapta comisa, imprejurarile savarsirii ei si motivele care au impus luarea masurii retinerii. Sublinierea se impune avand in vedere ca in celelalte cazuri deputatul ori senatorul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat ori trimis in judecata - fie penala, fie contraventionala - fara incuviintarea Camerei din care face parte, dupa ascultarea sa.

5. Desfasurarea si materializarea rezultatelor constatarii

infractiunii flagrante

Cu ocazia constatarii infractiunii flagrante, organele de cercetare penala trebuie sa desfasoare, in ordine cronologica, urmatoarele activitati:

asigurarea martorilor asistenti;

identificarea martorilor oculari si asigurarea sprijinului persoanelor de buna-credinta aflate in zona;

supravegherea faptuitorului pentru a percepe activitatea infractionala desfasurara, acest lucru fiind de natura sa asigure dovedirea existentei infractiunii, a vinovatiei si, evident, a starii de flagranta;

interventia, prezentarea calitatii si identificarea faptuitorului;

luarea masurilor de intrerupere a activitatii ilicite;

acordarea primului ajutor persoanelor ce au suferit o vatamare a integritatii corporale sau sanatatii;

efectuarea perchezitiei corporale;

efectuarea perchezitiei asupra mijloacelor de transport si bagajelor;

luarea masurilor cu privire la faptuitor, obiectele, inscrisurile si valorile descoperite;

efectuarea cercetarii la fata locului pentru descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor si mijloacelor materiale de proba;

ascultarea persoanei vatamate, a martorilor oculari si a faptuitorului;

fixarea tuturor constatarilor facute in procesul-verbal si, dupa caz, in celelalte mijloace de fixare.

Cat priveste consemnarea rezultatelor constatarii infractiunii flagrante, procesul-verbal trebuie sa respecte conditiile de fond si forma prevazute de legea procesuala penala, cu urmatoarele particularitati:

daca in cauza urmeaza sa se aplice procedura obisnuita - ordinara - declaratiile persoanei vatamate, ale martorilor si faptuitorului vor fi consemnate, succint, la persoana a III-a, singular (modelul nr.1);

daca in cauza este aplicabila procedura speciala de urmarire si judecata, declaratiile persoanei vatamate, ale martorilor si faptuitorului se consemneaza la persoana I, singular (modelul nr.2);

in cazul unor infractiuni de coruptie - dare de mita, luare de mita si trafic de influenta - inainte de recurgerea la prinderea in flagrant, organele de cercetare penala vor proceda la marcarea criminalistica ori inserierea sumelor de bani ce constituie folosul necuvenit pretins de functionarul necinstit (modelele nr.3 si 4);

cand exista mai multi martori oculari, organele de cercetare penala vor recurge la selectarea acestora, consemnand in procesul-verbal numai declaratiile acelora care au perceput in totalitate - ori in cea mai mare parte - cele petrecute, restul martorilor urmand a fi ascultati dupa regulile obisnuite de procedura.