Fotografia judiciara-Noi procedee si tehnici

Fotografia judiciara-Noi procedee si tehnici

1. Fotografia la reconstituire

Reconstituirea reprezinta o activitate procedurala auxiliara, apropiata de cercetarea la fata locului ; ea consta in reproducerea pe cale experimentala a unor fapte si imprejurari care pot demonstra existenta sau inexistenta elementelor de probatiunecare vizeaza fapta sau faptuitorul.

Aceasta fotografie se executa de catre organul de urmarire penala cu ocazia efectuarii reconstituirii, in scopul fixarii locului faptei, si a diferitelor secvente din procesul comiterii faptei, reproduse artificial.

Reconstituirea nu este numai un mijloc de verificare a probelor de la dosar, ci si un izvor de noi probe, prin procesul - verbal care se incheie cu aceasta ocazie

Fotografia locului reconstituirii oglindeste intregul loc in care se desfasoara procesul de reproducere artificiala a comiterii infractiunii. In esenta, ea este o fotografie ce cuprinde aceleasi elemente ca si fotografia schita a cercetarii locului faptei, avand insa ca scop redarea locului reconstituirii cu toate caracteristicile sale.

Fotografiile secventelor reconstituirii au ca scop redarea fidela a celor mai insemnate momente din procesul comiterii faptei, momente reproduse artificial in vederea verificarii unor probe sau pentru descoperirea unor probe noi in legatura cu modul de savarsire a infractiunii cercetate.

Numarul fotografiilor depinde de momentele importante din procesul comiterii infractiunii, prin care se poate stabili modul in care s-a savarsit, vinovatia faptuitorului, numarul participantilor, precum si anumite circumstante ce au inlesnit sau impiedicat producerea rezultatului socialmente periculos.

In cursul efectuarii reconstituirii, organul de urmarire penala, trebuie sa fixeze numai acele secvente din momentul reproducerii artificiale a comiterii infractiunii, prin care se confirma sau se infirma anumite sustineri ale faptuitorilor, martorilor ori ale victimelor, sau prin care se stabilesc ce ar putea duce la descoperirea de probe noi

Daca se fixeaza toate secventele, dosarul cauzei se incarca prea mult cu fotografii si astfel se pierde ceea ce-i esential. Ordinea efectuarii fotografiilor este cea a desfasurarii reconstituirii insasi.

Ilustrarea fotografica a diferitelor aspecte ale reconstituirii, nu trebuie aplicata in mod abuziv, cum adesea se intalneste in practica de cercetare, ci limitata numai la acele imprejurari refacute experimental, a caror reproducere e absolut necesara pentru intelegerea succesiunii faptelor .

In ultimul timp se recurge tot mai mult la filmarea celor mai insemnate secvente ale recontituirii sau chiar a intregului proces, deoarece pe aceasta cale se fixeaza, cu multa rapiditate si exactitate, scenele, persoanele si obiectele care intereseaza urmarirea penala.

Datorita acestui fapt, stiinta criminalisticii recomanda aplicarea filmarii nu numai in cazul reconstituirii, ci si a altor activitati de urmarire penala desfasurate pentru stabilirea adevarului .

2. Fotografia la perchezitie

Perchezitia este un act de urmarire penala si de tactica criminalistica, prin care se cauta si se ridica, din anumite locuri sau asupra anumitor persoane, obiectele ce prezinta importanta pentru descoperirea imprejurarilor infractiunii pentru demascarea infractorului.

Fotografia executata cu ocazia perchezitiilor se apropie de fotografia executata la locul faptei (fotografia de orientare, fotografia schita, fotografia obiectelor principale, fotografia de detali, indeplinind cerinte similare de formare.

Perchezitia se deosebeste de activitatea de ridicare de obiecte si inscrisuri, desi in cursul urmaririi penale le intalnim adeseori impreuna. Perchezitia se deosebeste si de activitatea de cercetare a locului savarsirii faptei, desi prezinta o serie de aspecte comune in ceea ce priveste metodele de cercetare, dar se deosebeste prin sfera de actiune si scopul urmarit.

Fotografierea la perchezitii se foloseste pentru a ilustra rezultatele acesteia si in principal pentru fixarea particularitatilor si a locului unde au fost ascunse obiectele cautate.

Perchezitia poate fi: corporala, domiciliara, la locul de munca si in localurile deschise publicului. Fotografia locului perchezitionat cuprinde ansamblul locului respectiv, cu toate imprejurimile sale, intrunind astfel elementele unei fotografii de orientare. Deplasarea la locul perchezitiei se va face cu mare atentie, pentru a nu alarma pe cel perchezitionat si pe vecinii acestuia.

Inainte de patrunderea in locul efectuarii perchezitiei se vor lua masuri pentru organizarea pozei cailor de acces. Intrarea se va face in urma baterii sau a sunarii la usa, iar daca persoana ce urmeaza a fi perchezitionata nu deschide, se va trece la spargerea sau la fortarea usii respective.

Pentru a preveni distrugerea obiectelor cautate, incercarile de semnalizare sau legaturile telefonice, organul de urmarire va verifica rapid: soba, Wc-ul si tubul pentru aruncarea gunoaielor. Perchezitia se efectueaza in prezenta martorilor asistenti.

Celor opriti la locul perchezitie li se pune in vedere sa nu deplaseze nimic, sa nu se deplaseze din locul care li s-a fixat fara aprobarea conducatorului perchezitie.

Fixarea locului perchezitionat se face cu ajutorul fotografierii si descrierii acestuia in procesul-verbal, care este mijloc principal de fixare a rezultatului perchezitiei. Fotografiile care se ataseaza la dosar se stampileaza si se semneaza intr-un colt.

In functie de natura obiectelor cautate si de posibilitatile de ascundere a acestora se vor stabili metodele necesare de cautare si utilajele tehnice necesare.

In mod obisnuit efectuarea perchezitiei este programata intre orele 6-20, daca in acest timp ea nu s-a terminat, se va perchezitiona in continuare cat timp se considera necesar.

La perchezitie, cautarea ascunzatorii obiectelor ce ne interereaza, se realizeaza cu o deosebita atentie si cu mare grija. Fotografia ascunzatorii obiectelor descoperite, seamana intrucatva, in privinta continutului lor, cu fotografiile obiectelor principale.

Numarul acestor fotografii depinde de numarul ascunzatorilor in care sunt descoperite, iar nu de numarul obiectelor ce s-au gasit. Uneori, obiectele cautate sunt ascunse in locuri indepartate si greu accesibile, sau in locuri murdare, contand pe repulsia naturala fata de aceste locuri, alteori obiectele sunt ascunse in locuri accesibile, pentru a fi la indemana, sau asezate la vedere, pornind de la presupunerea ca cel care face perchezitia le socoteste ascunse mult mai bine.

Perchezitia se realizeaza in functie de ascunzatoarea obiectului cautat. Perchezitia locurilor inchise se realizeaza in : incaperi de locuit, dependintele si locul de munca.Pentru fiecare ascunzatoare, organul de urmarire penala, desfasoara o activitate specifica de cautare a obiectelor si de realizare a fotografiilor acestora.

In interiorul incaperilor ascunzatorile pot fi diferite: obiecte de mobilier, aparate electrice, bibelouri, jucarii de copii, carti, tablouri, obiecte de bucatarie. Fotografia fiecarei ascunzatori se realizeaza in functie de specificul fiecareia dintre ele .

Cercetarea in locurile deschise se realizeaza in: curte, gradina din jurul casei sau alte terenuri ingradite sau cu acces limitat. Perchezitia persoanei se imparte in: perchezitia imbracamintei si perchezitia corporala.

Fotografia obiectelor descoperite cuprinde fiecare obiect in mod izolat. Pentru obiectele, care au dimensiuni mari se face cate o fotografie, care au dimensiuni mari se face cate o fotografie separata, iar pentru cele cu dimensiuni mici se pot face fotografii comune, daca prin aceasta nu li se pierd detaliile.

In cazul unei perchezitii domiciliare, daca obiectul a fost descoperit intr-o ascunzatoare creata intr-un dulap, se fotografiaza aspectul general al camerei cu siruarea dulapului, apoi ascunzatoarea din dulap cu obiectele descoperite in aceasta si mecanismul de inchidere, modul de camuflare al obiectelor si apoi obiectele.

Aceeasi ordine a fotografierii se foloseste in cazul descoperirii unor obiecte ascunse intr-o haina, la perchezitiile corporale.

Scopul fotografiei de detaliu a obiectelor gasite la perchezitie este de a reda marimea exacta, forma si diferitele lor particularitati. De aceea, spre a scoate in evidenta toate detaliile vizibile ochiului liber, obiectele urmeaza a fi fotografiate in locurile cele mai potrivite in ceea ce priveste iluminarea si alte conditii de ordin tehnic.

Este important sa se cunoasca destinatia si valoarea obiectelor cautate, unele care se ascund mai greu, nu au valoare prea mare se ascund mai greu, nu au valoare prea mare vor fi adeseori distruse sau ascunse in locuri indepartate.

Fotografia prezentarii pentru recunoastere

Prezentarea pentru recunoastere, ca activitate de tactica criminalistica, are drept scop stabilirea identitatii unei persoane, animal sau obiect de catre persoanele care le-au vazut anterior.

Recunoasterea se realizeaza fie prin examinarea obiectelor sau a persoanelor in mod nemijlocit, fie numai a fotografiilor acestora, de catre cei care le-au vazut inainte ori in timpul savarsirii faptei.

In vederea atingerii scopului urmarit, pregatirea pentru recunoastere trebuie sa fie organizata si condusa prin respectarea unor reguli generale ca :

a). inainte de inceperea prezentarii pentru recunoastere, organul judiciar trebuie sa cunoasca imprejurarile in care a fost cunoscuta, vazuta persoana supusa recunoasterii, care sunt trasaturile sale distincte;

b). fiecare obiect sau persoana se prezinta in grup de cel putin trei; persoanele sa fie de acelasi sex, sa aiba aceeasi imbracaminte, varsta, inaltime;

c). prezentarea pentru recunoastere se face in prezenta martorilor asistenti;

d). toata activitatea de prezentare pentru recunoastere se consemneaza in procesul -verbal si se fixeaza si prin procedeul tehnic de fotografiere.

In cadrul fotografierii prezentarii pentru recunoastere se executa doua imagini. Pentru prima fotografie din procesul prezentarii persoanelor pentru recunoastere, se fixeaza pe pelicula fotosensibila grupul de persoane asezata in ordinea ceruta.

Fotografie redand o recunoastere de pe plansa fotografica

Obiectivul aparatului fotografic sa aiba o pozitie perpendiculara pe intregul grup spre a se obtine o fotografie unitara a persoanelor in cauza, astfel ca fiecareia sa-i fie redate clar trasaturile fetei, tinuta corpului si particularitatile imbracamintei.

In cazurile de recunoastere a obiectelor, cum sunt obiectele corp-delict sau unele obiecte furate, in prima imagine sunt fotografiate obiectele pregatite in acest scop, asemanatoare ca forma, marime, culoare, destinatie, asezate astfel ca printre

ele sa fie si obiectul supus recunoasterii, cu obiectivul aparatului fotografic in pozitie perpendiculara fata de obiectele asezate in grup in numar de cel putin trei.[10].Cea de-a doua fotografie va cuprinde, afara de obiecte, si persoana care va face recunoasterea, in momentul cand isi indreapta mana spre obiectul recunoscut.

4.Fotografia de semnalmente

Fotografia semnalmentelor are ca scop inregistrarea persoanelor care au savarsit o fapta penala, urmarirea si identificarea infractorilor, precum si identitatea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trasaturilor exterioare.

Spre deosebire de celelalte fotografii judiciare operative, fotografia semnalmentelor nu se executa la locul savarsirii faptei, ci in cadrul serviciilor de identificare ale politiei sau cand se executa fotografii de urmarire.

Fotografia semnalmentelor se imparte in :

fotografia de identificare a persoanelor

fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute

fotografia de urmarire.

Fotografia de identificare a persoanelor se executa sub forma a doua fotografii bust obligatorii, una din fata si una din profilul drept, luate in conditii precis stabilite, iar daca este necesar se vor fotografia si din alte pozitii diferite, ca semiprofil sau in picioare, pentru a reda tinuta obisnuita a persoanei care urmeaza a fi identificata sau cu partea care prezinta un semn caracteristic mai deosebit .

Conditiile care trebuiesc riguros respectate intr-o fotografie de identificare a persoanelor sunt urmatoarele: persoana care urmeaza a fi fotografiata in vederea retinerii semnalmentelor este asezata pe un scaun cu spatarul prelungit, cu un suport de sustinere a capului, in vederea asigurarii unei anumite pozitii si a unei perfecte imobilitati. Scaunul este astfel construit incat sa poata fi intors cu usurinta intr-un unghi de 90 , pentru ca cele doua fotografii sa se poata face succesiv[11]

Pentru executarea acestor fotografii persoana trebuie sa fie cu capul descoperit, cu parul pieptanat, fara ochelari, ochii deschisi si privirea indreptata inainte, tinuta corpului si a capului dreapta, iar daca este barbat trebuie sa fie si barbierit.

Fotografia din fata se executa astfel incat sa redea cu multa claritate particularitatile fetei, cum sunt: desimea parului, linia de insertie, latimea marimea si pozitia ochilor, conturul si desimea sprancenelor, forma nasului, lungimea si latimea gurii, grosimea buzelor, pozitia si forma, unor cicatrice.

Fotografii de semnalmente

Fotografia din profil se face de la aceeasi distanta in conditii asemanatoare cu fotografia din fata. Persoana fotografiata trebuie sa aiba urechea descoperita si tinuta capului dreapta, spre a fi evidentiate in imagine: inclinatia fruntii, marimea radacinii nasului, conturul liniei nasului, inclinarea barbiei, proeminenta buzelor, precum si toate caracteristicile pavilionului urechii.

In cazul persoanelor care poarta ochelari este indicat, sa li se faca si o fotografie, bust cu ochelari, in pozitie a fetei semiintoarsa, deoarece persoanele care de obicei poarta ochelari uneori se identifica greu dupa fotografiile fara ochelari.

Iluminarea persoanei se realizeaza cu ajutorul unui izvor de lumina dispersata, asezat in spatele aparatului fotografic. Pentru a impiedica formarea unei imagini plate a fetei, se creeaza usoare umbre printr-o iluminare laterala cu un izvor de lumina mai slab decat primul.

Izvorul de lumina laterala se asaza astfel ca razele sa cada pe fata persoanei sub un unghi ascutit. Lumina sa se gaseasca in partea dreapta sau stanga a persoanei si aproximativ la jumatatea distatei dintre ea si obiectivul aparatului fotografic.

Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se fac in numar de doua: una bust din fata si alta bust din profil. Pentru identificarea cadavrelor necunoscute se vor folosi aceleasi metode fotografice ca pentru persoanele urmarite, dar inainte de executarea fotografiei se va face, in mod obligatoriu "toaletarea cadavrului".

Toaletarea cadavrului consta in: cusutul leziunilor ce deformeaza fata, spalarea de sange sau de alte corpuri straine, pieptanatul parului, deschiderea ochilor, rujatul buzelor spre a le da un contur precis.

La fotografierea persoanelor cu identitate necunoscuta, in plus fata de cele mentionate, trebuie respectate si alte reguli, cum ar fi:

ersoana va fi fotografiata in tinuta vestimentara cu care a fost gasita;

fotografierea se executa in pozitia "in picioare", din fata;

persoana cu identitate necunoscuta trebuie fotografiata atat inainte, cat si dupa aranjarea tinutei;

semnele particulare se fotografiaza la scara.

O problema cu totul aparte o ridica fotografierea cicatricelor si a tatuajelor. Este cunoscut rolul deosebit pe care il au tatuajele in stabilirea identitatii unor persoane. Fotografierea acestora este insa dificila datorita coloritului' acestora, fapt ce face sa se deosebeasca foarte putin de piele. Pentru a obtine totusi imaginea tatuajului se foloseste un filtru galben destul de inchis - prin care se mareste contrastul dintre albastrul tatuajului si piele - si se prelungeste timpul de expunere.

Trebuie insa subliniat faptul ca marimea timpului de expunere este posibila numai in cazul tatuajelor aflate pe maini si picioare, in cazul tatuajelor de pe piept fotografierea trebuie facuta instantaneu, datorita faptului ca, din cauza respiratiei, ele se afla permanent in miscare.

Pentru a putea executa fotografierea tatuajelor, persoana se asaza intr-un loc bine iluminat, se pune aparatul la punct si se executa o fotografiere instantanee de 1/10 dintr-o secunda. Ulterior, in cadrul procesului negativ, developarea se va face cu un revelator contrast.

Fotografierea de identificare a cadavrelor necunoscute, din punct de vedere tehnic, nu se deosebeste prea mult de fotografierea de identificare a persoanelor dupa semnalmente, in sensul folosirii aceleiasi aparaturi si material fotosensibil, precum si a aceluiasi mod de iluminare, inclusiv a realizarii la scara de 1/7 din marimea naturala.

Fotografierea cadavrului trebuie sa se faca rapid, tinand cont de posibilitatea continuarii procesului de descompunere - avand ca efect tume- fierea fetei - sau de modificarile datorate conditiilor climaterice nefavorabile.

La executarea fotografierii trebuie sa se tina seama si de starea in care a fost descoperit cadavrul. De exemplu, un cadavru mumificat trebuie adus la un aspect asemanator celui initial prin introducerea intr-o solutie de 3% hidroxid de potasiu. Dupa 3-12 ore cadavrul revine la proportiile naturale, inainte de fotografiere fiind spalat si introdus intr-o solutie slaba de alcool sau formalina.

Masurile cele mai simple de toaletare constau in spalarea fetei de sange sau murdarie, curatarea si pieptanarea parului², colorarea buzelor si a pielii, pudrarea cu talc si umplerea ranilor cu plastilina. Daca datorita leziunilor profunde din zona fetei, cadavrul este de nerecunoscut, dupa actiunile de toaletare si restaurare acesta va fi fotografiat - respectand regulile fotografiei de semnalmente - din fata, profil dreapta, semiprofil dreapta, profil stanga si semiprofil stanga, cu fotografierea in intregime a urechilor.

in situatia in care ochii sunt deshidratati ori intrati in orbite se injecteaza in spatele globilor oculari o solutie de apa si glicerina, in parti egale. Ochii grav accidentati - descompusi sau lipsa - vor fi inlocuiti cu ochi de sticla, asezati in orbite pe un tampon de vata.

Referitor la cicatricele sterse, locul unde se afla se bate usor cu palma sau se freaca, pentru a se irita tesutul, iar pe fondul congestionat acestea vor aparea in alb.

De asemenea, este recomandat ca fotografierea sa se faca dupa autopsie, deoarece pe aceasta cale se elimina gazele prin putrefactie si tesuturile revin in buna masura la volumul si forma lor anterioara .

Pentru a da o aparenta cat mai normala ochilor cazuti in orbite, se injecteaza in dosul globilor oculari apa glicerinata, iar daca ochii sunt accidentati se acopera cu vata si cu ochi artificiali de sticla sau material plastic.

Genele si buzele cadavrului se fixeaza cu ace subtiri de gamalie, parul se piaptana in felul in care se presupune ca se purta in viata, fata se unge cu vaselina si se pudreaza cu talc, iar daca obrajii sunt tumefiati de gaze se fac incizii prin interiorul gurii.

Cadavrele se asaza intr-un scaun cu suport special pentru cap, iar corpul cadavrului se leaga de scaun pe sub haine, pentru a-i da un aspect cat mai natural. Ochii cadavrului trebuie sa fie deschisi indreptati inainte.

Atunci cand cadavrul, datorita stadiului de degradare in care se afla, nu poate fi asezat pe scaun, se asaza in pozitia culcat pe spate, iar cele doua fotografii se executa asezand aparatul fotografic deasupra si lateral.

Fotografia de identificare a unor cadavre deshumate se face fara scoaterea lor din cosciug, iar " toaleta " consta doar in pudrarea fetii cu talc

5. Fotografia de examinare

Fotografia judiciara de examinare poate fi definita ca un " complex de metode de fotografiere adaptate concret la examinarea corpurilor delicte, in scopul relevarii, fixarii unor elemente caracteristice slab vizibile sau deloc vizibile cu ochiul liber, elemente care servesc pentru comparari sau pot sta la baza concluziilor unei constatari sau expertize

in opinia altor autori, fotografia de examinare reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii, in conditii de laborator, a mijloacelor materiale de proba, precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fata locului .

Din punct de vedere stiintific, pe langa rolul preponderent aplicativ, fotografia judiciara de examinare se constituie si intr-un domeniu propice de promovare si de adaptare a celor mai adecvate metode fotografice de examinare a probelor materiale.

Acest gen de fotografie judiciara este frecvent utilizat in examinarea urmelor digitale, a inscrisurilor, a urmelor instrumentelor de efractie, a urmelor produse de armele de foc, a urmelor mijloacelor de transport si a altor mijloace materiale de proba, inclusiv a corpurilor delicte, adica a obiectelor care au fost folosite ori au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii. Importanta ei este data de faptul ca prin folosirea unor metode si procedee tehnice pot fi puse in evidenta anumite detalii ale urmelor, obiectelor sau corpurilor delicte ce nu sunt perceptibile cu ochiul liber. De exemplu, prin metodele fotografiei de examinare pot fi descoperite urmele falsului, adaugirile la un text initial, modul in care a fost corodat un text dintr-un inscris, elemente ce nu pot fi observate cu ochiul liber. Aceasta deoarece aparatul de fotografiat este capabil sa releve si sa fixeze efectele luminoase slab vizibile si sa inregistreze imaginea optica formata de radiatiile din zona invizibila a spectrului.

Fotografie examinare stift butuc yala

Asa cum remarca literatura de specialitate1, clasificarea de mai sus si distinctia dintre cele doua categorii de fotografii de examinare - este facuta mai mult in scop didactic. Desi, in principal, procedeele acestei fotografii sunt utilizate in cadrul examinarilor de laborator, ele pot si sunt folosite si in cazul cercetarii la fata locului.

6. Fotografia de examinare in radiatii vizibile

Fotografía de examinare in radiatii vizibile

Din aceasta categorie, mentionam:

Fotografia de umbre;

Fotografia de reflexe;

Fotografia de contrast;

Fotografia separatoare de culori;

Fotografia de reproducere;

Fotografia prin transparenta;

Microfotografia;

Macrofotografia s.a

Fotografia de umbre, este aceea fotografie de examinare care se foloseste pentru scoaterea in evidenta a diferentelor de relief sau de microrelief care apar pe suprafata unor obiecte sau inscrisuri .Pentru executarea acestui tip de fotografie de examinare, in laborator, se creaza sau se atenueaza unele umbre ce apar prin iluminarea obiectului cercetat, astfel fiind scos in evidenta microrelieful ce urmeaza a fi studiat.

Se folosesc in aceste cazuri surse de lumina speciale care directioneaza sau disipeaza lumina sub un anumit unghi care sa permita punerea in evidenta a microreliefului ( de exemplu : pentru relevarea scrisului pe baza urmelor de apasare ori evidentierea urmelor instrumentelor de spargere ).

Fotografia de reflexe ( contraste) care se bazeaza pe principiul reflectarii diferentiate a unui fascicol de lumina de catre suprafata unui obiect. ( de exemplu : pentru examinarea falsurilor executate prin razuire si spalare chimica, la fotografierea urmelor latente ramase pe suporturi transparente s.a. )Aceasta fotografie de reflexe, poate fi imbunatatita si prin metode specifice ale tehnicii fotografice, respectiv, actionand asupra negativului, pentru contrastarea acestuia prin  "intarirea" lui intre anumite limite aceasta fiind o metoda chimica , care presupune folosirea unor anumite substante de developare , stopare si fixare special create .La polul opus se gasesc substante chimice speciale de developare, stopare si fixare care permit slabire contrastului imaginii si care se pot folosi in laborator pentru executarea acestui tip de fotografie de reflexe ( de contraste ).

Fotografia de contrast In examinarea corpurilor delicte sc ivesc deseori situatii cand este necesara evidentierea unor detalii extrem de mici ori imperceptibile cu ochiul liber, detalii cu mare relevanta pentru identificarea criminalistica. Pentru evidentierea acestor detalii foarte mici si a diferentelor foarte fine de stralucire sc recurge la cresterea contrastului imaginii prin mai multe procedee, cum ar fi:

folosirea materialelor fotosensibile cu un grad mare de contrast si prelucrarea acestora in revelatori de contrast;

diafragmarea obiectivului fotografic la luarea imaginilor prin diapozitivare;

suprapunerea imaginilor;

pe cale chimica.

Metoda fotografica cea mai simpla de intarirea contrastului imaginii consta in folosirea materialelor fotosensibile de contrast si prelucrarea acestora in revelator contrast. Ca substanta revelatoare contrastanta se foloseste, de regula, hidrochinona, iar pentru eliminarea voalarii se dizolva in revelator o cantitate mai mare de bromura de potasiu. Fotografia de contrast se aplica frecvent in examinarea actelor pentru evidentierea diferentelor de densitate a scrisului cu creionul, a scrisului sters prin radiere sau corodare, precum si in descoperirea urmelor invizibile .

Marirea contrastelor poate fi obtinuta si prin contact al mai multor negative ori prin amestecarea negativelor In primul caz, o astfel de marire se obtine prin executarea mai multor negative, la aceeasi scara, pentru unul si acelasi obiect. Dupa developare, negativele se suprapun - astfel incat imaginile sa se suprapuna perfect dupa care se lipesc pe margini pentru a nu se misca.

Dupa lipire, negativele se proiecteaza pe un material fotosensibil pozitiv, obtinandu-se un contrast mai puternic.

Realizarea fotografiei de contrast prin amestecarea negativelor presupune obtinerea a doua negative de pe acelasi obiect. Primul negativ se aseaza cu emulsia spre obiectivul aparatului de fotografiat, iar al doilea cu emulsia in partea opusa. Pentru cel de-al doilea negativ se va micsora distanta focala initiala cu exact grosimea acestuia. Dupa developare, negativele se lipesc cu emulsia in interior si se copiaza pe pozitiv.

Fotografia separatoare de culori. Acest gen de fotografie serveste la relevarea petelor, a urmelor, a modificarilor textului unui inscris etc. greu vizibile cu ochiul liber. Ea are la baza deosebirile extrem de mici dintre nuantele aceleiasi culori.

Separarea culorilor se face prin intermediul filtrelor de lumina si al materialelor fotografice speciale. Este o metoda a fotografiei de examinare prin care se obtine pe negativ imaginea de dimensiune cel putin egala cu cea a subiectului sau marita de 4 - 6 ori , sau in cazul fotografiei digitale folosind posibilitatile tehnice ale camerei foto.

Pentru executarea acestui tip de fotografie se adapteaza la aparatul de fotografiat inele intermediare ori burdufuri de prelungire care permit apropierea de obiectul sau urma cercetata si marire acestuia la o dimensiune convenabila care permite cercetarea ulterioara cu mai multa usurinta.

Pentru executarea macrofotografiei nu este necesara aparatura optica de marire si de aceea este frecvent folosita in procesul compex al fixarii rezultatelor cercetarii la fata locului , permitand ridicarea unor urme forma de dimensiuni reduse descoperire pe parcursul cercetarii locului comiteri unui infractiuni ( urme ale instrumentelor de spargere , urme ale tragerii etc.).

Macrofotografia. In literatura de specialitate, macrofotografia este considerata fotografia executata la distanta egala cu aproximativ dublul distantei focale minime a obiectivului, pentru realizarea ei fiind necesare anumite accesorii.

Prin macrofotografie se obtine - pe negativ - imaginea subiectului fotografiat in marime naturala mai mare ori mai mic de cateva ori .

Fotografierea obisnuita a unui obiectiv si apoi marirea excesiva a imaginii obtinuite pe negativ prin proiectie conduce la "pierderea" unor caracteristici fine si insuficient de dense..

Din contra, macrofotografierea permite obtinerea direct pe negativ a imaginii subiectului, cu toate caracteristicile sale si apoi, prin executarea pozitivarii - fie prin metoda contactului, fie numai printr-o marire de 3-4 ori - pe imagine sa apara absolut toate caracteristicile vizibile cu ochiul liber ori cu lupa Datorita avantajelor indiscutabile pe care le prezinta, macrofoto­grafia are un camp larg de aplicare in domenii cum ar fi:

macrofotografierea urmelor si corpurilor delicte descoperite cu ocazia cercetarii la fata locului: urme digitale, urme de natura biologica, urme principale ale impuscaturii, fire si fibre textile etc.;

macrofotografierea - in conditii de laborator - a unor frag­mente de inscrisuri, silabe din anumite cuvinte ori litere separate s.a., necesare pentru ilustrarea rapoartelor de constatare tehnico-stiintifica sau de expertiza;

Utilajul necesar pentru executarea maerofotografiei se compune din diferite aparate de fotografiat, dotate cu un sistem de prelungire a camerei obscure si. eventual, diverse accesorii necesare fixarii lor pe stativ ori pentru stabilirea claritatii imaginii.

Prelungirea camerei obscure este necesara din urmatoarele considerente:

camera obscura a aparatului de fotografiat trebuie micsorata atunci cand se doreste obtinerea pe peretele ei posterior imaginea clara a unui subiect aflat la o distanta de peste 20 m .

pe masura ce subiectul se afla mai aproape de aparatul de fotografiat, camera obscura trebuie marita pentru a obtine claritatea imaginii. In functie de tipul aparatului, camera obscura se va mari cu aproximativ din distanta focala a obiectivului

Pentru realizarea macrofotografierii, marimea si locul unde se formeaza imaginea in aparat trebuie raportate la distanta la care se executa fotografierea, astfel:

atunci cand subiectul de fotografiat se afla la o distanta foarte mare de obiectivul aparatului, practic la mai mult de 20 m, aceasta distanta se considera egala cu infinitul fotografic; imaginea subiectului se formeaza foarte aproape de focarul obiectivului, fiind rasturnata si mult mai mica decat subiectul;

daca subiectul s-a apropiat de aparat la o distanta mai mica de 20 m, dar

mai mare decat dublul distantei focale a obiectivului, imaginea lui se formeaza in aparat intre prima si a doua distanta focala, motiv pentru care trebuie prelungita mai mult camera obscura; si in acest caz, imaginea apare rasturnata si mai mica decat subiectul;

cand subiectul se afla chiar la dublul distantei focale3, imaginea lui se formeaza la dublul distantei focale a obiectivului - in interiorul camerei obscure -, fiind rasturnata si de aceeasi marime cu subiectul fotografiat;

In acest caz avem de-a face cu o macrofotografiere, pentru realizarea acesteia fiind necesara prelungirea camerei obscure cu o lungime egala cu distanta focala .

In sfarsit, cand subiectul se afla si mai aproape de aparat, respectiv intre prima si a doua distanta focala, imaginea se formeaza la o distanta mare in spatele obiectivului; ea este mult marita fata de subiect si necesita prelungirea mare a camerei obscure.

Concluzionand, tehnica macrofotografierii consta, spre deosebire de o fotografiere obisnuita, in dispozitivul de prelungire a camerei obscure a aparatului de fotografiat cel putin cu o lungime egala cu distanta focala a obiectivului acestuia.

In cazul aparatelor cu placi, prelungirea camerei obscure se realizeaza prin simpla lungire a burdufului extensibil. Deasemenea, la aparatele cu telemetru pentru punerea la punct, pentru a se putea executa macrofotografierea sunt necesare dispozitive auxiliare, cu rol de vizoare speciale sau sisteme telemetrice speciale pentru anumite prelungiri ale camerei obscure.

Ca si la fotografierea obisnuita, la executarea macrofotografierii - in conditii de laborator - a unor obiecte1 trebuie respectate o serie de reguli, cum ar fi:

daca obiectul supus macrofotografierii este de dimensiuni reduse si usor de manevrat este recomandat sa fie asezat pe planseta suportului de reprodus, cu partea ce trebuie macrofotografiata in sus;

aparatul de fotografiat se monteaza pe glisor, astfel incat axa optica a acestuia sa cada exact pe centrul subiectului, adica acesta sa fíe plasat exact in fata obiectivului;

obiectivul aparatului trebuie sa aiba o pozitie paralela cu suprafata subiectului;

in toate cazurile se aseaza langa subiectul ce urmeaza a fi macrofotografiat o rigla gradata, in asa fel incat pe fotografie sa se poata determina dimensiunile acestuia;

iluminarea subiectului trebuie sa fie uniforma, din doua directii laterale, cu o anumita inclinare fata de aparat si subiect2;

atunci cand se macrofotografiaza obiecte cu suprafata lucioasa se recomanda folosirea filtrelor de polarizare

Avand rolul de a diminua reflexiile de pe unele suprafete lucioase, filtruil polarizator este folosit in cazul macrofotografierii obiectelor din sticla, a celor cu suprafata lacuita, emailata, a obiectelor confectionate din bachelita s.a. Tot astfel, in cazul in care este macrofotografiata suprafata apei .

Prin urmare, nu pot fi folosite astfel de filtre in cazul suprafetelor metalice, oglinzilor.

Pe scurt, macrofotografierea cu ajutorul filtrului de polarizare se realizeaza astfel:

se aseaza filtrul in fata obiectivului si se priveste prin vizor la suprafata reflectanta;

se roteste incet filtrul de polarizare pana la diminuarea puternica a petei luminoase cauzate de reflexie si se fixeaza;

se executa fotografierea prin filtrul polarizator.

Trebuie retinut ca atat pe parcursul operatiunilor de obtinere a claritatii, cat si in timpul incadrarii, diafragma obiectivului trebuie sa fie deschisa complet. De asemenea, claritatea sa fie facuta in partea centrala a subiectului supus fotografierii. Asa cum am subliniat, la macrofotografiere camera obscura a aparatului nu mai este cea normala, prin prelungire micsorandu-se mult raportul dintre diametrul deschiderii diafragmei si lungimea acesteia.

7. Fotografii de examinare in radiatii invizibile

Multiplele proprietati ale luminii fundamenteaza cele doua conceptii asupra naturii ei . Astfel, natura ondulatorie a luminii este explicata prin fenomenele de interferenta , difractie si polarizare, iar efectul foto electric si efectul COMPTON explica natura corpusculara a luminii. Cunoasterea acestor fenomene creaza impresia necesitatii de a atribui luminii, pe de o parte proprietati ondulatorii, iar pe de alta parte proprietati corpusculare.

Lumina vizibila, sau pe scurt, lumina, reprezinta totalitatea undelor electromagnetice cuprinse aproximativ intre 390 milimicroni si 770 milimicroni. Numai aceasta zona actioneaza direct asupra ochiului omenesc, provocand o excitare specifica a retinei acestuia , deci perceperea luminii. Radiatiile electromagnetice din aceasta zona nu se deosebesc din punct de vedere fizic de celelalte radiatii cu lungimi de unda mai mari sau mai mici. Sensibilitatea ochiului omenesc scade la extremitatile intervalului de 390 - 770 milimicroni.

Radiatiile emise cu o lungime de unda mai mare de 770 milimicroni se numesc infrarosii fiind puse in evidenta de W. Herschel prin incalzirea unui termometru sensibil dincolo de limita rosie a spectrului solar, deci radiatiile infrarosii sunt radiatii calorice .

Radiatiile cu o lungime de unda mai mica de 390 de milimicroni se numesc ultraviolete , fiind descoperite de Ritter si Wollaston. Ulterior au fost descoperite radiatiile X sau Röentgen, radiatii care au o lungime de unda mai mica decat radiatiile ultraviolete.

Dintre toate aceste radiatii , in criminalistica se pot folosi, in diferite examene de laborator, radiatiile cu o lungime de unda mai mica de 1 mm adica radiatiile infrarosii, vizibile, ultraviolete, X si gama.

Pentru a putea intelege aceste examene de laborator folosite in criminalistica trebuie precizata notiune de luminiscenta. In sens larg se poate spune ca prin luminiscenta se intelege emisia de lumina la temperatura joasa.

Detaliind se poate spune ca luminiscenta este o emisie care reprezinta un surplus fata de radiatia termica, cu conditia ca aceasta radiatie suplimentara sa prezinte o durata care sa depaseasca considerabil perioada oscilatiilor luminoase. In felul acesta se deosebeste luminiscenta de celelalte tipuri de emisie luminoase ( difuza, reflectata) care pot fi caracterizate ca niste oscilatii luminoase fortate si lucreaza doar atata timp cat exista o radiatie excitatoare, disparand intr-un timp de aproximariv 10 ^-14 secunde, deci inperceptibila ochiului omenesc. Luminiscenta propriu-zisa este caracterizata printr-o durata de post luminiscenta de incomparabil mai mare ( de la 10 ^-9 sec. pana la 10 ^-6 sec.) .

Luminiscentele pot fi de mai multe feluri in functie de modul cum iau nastere astfel :

luminiscenta gazelor excitate ca in cazul lampilor cu luminscenta electrica sau electro- luminiscenta

lumina produsa prin unele procese chimice sau biologice ca in cazul lemnului putred, licuricilor sau a fosforului luminos la rece, se numeste chemiluminiscenta

emisia de lumina, numai sub influenta altor radiatii incidente (ca raze U.V., ecran Röentgen, tuburi cu substante fluorescente) se numeste fluorescenta.

emisia de lumina dupa incetarea iradierii, ca in cazul culorilor fosforescente, cadrane fosforescente sau alte aparate se numeste fosforescenta.

Radiatii ultraviolete

Fotografia sub radiatie a razelor ultraviolete necesita in primul rand surse de radiatii de acest gen care pot fi : lampi cu incandescenta, arcul electric, lampi luminscente, lampi cu mercur de diferite tipuri care pot functiona la tensiuni joase, inalte sau foarte inalte.

In laboratoarele moderne de criminalistica se gasesc in prezrent toate tipurile de lampi cu radiatii ultraviolete , iar fotografierea se poate executa in trei moduri :

fotografierea fluorescentei

fotografierea fosforescentei

fotografierea prin reflexie

Fotografierea fluorescentei si fosforescentei, se executa cu aparatura curenta existenta in laboaratoare , iar in mod curent se fotografiaza fluorescenta si mai rar fosforescenta .

Fotografierea prin reflexie se executa cu aparate avand optica din cuart, penetrabila pentru radiatiile din ultravioletul indepartat cu lungimi de unda sub 300 milimicroni.

Cazurile in care se aplica fotografia sub radiatii ultraviolete sunt deosebit de diverse , iar din acestea amintesc :

in cazul diferitelor pete ( animale, vegetale si minerale ) aflate pe obiecte cand prin luminiscenta deosebita , ele pot fi separate si eliminate

in examinarea fibrelor textile, urmelor de vopsea, chit, a betelor de chibrituri, a diferitelor metale sau pietre pretioase etc.

in cazul urmelor biologice

in cazul examinarii documentelor falsificate (spalate , radiate)

in cazul examinarii corespondentei violate(examinarea substantei folosite la lipit)

in cazul examinarii sigiiliilor de ceara a tusului folosit la stampile

in cazul folosirii capcanelor chimice.

Radiatii infrarosii

Izvoarele de radiatii care se utilizeaza in diferite domenii ale cercetarii pot fi impartite dupa natura fizica a dispozitivului , a mecanismului emisiunii radiante in trei grupe:

izvoare de radiatiie termica , in care radiatia infrarosie se produce in urma arderii unui combustibil, sau a incalzirii unui corp pana la o anumita temperatura ( lampi electrice cu incandescenta cu filamente din metale pure, sau din compusi metalici; lampi Nernst, cu corpuri incandescente speciale.

Izvoare electro-luminiscente care functioneaza pe baza principiului electroluminiscentei, adica aluminiscentei provocate de trecerea unui curent electric printr-un gaz rarefiat ( lampi cu heliu, cu cesiu sau cu arc in vapori de mercur)

izvoare de radiatii de tip combinat care folosesc in acelasi timp radiatia termica si luminiscenta ( arc voltaic simplu sau de mare intensitate; lampa mcu arc, cu electrozi de Wolfram- lampa punctiforma; lampa cu filament de Wolfram in vapori de mercur la presiune suprainalta)

Conditia principala care se impune unui izvor de raze I.R. este valoarea ridicata a randamentului in regiune infrarosie a spectrului iar in afara de aceasta ma exista o serie de cerinte de indeplinit si anume :

sa poata fi utilizate in combinatie cu diferite sisteme optice

sa nu necesite o ingrijire si o supraveghere speciala

sa aiba o durata de functionare suficient de lunga si stabilitate in functionare

sa aiba greutate si dimensiuni exterioare minime

sa poata fi alimentata cu curent continuu sai alternativ

sa admita reglarea regimului de lucru, iar aceasta reglare sa fie cat mai comoda

Pentru a efectua cercetari in radiatii I.R. este necesar sa existe urmatoarele utilaje;

o sursa pentru emiterea radiatiilor I.R.

un dispozitiv de separare a razelor I.R.de celelalte raze emise (filtre,monocromatoare etc.)

un obiect care sa receptioneze iradierea infrarosie in mod proportional(element foto)

In general in practica cercetarii criminalistice folosirea razelir infrarosii apare in mai multe situatii:

pentru studierea cernelurilor contemporane care au in compozitia lor coloranti organici ce sunt transparenti sub radiatii I.R. indiferent de culoarea cernelei.

la citirea textelor acoperite sau manjite

pentru diferentierea materialelor folosite la scris.

citirea textelor sterse si greu de citit

citirea textelor acoperite cu clei, pasta de lipit etc.

descoperirea adaugirilor si corecturilor executate in documente

descoperirea urmelor pregatirilor facute pentru falsificarea semnaturilor

relevarea urmelor create de impuscatura executata de la mica distanta

Röentgeografia

Röentgeografia reproduce in imaginea fotografica diferentele de transparenta de grosime) in diferente de stralucire a obiectelor supuse cercetarii.

Cu ajutorul radiatiilor röentgen se pot executa in laboratoarele de criminalistica urmatoarele examinari :

radiografia obiectelor (coletelor, plicurilor) de provenienta necunoscuta

radiografia armelor si munitiilor, in special a celor de constructie artizanala sau blocate prin oxidare puternica

radiografia diferitelor sisteme de incuietori ( lacate , broaste , yalle) pentru a stabili particularitatile functionale ale mecanismelor, starea acestora

radiografia obiectelor din lemn pentru a stabili prezenta nodurilor, fisurilor sau a particulelor petalice in masa obiectului

radiografia de relevare a urmelor impuscaturii ca : inelul de metalizare, pulberea retinuta in imbracamintea sau pielea victimei

in expertiza documentelor pentru diferentierea cernelurilor pe baza de saruri de metal de cercelurile pe baza de anilina.

pentru citirea textelor scrise cu creion negru si acoperite cu sange s.a.

Gamma si betagrafia

Gammagrafia presupune folosirea razelor gamma la examinarea radioscopica a diferitelor obiecte cu scopul de a stabilii mecanismul lor intern sau pentru a pune in evidenta defectele existente (gammadefectoscopia), se bazeaza pe insusirea acestor raze de a patrunde in mod diferit printr-un material cu o grosime diferita cat si prin diverse materiale cu o grosime similara.

Capacitatea de patrundere a razelor gamma depinde de lungimea de unda ; razele cu o lungime de unda mai scurta, poseda o mai mare capacitate de patrundere. Capacitatea de patrundere depinde de asemenea, de numarul atomic al substantei corpului examinat, care cu cat este mai mare cu atat va absorbi mai puternic razele gamma .

Razele gamma emise de sursa, trec prin obiectul supus examinarii si ajunge la pelicula foto pe care o impresioneaza . Impresionarea pelicului va fi mai mica in portiunile in care grosimea este mai mare si invers.

Expunerea in cazul gammagrafiei depinde de activitatea sursei de radiatii, de duritatea acesteia, de grosimea obiectului examinat, de distanta dintre sursa si film, de sensibilitatea filmului. In general gammagrafia da bune rezultate :

la punerea in evidenta a detaliilor si particularitatilor mecanismiului la diverse modele de arme, inclusiv la cele puternic ruginite si care nu pot fi demontate

la examinarea radioscopica a munitiilor,a diferitelor amorse,detonatoare,explozive etc.

la examinarea radioscopica a lacatelor, adiverselor inchizatori , pentru a stabilii starea lor interioara.

Betagrafia (betaradiografie), presupune obtinerea radiografiei sau microradiografiei obiectelor cu densitate mica ( tesaturi, documente) pentru stabilirea falsurilor prin inlaturarea mecanica a scrisului initial, in nexaminarea structurii hartiei , examinarea filigramului la bancnote presupus a fi false, punerea in evidenta aparticulelor de sticla ce au patruns in tesatura sau piele (dovada ca impuscatura s-a facut prin sticla), in diferentierea tusurilor si unor cerneluri sau punerea in evidenta a urmelor de clei la plicurile lipite a doua oara sau in cazul relipirii timbrelor s.a. .

Fotografii de examinare realizate in conditii speciale.

Prin microfotografie se intelege executarea fotografierii unor obiecte mici , sau a unor fragmente de obiecte care au dimensiunii foarte mici si care sunt marite de un anumit numar de ori cu ajutorul microscopului.

Microfotografiaare in criminalistica un dublu caracter si anume :

este un mijloc de fixare a urmelor

este un mijloc de cercetare a probelor materiale in scopul descoperirii urmelor si a examinarii structurii materiei.

Necesitatea microfotografiei reiese din simplul fapt ca in activitatea practica avem de fotografiat de multe ori obiecte si urme cu caracteristici atat de mici, incat prin fotografia obisnuita sau prin macrofotografie nu putem obtine o imagine destul de evidenta a acestora (striatii de pe diferite obiecte, urme ale mecanismelor armelor de foc lasate pe tuburile sau proiectilele trase, fragmente de scris de pe unele documente, pete de sange sau alte resturi si secretii organice, fire de par, prafuri de diferite proveniente, produse chimice etc.)

In munca practica de criminalistica, se folosesc microscoape dintr-o gama larga, intre care cele mai uzitate sunt: microscopul monoocular, stereomicroscopul, microscopul comparator, microscopul electronic s.a.

Toate aceste microscoape, sunt prevazute cu dispozitive speciale care permit fixarea imaginilor obtinute, prin observare directa, pe o anumita suprafata, ce duce la posibilitatea studierii ulterioare a obiectului examinat. Fixarea se poate face prin fotografiere (alb-negru sau color) ori prin inmagazinare (salvare) pe suporturi magnetice de tipul dischetelor, CD-rom, ori chiar direct pe HDD-ul calculatorului.

Bibliografie

Ciopraga,A. - Criminalistica-Tratat de practica,Editura Gamma Iasi, 1996

Mircea,I. - Criminalistica,Editura Lumina Lex, Bucuresti 1999

Criminalistica,Editura Fundatiei Chemarea Iasi, 1994

Popa, Gheorghe - Fotografia judiciara, Editura Ministerului de Interne 1994 Bucuresti

Dorel Dumitrescu, Ghiorghici V., Ilie Florin, Stanescu Cristinel, Eftimie Marius - Criminalistica, Note de curs, vol 1, Campina, Ed. Zappy's 2005

Suciu,C. - Criminalistica,Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti 1972

Stancu, E. - Criminalistica, Editura Actani 1999 Bucuresti, Criminalistica, Editura Actani 1997 Bucuresti

Colectiv.. - Tratat prectic de criminalistica,vol I ,Editura Ministerul de Interne, 1976

Vasile Berchesan, Marin Ruiu, Tratat de tehnica criminalistica, Ed. Little Star, Bucuresti 2004

Jenica Dragan, Oancea Ioan, Niculae Gheorghe, Indrumar practic juridic in probleme de tehnica si tactica criminalistica, Editura Ministerului Administratiei si Internelor

R.A.Reiss, Manuel de police scientifique, Ed Felix Alcon, Paris, 1911

Lazar Carjan, Tratat de criminalistica, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2005

Manualul de bune practici utilizat in investigarea tehnico-stiintifica a locului faptei-colectiv- Ministerul Administratiei si Internelor 2009