RELATII INTERDISCIPLINARE IN DOMENIUL EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

Psihiatria medico-legala sau judiciara (forensic psychiatry dupa Malmquist) reprezinta un domeniu interdisciplinar in care reprezentantii ambelor specialitati de baza lucreaza in echipa respectand o metodologie unitara de investigare a actului medico-legal si o criteriologie specifica.

Medicina legala si psihiatria reprezinta domenii de ocrotire a sanatatii publice cu implicatii particulare in patologia generala cu metode specifice de raspuns la obiective, cat si cu orientari cu caracter preventiv si de combatere a unor aspecte de psiho-patologie, socio patologie si criminologie precum si de orientare a justitiei ASUPRA MODELARII PEDEPSEI.

In Romania preocuparile de psihiatrie judiciara constitutie o traditie si se integreaza organic in specialitatea medicinei legale prin obiective, metodologie si continut impunandu-se realizarea unui cadru institutional adecvat in sensul unui sector special de expertiza si asistenta medico-legala psihiatrica, socio patologic si criminologic in cadrul Institutului National de Medicina legala.

Localizarea actuala a psihiatriei judiciare, obiectul, obiectivele, continutul si interdisciplinaritatea acestui domeniu definesc caracterul stiintific specific si independent care motiveaza aceasta necesitate.

Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice constau in afirmarea responsabilitatii / iresponsabilitatii unui inculpat cu conturarea personalitatii cu trasaturile ei, in aceasta investigatie a personalitatii fiind necesara o desfasurare a unei activitati interdisciplinare in care medicul legist si psihiatrul colaboreaza intre ei dar si cu psihiologia, sociologia psiho-pedagogia, defectologia, neurologia si geriatria de efectele acestei colaborari beneficiind justitiarul prin aceasta intelegand asistenta social juridica in toate ramurile dreptului si criminologia. Astfel se contureaza obiectivele generale ale expertizei medico-legale psihiatrice.

Obiectivul principal general al expertizei medico-legal psihiatrice il constituie precizarea starii de sanatate (normalitate) psihica a unei persoane.

Efectuarea acestui gen de expertiza este necesara atat in unele cazuri penale in care se ridica problema existentei discernamantului si a vinovatiei persoanelor care savarsesc acte antisociale precum si in cauzele civile in care intereseaza starea sanatatii psihice a persoanei cum este situatia punerii sub interdictie sau a desfiintarii acestei masuri.

Un alt obiectiv general il constitue caracterizarea complexa a personalitatii individului expertizat cu specificarea trasaturilor acestuia atat in legatura cu DIAGNOSTICUL PSIHIATRIC cat si din punct de vedere socio-psihologic in vederea deductiei asupra unui potential de decompensare antisociala.

Al treilea obiectiv general il constituie stabilirea legaturii de cauzalitate intre trasaturile acestei personalitati si elementele constitutive ale actului infractional sau antisocial savarsit, natura actului sau felul infractiunii, mobil, mod de realizare, circumstantele de savarsire, atitudinea premergatoare si ulterioara.

Afirmatia ca activitatea de expertiza medico-legala psihiatrica beneficiaza asistenta juridica rezulta din situatiile in care aceasta este solicitata:

A.Expertiza medico-legala psihiatrica a inculpatului adult sau minor.

1.-pentru solutionarea problemei responsabilitatii penale;

2.-pentru aprecierea posibilitatii de participare la desfasurarea procesului penal;

3.-pentru ridicarea masurilor de siguranta propuse de o expertiza anterioara si instituite de instanta de judecata;

4.-pentru suspendarea executarii pedepsei in cazul in care afectiunea de intensitate psihotica nu poate fi tratata in reteaua sanitara a penitenciarelor.

B.Expertiza medico-legala psihiatrica solicitata in solutionarea cauzelor civile.

1.-pentru stabilirea capacitatii in exercitiu;

2.-pentru punerea sub interdictie;

3.-pentru aprecierea invaliditatii sau infirmitatii in vederea despagubirilor pentru daune;

4.-pentru stabilirea starii de sanatate psihica in vederea posibilitatilor ulterioare de intocmire a unor acte cu valabilitate in justitie;

C.Expertiza medico-legala psihiatrica in vederea anularii sau desfacerii casatoriei cand unul dintre soti este reclamat ca fiind bolnav mintal.

-pentru incredintarea copiilor minori spre cresterea, supraveghere si educare.

D.Expertiza medico-legala pentru stabilirea si schimbarea sexului civil in situatii de transsexualism.

E.Expertiza medico-legala a capacitatii de munca a infirmitatii si invaliditatii neuropsihice.

1.-pentru stabilirea capacitatii de conducere a autovehiculului pe drumuri publice;

2.-pentru stabilirea aptitudinilor necesare exercitarii unor functii;

Obiectivul expertizei medico-legale este definirea personalitatii individului si a trasaturilor acestuia.

Prin personalitate intelegem acel produs istorico-social care se formeaza sub influenta conditiilor de viata si de educatie a particularitatilor de climat social si care reprezinta totalitatea INSUSIRILOR psihice ale omului (senzatii, perceptii, gandire, temperament, caracter, etc.) concretizat in constiinta individului despre unitatea si continuitatea vietii sale psihice. Rezulta ca aprofundarea cunoasterii personalitatii individului nu se poate face independent de pe pozitia psihiatrului, a sociologului sau psihologului ci prin cercetarea complexa si unitara a particularitatii individuale de ordin constitutional, somato psihic, social economic, de instruire si educatie, cultura si aspiratii precum si a aspectelor, psihopatologice, a proiectarii tendintelor, a modului de afirmare a acestei personalitati in general sau in conditiile "punerii in situatie" deci printr-o activitate de sinteza.

Obiectul cercetarii si expertizei medico-legale psihiatrice este in principal personalitatea cu implicatii judiciare. Insa nu exista un domeniu al cercetarii si expertizei interdisciplinare medico-legale intr-o atat de vasta si diversa problematica privind personalitatea individuala deoarece aceasta se poate afla in situatia de infractor sau de victima, poate fi in libertate sau in detentie, poate fi in viata sau nu, poate fi reclamata sau reclamant, poate fi minor sau adult, poate fi vinovat sau nevinovat, bolnav psihic sau simulant, poate fi prezent si examinat nemijlocit de comisie sau poate fi absent  si analizat prin prisma documentelor medicale si a datelor de ancheta. Cu alte cuvinte aceasta expertiza este singura care are legatura cu majoritatea ramurilor dreptului : dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul familiei sau dreptul muncii.

Aceste aspecte contureaza principiile de baza ale medicinei legale psihiatrice in care indiscutabil pe primul loc se situeaza interdisciplinaritatea, o necesitate in realizarea expertizei si asistentei de specialitate precum si obligatoriu in desfasurarea unei activitati competente de cercetare stiintifica.

Principiile medicinei legale psihiatrice:

1.-interdisciplinaritatii

2.-necesitatea formarii multidisciplinare

3.-asitenta preventiva medico-social-juridice

4.-orientarea criminologica

5.-coordonarea medico-legala

6.-organizatoric

7.-cauzalitatii

Principiul interdisciplinaritatii consacra medicina legala psihiatrica ca specialitate de sinteza in cadrul specialitatii medico-legale.

Interdisciplinaritatea nu trebuie inteleasa ca un simplu imprumut de notiuni, metode sau metodologii dintr-un domeniu in altul, ci trebuie inteleasa ca o completare reciproca a doua sau mai multe domenii de activitate cu preocupari si obiective comune insa prin abordarea concomitenta cu mijloace specifice in scopul cresterii randamentului de cercetare, a eficientei masurilor terapeutice, de prevenire si combatere in vederea unor rezultate optime de care vor beneficia in mod egal, dar care determina solutionarea unor deziderate de larg interes social.

Pe de alta parte interdisciplinaritatea rezulta din necesitatea, aprofundarii cunoasterii unor fenomene care se plaseaza la granita domeniului de preocupari a doua sau mai multe specialitati competenta limitandu-se numai pentru specialistii care lucreaza efectiv si permanent in acest domeniu interdisciplinar si care utilizeaza o anunita metodologie si au experienta in domenii. Excluderea diletantismului si suficientei este o conditie ca principiul interdisciplinaritatii sa functioneze eficient.

In acest sens nu se poate considera un specialist complet in domeniul medicinei legale (redusa uneori ca preocupari la domeniul tanatologiei si al traumatologiei bazate pe fundamentarea morfo-patologice) fara o practica de experienta psihiatrica si invers. O oarecare tendinta de comoditate incearca sa scuze aceasta slaba preocupare invocandu-se necesitatea unor temeinice cunostinte care apartin unei alte specialitati, respectiv psihiatria sau medicina legala si in final o lipsa de competenta (principiul necesitatii formarii multidisciplinare).

Este necesar din acest punct de vedere o supraspecializare a celor ce lucreaza permanent in domeniu, conturandu-se inca odata caracterul independent al medicinei legale psihiatrice, motivat si prin concomitenta interventiei specialitatilor relationale in investigare si cercetare in echipa, cu masuri specifice si metodologie proprie.

In sensul principiului interdisciplinaritatii in activitatea psihiatrica judiciara se cerceteaza aspecte patologice ale delicventei, se practica o reconstituire a conditiilor de ordin biologic (constitutie neuro-psihica) de ordin psihologic (situatii de frica, amenintare izolare, frustrare sau care determina stresul emotional negativ) potentate de cel de ordin patologic (ingestia de alcool, afectiuni concomitente, stare de surmenaj) intr-un cuvant a circumstantelor de ordin bio-psihopatologic. Aceasta activitate cu un foarte pronuntat caracter de criminologie clinica este intregita de precizarea masurilor de ordin medical care se impun in functie de particularitatile individuale ale cazului expertizat, de aprecierile prognostice pe plan medico-social, de furnizarea criteriilor medico-psihiatrice privitoare la gradul de discernamant si care servesc in orientarea justitiei asupra modelarii pedepsei si asigurari; mijloacelor de conventie a celor terapeutice sau mixte pe fondul individual al trasaturilor de temperament si caracter. In acest fel orientarea crimonologica a expertizei si asistentei medicale de specialitate corespunde dezideratelor de aplicare individuala a prevederilor legale IN RAPORT CU FAPTA SI INFATUITORUL.

Principiul asistentei preventive medico-social-juridice

Psihiatria judiciara ca disciplina a sanatatii publice - trebuie sa realizeze mai ales in planul medico-legal al expertizei o asistenta preventiva medico-social-juridica, cu posibilitatea pe langa cunoasterea unor aspecte particulare ale psihopatologiei sau "delicventei patologice", si aceea a evalurarilor de ordin prognostic si a orientarilor terapeutice corespunzatoare, prin instituirea masurilor de siguranta medicla adecvata, functie de interpretarea individualizata a cazurilor.

Principiul orientarii criminologiei - legat nemijlocit de orientarea criminologica a asistentei medico-legale psihiatrice atat prin intermediul expertizelor, cat si prin cercetarea stiintifica legata de actuala situatie a fenomenului infractional interconditionat si de dinamica transformarilor socio-politico-economice.

Principiul coordonarii medico-legale - se leaga de obligativitatea pregatirii si cooperarii psihiatrico-medico-legala in conditiile asigurarii unei metodologii unitare de solutionarea cazurilor cu implicatii judiciare.

Principiul organizatoric - e legiferata prin prevederile din Codul penal;

-Cod procedura penala: (art.116 - 127)

-Cod procedura civila: (art.201 - 214)

-OG nr. 1/2000 (devenita Legea nr. 459/2001

-HG 774/07.09.2000

-Ordinul nr. 1. 134/c/25.05.2000 al Ministerul Justitiei

nr. 255/04.04.2000 al Ministerul Sanatatii privind aprobarea Normelor procedurale pentru efectuarea expertizelor, constatarilor si altor lucrari medico-legale.

Principiu cauzalitatii medico-legale psihiatrice in vederea aprecierii capacitatii psihice pentru stabilirea responsabilitatii penale sau a capacitatii psihice de exercitiu guverneaza expertiza medico-legala psihiatrica ca metoda de investigare si instrument de interpretare.

Cauza - fenomenul / fenomenele ce produc schimbarea;

Conditia - fenomenul / fenomenele ce fac ca aceeasi cauza sa determine efecte variate;

Circumstantele - pot fi: biologice, psihologice si patologice;

Psihiatria judiciara are relatii interdisciplinare cu:

-stiintele juridice- criminalistica

dreptul penal, dreptul procesual penal

dreptul civil

dreptul familiei

criminologia

-sociologia

-psihologia

-domeniul medical

Criminalistica - ramura a dreptului penal care se ocupa cu indentificarea autorului (infractorului) unei infractiuni (definita conform art. 17 CP)

In practica medico-legala psihiatrica intereseaza in mod deosebit cercetarile criminalistice de la locul faptei care pot oferi sugestii asupra:

-vointei de a efectua un act criminal;

-comportamentului antefaptic si postfaptic;

-modului de comitere;

Cu dreptul penal-psihiatrica judiciara are legatura prin:

-stabilirea capacitatii psihice - de apreciere a continutului, consecintelor actului infractional;

-reconstituirea circumstantelor biopsihopatologice din momentul faptei;

-orientarea asupra masurilor de siguranta, de recuperare si reinsertie sociala;

-cooperarea cu organele judiciare in probarea laturii subiective a unei infractiuni;

Orice infractiune include pozitia autorului fata de fapta, caz in care trebuie evaluata capacitatea:

-de a intelege si a voi (exclusa in alienare mintala);

-de a prevedea (exclusa in cazul fortuit);

-de a-si reprezenta conditiile si consecintele faptei imputabile (exclusa in eroarea de fapt).

Reprezentarea consecintelor faptei este absolut necesara in evaluarea intentiei imputabile.

Trasaturile esentiale ale unei infractiuni - prevazute in art.17 CP sunt:

I.-pericolul social realizat de un comportament comisiv sau omisiv care sa aduca atingere valorilor sociale aparate de Legea penala (potrivit art. 1 CP);

II.-fapta trebuie savarsita cu vinovatia in forma ceruta de lege - art.19 CP ;

Vinovatia este relatia psihica dintre autor si fapta ce releva caracterul : -intelectiv-autorul si-a reprezentat consecintele faptei sale sau a avut posibilitatea de a si le reprezenta (prevede, intelege);

-afectivo-volitiv -autorul a dorit, a urmarit, a acceptat, a fost stapan pe consecintele actiunilor sau inactiunilor sale.

Reprezentarea consecintelor este deci elementul esential al vinovatiei si care potrivit art. 19CP poate fi sub doua forme:

1.-intentie -a.-directa - cand autorul faptei prevede rezultatul si urmareste producerea lui.

-b. -indirecta - cand autorul faptei prevede rezultatul si desi nu urmareste, accepta totusi posibilitatea producerii lui.

2. -culpa -a.-cu usurinta - cand autorul faptei prevede rezultatul nu il accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce.

-b. -simpla (asimilata greselii) cand autorul faptei nu prevede rezultatul desi trebuia si putea sa prevada acest rezultat.

III. -fapta savarsita trebuie sa fie prevazuta de legea penala.

Intre psihiatria judiciara si dreptul procesual penal exista legatura prin asigurarea

-procedurii de urmarire penala a "infractorilor"

-cailor de aplicare a raspunderii penale

-normativelor de metodologie si organizare a lucrarilor de expertiza si avizare medico-legala (art.116 - 125 CPP).

Legatura dintre dreptul civil si psihiatria judiciara se stabileste prin:

-evaluarea incapacitatii / capacitatii psihice in exercitarea unor drepturi si obligatii in diferite raporturi legale contractuale

-tutelei, curatelei pentru handicapati fizici si psihici

-punerea sub interdictie

-stabilirea prejudiciului neuropsihic creat prin actiuni ilicite

-stabilirea sexului civil in cazurile de transsexualism sau in starile intersexuale.

Interelatia dreptului familiei cu psihiatria judiciara prin:

-probarea conditiilor medicale cerute pentru incheerea (art.9, 10, 21 CF), desfacerea casatoriei (art. 37,42, 44 CF)

-probarea conditiilor pentru infiere etc.

Criminologia - este o stiinta interdisciplinara care studiaza:

-fenomenul infractional

-comportamentul deviant, antisocial

-masurile de prevenire si combatere a infractionalitatii si deviantei

Criminologia clasica, a "tratamentului" postula ca delicventul este un bolnav, victima societatii care se trateaza prin masuri sociopsihologice bazate pe cunoasterea stiintifica a personalitatii proiectate pe plan social.

Aceasta conceptie a reprezentat un esec deoarece recidiva si criminalitatea in general au crescut.

Reevaluand situatia criminalitatii, scoala de la Quebec a pus bazele criminologiei "actului" .

Aceasta teorie defineste crima si cele doua versante ale sale:

-etiologia comportamentului deviant - care este de natura biologica si psihologica

-sursele sociale si legale ale deviantei si infractiunii.

Potrivit acestei teorii, crima reprezinta un comportament marcat de absenta perseverentei in continuitatea unor proiecte pe termen lung, in contextul modului specific fiecarui individ de a raspunde la nevoile sale specific umane si in corelare cu oportunitatile cotidiene.

Aceasta noua teorie este mai cuprinzatoare si mai adecvat stiintific pentru ca se refera la toate nivelurile autogenetice umane (biologic, psihologic, social, spiritual) - asemenea perspectivei cuaternare a abordarii unui individ de catre un psihiatru.

Orientarea criminologica se realizeaza prin analiza factorilor eredo-biologici  constitutionali, psihologoci si nuropsihici care au contribuit la formarea, dezvoltarea si degradarea personalitatii anti-sociale prin estimarea rolului factorilor predispozanti favorizanti si declansanti prin determinarea comportamentului deviant antisocial precum si prin reconstituirea circumstantelor bio-psihopatologice in conditiile concrete de ordin social din momentul savarsirii faptelor.

Metodologia speciala impusa de aceasta activitate implica studiul concomitent al diferitelor elemente ale fenomenului infractional , aspectele morfopatologice lezionale traumatice constatate la victima, modul de realizare a actului agesiv, natura mijloacelor utilizate, mobilul infractiunii, particularitatile psihopatologice ale agresorului, precum si rolul persoanei lezate (victima) in favorizarea infractiunii sau in antrenarea propriului prejudiciu (victimologie).

Sinteza critica a acestor factori permite expertului sa realizeze raportul de cauzalitate si in concordanta cu cercetarile de criminologie clinica sa faca aprecieri de ordin pronostic, de ordin medico-legal sau social juridic si sa preconizeze masuri individualizate de asistenta psihiatrica si de siguranta pe plan individual si social.

Una dintre principalele probleme care trebuie adusa in discutie in cadrul preocuparilor de criminologie clinica prin intermediul cercetarii interdisciplinare este aceia a caracterizarii notiunii de stare de periculozitate a precizarii, criteriilor medico-legale si psiho-patologice care determina potentialul infractogen, a definirii si interpretarii aspectelor psihiatrice si socio-psihologica in recidivism precum si precizarea metodelor de punere in situatie si de reconstituire a circumstantelor bio-psiho-patologice in momentul faptelor.

Interrelatia psihiatrie judiciara, sociologie justitie este definita prin notiunea de sociopatie in legatura cu structura dizarmonica a personalitatii de etiologie evident socio-gena, de notiunea de periculozitate si reactivitate.

In privinta notiunii de periculozitate unii psihiatrii considera ca trebuie delimitata periculozitatea nediferentiata, episodica, ce poate apare oricand la orice bolnav in decursul trecutului sau biologic, de periculozitate cu caracter permanent ca urmare a ideilor delirante.

Juristii si unii medici legisti socotesc periculozitatea bolnavului psihic drept un adevar aprioric derivabil din insasi conceptul de boala psihica si preconizeaza masuri de aparare sociala, inca de analogie penitenciara. Este o conceptie marginita care priveste numai un aspect al problemei pentru ca la unii bolnavi psihici pot sa apara in cursul evolutiei bolii manifestari cu caracter antisocial, dar se considera ca acestea sunt in functie de conflicte in familie, periculozitatea manifestandu-se si ca urmare a ignorarii si neglijarii medico sociale si instituirea la timp a tratamentului si ajutorarea socio-familiara, putand duce la cedarea sau disparitia acestor manifestari.

Trebuie avut in vedere faptul ca periculozitatea sociala nu deriva atat din boala cat din situatiile de marcaj social a existentei bolnavului psihic care fiind stigmatizat, repudiat, neglijat de familie si societate este determinat sa rezolve un mod brutal situatiile de conflict. Periculozitatea trebuie afirmata aposteoric ca rezultat al determinismului familial si social. Afirmarea periculozitatii bolnavului psihic trebuie considerate si in functie de gradul dezvoltarii economice, de nivelul cultural al populatiei, al tolerantei si asigurarii unui risc acceptabil de amploarea si trainicia asistentei si prezentei medicale. Nivelul cultural al implicatiei si gradului de instruire avand un rol hotarator.

In spiritul orientarii interdisciplinare in activitatea de obiectivare a notiunii de periculozitate sociala si a necesitatii unei asistente corespunzatoare, pana la obligarea la tratament medical diferentiat se utilizeaza comcomitent criterii medico-legale, psihiatrice si social juridice privind antecedentele patologice semnificative de ordin neuropsihiatric, social si penal si conditiile de reiterare infractionala, caracterul si intensitatea tulburarilor psihice, gravitatea si frecventa actelor antisociale repetate, reinterarilor prognosticul psihosocial evaluarea eficientei masurilor de siguranta cu caracter medical sau de recuperare, reeducare si reinsertie sociala.

Relatia interdisciplinara intre psihiatria medico-legala si criminologia clinica rezulta si din analiza unor aspecte particulare de reactivitate situate intre limitele normalului si patologicului si concretizate in conduite deviante si comportament antisocial.

Este necesara definirea unor termeni astfel:

-comportamentul - ansamblu de reactii complexe ale organismului la stimuli externi cat si interni, reactii motivate si organizate prin reflexe innascute sau castigate.

In sens filogenetic comportamentul uman s-a organizat progresiv de la cel reactiv situativ (care se dezvolta mai mult ca un proces invatat si nu innascut). -catre modalitatile reflexiv anticipative.

-devianta - definita de jurist care apreciaza "socialul" prin prisma sociologica si considera omul mai mult un produs al societatii ca fiind un "ansamblu al conduitelor si starilor pe care membrii unui grup le judeca drept neconforme cu asteptarile, normele sau valorile lor si care in consecinta, risca sa trezeasca din partea lor reprobare si sanctiuni"

Devianta -definita strict sociologic presupune "existenta unui univers normativ" criteriul major de definire fiind "reactia pe care o provoaca o fapta" (principiul interactiunii formulat de Durkhein care afirma referitor la infractiune "nu o condamnam pentru ca este o infractiune; dar este o infractiune pentru ca o condamnam").

Devianta este clasificata sub aspect sociologic dar si juridic in;

-subculturala

-transagresori

-cu tulburari de comportament

-handicapati

Medicul accepta definitia sociologica a deviantei, dar isi axeaza preocuparile pe sensul sau nonsensul reactiei sociale (reactiile de devianta sunt reactii care il victimineaza pe celalalt)

-pe unitatea si diveristatea fenomenului;

Specialisti in psihiatrie judiciara analizeaza devianta prin - teoria reactiilor luand in considerare devianta co-reactie in interactiunea individului cu socialul si universul normativ dar si relativitatea deviantei raportata la socialul istoric si la structura biologica si psihologica a persoanei.

De mentionat ca in cadrul promovarii conceptului de criminologie clinica prin psihiatrie legala s-au elaborat criteriile de definire ale comportamentului deviant:

-lipsa de indentificare afectiva parentala;

-copierea modelelor violente in familie ori grup;

-stigmatizarea pedagogica, sociala, juridica;

-rezolvarea conflictelor prin agresivitate;

-lipsa de identificare a propriei vinovatii;

-neasamblarea personalitatii intr-o schema de valori;

In fata unei fapte ilicite comisa de un deviant juristul - probeaza prin mijloace de ancheta (sau nu) "vointa manifestata cu vinovatie", psihiatrul apreciaza capacitatea cognitiv afectiv si implicit capacitatea volitiva, iar medicul legist - sistemul cauzal medico-legale.

Obiectul criminologiei clinice, dinamica infractiunii, ideea criminala, hotarirea de a actiona, pregatirea materiala a actului antisocial, desfasurarea actiunii, renuntarea voluntara, imposibilitatea indeplinirii, recidivismul si cunoasterea infractionalului din obicei si a personalitatii antisociale infractionale, coroborat cu necesitatea diversificarii pedepsei, cu obligativitatea la tratament medical caracterizeaza interdisciplinaritatea acestei specialitati, precum si orientarea preventiva a asistentei medico-legale psihiatrice si social juridice si pentru eliminarea situatiilor intilnite in practica, in expertizarea unor cazuri pentru infractiuni deosebit de grave savarsite chiar si de minori la care anterior s-au propus masuri de siguranta cu caracter medical care insa nu au fost aplicate.

Cercetarea medico-legala psihiatrica aduce o contributie deosebita in domeniul criminologiei clinice, insa nu s-a precizat directia de aprofundare a investitiilor interdisciplinare, tactice de evaluare si exploatare a indicilor criminologici de orientare prognostica, psihosociala privind conflictualitatea, agresivitate, adaptabilitate si recuperabilitatea. Se impune o amplificare corespunzatoare in expertiza medico-legala psihiatrica a aprecierilor de ordin pronostic si individualizarea masurilor de siguranta cu caracter medical, psiho pedagogice, institutionale si chiar cu carcter coercitiv educativ.

Cercetarea trebuie sa depaseasca catalogarea, arbitrajul in scopul izolarii individului de restul societatii.

Relatiile psihiatriei judiciare cu sociologia sunt de colaborare teoretica si mai ales practica.

Dupa cum am aratat, in ceea ce priveste comportamentul deviant, punctul de vedere al medicilor este concordant cu evolutia conceptelor sociologice privind devianta.

Conform noilor teorii sociologice (Marton 1971, Martamina si Sagarin -1976-) criminalitatea este inclusa in cadrul larg al deviantei; ca urmare devianta se imparte in 4 tipuri:

-doua vizeaza explicit patologicul:

-tulburarile de comportament

-handicapuri

-doua se relationeaza indirect cu sfera patologicului:

-devianti subculturali

-transagresori

In cazul de violenta contra persoanei si in alte cauze prevazute de normativele legale, sociologii participa prin realizarea anchetelor sociale necesare expertizei.

Sociologii participa activ in cadrul echipei terapeutice instituite pentru tratamentul complex al delicventilor, avand si un rol deosebit in profilaxia tertiara si in elaborarea si realizarea reinsertiei sociale (Profilaxia -primara priveste prevenirea bolii psihice

-tertiara priveste prevenirea agravarii sau cronicizarii bolii psihice).

Intre psihiatria judiciara si psihologie exista aceleasi relatii privilegiate ca cele, pe care aceasta disciplina le are cu psihiatria clinica.

In privinta relatiei psihiatrie judiciara si psihiatrie clinica facem urmatoarele precizari:

-medicina legala are rolul de mediator specific intre psihiatrie si drept;

-psihiatria judiciara reprezinta un domeniu de preocupare ce deriva din psihiatrie, care apartine medicinei legale si care se ocupa cu evaluarea

a-starii de sanatate sau boala mintala a unei persoane cu implicatii judiciare;

b-a trasaturilor de personalitate care confera vulnerabilitate si periculozitate sociala;

c-masurile terapeutice specifice, de prevenire, combatere si reinsertie sociala.

Psihiatria judiciara medico-legale are 2 componente legate indisolubil:-psihopatologia medico-legala

-medicina legala psihiatrica

-referitor la definirea unor termeni precum:

-tulburarea mintala - care trebuie sa inlocuiasca conceptul de alienatie mintala

a-definita conform -DSM IV TR -ca "un comportament semnificativ clinic, un pattern sau sindrom psihologic ce survine la un individ si care este asociat cu suferinta semnificativa (ex: un simptom dureros) sau o disabilitate (ex: deteriorarea in unul sau mai multe domenii importante de functionare) sau o crestere semnificativa a riscului de a suferi durere, disabilitate sau o pierdere importanta a libertatii".

DSM IV -evalueaza pacientii printr-un sistem multiaxial format din 5 axe.

DSM IV TR "listeaza 17 categorii majore ale tulburarii mintale cuprizand peste 400 de boli distincte", compatibile cu cele din ICD -9

b-definita de OMS - tulburarea nu este un termen exact; este folosit pentru a sugera existenta unui set de simptome sau a unor comportamente recognoscibile clinic si asociate in majoritatea cazurilor cu disconfort si interferenta in functionarea persoanei.

Se specifica ca, conduita sociala devianta, conflictuala care nu e insotita de disfunctie nu trebuie inclusa in categoria tulburarilor mentale 2.-Sanatatea mintala identificata -in una din cele 4 perspective -cu normalitatea:

-normalitatea ca stare de sanatate;-implica excluderea prezentei oricarei manifestari de psihopatologie:

-normalitatea ca utopie -amestec de diverse functii mentale a caror functionare optimale culmineaza in normalitate (replica lui Freud -"un eu normal este ca normalitatea in general o fictiune ideala".

-normalitatea ca medie -abordeaza subiectul pe principiul matematice ale curbei gaussiene cu o repartitie a cazurilor de subiecti normali pe baza testelor psihologice utilizate (inclusiv testul Rorschach);

-normalitatea ca sisteme tranzactionale -ar fi rezultanta interactiunii dintre sisteme pe o desfasurare longitudinala.

Sanatatea mintala definita de OMS ca:

"stare pozitiva de bine, credinta in propria valoare a individului, in demnitatea si valoarea celorlalti, abilitatea individului de a-si gestiona lumea interioara de ganduri si sentimente, de a-si organiza viata si asuma riscuri, de a initia, dezvolta si sustine relatii personale mutuale satisfacatoare si capacitatea psihismului de a se adapta si de a-si reveni dupa socuri si stresuri".

La acest subpunct al definirii unor termeni "Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice"-publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.589/08.08.2002, precizeaza in capitolul 1 intelesul unor termeni ca:

-"persoana cu tulburari psihice"-persoana  bolnava psihic cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltat psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum si persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate conform normelor de diagnostic in vigoare din practica medicala, ca fiind tulburari psihice".

-"persoana cu tulburari psihice grave" -"persoana cu tulburari psihice care nu este in stare sa inteleaga semnificatia si consecintele comportamentului sau, astfel incat necesita ajutor psihiatric imediat".

-"capacitatea psihica" -"discernamantul" -componenta a capacitatii psihice care se refera la o fapta anume, si din care decurge posibilitatea persoanei de a aprecia continutul si consecintele acestei fapte.

Principalul obiect de studiu al psihiatriei judiciare este sistemul de criterii necesar pentru a da continut paradigmei judiciare a iresponsabilitatii prevazuta in Codul penal art.48.

Metodologia rezolvarii acestei cerinte este medico legala pentru ca nu exista posibilitatea stabilirii unei criteriologii liniare intre un diagnostic psihiatric si incapacitatea psihica ce reprezinta criteriul medical de apreciere a iresponsabilitatii penale.

Cu privire la folosirea diagnosticului (psihiatric) in psihiatria judiciara, DSM IV si CIM precizeaza ca:

-"in scopuri medico-legale exista un risc crescut ca informatia diagnosticata sa fie folosita eronat sau sa fie rau inteleasa"

-"in cele mai multe situatii diagnosticul clinic...nu este suficient pentru a stabili existenta pentru scopuri legale a...incapacitatii.."

-"in precizarea faptului ca un anumit individ satisface un anumit standard legal.sunt de regula necesara informatii suplimentare, pe langa cele continute in diagnostic."

-"faptul ca tabloul clinic al unei individ satisface criteriile pentru un diagnostic. nu comporta nici o implicatie necesara cu privire la gradul de control al individului asupra comportamentelor care pot fi asociate cu tulburarea.. A avea diagnosticul in sine nu demonstreaza ca individul respectiv este (sau a fost) incapabil sa-si controleze comportamentul la un moment dat."

In rezolvarea relatiei dintre normal si patologic psihologia pleaca de la criteriul normalitatii psihice vazute ca:

-starea de sanatate mintala -prin viziunea realista asupra lumii;

-starea medie -cea ce este mai frecvent este mai normal

-ideal -ca norma valorica individuala

-de a fi constient de eu -dupa Eissler;

-de a avea tarie de caracter in rezolvarea conflictelor dupa KLEIN;

-de a invata din experienta de viata si de a te adapta la mediu dupa Kubie si Menninger;

-de a trai fara vinovatie si a fi responsabil dupa Rans;

-ca proces -de structura si destructurare psihologica.

Dupa Delay orice indepartare de la semnificatia modelului uman poate fi considerata stare de anormalitate psihica.

In acest sens, psihiatrul roman F.Tudose ofera urmatoarea sistematizare:

In esenta o adaptare reusita rezida in stapanirea instinctelor si racordarea lor la normele morale, canalizarea corecta a aspectelor si competenta perceperii corecte a realitatii.

In ceea ce priveste examenul psihologic ramane investigatia paraclinica principala si mai ales obligatorie pentru fiecare expertizare a persoanei.

De retinut ca:

-practica a demonstrat eficienta testelor de tip proiectiv (ex: Szondi) in evidentierea aspectelor de simulare si in aprecierea agresivitatii profunde "mascate" a sadomasochismului si in patologia impulsurilor sexuale putand orienta chiar asupra organicitatii.

-modalitatea simpla de adresare a investigatiei a chestionarelor de personalitate ( de tip CPI) scade tendinta la raspunsuri eronate comparativ cu testele de personalitate de tip MMPI.

-testele clasice de eficienta cognitiva (teste de inteligenta, memorie, atentie) sunt mai bine apreciate de psihologii din reteua medico-legala data fiind tendinta la simulare a persoanelor expertizate;

-pentru a aprecia corect functiile volative, imaginatia si simularea psihologul si medicul trebuie sa studieze dosarul cauzei.

Din perspectiva teoriei motivationale care ramane instrumentul de analiza cauzala in activitatea infractionala in general trebuie facute urmatoarele precizari:

-"motivatia trebuie cautata la nivelul cauzelor si nu la nivelul efectelor" -sustin profesorii V. Dragomirescu, V. Belis, A. Romila si O.Hanganu.

-motivul -reprezinta unitatea ce actioneaza din launtrul organismului, imboldul, impulsul.

-motivatia -reprezinta ansamblu de motive ce declanseaza conditiile interne sau intern-extern necesar impingerii spre actiune.

-mobilul -reprezinta scopul, obiectivul comiterii infractiunii.

-coordonatele motivatiei depind si de formarea atitudinii si a preferintei de un eveniment sau altul.

-atitudinea modelul reprezinta un mod de a reactiona favorabil/nefavorabil fata de un obiect/eveniment determinand un comportament.

-atitudinea (modelele) pot fi de tip;

-compensaturi

-necompensatorii

-alternative

Din atitudinea diferita fata de un eveniment in anume circumstante date se poate ajunge si la criminalitate.

Comportamentul criminal -sustine psihologia contemporana -este in legatura directa, cu elemente ale structurii personalitatii, mai mult dacat cu patternul cultural:

-introvertii se lasa mai greu conditionati pozitiv, decat extrovertitii.

-la antisociali ca si la psihotici exista o sensibilitati a paleocortextului, respectiv a sistemului limbic cunoscut ca sediu al instinctelor.

-la criminali factori genetici reprezinta baza 2/3 din elementele variabile.

Relatiile psihiatriei judiciare cu celelalte disciplina nonmedicale sunt dinamice, pendinte de fiecare caz in parte cu precizarea ca:

-versantul, psihiatric este de tip analitic iar cel medico-legal de tip sintetic antropologic.

Inainte de a schita relatiile psihiatriei judiciare cu disciplinele nonmedicale, vreau sa fac cateva precizari in relatia psihiatrie legala cu antropologia si filozofia:

-in practica psihiatria legala mentalul conform conceptiei constructiviste -exprima interactiunea fenomenelor cognitive cu cele sociale (in conceptia naturalista mentalul face parte din lumea organica; in conceptia holistica mentalul este redus la intentionalitate; inseamna capacitatea reprezentativa a starilor mentale).

-mentalul se manifesta sub forma constiintei;

-constiinta se exprima sub forma de gandire, limbaj, comportament;

-sub aspect pragmatic orice cercetare a fiintei umane implica explorarea dimensiunilor sale biomedicale, cognitive, afective, volitive, morale si juridice.

-realitatea si mentalul (constiinta) sunt o problema de relatie, deaorece constiinta se bazeaza pe substratul sau biologic, subiectiv ontologic si prin intentionalitate, reprezinta si semnifica un eveniment oarecare.

-in practica psihiatriei legale din studiul compartamentului putem obtine informatii despre mentalul biologic, mergand de la efecte la cauze de la efecte la intentionalitate.

Domeniile (specialitatile) medicale aflate in colaborare cu medicina legala dar si cu psihiatria generala sunt:

-neuradiologia si electrofiziologia:

-EEG -reprezinta o investigatie standard pentru orice expertiza medico-legala psihiatrica.

-CT-ul ar trebui sa devina examenul paraclinic standard, in toate cazurile de omor savarsite cu cruzime si care ne poate orienta spre patologie.

-RMN-ul are aceleasi recomandari ca in psihiatria si neurologia clinica.

-PET, SPECT, ultrasonografii Doppler nu isi gasesc justificarea recomandarii din punct de vedere economic.

-colaborarea cu neurologia este de necontestat.

-examenele endocrinologice sunt orientative cu exceptia cazurilor de schimbare anatomica sau de precizare a sexului.

-examenul oftalmologic a devenit in cadrul expertizarii o examinare aproape standard solicitate in spete penale si civile.

-in toate cazurile vizand capacitatea de munca si in anumite cauze civile colaborarea cu Institutul national de evaluare a capacitatii de munca si recuperarea capacitatii de munca.

-investigatiile de laborator desi sunt foarte importante pe langa investigatiile standard se solicita rar.

De mentionat ca in functie de standardele medicale se pot solicita si alte consulturi interdisciplinare.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

CODUL PENAL - Publicat in 1968 cu modificarile ulterioare prin

L140/1996; L 197/2000; L 169/2002;

CODUL DE PROCEDURA PENALA

MANUALUL DE DREPT PENAL - Profesor G.Nistoreanu

TRATAT DE MEDICINA-LEGALA - Profesor Dr. V.Belis

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA IN

PSIHIATRIA JUDICIARA - 2002 - Profesor Dr. V.Dragomirescu

METODE DE INVESTIGATIE IN

PRACTICA MEDICO-LEGALA - 1984 - Profesor Dr.V.Panaitescu

PSIHIATRIA MEDICO-LEGALA - 2002 - Profesor Dr. V. Astaroae

-Profesor Dr. G. Scripcaru

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI nr. 589/08.08.2002

SYNOPSIS OF PSYCHIATRY - Kaplan and Sadock S - eighth edition