Prelevarea (esantionarea) probelor în vederea examinarilor criminalistice de laborator

PRELEVAREA (ESANTIONAREA) PROBELOR ÎN VEDEREA EXAMINARILOR CRIMINALISTICE DE LABORATOR

Orientarea catre aplicarea standardelor internationale in activitatea criminalistica conduce implicit la conformizarea metodelor si procedurilor de lucru. Esantionarea este o procedura definita prin care o parte dintr-o substanta, material sau produs este luata, pentru a obtine un esantion reprezentativ pentru determinarea sau stabilirea identitatii unei substante sau portiuni dintr-un intreg.

Este bine stiut ca in numeroase cazuri, o examinare criminalistica de laborator nu poate fi complexa sau completa daca proba de referinta nu este obtinuta in aceleasi conditii sau sub imperiul acelorasi factori ca si urma in sine. Exprimarea marjei de eroare nu ar putea fi posibila fara ca expertul sa poata controla si esantiona pe baza unor metode statistice adecvate sau pe baza unui istoric de fapt al probei. În lumina standardului international ISO 17025 care spune ca " 5.7.1. Laboratorul trebuie sa aiba un plan de esantionare, atunci cand acesta efectueaza esantionarea substantelor, materialelor sau produselor, pentru incercari sau etalonari ulterioare. Planurile de esantionare, pe cat posibil, trebuie sa se bazeze pe metode statistice adecvate. Procesul de esantionare trebuie sa tina seama de factorii care urmeaza a fi controlati pentru a se asigura validitatea rezultatelor incercarilor si/sau etalonarilor."

Din aceste considerente doresc sa aduc in atentie care sunt motivele prelevarii si esantionarii probelor, determinarea probelor ce urmeaza a fi esantionate, continutul planurilor de prelevare cu criteriile care trebuie avute in vedere la alegerea unui plan de prelevare si continutul protocoalelor de prelevare. Prelevarea si esantionarea se face inclusiv la locul faptei, pentru examinare ulterioara in laborator.

Obiectul prelevarii este format din probe materiale constituite din unitati eterogene, probe materiale constituite din unitati omogene sau probe materiale constituite dintr-o singura unitate. Trebuie tinut cont de faptul ca modalitatea de prelevare influenteaza direct proba .

Esantionarea probelor in context criminalistic are in vedere prelevarea pentru identificare atunci cand se realizeaza in scopul efectuarii examinarilor comparative. Prelevarea pentru cuantificare se realizeaza atunci cand trebuie sa se stabileasca calitativ si cantitativ ponderea unei substante dintr-un intreg sau dintr-o substanta. Din motive de eficienta din punct de vedere al costurilor si al performantei se fac esantionari pentru selectarea unor probe reprezentative pe baza carora sa se poata calcula ponderea. Pastrarea unor fragmente din proba originala in eventualitatea solicitarii unor determinari ulterioare face obiectul unor prelevari. Se mai realizeaza atunci cand se fac teste distructive pentru a proteja o parte pentru eventuale teste si atunci cand trebuie sa se pastreze o proba dupa ce a fost efectuata o analiza instrumentala (pentru a oferi posibilitatea unei noi examinari). Esantionarea se mai realizeaza pentru determinarea prin testari/multiplicari succesive sau pentru a descoperi o eventuala urma ce poate deveni proba.

Este necesar sa se elaboreze unele proceduri de esantionare care trebuie la randul lor sa descrie selectarea probelor, planul de esantionare care trebuie folosit, extragerea si pregatirea unui esantion sau a unor esantioane dintr-o substanta, materialul sau produsul esantionat, pentru furnizarea informatiile cerute.

Atunci cand dorim sa facem o prelevare, trebuie sa parcurgem mai multe etape. În primul rand trebuie sa elaboram o strategie de prelevare pe baza careia sa analizam inclusiv istoricul sau factorii favorizanti sau negativi care pot intervenii. De asemenea este foarte important sa determinam ansamblul de urme sau probe ce vor face obiectul operatiunii. În continuare este necesar sa elaboram planul de prelevare pe baza caruia sa respectam anumite etape necesare si suficiente si sa trecem la punerea in practica a planului de prelevare prin redactarea protocolului de prelevare.

Strategia de prelevare reprezinta un model de initiere a acestei actiuni si face ca procesul de obtinere a rezultatelor sa fie mai eficient. Aceasta trebuie sa aiba in vedere: scopul determinarii; obiectivele determinarii; folosirea rezultatelor si procedura dupa care trebuie sa se lucreze.

Ansamblul de urme are in vedere numarul unitatilor (urmelor materie) in discutie, care pot fi mai multe sau una singura. Cele omogene reprezinta o selectie a tipurilor de urme care au caracteristici asemanatoare spre diferenta de cele eterogene care reprezinta o selectie a tipurilor de urme ce prezinta caracteristici de diferentiere.

Pentru determinarea ansamblului de urme, se vor lua in consideratie toate formele si cantitatile in care pot sa apara acestea (obiecte, materiale, lichide etc.).

Planul de prelevare stabileste pasii care trebuiesc urmati in vederea implementarii strategiei. Acesta poate sa fie pe baza numerica sau ne-numerica. Cel pe baza numerica poate sa fie pe baze statistice sau nestatistice.

Prelevarea numerica in functie de ponderea materialului de examinat (de determinat) poate fi minima, prelevare mai ampla sau prelevare extinsa.

Prelevarea nestatistica poate sa contina testarea tuturor pro­be­lor, testarea unuia din zece, a unuia din douazeci, testarea radacinii patrate, testarea a 20 plus unu, testarea a 10, testarea unuia singur sau unele directive manageriale sau prevederi ale unor cerinte juridice (tragerile experimentale pentru sistemul IBIS trebuie facute cu cinci cartuse).

Prelevarea statistica poate avea forma unei abordari frec­ven­tiste sau a uneia bayesiana. Abordarea frecventista presupune ca proportia elementelor coincidente a ansamblului de urme este fixa si ca datele provenite din rezultatele prelevarii sunt variabile iar cea bayesiana presupune ca datele provenite din rezultatele prelevarii sunt fixe si ca proportia de pozitivitate a ansamblului de urme este variabila.

Prelevare ne-numerica poate fi argumentata, la intamplare, tactica, sistematica, stratificata sau argumentata. În acest context se gasesc situatiile in care orice entitate poate fi selectata pe baza caracteristicilor comune cu celelalte elemente din caz. (Ex. Selectarea in vederea ridicarii a pantofilor unui suspect, care prezinta caracteristici asemanatoare cu urmele de incaltaminte descoperite la locul faptei).

Prelevarea la intamplare este aplicata atunci cand este luata o proba dintr-o cantitate mai mare de material care nu consta in unitati separate (Ridicarea unei probe de sol de la locul faptei in vederea analizarii).

Prelevarea tactica este bazata pe experienta si cunostinte anteri­oare (Prelevarea de pe haine a urmelor de sange se bazeaza pe analiza caracteristicilor sangelui si depinde in mare masura de intrebarile la care trebuie sa se raspunda).

Prelevarea sistematica consta in prelevarea probei de material care este colectata la intervale prestabilite, conform planului de prelevare. Aceasta metoda de prelevare poate fi aplicata atunci cand a avut loc o infractiune cu privire la mediu, asa cum este poluarea intentionata a unui rau.

Prelevarea stratificata presupune impartirea intregului in grupuri sau straturi. Acest tip de prelevare poate fi folosit in examinarea unui intreg compus din elemente stratificate (cu ocazia examinarii vopselei unui autoturism). Alegerea planului de prelevare se va face pe baza aspectelor ce trebuiesc lamurite avandu-se in vedere:

o      Informatiile generale de caz pe care le putem avea la dispozitie

o      Întrebarile la care expertul trebuie sa raspunda

o      Necesitatea abordarii cu prioritate a determinarilor

o      Tipul de examinare sau determinare criminalistica adecvat si specific

o      Verificarea argumentelor importante care trebuie luate in consideratie.

Atunci cand este necesara definirea ansamblului de urme care trebuiesc esantionate si determinarea presupune o expertizare complexa, este necesara consultarea tuturor expertilor implicati in determinare. Exemplu: Într-un caz in care este necesara analiza urmei papilare si analiza genetica din aceiasi urma, poate fi oportuna abordarea primordiala de catre un expert dactiloscop inaintea prelevarii probei pentru expertiza ADN care distruge crestele papilare. Trebuie de asemenea sa se verifice daca exista unor cerinte legale exprese sau ale unor precizari de management precum si a scopului in care vor fi folosite rezultatele obtinute.

Interpretarea rezultatelor si a determinarilor in contextul probatoriului general trebuie sa stabileasca daca este acestea sunt reprezentative pentru tot intregul sau daca ar trebui aplicata si o prelevarea statistica. Se va stabili daca planul de prelevare ales este adecvat pentru rezolvarea intrebarilor formulate si isi indeplineste pe deplin scopul. În acest sens se va verifica daca planul ales este eficient din punct de vedere al costurilor si al performantei si daca exista literatura de specialitate pentru fundamentarea planului de prelevare ales. Se va avea in vedere daca va fi posibila sustinerea concluziilor rezultate din planul de prelevare aplicat.

Atunci cand se decide planul de prelevare, trebuie stabilite urmatoarele:

Ce trebuie sa se stabileasca;

Care este scopul determinarii;

La ce folosesc rezultatele;

Daca ele ar putea fi contestate sau reexaminate.

Planul de prelevare trebuie definit in functie de acuratetea si precizia necesara, de metoda analitica care va fi aleasa pentru examinare, stabilirea intrebarilor la care trebuie sa se raspunda. Sunt foarte importante de asemenea aspectele legale si de securitate a prelevarii.

Protocolul de prelevare stabileste clar modul in care planul trebuie implementat.

În activitatea criminalistica a politiei romane a fost definit si implementat inclusiv beneficiarilor din alte institutii procedura de lucru privind relevarea, prelevarea, ambalarea si transportul probelor pentru examinarea ulterioara in laborator (P.L. 5-8) care stabileste cum se va face Ridicarea sau prelevarea probei de la locul faptei / de la victima / de la suspect in vederea testarii in laborator, de unde trebuie ridicata proba, cum trebuie ridicata si materialele de prelevare utilizate, protectia probei impotriva pierderii sau contaminarii accidentale.

Laboratorul trebuie sa aiba proceduri pentru inregistrarea datelor si activitatilor relevante legate de esantionare care constituie o parte a incercarii sau etalonarii care se efectueaza. Aceste inregistrari trebuie sa includa procedura de esantionare folosita, identificarea prelevatorului, conditiile de mediu (daca sunt relevante) si schemele sau alte mijloace echivalente de identificare a punctelor de prelevare, dupa cum este necesar si, daca este cazul, metodele statistice care stau la baza procedurilor de esantionare. 

Dupa ce a fost stabilit planul de prelevare, trebuie stabilita si documentata modalitatea in care el va fi realizat. Acesta reprezinta protocolul de prelevare. Atunci cand se defineste protocolul de prelevare, este necesar sa se acopere toate aspectele definite in ordonanta conform procedurii. În acest sens trebuie definit obiectivul analizei; trebuie sa fie precizat scopul examinarii pe care protocolul o descrie, sa fie explicate toate definitiile incluse in protocol. Daca este necesara pretratarea probelor, aceasta trebuie sa se faca dupa o prealabila documentare.

Toate echipamentele utilizate pentru prelevare, precum si procedurile pentru operare, intretinere si calibrare trebuie sa fie mentionate in documentele de prelevare. Echipamentul de prelevare trebuie sa fie confectionat dintr-un material corespunzator astfel incat sa nu contamineze proba si sa aiba o rezistenta adecvata. De asemenea, reactivii necesari in procesul de prelevare trebuie sa fie agreati si omologati. Toate masurile de control al calitatii (incluzand controalele si blank-urile) folosite in fiecare etapa a procesului de prelevare, trebuie sa fie identificate in protocolul de prelevare si trebuie sa includa orice procedura folosita in vederea protejarii probei impotriva pierderii sau a contaminarilor neprevazute.

Prelevarea si esantionarea reprezinta una din cele mai obisnuite surse de erori analitice. De aceea, toate incertitudinile asociate procedurii de prelevare trebuie sa fie identificate si introduse in documentul de prelevare. Metoda de calcul a rezultatelor trebuie sa fie omologata si trebui sa se precizeze de asemenea modul de exprimare a rezultatelor.

Documentul trebuie sa prevada si modul de etichetare al probelor. Probele trebuie sa fie etichetate astfel incat sa nu existe nici o posibilitate de a le amesteca, si de asemenea eticheta, trebuie sa contina suficiente informatii pentru a asigura o identificare usoara a probelor. De exemplu, materialele ridicate de la fata locului trebuie sa contina pe eticheta urmatoarele: descrierea materialului, numele ofiterului care a prelevat proba, locul si data prelevarii, timpul, precum si un numar unic de identificare. Transportul si depozitarea reprezinta etape importante asociate prelevarii probelor. Este important ca transportul si depozitarea sa se realizeze in astfel de conditii incat sa nu modifice concentratia constituentilor de interes din proba intre momentul colectarii probei si analiza si de asemenea sa nu existe pierderi sau contaminari ale lor. Documentul de prelevare trebuie sa precizeze conditiile in care probele trebuie sa fie transportate si depozitate, luand in considerare toate aspectele, dintre care amintim: temperatura, expunerea la lumina, inghetul, recipientul probei, compozitia sa. Orice instruire speciala necesara expertului care preleveaza trebuie sa fie indicata in procedura de prelevare.

Sanatatea si protectia muncii sunt extrem de importante in toate etapele proceselor de prelevare. Materialele de prelevat pot fi periculoase sau prelevarea poate fi efectuata in situatii riscante. Problemele care pot apare variaza in functie de materialul ce urmeaza sa fie prelevat. De aceea, atunci cand se elaboreaza un document de prelevare trebuie avute in vedere toate riscuri externe potentiale, care pot fi asociate prelevarii.