Repere psiho-sociale ale procesului de reeducare si readaptare sociala a minorului delincvent dimensiunile personalitatii acestuia

REPERE PSIHO-SOCIALE ALE PROCESULUI DE REEDUCARE SI READAPTARE SOCIALA A MINORULUI DELINCVENT DIMENSIUNILE PERSONALITATII ACESTUIA

Notiuni introductive

1. Importanta pe care o conferim acestui studiu nu rezida in scopul de informatie psihologica, sociologica sau axiologica asupra problematicii personalitatii in contextul stiintelor contemporane despre om. Justificarea reala rezulta din faptul ca intr-o viziune strict stiintifica asupra temei noastre - desigur de factura interdisciplinara - personalitatea umana este locul de confluenta a tuturor disciplinelor care concura la rezolvarea problemei infractionalitatii juvenile. Acest adevar nu are numai o legitimitate teoretica, ci din contra isi revendica pozitia de cheie de bolta, a complexului proces de reeducare, recuperare si integrare socio-profesionala a delincventului minor.

2. Problematica personalitatii umane abordata multidisciplinar cunoaste azi un interes deosebit in cercetarile teoretice si aplicative din numeroase domenii stiintifice si practice, inclusiv in ce priveste personalitatea minorului infractor. O vasta literatura de specialitate releva convingator eforturile care se fac in acest domeniu spre intelegerea cat mai profunda si mai cuprinzatoare a comportamentului antisocial la minor. Ideea dupa care nu ne preocupa infractorul, ci omul - in esenta personalitatea acestuia supusa transformarii in scopul recuperarii acelui care a incalcat legile pentru a fi redat societatii ca element util - devine vitala in cazul delincventilor minori care - aflandu-se inca in faza de formare - sunt mult mai receptivi, mai sensibili la actiunile factorilor de mediu social, ceea ce sporeste si accelereaza sansele de influentare pozitiva a evolutiei personalitatii acestora si implicit a comportamentului lor moral si social. In aceeasi masura pot avea influenta experientele negative cu repercusiuni uneori destul de tarzii. In esenta ambele aspecte intaresc ideea ca trebuie sa ne preocupe mai mult ceea ce va deveni minorul (viitorul lui) decat ceea ce acesta a facut (faptele comise).

Este, de altfel, perspectiva prin prisma careia poate fi remarcata importanta pe care o reprezinta personalitatea delincventului minor pentru toti cei care au preocupari in sfera reeducarii, reintegrarii sociale si implicit a prevenirii, inclusiv pentru comunitate.

3. Problema cunoasterii personalitatii subiectului asupra caruia se actioneaza reeducativ are in pedagogie o lunga traditie. Ea nu este noua, desigur, nici in sistemul reeducarii infractorilor. Savantul roman. C.I. Parhon, inca in urma cu mai bine de 70 de ani - incadrandu-se in exigentele secolului XX impuse oamenilor de stiinta, cu privire la studiul personalitatii - pleda pentru un studiu amanuntit biologic, psihologic si social al fiecarui delincvent vizand un dublu scop : acela al cercetarii stiintifice pure si acela al terapeuticii si profilaxiei criminale.

Este regretabil ca procesul de cunoastere calificata a unui minor, paralel cu actiunea instructiv-educativa din scoala, de regula, in colaborare cu familia sau din activitatea productiva in unele cazuri, este adeseori intrerupt atunci cand acesta paraseste scoala sau locul de munca. Aspecte noi pot interveni in structura psiho-individuala, in atitudinea sociala a minorului si pe itinerariul urmat de el de la parasirea scolii sau a locului de munca si pana la savarsirea infractiunii, (inclusiv inceperea executarii sanctiunii). De altfel, o asemenea intrerupere conduce la pauze educative care deschid larg poarta unor influente nocive mai ales cand acestea sunt prea mari.

Suntem de parere ca, un sistem eficient de cunoastere a minorului ar trebui sa includa in sine o conceptie si practica unitare incat actiunile de cunoastere a personalitatii acestuia, sa se infatiseze ca un proces neintrerupt in toate fazele prin care minorul trece atat inainte cat mai ales dupa savarsirea infractiunii.

In aceasta viziune, dialectica integrativa, cele doua categorii de procese, reeducare - reintegrare sociala (care in situatia reeducarii in mediu inchis se succed) ar constitui in esenta doua faze ale aceluiasi proces de cunoastere, puse in relatii de interactiune la nivelul personalitatii in perspectiva orientarii acesteia in continuare in directia in care sansele ei de realizare sunt mai mari si dimensiunile de valorificare a posibilitatilor de care dispune optime.

De altfel, esecul minorului in impactul sau cu viata reala poate fi privit si ca efect al unei rupturi in acest proces de cunoastere (deschiderea personalitatii spre socializare normala prin procesul de reeducare si inchiderea acesteia spre acelasi proces prin masuri si actiuni inadecvate in mediul de reintegrare). S-ar putea vorbi de un fel de conflict de devenire, susceptibil sa conduca la o personalitate insuficient restructurata in starea initiala.

Ar fi util - reluand o propunere, comentata in parte cu alt prilej - ca unele elemente semnalate prin studiul complex al structurii personalitatii delincventului sa fie valorificate - la nevoie - chiar in procesul de formare, de socializare initiala a individului.

Graitoare in aceasta privinta este si opinia unui remarcabil autor roman, potrivit careia "Procesul cunoasterii este unic si unitar, chiar daca se desfasoara in trepte, faze, etape. El nu poate fi segmentat; daca prin stiintific intelegem tot ceea ce este veridic, atunci atributul stiintific nu poate fi rezervat numai unui tip, unei portiuni a procesului cunoasterii".

Daca solutiile mentionate le gasim necesare, ele par a nu fi insa si suficiente mai ales acum cand formele fundamentale ale procesului de invatare (instruire si educatie) si socializare initiala si relatiile de toate tipurile institutionale si neguvernamentale, capata valente noi si exigente sporite in contextul transformarilor si modernizarii implicate in procesul de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana.

4. Activitatea de exploatare si cunoastere a personalitatii delincventului minor poate sa asigure dupa parerea noastra, atat remodelarea fiecarui delincvent conform naturii sale, in functie de vocatia si posibilitatile de care dispune, cat si organizarea unui cadru si mediu pedagogic apte sa raspunda permanent la nevoile de adaptare a minorului la munca si viata sociala reala, numai daca aceasta activitate educativa este integrata si tine seama de procesele de modernizare si perfectionare ce au loc in viata reala. In alt mod proiectele cu privire la viitorul miorului delincvent ar putea intra in contradictii cu cerintele si exigentele societatii fata de minor, ceea ce s-ar traduce pana la urma in esecuri pe linia reintegrarii sociale a acestuia si implicit a prevenirii savarsirii de fapte antisociale.

5. Desprindem de pe acum o anumita concluzie care poate fi redata schemat in trei aspecte :

- Studiul personalitatii minorului delincvent apare in primul rand, ca o introducere a subiectului in munca de reeducare tinand seama si de calitatea sa de obiect al acestui proces.

- In al doilea rand, o astfel de activitate se configureaza ca o modalitate practica de optimizare a actiunilor educative, de mentinere permanenta, cu alte cuvinte a acestora, la nivelul cerintelor reale de recuperare sociala a minorului.

- Si, in fine, dar nu in ultimul rand ca importanta, prin studiul personalitatii ajungem la cauzele interne (directe) ale delincventei - factorii ce pot lamuri in mare masura angajarea unui minor in acte antisociale.

Asadar, nu vom putea sa ne referim niciodata la o reeducare reala fara sa cunoastem "materia prima" supusa acestui proces - personalitatea infractorului - si ca urmare nici la o organizare judicioasa si eficienta a actiunilor educative ; asemenea activitati nici nu si-ar avea rostul daca fapta penala savarsita nu ar reflecta nemijlocit persoana infractorului - asa cum orice fapta omeneasca il reflecta pe autorul ei.

Pe buna dreptate se sustine in literatura de specialitate ca ceea ce trebuie sa ne retina atentia in mod deosebit nu este explicarea comportamentului infractional ca atare ci personalitatea autorului infractiuni in care trebuie gasita explicatia unui astfel de comportament.

Personalitatea umana. Notiune. Consecinte practice.

1. Personalitatea umana ca realitate specifica, originala, ramane sistemul fundamental de referinta pentru toate relatiile si activitatile sociale, inclusiv pentru cele pe care le implica si determina delincventa juvenila.

De altfel, varsta minoritatii (inclusiv cea in intelesul legii penale) nu este altceva decat un reper al unui stadiu de evolutie al oricarui individ spre starea de adult (dezvoltare ontogenica), a unei existente care-si face loc in societate - o etapa cronologica mai bine spus. Este ceea ce ne trimite la observatia lui H. Wallon potrivit careia "copilul creste nu conform cu ceea ce este el in fiecare moment, ci conform tipului pe care trebuie sa-l realizeze ca adult".

Cu alte cuvinte, conceptul de personalitate - privit in sensul sau generic - circumscrie si include in structura sa o realitate pe care o parcurge orice individ pe traiectoria procesului dialectic al devenirii si afirmarii sale in viata sociala (nu poti ajunge matur inainte de a fi minor), bineinteles cu particularitatile date de imensa variabilitate si infinitate umana, "caci prima asemanare dintre oameni este aceea ca sunt fiecare unici".

Putem desprinde din cele ce preced ca, minorul delincvent - ca personalitate - fara a ignora particularitatile ce le reflecta in conduita sa, se incadreaza in mod firesc in aceeasi schema de evolutie. Ca atare, el nu poate fi dislocat din cadrul sau normal de viata si din contextul personalitatii umane atunci cand i se analizeaza comportamentul anormal, dupa cum - minorul nu poate fi izolat, de regula, nici de colectivitatile scolare sau de munca - deci de societate - atunci cand face obiectul reeducarii.

2. Evaluarea fenomenului delincventei juvenile pretinde in mod necesar ca delincventul minor - atat ca subiect al infractiunii, cat si ca obiect si subiect al cunoasterii si reeducarii sale - sa fie raportat deopotriva la normele si modelul de personalitate promovate de societate, cat si la posibilitatile reale ale acesteia de realizare a personalitatii.

Asupra modelului de personalitate corespunzator fiecarei tip de societate s-au facut in decursul timpului numeroase si interesante reflectii, atat in sfera cercetarilor psihologice; domeniu in care conceptul a fost si este cel mai mult utilizat, cat si in sfera altor stiinte care au ca obiect de cercetare omul. Aproape ca nu exista lucrare de psihologie in care sa nu gasim contabilizate definitiile pe care le-a primit conceptul in decursul timpului si trasaturile "identificate" de unul sau altul dintre cercetatori. Abundenta si varietatea literaturii in acest domeniu releva convingator atractia pe care o exercita obiectul supus cercetarii asupra omului de stiinta.

Daca aspectele teoretice ale personalitatii au fost indelung cercetate "exista o discrepanta mare intre principiile explicative ale personalitatii si penuria datelor faptice, riguros verificate in diferite conditii de viata umana.

S-a sustinut si ideea ca notiunea pe care o analizam refuza a fi definita, ca este greu daca nu imposibil sa inchidem omul intr-o definitie precisa, categorica, definitiva. Sugestiva in acest sens ni se pare opinia lui Lucien Goldman care arata ca "definitiile sunt esentiale in logica, in matematica si stiintele fizice, dar imposibile in stiintele umane. Cuprul se poate defini - afirma autorul francez - parizianul nu". De altfel, insasi notiunea de proces il situeaza pe om in dimensiunea lui concreta, temporara, istorica nedeterminata. Aceste concluzii sceptice au fost contrazise de cercetarile moderne. Teoriile moderne in materie pe baza unei abordari complexe si complete a problematicii personalitatii si intr-o viziune integrativa, evolutiva a fenomenului de personalitate este in masura sa explice profund continutul si formele acesteia, ca si efectele interactiunii dintre componentele personalitatii - temperament, caracter, aptitudini - in contextul conditiilor de viata concreta.

Intr-o asemenea viziune personalitatea este un fenomen bio-psiho-social si cultural; se are in vedere, atat dimensiunea psihologica a personalitatii care "este prin excelenta una de diferentiere, de interiorizare a individului social, de surprindere a trairilor subiective, in corelatie cu realitatea naturala si sociala, cu obiectivitatea faptelor de cultura", cat si dimensiunea in care personalitatea apare ca relatie sociala, ca angajare concreta, activa si integrala in amplul proces de transformare a societatii.

Participarea activa a omului la viata sociala face ca si viata psihica sa capete un aspect social, reflectarea (ca proces biologic si psihic) sa releve relatia stransa dintre subiect si obiect, dintre act si motiv, iar prin interactiunea factorilor interni cu cei externi se ajunge la un "rezultat al dezvoltarii depline si unitare a insusirilor persoanei" si ca urmare la un comportament "tipic si unic" care pune in evidenta personalitatea.

Cu alte cuvinte, "structura psihologica a persoanei umane nu poate fi inteleasa fara infrastructura biologica, pe care ea se cladeste, si fara suprastructura sociala, in care ea se integreaza".

Altfel spus, "persoana nu poate fi modelata inlauntrul unicitatii sale, ci doar prin intermodelare, care reprezinta modalitatea cea mai adecvata pentru intelegerea naturii sociale a fiintei omenesti angajata intr-o tripla activitate modelanta : a naturii, a oamenilor si a sa insasi".

Ambele structuri, personalitatea ca supersistem sau ca sistem supraordonat si societatea, evolueaza intr-o structura stransa interdependenta, creand o unitate dialectica.

In esenta personalitatea umana se prezinta ca o sinteza, o rezultanta a interactiunilor ce apar in procesul organizarii sale prin intermediul socializarii reflectand, insa unele particularitati date de actiunea mediului social, cunoscut fiind faptul ca exista tot atatea medii pe cat indivizi. Avem in vedere, in aceasta ordine de idei modul in care reactioneaza fiecare subiect la mediul lui. Acest lucru pune in evidenta semnificatia conduitei.

De altfel, complexitatea personalitatii si limitele in cunoastere sunt date credem, de diferentele individuale si nu de ceea ce le este comun. Dupa cei mai multi autori, definitorii pentru personalitate sunt insusirile de unitate, individualitate, stabilitate, irepetabilitate, indivizibilitate, si bine inteles, o realitate istorica.

Echilibrul personalitatii se face mai ales prin dinamica sa care e data in mare masura de rolurile sociale (existand si un anumit coeficient de plasticitate), personalitatea nici nu poate fi inteleasa decat ca personaj, ca rol social.

Orientari practice ce decurg din studiul personalitatii pentru munca cu delincventi minori

1. Observam mai intai ca intelegerea dialecticii devenirii fiintei umane de catre toti cei cu preocupari in sfera reeducarii (cercetatori, educatori, profesori, etc.) - ca si in oricare alt domeniu al educatiei - deschide calea spre intelegerea propriei lor deveniri, a propriei personalitati (adancirea procesului de autocunoastere) - lucru la indemana oricui de altfel, in perspectiva valorificarii propriilor reactii si experiente in procesul de cunoastere si transformare a minorului delincvent.

E importanta si sugestiva in aceasta privinta, opinia potrivit careia ". in domeniul stiintelor despre societate si om e vorba nu pur si simplu de cunoastere ci de autocunoastere: subiecti umani studiaza subiecti umani".

Apoi, avem in vedere posibilitatea de surprindere a personalitatii minorului in toate determinarile sale pentru a-i sesiza trasaturile si intelege astfel in mod corect, dialectic, particularitatile individuale, structura sa negativa - profilul - cu deducerea concomitenta a mijloacelor ce vor permite deopotriva recuperarea si prevenirea.

Retinem de asemenea, si posibilitatea intocmirii unor programe de perspectiva necesare - predictive - in sistemul de reeducare (la nivelul modelului de personalitate promovat in societate) si posibile avand in vedere punctul de plecare diferit pentru fiecare delincvent intr-o asemenea competitie.

2. Se prefigureaza in acest context doua dimensiuni ale aceluiasi fenomen care se gasesc in relatii concordante in cazul evolutiei unei personalitati normale si in relatii discordante in cazul delincventilor minori sau chiar si a altor cazuri de devianta mai putin grava.

Pentru domeniul reeducarii - ne referim la mediul inchis - unde exista colectivitati de minori delincventi, deslusim din cele de mai sus faptul ca nu putem raporta un delincvent la alt delincvent - dupa cum unul sau altul poate servi drept etalon pozitiv ori negativ in functie de situatia concreta - fara riscul de a izola - ipotetic vorbind - asemenea institutii de reeducare intr-un circuit inchis, ermetic, cerintelor unei socializari corespunzatoare reale si posibile.

Mergand pe aceeasi linie de gandire, observam astfel ca, raportul dintre nivelul de personalitate posibil al unui minor si nivelul de personalitate real al delincventului, chiar in conditii egale de varsta si mediu, arata distanta pe care acesta din urma o are de recuperat, in procesul transformarii sale, paralel cu cerintele de a face fata unor performante normale la nivelul varstei la care se gaseste.

Un delincvent - mai ales in cazurile unei persistente in activitatea infractionala - invata in procesul executarii masurilor educative, recuperand mereu fara a avea practic posibilitatea reala de timp - dar si de practica si experienta a muncii - sa ajunga la performante asemanatoare cu cei de o varsta cu el dar care nu s-au abatut de la cursul normal al vietii. Cat despre depasirea acestora lucrurile raman si mai discutabile.

Intr-o opinie mai transanta "delincventul este intr-o permanenta competitie cu un model pe care nu-l va putea realiza niciodata".

De altfel, chiar daca ar fi supradotat un delincvent - lucru posibil - consideram ca nu se poate depozita in mintea lui - chiar de catre cei mai avizati pedagog - tot ce nu s-a facut intr-o etapa de viata care in multe situatii este echivalenta cu perioada scolarizarii obligatorii.

Procesul de transformare a delincventului este lent si chiar si atunci cand beneficiaza de timpul necesar, minorul nu este scutit de reveniri spectaculoase sau mai putin evidente fiindca, se intelege ca el nu-si poate schimba asa usor conceptia de viata. Insasi educatia are limite "deoarece" - asa cum sustine H. Salvat - ea nu poate face sa dispara, cu o stersatura de guma toate "inegalitatile" toate "singularitatile".

Nu trebuie ignorat nici faptul ca uneori minorul chiar dupa ce a fost supus reeducarii si munceste corespunzator, continua sa ramana un candidat permanent la locuri de munca modeste, ceea ce atrage nu numai consecinte de ordin material, dar si o anumita stare de inferioritate cu repercusiunile ce pot decurge din ea.

Pe drept cuvant s-a sustinut ca "procesul de realizare este cel mai dramatic proces psihologic al personalitatii umane". Ca atare, - ramanand in spiritul aceleiasi terminologii - consideram ca este greu, daca nu imposibil, sa reorientezi acest proces fara sa cunosti piesele care formeaza resorturile dramei.

In acelasi timp, nici riscul reiterarii unor fapte penale sau al unui trai parazitar nu este de neglijat mai ales in conditiile in care subiectul in cauza este inca receptiv la influentele nocive.

Cu alte cuvinte, nu numai prevenirea unor forme acute de recadere trebuie sa fie avute in vedere ci si aspectele mai subtile care ar putea deveni cronice nesesizate la timp.

S-ar putea spune ca daca in ansamblul personalitatii umane nu putem cunoaste inca totul, noi nu putem ignora nimic din ceea ce este posibil de cunoscut.

3. Prin observatiile de mai sus, demersul nostru, dimpotriva, incearca sa patrunda - desi constienti de riscul ce ni-l asumam - in intimitatea unor zone mai putin avute in vedere in procesul de cunoastere a personalitatii minorului si in cel de restructurare a acestuia, cu intentia de a incuraja - pe suportul faptelor si situatiilor descifrate din practica - teme de reflectare in vederea gasirii unor solutii care sa duca la optimizarea unor astfel de activitati.

De altfel, analiza evolutiei personalitatii delincventului de pe pozitia situatiilor concrete de viata in care acesta poate fi surprins, ofera informatii care sugereaza, intr-o anumita masura, insasi posibilitatile si limitele activitatii de reeducare.

Cu privire la acest ultim aspect ar merita sa fie retinut faptul ca avem de a face cu personalitati a caror evolutie, chiar in situatii normale de viata nu este incheiata.

Cu alte cuvinte, personalitatea delincventului poate determina in ultima analiza, sensul, semnificatia, dimensiunile, continutul, tactica si strategia sistemului de reeducare si reintegrare sociala, dupa cum tot personalitatea le poate pune in evidenta limitele si in discutie perspectiva.

O ultima remarca priveste valoarea teoretica si practica a informatiilor furnizate de analiza in discutie, in intelegerea si definirea a insasi conceptului de personalitate a minorului delincvent de care ne vom ocupa in continuare, caci - asa cum sustine un alt autor "ascensiunea catre treptele superioare de abstractie implica un contact strans cu realitatea concreta".

Pentru a conchide se poate spune ca aspectele de ordin practic care pot fi deduse din studiul stiintific al personalitatii minorului delincvent in contextul personalitatii umane, chiar daca nu reprezinta concluzii definitive, releva elemente specifice domeniului cercetat si dezvaluie unele realitati si o problematica care dupa parerea noastra ar merita sa fie adancite intr-o maniera interdisciplinara, in perspectiva corectarii si imbogatirii observarii empirice - a practicii cu alte cuvinte - in raport cu care s-au structurat.

Personalitatea delincventului minor - concept (delimitari), continut, particularitati - consecinte, practice.

1. Ar fi fost de dorit, desigur, sa nu vorbim chiar de la inceput despre dificultatile unui asemenea act de analiza pe care-l implica descifrarea si definirea categoriei criminologice complexe de personalitate a delincventului minor.

Nu putem insa sa ignoram in demersul nostru observatiile judicioase pe care le gasim in literatura de specialitate - unele dintre ele notate anterior - cu privire la discrepanta care mai exista intre dimensiunile reale ale fiintei umane si posibilitatile concrete de definire integrala, deplina si definitiva a acesteia.

Ceea ce amplifica intr-o oarecare masura dificultatile de realizare a sarcinii ce ne-am propus - chiar (sau mai ales) in limitele ei restranse -, este faptul ca preocuparile si dezbaterile stiintifice din sfera si cu mijloace proprii criminologiei - ne referim la cele care privesc problema in discutie -nu ating inca, dupa parerea noastra, proportiile pe care le sugereaza si asigura alte domenii stiintifice - si indeosebi cele psihologice - prin prisma carora putem elucida - in limita posibilului bineinteles - notiunea ce ne preocupa.

Aceste afirmatii, nu exclud insa ceea ce am aratat in cele ce preced cu privire la existenta unor ample preocupari stiintifice in sfera delincventei juvenile inclusiv pe linia cunoasterii minorului delincvent.

Dar acest din urma aspect daca este necesar - tinand seama ca intreaga problematica ce se refera la concept face trimitere la cunoasterea umana el nu este insa si suficient.

In aceasta conceptie, conceptul de personalitate a delincventului minor traduce in limbaj criminologic - dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza - deopotriva, notiuni abstracte ale teoriei si realitatii concrete si diverse ale vietii fapt ce-i confera atat autoritatea stiintifica cat si capacitatea necesara acoperirii cerintelor de ordin practic.

2. In viziunea de abordare in care ne incadram, conceptul criminologic de personalitate a delincventului minor include in structura sa, notiunea biopsihosociala si culturala de personalitate - asupra careia ne-am oprit pe larg in analiza anterioara - notiunea de minor (implicata si ea in aceeasi analiza), si notiunea juridica penala de delincvent pe care o retinem in acceptia ce o are prin definitia data in alt context.

Pentru un spor de claritate, ultimele doua elemente ale conceptului impun unele precizari suplimentare. Astfel notiunea de minor trebuie inteleasa atat in spiritul dispozitiilor din articolul 99 alin.2 si 3 cod penal (ca subiect al raspunderii penale si al sanctiunii) cat si ca stadiu de structurare a proceselor si functiilor psihice ale personalitatii -dar si ca proces prin care se ajunge la acest stadiu - reflectat deopotriva prin capacitatea psihica de a fi subiect de drept penal si printr-un tratament juridic special si specific al acestuia.

Cu alte cuvinte, notiunea de minor indica in general nivelul de dezvoltare a notiunii biopsihosociale de personalitate, dupa cum aceasta din urma pune in evidenta insusirile esentiale ale notiunii e minor.

Cat priveste notiunea de delincvent in acceptie juridica (asupra careia ne-am propus sa revenim de asemenea), reamintim ca aceasta implica, prin insasi natura ei, notiunea de infractiune - realitate, de care se leaga definirea infractorului ca si constrangerea juridica la care acesta este susceptibil.

Aceste elemente pe care le presupune in mod necesar notiunea de delincvent argumenteaza, in ansamblul lor, originea juridica a conceptului criminologic de personalitate a delincventului minor.

O prima consecinta, care decurge din cele de mai sus, este aceea ca notiunea mentionata prin caracterul sau strict, legal, delimiteaza ferm conceptul de care ne ocupam de alte categorii conceptuale.

Acest aspect are o importanta majora pe planul discutiei noastre fiindca "daca nu exista frontiere intre normal si anormal, intre sanatos si patologic . intre adaptat si inadaptat" (R.Lafon), decat in mod conventional, exista in schimb, potrivit politicii penale a statului nostru, frontiere riguroase intre infractor si noninfractor.

De altfel, mijloacele folosite in realizarea acestei politici "trebuie sa fie ele insele intemeiate pe lege".

O a doua consecinta, nu mai putin importanta, este aceea ca notiunea juridico-penala de delincvent, care in esenta exprima prin infractiune intotdeauna, o fapta concreta rezultata dintr-o activitate constienta a autorului ei, aduce in prim plan personalitatea minorului deci primele doua elemente ale conceptului privite in structura lor unitara.

Esecurile in procesul de reintegrare sociala a minorilor si mai ales reiterarea faptelor antisociale, sunt argumente convingatoare in acest sens. Asa, de pilda, 20% din minorii aflati in scolile speciale de munca si reeducare la 1 martie 1983 mai fusesera cercetati si au mai executat diferite sanctiuni pentru fapte antisociale.

De altfel, intelegerea comportamentului delincvent, clasificarea etiologiei complexe a acestuia (cauzele individuale in special), prevenirea lui si reeducarea minorului impun o cunoastere aprofundata a ansamblului de trasaturi a personalitatii acestuia - inclusiv a acelor insusiri care s-au reflectat in cadrul procesului de formare initiala a subiectului si care in realitate pregatesc comportamentul antisocial.

Cu alte cuvinte, "activitatea psihica in intregul ei este inclusa in mod necesar in determinarea conduitei omului" fapt ce largeste si orizonul reeducatorului si adanceste caracterul sau profilactic inscriindu-se astfel in sistemul educational general al societatii noastre.

Spre un atare inteles ne conduce si parerea unui autor citat deja, potrivit careia :"orice influenta trece ca printr-o prisma prin intreaga noastra experienta; prin lumea noastra interna, dobandind sens individual, specific si deosebit de la o persoana la alta".

Aceasta nu inseamna insa ca intreg comportamentul unui delincvent este antisocial. Multe aspecte esentiale ale comportamentului nu sunt totusi de nici o importanta pentru criminalitate spun autorii americani E.H. Sutherland si Donald R. Cressey (op.cit. p.85).

Si in literatura noastra de specialitate se sustine ca "intereseaza nu atat natura orientarii personalitatii si a intereselor acesteia cat pozitia, locul ocupat de interesul respectiv in ierarhia dinamica a individului" - aspect esential care ar trebui sa preocupe, dupa parerea noastra, pe toti cei cu atributii in domeniul controlului combaterii si prevenirii delincventei - dar mai ales pe educatori (incluzand in sens larg si pe cei care au preocupari in sfera reintegrarii sociale a minorului).

In aceasta ordine de idei pe buna dreptate se subliniaza in literatura criminologica ca atat in cazul comportamentului delincvent cat si in cel al delincventei ca fenomen "ceea ce este necesar si suficient pentru stiinta dreptului penal este necesar dar insuficient pentru criminologie".

Exista in realitate interferente complexe intre aceste doua stiinte in elucidarea aspectelor majore pe care viata le ridica, amplifica si complica permanent.

3. Este usor de remarcat, in discutiile anterioare, ca elementele care configureaza conceptul criminologic de personalitate a delincventului minor au evolutii si trasaturi caracteristice si sunt legate intre ele prin multiple interdependente.

Toate, separat sau impreuna, raportate la realitatile pe care le reflecta, amplifica si adancesc complexitatea conceptului si totodata ii confera acestuia un continut si insusiri specifice.

Ceea ce trebuie retinut astfel, ca fiind foarte important, in aceasta ordine de idei, este faptul ca relatia dintre aceste elemente este reciproca, complexa si necesara.

Ca urmare, operand cu teoria sistemelor ajungem la concluzia ca interdependenta exprima continutul (notele sale definitorii) si nu suma lor; care, se intelege ca nu ar putea exprima aceleasi proprietati.

O asemenea interconexiune directa este determinata pe de o parte de unitatea persoanei iar pe de alta parte de caracterul sistemic si dinamic al personalitatii - viziune pe care se bazeaza intregul studiu.

Unitatea conceptului ne apare astfel drept un rezultat al relatiilor dialectice dintre elementele sale structurale.

In raport cu cele ce preced, conceptul de care ne ocupam reflecta in esenta atat aspectele generale cat si cele particulare si singulare ale personalitatii delincventului minor. El se prezinta astfel ca o sinteza pe plan material, social, uman, moral si juridic - aspecte pe care le imprima personalitatii minorului delincvent, in interpretarea pe care o da criminologia.

4. In perspectiva unei imagini cat mai reale si mai complete asupra conceptului in discutie, ne vom referi in continuare si la unele aspecte particulare care pot fi deduse din examinarea acestuia.

Ar fi de reflectat, in primul rand, asupra pozitiei conceptului de personalitate a delincventului minor in cazurile in care minorul internat intr-un centru de reeducare - ca sa luam exemplul in care sanctiunea este delimitata expres in lege - isi pierde aceasta calitate in timpul executarii masurii educative.

Apar astfel, doua posibilitati de interpretare : ori admitem ca conceptul ramane neschimbat pana la executarea masurii educative, ori admitem ca suntem in prezenta unui alt concept, fie a aceluia de delincvent tanar sau a aceluia de delincvent adult, dupa cum infractorul se gaseste la varsta de pana la 21 de ani sau a depasit aceasta varsta).

Optam pentru prima varianta - tinand seama ca numai privit in integralitatea sa (deci cu cele trei notiuni interdependente) conceptul justifica regimul special sanctionator si reeducativ specific minoritatii.

Ramanand inca putin in spatiul acestor discutii consideram necesar sa mai mentinem, doua particularitati ale conceptului privit in ansamblul sau.

Primul, priveste caracterul restrans al acestuia, dat fiind faptul ca un numar foarte redus de minori ajung delincventi. Al doilea, se refera la caracterul sau episodic, temporar, deoarece conceptul reflecta o etapa tranzitorie din viata acelui minor care a savarsit o infractiune.

5. In raport cu cele ce preced se poate conchide, ca prin personalitatea delincventului minor se intelege, in esenta, rezultanta unor permanente si multiple raporturi de conditionare reciproca si de interdependenta atat intre trasaturile definitorii ale personalitatii acelui minor care a comis o infractiune - aflata in plin proces de structurare, sub presiunea factorilor individuali si sociali - si care-l fac sa se manifeste specific, cat si intre personalitatea lui ca sistem (structura biopsihosociala si culturala evolutiva, unica) si conditiile concrete de mediu in care minorul se formeaza si traieste.

Astfel de legaturi intra in intersistemele de fapt apreciate in literatura de specialitate drept legaturi de tip informational pe care se bazeaza intreaga viata - cum afirma un alt autor.

In cele din urma, personalitatea umana - inclusiv cea a delincventului minor nu este altceva decat efectul si totodata sistemul unor astfel de legaturi.

Aceasta constructie abstracta, ne ajuta sa sesizam ca delincventii minori - care sunt fiinte umane variate si infinite ca toate celelalte - au cateva lucruri comune intre care cel mai sigur este acela ca toti au savarsit infractiuni si cei mai multi dintre ei se formeaza fara scoala si traiesc o viata fara munca.

In efortul de sinteza, pe care-l presupune demersul nostru, si mergand pe un teren mai putin batatorit in problema pe care o abordam - cum am mai spus-, am avut in vedere inca de la inceput sa includem in concept in primul rand ceea ce nu trebuie sa lipseasca din el pentru a-l face aplicabil pe multiple planuri apropiindu-l astfel in mod consecvent de domeniile activitatii practice in procesul elaborarii lui.

In acest context, interventia noastra are in special menirea de a orienta in probleme de cercetare, cunoastere si restructurare a personalitatii delincventului minor si de a suscita un interes mai mare pentru organizarea stiintifica a activitatilor din domeniile care au astfel de preocupari.

Desigur, fara sa avem pretentia unei constructii integrale si cu atat mai putin definitive, conceptul se doreste a fi in perspectiva mentionata, un instrument necesar si folositor, un mijloc, la indemana celor interesati - el neavand un scop in sine.

Opiniile noastre nu exclud astfel si alte posibilitati de interpretare, stiintifice sau practice. Dimpotriva, consideram ca prin supunerea conceptului, in atentia criminologilor in special, se creeaza avantajul ca acesta sa poata fi completat, dezvoltat ori corectat pe parcurs, in concordanta cu evolutia realitatilor pe care le reflecta, care, dupa cum stim, o iau inaintea procesului de cunoastere atat in timp cat si in spatiu.

6. Conceptul pe care l-am examinat, ne introduce in practica a numeroase domenii de activitate. Vom nota in continuare pe cele mai importante.

- Domeniul criminologiei ca obiect al cercetarilor etiologice si al actiunilor de prevenire dat fiind rolul factorului subiectiv in geneza infractiunii.

- Domeniul dreptului penal in procesul de individualizare juridica in care personalitatea minorului orienteaza spre cele mai realiste si mai adecvate masuri de constrangere penala.

- Domeniul penologiei ca obiect al studiului sanctiunilor de drept penal, a eficientei acestora.

- Domeniul politicii penale al carui obiectiv fundamental il reprezinta -cum se sustine si in literatura de specialitate - "Organizarea stiintifica a activitatii de prevenire si combatere a fenomenului infractional...

- Un domeniu important il constituie activitatea de perfectionare a legislatiei penale in sensul optimizarii solutiilor juridice in perspectiva cresterii eficientei reeducative si a posibilitatilor de resocializare si reintegrare sociala (individualizare legala si, bineinteles, prevenire generala).

- Si in fine, dar nu in ultimul rand ca importanta, avem in vedere domeniul executarii sanctiunilor de drept penal (al reeducarii) avand ca scop o mai eficienta pregatire pentru readaptare sociala.

Ceea ce trebuie sa retinem in incheiere din cele de mai sus, este indeosebi ideea ca din orice unghi am cerceta delincventa ajungem pana la urma la personalitatea infractorului; toate ne trimit la constiinta acestuia ca fapt psihic si psihosocial.